Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă contextul chemării lui Ieremia, să deosebim între reacția lui Ieremia la chemarea lui Dumnezeu și reacția lui Isaia la propria sa chemare și să ne formulăm un plan de încurajare a lucrării congregaționale fără discriminare pe criterii de vârstă.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 1:6-10; 26:8-15

VERSETUL DE AUR: „Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: ‘Sunt un copil’, căci te vei duce la toți aceia la care te voi trimite și vei spune tot ce-ți voi porunci.” (Ieremia 1:7)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Lucrarea profetică a lui Ieremia a început în anul 627 î.Hr., la aproximativ 70 de ani după Isaia. El a fost preot la Anatot (Ieremia 1:1), deci provenea din seminția lui Levi și era o persoană educată. În acea perioadă a murit ultimul mare împărat asirian, ceea ce a pus capăt dominației acestei națiuni nemiloase asupra poporului Israel. Dar alte amenințări străine au ajuns să stăpânească Iuda: mai întâi Egiptul, apoi Babilonul. Toate acestea au culminat în anul 586 î.Cr., când oștile împăratului babilonian Nebucadnețar au cucerit Ierusalimul și au distrus atât zidurile cetății, cât și templul (vezi 2 Împărați 25:1, 8–11).

Cariera lui Ieremia s-a întins pe durata domniilor ultimilor cinci regi ai lui Iuda, înainte de această catastrofă. Ieremia este cunoscut ca „Prorocul plângerii”. Numele lui a contribuit la formarea termenului „ieremiadă”, care desemnează o plângere, tânguire împotriva potrivnicilor. Ieremia este creditat ca autor al cărții care îi poartă numele, precum și al cărții Plângerile.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Chemat la prorocie (Ieremia 1:6-10)

• Obiecția lui Ieremia (v. 6)
• Răspunsul Domnului (v. 7-8)
• Trimiterea lui Ieremia (v. 9-10)

2. Condamnat la moarte (Ieremia 26:8-9)

• Mesaj nedorit (v. 8)
• Gloata neîmblânzită (v. 9)

3. Hotărât să vorbească (Ieremia 26:12-15)

• O făgăduință sigură (v. 12-13)
• Un avertisment aspru (v. 14-15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Îți amintești un moment în care te-ai îndoit că ești capabil să faci ceva ce ai simțit că Dumnezeu îți cere să faci?
2. Când a reprezentat frica o piedică în a asculta de îndrumarea lui Dumnezeu în viața ta?
3. În ce fel ar putea Dumnezeu să folosească slujirea unei persoane pentru a aduce altora atât mustrare, cât și binecuvântare?
4. Când ai fost martor la cineva batjocorit sau amenințat pentru că a făcut ceea ce era drept? Cum ai putea învăța din exemplul unor astfel de oameni să trăiești cu încredere și curaj în propria ta viață?

APLICAȚII PRACTICE:

Ieremia a știut încă de la o vârstă fragedă că ascultarea de chemarea Domnului avea să fie dificilă, chiar periculoasă. Mesajele lui despre distrugerea viitoare urmau să fie nepopulare printre conducătorii Ierusalimului și aveau să întoarcă poporul împotriva lui. Totuși, el a vestit cu credincioșie aceste cuvinte grele, chiar cu riscul propriei vieți. 

Astăzi, poate că nu ești chemat să transmiți cuvintele lui Dumnezeu elitelor din poziții de putere în societate. Rolul tău poate fi limitat la biserică, familie, școală sau locul de muncă. Cu toate acestea, a spune adevărul poate provoca emoții puternice la fel ca în vremea lui Ieremia. La fel ca în cazul lui, această chemare poate veni încă de la o vârstă tânără. Lucrările de a spune adevărul și de slujire nu sunt doar pentru credincioșii maturi.

Ce te împiedică să îți asumi o slujire mai activă pentru Domnul? Crezi că ești prea tânăr? Prea lipsit de experiență? Crezi că ești prea bătrân? Crezi că nu cunoști Biblia suficient de bine? Crezi că ești prea ocupat? Ești descurajat de teama de respingere?

Ieremia probabil că a simțit multe dintre aceste lucruri. Ar fi putut să ducă o viață respectabilă ca preot, bucurându-se de liniștea stabilă a unui sat mic. Dar Domnul avea alte planuri pentru el. A fost chemat să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, vestind judecata Sa elitelor din țara lui și chiar marilor popoare din vremea sa. Deși nu a căutat și nici nu a dorit această responsabilitate, el a împlinit-o cu credincioșie. Fie ca și noi să urmăm exemplul curajosului Ieremia în chemările la slujire pe care Domnul le adresează fiecărui creștin.

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm identitatea robului suferind, să facem legătura dintre suferința sa și conceptul de ispășire prin substituție și să formulăm o rugăciune în care să ne exprimăm recunoștința pentru tot ceea ce a făcut robul prin suferința sa. 

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 53:1-7

VERSETUL DE AUR: „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.” (Isaia 53:6)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Când trecem de la capitolul 39 la capitolul 40 în cartea Isaia, intrăm în „cartea mângâierii,” așa cum i se spune deseori. Capitolele din această secțiune conțin unele dintre cele mai importante profeții despre Domnul nostru Isus Cristos și despre impactul vieții și lucrării Sale. Această parte începe cu un cuvânt de „mângâiere” pentru poporul lui Dumnezeu și oferă Ierusalimului asigurarea că „nelegiuirea lui este ispășită” și că „a primit din mâna Domnului de două ori cât pentru toate păcatele lui” (Isaia 40:1–2). Aceasta descrie, cel mai probabil, sfârșitul robiei poporului în Babilon, prezisă în Isaia 39.

Totuși, mai exista o altă robie, mai profundă și mai apăsătoare, care îi afecta pe oamenii lui Dumnezeu: robia păcatului. Această robie a fost cauza principală a durerii exilului trăit atât de împărăția de nord, Israel (dusă în Asiria în 722 î.Cr.), cât și de împărăția de sud, Iuda (dusă în Babilon în 586 î.Cr.).

Soluția pentru această robie spirituală este descrisă de Isaia în termenii unui „rob” ridicat de Domnul pentru a aduce eliberarea necesară. Aceasta este evidențiată în ceea ce este adesea numit „pasajele robului” sau „cântările robului” din Isaia, deoarece sunt scrise în stilul poeziei ebraice. Patru pasaje din Isaia sunt în mod obișnuit incluse în această categorie: 42:1–9; 49:1–7; 50:4–9; și 52:13–53:12. În unele cazuri, lungimea unui pasaj poate varia în funcție de comentatorii biblici. Unii includ și Isaia 61:1–4 în rândul acestor texte. Deși acest pasaj nu folosește cuvântul „rob”, el a fost citit astfel de Domnul Isus în Luca 4:16–21, El declarând că lucrul acesta se împlinește în propria Sa persoană.

Isaia 53:1–7 (textul de astăzi) face parte din cel mai pătrunzător dintre pasajele robului menționate mai sus. Acest pasaj, Isaia 52:13–53:12, este citat de șapte ori în Noul Testament (Matei 8:17; Luca 22:37; Ioan 12:38; Faptele Apostolilor 8:32–33; Romani 10:16; 15:21; 1 Petru 2:22) și este menționat în mod indirect în peste douăzeci de alte locuri.

Unii comentatori biblici afirmă că Isaia folosește ceea numim „timpul trecut profetic”. Asta înseamnă că, deși Isaia privea cu secole înainte, profețind despre evenimentele legate de Isus, el a vorbit ca și cum acestea s-ar fi întâmplat deja. Această formulare are rolul de a sublinia certitudinea împlinirii profeției.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Apariția robului (Isaia 53:1-3)

• Vestit și dezvăluit (v. 1)
• Smerit și neimpresionant (v. 2)
• Disprețuit și părăsit (v. 3)

2. Suferința robului (Isaia 53:4-7)

• Lovit de Dumnezeu (v. 4)
• Pedepsit în locul nostru (v. 5-6)
• A ales tăcerea (v. 7)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Care sunt cele mai întâlnite piedici care nu-i lasă pe oameni să creadă și să accepte mesajul lui Cristos? Cum îi poți ajuta pe oameni să înfrunte aceste piedici, având încredere că Duhul Sfânt are puterea de a le despietri inima?
2. Care sunt câteva moduri în care nu Îl prețuim pe Cristos așa cum ar trebui?
3. Care sunt suferințele și durerile pe care trebuie să le punem în mâna lui Cristos chiar astăzi?
4. În ce feluri poți purta durerile altor credincioși, astfel încât să-i iubești pe ceilalți așa cum ne-a iubit Cristos? (Ioan 13:34)

APLICAȚII PRACTICE:

Atunci când luăm în considerare slujirea lui Isaia față de regele Ezechia (așa cum am văzut în lecția 1) și o comparăm cu conținutul din Isaia 53, putem observa natura dublă a lucrării profetului. Prima poate fi numită proclamare, prin care profetul vestea mesajul lui Dumnezeu celor din jurul său. A doua poate fi numită profeție despre viitor, în care profetul privea înainte în timp pentru a declara planul lui Dumnezeu cu privire la viitor. Acest plan, care includea lucrarea Robului suferind, avea să influențeze nu doar publicul original, ci întreaga lume. În ambele roluri, profetul lui Dumnezeu era „mânat de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21).

Este deosebit de instructiv să ne reamintim acum de un pasaj din Noul Testament, anume Ioan 12:41. În acel verset, apostolul Ioan îl descrie pe Isaia ca fiind cel care „a văzut slava Lui și a vorbit despre El.” În lecția anterioară, accentul a fost pus pe slava pe care Isaia a văzut-o în viziunea sa cu Domnul „șezând pe un scaun de domnie foarte înalt” în templul ceresc (Isaia 6:1). În Isaia 53, însă, Isaia a prevăzut slava Domnului Isus într-un mod cu totul diferit. A fost slava văzută atunci când Domnul  Isus a fost înălțat pe cruce (Ioan 12:32–33).

Aceasta este slava dragostei și sfințeniei lui Dumnezeu (Romani 3:21–26), demonstrată printr-un act care, în ochii oamenilor din vremea Domnului Isus, părea vrednic de dispreț și dezgust. A fost, după cum spunea apostolul Pavel, unul dintre „lucrurile nebune ale lumii” prin care Dumnezeu a ales „să facă de rușine” pe cei înțelepți și puternici (1 Corinteni 1:27).

Unii comentatori au sugerat că crucea descoperă slava lui Dumnezeu în cele mai joase lucruri. Aceasta este slava lui Isus pe care Isaia a văzut-o în pasajul de astăzi. Iar ca rezultat al suferinței, morții și învierii Robului, Îl adorăm acum în înălțimi (Efeseni 1:18–23).

DESCOPERIREA LUI HILCHIA

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm ce a găsit Hilchia, să diferențiem între reacția împăratului Iosia după ascultarea Scripturii citite și reacția împăratului Ioiachim, din Ieremia 36:20-26 și să ne formulăm un plan prin care să punem mai mult preț pe citirea în public și în privat a Scripturii, pentru a nu neglija Cuvântul lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Cronici 34:15-22, 26-27

VERSETUL DE AUR: „Atunci, Hilchia a luat cuvântul și a zis logofătului Șafan: „Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.” Și Hilchia a dat lui Șafan cartea.” (2 Cronici 34:15)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Această lecție continuă explorarea regilor și a profeților din împărăția lui Iuda. În acest sens, contextul lecției 2 se aplică și aici.

După domnia lui Ezechia în Iuda (715–685 î.Hr.), templul din Ierusalim a ajuns din nou în paragină, rămânând neglijat. Mare parte din această decădere a avut loc în timpul domniei celui mai longeviv rege al lui Iuda, Manase (696–642 î.Hr.). Domnia lui a fost marcată de păcat și răutate. El a readus practicile idolatre (2 Împărați 21:3), a vărsat sânge nevinovat (21:16; 24:4) și „a făcut ce este rău înaintea Domnului” (21:2). Păcatele sale au culminat cu profanarea templului din Ierusalim (21:7), același templu pe care Ezechia îl curățise (vezi lecția 2). Scriptura enumeră faptele păcătoase ale lui Manase ca o cauză a dezastrului, distrugerii și exilului care aveau să vină peste Iuda (21:10–15).

Manase a fost urmat la tron de fiul său, Amon. Și el a fost un rege rău: s-a închinat idolilor și „nu s-a smerit înaintea Domnului” (2 Cronici 33:22–23). La doi ani după începerea domniei sale, a fost asasinat. Fiul său de opt ani, Iosia, l-a urmat pe tronul lui Iuda (34:1).

Domnia lui Iosia (640–609 î.Hr.) a fost diferită de cea a tatălui și bunicului său. La vârsta de 16 ani, a început să-L „caute pe Dumnezeul tatălui său David” (2 Cronici 34:3a). Patru ani mai târziu, a inițiat o acțiune de curățire a țării Iuda și a Ierusalimului de idolatrie (34:3b–7). Apoi, la 26 de ani, în al optsprezecelea an al domniei sale, a luat măsuri pentru a repara templul din Ierusalim (34:8). A fost un act semnificativ, deoarece regii anteriori permiseseră ca templul să ajungă în ruină (34:11). În anii dinaintea acestui proiect, aproape că nu se mai aducea închinare credincioasă în templu, cu excepția unei scurte perioade (33:14–17). Restaurarea templului a fost punctul culminant al reformei lui Iosia. Totuși, această lucrare a dus la o descoperire neașteptată, așa cum vom vedea în lecția de astăzi.

Relatarea paralelă din 2 Cronici 34:15–22, 26–27 (lecția de azi) se regăsește și în 2 Împărați 22:8–14, 18–19.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Descoperirea unei cărți (2 Cronici 34:15-21)

• Prezentarea și citirea cărții (v. 15-18)
• Reacție și poruncă (v. 19-21)

2. Consultarea prorociței (2 Cronici 34:22, 26-27)

• Identitate și locație (v. 22)
• Reacție și motivare (v. 26-27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Care sunt acele obiceiuri și practici personale care te ajută să nu neglijezi Cuvântul lui Dumnezeu? Există obiceiuri și practici colective care te ajută în acest sens?
2. De ce pregătire sau cunoștințe suplimentare ai nevoie pentru a-ți adânci studiul Cuvântului lui Dumnezeu?
3. A existat un moment în care Cuvântul lui Dumnezeu a stârnit în tine sentimente puternice? 
4. Ce pași vei face pentru a cultiva o inimă sensibilă și o atitudine smerită înaintea Domnului? Ce piedici te împiedică să cultivi aceste lucruri? Cum vei face față acestor obstacole?

APLICAȚII PRACTICE:

Iosia a primit cartea Legii, a auzit cuvintele ei și L-a căutat cu smerenie pe Domnul. Exemplul lui ne oferă un model despre cum să răspundem Cuvântului lui Dumnezeu și astăzi. Iosia a primit cuvintele lui Dumnezeu cu atenție și cu supunere.

A asculta cu atenție presupune o atitudine de receptivitate. Ne lăsăm deoparte tendințele de apărare, dorințele de a evita adevărul și justificările personale. Atunci când ascultăm cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu, ne dezbrăcăm de așteptările noastre. În schimb, primim cu răbdare Cuvântul lui Dumnezeu și Îi permitem puterii Lui să ne transforme.

După ce ascultăm cu atenție, ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu și Îl lăsăm să ne conducă spre ascultare. Auzi Cuvântul lui Dumnezeu și te angajezi să-L urmezi. Suntem copiii lui Dumnezeu, chemați la ascultare de Cuvântul Său.

Putem primi Cuvântul lui Dumnezeu doar dacă „urechea” noastră spirituală este pregătită să „audă”. Această receptivitate apare atunci când avem o inimă dispusă să se pocăiască de păcat, să se supună Cuvântului și să-L caute pe Dumnezeu mai presus de orice. Doar atunci putem asculta cu adevărat cuvintele Sale.

Cum primești tu Cuvântul lui Dumnezeu? Ești asemenea lui Iosia — ascultând cu atenție și supunere? Cel care este Creatorul, Conducătorul și Răscumpărătorul nostru S-a descoperit prin Scriptură. Cum să nu ne intereseze ceea ce are El de spus?

PAȘTELE LUI EZECHIA

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm calitățile de lider ale lui Ezechia, să găsim asemănările și deosebirile dintre sărbătoarea de Paște a lui Ezechia și cea a lui Iosia din 2 Cronici 35 și să discutăm despre trăsăturile unui lider pe care creștinul contemporan ar trebui să și le dorească.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Cronici 30:1-9, 26-27

VERSETUL DE AUR: „A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim așa ceva.” (2 Cronici 30:26)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Divizarea monarhiei unite a lui Israel în cele două împărății — Israel și Iuda — a avut loc în anul 931 î.Hr., în timpul domniei fiului lui Solomon, Roboam. În loc de o coexistență pașnică, cele două regate au fost ostile unul față de celălalt (1 Împărați 15:16, 32; 2 Cronici 13:1–20).

Aproape 200 de ani mai târziu, Ahaz a urcat pe tronul lui Iuda (a domnit între 735–715 î.Hr.). Domnia lui a fost marcată de răutate și necredincioșie (2 Cronici 28:1–4). Cu câțiva ani înainte ca Ahaz să înceapă să domnească, forțele asiriene conduse de Tiglat-Pileser al III-lea (a domnit între 745–727 î.Hr.) începuseră să exercite presiune asupra împărăției de nord, Israel. Presiunea a fost temporar ușurată prin plata unui tribut (2 Împărați 15:19–20). În acest proces, regele asirian cunoscut și sub numele de „Pul,” a deportat membri din semințiile lui Ruben, Gad și Manase (1 Cronici 5:6, 26).

Presiunea a revenit după ce regele Ahaz al lui Iuda i-a oferit un tribut lui Tiglat-Pileser în schimbul ajutorului militar împotriva Siriei și a împărăției de nord, Israel (2 Împărați 16:7–9; 2 Cronici 28:16–21). În cele din urmă, situația a dus la două rezultate majore: (1) exilul celor zece seminții din nord, în anul 722 î.Hr. (2 Împărați 17:5–6) și (2) izbăvirea providențială (dar temporară) a cetății Ierusalim în anul 701 î.Hr., în timpul domniei lui Ezechia (2 Împărați 18:17–19:36; Isaia 37).

Când fiul lui Ahaz, Ezechia, a urcat pe tron (a domnit aproximativ între 715–685 î.Hr.), templul se afla într-o stare de degradare fizică și de întinare spirituală. Drept urmare, Ezechia a inițiat un proiect de restaurare pentru a curăți templul, astfel încât poporul să poată aduce din nou închinare credincioasă Domnului (2 Cronici 29:3). După ce proiectul a fost finalizat în doar 16 zile (29:17), regele a organizat o ceremonie de resfințire, care a inclus o închinare așezată în rânduială (29:20–36).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Reluarea Paștelui (2 Cronici 30:1-5)

• Israel și Iuda (v. 1)
• Problema și rezolvarea (v. 2-3)
• Încuviințare și vestire (v. 4-5)

2. Reîntoarcerea la Dumnezeu (2 Cronici 30:6-9)

• Ce să facem (v. 6)
• Ce să nu facem (v. 7-8)
• De ce să facem lucrurile acestea (v. 9)

3. Urmările sărbătorii (2 Cronici 30:26-27)

• Poporul bucuros (v. 26)
• Poporul binecuvântat (v. 27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum pot credincioșii sărbători lucrarea lui Dumnezeu de eliberare și mântuire?
2. Cum să trăim astfel încât generațiile viitoare să ne poată vedea ca un exemplu de credincioșie și ascultare față de Dumnezeu?
3. Cum Îl vei adora pe Dumnezeu cu „mare bucurie” în săptămâna care urmează?
4. Ce comportamente sau ideologii te împiedică să trăiești o viață de pocăință și unitate?

APLICAȚII PRACTICE:

Creștinii nu sunt imuni la dezbinare. Din păcate, o simplă privire asupra rețelelor de socializare — ca să nu mai vorbim de secole întregi de istorie — scoate la iveală ostilități și conflicte între credincioși. Totuși, în fața acestor atitudini, ne putem uita la exemplul lui Ezechia. Conducerea lui, în mijlocul păcatului și al altor disfuncționalități, poate fi un model pentru noi, cei din secolul douăzeci și unu.

În primul rând, trebuie întotdeauna să ne întoarcem la Domnul și să ne pocăim; acest lucru presupune să recunoaștem că cel mai important lucru este să fim cu El. În al doilea rând, ar trebui să ne unim cu alți credincioși și să venim înaintea lui Dumnezeu în închinare, ca un popor pocăit. Atunci când se întâmplă aceste lucruri, urmează binecuvântarea.

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă ce a văzut Isaia și care a fost reacția lui, să găsim asemănările și deosebirile dintre reacția lui Isaia la chemarea lui Dumnezeu și cea a lui Ieremia la propria lui chemare și să discutăm despre cum putem face deosebirea dintre o chemare autentică de la Dumnezeu și o simplă nevoie umană.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 6:1-8, Isaia 38:1-5

VERSETUL DE AUR: „Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”.” (Isaia 6:8)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Isaia și-a început slujirea profetică la aproximativ 200 de ani după ce națiunea lui Israel s-a divizat. În anul 931 î.Hr., monarhia unită a lui Israel s-a împărțit în două regate: Israel (regatul de nord) și Iuda (regatul de sud). Lucrarea profetică a lui Isaia s-a concentrat asupra regatului de sud, Iuda, lucru reflectat prin menționarea regilor iudei în Isaia 1:1.

Surprinzător, chemarea Domnului pentru Isaia nu este relatată decât în capitolul 6. Aceasta diferă de tiparul obișnuit în care chemarea unui profet este menționată la începutul cărții (exemple: Ieremia 1:4–19; Ezechiel 1:1–3:15). Poate că autorul a dorit mai întâi să prezinte contextul chemării — lucru pe care primele cinci capitole din Isaia îl împlinesc.

Poporul lui Iuda devenise o „națiune păcătoasă”, răzvrătindu-se pe față împotriva Domnului (Isaia 1:1–5). Un spirit de autosuficiență însoțea o fațadă de prosperitate economică, siguranță militară și aroganță religioasă (Isaia 2:7–8). Domnul Își descrie poporul ca pe o vie care a produs roade nepotrivite (5:1–7). Prin nedreptatea lor, ajunseseră să redefinească binele și răul (5:20).

Aceasta era epoca în care se afla Isaia atunci când a venit chemarea Domnului asupra lui.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Trimis de Dumnezeu (Isaia 6:1-8)

• Ce a văzut Isaia (v. 1-2)
• Ce a auzit Isaia (v. 3)
• Ce a simțit Isaia (v. 4)
• Ce a spus Isaia (v. 5)
• Ce a primit Isaia (v. 6-8)

2. Comunicarea cu Regele (Isaia 38:1-5)

• Un mesaj despre moarte (v. 1)
• Lacrimi de amărăciune (v. 2-3)
• Prelungirea vieții (v. 4-5)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce ne descoperă acoperirea serafimilor despre atitudinea și postura pe care ar trebui să o adoptăm în închinare și în rugăciune?
2. Cum afectează postura ta fizică, mentală și emoțională actele tale de închinare?
3. Cum ai descrie relația dintre sfințenia lui Dumnezeu și sfințenia poporului Său (1 Petru 1:15-16)?
4. Cum îi poți încuraja și pe alții să-L slăvească pe Dumnezeu pentru sfințenia Sa?

APLICAȚII PRACTICE:

Nu toți vom trăi aceeași chemare spre slujirea cu normă întreagă în cadrul bisericii. Totuși, Dumnezeu îi cheamă pe toți să Îi slujească. Indiferent unde ne cheamă Dumnezeu să lucrăm, ar trebui să răspundem cu propria noastră versiune a cuvintelor: „Iată-mă, trimite-mă!”

Atunci când răspundem cu smerenie și disponibilitate, Dumnezeu ne va folosi ca reprezentanți ai Săi înaintea altora. Unii dintre noi Îi vor sluji prin lucrare pastorală sau misionară. Alții Îi vor sluji prin mărturia lor la locul de muncă, prin relațiile cu familia și prietenii, prin susținerea financiară a lucrării misionare, și așa mai departe. Când răspundem chemării lui Dumnezeu, indiferent unde ne duce, ne aflăm într-un loc de slujire pentru El.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm piatra aleasă din Sion, să explicăm relația dintre creștini ca „pietre vii” și Domnul nostru Isus Cristos ca „Piatra vie” și să aflăm o cale prin care să ne ferim de comportamente neevlavioase.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Petru 2:1-12

VERSETUL DE AUR: „Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” (1 Petru 2:5).

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cele 27 de cărți ale Noului Testament includ două atribuite apostolului Petru. Prima este deosebit de bogată în citate și aluzii la diverse pasaje din Vechiul Testament. Potrivit unei estimări, 1 Petru se află pe locul al doilea, la egalitate cu Evrei, în ceea ce privește procentul de versete care reflectă pasaje din Vechiul Testament—doar Apocalipsa are un procent mai ridicat. Fiind evreu, Petru cunoștea bine istoria strămoșilor săi. Acest lucru reiese din folosirea mai multor imagini și referințe veterotestamentare în cele două epistole ale sale.

Petru este, el însuși, o figură tulburătoare în relatările din Evanghelii. Avea tendința să rostească imediat ceea ce-i trecea prin minte, părând uneori să se contrazică (exemple: Matei 16:22–23; 26:35; Marcu 9:5–6; Ioan 18:25–27). Era impulsiv și curajos până la nesăbuință, acționând adesea înainte de a gândi (Matei 14:22–33; Ioan 18:10). Pe scurt, Petru este un apostol cu care ne putem identifica cu ușurință.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Un popor sfințit (1 Petru 2:1-3)

• Ce să lepădăm (v. 1)
• Ce să căutăm (v. 2-3)

2. O casă duhovnicească (1 Petru 2:4-8)

• Piatra vie (v. 4)
• Pietrele de zidire (v. 5)
• Piatra din capul unghiului (v. 6-7)
• O piatră de poticnire (v. 8)

3. O seminție aleasă (1 Petru 2:9-12)

• Trăsături (v. 9-10)
• Sfaturi (v. 11-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce să facem pentru a ne continua creșterea spirituală?
2. O dată conștientizate responsabilitățile tale preoțești, cum se va schimba viața ta de rugăciune?
3. Care sunt câteva moduri prin care îți poți sfinți stilul de viață astfel încât să strălucească mai puternic într-o lume întunecată de păcat??

APLICAȚII PRACTICE:

Această lecție conține învățături importante despre natura Bisericii, dar nimic nu este mai important decât acest adevăr: dacă ești creștin, Cristos te cheamă să fii un „preot” pentru ceilalți credincioși. Asta înseamnă să slujești și să mijlocești pentru ei fără să ai nevoie de permisiuni sau acreditări speciale. Suntem membri ai Împărăției Regelui Isus, slujindu-i pe ceilalți așa cum El i-ar sluji.

Să ne amintim că suntem o preoție împărătească, slujind unii altora. Suntem un neam sfânt, cei care, în ascultare, caută să împlinească voia lui Dumnezeu. Suntem răscumpărați din blestemul morții prin darul Fiului Său.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm elemente ale vechiului legământ care se potrivesc cu elemente din legământul cel nou, să căutăm și deosebirile dintre noul legământ și cel vechi, chiar dacă legământul cel nou este o extindere a celui vechi și să aflăm modurile în care putem fi o „jertfă de laudă” mai vrednică.

TEXTUL LECȚIEI: Evrei 13:9-21

VERSETUL DE AUR: „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.” (Evrei 13:15).

CONTEXTUL LECȚIEI:

Pentru a înțelege cât mai bine scrierea unui autor, este de folos să știm (1) cine a scris, (2) cui i s-a adresat și (3) motivul corespondenței. Nu avem întotdeauna toate cele trei informații în cele 27 de cărți ale Noului Testament. În privința cărții sau epistolei cunoscute sub numele de Evrei, nu avem niciuna dintre ele!
Mai mulți autori au fost propuși de-a lungul timpului pentru Evrei. În Evrei 13:23 este menționată eliberarea lui Timotei, un binecunoscut tovarăș de slujire al lui Pavel. Acest fapt ar putea indica faptul că Pavel este autorul, dar nu putem ști cu siguranță—scrisoarea nu este în stilul său obișnuit. Este foarte probabil să nu aflăm niciodată identitatea persoanei care a scris această carte.

În ceea ce privește identitatea destinatarilor, încheierea „cei din Italia vă trimit sănătate” (Evrei 13:24) nu oferă suficiente detalii care să ne lămurească. Totuși, scrisoarea reflectă un nivel de intimitate cu cititorii, ceea ce indică faptul că autorul cunoștea destul de bine oamenii acestei adunări.

Nu există în această epistolă o declarație clară de intenție, așa cum găsim în Luca 1:1–4, Ioan 20:31 sau 1 Ioan 5:13. Trebuie să ne mulțumim cu faptul că Biserica primară a considerat Evrei o scriere cu autoritate, cu caracter apostolic, demnă să călăuzească Biserica și să-și aibă locul în canonul Noului Testament.

Citind cartea Evrei, avem o puternică impresie că ea a fost scrisă către creștini de origine iudaică, care ezitau în credință din cauza persecuției (Evrei 10:32–34). Se pare că unii dintre ei se gândeau să se întoarcă la iudaism. Autorul confruntă această rătăcire explicând relația dintre Isus și sistemul Vechiului Testament. În felul acesta, el arată cum Cristos depășește orice element al sistemului iudaic.

Autorul face acest lucru într-un mod profund iudaic, respectând tradițiile evreiești și argumentând pe baza Scripturii. Însă, pe măsură ce ajungem la ultimul capitol al epistolei, tonul se schimbă: de la subiecte grele din punct de vedere doctrinar, autorul trece la aplicații practice.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Schimbări profunde (Evrei 13:9-14)

• Prin har (v. 9-10)
• Prin jertfă (v. 11-12)
• Prin căutare (v. 13-14)

2. Jertfe importante (Evrei 13:15-19)

• Jertfire continuă (v. 15-16)
• Supunere în ascultare (v. 17-19)

3. O mare binecuvântare (Evrei 13:20-21)

• Dumnezeul păcii (v. 20)
• Dumnezeul oricărui lucru bun (v. 21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Să lupți, să fugi sau să nu faci nimic – care să fie atitudinea potrivită în fața doctrinelor false?
2. În ce fel se deosebesc rugăciunile noastre pentru liderii bisericii de rugăciunile pentru liderii guvernamentali?
3. Ce poți face în săptămâna aceasta pentru a fi mai bine pregătit pentru lucrările Domnului?

APLICAȚII PRACTICE:

Tradiția creștină a dat naștere multor stiluri diferite de cruci, fiecare având propria simbolistică și semnificație. Una dintre acestea este crucea celtică, despre care tradiția spune că a fost introdusă poporului irlandez de către Patrick, misionarul din secolul al V-lea. În forma ei cea mai simplă, crucea celtică seamănă cu o cruce obișnuită, având un cerc în jurul centrului. Crucea reprezintă jertfa lui Cristos. Cercul simbolizează veșnicia. Împreună, ele vorbesc despre jertfa perfectă și veșnică a lui Isus.

Cartea Evrei vorbește în termeni ai veșniciei. Așa cum simbolizează crucea celtică, Domnul Isus a oferit pentru noi o jertfă veșnică. El este Marele nostru Preot, o dată pentru totdeauna, fără început și fără sfârșit. Așteptăm o cetate veșnică. Avem o laudă neîncetată și eternă de adus lui Dumnezeu, o glorie care ține în veci. Avem un legământ veșnic—noul legământ promis de profetul Ieremia. De ce am renunța la aceste binecuvântări pentru moduri vechi și inferioare de a ne apropia de Dumnezeu? De ce ne-am lăsa distrași de lucruri mărunte? Să continuăm să-I aducem Domnului lauda noastră ca o jertfă plăcută înaintea Lui. Aceasta este jertfă unită cu veșnicia.

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm care este scopul lui Cristos și metoda Sa pentru a-l atinge, să explicăm ce înseamnă să fim „depărtați” și „apropiați” și să formulăm o cale prin care se poate trăi în pace și în unitate cu credincioșii.

TEXTUL LECȚIEI: Efeseni 2:11-22

VERSETUL DE AUR: „În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.” Efeseni 2:21-22

CONTEXTUL LECȚIEI:

În jurul anului 51 d.Cr., cu aproximativ doisprezece ani înainte de a scrie epistola către Efeseni, Pavel a participat la o întâlnire cunoscută adesea sub numele de „Conciliul din Ierusalim.” Această întâlnire este descrisă în Faptele Apostolilor 15 și în Galateni 2. Liderii bisericii s-au reunit pentru a rezolva o întrebare presantă pentru Biserica din primul secol: Este necesar ca bărbații dintre neamuri să fie circumciși pentru a fi considerați creștini? Mai simplu spus, întrebarea era dacă cineva trebuia mai întâi să devină iudeu pentru a putea deveni creștin. Era sinagoga singura poartă de intrare în biserică?

Conciliul din Ierusalim a decis că circumcizia nu trebuia să fie impusă neamurilor. Totuși, această hotărâre nu a fost acceptată de toți. Chiar și doisprezece ani mai târziu, unii învățau că neamurile trebuiau să fie circumcise și să respecte cu strictețe Legea lui Moise. Astfel, Pavel a simțit nevoia să revină asupra acestei chestiuni.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Omenirea împărțită (Efeseni 2:11-12)

• Prin ritual (v. 11)
• Prin limite (v. 12)

2. Omenirea reunită (Efeseni 2:13-22)

• Prin pacea lui Cristos (v. 13-15)
• Prin Duhul lui Dumnezeu (v. 16-18)
• Ca familie a lui Dumnezeu (v. 19)
• Pentru a fi Templul lui Dumnezeu (v. 20-22)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. În ce fel îți poți încuraja biserica să promoveze unitatea în Cristos?
2. În ce fel ar trebui să-ți influențeze realitatea împăcării cu Dumnezeu activitățile din această săptămână?
3. Cum i-ai explica unui necredincios legătura dintre pace și reconciliere?
4. Ce rol putem juca în întâmpinarea călduroasă a nou-veniților în biserică?

APLICAȚII PRACTICE:

Ce imagine ne oferă Pavel despre Biserica lui Cristos!
Suntem un popor global, multietnic, transcultural, din toate categoriile sociale — bărbați și femei, adulți și copii — toți împăcați prin sângele lui Cristos, toți umpluți de Duhul lui Dumnezeu, împlinind făgăduința templului lui Israel. Suntem casa lui Dumnezeu, familia Lui, împlinind scopul Său de a restaura omenirea la Sine ca o singură familie.
A fi o familie cere efort. Nu este de mirare, așadar, că Pavel a dedicat jumătate din epistola către Efeseni — începând cu Efeseni 4:1 — pentru a-i îndemna pe creștini să trăiască în unitate, într-un mod vrednic de Evanghelie.
Și noi avem astăzi propriile noastre probleme care ne dezbină, chiar dacă circumcizia nu mai este una dintre ele. Totuși, instrucțiunile lui Pavel pentru depășirea unei probleme care producea diviziune în secolul întâi au o valoare deosebită și pentru noi, cei din secolul douăzeci și unu.
Vedem viziunea templului lui Dumnezeu. Suntem noi dispuși, prin puterea Duhului, să trăim așa cum trebuie pentru ca el să fie zidit și nu dărâmat?

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm motivul pentru care cei dintâi cititori ai epistolei lui Pavel trebuiau să-L onoreze pe Dumnezeu cu trupul lor, să explicăm de ce este mai bine să privim concluziile apostolului Pavel ca pe principii călăuzitoare și nu ca pe imperative directe și să aflăm căi prin care să aplicăm principiile enunțate de Pavel la o situație din viața contemporană, situație care nu exista în vremea lui Pavel. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 16:12-20

VERSETUL DE AUR: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?” 1 Corinteni 6:19

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Ne aflăm la cea de-a doua lecție din 1 Corinteni, așa că și contextul lecției de săptămâna trecută este valabil aici. Diferența este că lecția de astăzi abordează un subiect delicat: imoralitatea sexuală. Pentru a înțelege corect contextul, trebuie să fim conștienți de cât de mult diferă standardele moralei din cultura greco-romană a secolului I d.Hr. față de cele din zilele noastre.

Una dintre aceste diferențe se referă la modul în care era privită prostituția. În majoritatea orașelor din Statele Unite și Canada, prostituția este considerată ilegală. Însă cultura lumii mediteraneene din primul secol nu o vedea așa. Fidelitatea maritală era așteptată mai ales din partea soției, nu și a soțului — o dublă măsură. Petrecerile publice puteau include prostituate care să-i distreze pe bărbați după ce soțiile erau invitate să plece de la masă. Cultura majoritară a vremii considera acest comportament acceptabil.

În mod șocant, unii membri ai bisericii din Corint se implicau în comportamente sexuale interzise, care erau respinse chiar și de păgânii necredincioși (1 Corinteni 5:1)! Pavel nu putea tolera așa ceva, pentru că el vedea păcatul sexual ca pe o amenințare la adresa unității și curăției întregului trup al lui Cristos. Prin contrast, Pavel a învățat o viziune diferită cu privire la ce înseamnă imoralitatea sexuală — aceasta este tema lecției de astăzi.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Trupuri sfințite (1 Corinteni 6:12-16)

• Controlul (v. 12-14)
• Reținerea (v. 15-16)

2. Duhuri sfințite (1 Corinteni 6:17-20)

• Legătura cu Domnul (v. 17-18)
• Templul Duhului Sfânt (v. 19-20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum poți căpăta mai multă înțelepciune cu privire la „zonele gri” ale comportamentului personal? Este posibil ca anumite comportamente să fie acceptabile pentru unii oameni, dar nu pentru alții? De ce da sau de ce nu?
2. Care sunt câteva moduri prin care cuplurile căsătorite pot mărturisi intenția lui Dumnezeu privind „un singur trup” în fața unei culturi imorale?
3. Care sunt câteva moduri prin care Îl putem glorifica pe Dumnezeu cu trupul nostru, în mijlocul provocărilor culturii contemporane?

APLICAȚII PRACTICE:

Ideea centrală a argumentului lui Pavel din 1 Corinteni 6:12–20 este că cei credincioși nu au autoritate deplină asupra propriei lor vieți. Suntem mădulare ale trupului lui Cristos. Suntem un templu al Duhului Sfânt. Îi aparținem lui Dumnezeu și trebuie să trăim în așa fel încât să-L glorificăm. Dumnezeu ne cheamă să trăim ca unii care sunt ai Lui.

Aceasta cere din partea noastră disponibilitatea de a rezista ispitelor. Astăzi există forme de ispită care nu existau în vremea lui Pavel, dar principiile pe care ni le prezintă el rămân valabile și puternice în lupta cu aceste ispite. Pavel și-a încurajat cititorii să își asume și să trăiască potrivit identității lor: ca trup al lui Cristos și templu al Duhului Sfânt. Și noi putem — și trebuie — să ne ajutăm pe noi înșine și pe copiii noștri să umble în conformitate cu identitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

Este remarcabil faptul că Pavel nu a respins pur și simplu sloganurile corintenilor. Nici nu le-a dat doar porunci fără explicații. A recunoscut că, într-adevăr, aveau libertate în Cristos. Dar cum foloseau ei cel mai bine libertatea aceasta? Și noi, în ce fel ne trăim libertatea?