Archives for September 2023

SCOPUL LECȚIEI: Să reafirmăm ce anume îl face pe om „iudeu”, să explicăm importanța tăierii împrejur a inimii și să ne creăm un plan prin care să ne asigurăm că faptele noastre slujesc ca modele de învățare.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 2:1-29

VERSETUL DE AUR: „Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru, și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.” Romani 2:29

CONTEXTUL LECȚIEI

Pavel a scris epistola adresată bisericii din Roma în jurul anului 58, spre sfârșitul celei de-a treia sa călătorii misionare. Nu vizitase încă Roma, însă spera să ajungă acolo în viitorul apropiat (Romani 1:10). În ciuda faptului că nu era familiarizat cu Roma, Pavel știa destul de multe lucruri despre problemele care creaseră conflicte în biserica din Roma. Una dintre problemele acestea o reprezenta conflictul dintre creștinii proveniți din rândul iudeilor și creștinii proveniți din rândul neamurilor. Este posibil ca situația să fi fost îngreunată și de expulzarea din cetate a tuturor evreilor, printr-un edict dat de împăratul Claudiu în anul 49 (vezi Fapte 18:2).

La vremea la care scria Pavel, Claudiu murise, iar evreii se reîntorseseră la Roma. Printre aceștia se numărau și evrei creștini. În timpul în care aceștia fuseseră plecați, creștinii veniți din rândul neamurilor preluaseră rolurile de conducere din biserica de la Roma. Putem presupune că Pavel știa că unii dintre cei care s-au întors au încercat să-și recapete poziția de autoritate în biserică. Prin gestul acesta, este posibil să-i fi ridicat pe creștinii evrei mai presus de creștinii din rândul neamurilor. Este posibil ca tăierea împrejur, un semn al vechiului legământ, să fi devenit punctul critic al acestui conflict.

Pentru poporul evreu, circumcizia a început cu Avraam (Geneza 17), ca semn al legământului dintre Dumnezeu și Avraam. Lucrul acesta se petrecea în jurul anului 2.000 î.Cr. Aproximativ 550 de ani mai târziu, se împământenise (fusese legiferată) rânduiala ca circumcizia pruncilor de sex bărbătesc să aibă loc atunci când copilașul împlinea opt zile (Leviticul 12:3). Tradiția aceasta a început cu Avraam și cu fiul său, Isaac (Geneza 21:4). Poruncile date de Dumnezeu lui Avraam par să plece de la presupunerea că acesta știa ce este circumcizia; astfel, ni se dă de înțeles că circumcizia fusese un lucru practicat și de alții înaintea lui. Vechimea practicii circumciziei în afara iudaismului a fost confirmată în anul 2021, când oamenii de știință au „despachetat digital” mumia intactă a faraonului Amenhotep I (care a stăpânit în perioada aprox. 1525-1504 î. Cr.) și au descoperit faptul că era circumcis.

În vremea lui Pavel – secolul întâi d.Cr. – nici romanii și nici grecii nu practicau circumcizia. Grecii o vedeau ca pe o mutilare sau viciere intenționată a trupului ideal. Interzicerea practicii a reprezentat un factor important în răscoala macabeilor, care a început în anul 167 î.Cr. (vezi textele extrabiblice 1 Macabei 1:60-61; 2:45-46; 2 Macabei 6:7-10). Pavel a discutat pe larg implicațiile conceptului circumciziei în cartea Galateni. A vorbit însă despre acest lucru și în Romani 2 – lecția noastră de astăzi.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O judecată dreaptă (Romani 2:12-16)

• În lege sau fără lege? (v. 12)
• Cei ce aud sau cei ce împlinesc? (v. 13-15)
• Lucrurile ascunse ale oamenilor sau cele vădite? (v. 16)

2. Falsa credință (Romani 2:17-24)

• Încrederea lăudăroasă (v. 17-20)
• Fățărnicia hulitoare (v. 21-24)

3. Identitatea adevărată (Romani 2:28-29)

• Înfățișarea exterioară (v. 28)
• Convingerile lăuntrice (v. 29)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce rol joacă conștiința noastră atunci când vine vorba să urmăm călăuzirea Duhului Sfânt?
• Cum te poți păzi de un cuget „însemnat cu fierul roșu” (1 Timotei 4:1-2), care urmează învățături înșelătoare?
• Care sunt obiceiurile care ne dezvăluie convingerile adevărate ale inimii noastre?

APLICAȚII PRACTICE

Ideea de inimă tăiată împrejur era un concept viu pentru Moise și pentru Pavel și trebuie să fie la fel și pentru noi astăzi. Putem să ne smerim și să ne lăsăm în urmă încăpățânarea? Atunci când vine vorba despre mântuirea noastră, ne putem oare încrede pe deplin în Cristos și nu în propriile noastre lucrări bune?

Expunerea lui Pavel din restul Epistolei către Romani le cerea atât evreilor cât și neamurilor să conștientizeze nevoia de mântuire de la Dumnezeu, pentru că toți sunt sub păcat (Romani 3:9). Pentru ambele grupuri, nădejdea nu vine de la ținerea legii, fie că vorbim aici despre legea cugetului sau de Legea lui Moise. Ea vine de la credința în Cristos.

SCOPUL LECȚIEI: Să-l identificăm pe Cel care a declarat „sunt Eu” și să identificăm diferența dintre a fi „iertat” și „a nu fi condamnat (osândit)”. 

TEXTUL LECȚIEI: IOAN 8:1-11; 56-59

VERSETUL DE AUR: IOAN 8: 11b

„Şi Isus i -a zis: ,,Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”– Ioan 8:11b

CONTEXTUL LECȚIEI

Evenimentele și învățăturile descrise în Ioan 7 și 8 au avut loc în timp ce Domnul Isus vizita Ierusalimul pentru Sărbătoarea corturilor. Această sărbătoare a fost instituită pentru două motive: în primul rând, era o sărbătoare a recunoștinței, în mijlocul sezonului de recoltare a măslinelor și fructelor; în al doilea rând, era o aducere aminte a eliberării din Egipt (vezi Levitic 23:33-44). Mulți dintre cei care sărbătoreau acest praznic locuiau în corturi, care erau așezate în afara cetății, ca simbol al celor 40 de ani petrecuți de poporul Israel în pustie. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. O femeie saltă de bucurie (Ioan 8:1-11)

• Domnul Isus se pregătește să învețe mulțimea (v. 1-2)
• Schimbare de plan (v. 3-9)
• O lecție de neuitat (v. 10-11)

2. Avraam saltă de bucurie (Ioan 8:56-59)

• Ziua Domnului Isus (v. 56-58)
• Vremea Domnului Isus nu a venit încă (v. 59)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cât ne este de ușor să ne adaptăm când planurile existente se schimbă subit? Există situații în care o schimbare de plan este o oportunitate de slujire sau de vestire a Evangheliei?
• Pe baza versetului din Matei 18:15-17, care sunt situațiile în care este necesar să confruntăm păcatul comis de o altă persoană?
• Care este cea mai bună modalitate de a răspunde când cineva ne pune o întrebare-capcană?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dați exemple de alte situații din viața Domnului Isus când El a dat dovadă de îndurare, și acest lucru i-a atras pe oameni spre El. Cum putem să practicăm și noi același lucru? Care este rolul pocăinței în acest context?

Domnul Isus nu a ezitat să confrunte fariseii în încredințarea falsă pe care o aveau că apartenența la neamul lui Avraam este suficientă pentru a le asigura mântuirea veșnică. Putem să identificăm în viețile noastre încredințări false asemănătoare?

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm originile învățăturilor Domnului Isus și să înțelegem care sunt motivele corecte în predicare, căutând să ne protejăm de cele greșite. 

TEXTUL LECȚIEI: IOAN 7:14-21

VERSETUL DE AUR: IOAN 7:18

Cel ce vorbeşte de la el caută slava lui însuşi; dar cel ce caută slava celui ce l-a trimis, acela este adevărat şi în el nu este falsitate. – Ioan 7:18

CONTEXTUL LECȚIEI

Avem patru Evanghelii în Noul Testament care spun istoria Domnului Isus. Primele trei Evanghelii (Matei, Marcu și Luca) sunt foarte asemănătoare în structura lor generală. A patra Evanghelie, Ioan, este destul de diferită de celelalte trei. Ioan a scris la aproximativ 30 de ani după ceilalți trei și cunoștea bine materialul lor. Din acest motiv el pare să evite să repete majoritatea conținutului acestora. În schimb, el a ales să ofere informații noi din bogăția de amintiri ale martorilor oculari (vezi Ioan 21:24–25). Aproximativ 90% din materialul lui Ioan nu se găsește în celelalte trei Evanghelii. O diferență semnificativă între cele patru Evanghelii este modul în care evangheliștii aleg să-și înceapă relatările. Marcu începe cu slujirea lui Ioan Botezătorul, fără nicio referire la nașterea sau copilăria lui Isus. Luca începe cu nașterea lui Ioan Botezătorul și include relatarea nașterii lui Isus. Matei începe cu genealogia lui Isus, împingând astfel istoria lui Isus înapoi la vremea regelui David (a domnit între 1010–970 î.Hr.). Ioan Evanghelistul (nu Ioan Botezătorul) duce istoria și mai înapoi, până la începutul creației și mai înainte. Astfel, Evanghelia lui Ioan este o relatare cuprinzătoare a întregii istorii a omenirii. Cele mai multe dintre acestea se realizează în Ioan 1:1–18, adesea denumit prologul lui Ioan. Lecția de astăzi explorează implicațiile doctrinei întrupării, în special în ceea ce privește cunoașterea și învățătura lui Isus despre Scripturi și voia lui Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Despre învățăturile Domnului Isus (Ioan 7:14-18)

• O problemă de educație (v. 14-15)
• Un răspuns de la origini (v. 16-18)

2. Despre Legea lui Moise (Ioan 7-19-24)

• Întrebări despre intenție (v. 19)
• Întrebare ca un răspuns (v. 20)
• Cum să răspundem (v. 21-24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În ce situații suntem ispitiți să ne proslăvim pe noi înșine?
• Oare dacă încercăm mereu să-L proslăvim pe Dumnezeu, ne ajută să nu cădem în păcatul mândriei? De ce?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Întrebarea acestei lecții este dacă predicăm pentru propria slavă, sau pentru slava lui Dumnezeu? Răspunsul la aceste întrebări nu este o chestiune de cunoștințe, de educație, sau de rezultate ale mărturiei tale. În schimb, este o chestiune de inimă. Când răspândești Evanghelia, speri în primul rând să câștigi ceva pentru tine? Sau speri să-L glorifici pe Cristos și pe Tatăl Său ceresc? Succesul sau eșecul nostru ca ucenici nu se măsoară după modul în care oamenii reacționează la noi. În repetate rânduri, vedem că ascultătorilor Domnului Isus nu le-a plăcut ceea ce l-au auzit spunând. Nu întotdeauna i-au judecat cuvintele corect. La fel se va întâmpla și cu noi. Succesul nostru se măsoară în intenția noastră de a-L glorifica pe Domnul. Când spunem adevărul și îl trăim cât mai bine – ajutați de Duhul Sfânt – reușim.

SCOPUL LECȚIEI: Să-l identificăm pe Cel care a declarat „sunt Eu” și să identificăm diferența dintre a fi „iertat” și „a nu fi condamnat (osândit)”. 

TEXTUL LECȚIEI: LUCA 14:1-6

VERSETUL DE AUR: LUCA 14:3-4

Isus a luat cuvântul şi a zis învăţătorilor Legii şi fariseilor: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?” ⁴ Ei tăceau. Atunci, Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat şi i-a dat drumul. – Luca 14:3-4

CONTEXTUL LECȚIEI

Această lecție descrie a treia ocazie din Evanghelia lui Luca în care Domnul Isus a luat masa cu un fariseu (vezi și Luca 7:36–50; 11:37–53). Toate cele trei interacțiuni au câte ceva în comun. Mai întâi, un fariseu l-a invitat pe Isus să vină la masă. În al doilea rând, un moment tensionat între Isus și gazdă a dus la o conversație cu privire la probleme religioase. În al treilea rând, Isus a folosit ocazia pentru a-i instrui pe cei prezenți cu privire la aspectele legate de cum să-L urmeze pe Dumnezeu. Făcând acest lucru, Isus i-a învățat pe semenii săi să acționeze cu milă în relațiile lor cu alți oameni. Munca în timpul Sabatului este preocuparea principală din Luca 14:1–6, textul de astăzi. Sabatul iudaic a fost stabilit pe baza zilei în care Dumnezeu s-a odihnit după șase zile de la creație (vezi Geneza 2:2–3; Exodul 20:8–11; Deuteronom 5:12–15). Drept urmare, oamenilor li s-a poruncit să înceteze munca în Sabat. Asemenea cerințe referitoare la acea zi erau un semn de sfințenie între Dumnezeu și poporul Său (vezi Exod 31:12–17). Pe măsură ce vechii israeliți au părăsit Egiptul, li s-a poruncit să facă anumiți pași pentru a se pregăti pentru respectarea Sabatului (exemplu: Exod 16:21–30). Mai târziu, pe măsură ce oamenii au intrat în țara promisă, Legea lui Moise a oferit descrieri suplimentare cu privire la respectarea corectă a Sabatului (vezi 34:21; 35:1–3). Sfidarea acestor porunci a adus consecințe grave pentru oameni (exemple: Numeri 15:32–36; Neemia 13:15–18; Ieremia 17:27). Israeliții au înțeles Sabatul ca fiind „o desfătare” (Isaia 58:13) și o zi pentru închinare (vezi Levitic 23:3). Până în secolul I d.Hr., liderii religioși evrei stabiliseră anumite așteptări cu privire la respectarea corectă a Sabatului. În perioada dintre testamente, o tradiție orală codificată mai târziu ca Mishna (legea rabinică) a încercat să definească regulile privind respectarea corectă a Sabatului. Acestea au inclus definiții nuanțate ale muncii, precum și reglementări complexe cu privire la ceea ce era permis și interzis în Sabat. Astfel de complexități au făcut ca majoritatea evreilor din secolul întâi să interpreteze cu exactitate modul în care trebuia să respecte Sabatul. Domnul Isus nu a contestat niciodată importanța Sabatului. Înaltul său respect pentru acesta poate fi văzut în obiceiul său de a predica în sinagogi în ziua de Sabat (exemple: Marcu 1:21; Luca 13:10). În plus, el a fost dispus să folosească ziua aceasta pentru a arăta milă față de oamenii suferinzi (exemple: Marcu 1:21–34; Luca 6:6–11; 13:10–17; Ioan 5:1–18). Ca „Domn al Sabatului” (Marcu 2:28), Domnul Isus a demonstrat adevărata intenție a Sabatului: să aducă aminte poporului lui Dumnezeu de mila Lui (vezi Deuteronom 5:15). Ziua nu trebuia să fie o povară religioasă sau o scuză pentru a limita lucrările de dragoste și milă.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Ospitalitate tensionată (Luca 14:1-2)

• Masa (v. 1)
• Omul bolnav (v. 2)

2. Două întrebări (Luca 14:3-6)

• Prima întrebare (v. 3)
• Vindecarea (v. 4)
• A doua întrebare (v. 5-6)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum ne comportăm în situații în care credința noastră se manifestă clar în fața altor oameni?
• Credeți că e posibil ca o prea mare concentrare pe tradiții să ne distragă atenția de la faptele de dragoste și milă? Cum? Cum am putea să depășim aceste tendințe?
• Cum putem răspunde unei persoane care spune că Scriptura e irelevantă pentru creștinii din zilele noastre pentru că noi nu mai suntem sub Lege?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Accentul acestei relatări din lecția de azi nu este pus pe omul bolnav. În schimb, lecția de axează practicile religioase în detrimentul milei. Domnul Isus nu încerca să anuleze practica fariseilor de a respecta Sabatul. Nu numai că Sabatul a necesitat o pauză în muncă, dar a oferit și timp pentru ca oamenii să se gândească la modul în care ar putea arăta milă față de ceilalți. Mai mult, întrebarea dacă o persoană se putea vindeca în Sabat e destul de interesantă. Majoritatea oamenilor nu pot vindeca o altă persoană, indiferent de ziua săptămânii. Numai cel care este Domnul Sabatului (vezi Luca 6:5) poate vindeca oricând, chiar și în Sabat. Uneori ne limităm neintenționat așteptările cu privire la ceea ce ar trebui să facă Dumnezeu. Care sunt unele tradiții pe care le păstrăm și care perpetuează acest lucru? Lucrarea lui Dumnezeu nu este limitată de așteptările umane.