Archives for October 2020

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 13:1-15, 34-35 VERSETUL DE AUR: Ioan 13:15

Apoi, a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. – Ioan 13:5

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim modul în care Domnul Isus și-a arătat dragostea Lui față de ucenici în timpul Cinei celei de taină. Să înțelegem legătura dintre dragoste și slujire.  

CONTEXTUL LECȚIEI

Apostolul Ioan a fost unul dintre cei mai apropiați ucenici ai Domnului Isus. Domnul a avut încredere suficientă în el pentru a o încredința pe Maria, mama lui, în grija sa la cruce (Ioan 19: 26-27). Tradiția bisericii spune că ulterior Ioan s-a mutat în marea cetate Efes, luând-o pe Maria cu el. Acolo a slujit mulți ani, murind cândva între anii 95 și 100. Exilul său în Patmos este de asemenea bine cunoscut (Apocalipsa 1: 9). Există cinci cărți din Biblie scrise de Ioan: Evanghelia după Ioan, 1-3 Ioan și Apocalipsa. Celelalte trei Evanghelii sunt numite Evanghelii sinoptice, deoarece împărtășesc o mare parte din aceeași perspectivă (așa cum se arată în cantitatea de material împărtășit). Evanghelia lui Ioan e diferită pentru că are un conținut distinct. Ea fost scrisă după celelalte trei, probabil între anii 90 și 94, deși s-au sugerat atât date anterioare, cât și ulterioare. Toate cele patru Evanghelii includ o relatare a Cinei celei de taină, dar cea mai veche descriere care a supraviețuit este cea a Apostolului Pavel. El a împărtășit o descriere a cinei, așa cum a înțeles-o de la Domnul (1 Corinteni 11: 23a), la aproximativ 25 de ani de la evenimentul propriu-zis. În timp ce relatările din Matei 26: 17-30; Marcu 14: 12–26; Luca 22: 7–39; și 1 Corinteni 11: 23b – 26 sunt similare, modul în care Ioan înregistrează evenimentul este cu totul diferit. Ioan nu pune pe primul loc pâinea și vinul, așa cum fac ceilalți apostoli, iar în loc de aceste elemente, Ioan include două lucruri pe care celelalte relatări le omit. Primul dintre aceste două este conținutul lecției noastre de astăzi. Al doilea reprezintă aproape cinci capitole din învățătură Domnului Isus și o rugăciune îndelungată (Ioan 13-17), în mare parte material unic care nu se găsește nicăieri altundeva în Noul Testament.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Picioare curate (Ioan 13:1-11)

• Iubirea (v. 1)
• Trădarea (v. 2)
• Spălarea (v. 3-11)

2. Vieți curate (Ioan 13:12-15, 34-35)

• Slujirea (v. 12-15)
• Iubirea (v. 34-35)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce înseamnă să iubești pe cineva până la capăt (v.1)? Te-a iubit vreodată cineva în felul acesta? Ai iubit tu pe cineva așa? Cum ai putea în mod practic să iubești pe cineva până la capăt?
• Dragostea demonstrată de Domnul Isus în acest pasaj este într-adevăr deosebită. A slujit, din dragoste, știind că va muri foarte curând. A slujit, din dragoste, chiar și pe cel care știa că-l va trăda. Cum putem să învățăm să slujim și noi așa, din dragoste?
• La v. 15 Domnul Isus spune că ne-a dat o pildă ca să facem și noi cum a făcut El. La ce se referă? Ne poruncește el să ne spălăm picioarele unii altora, sau se referă la ceva mult mai măreț și important?
• În secolul 1, spălarea picioarelor era un obicei necesar pentru igiena zilnică pentru că nu se prea purtau șosete și pantofi ca astăzi. Ce echivalent am putea avea astăzi la spălarea picioarelor? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Lumea noastră este atât de strâmbă şi de pervertită de păcat, încât totul este invers, chiar dacă acest invers pare a fi deocamdată situaţia normală şi logică. Cui i se pare normal astăzi să fie servitorul şi nu cel servit? Viaţa aceasta nu o avem tocmai pentru a fi cei dintâi, pentru a deveni bogaţi şi pentru a fi aşteptaţi şi slujiţi de alţii? Nu este mirare că, la ultima cină, Isus a spălat picioarele ucenicilor. El ştia că orice cuvinte ar fi folosit nu ar fi putut să le arate ce înseamnă să fii „mare” înaintea lui Dumnezeu mai bine decât faptul că El a spălat picioarele unora care nu erau vrednici să-I sărute Lui picioarele. Avem multe de învățat din lecția aceasta. Domnul să ne ajute să-i urmăm exemplul. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 13:1-13 VERSET DE AUR: 1 Corinteni 13:13

Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.– 1 Corinteni 13:13

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim despre descrierea dragostei așa cum a prezentat-o apostolul Pavel și să explicăm de ce e esențială dragostea ca să ne putem folosi darurile spirituale și să trăim ca niște oameni duhovnicești. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Corintul a fost un oraș important din Grecia antică. Apostolul Pavel a petrecut 18 luni în acel oraș în a doua sa călătorie misionară, în ciuda opoziției dure de acolo (Fapte 18: 1-17). Scriind 1 Corinteni din Efes în jurul anului 56 d.Hr., în timp ce se afla în a treia sa călătorie misionară, Pavel a abordat o varietate de aspecte și probleme care apăruseră în biserica din Corint în absența sa. Multe probleme ale bisericii par să fi fost înrădăcinate în mândrie, care mergea mână în mână cu impresia de superioritate spirituală. Unii s-au gândit că sunt superiori pentru că s-au identificat cu un anumit lider (1 Corinteni 1–4). Unii s-au gândit că sunt scutiți de a respecta valori morale (1 Corinteni 5–7). Unii s-au gândit că sunt superiori din cauza alimentelor pe care le mâncau sau nu (1 Corinteni 8-10). Unii credeau că fiind superiori față de alți creștini, puteau neglija nevoile altora (1 Corinteni 11). Problema darurilor spirituale a fost, de asemenea, o problemă la Corint în acest context. Multe persoane din biserica primară au fost împuternicite de Duhul Sfânt să îndeplinească sarcini importante, inclusiv manifestări miraculoase, cum ar fi profeția (exemplu: Fapte 21: 8–9) și vorbirea în limbi (exemplu: 10: 44–46). 1 Corinteni 12 începe cu o lungă secțiune despre mândria și aroganța care pătrunseseră în biserică prin utilizarea, ca o ironie, chiar a darurilor spirituale. Această discuție continuă în capitolul 14, dar în mijlocul ei Pavel se oprește pentru a oferi un singur răspuns, simplu și concis la toate întrebările corintienilor: iubiți-vă unii pe alții. Dragostea, înțeleasă corect, va oferi o perspectivă corectă pentru orice altceva, unificând biserica și ajutându-i pe credincioși să-L glorifice pe Cristos împreună.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dragostea contează (1 Corinteni 13:1-3)

• Când ne folosim darurile (v. 1-2)
• Când aducem jertfe (v. 3)

2. Dragostea lucrează (1 Corinteni 13:4-7)

• Ce face dragostea (v. 4a)
• Ce nu face dragostea (v. 4b-6)
• Fără excepții (v. 7)

3. Dragostea durează (1 Corinteni 13:8-13)

• Când darurile se termină (v. 8)
• Atunci când îl cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu (v. 9-13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Oare creșterea în cunoștința lui Cristos e corelată cumva de creșterea noastră în dragoste? De ce? Cum am putea să ajutăm pe un nou credincios să înțeleagă această corelație?
• E posibil ca uneori expresia dragostei noastre să fie înțeleasă greșit ca lipsă de dragoste. Ce am putea face pentru a evita astfel de situații? Vezi 1 Corinteni 5, 2 Tesaloniceni 3:10 și 1 Timotei 1:20, 5:9-10
• Ce discipline spirituale am putea folosi pentru a ne asigura că faptele noastre de dragoste rămân strâns legate de adevărul Scripturii? Vezi Efeseni 4:15, 1 Petru 1:22

APLICAȚIE PRACTICĂ

Din perspectiva lumii, dragostea nu este un ingredient esențial în utilizarea darurilor. O donație financiară mare îi ajută pe cei nevoiași, chiar dacă donatorul dă banii pur și simplu pentru a economisi la impozitele pe venit. Un învățător poate preda o lecție puternică, care să schimbe vieți, chiar dacă învățătorul dorește doar să atragă atenția asupra lui însuși. Din perspectiva lui Dumnezeu, aceste eforturi nu au nicio valoare pentru persoana care-și folosește darul, deoarece nu o face dintr-un motiv potrivit. Ideea centrală în creștinism pentru înțelegerea lui Dumnezeu este că El este iubitor. Acest lucru devine real pentru noi atunci când avem o relație cu el. Dumnezeu nu este un Creator absent. Dumnezeu, așa cum a fost El revelat prin Domnul Isus, ne iubește într-un mod personal. Dragostea lui Dumnezeu nu se bazează pe meritele noastră. Iubirea lui este forța călăuzitoare în tot ceea ce face Dumnezeu și trebuie să fie forța călăuzitoare în viața oricui dorește cu adevărat să-l slujească. Acest lucru nu este opțional.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 10:25-37  VERSETE DE AUR: Luca 10:36-37

„Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.” – Luca 10:36-37

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm ce înțelege Domnul Isus prin termenul „aproapele” și să explicăm importanța modului în care Domnul Isus vrea să schimbe atenția de la legalism la adevărata ascultare.

CONTEXTUL LECȚIEI

În Evanghelia sa, Luca relatează viața și lucrarea Domnului Isus în trei secțiuni majore: (1) evenimente din Galileea și din împrejurimi (Luca 4: 14–9: 50); (2) Domnul Isus în drum spre Ierusalim (9: 51–19: 44); și (3) evenimentele din ultima săptămână a Domnului Isus la Ierusalim (19: 45-24: 53). Evanghelia lui Luca este unică în secțiunea sa centrală, care începe cu puțin timp înainte de textul lecției noastre. Majoritatea pildelor găsite în Luca se află în această secțiune, prima fiind pilda din textul nostru. O temă principală a lucrării Domnului Isus în Iudeea a fost dragostea lui Dumnezeu pentru cei pierduți și slabi: păcătoșii (exemplu: Luca 15), cei excluși din societate (exemplu: 14: 15–24), samaritenii și săracii (exemplu: 16: 19–31 ). Învățăturile complet contraculturale ale Domnului Isus din lecția de săptămâna trecută, Luca 6: 27-36, ne-au provocat să ne iubim chiar și dușmanii. Textul de astăzi ne cheamă încă o dată să practicăm dragostea incluzivă. În pasajul imediat precedent textului nostru (10: 1-24), Domnul Isus a trimis pe 70 dintre ucenicii săi să proclame, prin cuvânt și faptă, că „Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi” (10: 9) . Atât Domnul Isus cât și cei 70 de emisari s-au bucurat de puterea lui Dumnezeu care a lucrat prin ei (10: 17–21). Înainte de pasajul lecției noastre, Domnul Isus a vorbit cu cei 70 de ucenici la încheierea misiunii lor (Luca 10: 17–20). Deși unii comentatori consideră interacțiunea Domnului Isus cu acest „învățător al legii” (10:25) ca o întrerupere a discuției sale cu ucenicii, ora și locul exact al acestei relatări nu sunt specificate. Această pildă apare numai în Evanghelia după Luca, dar subiectul și locația ei sunt similare cu textele găsite în Matei și Marcu. Matei 22: 34–40 și Marcu 12: 28–34 sunt în mod clar paralele între ele, dar legătura cu Luca este mai puțin sigură. Evenimentul din textul lui Luca pare a fi un incident separat care se referă la aceeași temă.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Întrebări (Luca 10:25-29)

• Despre viața veșnică (v. 25-28)
• Despre aproapele nostru (v. 29)

2. Pilde (Luca 10:30-35)

• Victima (v. 30)
• Doi potențiali eroi (v. 31-32)
• Adevăratul erou (v. 33-35)

3. Învățătură (Luca 10:36-37)

• Scurt rezumat (v. 36-37a)
• Trimitere (v. 37b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Există situații în care creștinii ar trebui să pună întrebări despre cine trebuie ajutat și cine nu merită asta? Care sunt aceste situații? Vezi Matei 5:45, 10:16, 2 Tesaloniceni 3:10, 1 Timotei 5:3-12, 2 Ioan 9-11, 3 Ioan 5-8
• Compasiunea poate fi de două feluri: compasiune ce reacționează (vede o nevoie și ajută) sau compasiune proactivă(care anticipează o nevoie și se implică înainte de a apărea). Care este tipul de compasiune în care ar trebui să se implice mai mult biserica noastră? De ce? În ce fel putem face asta?
• Mulți dintre noi, cei care folosim acest manual de școală duminicală, ne aflăm în diaspora, printre străini. În situația noastră, a unei biserici române între străini (americani, francezi, germani, italieni, spanioli), cine este aproapele nostru? Este el numai dintre români, sau și dintre ceilalți? De ce? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Du-te de fă şi tu la fel, i-a zis Isus. Învăţătorul Legii spusese cel ce şi-a făcut milă era aproapele celui ce căzuse. Domnul Isus a răspuns: Du-te şi fă şi tu la fel. Cu alte cuvinte, dacă vrei să cunoşti adevărata stare de a fi aproapele cuiva, du-te şi modelează-ţi purtarea după aceea a samariteanului. Aceasta este natura reală a adevăratei religii (vezi Mica 6,8 și Iacov 1,27). Semenii noştri au nevoie să simtă strângerea unei mâni calde şi comuniunea unei inimi plină de duioşie. Dumnezeu îngăduie ca să venim în contact cu suferinţa şi nenorocirea pentru a ne socate din egoismul nostru. Pentru propriul nostru bine veşnic trebuie să practicăm adevărata împreună-simţire cu aproapele nostru ori de câte ori avem prilejul (Evrei 13,2).

TEXTUL LECȚIEI: Luca 6:27-36 VERSETE DE AUR: Luca 6:27-28

„Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.” – Luca 6:27-28

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem învățăturile Domnului Isus despre dragostea pentru dușmani și să le analizăm prin contrast cu principiile societății noastre de rezolvare a conflictelor. De asemenea, să găsim metode de a ne exprima dragostea față de toți oamenii, mai ales față de dușmanii noștri. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Luca 6 conține o relatare a ceea ce a fost numit în mod tradițional Predica din câmpie. De-a lungul anilor, o mare atenție a fost acordată relației dintre Predica din câmpie și Predica de pe munte, din Evanghelia după Matei. Unii comentatori le-au văzut ca fiind versiuni diferite ale aceluiași eveniment. Alții (poate cei mai mulți) au înțeles că sunt independente una de cealaltă. Aceasta pare a fi cea mai bună linie de interpretare și este cea pe care o vom urma aici. Diferențele dintre cele două predici sunt ușor evidente. Una a fost rostită pe un munte (Matei 5:1), cealaltă pe o câmpie (Luca 6:17). Predica de pe câmpie este de aproximativ un sfert din lungimea Predicii de pe munte. Fericirile, care deschid Predica de pe munte (Matei 5:3–11), conțin numai binecuvântări, în timp ce Predica de pe câmpie se deschide cu (mai puține) binecuvântări care sunt urmate de un set de nenorociri (Luca 6: 20-26).

O comparație sumară a textului din Luca 6: 20-49 cu cel din Matei 5-7 va scoate în evidență, de asemenea, elementele comune ale acestor două predici. Ambele predici arată o mare preocupare pentru cei săraci și excluși social (Matei 5: 5, 10; Luca 6: 20–22), ne învață iubirea pentru dușmani (Matei 5: 43–48), centralitatea milosteniei în natura împărăției (exemplu: 5: 7), opoziția față de ipocrizie (exemple: 6: 2, 5, 16; Luca 6:42) și așa mai departe. Faptul că ambele predici tratează aceste teme indică cât de des apar ele în predicarea și slujirea Domnului Isus. În Luca 6, predica urmează imediat după o controversă cu fariseii (Luca 6: 1–11), după care Domnul Isus merge să se roage pe un munte (6:12). Ca și în alte ocazii, rugăciunea profundă precedă un moment semnificativ în lucrarea Domnului Isus (Luca 3: 21–22). Cu această ocazie, rugăciunea a precedat chemarea de către Domnul Isus a celor doisprezece (Luca 6: 13–16). După aceea, Domnul a coborât la câmpie (Luca 6:17).

Când Domnul Isus a început să predice, „privindu-i pe ucenicii săi, el a spus” (Luca 6:20). Cu alte cuvinte, ucenicii – cei care erau deja angajați în cuvânt și faptă să-L urmeze pe Domnul –erau publicul principal pentru ceea ce avea de spus. Au fost prezenți și alții („poporul”, 6:19), dar au ascultat un mesaj adresat credincioșilor, ucenicilor Domnului Isus, și nu în primul rând lor. Acesta este un punct important de luat în considerare în studiul nostru. Domnul Isus descrie natura Împărăției în aceste versete. El a pictat o imagine a comunității pe care o forma în jurul său, a modului său de viață. Acestea încă nu sunt cuvinte îndreptate către străini sau către lume în general. Predica de pe câmpie se deschide cu o serie de binecuvântări și nenorociri (Luca 6: 20–26; vezi mai sus). Acestea subminează și înlocuiesc valorile convenționale ale lumii folosite de  majoritatea ascultătorilor Domnului Isus în viața de zi cu zi. Majoritatea oamenilor, atât atunci, cât și acum, ar spune că oamenii de succes și oamenii care merită cinste și onoare sunt cei bogați și puternici, cei populari și elitele. Domnul Isus spune că nu este așa. Mai degrabă cei săraci și flămânzi, cei persecutați, cei smeriți sunt cu adevărat binecuvântați. Ei vor primi binecuvântări greu de imaginat în Împărăția lui Dumnezeu. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dragoste pentru dușmani (Luca 6:27-30)

• În schimbul urii (v. 27)
• Să binecuvântăm și să ne rugăm (v. 28)

2. Dragoste pentru toți (Luca 6:31-36)

• Standarde mult mai ridicate (v. 31-34)
• Să trăim ca niște copii ai lui Dumnezeu (v. 35-36)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce dușmani au creștinii în general? Vezi Fapte 18:17, 21:32 și 23:2
• Cum putem să ne exprimăm dragostea în mod practic față de dușmanii noștri?
• Suntem chemați să fim generoși și să iertăm datoriile. Ce facem însă în situații ca cea la care se face referire în 2 Tesaloniceni 3:10? Cum procedăm în astfel de situații? Vezi Deuteronom 15:7-8, Psalm 37:21, 26, Proverbe 19:17, 21-26.
• De obicei avem tendința să ne evităm dușmanii. Lecția de astăzi însă ne învață să-i iubim. Nu putem face asta de la distanță. Care ar fi pașii pe care ar trebui să-i urmăm pentru a putea pune în aplicare principiile lecții de azi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Textul de astăzi necesită de fapt foarte puțin comentariu. Nu există probleme textuale sau referințe culturale obscure care trebuie explicate pentru ca cititorul să înțeleagă acest pasaj. Acesta nu este un pasaj dificil de înțeles. Cu toate acestea, pasajul conține învățături extrem de dificil de pus în practică. Acest lucru se datorează faptului că modul de viață descris de Domnul Isus aici contravine fundamental naturii umane: dorința adâncă de răzbunare, de remediere a nedreptății, de respectul față de alții. Având în vedere acest lucru, de obicei, învățăturile Domnului Isus din Predica de pe câmpie sunt considerate impractice sau nerealiste – chiar și printre unii creștini – și se caută modalități de a evita implicațiile cuvintelor Domnului Isus. Cea mai adevărată și cea mai bună aplicație pe care o putem face din cuvintele Domnului Isus este pur și simplu să respingem acest mod de a gândi, deschizând astfel calea pentru ca învățăturile sale despre dragostea față de dușmani să ne modeleze inimile și viețile.