TEXTUL LECȚIEI: Luca 10:25-37 VERSETE DE AUR: Luca 10:36-37
„Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.” – Luca 10:36-37
SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm ce înțelege Domnul Isus prin termenul „aproapele” și să explicăm importanța modului în care Domnul Isus vrea să schimbe atenția de la legalism la adevărata ascultare.
CONTEXTUL LECȚIEI
În Evanghelia sa, Luca relatează viața și lucrarea Domnului Isus în trei secțiuni majore: (1) evenimente din Galileea și din împrejurimi (Luca 4: 14–9: 50); (2) Domnul Isus în drum spre Ierusalim (9: 51–19: 44); și (3) evenimentele din ultima săptămână a Domnului Isus la Ierusalim (19: 45-24: 53). Evanghelia lui Luca este unică în secțiunea sa centrală, care începe cu puțin timp înainte de textul lecției noastre. Majoritatea pildelor găsite în Luca se află în această secțiune, prima fiind pilda din textul nostru. O temă principală a lucrării Domnului Isus în Iudeea a fost dragostea lui Dumnezeu pentru cei pierduți și slabi: păcătoșii (exemplu: Luca 15), cei excluși din societate (exemplu: 14: 15–24), samaritenii și săracii (exemplu: 16: 19–31 ). Învățăturile complet contraculturale ale Domnului Isus din lecția de săptămâna trecută, Luca 6: 27-36, ne-au provocat să ne iubim chiar și dușmanii. Textul de astăzi ne cheamă încă o dată să practicăm dragostea incluzivă. În pasajul imediat precedent textului nostru (10: 1-24), Domnul Isus a trimis pe 70 dintre ucenicii săi să proclame, prin cuvânt și faptă, că „Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi” (10: 9) . Atât Domnul Isus cât și cei 70 de emisari s-au bucurat de puterea lui Dumnezeu care a lucrat prin ei (10: 17–21). Înainte de pasajul lecției noastre, Domnul Isus a vorbit cu cei 70 de ucenici la încheierea misiunii lor (Luca 10: 17–20). Deși unii comentatori consideră interacțiunea Domnului Isus cu acest „învățător al legii” (10:25) ca o întrerupere a discuției sale cu ucenicii, ora și locul exact al acestei relatări nu sunt specificate. Această pildă apare numai în Evanghelia după Luca, dar subiectul și locația ei sunt similare cu textele găsite în Matei și Marcu. Matei 22: 34–40 și Marcu 12: 28–34 sunt în mod clar paralele între ele, dar legătura cu Luca este mai puțin sigură. Evenimentul din textul lui Luca pare a fi un incident separat care se referă la aceeași temă.
STRUCTURA LECȚIEI
- Întrebări (Luca 10:25-29)
- Despre viața veșnică (v. 25-28)
- Despre aproapele nostru (v. 29)
- Pilde (Luca 10:30-35)
- Victima (v. 30)
- Doi potențiali eroi (v. 31-32)
- Adevăratul erou (v. 33-35)
- Învățătură (Luca 10:36-37)
- Scurt rezumat (v. 36-37a)
- Trimitere (v. 37b)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Există situații în care creștinii ar trebui să pună întrebări despre cine trebuie ajutat și cine nu merită asta? Care sunt aceste situații? Vezi Matei 5:45, 10:16, 2 Tesaloniceni 3:10, 1 Timotei 5:3-12, 2 Ioan 9-11, 3 Ioan 5-8
- Compasiunea poate fi de două feluri: compasiune ce reacționează (vede o nevoie și ajută) sau compasiune proactivă(care anticipează o nevoie și se implică înainte de a apărea). Care este tipul de compasiune în care ar trebui să se implice mai mult biserica noastră? De ce? În ce fel putem face asta?
- Mulți dintre noi, cei care folosim acest manual de școală duminicală, ne aflăm în diaspora, printre străini. În situația noastră, a unei biserici române între străini (americani, francezi, germani, italieni, spanioli), cine este aproapele nostru? Este el numai dintre români, sau și dintre ceilalți? De ce?
APLICAȚIE PRACTICĂ
Du-te de fă şi tu la fel, i-a zis Isus. Învăţătorul Legii spusese cel ce şi-a făcut milă era aproapele celui ce căzuse. Domnul Isus a răspuns: Du-te şi fă şi tu la fel. Cu alte cuvinte, dacă vrei să cunoşti adevărata stare de a fi aproapele cuiva, du-te şi modelează-ţi purtarea după aceea a samariteanului. Aceasta este natura reală a adevăratei religii (vezi Mica 6,8 și Iacov 1,27). Semenii noştri au nevoie să simtă strângerea unei mâni calde şi comuniunea unei inimi plină de duioşie. Dumnezeu îngăduie ca să venim în contact cu suferinţa şi nenorocirea pentru a ne socate din egoismul nostru. Pentru propriul nostru bine veşnic trebuie să practicăm adevărata împreună-simţire cu aproapele nostru ori de câte ori avem prilejul (Evrei 13,2).