SCOPUL LECȚIEI: să identificăm sursa spuselor Domnului Isus despre îndurare și jertfă, să observăm eventualele asemănări și deosebiri dintre preocupările Fariseilor și preocuparea Domnului Isus și să ne formulăm un plan prin care să urmăm exemplul Domnului Isus și să dăm dovadă de îndurare nesfârșită în acele situații și locuri în care nimeni nu s-ar aștepta.
TEXTUL LECȚIEI: Matei 12:1-8
VERSETUL DE AUR: „Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul.” Matei 12:6
CONTEXTUL LECȚIEI:
Respectarea unei săptămâni de șapte zile, dintre care una era dedicată odihnei (Sabatul), era o practică specifică Israelului antic. Un rege din vremurile străvechi putea să declare o zi de odihnă pentru a celebra o mare victorie, dar ideea de odihnă regulată, la intervale fixe, era revoluționară. În general, pentru popoarele din antichitate era normal să muncească în fiecare zi.
Sabatul a fost un dar oferit de Dumnezeu prin Legea lui Moise (Exodul 20:8–11; Deuteronomul 5:12–15). El comemora două dintre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu. Mai întâi, Dumnezeu a încheiat lucrarea creației și S-a odihnit în a șaptea zi (Geneza 2:1–3; compară cu Exodul 20:11). Apoi, Dumnezeu Și-a eliberat poporul din robia Egiptului, un loc în care nu li se permitea odihna. Odihna era un dar divin — chiar și animalele primeau o zi liberă (Deuteronomul 5:12–15).
Prin urmare, Sabatul nu era doar o binecuvântare, ci și o expresie a credinței. Provocarea era să ai încredere că șase zile de muncă erau suficiente pentru a trăi, pentru că Dumnezeu avea să poarte de grijă. Într-o eră agrară, preindustrială, era nevoie de mare credință să accepți așa ceva!
Legea lui Moise extindea porunca Sabatului pentru a include un an din șapte; în fiecare al șaptelea an, câmpurile trebuiau lăsate necultivate, datoriile erau iertate, iar robii erau eliberați (Leviticul 25:1–8; Deuteronomul 15:1–18). În Anul Jubileului — care venea după șapte ani sabatici (în total 49 de ani) — orice pământ vândut trebuia să se întoarcă la proprietarii inițiali (Leviticul 25:8–22). Prin aceste porunci, Dumnezeu a promis binecuvântare și rodnicie în țara pe care le-o dăduse israeliților ca moștenire.
Totuși, ținerea Sabatului devenise un subiect controversat cu mult înainte de vremea Domnului Isus. Profeții lui Israel au vorbit împotriva unei respectări ipocrite a Sabatului (de exemplu: Isaia 1:13; Amos 8:3–6). Ieremia a avertizat Ierusalimul că nerespectarea Sabatului va duce la distrugere (Ieremia 17:27). Dar profeții au privit și cu speranță către o zi în care Sabatul avea să fie ținut cu adevărat, când binecuvântarea lui Dumnezeu va fi restaurată peste Israel și chiar și alte neamuri se vor alătura în închinare față de Dumnezeu pentru lucrările Sale mărețe (Isaia 66:22–23; Ieremia 17:24–26).
Fariseii din vremea lui Isus au reacționat printr-o accentuare extrem de riguroasă a ținerii Sabatului. „Tora orală” (tradițiile transmise pe cale verbală) a amplificat regulile pentru a preveni chiar și apropierea de încălcarea poruncii. Aceste tradiții definiseră în detaliu ce însemna „muncă” ce putea sau nu putea fi făcută în ziua Sabatului.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Întrebare: Ce îngăduie Legea? (Matei 12:1-2)
- Ucenicii flămânzi (v. 1)
- Fariseii ofensați (v. 2)
- Ce este mai important? (Matei 12:3-8)
- Decât David (v. 3-4)
- Decât Templul (v. 5-6)
- Decât jertfa (v. 7)
- Rezumat (v. 8)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Cum îi sprijini pe liderii de slujire a căror lucrare constă în a-i sluji pe alții chiar în zilele de închinare?
- Cum ar arăta, în viața ta, să arăți „milă… nu jertfe” în săptămâna care urmează?
- Ce pași trebuie să faci pentru a recunoaște și a accepta autoritatea lui Isus ca Domn și Împărat?
APLICAȚII PRACTICE:
La început, această relatare pare că ne va învăța cum să ținem Sabatul: ca pe un dar, nu ca pe o povară. Însă, în realitate, ea ne vorbește despre Cel care împlinește făgăduințele Sabatului. Este vorba despre autoritatea Lui și despre binecuvântarea pe care o aduce. Domnul Isus este un Împărat mai mare decât strămoșul Său David. Ucenicii Lui erau asemenea preoților, pentru că Îi slujeau Celui care este mai mare decât Templul. Iar Isus este Fiul omului, căci El este Creatorul și Răscumpărătorul. El este Dumnezeu, Cel care a dăruit Sabatul.
Indiferent de înțelegerea noastră cu privire la respectarea Sabatului, toți creștinii pot afirma cu credință că Isus este Domnul — chiar Domnul Sabatului. Textul de astăzi ne provoacă să recunoaștem autoritatea lui Isus. Ca Împărat, El poate oferi lucruri bune: iertare, odihnă și o Împărăție veșnică. Domnul Sabatului S-a dat pe Sine de bunăvoie pentru noi — iar datoria noastră este să arătăm milă. Dacă vrei să-L onorezi pe Cel care are autoritate asupra Sabatului, începe de aici.