SCOPUL LECȚIEI: Să reafirmăm ce anume îl face pe om „iudeu”, să explicăm importanța tăierii împrejur a inimii și să ne creăm un plan prin care să ne asigurăm că faptele noastre slujesc ca modele de învățare.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 2:1-29

VERSETUL DE AUR: „Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru, și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.” Romani 2:29

CONTEXTUL LECȚIEI

Pavel a scris epistola adresată bisericii din Roma în jurul anului 58, spre sfârșitul celei de-a treia sa călătorii misionare. Nu vizitase încă Roma, însă spera să ajungă acolo în viitorul apropiat (Romani 1:10). În ciuda faptului că nu era familiarizat cu Roma, Pavel știa destul de multe lucruri despre problemele care creaseră conflicte în biserica din Roma. Una dintre problemele acestea o reprezenta conflictul dintre creștinii proveniți din rândul iudeilor și creștinii proveniți din rândul neamurilor. Este posibil ca situația să fi fost îngreunată și de expulzarea din cetate a tuturor evreilor, printr-un edict dat de împăratul Claudiu în anul 49 (vezi Fapte 18:2).

La vremea la care scria Pavel, Claudiu murise, iar evreii se reîntorseseră la Roma. Printre aceștia se numărau și evrei creștini. În timpul în care aceștia fuseseră plecați, creștinii veniți din rândul neamurilor preluaseră rolurile de conducere din biserica de la Roma. Putem presupune că Pavel știa că unii dintre cei care s-au întors au încercat să-și recapete poziția de autoritate în biserică. Prin gestul acesta, este posibil să-i fi ridicat pe creștinii evrei mai presus de creștinii din rândul neamurilor. Este posibil ca tăierea împrejur, un semn al vechiului legământ, să fi devenit punctul critic al acestui conflict.

Pentru poporul evreu, circumcizia a început cu Avraam (Geneza 17), ca semn al legământului dintre Dumnezeu și Avraam. Lucrul acesta se petrecea în jurul anului 2.000 î.Cr. Aproximativ 550 de ani mai târziu, se împământenise (fusese legiferată) rânduiala ca circumcizia pruncilor de sex bărbătesc să aibă loc atunci când copilașul împlinea opt zile (Leviticul 12:3). Tradiția aceasta a început cu Avraam și cu fiul său, Isaac (Geneza 21:4). Poruncile date de Dumnezeu lui Avraam par să plece de la presupunerea că acesta știa ce este circumcizia; astfel, ni se dă de înțeles că circumcizia fusese un lucru practicat și de alții înaintea lui. Vechimea practicii circumciziei în afara iudaismului a fost confirmată în anul 2021, când oamenii de știință au „despachetat digital” mumia intactă a faraonului Amenhotep I (care a stăpânit în perioada aprox. 1525-1504 î. Cr.) și au descoperit faptul că era circumcis.

În vremea lui Pavel – secolul întâi d.Cr. – nici romanii și nici grecii nu practicau circumcizia. Grecii o vedeau ca pe o mutilare sau viciere intenționată a trupului ideal. Interzicerea practicii a reprezentat un factor important în răscoala macabeilor, care a început în anul 167 î.Cr. (vezi textele extrabiblice 1 Macabei 1:60-61; 2:45-46; 2 Macabei 6:7-10). Pavel a discutat pe larg implicațiile conceptului circumciziei în cartea Galateni. A vorbit însă despre acest lucru și în Romani 2 – lecția noastră de astăzi.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O judecată dreaptă (Romani 2:12-16)

• În lege sau fără lege? (v. 12)
• Cei ce aud sau cei ce împlinesc? (v. 13-15)
• Lucrurile ascunse ale oamenilor sau cele vădite? (v. 16)

2. Falsa credință (Romani 2:17-24)

• Încrederea lăudăroasă (v. 17-20)
• Fățărnicia hulitoare (v. 21-24)

3. Identitatea adevărată (Romani 2:28-29)

• Înfățișarea exterioară (v. 28)
• Convingerile lăuntrice (v. 29)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce rol joacă conștiința noastră atunci când vine vorba să urmăm călăuzirea Duhului Sfânt?
• Cum te poți păzi de un cuget „însemnat cu fierul roșu” (1 Timotei 4:1-2), care urmează învățături înșelătoare?
• Care sunt obiceiurile care ne dezvăluie convingerile adevărate ale inimii noastre?

APLICAȚII PRACTICE

Ideea de inimă tăiată împrejur era un concept viu pentru Moise și pentru Pavel și trebuie să fie la fel și pentru noi astăzi. Putem să ne smerim și să ne lăsăm în urmă încăpățânarea? Atunci când vine vorba despre mântuirea noastră, ne putem oare încrede pe deplin în Cristos și nu în propriile noastre lucrări bune?

Expunerea lui Pavel din restul Epistolei către Romani le cerea atât evreilor cât și neamurilor să conștientizeze nevoia de mântuire de la Dumnezeu, pentru că toți sunt sub păcat (Romani 3:9). Pentru ambele grupuri, nădejdea nu vine de la ținerea legii, fie că vorbim aici despre legea cugetului sau de Legea lui Moise. Ea vine de la credința în Cristos.

SCOPUL LECȚIEI: Să-l identificăm pe Cel care a declarat „sunt Eu” și să identificăm diferența dintre a fi „iertat” și „a nu fi condamnat (osândit)”. 

TEXTUL LECȚIEI: IOAN 8:1-11; 56-59

VERSETUL DE AUR: IOAN 8: 11b

„Şi Isus i -a zis: ,,Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”– Ioan 8:11b

CONTEXTUL LECȚIEI

Evenimentele și învățăturile descrise în Ioan 7 și 8 au avut loc în timp ce Domnul Isus vizita Ierusalimul pentru Sărbătoarea corturilor. Această sărbătoare a fost instituită pentru două motive: în primul rând, era o sărbătoare a recunoștinței, în mijlocul sezonului de recoltare a măslinelor și fructelor; în al doilea rând, era o aducere aminte a eliberării din Egipt (vezi Levitic 23:33-44). Mulți dintre cei care sărbătoreau acest praznic locuiau în corturi, care erau așezate în afara cetății, ca simbol al celor 40 de ani petrecuți de poporul Israel în pustie. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. O femeie saltă de bucurie (Ioan 8:1-11)

• Domnul Isus se pregătește să învețe mulțimea (v. 1-2)
• Schimbare de plan (v. 3-9)
• O lecție de neuitat (v. 10-11)

2. Avraam saltă de bucurie (Ioan 8:56-59)

• Ziua Domnului Isus (v. 56-58)
• Vremea Domnului Isus nu a venit încă (v. 59)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cât ne este de ușor să ne adaptăm când planurile existente se schimbă subit? Există situații în care o schimbare de plan este o oportunitate de slujire sau de vestire a Evangheliei?
• Pe baza versetului din Matei 18:15-17, care sunt situațiile în care este necesar să confruntăm păcatul comis de o altă persoană?
• Care este cea mai bună modalitate de a răspunde când cineva ne pune o întrebare-capcană?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dați exemple de alte situații din viața Domnului Isus când El a dat dovadă de îndurare, și acest lucru i-a atras pe oameni spre El. Cum putem să practicăm și noi același lucru? Care este rolul pocăinței în acest context?

Domnul Isus nu a ezitat să confrunte fariseii în încredințarea falsă pe care o aveau că apartenența la neamul lui Avraam este suficientă pentru a le asigura mântuirea veșnică. Putem să identificăm în viețile noastre încredințări false asemănătoare?

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm originile învățăturilor Domnului Isus și să înțelegem care sunt motivele corecte în predicare, căutând să ne protejăm de cele greșite. 

TEXTUL LECȚIEI: IOAN 7:14-21

VERSETUL DE AUR: IOAN 7:18

Cel ce vorbeşte de la el caută slava lui însuşi; dar cel ce caută slava celui ce l-a trimis, acela este adevărat şi în el nu este falsitate. – Ioan 7:18

CONTEXTUL LECȚIEI

Avem patru Evanghelii în Noul Testament care spun istoria Domnului Isus. Primele trei Evanghelii (Matei, Marcu și Luca) sunt foarte asemănătoare în structura lor generală. A patra Evanghelie, Ioan, este destul de diferită de celelalte trei. Ioan a scris la aproximativ 30 de ani după ceilalți trei și cunoștea bine materialul lor. Din acest motiv el pare să evite să repete majoritatea conținutului acestora. În schimb, el a ales să ofere informații noi din bogăția de amintiri ale martorilor oculari (vezi Ioan 21:24–25). Aproximativ 90% din materialul lui Ioan nu se găsește în celelalte trei Evanghelii. O diferență semnificativă între cele patru Evanghelii este modul în care evangheliștii aleg să-și înceapă relatările. Marcu începe cu slujirea lui Ioan Botezătorul, fără nicio referire la nașterea sau copilăria lui Isus. Luca începe cu nașterea lui Ioan Botezătorul și include relatarea nașterii lui Isus. Matei începe cu genealogia lui Isus, împingând astfel istoria lui Isus înapoi la vremea regelui David (a domnit între 1010–970 î.Hr.). Ioan Evanghelistul (nu Ioan Botezătorul) duce istoria și mai înapoi, până la începutul creației și mai înainte. Astfel, Evanghelia lui Ioan este o relatare cuprinzătoare a întregii istorii a omenirii. Cele mai multe dintre acestea se realizează în Ioan 1:1–18, adesea denumit prologul lui Ioan. Lecția de astăzi explorează implicațiile doctrinei întrupării, în special în ceea ce privește cunoașterea și învățătura lui Isus despre Scripturi și voia lui Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Despre învățăturile Domnului Isus (Ioan 7:14-18)

• O problemă de educație (v. 14-15)
• Un răspuns de la origini (v. 16-18)

2. Despre Legea lui Moise (Ioan 7-19-24)

• Întrebări despre intenție (v. 19)
• Întrebare ca un răspuns (v. 20)
• Cum să răspundem (v. 21-24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În ce situații suntem ispitiți să ne proslăvim pe noi înșine?
• Oare dacă încercăm mereu să-L proslăvim pe Dumnezeu, ne ajută să nu cădem în păcatul mândriei? De ce?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Întrebarea acestei lecții este dacă predicăm pentru propria slavă, sau pentru slava lui Dumnezeu? Răspunsul la aceste întrebări nu este o chestiune de cunoștințe, de educație, sau de rezultate ale mărturiei tale. În schimb, este o chestiune de inimă. Când răspândești Evanghelia, speri în primul rând să câștigi ceva pentru tine? Sau speri să-L glorifici pe Cristos și pe Tatăl Său ceresc? Succesul sau eșecul nostru ca ucenici nu se măsoară după modul în care oamenii reacționează la noi. În repetate rânduri, vedem că ascultătorilor Domnului Isus nu le-a plăcut ceea ce l-au auzit spunând. Nu întotdeauna i-au judecat cuvintele corect. La fel se va întâmpla și cu noi. Succesul nostru se măsoară în intenția noastră de a-L glorifica pe Domnul. Când spunem adevărul și îl trăim cât mai bine – ajutați de Duhul Sfânt – reușim.

SCOPUL LECȚIEI: Să-l identificăm pe Cel care a declarat „sunt Eu” și să identificăm diferența dintre a fi „iertat” și „a nu fi condamnat (osândit)”. 

TEXTUL LECȚIEI: LUCA 14:1-6

VERSETUL DE AUR: LUCA 14:3-4

Isus a luat cuvântul şi a zis învăţătorilor Legii şi fariseilor: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?” ⁴ Ei tăceau. Atunci, Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat şi i-a dat drumul. – Luca 14:3-4

CONTEXTUL LECȚIEI

Această lecție descrie a treia ocazie din Evanghelia lui Luca în care Domnul Isus a luat masa cu un fariseu (vezi și Luca 7:36–50; 11:37–53). Toate cele trei interacțiuni au câte ceva în comun. Mai întâi, un fariseu l-a invitat pe Isus să vină la masă. În al doilea rând, un moment tensionat între Isus și gazdă a dus la o conversație cu privire la probleme religioase. În al treilea rând, Isus a folosit ocazia pentru a-i instrui pe cei prezenți cu privire la aspectele legate de cum să-L urmeze pe Dumnezeu. Făcând acest lucru, Isus i-a învățat pe semenii săi să acționeze cu milă în relațiile lor cu alți oameni. Munca în timpul Sabatului este preocuparea principală din Luca 14:1–6, textul de astăzi. Sabatul iudaic a fost stabilit pe baza zilei în care Dumnezeu s-a odihnit după șase zile de la creație (vezi Geneza 2:2–3; Exodul 20:8–11; Deuteronom 5:12–15). Drept urmare, oamenilor li s-a poruncit să înceteze munca în Sabat. Asemenea cerințe referitoare la acea zi erau un semn de sfințenie între Dumnezeu și poporul Său (vezi Exod 31:12–17). Pe măsură ce vechii israeliți au părăsit Egiptul, li s-a poruncit să facă anumiți pași pentru a se pregăti pentru respectarea Sabatului (exemplu: Exod 16:21–30). Mai târziu, pe măsură ce oamenii au intrat în țara promisă, Legea lui Moise a oferit descrieri suplimentare cu privire la respectarea corectă a Sabatului (vezi 34:21; 35:1–3). Sfidarea acestor porunci a adus consecințe grave pentru oameni (exemple: Numeri 15:32–36; Neemia 13:15–18; Ieremia 17:27). Israeliții au înțeles Sabatul ca fiind „o desfătare” (Isaia 58:13) și o zi pentru închinare (vezi Levitic 23:3). Până în secolul I d.Hr., liderii religioși evrei stabiliseră anumite așteptări cu privire la respectarea corectă a Sabatului. În perioada dintre testamente, o tradiție orală codificată mai târziu ca Mishna (legea rabinică) a încercat să definească regulile privind respectarea corectă a Sabatului. Acestea au inclus definiții nuanțate ale muncii, precum și reglementări complexe cu privire la ceea ce era permis și interzis în Sabat. Astfel de complexități au făcut ca majoritatea evreilor din secolul întâi să interpreteze cu exactitate modul în care trebuia să respecte Sabatul. Domnul Isus nu a contestat niciodată importanța Sabatului. Înaltul său respect pentru acesta poate fi văzut în obiceiul său de a predica în sinagogi în ziua de Sabat (exemple: Marcu 1:21; Luca 13:10). În plus, el a fost dispus să folosească ziua aceasta pentru a arăta milă față de oamenii suferinzi (exemple: Marcu 1:21–34; Luca 6:6–11; 13:10–17; Ioan 5:1–18). Ca „Domn al Sabatului” (Marcu 2:28), Domnul Isus a demonstrat adevărata intenție a Sabatului: să aducă aminte poporului lui Dumnezeu de mila Lui (vezi Deuteronom 5:15). Ziua nu trebuia să fie o povară religioasă sau o scuză pentru a limita lucrările de dragoste și milă.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Ospitalitate tensionată (Luca 14:1-2)

• Masa (v. 1)
• Omul bolnav (v. 2)

2. Două întrebări (Luca 14:3-6)

• Prima întrebare (v. 3)
• Vindecarea (v. 4)
• A doua întrebare (v. 5-6)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum ne comportăm în situații în care credința noastră se manifestă clar în fața altor oameni?
• Credeți că e posibil ca o prea mare concentrare pe tradiții să ne distragă atenția de la faptele de dragoste și milă? Cum? Cum am putea să depășim aceste tendințe?
• Cum putem răspunde unei persoane care spune că Scriptura e irelevantă pentru creștinii din zilele noastre pentru că noi nu mai suntem sub Lege?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Accentul acestei relatări din lecția de azi nu este pus pe omul bolnav. În schimb, lecția de axează practicile religioase în detrimentul milei. Domnul Isus nu încerca să anuleze practica fariseilor de a respecta Sabatul. Nu numai că Sabatul a necesitat o pauză în muncă, dar a oferit și timp pentru ca oamenii să se gândească la modul în care ar putea arăta milă față de ceilalți. Mai mult, întrebarea dacă o persoană se putea vindeca în Sabat e destul de interesantă. Majoritatea oamenilor nu pot vindeca o altă persoană, indiferent de ziua săptămânii. Numai cel care este Domnul Sabatului (vezi Luca 6:5) poate vindeca oricând, chiar și în Sabat. Uneori ne limităm neintenționat așteptările cu privire la ceea ce ar trebui să facă Dumnezeu. Care sunt unele tradiții pe care le păstrăm și care perpetuează acest lucru? Lucrarea lui Dumnezeu nu este limitată de așteptările umane. 

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim motivele pentru care Domnul Isus s-a adresat fariseilor în textul de astăzi și să înțelegem de ce erau fariseii considerați ipocriți. Apoi, să identificăm domenii de ipocrizie din viața credincioșilor de azi, și metode de a le evita.  

TEXTUL LECȚIEI: Luca 11:37-44

VERSETUL DE AUR: Luca 11:39

„Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curăţaţi pe dinafară paharul şi farfuria, dar pe dinăuntru sunteţi plini de jaf şi de răutate!”– Luca 11:39

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia după Luca este prima dintr-o lucrare în două volume atribuită lui „Luca, doctorul” (Coloseni 4:14). Bărbatul Luca era probabil același individ menționat ca tovarăș de călătorie al apostolului Pavel (2 Timotei 4:11). Aceasta ar explica folosirea cuvântului „noi” în toată cartea Faptele Apostolilor (exemple: Fapte 16:10–12; 20:5–6; 21:1), care este al doilea volum al scrierii lui Luca (1:1–3). Împreună, cărțile Luca și Faptele Apostolilor descriu înființarea și extinderea bisericii din secolul I. Scriptura de astăzi face parte dintr-o secțiune mai mare care detaliază călătoria Domnului Isus la Ierusalim (Luca 9:51–19:44). Imediat înainte de evenimentele din textul acestei lecții, Domnul Isus învăța pe oameni (11:1–4) și îi vindeca (11:14–15). În predicile lui el scotea în evidență răutatea oamenilor (11:29–32) și sublinia importanța transformării lor spirituale interne (11:33–36). Conducătorii religioși au auzit fără îndoială ceea ce predica și făcea Domnul Isus în timp ce călătorea la Ierusalim. Evangheliile descriu interacțiunile Domnului Isus cu fariseii mai mult decât orice alte documente. Fariseii erau o sectă mică, dar influentă. Accentul lor s-a pus pe aderarea strictă la iudaism (vezi Fapte 26:5), care ar fi implicat respectarea Legii lui Moise (numită și Tora), primele cinci cărți ale Vechiului Testament. Fariseii credeau că, respectând cu credincioșie chiar și cele mai mici părți ale Legii, vor primi binecuvântarea de la Dumnezeu. În efortul de a respecta Legea cu credincioșie, fariseii stabiliseră o tradiție care să le ghideze comportamentul (vezi Marcu 7:3–5). Fariseii au căutat să „clădească un gard” în jurul Legii lui Moise, punând în aplicare această tradiție și propriile lor reguli. Totuși, zelul fariseilor îi făcuse să piardă din vedere intențiile Legii și măsura în care fuseseră influențați de tradiție. Ei se concentraseră atât de mult pe aderarea lor la tradiție, încât au neglijat să cultive inimile de închinare pe care le cerea legea (vezi Matei 15:1–9). Isus i-a denunțat pe farisei pentru mândria și ipocrizia lor (exemple: 23:1–7; Luca 18:9–14). Ca urmare, au apărut cazuri de conflict între Isus și farisei (exemple: 6:1–11; 16:13–14; Ioan 7:28–34; 11:57). În ciuda relației ostile, Domnul Isus a acceptat invitațiile de a mânca cu fariseii. Lecția de astăzi descrie a doua oară din Evanghelia lui Luca când Domnul Isus a luat masa cu un fariseu (vezi și Luca 7:36–50; 14:1–6). Referințe la lecția de astăzi se găsesc în Matei 15:1–20; 23:5–7, 23–28; și Marcu 12:38–39.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Doi oameni (Luca 11:37-41)

• Domnul Isus și un fariseu (v. 37-38)
• Pe dinăuntru și pe dinafară (v. 39-40)
• Generozitate și curăție (v. 41)

2. De trei ori Vai de voi (Luca 11:42-44)

• Împotriva nedreptății (v. 42)
• Împotriva mândriei (v. 43)
• Împotriva influenței mortale (v. 44)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să arătăm dragostea Domnului Isus pentru o persoană luând masa cu această persoană?
• Ce pași putem face pentru a ne dezvolta curăția spirituală și integritatea personală?
• Cum putem să dăm zeciuială din timpul, energia sau gândurile noastre?

APLICAȚII PRACTICE

În multe feluri, greșelile asemănătoare celor pe care le-a subliniat Domnul Isus la farisei pot fi găsite în oamenii de astăzi. Fariseii au dat prioritate manifestărilor exterioare de sfințenie, uitând în același timp să facă lucrarea importantă a iubirii, milei și dreptății. Urmărirea unor false manifestări de sfințenie, deși poate fi mai ușor decât a urmări ceea ce cere Dumnezeu, îi pace pe oameni să treacă drept ipocriți. Dumnezeu vrea ca poporul Său să experimenteze sfințenia în toate aspectele vieții lor. Urmașii Domnului Isus trebuie să-și amintească să onoreze poruncile de a-L iubi pe Dumnezeu, de a arăta dreptate și de a demonstra iubire milostivă, mai presus de orice alte tradiții. Numai atunci credincioșii vor exercita o religie „curată” înaintea lui Dumnezeu (Iacov 1:27). Dacă nu facem acest lucru, asta înseamnă că inima noastră nu a fost transformată. Gândiți-vă la următoarele întrebări: Comportamentul tău te ajută să-L iubești pe Dumnezeu mai profund? Comportamentul tău te determină să acționezi corect sau să pledezi pentru dreptate pentru alții? Dacă poți răspunde pozitiv la ambele întrebări, atunci ești pe drumul cel bun spre a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele tău.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem rolul lui Adam, al Domnului Isus și al lui Dumnezeu Tatăl; să înțelegem motivul pentru care moartea este considerată un dușman; și să ne aducem aminte de motivele pentru care așteptăm cu nerăbdare învierea.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 15:20-28

VERSETUL DE AUR: 1 Corinteni 15:28

„Şi cînd toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I -a supus toate lucrurile, pentruca Dumnezeu să fie totul în toţi.” – 1 Corinteni 15:28

CONTEXTUL LECȚIEI

Contextul lecției de azi este partea finală a primei epistole către Corinteni, în care Pavel adresează subiectul învierii. Din motive neclare, unii credincioși din Corint negau învățătura că Dumnezeu va învia morții. Este posibil ca această tendință să fi fost influențată de filozofia greacă păgână care considera trupul ca fiind o închisoare din care sufletul trebuia eliberat (vezi Fapte 17:32). O altă eroare este considerarea învierii ca fiind o reîncarnare, în cadrul unui ciclu nesfârșit de existențe în care persoana este fie pedepsită, fie răsplătită pentru felul în care și-a trăit viața.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Victoria asigurată (1 Corinteni 15:20-22)
   1. Pârga (v. 20)
   2. Reversul (v. 21-22)

2. Planul pentru victorie (1 Corinteni 15:23-26)

• Ordinea învierii (v. 23)
• Înfrângerea dușmanului (v. 24-26)

3. Victoria finală (1 Corinteni 15:27-28)

• O excepție (v. 27)
• Totul în toți (v. 28)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În ce mod ne încurajează învierea Domnului Isus când ne confruntăm cu gândul morții?
• Cum putem să îi încurajăm pe credincioșii care sunt îngrijorați sau înfricoșați de moarte?
• Cum putem răspunde celor care prezintă în mod senzațional și invocă frică în rândul credincioșilor legat de mesajul Bibliei privind revenirea Domnului Isus? Cum ne ajută Apocalipsa 19:11-21 să răspundem la această întrebare?
• Ce putem face pentru a ne contribui la lucrarea Domnului Isus de biruire a răului din lume (2 Corinteni 6:6-7; 10:3-5 și Efeseni 6:10-17)?
• Cum ne aduce aminte supunerea Domnului Isus față de Dumnezeu Tatăl că supunerea față de Dumnezeu este un act de închinare?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Pentru că viețile noastre sunt sub amenințarea continuă a morții, este nevoie să ne aducem aminte în mod constant de promisiunea lui Dumnezeu legată de viața după moarte. Această promisiune este reală, adevărată, importantă și ne aduce mângâiere atunci când ne confruntăm cu propria mortalitate.

Nu trebuie să uităm că lumea în care trăim și trupurile pe care le avem sunt doar temporare; ele vor fi înlocuite de trupuri permanente. Acest adevăr ar trebui să ne aducă speranță, chiar și în cele mai dificile încercări. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu, pentru prezent și pentru veșnicie. 

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm motivul pentru care Pavel l-a trimis pe Timotei la Corint; să comparăm învățătura despre judecată din această lecție cu lecția de săptămâna trecută și 1 Corinteni 5; să identificăm un partener de responsabilitate individuală care să ne ajute să evităm ispita îngâmfării.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 4:1-6, 17-21

VERSETUL DE AUR: 1 Corinteni 4:5

„De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întunerec, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda dela Dumnezeu.”  – 1 Corinteni 4:5

CONTEXTUL LECȚIEI

Apostolul Pavel a plantat biserica din Corint în timpul celei de a doua călătorii misionare, între anii 52 și 54 (Fapte 18:1-8). El a petrecut majoritatea timpului cu această biserică (18:11), dar după ce Pavel a plecat din Efes, au început să iasă la iveală neînțelegerile din Corint.

Problemele din Corint au fost multe și grave: diviziuni, imoralitate, creștini care au intentat în instanță acțiuni împotriva altor credincioși, neînțelegeri legate de căsătorie și de cei necăsătoriți, egoism în timpul închinării colective, folosirea abuzivă a darurilor spirituale, auto-promovarea, lipsa de dragoste și învățături greșite despre înviere. 

Pavel a adresat aceste aspecte în mod direct, cu elocvență și autoritate, fără să lase loc de îndoială. Toate aceste probleme aveau un numitor comun, care este subiectul lecției de azi. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Slujitori credincioși (1 Corinteni 4:1-6)
   • Încrederea divină (v. 1-2)
   • Conștiința curată (v. 3-5)
   • Exemple de urmat (v. 6)
2. Mustrarea credincioasă (1 Corinteni 4:17-21)

• Exemplul lui Timotei (v. 17)
• Avertizarea aspră a lui Pavel (v. 18-21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce putem face în mod practic pentru a fi ispravnici credincioși ai mesajului evangheliei? Cum ne ajută 1 Petru 4:1-11 să ne ajustăm acțiunile și atitudinile în calitate de ispravnici ai mesajului evangheliei?
• Ce poate face biserica pentru a evita mândria care duce la cădere (Proverbe 16:18)?
• Cum ne ajută relația dintre Pavel și Timotei (2 Timotei 3:10-4:8 etc.) să înțelegem ucenicia sau mentoratul în contextul creșterii spirituale?
• Cum decidem când să folosim „nuiaua” și când să folosim „duhul blândeții”?
• Ce pași putem face pentru a restaura o relație după o confruntare neplăcută dar necesară?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dumnezeu este judecătorul final. Dar Dumnezeu ne cheamă la o Împărăție în care supușii Lui, care sunt responsabili în mod direct în fața Lui, sunt chemați să se încurajeze reciproc în procesul de creștere în asemănarea lui Cristos, în dragoste și smerenie. Acest lucru are loc când ne recunoaștem slăbiciunile și ne supunem celor care ne ajută să creștem. Este o chemare dificilă dar care aduce împlinire. 

În zilele noastre, smerenia este greșit înțeleasă și nu este apreciată. Ca și creștini suntem chemați la o atitudine de smerenie, în faptă și în vorbă. Răsplata este rareori imediată, dar noi știm că Dumnezeu este împotriva mândriei. 

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm pericolul unei atitudini de judecare a altora, să explicăm conceptul de zidire sau edificare reciprocă și să ne examinăm nivelul de toleranță sau intoleranță față de alții, din perspectiva acestui text biblic.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 14:10-23

VERSETUL DE AUR: Romani 14:19

„Aşadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră.” – Romani 14:19

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul de azi face parte din epistola lui Pavel către Romani, care este adresată unei biserici divizate între credincioși evrei și ne-evrei. Nu cunoaștem toate detaliile legate de această diviziune, dar se pare că fiecare din cele două grupuri considera practica lor ca fiind superioară în împărăția lui Dumnezeu.

Pavel a scris această scrisoare pentru a le aduce aminte că apartenența lor la împărăția lui Dumnezeu este bazată pe aceeași credință în Domnul Isus, ca răspuns la vestea bună a lui Dumnezeu (Romani 1:5; 10:5-17).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Să nu judecăm (Romani 14:10-13)

• Situația actuală (v. 10a)
• Socoteala viitoare (v. 10b-12)
• Concluzia (13a)
• Acțiunea necesară (13b)

2. Încredințările personale (Romani 14:14-18)

• Conștiința (v. 14)
• Consecințele faptelor (v. 15-18)

3. Îndemnurile esențiale (Romani 14:19-23)

• Pacea și zidirea (v. 19-21)
• Credința și păcatul (v. 22-23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum decidem când este adecvat să judecăm? Cum ne ajută textele din Romani 16:17-18, 1 Corinteni 5:11-6:5, 1 Timotei 6:3-5 și Tit 1:10-16 să oferim un răspund biblic la această întrebare? 
• Cum dăm dovadă de dragoste față de alți credincioși a căror conștiință este mai strictă decât a noastră în privința anumitor fapte sau acțiuni care nu sunt interzise în mod specific de Scriptură? 
• Cum trebuie să răspundă un credincios față de reguli sau preferințe care nu sunt confortabile, dar care nu contrazic Scriptura? Cum putem răspunde în astfel de situații cu neprihănire, pace și bucurie?
• Ce înseamnă să ne zidim unii pe alții în pace? Cum putem să evităm să fim o „piatră de poticnire” (Romani 14:13) pentru alți credincioși?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Societatea în care trăim pune mare importanță pe libertatea personală și pe caracterul individual al convingerilor morale, care diferă de la persoană la persoană. Această convingere se reflectă în normele sociale existente. Mandatul biblic contrazice aceste norme, considerând dragostea față de aproape mai importantă decât manifestarea libertăților individuale. 

Precizați anumite aspecte sau situații practice în care se aplică principiul din versetele 19-23.

SCOPUL LECȚIEI: Să descriem în detaliu roada Duhului Sfânt (cele nouă atribute), să putem prezenta contrastul dintre faptele firii pământești și roada Duhului, și să dezvoltăm un plan pentru a elimina una din faptele firii din viețile noastre.

TEXTUL LECȚIEI: GALATENI 5:13-26

VERSETUL DE AUR: GALATENI 5:13

„Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pămîntească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.”– Galateni 5:13

CONTEXTUL LECȚIEI

Pavel a scris epistola către Galateni pentru a adresa o situație controversată care exista în sânul bisericilor pe care le-a înființat în prima călătorie misionară. Unii credincioși credeau că creștinii dintre neamuri erau obligați să respecte anumite reguli din Legea lui Moise pentru a face parte din poporul lui Dumnezeu (Galateni 1:6; 5:2-6; vezi Fapte 15:1-5).

Pavel precizează că nu faptele legii, ci credința în Domnul Isus, este factorul definitoriu al poporului lui Dumnezeu (Galateni 2:15-16; 3:1-6). Dumnezeu a dat poporului Israel Legea lui Moise ca și îndreptar până la împlinirea promisiunii în Domnul Isus (3:23-25). Moartea și învierea Lui au deschis ușa pentru toate neamurile să intre în familia lui Dumnezeu. Faptele legii (3:10-12), în special tăierea împrejur (5:2-6), nu i-au ajutat pe oameni să trăiască conform standardului lui Dumnezeu – dedicați complet lui Dumnezeu în sfințenie. Dar în Domnul Isus, prin Duhul Sfânt, există libertatea și puterea de a face acest lucru.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Trăirea în libertate (Galateni 5:13-18)

• Împlinirea legii lui Dumnezeu (v. 13-15)
• Umblarea cu Dumnezeu (v. 16-18)

2. Respingerea faptelor firii (Galateni 5:19-21)

• Lista faptelor care duc la moarte (v. 19-21b)
• Consecințe mortale (v. 21c)

3. Urmăriți roada Duhului (Galateni 5:22-26)

• Lista faptelor care duc la viață (v. 22-23)
• Model de viață (v. 24-26)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce putem face pentru a ne asigura că umblarea noastră este o expresie a Duhului lui Dumnezeu care trăiește în noi?
• Există beneficii în a cere unui creștin matur să ne ghideze în calitate de mentor în această umblare?
• Lumea are tendința de a reacționa cu ură, dezbinare și mânie. Cum este chemată biserica să răspundă, pe baza textului din Iacov 1:19-27?
• Cum ne ajută darurile spirituale (Romani 12:6-8; 1 Corinteni 12:4-11) să căutăm binele altora?
• Cum putem crește în dragoste (1 Corinteni 13), astfel încât să dăm dovadă de atenție la nevoile altora?
• Cum putem explica unui creștin nou în credință ce înseamnă a „răstigni firea pământească” (Galateni 5:24)? Cum ne ajută în acest sens textul din Romani 7:22-8:17?
• Cum se transpune roada Duhului (Galateni 5:22-23) în dragostea față de aproapele nostru?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Libertatea pe care o avem în Domnul Isus nu este o permisiune de a face orice, de a trăi mânați de impulsurile firii pământești. Din contră. Este o invitație la înfrânarea poftelor, sau auto-disciplină, așa încât faptele noastre să reflecte îndemnurile Duhului și să aducă glorie lui Dumnezeu.

Roada Duhului se dezvoltă în mod treptat în viețile noastre (Filipeni 2:12-13, 2 Corinteni 3:18). Ea se reflectă progresiv în cadrul procesului de sanctificare personală, numită de Pavel „ducerea până la capăt a mântuirii noastre.”