SCOPUL LECȚIEI: Să facem un rezumat al mesajului pe care l-a dus Amos Israelului, să facem deosebirea între chemarea și lucrarea lui Amos și cea a altor proroci ai Israelului și ai Iudei și să ne formulăm o cale prin care să prindem curaj atunci când mărturisim despre dreptatea lui Dumnezeu.
TEXTUL LECȚIEI: Amos 1:1, 2:11-12, 3:7-8, 7:10-15
VERSETUL DE AUR: „Dar Domnul m-a luat de la oi și Domnul mi-a zis: ‘Du-te și prorocește poporului Meu Israel!’” Amos 7:15
CONTEXTUL LECȚIEI:
Cartea Amos este una dintre cele 12 cărți din secțiunea Bibliei cunoscută sub numele de Profeții mici. Aceste cărți nu sunt „mici” prin mesajul lor, ci doar ca întindere, în comparație cu „profeții mari” Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel.
Amos a prorocit în împărăția de nord a lui Israel în jurul anului 755 î.Cr. El a slujit într-o perioadă de prosperitate economică (3:15; 6:4–6). Granițele naționale fuseseră extinse considerabil prin campanii militare (2 Împărați 14:23–28). Toate acestea au dus la o mândrie excesivă și la nedreptate în rândul poporului (Amos 6:8, 12–13).
În ciuda bogăției materiale, împărăția se afla într-un declin spiritual. Poporul practica o închinare idolatră la sanctuarele naționale din cetățile Dan, Betel și Ghilgal (Amos 4:4; 5:5, 26; 8:14; compară 1 Împărați 12:28–30). Oamenii reduceau la tăcere orice voce care le contesta practicile (Amos 2:11). Întrebarea este: ale cui cuvinte vor fi ascultate?
STRUCTURA LECȚIEI:
- Circumstanțele (Amos 1:1)
- Cine (v. 1a)
- Când (v. 1b)
- Păcatul (Amos 2:11-12)
- Ridicarea prorocilor (v. 11)
- Respingerea liderilor (v. 12)
- Slujitorii (Amos 3:7-8)
- Planul divin (v. 7)
- Propovăduire credincioasă (v. 8)
- Conflictul (Amos 7:10-15)
- Conspirație (v. 10-11)
- Provocare (v. 12-13)
- Însărcinare (v. 14-15)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Ce anume poate determina o comunitate să respingă sau să țină piept mesagerilor veniți din partea lui Dumnezeu?
- Cum putem fi siguri că dedicarea noastră față de Dumnezeu este mai presus de orice loialități culturale sau sociale?
- Cum ilustrează spusele lui Amos din versetul 7:14 capacitatea lui Dumnezeu de a chema și a folosi pe absolut oricine, indiferent de mediul sau de profesia din care provine?
- Care sunt întrebările pe care le poți pune pentru a discerne chemarea lui Dumnezeu?
APLICAȚII PRACTICE:
Mesajul lui Amos nu a fost ascultat. La scurt timp după încheierea lucrării lui, Asiria a început să pătrundă în teritoriul lui Israel și în regiunile învecinate. Mai puțin de 40 de ani mai târziu, în anul 722 î.Cr., împărăția de nord a lui Israel avea să cadă și să fie dusă în exil (2 Împărați 17). Ca și în cazul mesajelor altor proroci, alegerea era între doar două variante: fie pocăință, fie moarte. Aproape toți prorocii au fost respinși, excepția notabilă fiind Iona (vezi Iona 3).
Din cauza prosperității relative a națiunii și a zelului său religios, Ieroboam și Amația au presupus că Dumnezeu era de partea lor. Amos a contestat această presupunere, a avertizat cu privire la judecată, i-a chemat la pocăință și le-a oferit speranță pentru viitor.
A spune că în cartea Amos citim însuși cuvintele lui Dumnezeu pare evident. La urma urmei, citim prorociile, având un avantaj retrospectiv; vedem împlinirea lor. Dar în vremea în care aceste prorocii au fost rostite, era dificil de stabilit cine spune adevărul. Această provocare există și astăzi, motiv pentru care Domnul Isus Cristos îi avertizează pe urmașii Săi cu privire la învățătorii falși (Matei 7:15; 24:24). Este bine să cercetăm învățătura pe care o auzim în lumina Scripturii (compară Apocalipsa 22:18–19).
Cartea Amos ne oferă și o altă modalitate de a deosebi un învățător al adevărului de unul al minciunii: examinarea motivației. Ce urmărește acel învățător? Atunci când comparăm motivațiile lui Amos cu cele ale lui Amația, vedem două extreme opuse. Atunci când Amos a vorbit împotriva stării religioase, economice și politice existente, și-a riscat viața, punând sub semnul întrebării convingerea lui Israel că Dumnezeu era mulțumit de comportamentul și credințele lor. În antichitate, a vorbi împotriva unui loc sfânt însemna a te expune pedepsei cu moartea (de exemplu: Ieremia 26:1–15). Pe de altă parte, riscul perceput de Amația era doar tulburarea situației existente, de care el beneficia. Noul Testament confirmă aceeași preocupare (2 Corinteni 2:17; 4:1–2).
Pentru cititorii de astăzi, relatarea din Amos ne încurajează să reflectăm la modul în care ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu. Suntem dispuși să ascultăm? Vom primi provocarea lui Dumnezeu? Suntem atât de atașați de situația noastră religioasă, economică și politică încât refuzăm să ascultăm orice o pune sub semnul întrebării? Faptul că Dumnezeu vorbește este un semn al harului Său. El dorește să comunice cu noi. Vom avea oare urechi de auzit?