Archives for October 2019

Text: 2 Corinteni 13:1-11          Verset de aur: 2 Corinteni 13:5 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem paradoxul acesta de putere în slăbiciune pe care-l experimenta Apostolul Pavel și modul în care ne ajută să trăim prin credința în Domnul Isus.

Contextul lecției:

Prima epistolă a lui Pavel către Corinteni a fost scrisă pe când apostolul se află în Efes. La scurt timp după scrierea ei, el a fost obligat să fugă din cetate din pricina răscoalei puse la cale de argintarul Dimitrie şi de ceata lui idolatră (Fapte 19:21-41). De la Efes, apostolul a plecat înspre Troa, apoi a trecut prin provinciile nord-estice ale Mării Egee pentru a ajunge în ţinuturile Macedoniei. După ce a vizitat bisericile de acolo, Pavel s-a îndreptat spre sud, ajungând iarăşi în Grecia, vizitând din nou Ahaia şi Corintul şi zăbovind acolo încă trei luni de zile (Fapte 20:1-3). Era a treia vizită pe care avea să le-o facă celor din Corint (2 Cor. 12:14; 13:1).

În intervalul de timp scurs între plecarea şi reîntoarcerea în Corint, Pavel a scris această a doua epistolă. Locul scrierii a fost probabil Filipi, iar circumstanţele în care Pavel scrie aceste rânduri au fost dintr-una din cele mai grele şi mai întunecate situaţii în care s-a aflat vreodată. Apostolului i-a fost dat să experimenteze necazul şi deznădejdea pentru ca să ne poată scrie nouă şi să ne ajute să trecem la rândul nostru prin clipele noastre de încercare (2 Cor. 1:3-4).

De fapt, asupra lui Pavel se aruncaseră parcă dintr-o dată toate îndoielile, toate dezamăgirile şi toate atacurile diavolului, cufundându-l pe încercatul apostol într-unul din cele mai negre şi mai sfâșietoare momente din întreaga lui carieră de luptător pentru propăşirea şi apărarea Evangheliei:

„Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri” (7:5)

Structura lecției

1.Testul (2 Corinteni 13:1-6)

• Avertizarea lui Pavel (v. 1, 2)
• Puterea lui Dumnezeu (v. 3, 4)
• Cunoaște-te pe tine însuți (v. 5)
• Încercați-ne și pe noi (v.6)

2.Învățătura (2 Corinteni 13:7-11)

• Trăiți în lumina adevărului (v. 7-9)
• Zidiți-vă (v. 10)
• Stați lângă Domnul (v. 11)

Întrebări pentru discuție

• Pavel trebuie să le spună niște lucruri tare dificile corintenilor. Cum face el acest lucru fără a distruge relațiile dintre ei?
• De ce e important să ne cunoaștem situația relației noastre cu Dumnezeu?
• Cum am putea aplica în viața noastră învățăturile date de Pavel corintenilor?

Aplicație practică

Oricât de neplăcută i-ar fi fost lui Pavel justificarea în faţa oamenilor, ea trebuia făcută deoarece la mijloc era nu numai persoana sau reputaţia lui, ci lucrarea lui în biserica din Corint şi credibilitatea lui în celelalte biserici. Eficienţa întregii lui lucrări depindea şi de felul în care îl înţelegeau oamenii. Mărturia e extrem de importantă, de aceea trebuie să fim foarte atenți la modul în care ne trăim credința și cum reacționăm în încercare.

Text: Luca 7:37-48                                                           Verset de aur: Luca 7:38 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să ne amintim episodul cu femeia păcătoasă și să învățăm să fim smeriți, pocăiți și mulțumitori, observând contrastul dintre recunoștința unui om păcătos și lipsa de recunoștință a fariseilor ipocriți.

Contextul lecției:

Domnul Isus este invitat la masă de un fariseu pe nume Simon. Deşi fariseii nu-i sunt în general prieteni, se pare că există şi excepţii. În orice caz, Domnul Hristos dă curs invitaţiei. În timp ce oaspeţii stau întinşi pe divane, sprijiniţi într-un cot, în jurul meselor dispuse în semicerc, conform obiceiului roman care a pătruns şi în Palestina, o femeie păcătoasă a aflat despre sosirea Domnului Isus în oraş şi a venit acasă la Simon, aducând cu ea un vas de alabastru cu mir. Mirul era folosit pentru a unge capul unei persoane. Probabil aceasta a fost şi intenţia femeii, numai că Domnul Isus se află în timpul mesei, de aceea femeia nu poate să-i ungă capul, fiindcă gestul ar fi fost incomod atât pentru ea, cât şi pentru oaspete. În acest caz, nu-i rămâne decât să aştepte stingheră în spatele lui, la picioare. Textul (retradus) sună astfel: „Şi cum stătea în spatele lui, la picioare, şi plângea, a început să-i stropească picioarele cu lacrimile ei. Apoi îi ştergea picioarele cu părul capului ei, le săruta şi le ungea cu mir.”

Probabil în plânsul femeii se împletesc lacrimi din motive diferite. Pesemne este profund stânjenită de numeroasele priviri implacabile ale sfinţilor glaciali care stau la masă cu Isus. Poate că i se pune în gât un nod de amărăciune când descoperă că de fapt îi este imposibil să-l onoreze pe Oaspete aşa cum plănuise (ungându-i capul). În acest context,  atât de diferit pentru ea, îşi va fi dat seama de îndrăzneala ei nebunească: ea, o păcătoasă notorie, are pretenţia să fie primită de un sfânt! Cum de crezuse că îi va permite să se apropie de el? Oare nu-şi mai ştia limitele? O femeie ca ea nu se cuvenea să tulbure reuniunea atâtor oameni respectabili, şi cu atât mai puţin să-L inoportuneze pe Domnul Isus. Şi totuşi, ceva imposibil de surprins în cuvinte îi spune că Domnul Isus o acceptă, că nu este inoportună. Lacrimile au început deja să picure pe picioarele Mântuitorului.

Structura lecției

1.Femeia păcătoasă (Luca 7:37, 38)

• Sosirea  (v. 37)
• Începe să plângă (v. 38)

2.Gazda și oaspetele său (Luca 7:39-43)

• Gândul fariseului (v. 39)
• Pilda Domnului Isus (v. 40-42)
• Răspunsul lui Simon (v. 43)

3.Oaspetele (Luca 7:44-48)

• Despre ospitalitate (v. 44-46)
• Despre iertare (v. 47, 48)

Întrebări pentru discuție

• Oare cum ne-am fi simțit noi când a apărut femeia, dacă am fi fost în situația lui Simon?
• Care e semnificația pildei cu cei doi datornici? Pe cine reprezintă datornicii?
• În ce fel ne exprimăm noi recunoștința față de iertarea primită în dar de la Domnul Isus? Discutați lucruri practice.

Aplicații practice

Recunoștința este mai mult decât un „act de politețe.” Mulțumirea din inimă adresată unei alte persoane își are rădăcina în iubirea față de acea persoană. Domnul Isus intră în casa lui Simon ca să ofere dragoste și iertare și celor care l-au respins. Gestul disperat al femeii păcătoase era împotriva convențiilor sociale ale vremii. Cu toate acestea, în ciuda regulilor stricte ale vremii, gesturile femeii păcătoase ne vorbesc cu putere despre atitudinea față de propria-i persoană (una de umilință și părere de rău) și despre atitudinea ei față de Domnul Isus (una de profundă recunoștință și implorare după ajutor). Să punem și noi în practică în viața noastră o astfel de atitudine.

Text: Luca 7:1-10                      Verset de aur: Luca 7:7 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să învățăm modul în care smerenia întărește credința.

Contextul lecției:

Sutașul din textul de astăzi a fost un distins soldat, comandantul garnizoanei romane din Capernaum. Acest statut i-a ridicat foarte mult prestigiul printre iudei. După concepţia păgână a Romei, smerenia era ceva vrednic de tot dispreţul, mândria fiind considerată cea mai demnă virtute pentru un soldat. Cu siguranţă că sutaşul nu a adus cu el acest bun spiritual din şcoala militară de la Roma, ci smerenia sa a crescut atunci când a auzit despre Domnul Isus. În apropierea Mântuitorului el a avut ocazia să privească înlăuntrul vieţii sale ticăloase. El a înţeles principiile înalte ale Domnului Isus şi, faţă în faţă cu El, şi-a văzut josnicia sa. Aceasta l-a făcut să devină umil. Ca să fii umil trebuie să te cunoşti pe tine; fără de aceasta, mândria înnăscută din noi şi aroganţa oglindesc felul nostru de gândire.

Omul devine cu adevărat umil atunci când este convins că nu poate lupta mai departe. Când ne înțelegem propria neputinţă, Îi predăm Domnului conducerea vieţii noastre şi renunţăm la orice laudă nesăbuită de care ne-a fost plină inima. Înainte de a-l cunoaşte pe Hristos, Saul din Tars se lăuda cu multe lucruri, însă apoi a mărturisit: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!”. Aceasta a fost umilinţa apostolului Pavel! Tot de la Domnul Isus a învăţat şi sutaşul!

Structura lecției

1.Rugămintea sutașului (Luca 7:1-5)

• Sosirea Domnului Isus  (v. 1)
• Nevoia sutașului (v. 2)
• Trimișii iudei (v 3-5)

2.Protestul sutașului(Luca 7:6-8)

• Pentru că era nevrednic (v. 6-7)
• Pentru că știe ce înseamnă să ai autoritate (v. 8)

3.Domnul Isus se minunează (Luca 7:9, 10)

• O credință mare (v. 9)
• Însănătoșirea (v. 10)

Întrebări pentru discuție

• Ce putem face în situația în care cineva refuză să se întoarcă la Dumnezeu pentru că se consideră prea păcătos și nevrednic?
• Ce lecții putem învăța din experiența sutașului?
• Bătrânii iudeilor care au venit la Domnul Isus să mijlocească pentru Sutaș au avut numai cuvinte frumoase de spus despre el. Cum trebuie să fi fost sutașul în viața de zi cu zi ca să se vorbească așa de frumos despre el? Ce învățăm din asta?

Aplicații practice

Câte inimi pătrunse răspund la chemarea lui Dumnezeu? Pe câţi i-a adus harul până acolo ca, adânc umiliţi, să poată zice „Doamne, nu sunt vrednic pentru aceasta?”. Aici este începutul acelei vieţi, a cărei lumină îi îndeamnă pe alţii să zică „Merită să-i faci aceasta”, iar la urmă Îl pune şi pe Domnul în uimire, la fel ca sutaşul din Capernaum. Dumnezeu ştie să-i înalţe pe cei smeriţi. Odată şi Petru, după pescuirea minunată, s-a aruncat plin de umilinţă la picioarele Domnului şi a spus: „Pleacă de la mine, Doamne, căci sunt un păcătos”. Dar tocmai atunci Domnul i-a făcut de cunoscut lui Petru următoarele: „Nu te teme, vei fi pescar de oameni”. Fie ca Domnul să-Şi arate, în noi şi prin noi, minunile harului Său care nu se sfârşesc niciodată.

Text: 1 Împărați 17:8-16                          Verset de aur: 1 Împărați 17:16 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem riscurile asumate de Ilie și de văduva din Sarepta pentru a-L asculta pe Dumnezeu și să explicăm relația dintre conduită și încrederea în dorința lui Dumnezeu de a ne răsplăti.

Contextul lecției:

Pârâul a încetat să mai fie o resursă pentru Ilie, dar Domnul a rămas cu el; nu l-a uitat pe slujitorul Lui. El cunoştea nevoia sa şi văzuse că pârâul secase. Dar nu a venit niciun cuvânt de avertizare şi nici o altă îndrumare până când pârâul nu a secat. Dragostea Domnului răspunde nevoii sfinţilor Săi, dar calea pe care o ia înţelepciunea Sa îi va ţine pe aceştia pe drumul credinţei.

Mai mult decât atât, planul pe care îl dezvăluie Domnul este atât de uluitor, atât de diferit de tot ceea ce şi-ar fi imaginat profetul, într-un contrast atât de mare cu instruirea sa religioasă, cu gândurile sale fireşti şi instinctul său spiritual, încât dacă planul ar fi fost dezvăluit profetului înainte ca pârâul să sece, e posibil ca el să nu fi fost atât de dispus să cedeze în ascultare. La fel ca un profet de mai târziu, care, atunci când a fost trimis la o cetate păgână, a încercat să fugă în direcţia opusă. Ilie era un om cu aceleaşi slăbiciuni ca noi şi este posibil ca, la fel ca şi noi, să fi avut nevoie de presiunea împrejurărilor pentru a fi făcut să asculte şi să aleagă un drum atât de neplăcut pentru el, ca om firesc.

Oricât de neobişnuit ar părea, profetului i s-a spus să se ridice şi să plece la Sarepta ca să locuiască acolo. El trebuie să părăsească ţara promisă şi să meargă într-o cetate păgână, iar dintre toate cetăţile, una care aparţinea de Sidon – patria lui Baal, a cărui închinare adusese ruina în ţară -, de asemenea, patria Izabelei, cea care introdusese închinarea la Baal şi care omorâse pe prorocii Domnului. Şi mai ciudat este că ajuns în ţara străină, marele profet trebuia să depindă de o femeie văduvă pentru întreţinerea zilnică. Deoarece Domnul spune: “Am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”. Ne-am putea gândi că ar fi fost mai potrivit ca Domnul să poruncească profetului să îngrijească de acea văduvă. Dar nu, planul lui Dumnezeu era ca văduva să îngrijească de profet. Erau alte cetăţi şi alte ţări care înconjurau Israelul şi care erau cu mult mai puţin păcătoase decât Sidonul. Erau “multe văduve” în Israel în timpul acelei împrejurări triste, dar ele nu se potriveau planului lui Dumnezeu. Ca întotdeauna, Dumnezeul Îl avea în vedere pe Hristos. O mie de ani mai târziu, în cetatea Nazaretului, Domnul va avea nevoie de o imagine a harului suveran şi de aceea, profetul Ilie trebuie să meargă la o văduvă săracă, în ţara atât de păcătoasă a Sidonului. Dumnezeu are un scop în fiecare detaliu al drumului pe care El îl plănuieşte pentru slujitorii Săi, chiar dacă trebuie să treacă o mie de ani mai înainte ca acel scop să fie dezvăluit.

Structura lecției

1.Trimis la Sarepta (1 Împărați 17:8-10a)

• Porunca lui Dumnezeu  (v. 8,9)
• Ascultarea lui Ilie (v. 10a)

2.Întâlnirea de la poartă (1 Împărați 17:10b-12)

• Rugămintea lui Ilie (v. 10b, 11)
• Răspunsul văduvei (v. 31b)

3.Credința pe un pământ străin (1 Împărați 17:13-16)

• Încredințarea lui Ilie (v. 13, 14)
• Ascultarea văduvei (v. 15a)
• Grija lui Dumnezeu (v.15b, 16)

Întrebări pentru discuție

• Cum am putea să ne dăm seama dacă printr-o întâmplare ce poate părea neplăcută, Dumnezeu ne deschide o ușă spre binecuvântare?
• În ce fel i-am putea încuraja pe cei care nu au deplină încredere că Dumnezeu se va îngriji de ei?
• Ce a învățat Ilie din experiența cu văduva din Sarepta și ce am putea învăța și noi?

Aplicație practică

• Într-un mod deosebit, Ilie priveşte dincolo de boală şi de puterea morţii şi vede în răul care a venit asupra lor mâna Dumnezeului cel viu. În ochii săi, nu boala a omorât copilul, nu moartea l-a doborât, ci Dumnezeu este cel care a lovit copilul văduvei. Dacă este lucrarea bolii şi a morţii, atunci nu este nicio speranţă, deoarece ele pot lua copilul, dar nu îl pot aduce înapoi. Dar dacă Dumnezeu a lovit copilul, atunci tot El îl poate învia. Să lăsăm și noi credința în Dumnezeu să ne călăuzească în tot ceea ce facem.

Text: Deuteronom 4:1-8, 12, 13                    Verset de aur: Deuteronom 4:2b

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem care au fost motivele lui Moise de a asculta poruncile lui Dumnezeu și să explicăm care este importanța celor 10 porunci în perioada Noului Testament. 

Contextul lecției:

Refuzul poporului de a asculta de Dumnezeu s-a soldat cu 38 de ani de peregrinări prin pustie. Acum, după această lungă și chinuitoare istorie, pe malul drept al Iordanului, în Câmpia Moabului, o nouă generație aștepta cu nerăbdare împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute părinților lor – intrarea în țara făgăduinței. Dar promisiunea lui Dumnezeu era mai mult decât țara. Era o relație cu Sine, cu Unicul și nevăzutul Dumnezeu, cu Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, deci cu un Dumnezeu personal.  Moise întărește motivația la ascultare a poporului subliniind caracterul distinct al Dumnezeului lor și a Legii Lui, o Lege care era pe măsura Dumnezeului care a dat-o.

Structura lecției

1.Un trecut trăit în ascultare (Deuteronom 4:1-4)

• Aduce binecuvântări (v. 1)
• Stabilește standarde (v. 2)
• Produce consecințe (v. 3,4)

2.Un viitor ce trebuie trăit în ascultare (Deuteronom 4:5-8)

• Invită binecuvântările (v. 5, 6)
• Indică o relație strânsă (v. 7)
• Invocă închinarea (v. 8)

3.Motive ca să trăim în ascultare (Deuteronom 4:12, 13)

• Vocea lui Dumnezeu (v.12)
• Mâna lui Dumnezeu (v. 13)

Întrebări pentru discuție

• Care sunt anumite domenii din viața noastră în care trebuie să-l ascultăm mai mult pe Dumnezeu?
• Ce măsuri putem lua pentru a ne asigura că onorăm voia lui Dumnezeu în situații care nu sunt descrise clar în Biblie?
• Cum ne-am putea îmbunătăți viața de credință?

Aplicație practică

• Moise folosește trei argumente prin care dorește să convingă poporul să asculte de Domnul. În primul rând le amintește că Dumnezeu binecuvântează pe omul ascultător și îl pedepsește pe cel neascultător. În al doilea rând, poporul lui Israel este un popor special pentru că Dumnezeu a făcut un legământ cu el, iar acest lucru ar trebui să-i determine să-l asculte. În al treilea rând, legile lui Dumnezeu trebuie respectate, pentru că ele sunt de la Domnul, create pentru noi de un Dumnezeu sfânt, bun și iubitor. Aceste trei argumente sunt valabile și pentru noi astăzi.