Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Archives for August 2023

Domnul Isus confruntă ipocrizia – Școala duminicală – 3 septembrie 2023

August 28, 2023 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim motivele pentru care Domnul Isus s-a adresat fariseilor în textul de astăzi și să înțelegem de ce erau fariseii considerați ipocriți. Apoi, să identificăm domenii de ipocrizie din viața credincioșilor de azi, și metode de a le evita.  

TEXTUL LECȚIEI: Luca 11:37-44

VERSETUL DE AUR: Luca 11:39

„Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curăţaţi pe dinafară paharul şi farfuria, dar pe dinăuntru sunteţi plini de jaf şi de răutate!”– Luca 11:39

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia după Luca este prima dintr-o lucrare în două volume atribuită lui „Luca, doctorul” (Coloseni 4:14). Bărbatul Luca era probabil același individ menționat ca tovarăș de călătorie al apostolului Pavel (2 Timotei 4:11). Aceasta ar explica folosirea cuvântului „noi” în toată cartea Faptele Apostolilor (exemple: Fapte 16:10–12; 20:5–6; 21:1), care este al doilea volum al scrierii lui Luca (1:1–3). Împreună, cărțile Luca și Faptele Apostolilor descriu înființarea și extinderea bisericii din secolul I. Scriptura de astăzi face parte dintr-o secțiune mai mare care detaliază călătoria Domnului Isus la Ierusalim (Luca 9:51–19:44). Imediat înainte de evenimentele din textul acestei lecții, Domnul Isus învăța pe oameni (11:1–4) și îi vindeca (11:14–15). În predicile lui el scotea în evidență răutatea oamenilor (11:29–32) și sublinia importanța transformării lor spirituale interne (11:33–36). Conducătorii religioși au auzit fără îndoială ceea ce predica și făcea Domnul Isus în timp ce călătorea la Ierusalim. Evangheliile descriu interacțiunile Domnului Isus cu fariseii mai mult decât orice alte documente. Fariseii erau o sectă mică, dar influentă. Accentul lor s-a pus pe aderarea strictă la iudaism (vezi Fapte 26:5), care ar fi implicat respectarea Legii lui Moise (numită și Tora), primele cinci cărți ale Vechiului Testament. Fariseii credeau că, respectând cu credincioșie chiar și cele mai mici părți ale Legii, vor primi binecuvântarea de la Dumnezeu. În efortul de a respecta Legea cu credincioșie, fariseii stabiliseră o tradiție care să le ghideze comportamentul (vezi Marcu 7:3–5). Fariseii au căutat să „clădească un gard” în jurul Legii lui Moise, punând în aplicare această tradiție și propriile lor reguli. Totuși, zelul fariseilor îi făcuse să piardă din vedere intențiile Legii și măsura în care fuseseră influențați de tradiție. Ei se concentraseră atât de mult pe aderarea lor la tradiție, încât au neglijat să cultive inimile de închinare pe care le cerea legea (vezi Matei 15:1–9). Isus i-a denunțat pe farisei pentru mândria și ipocrizia lor (exemple: 23:1–7; Luca 18:9–14). Ca urmare, au apărut cazuri de conflict între Isus și farisei (exemple: 6:1–11; 16:13–14; Ioan 7:28–34; 11:57). În ciuda relației ostile, Domnul Isus a acceptat invitațiile de a mânca cu fariseii. Lecția de astăzi descrie a doua oară din Evanghelia lui Luca când Domnul Isus a luat masa cu un fariseu (vezi și Luca 7:36–50; 14:1–6). Referințe la lecția de astăzi se găsesc în Matei 15:1–20; 23:5–7, 23–28; și Marcu 12:38–39.

STRUCTURA LECȚIEI

  1. Doi oameni (Luca 11:37-41)
  • Domnul Isus și un fariseu (v. 37-38)
  • Pe dinăuntru și pe dinafară (v. 39-40)
  • Generozitate și curăție (v. 41)
  1. De trei ori Vai de voi (Luca 11:42-44)
  • Împotriva nedreptății (v. 42)
  • Împotriva mândriei (v. 43)
  • Împotriva influenței mortale (v. 44)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  • Cum putem să arătăm dragostea Domnului Isus pentru o persoană luând masa cu această persoană?
  • Ce pași putem face pentru a ne dezvolta curăția spirituală și integritatea personală?
  • Cum putem să dăm zeciuială din timpul, energia sau gândurile noastre?

APLICAȚII PRACTICE

În multe feluri, greșelile asemănătoare celor pe care le-a subliniat Domnul Isus la farisei pot fi găsite în oamenii de astăzi. Fariseii au dat prioritate manifestărilor exterioare de sfințenie, uitând în același timp să facă lucrarea importantă a iubirii, milei și dreptății. Urmărirea unor false manifestări de sfințenie, deși poate fi mai ușor decât a urmări ceea ce cere Dumnezeu, îi pace pe oameni să treacă drept ipocriți. Dumnezeu vrea ca poporul Său să experimenteze sfințenia în toate aspectele vieții lor. Urmașii Domnului Isus trebuie să-și amintească să onoreze poruncile de a-L iubi pe Dumnezeu, de a arăta dreptate și de a demonstra iubire milostivă, mai presus de orice alte tradiții. Numai atunci credincioșii vor exercita o religie „curată” înaintea lui Dumnezeu (Iacov 1:27). Dacă nu facem acest lucru, asta înseamnă că inima noastră nu a fost transformată. Gândiți-vă la următoarele întrebări: Comportamentul tău te ajută să-L iubești pe Dumnezeu mai profund? Comportamentul tău te determină să acționezi corect sau să pledezi pentru dreptate pentru alții? Dacă poți răspunde pozitiv la ambele întrebări, atunci ești pe drumul cel bun spre a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele tău.

Filed Under: Studii biblice

Împărăția lui Dumnezeu va fi totul în toți – Școala duminicală – 27 august 2023

August 28, 2023 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem rolul lui Adam, al Domnului Isus și al lui Dumnezeu Tatăl; să înțelegem motivul pentru care moartea este considerată un dușman; și să ne aducem aminte de motivele pentru care așteptăm cu nerăbdare învierea.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 15:20-28

VERSETUL DE AUR: 1 Corinteni 15:28

„Şi cînd toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I -a supus toate lucrurile, pentruca Dumnezeu să fie totul în toţi.” – 1 Corinteni 15:28

CONTEXTUL LECȚIEI

Contextul lecției de azi este partea finală a primei epistole către Corinteni, în care Pavel adresează subiectul învierii. Din motive neclare, unii credincioși din Corint negau învățătura că Dumnezeu va învia morții. Este posibil ca această tendință să fi fost influențată de filozofia greacă păgână care considera trupul ca fiind o închisoare din care sufletul trebuia eliberat (vezi Fapte 17:32). O altă eroare este considerarea învierii ca fiind o reîncarnare, în cadrul unui ciclu nesfârșit de existențe în care persoana este fie pedepsită, fie răsplătită pentru felul în care și-a trăit viața.

STRUCTURA LECȚIEI

  1. Victoria asigurată (1 Corinteni 15:20-22)
    1. Pârga (v. 20)
    2. Reversul (v. 21-22)
  1. Planul pentru victorie (1 Corinteni 15:23-26)
  • Ordinea învierii (v. 23)
  • Înfrângerea dușmanului (v. 24-26)
  1. Victoria finală (1 Corinteni 15:27-28)
  • O excepție (v. 27)
  • Totul în toți (v. 28)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  • În ce mod ne încurajează învierea Domnului Isus când ne confruntăm cu gândul morții?
  • Cum putem să îi încurajăm pe credincioșii care sunt îngrijorați sau înfricoșați de moarte?
  • Cum putem răspunde celor care prezintă în mod senzațional și invocă frică în rândul credincioșilor legat de mesajul Bibliei privind revenirea Domnului Isus? Cum ne ajută Apocalipsa 19:11-21 să răspundem la această întrebare?
  • Ce putem face pentru a ne contribui la lucrarea Domnului Isus de biruire a răului din lume (2 Corinteni 6:6-7; 10:3-5 și Efeseni 6:10-17)?
  • Cum ne aduce aminte supunerea Domnului Isus față de Dumnezeu Tatăl că supunerea față de Dumnezeu este un act de închinare?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Pentru că viețile noastre sunt sub amenințarea continuă a morții, este nevoie să ne aducem aminte în mod constant de promisiunea lui Dumnezeu legată de viața după moarte. Această promisiune este reală, adevărată, importantă și ne aduce mângâiere atunci când ne confruntăm cu propria mortalitate.

Nu trebuie să uităm că lumea în care trăim și trupurile pe care le avem sunt doar temporare; ele vor fi înlocuite de trupuri permanente. Acest adevăr ar trebui să ne aducă speranță, chiar și în cele mai dificile încercări. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu, pentru prezent și pentru veșnicie. 

Filed Under: Studii biblice

Judecata în Împărăție – Școala duminicală – 20 august 2023

August 16, 2023 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm motivul pentru care Pavel l-a trimis pe Timotei la Corint; să comparăm învățătura despre judecată din această lecție cu lecția de săptămâna trecută și 1 Corinteni 5; să identificăm un partener de responsabilitate individuală care să ne ajute să evităm ispita îngâmfării.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 4:1-6, 17-21

VERSETUL DE AUR: 1 Corinteni 4:5

„De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întunerec, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda dela Dumnezeu.”  – 1 Corinteni 4:5

CONTEXTUL LECȚIEI

Apostolul Pavel a plantat biserica din Corint în timpul celei de a doua călătorii misionare, între anii 52 și 54 (Fapte 18:1-8). El a petrecut majoritatea timpului cu această biserică (18:11), dar după ce Pavel a plecat din Efes, au început să iasă la iveală neînțelegerile din Corint.

Problemele din Corint au fost multe și grave: diviziuni, imoralitate, creștini care au intentat în instanță acțiuni împotriva altor credincioși, neînțelegeri legate de căsătorie și de cei necăsătoriți, egoism în timpul închinării colective, folosirea abuzivă a darurilor spirituale, auto-promovarea, lipsa de dragoste și învățături greșite despre înviere. 

Pavel a adresat aceste aspecte în mod direct, cu elocvență și autoritate, fără să lase loc de îndoială. Toate aceste probleme aveau un numitor comun, care este subiectul lecției de azi. 

STRUCTURA LECȚIEI

  1. Slujitori credincioși (1 Corinteni 4:1-6)
    • Încrederea divină (v. 1-2)
    • Conștiința curată (v. 3-5)
    • Exemple de urmat (v. 6)
  2. Mustrarea credincioasă (1 Corinteni 4:17-21)
  • Exemplul lui Timotei (v. 17)
  • Avertizarea aspră a lui Pavel (v. 18-21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  • Ce putem face în mod practic pentru a fi ispravnici credincioși ai mesajului evangheliei? Cum ne ajută 1 Petru 4:1-11 să ne ajustăm acțiunile și atitudinile în calitate de ispravnici ai mesajului evangheliei?
  • Ce poate face biserica pentru a evita mândria care duce la cădere (Proverbe 16:18)?
  • Cum ne ajută relația dintre Pavel și Timotei (2 Timotei 3:10-4:8 etc.) să înțelegem ucenicia sau mentoratul în contextul creșterii spirituale?
  • Cum decidem când să folosim „nuiaua” și când să folosim „duhul blândeții”?
  • Ce pași putem face pentru a restaura o relație după o confruntare neplăcută dar necesară?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dumnezeu este judecătorul final. Dar Dumnezeu ne cheamă la o Împărăție în care supușii Lui, care sunt responsabili în mod direct în fața Lui, sunt chemați să se încurajeze reciproc în procesul de creștere în asemănarea lui Cristos, în dragoste și smerenie. Acest lucru are loc când ne recunoaștem slăbiciunile și ne supunem celor care ne ajută să creștem. Este o chemare dificilă dar care aduce împlinire. 

În zilele noastre, smerenia este greșit înțeleasă și nu este apreciată. Ca și creștini suntem chemați la o atitudine de smerenie, în faptă și în vorbă. Răsplata este rareori imediată, dar noi știm că Dumnezeu este împotriva mândriei. 

Filed Under: Studii biblice

Natura Împărăției – Școala duminicală – 13 august 2023

August 11, 2023 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm pericolul unei atitudini de judecare a altora, să explicăm conceptul de zidire sau edificare reciprocă și să ne examinăm nivelul de toleranță sau intoleranță față de alții, din perspectiva acestui text biblic.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 14:10-23

VERSETUL DE AUR: Romani 14:19

„Aşadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră.” – Romani 14:19

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul de azi face parte din epistola lui Pavel către Romani, care este adresată unei biserici divizate între credincioși evrei și ne-evrei. Nu cunoaștem toate detaliile legate de această diviziune, dar se pare că fiecare din cele două grupuri considera practica lor ca fiind superioară în împărăția lui Dumnezeu.

Pavel a scris această scrisoare pentru a le aduce aminte că apartenența lor la împărăția lui Dumnezeu este bazată pe aceeași credință în Domnul Isus, ca răspuns la vestea bună a lui Dumnezeu (Romani 1:5; 10:5-17).

STRUCTURA LECȚIEI

  1. Să nu judecăm (Romani 14:10-13)
  • Situația actuală (v. 10a)
  • Socoteala viitoare (v. 10b-12)
  • Concluzia (13a)
  • Acțiunea necesară (13b)
  1. Încredințările personale (Romani 14:14-18)
  • Conștiința (v. 14)
  • Consecințele faptelor (v. 15-18)
  1. Îndemnurile esențiale (Romani 14:19-23)
  • Pacea și zidirea (v. 19-21)
  • Credința și păcatul (v. 22-23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  • Cum decidem când este adecvat să judecăm? Cum ne ajută textele din Romani 16:17-18, 1 Corinteni 5:11-6:5, 1 Timotei 6:3-5 și Tit 1:10-16 să oferim un răspund biblic la această întrebare? 
  • Cum dăm dovadă de dragoste față de alți credincioși a căror conștiință este mai strictă decât a noastră în privința anumitor fapte sau acțiuni care nu sunt interzise în mod specific de Scriptură? 
  • Cum trebuie să răspundă un credincios față de reguli sau preferințe care nu sunt confortabile, dar care nu contrazic Scriptura? Cum putem răspunde în astfel de situații cu neprihănire, pace și bucurie?
  • Ce înseamnă să ne zidim unii pe alții în pace? Cum putem să evităm să fim o „piatră de poticnire” (Romani 14:13) pentru alți credincioși?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Societatea în care trăim pune mare importanță pe libertatea personală și pe caracterul individual al convingerilor morale, care diferă de la persoană la persoană. Această convingere se reflectă în normele sociale existente. Mandatul biblic contrazice aceste norme, considerând dragostea față de aproape mai importantă decât manifestarea libertăților individuale. 

Precizați anumite aspecte sau situații practice în care se aplică principiul din versetele 19-23.

Filed Under: Studii biblice

Moștenirea Împărăției – Școala duminicală – 6 august 2023

August 2, 2023 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: Să descriem în detaliu roada Duhului Sfânt (cele nouă atribute), să putem prezenta contrastul dintre faptele firii pământești și roada Duhului, și să dezvoltăm un plan pentru a elimina una din faptele firii din viețile noastre.

TEXTUL LECȚIEI: GALATENI 5:13-26

VERSETUL DE AUR: GALATENI 5:13

„Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pămîntească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.”– Galateni 5:13

CONTEXTUL LECȚIEI

Pavel a scris epistola către Galateni pentru a adresa o situație controversată care exista în sânul bisericilor pe care le-a înființat în prima călătorie misionară. Unii credincioși credeau că creștinii dintre neamuri erau obligați să respecte anumite reguli din Legea lui Moise pentru a face parte din poporul lui Dumnezeu (Galateni 1:6; 5:2-6; vezi Fapte 15:1-5).

Pavel precizează că nu faptele legii, ci credința în Domnul Isus, este factorul definitoriu al poporului lui Dumnezeu (Galateni 2:15-16; 3:1-6). Dumnezeu a dat poporului Israel Legea lui Moise ca și îndreptar până la împlinirea promisiunii în Domnul Isus (3:23-25). Moartea și învierea Lui au deschis ușa pentru toate neamurile să intre în familia lui Dumnezeu. Faptele legii (3:10-12), în special tăierea împrejur (5:2-6), nu i-au ajutat pe oameni să trăiască conform standardului lui Dumnezeu – dedicați complet lui Dumnezeu în sfințenie. Dar în Domnul Isus, prin Duhul Sfânt, există libertatea și puterea de a face acest lucru.

STRUCTURA LECȚIEI

  1. Trăirea în libertate (Galateni 5:13-18)
  • Împlinirea legii lui Dumnezeu (v. 13-15)
  • Umblarea cu Dumnezeu (v. 16-18)
  1. Respingerea faptelor firii (Galateni 5:19-21)
  • Lista faptelor care duc la moarte (v. 19-21b)
  • Consecințe mortale (v. 21c)
  1. Urmăriți roada Duhului (Galateni 5:22-26)
  • Lista faptelor care duc la viață (v. 22-23)
  • Model de viață (v. 24-26)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  • Ce putem face pentru a ne asigura că umblarea noastră este o expresie a Duhului lui Dumnezeu care trăiește în noi?
  • Există beneficii în a cere unui creștin matur să ne ghideze în calitate de mentor în această umblare?
  • Lumea are tendința de a reacționa cu ură, dezbinare și mânie. Cum este chemată biserica să răspundă, pe baza textului din Iacov 1:19-27?
  • Cum ne ajută darurile spirituale (Romani 12:6-8; 1 Corinteni 12:4-11) să căutăm binele altora?
  • Cum putem crește în dragoste (1 Corinteni 13), astfel încât să dăm dovadă de atenție la nevoile altora?
  • Cum putem explica unui creștin nou în credință ce înseamnă a „răstigni firea pământească” (Galateni 5:24)? Cum ne ajută în acest sens textul din Romani 7:22-8:17?
  • Cum se transpune roada Duhului (Galateni 5:22-23) în dragostea față de aproapele nostru?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Libertatea pe care o avem în Domnul Isus nu este o permisiune de a face orice, de a trăi mânați de impulsurile firii pământești. Din contră. Este o invitație la înfrânarea poftelor, sau auto-disciplină, așa încât faptele noastre să reflecte îndemnurile Duhului și să aducă glorie lui Dumnezeu.

Roada Duhului se dezvoltă în mod treptat în viețile noastre (Filipeni 2:12-13, 2 Corinteni 3:18). Ea se reflectă progresiv în cadrul procesului de sanctificare personală, numită de Pavel „ducerea până la capăt a mântuirii noastre.”

Filed Under: Studii biblice

Materiale recente

  • Iosua luptă pentru Dumnezeu – Școala duminicală – 20 septembrie 2026
  • Israel își amintește lucrările lui Dumnezeu – Școala duminicală – 13 septembrie 2026
  • Convenția de la Tacoma – transmisie live
  • Lidia, o gazdă generoasă – Școala duminicală – 30 august 2026
  • Timotei, un lider cu o moștenire frumoasă – Școala duminicală, 23 august 2026
  • Saul din Tars, un apostol neașteptat – Școala duminicală, 16 august 2026
  • Ștefan, martirul neabătut – Școala duminicală – 9 august 2026
  • Cea de-a 113-a Convenție anul acesta la Tacoma, Washington
  • Toma, credinciosul nehotărât – Școala duminicală – 2 august, 2026
  • Maria, mama credincioasă – Școala duminicală – 26 iulie 2026
  • Zacheu, vameșul care s-a pocăit – Școala duminicală – 19 iulie 2026
  • Simon, ucenicul recuperat – Școala duminicală – 12 iulie 2026
  • Sutașul cel credincios – Școala duminicală – 5 iulie 2026
  • Ionatan și David, prieteni devotați – Școala duminicală – 28 iunie 2026
  • Amos, prorocul cel curajos – Școala duminicală – 21 iunie 2026

Recent Posts

  • Iosua luptă pentru Dumnezeu – Școala duminicală – 20 septembrie 2026
  • Israel își amintește lucrările lui Dumnezeu – Școala duminicală – 13 septembrie 2026
  • Convenția de la Tacoma – transmisie live
  • Lidia, o gazdă generoasă – Școala duminicală – 30 august 2026
  • Timotei, un lider cu o moștenire frumoasă – Școala duminicală, 23 august 2026

Recent Comments

    Archives

    • September 2026
    • August 2026
    • July 2026
    • June 2026
    • May 2026
    • April 2026
    • March 2026
    • February 2026
    • January 2026
    • December 2025
    • November 2025
    • October 2025
    • September 2025
    • August 2025
    • July 2025
    • June 2025
    • May 2025
    • April 2025
    • March 2025
    • February 2025
    • January 2025
    • December 2024
    • November 2024
    • October 2024
    • September 2024
    • August 2024
    • July 2024
    • June 2024
    • May 2024
    • April 2024
    • March 2024
    • February 2024
    • January 2024
    • December 2023
    • November 2023
    • October 2023
    • September 2023
    • August 2023
    • July 2023
    • June 2023
    • May 2023
    • April 2023
    • March 2023
    • February 2023
    • January 2023
    • December 2022
    • November 2022
    • October 2022
    • September 2022
    • August 2022
    • July 2022
    • June 2022
    • May 2022
    • April 2022
    • March 2022
    • February 2022
    • January 2022
    • December 2021
    • November 2021
    • October 2021
    • September 2021
    • August 2021
    • July 2021
    • June 2021
    • May 2021
    • April 2021
    • March 2021
    • February 2021
    • January 2021
    • December 2020
    • November 2020
    • October 2020
    • September 2020
    • August 2020
    • July 2020
    • June 2020
    • May 2020
    • April 2020
    • March 2020
    • February 2020
    • January 2020
    • December 2019
    • November 2019
    • October 2019
    • September 2019
    • August 2019
    • July 2019
    • June 2019
    • May 2019
    • April 2019
    • March 2019
    • February 2019
    • January 2019

    Categories

    • Evenimente
    • Studii biblice

    Meta

    • Log in
    • Entries feed
    • Comments feed
    • WordPress.org

    Copyright © 2026 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in