Archives for November 2020

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 2:1-13 VERSETUL DE AUR: Iacov 2:5

Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?– Iacov 2:5

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm care erau comportamentele bisericii ce demonstrau un spirit părtinitor și să vedem în ce fel învățăturile Domnului Isus despre dragoste ar fi trebuit să prevină favoritismele în biserică. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Iacov s-a descris ca un „slujitor al… Domnului Isus Cristos” (Iacov 1: 1). Acest autor ar fi putut face o afirmație mult mai îndrăzneață, pentru că era fratele de corp al Domnului Isus. Toți cei din orașul lor natal, din Nazaret știau că sunt frați: Isus, Iacov, Iosif, Iuda și Simon (Marcu 6: 3). Ordinea în care sunt enumerați frații implică faptul că Iacov era al doilea cel mai în vârstă dintre frați și ar fi devenit capul familiei după moartea, învierea și înălțarea Domnului Isus. Băieții au crescut împreună într-o gospodărie evreiască de oameni credincioși din Galileea. Amândoi au învățat meseria de tâmplar în atelierul tatălui lor și au studiat și s-au închinat în sinagoga satului. Deși Iacov nu a crezut în Isus ca Mesia în timpul slujirii Domnului Isus (Ioan 7: 5), o schimbare dramatică a avut loc după înviere, în urma unei întâlniri cu Cristosul cel înviat (1 Corinteni 15: 7). Citim în Faptele Apostolilor că frații Domnului Isus (inclusiv Iacov) au făcut parte din cea mai veche adunare din Ierusalim care a devenit biserică (Faptele 1:14). Iacov a devenit lider în biserica din Ierusalim (15:13). Prin urmare, nu este surprinzător să constatăm că Iacov era foarte familiar cu învățăturile Domnului Isus. El redă principiile predicate de Domnul Isus cu încredere știind că propria sa învățătură este fidelă intenției inițiale a Domnului Isus. Epistola lui Iacov reflectă o etapă foarte timpurie în dezvoltarea bisericii, când aceasta era compusă în primul rând din creștini evrei. Adunarea căreia i se adresează în epistola sa pare a fi alcătuită în întregime din evrei convertiți la creștinism. Astfel, de exemplu, Iacov ar putea face referințe cu ușurință la obiceiurile sau legile evreiești fără a fi nevoie să le explice publicului său (vezi Iacov 2: 8–11). Cititorii săi ar fi fost familiarizați cu valorile etice ale legii evreiești, în același timp înțelegând inadecvarea lor pentru mântuire prin credința în Cristos. 

În urma afirmației că religia pe care Dumnezeu o dorește de la poporul său este caracterizată de grijă față de orfani și văduve și de urmărirea sfințeniei (Iacov 1:27), Iacov a trecut la o discuție despre favoritism. Acest tratament părtinitor poate fi văzut atunci când tratăm o persoană mai bine decât pe altele. Poate fi observat și în prejudecăți, în situație în care tratăm o persoană mai rău decât pe altele. Rețineți că Iacov nu vorbește despre ceea ce merită acea persoană, cu ne îndeamnă să fim credincioși urmând exemplul Domnului Isus în relațiile cu oamenii. A face acest lucru necesită cunoașterea modului în care Isus a interacționat cu ceilalți. Deoarece Domnul Isus este Dumnezeu, creștinii se pot uita la atributele lui Dumnezeu ca să înțeleagă cum gândește Domnul Isus și viceversa. Deci, dacă Dumnezeu nu practică favoritismul (Romani 2:11; Efeseni 6: 9; Coloseni 3:25), știm că nici Domnul Isus nu este părtinitor și nici noi nu ar trebui să fim.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Favorabil celor bogați (Iacov 2:1-4)

• Atitudinea Domnului Isus (v. 1)
• Studiu de caz (v. 2-4)

2. Favorabil celor săraci (Iacov 2:5-7)

• În credință (v. 5)
• Împotriva persecuției (v. 6-7)

3. Favorabil aproapelui nostru (Iacov 2:8-13)

• Legea împărătească (v. 8-11)
• Legea slobozeniei (v. 12-13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ați observat vreodată problema din Iacov 2:2-3 în bisericile noastre? Dacă această problemă apare din când în când, cum am putea să o remediem?
• Cu ce discriminări sau favoritisme se confruntă creștinii considerați săraci la standarde vestice (americane sau europene), dar bogați la standardele unor țări din lumea a treia?
• Ce tendințe culturale nebiblice au pătruns în biserică astăzi? Ce putem face pentru a le combate și elimina dintre noi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În urmă cu peste 1900 de ani, Iacov a dat răspunsuri clare pentru modul în care biserica trebuie să trăiască și să se comporte. Iacov a oferit aceste două fundamente etice – legea împărătească și legea slobozeniei – pentru a ghida biserica. Amândouă au fost primite de la Domnul Isus. Aceste două legi merg mână în mână. Dacă îi considerăm pe cei din jurul nostru ca fiind aproapele nostru în nevoie – fie că sunt prieteni iubiți sau dușmani – trebuie să arătăm milă, nu  favoritisme. Dacă vom lăsa deoparte impulsul nostru natural de a favoriza anumiți vizitatori, vom găsi oportunități neașteptate de a împărtăși dragostea din inimile noastre. Trebui să fim lideri plini de dragoste, fără să ne îndoim de dorința lui Dumnezeu de a arăta bunătate față de noi. 

Biserica trebuie să se cerceteze pe sine folosind aceste legi complementare. Ce facem noi pentru a favoriza anumite persoane față de altele? Reprezintă liderii bisericii toate categoriile sociale din biserică, sau sunt predominant oameni stabil din punct de vedere financiar, bine educați și de o anumită categorie socială? Este cunoscută biserica noastră ca un loc plin de dragoste, sau un loc de judecată? Ne recunoaște comunitatea noastră ca oameni care sunt gata să ajute și să fie plini de compasiune? 

Răspunsurile noastre la aceste întrebări ne vor ajuta să vedem unde stăm ca biserică în evaluarea conform celor două legi amintite mai sus. Domnul Isus nu a tratat oamenii în funcție de bogăție sau sărăcie, sau în funcție de binecuvântările sau blestemele din viața lor. Nici Iacov, fratele său, nu a făcut-o. În schimb, atât Iacov și Domnul Isus ne învață că Dumnezeu îi iubește pe cei săraci, și că noi ar trebui să facem același lucru. Această problemă nu a dispărut în cei aproape 2.000 de ani de când a scris Iacov epistola lui și am face bine să începem să-l ascultăm.

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 4:32-37; 5:1-11 VERSETUL DE AUR: Faptele Apostolilor 4:32

Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.– Faptele Apostolilor 4:32

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre practicile credincioșilor din biserica din secolul unu și, în contrast, să ne amintim despre istoria lui Anania și Safira.

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia după Luca și cartea Faptele Apostolilor au fost scrise de același autor, Luca, medicul și însoțitorul lui Pavel (Coloseni 4:14). Primul volum, Evanghelia după Luca, relatează istoria vieții și lucrării Domnului Isus: nașterea, slujirea, răstignirea și învierea Sa. Cel de-al doilea volum, Faptele Apostolilor, prezintă istoria bisericii din secolul I, care începe în Ierusalim și se încheie cu sosirea lui Pavel în capitala imperială, Roma. Studiem cartea Faptele Apostolilor pentru a înțelege natura bisericii încă de la început. Făcând acest lucru, sperăm să înțelegem mai bine intențiile Domnului Isus pentru biserica sa, așa cum s-au desfășurat prin faptele apostolilor săi de încredere și, astfel, să înțelegem mai bine cum ar trebui să fie biserica astăzi. Din Fapte înțelegem misiunea principală a bisericii: să propovăduiască Evanghelia „până la marginile pământului” (Fapte 1: 8). Aflăm că acest imperativ de a predica vestea bună despre Domnul Isus trebuie să reziste la batjocură (exemplu: 2:13), la îndoieli (exemplu: 3: 11–12) și chiar la persecuție (exemplu: 4: 1–3). Cu toate acestea, biserica din secolul I din Ierusalim a avut parte de probleme. S-a confruntat cu probleme de succesiune a conducerii (Fapte 1: 15–26). A avut provocări organizaționale (6: 1–6). Chiar și iubita părtășie a suferit datorită unor probleme de necinste în tranzacții financiare (Fapte 5: 1–11). 

Așa cum biserica a fost unită în devotamentul său față de Domnul, în același fel exista unitate în dorința de a arăta dragoste unii altora prin slujire. Scopul credincioșilor era să-și împărtășească averile, astfel încât nimeni să nu sufere de sărăcie (Fapte 2: 44–45). Au împărțit tot ce au avut. Aceasta nu înseamnă că au predat toți banii, bunurile și proprietățile conducătorilor bisericii și au trăit o viață complet comunitară. În schimb, toată lumea a dat cu generozitate ca să se poată îngriji de ce care erau în nevoi. Ei știau din lege că Dumnezeu dorește să „nu existe oameni săraci dintre voi” (Deuteronom 15: 4).

Această comunitate iubitoare și unită le-a permis apostolilor să își continue predicarea puternică, fără griji nejustificate. Cu răstignirea încă proaspătă în mintea locuitorilor Ierusalimului, apostolii predicau învierea lui… Isus. Necredincioșii puteau să vadă o comunitate unită prin dragoste unul pentru celălalt și să audă un mesaj care avea puterea să le schimbe viețile.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Generozitate (Fapte 4:32-37)

• Unitate în scop (v. 32-35)
• Exemple de dărnicie (v. 36-37)

2. Decepție (Fapte 5:1-11)

• Plan făcut în familie (v. 1-2)
• Satana și Anania (v. 3-6)
• Duhul și Safira (v. 7-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Citind în Fapte 2:44-45, apoi 4:32-35, apoi 6:1-6 și apoi 1 Timotei 5:3-16 vedem schimbări progresive în nevoile de adunare ale bisericii. Care sunt acestea și în ce fel se pot aplica și bisericii noastre?
• Barnaba era poreclit și fiul mângâierii, sau al încurajării, o reflecție a caracterului său. El și-a câștigat această poreclă prin vorbele și faptele sale mângâietoare. Oare avem și noi în biserica noastră frați și surori care merită astfel de nume ce reflectă slujirea lor pentru cei din jurul lor? Ce ar trebui să facem ca să avem mai mulți fii și fiice ale mângâierii printre noi?
• Anania și Safira sunt exemple negative în lecția de astăzi. Care sunt câteva principii de dărnicie pe care le învățăm din lecția aceasta? Cum ne ajută aceste principii să ne regândim propriul model de dărnicie? Vezi Luca 3:11, 18:22

APLICAȚIE PRACTICĂ

Deși este posibil să nu înțelegem exact toate lucrările Duhul Sfânt în biserică și prin biserică, activitatea bisericii este o treabă serioasă. Credința și frauda nu pot coexista. Din acest motiv, atunci când lăsăm Duhul să ne conducă, vom fi cu adevărat darnici precum Barnaba, nu vicleni și înșelători ca Anania și Safira. Minciuna și furtul în biserică, la fel ca orice alte păcate tolerate, o pot distruge și trebuie tratate cu severitate. Însuși gândul de a face o faptă bună doare pentru a primi laude din partea oamenilor încalcă spiritul de dragoste ce trebuie să caracterizeze o biserică. Așa cum ne-a învățat Domnul Isus, atunci când dăm bani pentru săraci, lucrul acesta ar trebui să fie atât de secret încât mâna noastră stângă nu știe despre banii pe care mâna noastră dreaptă îi pune în coșul de colectă (Matei 6: 3). Când cedăm inimile noastre Duhului Sfânt și-L lăsăm pe El să ne conducă, știm că El vede faptele noastre și le binecuvântează (6: 4).

TEXTUL LECȚIEI: 1 Ioan 3:11-24 VERSETUL DE AUR: 1 Ioan 3:24

Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat. – 1 Ioan 3:24

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm care sunt câteva moduri în care Domnul Isus și-a chemat ucenicii să demonstreze dragoste pentru frații și surorile lor de credință și să explicăm ce a vrut să spună Domnul Isus când a afirmat că lumea îi va urî pe credincioșii creștini. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Cele trei scrisori ale lui Ioan au fost scrise probabil în același timp cu Evanghelia după Ioan, în anii 80 sau 90 după Cristos. Epistolele reflectă o relație personală cu cititorii, ca un păstor care scrie turmei sale. Într-adevăr, surse creștine timpurii indică faptul că apostolul Ioan a părăsit Ierusalimul și regiunea sa natală din Galileea pentru a se stabili în orașul Efes. Pavel a întemeiat biserica din Efes la mijlocul anilor 50 în a treia sa călătorie misionară (Fapte 19: 1–22). Orașul devenise un centru al activității creștine, iar acest lucru a fost consolidat prin sosirea lui Ioan la 15-20 de ani după Pavel. La data scrierii lui 1 Ioan, apostolul slujea ca păstor pentru Efeseni de mai bine de un deceniu. Ioan a scris în calitate de stâlp al bisericii, probabil ultimul dintre cei 12 apostoli încă în viață. 1 Ioan conține o gamă largă de subiecte care rezumă învățăturile apostolului și sfaturile pentru „copiii săi iubiți”, creștinii din Efes. Epistolele lui Ioan abordează facțiuni din interiorul și din afara bisericii din Efes, care începuseră răspândească multe învățături false (exemple: 1 Ioan 2:18, 22; 4: 3). dintre aceste învățături false combătute de Ioan amintim negarea adevăratei umanități a Domnului Isus (și, prin urmare, efectul ispășitor al morții Lui, negarea realității păcatului în viața învățătorilor bisericii și a siguranței mântuirii pentru credincioși, așa cum a propovăduit Domnul Isus. Ioan a scris această epistolă și datorită acestor învățători falși, care au fost cunoscuți sub numele de gnostici. Printre altele, gnosticii spuneau că nu contează cu adevărat dacă o persoană are moralitate sau dragoste – atât timp cât avea „cunoștințe secrete”. Pentru a combate această învățătură falsă, Ioan a subliniat interconectarea credinței corecte, a acțiunilor corecte și a dragostei corecte. Altfel spus, implicarea corectă a capului, mâinilor și inimii. Copilul lui Dumnezeu trebuie să creadă adevărul lui Dumnezeu, să asculte poruncile lui Dumnezeu și să iubească pe frații și surorile sale în Cristos. Ioan a arătat că astfel de amenințări la adresa credinței trebuie tratate cu fermitate și fără compromis, însă cu un spirit de dragoste. Creștinii nu pot întoarce ura și abuzul cu mai multă ură și abuz. Chiar și în cele mai controversate relații, dragostea trebuie să prevaleze. Cu siguranță acest lucru s-a aplicat însuși lui Ioan, ale cărui învățături au fost atacate de acești eretici. Probabil că cititorii săi originali au martori oculari la răspunsul dat de Ioan acestor eretici, iar dacă acesta ar fi fost dat altfel decât în dragoste, mesajul lui 1 Ioan nu ar fi avut nicio valoare. Ioan a demonstrat că dacă avem dreptate  și „umblăm în [adevăr]” (3 Ioan 3), putem aduce multă încredere în relația noastră cu oricine. Aceasta nu este aroganță sau elitism, ci tărie de caracter care nu depinde de aprobarea celorlalți pentru bunăstarea personală.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Exemplul lui Cain (1 Ioan 3:11-15)

• Plin de dragoste încă de la început (v. 11)
• Lipsit de viață ca un criminal (v. 12-15)

2. Jertfa Domnului Isus (1 Ioan 3:16-18)

• Să-l imităm pe Domnul Isus (v. 16)
• Să demonstrăm dragostea (v. 17-18)

3. Testul credinței (1 Ioan 3:19-24)

• Din inimă (v. 19-22)
• Din fapte (v. 23-24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce exemple de personaje biblice vă inspiră mai mult să acționați în dragoste: exemplele pozitive, cei care au trăit în dragoste, ca Domnul Isus, sau cele negative, precum Cain? De ce?
• Ce ar trebui să facem practic pentru a respinge ura descrisă în 1 Ioan 2:9, 11, 3:15 și să îmbrățișăm ura descrisă în Luca 14:26? 
• Cu toții știm versetul din Ioan 3:16. Însă versetul din 1 Ioan 3:16 e la fel de important și de minunat. Care e însă diferența dintre cele două? Ce implicații are acest lucru asupra noastră?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Ioan ne întreabă dacă îl iubim pe Dumnezeu. El insistă că nu putem să pretindem că-L iubim pe Dumnezeu dacă urâm alte persoane. În plus, nu putem pretinde să iubim alți oameni fără dovezi în acest sens. Are dragostea față Dumnezeu din inimile ca rezultat acte de bunătate față de ceilalți? Ura și mânia din inima lui Cain au dus la crima pe care a comis-o, o reflecție urâtă, dar adevărată a realității din inima sa. Inima plină de dragoste a Domnului Isus a dus la jertfa de bunăvoie a Mielului lui Dumnezeu pentru a îndepărta păcatul lumii (Ioan 1:29), aceeași lume pe care Ioan o avertizează că îi va urî pe ucenicii Domnului Isus (1 Ioan 3:13). Paradoxul este profund, dar Domnul Isus ne-a demonstrat dragostea Lui. În timp ce noi eram dușmanii Lui, el a murit pentru noi (Romani 5: 8-10). Ce dezvăluie viața noastră despre secretele inimilor noastre?

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 15:4-17 VERSETUL DE AUR: Ioan 15:5

Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. – Ioan 15:5

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem învățăturile Domnului Isus despre dragostea pentru dușmani și să le analizăm prin contrast cu principiile societății noastre de rezolvare a conflictelor. De asemenea, să găsim metode de a ne exprima dragostea față de toți oamenii, mai ales față de dușmanii noștri. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Ioan 15 se află în centrul Discursului de adio (Ioan 13-17), o serie de discursuri și o rugăciune făcute de Domnul Isus în timpul ultimei cine. În general, această secțiune conține material unic la Ioan printre Evanghelii (vezi contextul lecției precedente). Domnul Isus vorbește despre dragoste reciprocă, folosind ilustrații agricole. Viticultura reprezenta un element foarte important al agriculturii în lumea antică. În Biblie, Noe este primul cultivator de struguri (Geneza 9:20), iar oamenii au apreciat fructul viței de vie încă de atunci. Fructele astfel produse au devenit o sursă de susținere pe tot parcursul anului, mulți dintre strugurii recoltați fiind transformați în stafide și în vin pentru consumul ulterior (vezi 2 Samuel 16: 1). Una dintre descrierile deosebit de frumoase ale țării promise au fost viile sale productive (Deuteronom 6: 10–11; 8: 7–10). Viile au fost o prezență comună în toată Galileea, Samaria și Iudeea în zilele Domnului Isus. În afară de textul de astăzi, el a mai folosit ilustrații de felul acesta în pildele sale (Matei 20: 1-16, 21: 28–32, 33–39 și Luca 13: 6–9. Experiențele comune cu privire la podgorii sunt, de asemenea incluse și în 1 Corinteni 9:7. Vița de vie era curățată într-o anumită perioadă a anului, fiind tăiată atât de adânc încât rămânea doar puțin mai mult decât un ciot fără frunze, fără ramuri, care era susținut cu o piatră. Toate ramurile bătrâne erau tăiate și folosite în foc, asigurând combustibil valoros pentru încălzirea casei. După ce creșteau ramurile noi, urma o a doua curățare pentru a îndepărta ramurile mai mici. Acest lucru ajuta ramurile mai mari să producă struguri mai mulți și mai mari. Așa se cultiva vița de vie (Deuteronom 28:39).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Vița și mlădițele (Ioan 15:4-8)

• Conectat și roditor (v. 4-5)
• Tăiat sau uscat (v. 6-8)

2. Domnul și prietenii Lui (Ioan 15:9-17)

• Ascultare cu dragoste și bucurie (v. 9-11)
• Dragoste măreață și sacrificială (v. 12-14)
• Mesagerii aleși (v. 15-17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce am putea face practic pentru a ne întări legătura cu vița? 
• Există o viță care nu este adevărata viță. Ați putea da exemple de astfel de vițe false? De ce sunt acestea periculoase? Vezi Matei 7:15, 2 Corinteni 11:12-14, 26, Galateni 2:4, 2 Petru 2:1-3 și 1 Ioan 4:1-3
• Ce ar trebui să se schimbe în viața sau gândirea noastră ca să ne considerăm prietenii Domnului Isus și nu slujitorii Săi? Vezi Exodul 33:11, Isaia 41:8, Ioan 11:11 și Iacov 2:23

APLICAȚIE PRACTICĂ

Imaginează-ţi o ramură de măr care s-a rupt și a căzut dintr-un pom. Să presupunem că aceasta avea deja pe ea câteva mere aproape ajunse la maturitate. Ce se va întâmpla în curând cu ramura? Dar cu merele? Ar schimba cu ceva situaţia, dacă am picta merele cu vopsea roşu aprins? Să presupunem că am uda pământul din jurul ei sau chiar i-am pune o soluţie fertilizatoare. Ar face ramura şi alte mere, dacă i-am înfige codiţa în pământ? Şi atunci, de ce legătura cu trunchiul (cu viţa) este esenţială pentru ramură (mlădiţă)?

Tu cum rămâi în Isus? Ce înseamnă aceasta? Ce ar trebui să schimbi în viaţa ta, pentru a face din aceasta o experienţă zilnică? Ce practici şi ce obiceiuri pe care le cultivi în prezent fac astfel încât rămânerea ta în El să fie mai dificilă?