Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al faptelor fiului cel mic și tatălui din această pildă, să explicăm de ce avem datoria să primim cu brațele deschise pe oricine se întoarce la Dumnezeu și să ne luăm angajamentul de a împărtăși cu alții dărnicia lui Dumnezeu. 

TEXTUL LECȚIEI: Luca 15:11-24, Faptele Apostolilor 2:38-39

VERSETUL DE AUR: „…căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.’ Și au început să se veselească.” Luca 15:24

CONTEXTUL LECȚIEI: 

În Luca 15, vameșii și păcătoșii se adună să-L asculte pe Domnul Isus. Nu departe de ei se află fariseii, păzitori ai Legii lui Moise și ai tradițiilor lor, care murmură nemulțumiți (vezi și Marcu 7:1–8). Acest cadru subliniază faptul că, în iudaismul din primul secol, a sta la masă împreună era un semn clar al acceptării (Marcu 2:16; 1 Corinteni 5:9–11; Galateni 2:11–14).

Domnul Isus folosea pildele ca metodă de învățătură și ca o modalitate profundă de a transmite adevăruri spirituale. De obicei narațiuni simple, inspirate din viața de zi cu zi, pildele acestea serveau drept vehicul pentru înțelesuri duhovnicești adânci. Deși încă se mai dezbate numărul exact al pildelor spuse de Domnul Isus, se acceptă în general că El a rostit cel puțin 30 de pilde distincte. Predomină limbajul figurat, în care „acesta” reprezintă „acela”. A nu recunoaște limbajul figurat înseamnă a repeta greșelile ucenicilor și ale fariseilor (Matei 16:5–12; Marcu 7:18; Ioan 10:6 etc.).

Faptele Apostolilor 2 descrie momentul Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât peste credincioși și i-a umplut, făcându-i să vorbească în limbi necunoscute (Faptele 2:1–12). În Faptele 2:14–39, Petru se adresează iudeilor adunați să vadă această minune, vestindu-le Evanghelia lui Isus. El citează o profeție din Vechiul Testament care spune că Duhul lui Dumnezeu va fi revărsat peste „orice făptură” (Faptele 2:17; Ioel 2:28) și că „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Faptele 2:21; Ioel 2:32).

Deși este puțin probabil ca Petru să fi avut deja în vedere neamurile, deoarece acest episod este anterior viziunii și întâlnirii sale cu Corneliu (Faptele 10), el înțelege cel puțin că Duhul lui Dumnezeu nu va mai fi limitat doar la profeți, preoți și regi. Este posibil ca Luca, scriind aceste evenimente, să fi avut în minte includerea neamurilor, arătând că, așa cum ucenicii sunt trimiși să ducă Evanghelia la Ierusalim, în Samaria și până la marginile pământului (1:8), tot astfel Duhul lui Dumnezeu va fi dat tuturor celor pe care El îi cheamă și care se întorc la El cu credință.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Pilda Domnului Isus (Luca 15:11-24)

• Cererea fiului (v. 11-16)
• Reîntoarcerea fiului (v. 7-20a)
• Reacția tatălui (v. 20b-24)

2. Învățătura apostolului (Fapte 2:38-39)

• Darul (v. 38)
• Promisiunea (v. 39)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce crezi că l-a îndemnat pe tatăl din pildă să-i dea fiului său cel mic partea sa din moștenire?
2. Când crezi că a trecut fiul cel mic prin cea mai adâncă vale a vieții sale?
3. Ai trăit personal un exemplu de iertare ieșită din comun, așa cum este iertarea tatălui din această pildă?
4. Ce este mai dificil: să-i primești cu brațele deschise pe credincioși noi sau pe cei care se reîntorc în biserică după o perioadă de răzvrătire?

APLICAȚII PRACTICE:

Cele două pasaje studiate astăzi au un element comun: dragostea lui Dumnezeu și dorința Lui de a-i primi pe cei care odinioară s-au rătăcit. Pilda rostită de Domnul Isus în Luca 15:11-32 subliniază bucuria pentru întoarcerea celui rătăcit. Fiul risipitor îi reprezintă pe vameșii și păcătoșii care se strânseseră să-L asculte pe Domnul Isus (Luca 15:1). Fratele mai mare (despre care nu se vorbește în textele studiate astăzi, vezi Luca 15:25-30) reflectă atitudinea fariseilor și cărturarilor –  potrivnicii Domnului Isus (15:2). În Faptele Apostolilor 2:38-39 ne întâlnim cu aceeași temă: chemarea la pocăință și promisiunea a ceea ce vor primi cei ce se pocăiesc. Deși textul se adresează mai întâi iudeilor, privit în lumina întregii Scripturi, pasajul acesta anticipează includerea neamurilor. Mesajul din Faptele 2:38-39 este relevant atât pentru cei care s-au depărtat și s-au întors, cât și pentru cei care au fost dintotdeauna departe până în momentul în care s-au apropiat pentru prima dată.

În bisericile de pretutindeni, sunt oameni care intră pentru prima dată într-o adunare, în vreme ce alții se întorc după o absență îndelungată. Dumnezeu îi întâmpină pe toți cu brațele deschise, iar cerurile se bucură pentru fiecare suflet care se pocăiește. În pilda aceasta, Dumnezeu este înfățișat ca tatăl care își așteaptă fiul, iar noi, cei care am rămas în biserică, suntem invitați să ne alăturăm Tatălui nostru ceresc în a-i primi cu brațele deschise pe cei care se întorc.

Când îl vedem pe cel rătăcit revenind acasă, sau pe cel necredincios venind la credință pentru prima dată, fie ca dragostea Tatălui să ne îndemne să le oferim un loc la masă și să îi primim ca pe frații și surorile noastre în Cristos.

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al Evangheliei folosind termenii lumină și întuneric așa cum sunt folosiți în 1 Ioan, să explicăm semnificația mărturisirii și să sărbătorim iertarea pe care ne-o dă Domnul Isus pentru păcatele noastre, umblând în lumină și căutând părtășia cu alți credincioși.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Ioan 1:5-10, 2:1-6

VERSETUL DE AUR: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curăţească de orice nelegiuire.” 1 Ioan 1:8-9

CONTEXTUL LECȚIEI: 

În Evanghelia sa, apostolul Ioan alege să nu-și menționeze numele, ci se prezintă drept ucenicul pe care îl iubea Isus (Ioan 19:26; 20:2; 21:7). Dragostea aceasta profundă a Mântuitorului l-a schimbat permanent pe apostol, modelându-i viața și scrierile. Nu e de mirare că termenul dragoste apare în Evanghelia lui Ioan mai des decât în toate celelalte trei Evanghelii la un loc.

Nu știm cu exactitate când a fost scrisă această Evanghelie și nici cele trei epistole ale sale, dar cei mai mulți cercetători consideră că au fost redactate spre sfârșitul primului secol. Asta înseamnă că au trecut mai multe decenii între momentul când Ioan a văzut personal dragostea lui Isus și clipa când a scris despre ea. Cu toate acestea, experiența i-a rămas vie în inimă, și dorința lui era ca toți credincioșii să ajungă să o cunoască la rândul lor ca o dragoste adevărată (1 Ioan 1:1–5).

În Noul Testament găsim patru liste ale apostolilor, iar numele lui Ioan apare de fiecare dată printre primele trei (Matei 10:2–3; Marcu 3:16–19; Luca 6:14–16; Faptele apostolilor 1:13). Ioan era știut ca făcând parte din așa-numitul „cerc apropiat” al ucenicilor lui Isus. Un exemplu clar este faptul că a fost unul dintre cei trei martori ai Schimbării la față a lui Isus, o experiență profundă în care Ioan L-a văzut într-o slavă dumnezeiască, iar fața și hainele Lui au început să strălucească într-o lumină albă orbitoare, asemenea soarelui (Matei 17:1–8; Marcu 9:2–8; Luca 9:28–35). Unii comentatori cred că această experiență extraordinară a influențat felul în care Ioan folosește metaforele despre lumină și întuneric în scrierile sale, inclusiv în pasajul studiat astăzi. Deși aceasta rămâne o ipoteză, forța imaginilor și profunzimea limbajului lui Ioan sunt de necontestat.

În versetele introductive ale primei sale epistole, cunoscută drept 1 Ioan, apostolul subliniază faptul că L-a văzut, L-a auzit și L-a atins pe Isus. Este foarte posibil ca această accentuare să fie o reacție la învățăturile false care începeau să se răspândească în vremea aceea. Una dintre ele era docetismul, o doctrină ce susținea că Isus nu a avut un trup real, ci doar părea să aibă unul. Această concepție se năștea din ideea greșită că materia ar fi prin natura ei rea și, prin urmare, Dumnezeu nu ar fi putut fi întrupat într-un trup omenesc. Ioan însă respinge ferm o astfel de idee! El afirmă cu tărie că L-a cunoscut pe Isus în mod personal și direct, iar această mărturie stă la temelia întregii sale scrieri.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Adevărata părtășie (1 Ioan 1:5-7)

• Dumnezeu este lumină (v. 5)
• Umblarea în lumină (v. 6-7)

Lumina și întunericul

2. Necesitatea mărturisirii (1 Ioan 1:8-2:2)

• Noi și păcatul nostru (v. 8-10)
• Păcatul nostru și Dumnezeu (v. 2:1-2)

3. Umblarea în supunere (1 Ioan 2:3-6)

• Cum știm că Îl cunoaștem (v. 3-5)
• Cum știm că rămânem în El (v. 6)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum crezi că arată „umblarea în lumină”? Cum îi putem încuraja și pe alți credincioși să umble în lumină?
2. În ce fel ne pot ajuta relațiile cu cei din jur să recunoaștem că avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu?
3. Ce rol joacă faptele în viața noastră de credință?
4. Care sunt roadele exterioare pe care ne putem aștepta să le observăm la urmașii lui Cristos?

APLICAȚII PRACTICE:

În multe domenii ale vieții este necesar să deosebim ceea ce este autentic de ceea ce doar pare autentic. Etichetele pot induce în eroare, afirmațiile pot fi exagerate, iar impresiile exterioare nu dezvăluie întotdeauna adevărul. Același principiu se aplică și vieții creștine. Încă de la începuturile Bisericii, credincioșii s-au confruntat cu provocarea de a discerne între credința autentică și mărturisirea lipsită de conținut.

Această realitate este foarte apropiată de ceea ce abordează Ioan în epistola sa: deosebirea afirmațiilor adevărate de cele false. Ioan folosește un ton ferm și părintesc pentru a sublinia că a pretinde că trăiești în lumină în timp ce umbli în întuneric înseamnă să te minți singur. Mesajul este limpede: umblarea trebuie să fie în acord cu mărturisirea de credință. Domnul nostru Isus Cristos a arătat că, în Ziua Judecății, mulți vor declara că Îl cunosc, aducând drept argument lista faptelor lor. Totuși, lipsa unei relații reale cu Cristos îi va duce la condamnare (Matei 7:21–23).

Ce adevăr puternic! În umblarea noastră spirituală, Domnul nostru Isus trebuie să fie standardul. Atunci când ne comparăm viața cu exemplul Lui, trebuie să ne întrebăm dacă vedem o reflectare a Lui sau o contradicție. Această autoevaluare și disponibilitate de a ne corecta drumul atunci când este nevoie sunt esențiale pentru o credință autentică.

SCOPUL LECȚIEI: să descriem lucrarea Duhului Sfânt ca „mijlocitor” în viața credincioșilor, să aflăm motivele pentru care să ne punem încrederea în mărturia Duhului Sfânt despre credincioși, atunci când vor sta în fața lui Dumnezeu și să ne formulăm un plan prin care să facem față temerilor și să alegem să ne trăim viața cu credință, în calitate de copii mânați de Duhul lui Dumnezeu.  

TEXTUL LECȚIEI: Romani 8:12-17, 26-27

VERSETUL DE AUR: „Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:16)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Contextul lecției de săptămâna trecută din Romani 5 se aplică și la această lecție, așa că acele informații nu trebuie repetate aici.

Romani 6–8 reprezintă răspunsul apostolului Pavel împotriva aplicărilor greșite ale mesajului Evangheliei pe care îl predica. Credincioșii nu pot continua în păcat, pentru că moartea lui Isus i-a eliberat de sub stăpânirea păcatului. Credincioșii sunt uniți cu Cristos în moartea Lui (Romani 6:3–11), ceea ce îi eliberează de robia păcatului, a morții și a legii (6:11; 7:1–6; 8:1–2; Galateni 2:19). Ei primesc, de asemenea, darul Duhului Sfânt (Romani 5:5). Din moment ce Dumnezeu i-a eliberat pe credincioși de stăpânirea păcatului, ei trebuie să se vadă de acum înainte ca slujitori ai lui Dumnezeu (6:12–23). Acest lucru este esențial, pentru că în fiecare credincios se dă o luptă (7:21–23). Duhul Sfânt locuiește înăuntrul credincioșilor (Romani 8:9–11), iar voia Lui se opune voii păcatului (8:5–7; Galateni 5:16–17). Nu există teren neutru: fie te alături Duhului Sfânt și urmezi poruncile Lui, fie te supui din nou dorințelor păcatului. Iar acele dorințe păcătoase duc doar la moarte (Romani 8:6a; Galateni 5:19–21). Dar Duhul îi călăuzește pe credincioși spre „viață și pace” (Romani 8:6b), iar Dumnezeu îi va învia din morți așa cum L-a înviat pe Isus (8:10–11).

Apostolul Pavel a scris aproximativ 25% din Noul Testament. Însă aproape jumătate dintre referirile la Duhul Sfânt se găsesc în epistolele sale. Este limpede că persoana și lucrarea Duhului Sfânt au fost o învățătură vitală pentru el – la fel cum trebuie să fie și pentru noi.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Fire și duh (Romani 8:12-14)

• Ce datorăm firii (v. 12)
• Ce ne duce la moarte (v. 13a)
• Ce ne duce la viață (v. 13b)
• Care sunt urmările (v. 14)

2. Copiii Domnului (Romani 8:15-17)

• Nu mai sunt robi (v. 15a)
• Sunt înfiați (v. 15b)
• Confirmați (v. 16)
• Moștenitori cu Cristos (v. 17)

3. Ajutați de Duhul Sfânt (Romani 8:26-27)

• Să ne rugăm (v. 26)
• Prin mijlocire (v. 27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum crezi că arată o viață trăită prin Duhul și nu potrivit firii pământești?
2. Cum te simți știind că nu mai ești legat de frică? În ce situații îți vine greu să crezi că ai fost eliberat de frică?
3. Ce înseamnă să ai parte de suferințele lui Cristos?
4. În ce feluri s-ar putea schimba rugăciunile tale, știind că Duhul mijlocește pentru tine?

APLICAȚII PRACTICE:

Din nefericire, unele culturi îi privesc pe copiii adoptați ca având un fel de statut de mâna a doua. Deși cei mai mulți părinți își iubesc copiii adoptați ca pe membri deplini ai familiei lor, se pot găsi pe rețelele sociale relatări despre părinți care îi tratează pe copiii adoptați ca și când ar fi inferiori celor biologici.

Când avem o înțelegere greșită a adopției, putem ușor rata natura radicală a afirmației apostolului Pavel că Dumnezeu ne-a dat Duhul înfierii. Credincioșii nu sunt copii de mâna a doua. Dimpotrivă, suntem integrați deplin în familia lui Dumnezeu, primind atât Numele Său, cât și Duhul Său. Dumnezeu nu ne refuză nimic; dimpotrivă, ne face împreună-moștenitori cu Cristos, promițându-ne o parte la moștenirea Lui. Nici Cristos nu Se împotrivește includerii noastre în familia Sa. Din contră, El ne numește cu bucurie frații și surorile Sale și împarte de bunăvoie cu noi moștenirea Sa legitimă. Înfierea în familia lui Dumnezeu nu este o ficțiune juridică, ci o realitate spirituală.

Dumnezeu Își arată dragostea față de copiii Săi înfiați trimițându-ne Duhul Său ca mijlocitor pentru noi. El ne schimbă, astfel încât să semănăm tot mai mult cu Domnul Isus, iar într-o zi ne va învia trupul, așa cum L-a înviat pe Domnul Isus. Nu suntem niciodată singuri, nici inferiori sau copii nelegitimi în ochii lui Dumnezeu. Suntem fii și fiice adevărate ale lui Dumnezeu.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm paradoxul în care Domnul nostru Isus Cristos este atât păstor cât și jertfă, să exemplificăm feluri în care credincioșii pot experimenta salvarea care vine de la Cristos și să ne formulăm un plan prin care să ne împotrivim complacerii și să rezolvăm orice conflict folosind exemplul lui Cristos cu privire la reconciliere.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 15:3-7, Romani 5:6-10

VERSETUL DE AUR: „Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.” (Romani 5:10)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Primul dintre cele două texte tipărite pentru lecția aceasta este luat dintr-o succesiune de trei pilde despre „ceea ce s-a pierdut și a fost găsit”, care alcătuiesc întregul capitol 15 din Luca. Un element comun al tuturor celor trei pilde este bucuria simțită atunci când ceea ce a fost pierdut este găsit.

Domnul Isus a rostit aceste pilde în timpul ultimei Sale călătorii spre Ierusalim (Luca 9:51–56). A fost o călătorie îndelungată, dar răstignirea era pe aproape. Matei 18:12–14 este o altă versiune a pildei de astăzi.

Epistola apostolului Pavel către biserica din Roma a fost scrisă cel mai probabil în anii 57 sau 58 d.Cr. În timpul celei de-a treia călătorii misionare, Pavel a petrecut aproximativ trei luni în Grecia (Faptele Apostolilor 20:1–3). Este posibil să fi scris atunci această epistolă. Nu vizitase niciodată biserica din Roma, dar plănuia să o facă (Romani 1:8–13).

Mulți consideră Epistola către Romani drept cea mai de seamă scrisoare a lui Pavel. Ea este un tratat doctrinar profund, care abordează multe aspecte ale învățăturii despre mântuirea prin har, prin credința în Isus Cristos (Romani 1:5). Problema centrală era păcătoșenia universală a omenirii (1:18–3:20). Leacul este „neprihănirea lui Dumnezeu” care vine asupra fiecăruia prin credința în Isus (3:21–24). Textul tipărit ne îndeamnă să explorăm intersecția dintre aceste adevăruri.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Păstorul care caută oaia rătăcită (Luca 15:3-7)

• Oaia pierdută (v. 3-4)
• Oaia găsită (v. 5)
• Bucurie împărtășită (v. 6)
• Păcătoșii sunt asemenea oilor (v. 7)

2. Fiul care Se dă pe Sine (Romani 5:6-10)

• Jertfă pentru păcătoși (v. 6-8)
• Mântuirea celor care odinioară fuseseră vrăjmași (v. 9-10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. În care grup te vezi mai ușor – în cel al „păcătoșilor” sau al „oamenilor drepți”? Cum te invită această pildă să răspunzi?
2. Care este semnificația faptului că Cristos a murit pentru noi pe când eram „încă fără putere” (Romani 5:6)?
3. Ce este mai surprinzător: că Cristos a murit pentru noi sau că acest lucru s-a întâmplat pe când eram încă păcătoși?
4. Ce a împlinit moartea lui Isus? Ce a împlinit viața lui Isus?

APLICAȚII PRACTICE:

Întoarcerea acasă este adesea un prilej de mare bucurie. Atunci când îi revedem pe cei dragi, alergăm să-i primim din nou cu brațele deschise și celebrăm laolaltă întoarcerea lor. Dar asemenea sărbători pământești pălesc în comparație cu sărbătoarea din ceruri pentru pocăința unui păcătos, a unui vrăjmaș al lui Dumnezeu. Însuși îngerii se alătură bucuriei!

Strict vorbind, apostolul Pavel nu folosește limbajul „întoarcerii acasă” în Romani 5. Dar împăcarea făcută posibilă prin moartea Domnului Isus este cea care permite o astfel de întoarcere spirituală. Cei care primesc jertfa Domnului Isus potrivit planului biblic al mântuirii ajung împăcați cu Dumnezeu. Bariera păcatului nu mai stă în cale. Ei au acum pace cu El. S-au întors la Creatorul lor, acolo unde le este locul. S-au întors acasă din punct de vedere spiritual și sunt destinați pentru casa veșnică pe care El o pregătește pentru toți urmașii credincioși ai Domnului Isus (Ioan 14:1–3).

Pentru mulți, „a te întoarce acasă” este o parte esențială a sezonului de Crăciun. Adevăratul mesaj al Crăciunului este că Tatăl nostru ceresc a pregătit o cale pentru ca fiecare om să se poată „întoarce acasă” la El: darul lui Emanuel, „Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23). Dumnezeu vrea să fie de partea noastră! El Și-a dovedit această dorință prin moartea Fiului Său. Oricine este răzvrătit împotriva lui Dumnezeu este o oaie pierdută. Dar Cristos este Cel mai bine pregătit pentru a găsi oile pierdute. Tu îți faci partea ca mâinile și picioarele Lui în această lucrare?

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru nevoile întregii creații, să explicăm cum să ne încredem în Dumnezeu pentru a nu mai fi apăsați de griji și să ne facem un plan de slujire pentru a împlini nevoile de bază ale oamenilor din comunitatea noastră.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 6:24-34

VERSETUL DE AUR: „Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.” (Matei 6:34)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Textul lecției de astăzi face parte dintr-o secțiune a învățăturii Domnului Isus numită „Predica de pe Munte” (Matei 5–7). În relatarea vieții Domnului Isus, Matei așază uneori materialul pe teme, mai degrabă decât în ordine cronologică. Predica de pe Munte este un astfel de exemplu. Ea se află la începutul Evangheliei după Matei, dar, de fapt, a fost rostită în prima parte a celui de-al doilea an al lucrării Domnului nostru Isus Cristos. Unii comentatori au numit acest al doilea an al lucrării „anul popularității” Domnului Isus, pentru că mari mulțimi se adunau oriunde mergea El (Matei 4:25).

Matei 6 începe cu avertizarea Domnului Isus împotriva fățărniciei în slujirea lui Dumnezeu în diferite forme. Apoi urmează învățături despre rugăciune, post și priorități. Textul lecției de astăzi continuă învățătura Lui despre cum să trăim o viață care se sprijină pe purtarea de grijă plină de har a unui Tată ceresc iubitor, care ne împlinește toate nevoile. Luca 12:22–31 și 16:13 sunt texte paralele.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Îl slujim sau Îl disprețuim pe Tatăl (Matei 6:24)
2. Ne îngrijorăm sau ne încredem în Tatăl (Matei 6:25-32)

• Îngrijorare cu privire la cele trebuincioase (v. 25)
• Exemple de împlinire a nevoilor (v. 26-29)
• Dumnezeul purtării de grijă (v. 30-32)

3. Trăirea după principiile Împărăției (Matei 6:33-34)

• Mai întâi, neprihănirea (v. 33)
• Astăzi, nu mâine (v. 34)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum îi încurajează cultura noastră pe oameni să fie loiali față de bogăția materială? Ce pași putem face pentru a ne asigura că bogăția și urmărirea ei rămân pe plan secundar față de slujirea lui Dumnezeu?
2. Când trecem linia de la a lua decizii înțelepte cu privire la viitor la a ne lăsa prinși de îngrijorări nejustificate cu privire la viitor?
3. În ce feluri putem crește în credință pentru a ne încrede în purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Cum echilibrezi credința în Dumnezeu cu responsabilitatea personală în această privință?
4. Ce pași vei face în săptămâna care urmează pentru a pune pe primul loc Împărăția lui Dumnezeu?

APLICAȚII PRACTICE:

Toți urmașii Domnului Isus pot demonstra deosebirea pe care o aduce trăirea cu încredere într-un Tată ceresc plin de dragoste. Fiecare dintre noi are o sferă de influență care cuprinde oameni pentru care Dumnezeu pare a fi departe. În unele cazuri, acest sentiment de depărtare poate deveni și mai puternic în timpul sezonului de Crăciun, din diverse motive. O schimbare în felul în care oamenii Îl înțeleg pe Dumnezeu nu se produce peste noapte prin eforturile noastre. Totuși, cu răbdare și rugăciune, putem „trage cortina”, pentru a-i ajuta pe oameni să vadă cât de mult îi iubește cu adevărat Tatăl lor.

În acest timp, când sărbătorim felul deosebit în care Dumnezeu S-a apropiat de noi, poate că printr-un gest simplu de bunătate, și tu poți arăta unui om că Tatăl lui nu l-a uitat.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm rolul Scripturii în revelarea lui Dumnezeu și a voinței Sale, să explicăm felul în care cele două pasaje biblice din lecția de azi îi învață pe credincioși să prețuiască Cuvântul lui Dumnezeu și să ne creăm un plan prin care să căutăm Cuvântul lui Dumnezeu atunci când avem nevoie de călăuzire pentru alegeri înțelepte.

TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 19:7-13, 2 Timotei 3:14-17

VERSETUL DE AUR: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:16-17)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Această lecție alătură două texte scripturale – unul din Vechiul Testament și unul din Noul Testament – care Îl laudă pe Dumnezeu pentru că ni S-a descoperit. Deși canonul Scripturii nu era complet atunci când au fost scrise aceste texte, afirmațiile lor se aplică deplinei revelații de Sine a lui Dumnezeu din Scriptură. Ea nu este o invenție omenească, ci este insuflată de Dumnezeu și comunicată prin martori omenești (2 Petru 1:16; vezi și Evrei 1:1).

Titlul Psalmului 19 ne spune că este „un psalm al lui David”, ceea ce înseamnă că aceste cuvinte ar fi putut fi scrise de David, „psalmistul plăcut al lui Israel” (2 Samuel 23:1), sau scrise pentru el, poate ca o aducere aminte că împărații lui Israel trebuiau să asculte cu luare-aminte de Dumnezeu. Psalmul este cunoscut drept marele „imn al revelației” din Psalmi, pentru că vorbește atât despre revelația „generală”, cât și despre cea „specială”. Prima parte a Psalmului 19 vestește revelația lui Dumnezeu descoperită în însăși creația lumii; aceasta este o cunoaștere accesibilă tuturor (compară cu Romani 1:20). A doua parte a psalmului, care cuprinde și textul de astăzi, aduce laude pentru cuvântul rostit și scris al lui Dumnezeu.

Aceste două izvoare ale revelației divine – Creația și Cuvântul – se leagă între ele, pentru că își au izvorul în dorința lui Dumnezeu de a comunica cu cei pe care i-a creat după chipul Său.

Când trecem la textul din Noul Testament pentru această lecție, înaintăm cu peste o mie de ani de la scrierea Psalmului 19. Punctul nostru de sosire va fi în jurul anului 67 d.Cr., când apostolul Pavel se afla aproape de sfârșitul slujirii (și al vieții) sale, lucru pe care îl știa (2 Timotei 4:6–8). Este ușor să simțim un ton de urgență în a doua sa scrisoare către ucenicul său Timotei, atunci când bătrânul apostol a subliniat din nou care era revelația mai importantă.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Daruri de la Dumnezeu (Psalmul 19:7-11)

• Învățături dătătoare de viață (v. 7)
• Călăuzire sigură (v. 8)
• Valoare nepieritoare (v. 9-11)

2. Scopul darurilor (Psalmul 19:12-13; 2 Timotei 3:14-15)

• Avertizare despre greșeli (Psalmul 19:12-13)
• Darul înțelepciunii (2 Timotei 3:14-15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce comparații din zilele noastre ai folosi pentru a sublinia valoarea Cuvântului lui Dumnezeu?
2. În ce fel este „frica de Domnul” legată de dragostea noastră pentru El? Cum îți modelează răspunsul pasajele din Deuteronom 10:12 și 1 Ioan 4:18?
3. Cum duce mărturisirea înaintea altui credincios la descoperirea și curățirea „greșelilor ascunse”?
4. Cum pot credincioșii să biruiască obiceiurile păcătoase care ne distrug și „ne stăpânesc” viața? În ce măsură este acest lucru posibil prin voință personală? Dar prin responsabilitate reciprocă? Dar prin Duhul Sfânt?

APLICAȚII PRACTICE:

În mai 2023, un Vechi Testament ebraic descris drept „unul dintre cele mai importante și unice texte din istoria omenirii” a devenit cel mai valoros manuscris care a fost vândut vreodată la o licitație. Codexul Sassoon, care datează de la sfârșitul secolului al IX-lea sau începutul secolului al X-lea d.Cr., a fost vândut pentru 38,1 milioane de dolari la Sotheby’s, în New York. Este posibil să fie chiar cel mai timpuriu volum unic care conține toate cărțile Bibliei ebraice.

Acea valoare de multe milioane de dolari ar putea să ne ispitească să o legăm de Psalmul 19:9–10, care prețuiește Cuvântul lui Dumnezeu mai mult decât aurul. Dar, oricât de scump s-ar vinde o Biblie veche sau modernă, aceasta nu aduce nici o valoare veșnică celui care o posedă, dacă el nu îi citește și nu îi urmează conținutul. Textele lecției de astăzi subliniază acest adevăr atemporal. Biblia are o valoare care nu poate fi măsurată în termeni monetari.

Totuși, nu toți sunt de acord, iar de-a lungul veacurilor, valoarea atemporală a Bibliei a fost pusă la îndoială de diverse provocări, atacuri și neînțelegeri. Însă adevărul rămâne adevăr în orice epocă a istoriei. Ceea ce David recunoștea în Epoca Fierului a fost reafirmat de Pavel în Epoca Clasică și cere să fie reafirmat și astăzi, în Epoca Informației.

O provocare aparte a Epocii Informației este volumul imens de informații disponibile. Dacă ar fi trăit astăzi, ne-am putea întreba dacă autorul Eclesiastului nu ar fi schimbat cuvântul „cărți” cu „site-uri” în observația lui: „Facerea multor cărți este fără sfârșit, și multă învățătură obosește trupul” (Eclesiastul 12:12)! Un observator al culturii a comentat că oamenii de astăzi nu mai citesc atunci când sunt pe internet; ei doar scanează informații. Diferența dintre cele două este importantă. Dacă alunecăm spre această abordare de simplă scanare, Biblia va ajunge pentru noi doar o colecție de texte scoase din context, fără gen literar și fără cadru istoric.

Când a fost ultima oară când ai citit o carte întreagă a Bibliei dintr-o singură lectură? Dacă a trecut ceva vreme, încearcă chiar acum: citește întreaga epistolă a doua către Timotei fără întrerupere. Nu îți va lua mai mult de nouă minute, la un ritm relaxat de 200 de cuvinte pe minut. Dacă „nu ai timp” pentru aceasta, ce spune acest lucru despre studiul tău biblic?

SCOPUL LECȚIEI: să vorbim despre câteva caracteristici ale viziunii lui Ezechiel, să explicăm natura prorociei, a cărei împlinire se poate materializa într-un mod neașteptat sau surprinzător și să găsim o imagine a viziunii care ne încurajează cel mai mult și să împărtășim cu ceilalți motivul pentru care ne umple de speranță.

TEXTUL LECȚIEI: Ezechiel 47:1-9, 12

VERSETUL DE AUR: „Dar, lângă râul acesta, pe malurile lui, de amândouă părțile, vor crește tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veșteji și roadele lor nu se vor sfârși; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieși din Sfântul Locaș. Roadele lor vor sluji ca hrană și frunzele lor, ca leac.” (Ezechiel 47:12).

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cea mai mare parte a informațiilor contextuale din lecțiile anterioare din Ezechiel rămâne valabilă și nu trebuie repetată aici. Ceea ce s-a schimbat în context este trecerea de la adresarea situației prezente a iudeilor în Babilon la o viziune despre viitor. Întregul pasaj Ezechiel 40–48, adică aproximativ 20 la sută din întreaga carte, relatează această viziune. Înțelegerea semnificației și importanței acestei viziuni este esențială pentru a aprecia pe deplin această mare carte. Imaginile „apei vieții”, ale râului și ale împrejurimilor lui au paralele și în alte locuri din Biblie. Apocalipsa 22, în special, oferă mai multe puncte de comparație roditoare.

Viziunea este menită să încurajeze poporul lui Dumnezeu. Exilul le pustiise țara. Capitala le fusese dărâmată. Templul le fusese distrus. Exilații trăiau acum într-o țară străină, sub o putere străină. Deși prorocii vestiseră o întoarcere (Ieremia 29:10–14), mulți se temeau că nu vor mai vedea niciodată Iuda. Viziunile lui Ezechiel le oferă acestor exilați motive de speranță.

Viziunile privesc o cetate nouă și o țară transformată. Slava acestui nou Ierusalim și a lui Iuda va fi mai mare decât ceea ce fusese pierdut.

Viziunea începe în Ezechiel 40:1 cu o consemnare a datei. Prin comparație cu diverse texte și calendare, acea dată ar fi probabil în jurul anului 573 î.Hr. Pe măsură ce cititorul parcurge textul de la 40:1, Ezechiel primește detalii despre o cetate și un templu restaurat. Aceste imagini profetice includ amănunte privitoare la dregătorii care urmau să slujească în noul templu, la împărțirea țării și la instrucțiuni cu privire la rânduiala jertfelor pentru Paște și alte zile speciale. Apoi ajungem la capitolul 47.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Călăuzire (Ezechiel 47:1-2)

• Răsărit și miazăzi (v. 1)
• Miazănoapte și răsărit (v. 2)

2. Înaintând prin apă (Ezechiel 47:3-5)

• Prima mie de coți (v. 3)
• A doua mie de coți (v. 4a)
• A treia mie de coți (v. 4b)
• A patra mie de coți (v. 5)

3. Învățătură (Ezechiel 47:6-9, 12)

• O mulțime de copaci (v. 6-7)
• O mulțime de pești (v. 8-9)
• Pomi roditori (v. 12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum poate apa, în diferitele ei contexte, să ilustreze caracterul sau lucrările lui Dumnezeu? Cum îți modelează răspunsul textele din Psalmii 23:1–2; 24:1–2; Isaia 43:20; 48:18 și Ioan 7:37–39?
2. Cum poți folosi imaginea pomului pentru a ilustra un aspect al credinței creștine?
3. Cum vei fi un izvor de „râuri de apă vie” (Ioan 7:38) în săptămâna care urmează?
4. Cum te încurajează textul de astăzi cu privire la nădejdea vieții veșnice?

APLICAȚII PRACTICE:

Cea mai semnificativă imagine din pasajul de astăzi este aceea a apei. Vechiul Testament folosește simbolul apei pentru a transmite mesajul că „apa vieții” a lui Dumnezeu nu este niciodată stătută, ci mereu disponibilă, activă și dătătoare de viață (Psalmii 1:3; 36:8; 84:5–6; Isaia 12:3; 41:18; 43:19; 66:12; Ieremia 31:9). Isus a folosit în mai multe rânduri imaginea apei pentru a descrie viața din belșug pe care a venit să o aducă. Când a participat la Sărbătoarea Corturilor în Ierusalim, El a declarat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:37–38; compară cu 4:10, 14).

Isus nu cita un singur pasaj anume din Vechiul Testament, ci mesajul general desprins din mai multe pasaje, inclusiv din textul nostru de astăzi. Interesant este faptul că punctul culminant al Sărbătorii Corturilor era turnarea apei, ca parte a simbolismului sărbătorii. Într-un astfel de cadru – poate chiar în timpul ceremoniei turnării apei – Isus a rostit făgăduința Sa despre apa vie.

Un observator a notat că ceremonia turnării apei din cadrul acestei sărbători, pe vremea lui Isus, era interpretată în diferite tradiții iudaice ca o anticipare simbolică a revărsării Duhului, în împlinirea mai multor Scripturi, inclusiv Ezechiel 47:1–9. Evanghelia după Ioan spune că Isus a folosit expresia „apă vie” cu referire la Duhul (Ioan 7:39). Aceasta înseamnă că noi ne putem bucura acum de binecuvântările înviorării spirituale aduse de Duhul Sfânt.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm ce înseamnă purtarea dreaptă și nedreaptă, să deosebim între rolul lui Ezechiel ca străjer și poruncile Noului Testament cu privire la acest rol și să ne formulăm un plan prin care să spunem adevărul în dragoste și să-i avertizăm pe ceilalți cu privire la pericole, chiar și atunci când veștile nu sunt bine primite. 

TEXTUL LECȚIEI: Ezechiel 33:7-16a

VERSETUL DE AUR: „Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți cuvântul care iese din gura Mea și să-i înștiințezi din partea Mea.” (Ezechiel 33:7).

CONTEXTUL LECȚIEI:

Referirile la „al doisprezecelea an” al exilului babilonian îmbrățișează textul lecției de astăzi din Ezechiel 33:7–16a (vezi Ezechiel 32:1, 17; 33:21). Acest exil a avut loc în trei etape, cu deportări petrecute în anii 605, 597 și 586 î.Cr. (2 Împărați 24:1–25:21). „Al doisprezecelea an” este socotit din 597 î.Cr. (Ezechiel 1:2). Prin urmare, lecția noastră de astăzi ne duce în anul căderii Ierusalimului, în 586 î.Cr. Locuitorii lui Iuda, care se aflau deja în exil de 12 ani sau mai mult, erau pe punctul de a trăi încă un val de compatrioți care li se alăturau în robie.

În ceea ce privește contextul literar, textul pentru lecția de astăzi face parte din unitatea mai amplă Ezechiel 33:1–20. Acest pasaj analizează și ilustrează rolul lui Ezechiel ca profet, mesajele pe care trebuia să le transmită, atitudinea pe care trebuia să o aștepte din partea ascultătorilor săi și modul în care trebuia să răspundă gândirii greșite. Ezechiel 33:1–20 este într-un fel o versiune condensată a capitolului 18, unde profetul corectează o viziune exagerată asupra responsabilității de grup, potrivit căreia membrii erau văzuți ca niște copii care suferă pentru păcatele părinților lor.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Străjer pentru robi (Ezechiel 33:7)

• Trimiterea (v. 7a)
• Porunca (v. 7b)

2. Avertizarea celor nelegiuiți (Ezechiel 33:8-9)

• Vinovăție și responsabilitate (v. 8)
• Vinovăție și protecție (v. 9)

3. Avertizarea israeliților (Ezechiel 33:10-16a)

• Un trecut irelevant (v. 10-12)
• Un prezent care poate fi schimbat (v. 13-16a)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Crezi că este drept ca Ezechiel să fie răspunzător pentru sângele celor pe care nu-i avertizează? De ce sau de ce nu?
2. De ce crezi că le-a fost greu israeliților să se întoarcă de la păcatele lor, chiar și atunci când știau că păcatele îi omorau?
3. Dacă un om se poate pocăi și poate primi îndurare, ce ne spune aceasta despre felul în care Dumnezeu privește oamenii care fac lucruri rele?
4. În acest pasaj, pocăința presupune să dai înapoi ceea ce ai luat. Ce poate face persoana atunci când acest lucru nu este posibil?

APLICAȚII PRACTICE:

Ca membri ai noului legământ, astăzi continuăm să medităm la legătura dintre păcat și suferință pentru cei care trăiau sub vechiul legământ (compară Iov 21:19; Luca 13:1–5; Ioan 9:2). Cei drepți suferă într-adevăr din pricina unor realități care nu se află sub controlul lor. Însă lecția de astăzi afirmă că drumul dreptății este, totuși, calea pe care trebuie să mergem. Umblarea pe calea celor răi duce la pieire. Având în vedere însărcinarea dată de Dumnezeu lui Ezechiel de a fi străjer, cum am putea trăi noi astăzi rolul unui străjer?

Pentru început, este important să înțelegem că Ezechiel și-a primit chemarea de a sluji ca străjer profetic prin revelație directă de la Dumnezeu. El a împlinit acest rol într-un moment anume din istorie, pentru un anumit grup de oameni, în moduri care erau relevante pentru timpul, locul și ascultătorii săi. Noi nu suntem profeți în același sens în care a fost Ezechiel. Cei care pretind astăzi că sunt rânduiți de Dumnezeu să fie profeți în sensul de a prevesti viitorul pot foarte bine să se dovedească înșelați (Deuteronom 18:22; Evrei 1:1–2).

Chiar și așa, există pentru noi prilejuri de a rosti cuvintele de avertizare și de înțelepciune ale unui străjer pentru cei din jurul nostru. Dumnezeu nu dorește ca cineva să piară (2 Petru 3:9). El pedepsește neascultarea în mod drept, dar este, de asemenea, plin de har, îndurare și răbdare. El îi cheamă pe păcătoși să se pocăiască și să se întoarcă de la căile lor rele, pentru a găsi viața în Fiul Său. Trebuie să vestim această Veste Bună!

Mai mult, nu stă în puterea noastră dacă oamenii vor lua aminte sau nu la cuvintele noastre. La fel ca Ezechiel, responsabilitatea noastră este să spunem mai departe vestea bună a Evangheliei (Matei 28:19–20). Faptul dacă această veste este primită sau respinsă nu stă în putința noastră. Totuși, ceea ce ține de noi este propria noastră credincioșie în a o vesti.