Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: să enumerăm ideile principale ale pasajului din Deuteronom 6:3-9, să explicăm contextul în care Domnul Isus oferă învățătură, în Matei 19:3-9 și să compunem o scrisoare prin care să încurajăm un tânăr credincios în credința sa. 

TEXTUL LECȚIEI: Deuteronomul 6:3-9, Matei 19:3-9

VERSETUL DE AUR: „Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.” Deuteronomul 6:6-7

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cartea Deuteronomul a fost descrisă adesea ca un „discurs de rămas-bun”. Poporul Israel era pe punctul de a intra în țara promisă. Deși Moise îi condusese încă de la eliberarea lor din Egipt, ei urmau să intre într-o țară în care lui Moise nu i-a fost îngăduit să intre (Deuteronomul 3:25-27). Chiar și în ajunul morții sale, Moise i-a pregătit pe oameni să meargă mai departe fără el.

Cartea Deuteronomul începe cu un rezumat al călătoriei poporului până în acel moment (Deuteronomul 1:1–4:43), după care trece la o serie de legi și porunci (4:44–28:68), la reînnoirea legământului (29:1–30:20), iar apoi la ultimele fapte ale lui Moise și la moartea sa (31:1–34:12). Multe dintre legile și poruncile din această secțiune de mijloc a cărții Deuteronomul, unde se află și pasajul nostru, sunt asemănătoare cu cele din cărțile anterioare ale Pentateuhului (primele cinci cărți ale Bibliei). Totuși, anumite porunci merită să fie repetate chiar în pragul acestei mari tranziții pentru Israel.

Al doilea pasaj din lecția de astăzi, Matei 19:3-9, descrie aplicarea corectă a Legii lui Moise. Până ajungem la vremea Domnului Isus Cristos, se scurseseră aproximativ cincisprezece secole de când fusese dată Legea lui Moise. Cu toate acestea, oamenii aveau încă întrebări cu privire la modul în care trebuia aplicată.

Diferitele ramuri ale iudaismului din primul secol – în special fariseii și saducheii – dezbăteau frecvent interpretarea Legii lui Moise. Situația din acest pasaj nu este diferită: Domnul Isus Cristos este provocat să ofere interpretarea Sa cu privire la un anumit subiect din Legea lui Moise. Cei care Îl provoacă aici sunt fariseii, însă nici aceștia nu formau un grup complet unit.

STRUCTURA LECȚIEI:

• Primirea Legii (Deuteronomul 6:3-9)
• Binecuvântare pentru supunere (v. 3)
• Atitudinea corectă față de Dumnezeu (v. 4-5)
• Întipărire lăuntrică (v. 6)
• Repetiție externă (v. 7-9)
• Aplicarea Legii (Matei 19:3-9)

• Întrebare (v. 3)
• Răspuns (v. 4-6)
• Contraargument (v. 7)
• Clarificare (v. 8-9)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce pași putem face pentru a ne aminti și pentru a asculta poruncile Domnului?
2. Cum îi putem încuraja și zidi pe tinerii noștri în călătoria lor de credință?
3. Ce pași poți face chiar astăzi pentru a implementa principiul din Deuteronomul 6:8-9? 
4. În ce fel ar putea fi interpretat greșit sau chiar periculos pasajul din Matei 19:3-9, cu privire la aspectele legate de divorț?
5. Cum pot creștinii trăi ca o comunitate care să se deosebească de restul lumii?

APLICAȚII PRACTICE:

Creștinii sunt chemați să primească și să aplice voia lui Dumnezeu. Dacă vrem să fim deosebiți în lume, atât ca familii, cât și ca indivizi, trebuie să ne caracterizeze o ascultare credincioasă. În centrul acestei chemări se află recunoașterea faptului că dragostea pentru Dumnezeu cu întreaga noastră ființă este partea cea mai fundamentală a vieții creștine, așa cum era și pentru credincioșii din vechiul legământ. Această dragoste ar trebui să stea la temelia tuturor gândurilor și să dea viață fiecărei acțiuni pe care o face un credincios. Un exemplu al unei astfel de iubiri față de Dumnezeu este supunerea față de voia Lui în ceea ce privește căsătoria.

Totuși, nu doar în privința căsătoriei poate fi arătată dragostea pentru Dumnezeu. Porunca „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău” poate și trebuie să se manifeste în fiecare decizie și în fiecare acțiune din viața unui creștin. Dragostea pentru Dumnezeu se vede atunci când ascultăm de voia Lui pentru viața omului, așa cum este descoperită în Biblie și mai ales în persoana Domnului Isus Cristos, întruparea lui Dumnezeu Însuși.

Pe măsură ce primim cu credincioșie și trăim Legea lui Dumnezeu, trebuie să ne amintim că ea nu este doar pentru noi. Suntem chemați să ne încurajăm unii pe alții și să-i învățăm pe credincioșii mai tineri care cresc în credință (Evrei 10:24). Natura omului înclină să se îndepărteze de Dumnezeu și să urmeze propriile dorințe. De aceea trebuie să primim Legea lui Dumnezeu și să stabilim chiar și semne exterioare care să ne amintească de această hotărâre, pentru a lupta împotriva uitării omenești, astfel încât ea să locuiască în inimile noastre și să ne modeleze faptele, ca să trăim în armonie cu ea.

SCOPUL LECȚIEI: Să facem un rezumat al interacțiunilor Domnului Isus Cristos cu copiii din Marcu 9 și 10, să ne evaluăm obiceiurile zilnice potrivit cu invitația Domnului Isus de a fi „ca un copilaș” și să ne pocăim pentru acele situații în care ne-am comportat precum ucenicii, certându-i (fie și în sinea noastră) pe „aceștia foarte neînsemnați”. 

TEXTUL LECȚIEI: Marcu 9:36-37, 42; Marcu 10:13-16

VERSETUL DE AUR: Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş cu niciun chip nu va intra în ea!” Marcu 10:15

CONTEXTUL LECȚIEI:

Textul nostru se situează între mărturisirea lui Petru despre Domnul Isus Cristos: „Tu ești Cristosul” (Marcu 8:29) și intrarea triumfală în Ierusalim (Marcu 11:1-10). Între aceste două evenimente sunt prezentate câteva teme care clarifică felul în care Împărăția lui Dumnezeu este, din perspectiva omenească, răsturnată și contrară instinctelor naturale ale omului. Printre aceste teme se numără prețul mare al uceniciei (Marcu 10:21-22), pericolele bogăției (Marcu 10:24-31) și redefinirea adevăratei măreții (Marcu 10:36-45). De-a lungul acestei secțiuni, Domnul Isus Cristos îi înalță pe cei slabi și smeriți, în timp ce îi smerește pe cei puternici și mândri.

Chiar înainte de textul studiat astăzi, Domnul Isus Cristos și ucenicii Săi au parcurs aproximativ 25 de mile între Cezareea lui Filip și Capernaum (Marcu 8:27; 9:33). Cezareea lui Filip era un oraș aflat în regiunea deluroasă de la poalele muntelui Hermon. Capernaum era un mic sat de pescari pe care Domnul Isus Cristos l-a folosit ca bază a lucrării Sale în partea de nord a Mării Galileii (Matei 4:13).

Capernaum este menționat în toate cele patru Evanghelii și apare mai des decât orice alt oraș din Noul Testament, cu excepția Ierusalimului. Aici sutașul îi cere ajutorul Domnului Isus Cristos și tot aici El îl vindecă pe slăbănogul care a fost coborât prin acoperiș (Matei 8:5; Marcu 2:1-12). Spre deosebire de Capernaum, Scriptura menționează Cezareea lui Filip doar de două ori: în Matei 16:13 și în pasajul paralel din Marcu 8:27.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Domnul Isus și un copilaș (Marcu 9:36-37, 42)

• Primirea (v. 36-37)
• Avertizarea, partea I (v. 42)
• Înconjurat de semne (v. 51-54)

2. Ucenicii și copilașii  (Marcu 10:13-16)

• Primirea (v. 13-14)
• Avertizarea, partea a II-a (v. 15-16)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Consideri că este mai bine să oferi un exemplu sau să spui cuiva ce să facă? Împărtășește-ne un exemplu.
2. Ce vrea să ne comunice Domnul Isus atunci când vorbește despre a-i primi pe oameni în Numele Lui?
3. De ce i-au certat ucenicii pe cei care își aduseseră copilașii la Domnul Isus?
4. Ce înseamnă să primești Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș?

APLICAȚII PRACTICE:

Cultura ne învață că „viața bună” este menită celor inteligenți, puternici și realizați. Această idee este repetată mereu în mediul academic, la locul de muncă, în mass-media și în cercurile sociale. Până și copiii noștri exprimă uneori această perspectivă – lăudându-se cât de buni sunt la ceva, cât de bine se descurcă la școală sau cât de mult au crescut în comparație cu frații mai mici. Comportamentul acesta reflectă valori sociale și culturale care promovează competiția și comparația pentru a stabili cine este „pe val” și cine nu. Însă învățătura Domnului Isus Cristos este cu totul diferită.

Domnul Isus Cristos îi învață pe urmașii Săi să adopte o perspectivă fără ierarhii. El îi provoacă pe ucenicii Săi să-și reevalueze valorile și să adopte o nouă perspectivă asupra Împărăției lui Dumnezeu. Domnul Isus Cristos încurajează unitatea, slujirea și o credință asemenea celei a copiilor. El îi cheamă pe oameni să primească intrarea în Împărăția Sa cu bucuria cu care un copil primește un dar. Evident, există atitudini și comportamente copilărești pe care trebuie să le evităm, să le corectăm sau să le lăsăm în urmă (1 Corinteni 13:11; 14:20; Efeseni 4:14; Evrei 5:13-14; 1 Petru 2:2). Provocarea noastră continuă este să înțelegem care sunt acestea și cum putem crește dincolo de ele, rămânând în același timp fideli perspectivei Domnului Isus Cristos.

Cum ți-ai putea ajusta obiectivele, perspectiva și felul de a privi lucrurile pentru a te alinia mai bine cu învățăturile Domnului Isus Cristos? În ce moduri ai putea să manifești, zi de zi, o atitudine de copil — plină de încredere, vulnerabilitate, inocență și dependență de Dumnezeu?

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm temele principale ale pasajelor Marcu 12:17, Romani 13:1, 6-8 și 1 Petru 2:13-17, să analizăm porunca lui Dumnezeu cu privire la autoritățile civile care își exercită responsabilitățile în mod corect și să ne angajăm să-I dăm slavă lui Dumnezeu rugându-ne pentru conducătorii noștri care au fost aleși în mod democratic.

TEXTUL LECȚIEI: Marcu 12:17, Romani 13:1, 6-8, 1 Petru 2:13-17

VERSETUL DE AUR: „Atunci, Isus le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Și se mirau foarte mult de El.” Marcu 12:17

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Evanghelia după Marcu și epistolele către Romani și 1 Petru conțin unele dintre cele mai clare afirmații din Noul Testament despre felul în care ar trebui să se raporteze urmașii lui Cristos față de autoritățile civile. Aceste pasaje ne călăuzesc în împlinirea responsabilităților noastre față de Dumnezeu și față de țară. Două aspecte ale contextului din primul secol îi ajută pe cititorii de astăzi să înțeleagă mai bine aceste învățături.

În primul rând, destinatarii acestor texte trăiau sub stăpânirea unui imperiu străin. Împăratul roman avea autoritate deplină. El conducea la nivel local printr-o structură de guvernatori și alți dregători. Cetățenii romani aveau câteva drepturi, dar majoritatea supușilor împăratului aveau foarte puține protecții legale și nu aveau niciun cuvânt de spus în procesele politice care le influențau viața. Orice opoziție publică față de autorități era considerată răzvrătire, iar oficialii reacționau rapid și cu o forță copleșitoare. Prin urmare, populația avea foarte puține posibilități de a produce schimbări politice sau culturale.

În al doilea rând, primii creștini priveau răspândirea Evangheliei ca pe o responsabilitate principală. De aceea, evitau acțiunile care ar fi putut împiedica vestirea mesajului lor. Ei descurajau comportamentele care ar fi putut aduce dezonoare comunității credincioșilor în ochii celor necredincioși. Apostolii urmăreau formarea de ucenici, nu o revoluție politică.

Evanghelia după Marcu conține o serie de relatări care urmează aceeași structură: (1) adversarii Domnului Isus Cristos pun o întrebare dificilă sau controversată, sperând că El va greși în răspunsul Său, dar (2) Domnul Isus Cristos oferă un răspuns care îi provoacă, îi frustrează sau îi reduce la tăcere (Marcu 2:18-22; 2:23-28; 3:1-6; 7:1-13; 11:27-33; 12:13-17; 12:18-27; 12:28-34).

Acești adversari încercau să-L prindă în cursă pe Domnul Isus Cristos, să-I afecteze reputația și să-I submineze autoritatea (Marcu 12:13). Printre ei se aflau membri ai unor grupări religioase, precum fariseii și saducheii, dar și ai unor grupări politice, cum erau irodienii.

Conflictele dintre membrii diferitelor secte religioase sau școli filosofice erau obișnuite în lumea antică. După cum spune o veche zicală, „nimic nu leagă prietenii mai rapid decât un dușman comun”.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Învățătură despre autoritate (Marcu 12:17)
2. Plata datoriilor față de autorități (Romani 13:1, 6-8)

• Sursa autorității (v. 1)
• Plata datoriilor (v. 6-7)
• Împlinirea legii (v. 8)

3. Supunerea față de autorități (1 Petru 2:13-17)

• Facerea de bine (v. 13-15)
• Purtarea cuviincioasă (v. 16-17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Consideri plata taxelor ca făcând parte din integritatea ta spirituală? De ce da sau de ce nu?
2. Te lupți cu problema autorității sau cu cei care exercită autoritate asupra ta? În ce feluri îți este greu să te supui?
3. În ce moduri concrete dai tu un exemplu de viață dreaptă și de „binefacere”? Oferă exemple de purtare neprihănită care „reduc la tăcere” pe cei „nechibzuiți”.
4. Unde te situezi pe spectrul dintre legalism, libertinaj și libertate? Cum ar trebui creștinii să-și exercite libertatea (vezi Romani 14:1-6 și Galateni 5:1-13)?

APLICAȚII PRACTICE:

Ca cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu, noi Îi datorăm loialitate lui Dumnezeu mai presus de toate. Atunci când legile unui guvern intră în conflict cu legea lui Dumnezeu, credincioșii trebuie să asculte de Dumnezeu. Totuși, Dumnezeul care a creat lumea stăpânește și îngăduie existența națiunilor. Ele există prin voia Lui și își primesc autoritatea de la El. De aceea, credincioșii sunt chemați să se supună și autorităților pământești. Ascultând de conducătorii omenești, urmașii Domnului Isus Cristos Îl onorează pe Dumnezeu, se supun rânduielii stabilite de El în lume și își întăresc mărturia înaintea celor din afara bisericii.

Cetățenii din democrațiile occidentale sunt binecuvântați, printre altele, cu dreptul la un proces corect. Cetățenii aceștia se bucură de oportunități pe care creștinii din vechime și le-ar fi putut doar imagina. Dar, indiferent de felul de guvernare sub care trăim, poruncile Scripturii rămân aceleași: să ne iubim și să avem grijă de aproapele nostru, să ne împotrivim răului și să dăm dovadă de o purtare demnă ca cetățeni. Să-i cinstim pe ceilalți, mai ales pe cei aflați în poziții de autoritate, și să arătăm dragoste față de toți oamenii. Cu alte cuvinte, să reflectăm caracterul lui Dumnezeu.

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm „taina” din 1 Corinteni 15:51, să explicăm cum învierea Domnului Isus este o alinare pentru credincioși și să compunem o scrisoare prin care să-i încurajăm pe alți credincioși în adevărul că încercările acestei vieți nu reprezintă ultimul cuvânt al lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 15:13-20, 51-58

VERSETUL DE AUR: „Dar acum, Cristos a înviat din morți, pârga celor adormiți.” 1 Corinteni 15:20

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Corintul a fost un mare centru comercial în Imperiul Roman al primului secol. Orașul era situat între două mări, pe o fâșie foarte îngustă de pământ în sudul Greciei: Marea Egee la est și Marea Adriatică la vest. Între cele două porturi s-a dezvoltat o rută comercială foarte folosită, deoarece pentru negustori era mai ieftin și mai puțin periculos să-și transporte marfa pe uscat decât să ocolească cu corăbiile Peninsula Peloponez.

Apostolul Pavel a călătorit la Corint din Atena în timpul celei de-a doua călătorii misionare, între anii 51-54 d.Cr. Prima lui vizită a durat aproximativ 18 luni (Faptele Apostolilor 18:11). Apoi Pavel a călătorit la Efes, unde a făcut un scurt popas înainte de a merge mai departe spre Ierusalim. S-a întors la Efes în timpul celei de-a treia călătorii misionare și, pe când se afla acolo, a scris o scrisoare bisericii din Corint. Astăzi, scrisoarea aceea poartă numele 1 Corinteni. (Apostolul Pavel menționează că se afla la Efes în 1 Corinteni 16:8.)

Printre numeroasele probleme care provocau tensiuni și dezbateri în biserica din Corint se afla și învierea morților. Unii credincioși erau încă influențați de trecutul lor păgân și de gândirea filosofică. Grecii considerau că trupul și sufletul sunt două realități complet separate. Platon și Socrate priveau trupul ca pe o „închisoare” pentru suflet. Ei aveau chiar o expresie care arăta disprețul lor filosofic față de existența trupească muritoare: Soma Sema, adică „trupul [este] un mormânt”. Filosofii greci credeau în nemurirea sufletului, dar nu în învierea trupului (Faptele Apostolilor 17:32).

Apostolul Pavel începe capitolul 15 din 1 Corinteni amintind bisericii din Corint Evanghelia pe care le-a vestit-o și pe care ei au primit-o. Temelia Evangheliei este moartea, îngroparea și învierea Domnului Isus Cristos (1 Corinteni 15:1-4). Apoi, apostolul enumeră câteva dintre aparițiile Domnului Isus după învierea Sa, inclusiv apariția Sa înaintea lui Pavel, „ca unei stârpituri” (1 Corinteni 15:5-8). În prima parte a textului nostru tipărit, Pavel descrie consecințele devastatoare care s-ar întâmpla dacă învierea Domnului Isus nu ar fi avut loc.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Învierea (1 Corinteni 15:13-20)

• Martori mincinoși (v. 13-15)
• Credință zadarnică (v. 16-19)
• Roada credincioșiei (v. 20)

2. Taina (1 Corinteni 15:51-57)

• Oameni schimbați (v. 51-53)
• Promisiunea biruinței (54-57)

3. Lucrarea Domnului (1 Corinteni 15:58)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Dacă Domnul Isus Cristos nu a înviat, atunci ce altceva mai este zadarnic? Cine și în ce fel este afectat de o înviere mincinoasă?
2. Care este cel mai mare dar primit în urma învierii Domnului Isus Cristos?
3. La ce fel de schimbări se pot aștepta credincioșii atunci când va veni vremea moștenirii Împărăției lui Dumnezeu?
4. Cum te ajută învierea Domnului Isus să rămâi statornic, neclintit și să lucrezi cu credincioșie pentru Domnul?

APLICAȚII PRACTICE: 

Psihologul Elisabeth Kübler-Ross a studiat intens tema morții și a suferinței umane. Ea a devenit cunoscută mai ales pentru cercetările sale despre procesul jelirii și despre felul în care oamenii reacționează în fața morții. În urma studiilor sale, ea a descris cinci stadii prin care trec adesea oamenii confruntați cu pierderea sau cu vestea unei boli terminale: negarea, mânia, negocierea, depresia și acceptarea. Contribuțiile ei au influențat profund modul în care este înțeleasă durerea pierderii și îngrijirea celor aflați la sfârșitul vieții.

Cu toate acestea, în ciuda cercetărilor și scrierilor sale despre acest subiect, Kübler-Ross a ajuns la concluzia că moartea rămâne „cel mai mare mister al științei”.

Apostolul Pavel folosește și el cuvântul „taină” atunci când vorbește despre moarte (1 Corinteni 15:51). Sunt multe lucruri pe care noi, ca oameni care trăim într-o lume căzută în păcat, nu le putem înțelege pe deplin.

Moartea este într-adevăr o taină. Nu este un prieten, ci un vrăjmaș. Vestea bună este însă că crucea și mormântul gol al lui Cristos au înfrânt moartea pentru totdeauna (1 Corinteni 15:26; 2 Timotei 1:10; Apocalipsa 20:14). Această biruință asupra morții este ceea ce sărbătorim în Duminica Învierii.

Pierderea doare, fără îndoială. Dar puterea morții a fost zdrobită prin înviere. Pentru că Domnul Isus a înviat, moartea nu este punctul de la sfârșitul „propoziției” vieții, ci doar o virgulă. Noi, creștinii, credem că această „virgulă” a morții este doar o pauză care ne conduce spre ceva mult mai măreț decât orice ne poate oferi lumea aceasta.

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al punctelor principale din profeția lui Isaia, să explicăm faptul că pacea Domnului este prezentă deja în lume, însă nu se va manifesta pe deplin decât la revenirea Domnului Isus și să ne formulăm un plan prin care să promovăm starea de pace într-un context specific în care încă mai există conflicte nerezolvate.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 2:2-4, Faptele Apostolilor 17:26-28

VERSETUL DE AUR: „Popoarele se vor duce cu grămada la el și vor zice: „Veniți, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieși Legea și din Ierusalim, Cuvântul Domnului.” Isaia 2:3

CONTEXTUL LECȚIEI:

Isaia în Iuda

Isaia a început să profețească spre sfârșitul domniei lui Ozia, regele lui Iuda, în jurul anului 740 î.Cr. (Isaia 1:1; 6:1). În timpul vieții lui Isaia, regatul lui Iuda s-a confruntat cu amenințări atât din interior, cât și din exterior. Fie că pericolul venea din războiul cu imensul Imperiu Asirian (Isaia 7:17), fie din nedreptatea și violența din interiorul lui Iuda (Isaia 1:21–23), viitorul Ierusalimului era nesigur.

Începutul cărții lui Isaia avertizează Iuda cu privire la un conflict și mai profund: războiul rebeliunii pe care poporul îl purta împotriva lui Dumnezeu. Viața locuitorilor Ierusalimului era presărată cu nelegiuire, idolatrie și asuprire; orașul odinioară credincios devenise o desfrânată (Isaia 1:21). Isaia explică faptul că iudeii nu se vor bucura de pace nici cu alte națiuni, nici între ei până când nu vor accepta mai întâi condițiile de pace ale lui Dumnezeu. De aceea, Isaia cheamă Iuda la pocăință (Isaia 1:16–17). Totuși, pe lângă promisiunile cu privire la judecăți înfricoșătoare, Isaia vestește și un mesaj de speranță: Ierusalimul va deveni din nou un oraș al dreptății prin lucrarea răscumpărătoare a lui Dumnezeu (Isaia 1:26–27). Primul dintre textele de astăzi (care are un pasaj paralel în Mica 4:1–3) dezvoltă această temă.

Pavel în Atena

În cea de-a doua sa călătorie misionară (52–54 d.Cr.), Pavel a călătorit prin regiunea Macedoniei (care corespunde Greciei de nord de astăzi). În timpul acestei călătorii, Pavel a întemeiat biserici în orașele Filipi și Tesalonic (Faptele Apostolilor 16:6–15; 17:1–9). Din cauza persecuției din Tesalonic, Pavel a fugit la Atena, la aproximativ trei sute de mile spre sud (Faptele Apostolilor 17:14–15).

În timp ce se plimba prin Atena, Pavel a fost tulburat să vadă toată idolatria din oraș (Faptele Apostolilor 17:16). Reacția sa a fost să deschidă discuții cu evrei, cu neamuri temătoare de Dumnezeu și cu alții despre Isus. Învățăturile lui Pavel au atras atenția unor filozofi locali care l-au invitat să vorbească la Areopag, locul în care se întrunea consiliul politic al orașului (Faptele Apostolilor 17:19). Consiliul Areopagului avea probabil autoritate asupra învățăturilor religioase permise în cetate. Acești bărbați aveau o cunoaștere bogată a filozofiei grecești, dar nu erau deloc familiarizați cu Scriptura ebraică. Pasajul de astăzi surprinde momentul în care Pavel prezintă Evanghelia în fața acestei audiențe noi și foarte educate.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Pacea de pe urmă între toate popoarele (Isaia 2:2-4)

• Un munte pentru toți (v. 2)
• Este subliniată autoritatea (v. 3)
• Eliberați de război (v. 4)

2. Originea divină a popoarelor (Faptele Apostolilor 17:26-28)

• Faptele Creatorului (v. 26)
• Reacția omenirii (v. 27)
• Conștientizarea omenirii (v. 28)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII: 

1. Ce pași putem face pentru a înțelege mai bine căile Domnului?
2. În ce fel reprezintă Evanghelia un mesaj al păcii (vezi Romania 5:1; 2 Petru 3:14)?
3. Care sunt aspectele culturii seculare contemporane pe care le poți folosi pentru a explica Evanghelia și pentru a-i familiariza pe necredincioși cu Evanghelia?
4. Cum poți fi un reprezentant al păcii și o lumină spre Evanghelie pentru cei din jur?

APLICAȚII PRACTICE:

Atunci când suferim sau îi vedem pe alții suferind din cauza efectelor devastatoare ale conflictelor dintre națiuni, orice speranță pentru o pace durabilă poate părea ceva nerealist. Creștinii ar putea fi ispitiți să creadă că Dumnezeu a lăsat popoarele să se descurce singure. Dar textele studiate astăzi ne spun o altă poveste.

Domnul promite în Isaia 2:2–4 că, în cele din urmă, oamenii își vor pune capăt conflictelor atunci când vor îmbrățișa căile Lui. Pacea dintre oameni și Dumnezeu va duce, în cele din urmă, la pace între națiuni. Creștinii pot fi siguri că pacea dintre Dumnezeu și oameni a fost stabilită prin Isus Cristos (Romani 5:1; 2 Petru 3:14). Totuși, deși domnia păcii lui Dumnezeu a început, ea nu este încă deplin împlinită. Până în momentul în care Se va întoarce Domnul Isus, vor exista întotdeauna nedreptăți care trebuie îndreptate în lume. Ca ucenici ai Lui, suntem chemați să fim făcători de pace (Matei 5:9; Iacov 3:18). Prin puterea lui Cristos, biserica poate fi un exemplu vădit de pace în lume, începând cu propriile noastre relații. Trebuie să căutăm să trăim în pace cu toți, atât cât depinde de noi (Romani 12:18). Oferind celor din jur exemplul împăcării, biserica poate fi cu adevărat o lumină pentru neamuri.

Deși conflictele par uneori prea adânci pentru a fi vindecate, pasajul din Faptele Apostolilor 17:24–26 ne amintește că Dumnezeu a făcut fiecare dintre aceste grupuri diferite cu scopul ca ele să Îl caute. La fel ca Pavel în fața consiliului de la Areopag, putem folosi aceste diferențe ca punct de plecare pentru a împărtăși speranța Evangheliei.

Într-o zi, oameni din fiecare popor și regiune, din orice grup etnic și din orice limbă vor sta înaintea tronului lui Dumnezeu și se vor bucura de pacea Lui (Apocalipsa 7:9–12). Acest lucru se va întâmpla atunci când Dumnezeu va face toate lucrurile noi și vor apărea cerul nou și pământul nou (Apocalipsa 21:1–4). În cele din urmă, toate împărățiile lumii vor deveni o singură împărăție a Domnului nostru.

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă întâlnirea lui Petru cu Corneliu, să explicăm pasajul din Galateni 3:28-29, în lumina capitolului 10 din cartea Faptele Apostolilor și să ne formulăm un plan prin care să inițiem conversații în cadrul familiei lărgite a lui Dumnezeu, cu scopul de a înlătura zidurile dezbinării.

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 10:9-15, 30-35; Galateni 3:28-29

VERSETUL DE AUR: „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.”  Galateni 3:28

CONTEXTUL LECȚIEI:

Faptele Apostolilor

Biserica născută în ziua Cincizecimii a luat ființă dintr-un grup de credincioși cu origine iudaică (Fapte 2:5). Cei doisprezece apostoli, cei șapte diaconi din Ierusalim (6:5–6), Pavel și Barnaba (14:1) și chiar Domnul Isus erau cu toții evrei din punct de vedere etnic sau convertiți la iudaism. Majoritatea evreilor din Imperiul Roman se țineau departe de neamuri, formând comunități distincte în orașele lor. Evreii practicanți îi vedeau pe cei veniți din rândul neamurilor ca pe niște păgâni necurați care puneau în pericol puritatea lor religioasă și morală. Evreii nu mâncau împreună cu neamurile și nici nu le vizitau casele (10:28).

Credința iudaică atrăgea un număr semnificativ de oameni care nu erau evrei. Unii dintre acești neevrei deveneau „prozeliți”, convertiți compleți la iudaism, care erau circumciși și urmau Legea lui Moise (Fapte 2:10; 6:5; 13:43). Alți neevrei se închinau lui Dumnezeu fără a deveni convertiți în întregime. Aceștia erau numiți „temători de Dumnezeu” sau „evlavioși” (13:16, 26; 17:4, 17).

Galateni

Cartea Galateni este o scrisoare plină de pasiune trimisă de apostolul Pavel bisericii din Galatia. Pavel a scris-o pentru a clarifica relația dintre creștinii proveniți dintre evrei și cei proveniți dintre neamuri. Au apărut controverse legate de întrebarea dacă cei dintre neamuri trebuie să urmeze Legea lui Moise și să fie circumciși în credința iudaică pentru a fi creștini credincioși. Pavel susține că Domnul Isus a împlinit legea și că neamurile nu sunt obligate să o urmeze. Cunoștințele aprofundate ale apostolului Pavel despre legea și tradiția ebraică, combinate cu dragostea lui sinceră pentru credincioșii dintre neamuri, au creat deschiderea necesară pentru ca Dumnezeu să aducă unitate într-o comunitate diversă.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. O viziune extraordinară (Faptele Apostolilor 10:9-15)

• Fața de masă coborându-se (v. 9-12)
• Hrana declarată curată (v. 13-15)

2. Oaspeți aleși (Faptele Apostolilor 30-35)

• Un mesager îngeresc (v. 30-33)
• Apostolul care va predica (v. 34-35)

3. Aceeași valoare (Galateni 3:28-29)

• Toți suntem una (v. 28)
• Toți suntem moștenitori (v. 29)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Este o idee bună să ne punem deoparte momente specifice din zi pentru rugăciune?
2. În ziua de astăzi, cum este bine să reacționăm atunci când auzim despre vizite din partea îngerilor?
3. Ce transformări ai trăit de când ai devenit creștin?
4. Ai primit vreodată în casa sau în biserica ta un învățător itinerant sau un misionar?
5. Există oameni în privința cărora îți vine greu să-i primești în familia lui Dumnezeu? Ce pași poți face pentru a-ți depăși prejudecățile?

APLICAȚII PRACTICE:

Relatarea despre Petru și Corneliu este cea mai lungă narațiune din cartea Faptele Apostolilor. Lungimea acestei relatări subliniază importanța acestor experiențe: acceptarea neamurilor în noul legământ.

Deși Biblia ne învață că Domnul Isus a intenționat ca Evanghelia să fie împărtășită tuturor oamenilor (Marcu 16:15; Luca 24:47; Faptele Apostolilor 1:8), biserica din primul secol s-a luptat să depășească dezbinările. Oamenii aceștia aveau nevoie să își amintească faptul că oricine, prin credința în Cristos, putea deveni membru deplin al poporului lui Dumnezeu. Astăzi apar noi surse de dezbinare în biserică. Creștinii se ceartă și se separă din cauza politicii, a stilurilor de închinare și a preferințelor de predicare.

Evenimentele din Faptele Apostolilor 10 arată modul în care Petru și Corneliu și-au schimbat perspectiva și și-au lărgit acceptarea reciprocă pentru a atinge unitatea în Cristos. Dumnezeu nu le-a impus cooperarea, ci i-a condus spre concluzii care au dărâmat zidurile culturale dintre ei. Cuvintele apostolului Pavel din Galateni 3 subliniază ceea ce este important: să înlăturăm categoriile care ne dezbină și să ne concentrăm asupra acelor lucruri pe care le avem în comun prin credința în Domnul Cristos Isus. Dacă ne concentrăm asupra Domnului Isus și recunoaștem că El este singurul Domn al bisericii, dezbinările pot lua sfârșit.

SCOPUL LECȚIEI: să definim termenul „ordinare” cu sensul „consacrării,” să comparăm și să facem deosebirea între ordinare și consacrare în Vechiul Testament, cu valoarea și aplicarea din Noul Testament și să ne formulăm un plan prin care să slujim ca membri ai preoției creștine sfinte și împărătești, așa cum este prezentată în 1 Petru 2:5, 9.

TEXTUL LECȚIEI: Deuteronomul 15:4-11, Matei 25:42-45

VERSETUL DE AUR: „Totdeauna vor fi săraci în țară, de aceea îți dau porunca aceasta: ‘Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta.” Deuteronomul 15:11

CONTEXTUL LECȚIEI:

Termenul Deuteronom este format din două cuvinte grecești care înseamnă a doua lege. Moise a spus și a scris cuvintele din această carte după ce israeliții își ispășiseră cei patruzeci de ani de peregrinare prin pustie (Numeri 32:13; Deuteronomul 2:7; 8:2). O generație nouă a luat locul celei precedente, iar această generație trebuia să audă la rândul ei Legea lui Moise. De aceea, Deuteronomul se referă la a doua rostire a legii (vezi și cele Zece Porunci atât în Exodul 20, cât și în Deuteronomul 5).

Codurile legislative modelează în mod direct cultura și sunt, la rândul lor, modelate de ea. Ele exprimă normele și așteptările unei societăți. În întregul Orient Apropiat antic, codurile legislative priveau teme comune, cum ar fi rambursarea datoriilor, eliberarea persoanelor înrobite și stabilirea drepturilor asupra pământului. Legea lui Moise abordează teme asemănătoare. Ea prevede de asemenea ștergerea datoriilor, eliberarea oamenilor și redarea pământului, chiar dacă urmează un calendar diferit (Leviticul 25:10; Deuteronomul 15:1-2).

Legea lui Moise prezintă asemănări izbitoare cu alte coduri din vechime, inclusiv Codul lui Hammurabi. Totuși, combinația politicilor guvernamentale, administrative și spirituale din cadrul Legii lui Moise rămâne unică. Unicul și adevăratul Dumnezeu este conducătorul spiritual și regele. El Își cheamă poporul să fie o reflectare a sfințeniei și a generozității Sale.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Dărnicia față de aproapele (Deuteronomul 15:4-11)

• Făgăduirea binecuvântării (v. 4-6)
• Amintirea dărniciei (v. 7-10)
• Poruncirea bunăvoinței (v. 11)

2. Dărnicia față de Domnul (Matei 25:42-45)

• Dovada îndurării (v. 42-43)
• Când s-a întâmplat acest lucru (v. 44)
• Dezvăluirea semnificație (v. 45)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce înseamnă moștenirea pentru tine? Care sunt lucrurile pe care speri că le vei moșteni?
2. Ți s-a întâmplat vreodată să ți se „împietrească inima” față de un om sărac sau cu alte nevoi? Ți-ai „închis mâna” față de această persoană? Ce s-a întâmplat?
3. Ți s-a întâmplat vreodată să Îl întâlnești pe Domnul Isus interacționând cu un om?
4. La ce se referă Domnul Isus atunci când spune „acești foarte neînsemnați frați ai Mei”?

APLICAȚII PRACTICE:

Dumnezeu Își cheamă poporul să acorde o atenție deosebită orfanilor, văduvelor, celor săraci, celor aflați la ananghie și străinilor. El dă legi asemănătoare cu cele întâlnite la popoarele din jurul Israelului (precum Codul lui Hammurabi), dar adaugă un element important de generozitate poruncilor Sale. Dumnezeu vrea ca poporul Lui să vadă și să înțeleagă nevoile și apoi, mișcat de compasiune, să treacă la fapte. El dorește să ne slujim unii pe ceilalți ca și cum L-am sluji pe El. Domnul Isus ne arată cât se poate de radical că milostenia față de cei săraci și nevoiași este o cale de a-i recunoaște pe adevărații ucenici.

Dumnezeul nostru este plin de o generozitate uimitoare. Îi reflectăm slava și natura darnică atunci când sunt binevoitori față de ceilalți. Bunăvoința ne ajută să ne amintim că abundența și binecuvântarea noastră vin de la Domnul. În calitate de copii ai lui Dumnezeu, nu trebuie să ne îngrijorăm de lipsuri sau de pierderi. Tatăl nostru ceresc ne poartă de grijă. Prin urmare, dacă ne stă în putere să ajutăm o altă persoană, suntem chemați să facem lucrul acesta. Ajutorul la care ne cheamă Domnul Isus nu este dificil sau complicat. Este simplu și reflectă inima Lui, compasiunea Lui, harul și dragostea Lui. Suntem chemați să fim darnici.

Dumnezeu iubește pe cel care dă cu bucurie (2 Corinteni 9:7). El nu privește darurile și binecuvântările pe care le oferă ca pe ceva care L-ar sărăci sau i-ar face rău. Dimpotrivă, El Își binecuvântează copiii pentru că îi iubește. El dorește ca poporul Său să reflecte natura Sa. Dumnezeu ne cheamă să trăim cu o inimă deschisă.

Domnul Isus ne cere să îi vedem și să îi slujim pe ceilalți ca și cum L-am vedea și L-am sluji pe El. pentru aceasta, trebuie să privim totul cu ochi noi, cu ochii compasiunii. Nu mai rămâne loc pentru prejudecăți, rasism, critici sau favoritisme în poporul lui Dumnezeu. Domnul Isus nu dorește ca poporul Lui să adopte o mentalitate gen „fiecare pentru el însuși”. El își cheamă poporul la o viață comunitară marcată de compasiune vie. Săracii, cei cu probleme, flămânzii, însetații, străinii, cei fără adăpost, cei fără haine, cei bolnavi și cei întemnițați merită bunătatea, grija și atenția noastră. Chiar dacă societatea îi respinge, Dumnezeu îi vede ca pe niște copii creați după chipul Lui. Grija pe care le-o oferim influențează moștenirea pe care o vom primi. Dumnezeu ne cheamă să trăim cu ochii deschiși.

SCOPUL LECȚIEI: să enumerăm propunerile făcute de Daniel cu privire la dietă și rezultatele obținute, să subliniem moduri practice prin care ne putem cultiva sănătatea mentală, fizică și spirituală prin căutarea adevărului și a lucrurilor evlavioase și să ne trecem în revistă obiceiurile zilnice, făcând schimbările necesare prin care să-L slăvim pe Dumnezeu prin timpul, dieta și atenția noastră.

TEXTUL LECȚIEI: Daniel 1:8-17, 1 Timotei 4:7-8

VERSETUL DE AUR: „Caută să fii evlavios. Căci deprinderea trupească este de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privință, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare.” 1 Timotei 4:7b-8

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cartea lui Daniel este împărțită în două porțiuni: capitolele 1-6 conțin narațiuni despre Daniel și tovarășii lui în slujba diferiților regi, în vreme ce capitolele 7-12 cuprind viziunile lui Daniel. Datorită acestor viziuni, cartea este inclusă în secțiunea „profețiilor” din Biblie. Lecția de astăzi provine din prima parte a cărții.

Epistola întâi către Timotei a fost scrisă la mai bine de cinci sute de ani după vremea lui Daniel. Timotei a fost colaboratorul lui Pavel și unul dintre tovarășii lui de călătorie. În această scrisoare, Pavel îi oferă lui Timotei îndrumări privind situația din biserica din Efes, în special cu privire la combaterea învățăturilor false care amenințau să denatureze vestea bună a Evangheliei și să provoace tulburare în biserică.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Hotărâre fermă (Daniel 1:8-10)

• Bunăvoința acordată lui Daniel (v. 8-9)
• Preocuparea căpeteniei (v. 10)

2. O soluție acceptabilă (Daniel 1:11-14)

• Încercarea propusă (v. 11-12)
• Acceptarea comparației (v. 13-14)

3. Rezultate clare (Daniel 1:15-17)

• Diferențe vizibile la înfățișare (v. 15)
• Schimbarea hranei (v. 16)
• Binecuvântări de la Dumnezeu (v. 17)

4. Calea preferabilă (1 Timotei 4:7-8)

• Evitarea nesăbuinței (v. 7a)
• Căutarea evlaviei (v. 7b)
• Culegerea roadelor (v. 8)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Descrie un moment din viața ta în care ți-ai impus o limită pentru a rămâne credincios voii lui Dumnezeu. Ce ai învățat din acea experiență și cum i-ar putea ajuta lucrul acesta pe alții?
2. Cum ar trebui să răspundă creștinii la reguli sau politici care le încalcă convingerile?
3. În ce fel se poate pregăti și forma creștinul pentru a fi mai evlavios? Putem compara această pregătire cu antrenamentul fizic?
4. În ce fel te-a binecuvântat Dumnezeu dincolo de orice așteptare a ta (Efeseni 3:20-21)?

APLICAȚII PRACTICE:

Ambele texte din această lecție tratează legătura dintre trupul nostru și cinstirea lui Dumnezeu. În Daniel 1:8-17, Daniel și tovarășii lui au rezistat asimilării totale în cultura și religia Babilonului. Această rezistență s-a manifestat prin refuzul principial de a mânca hrana și de a bea vinul care le fuseseră puse la dispoziție. Daniel a cerut în schimb apă și alimente care se aliniau mai bine cu voia lui Dumnezeu. Prin intervenția lui Dumnezeu, cererea lui a fost acceptată, iar perioada de încercare s-a dovedit a fi un succes. Daniel și prietenii lui au ținut piept asimilării și au rămas legați de poporul lor și de Dumnezeu.

Legături puternice se pot forma prin hrană și prin alte tipuri de consum. Putem vorbi astfel despre legături relaționale, filosofice sau sociale. Cei din jur vor observa ceea ce consumi și efectele asupra trupului și sufletului. Daniel și prietenii lui și-au folosit trupul  pentru a-L cinsti astfel pe Dumnezeu. Pentru noi, acest lucru poate lua următoarele forme: să ne alegem o alimentație sănătoasă, să facem exerciții fizice, să ne odihnim suficient și să fim prevăzători în ceea ce privește îngrijirea preventivă.

Textul din 1 Timotei 4:7-8 privește această idee dintr-o perspectivă spirituală. Bucurându-se de bunătatea creației lui Dumnezeu, Pavel îl îndeamnă pe Timotei să pună pe primul loc urmărirea evlaviei. Limbajul pe care îl folosește aici ne duce cu gândul la antrenamentul atleților (1 Corinteni 9:24-27). Acest îndemn îi amintea lui Timotei că a-L căuta pe Dumnezeu îi aduce credinciosului mult mai mult decât orice preocupare centrată în primul rând pe trup. Având în vedere cultura dezorientată în care trăim, este ușor să lăsăm grija pentru sănătatea fizică să ocupe un loc mult mai important pe lista noastră de priorități. Cuvintele lui Pavel le reamintesc credincioșilor faptul că este mai importantă credincioșia față de Dumnezeu. Citite laolaltă, Daniel 1 și 1 Timotei 4 ne încurajează să ne cinstim trupul pentru a-L putea cinsti pe Dumnezeu.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm cele mai importante două porunci, conform pasajului din Marcu 12:28-34, să oferim exemple inspirate din Iacov 2:14-17 care întruchipează aceste porunci și să ne formulăm un plan de a identifica și rezolva nevoile urgente din comunitatea noastră.

TEXTUL LECȚIEI: Marcu 12:28-34, Iacov 2:14-17

VERSETUL DE AUR: „…și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul și cu toată puterea și a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele.”” Marcu 12:33

CONTEXTUL LECȚIEI:

Contextul pasajului din Marcu 12:28-34 este templul din Ierusalim, în timpul ultimei săptămâni din viața pământească a Domnului Isus. Domnul Isus Își petrece mare parte a acestei săptămâni învățându-i pe alții în zona templului (Marcu 11:15-17, 27; 12:35). Mai devreme, Domnul Isus Își exprimase dezaprobarea față de obiceiurile monetare din templu atunci când i-a alungat pe schimbătorii de bani, care transformaseră locul de închinare într-un centru comercial în loc de un loc al rugăciunii (11:15-17). Abordarea Domnului Isus și învățăturile Sale, i-au înfuriat pe conducătorii templului (11:18).

Ca urmare, autoritățile templului au încercat să submineze credibilitatea Domnului Isus în fața poporului, punându-I la îndoială loialitatea și provocându-L la discuții publice. Dacă popularitatea Lui ar fi scăzut în urma discreditării, autoritățile ar fi putut să ia măsuri împotriva Lui fără a atrage mânia oamenilor. Iar dacă răspunsurile Lui ar fi pus la îndoială autoritatea Romei, L-ar fi putut fi preda romanilor pe Domnul Isus pentru a fi executat. În orice caz, autoritățile doreau să Îi submineze credibilitatea deoarece Îl considerau o amenințare (Ioan 11:48).

În ceea ce privește epistola lui Iacov, în Noul Testament apar patru sau cinci persoane cu numele Iacov. Autorul acestei epistole este același Iacov menționat în Matei 13:55, fratele vitreg al Domnului Isus. Influența acestui Iacov se vede în Faptele Apostolilor 15:13-21.

Iacov își adresează scrisoarea diasporei, adică evrei din punct de vedere etnic și religios care trăiau răspândiți în diferite regiuni, dintre care mulți au ajuns să Îl recunoască pe Isus ca împlinirea speranței lui Israel (Iacov 1:1). Iacov este evident preocupat de felul în care trăiesc acești credincioși. Oferind soluții la problemele pe care le observă, el îi îndeamnă să trăiască în lumina Evangheliei pe care o mărturisesc (Iacov 1:21-22, 27; 2:8, 24). Iacov menționează „legea împărătească”, aceeași poruncă rostită de Domnul Isus în Marcu 12:31: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți (Iacov 2:8).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Credința adevărată (Marcu 12:28-34)

• Întrebarea adresată Domnului Isus (v. 28)
• Explicarea Legii (v. 29-31)
• Dezvoltarea răspunsului (v. 32-33)
• Dovada înțelepciunii (v. 34)

2. Faptele potrivite (Iacov 2:14-17)

• O întrebare retorică (v. 14)
• Un exemplu evident (v. 15-16)
• O afirmație rostită cu certitudine (v. 17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Există aspecte ale vieții tale care le indică celorlalți o viață pe deplin dedicată iubirii de Dumnezeu? Enumeră câteva personaje prezente în Scriptură, pe care le admiri pentru dedicarea lor în acest sens. 
2. Care parte din răspunsul dublu al Domnului Isus (Marcu 12:30-31) ți se pare cel mai greu de îndeplinit în zilele noastre?
3. Cum îți pune la încercare pasajul din Iacov înțelegerea pe care o ai despre credință?

APLICAȚII PRACTICE:

Legea lui Moise a stabilit multe lucruri specifice pe care Dumnezeu le dorea de la poporul Său care trăia sub acel legământ. Însă oamenii erau plăcuți înaintea lui Dumnezeu doar atunci când acțiunile cerute erau motivate și însoțite de dragoste pentru Dumnezeu și de dragoste pentru cei creați după chipul Lui. A avea aceste priorități așezate corect ne permite și astăzi să trăim o viață bună și în celelalte aspecte secundare. Domnul Isus a subliniat acest lucru foarte clar în Marcu 12.

La fel, pasajul din Iacov 2 ne arată că, oricât de importantă ar fi credința, ea nu valorează nimic dacă nu este însoțită de acțiuni potrivite. Privind laolaltă aceste pasaje, înțelegem că adevărata credință și răspunsul corect față de Dumnezeu se rezumă la o dragoste trăită în fiecare zi.

Atunci când Domnul Isus a fost întrebat care este cea mai mare poruncă, El a oferit un răspuns dublu. Aceasta pentru că una nu poate exista fără cealaltă. Cele două porunci sunt legate între ele într-un mod inseparabil. Nu Îl putem iubi pe Dumnezeu fără să ne iubim aproapele și nu ne putem iubi aproapele cu adevărat fără să Îl iubim pe Dumnezeu mai întâi (1 Ioan 3:16-17). Adevărata credință se exprimă prin astfel de fapte bune.

Să Îl iubim pe Dumnezeu și pe aproapele este cea mai bună jertfă pe care I-o putem aduce lui Dumnezeu, darul întregii noastre ființe pentru El și pentru ceilalți. Ne oferim ca jertfe vii, manifestate în dragoste pentru Dumnezeu și pentru ceilalți, chiar și pentru dușmanii noștri (Romani 12:1, 9-11, 20-21).