Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm rolul Scripturii în revelarea lui Dumnezeu și a voinței Sale, să explicăm felul în care cele două pasaje biblice din lecția de azi îi învață pe credincioși să prețuiască Cuvântul lui Dumnezeu și să ne creăm un plan prin care să căutăm Cuvântul lui Dumnezeu atunci când avem nevoie de călăuzire pentru alegeri înțelepte.

TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 19:7-13, 2 Timotei 3:14-17

VERSETUL DE AUR: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:16-17)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Această lecție alătură două texte scripturale – unul din Vechiul Testament și unul din Noul Testament – care Îl laudă pe Dumnezeu pentru că ni S-a descoperit. Deși canonul Scripturii nu era complet atunci când au fost scrise aceste texte, afirmațiile lor se aplică deplinei revelații de Sine a lui Dumnezeu din Scriptură. Ea nu este o invenție omenească, ci este insuflată de Dumnezeu și comunicată prin martori omenești (2 Petru 1:16; vezi și Evrei 1:1).

Titlul Psalmului 19 ne spune că este „un psalm al lui David”, ceea ce înseamnă că aceste cuvinte ar fi putut fi scrise de David, „psalmistul plăcut al lui Israel” (2 Samuel 23:1), sau scrise pentru el, poate ca o aducere aminte că împărații lui Israel trebuiau să asculte cu luare-aminte de Dumnezeu. Psalmul este cunoscut drept marele „imn al revelației” din Psalmi, pentru că vorbește atât despre revelația „generală”, cât și despre cea „specială”. Prima parte a Psalmului 19 vestește revelația lui Dumnezeu descoperită în însăși creația lumii; aceasta este o cunoaștere accesibilă tuturor (compară cu Romani 1:20). A doua parte a psalmului, care cuprinde și textul de astăzi, aduce laude pentru cuvântul rostit și scris al lui Dumnezeu.

Aceste două izvoare ale revelației divine – Creația și Cuvântul – se leagă între ele, pentru că își au izvorul în dorința lui Dumnezeu de a comunica cu cei pe care i-a creat după chipul Său.

Când trecem la textul din Noul Testament pentru această lecție, înaintăm cu peste o mie de ani de la scrierea Psalmului 19. Punctul nostru de sosire va fi în jurul anului 67 d.Cr., când apostolul Pavel se afla aproape de sfârșitul slujirii (și al vieții) sale, lucru pe care îl știa (2 Timotei 4:6–8). Este ușor să simțim un ton de urgență în a doua sa scrisoare către ucenicul său Timotei, atunci când bătrânul apostol a subliniat din nou care era revelația mai importantă.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Daruri de la Dumnezeu (Psalmul 19:7-11)

• Învățături dătătoare de viață (v. 7)
• Călăuzire sigură (v. 8)
• Valoare nepieritoare (v. 9-11)

2. Scopul darurilor (Psalmul 19:12-13; 2 Timotei 3:14-15)

• Avertizare despre greșeli (Psalmul 19:12-13)
• Darul înțelepciunii (2 Timotei 3:14-15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce comparații din zilele noastre ai folosi pentru a sublinia valoarea Cuvântului lui Dumnezeu?
2. În ce fel este „frica de Domnul” legată de dragostea noastră pentru El? Cum îți modelează răspunsul pasajele din Deuteronom 10:12 și 1 Ioan 4:18?
3. Cum duce mărturisirea înaintea altui credincios la descoperirea și curățirea „greșelilor ascunse”?
4. Cum pot credincioșii să biruiască obiceiurile păcătoase care ne distrug și „ne stăpânesc” viața? În ce măsură este acest lucru posibil prin voință personală? Dar prin responsabilitate reciprocă? Dar prin Duhul Sfânt?

APLICAȚII PRACTICE:

În mai 2023, un Vechi Testament ebraic descris drept „unul dintre cele mai importante și unice texte din istoria omenirii” a devenit cel mai valoros manuscris care a fost vândut vreodată la o licitație. Codexul Sassoon, care datează de la sfârșitul secolului al IX-lea sau începutul secolului al X-lea d.Cr., a fost vândut pentru 38,1 milioane de dolari la Sotheby’s, în New York. Este posibil să fie chiar cel mai timpuriu volum unic care conține toate cărțile Bibliei ebraice.

Acea valoare de multe milioane de dolari ar putea să ne ispitească să o legăm de Psalmul 19:9–10, care prețuiește Cuvântul lui Dumnezeu mai mult decât aurul. Dar, oricât de scump s-ar vinde o Biblie veche sau modernă, aceasta nu aduce nici o valoare veșnică celui care o posedă, dacă el nu îi citește și nu îi urmează conținutul. Textele lecției de astăzi subliniază acest adevăr atemporal. Biblia are o valoare care nu poate fi măsurată în termeni monetari.

Totuși, nu toți sunt de acord, iar de-a lungul veacurilor, valoarea atemporală a Bibliei a fost pusă la îndoială de diverse provocări, atacuri și neînțelegeri. Însă adevărul rămâne adevăr în orice epocă a istoriei. Ceea ce David recunoștea în Epoca Fierului a fost reafirmat de Pavel în Epoca Clasică și cere să fie reafirmat și astăzi, în Epoca Informației.

O provocare aparte a Epocii Informației este volumul imens de informații disponibile. Dacă ar fi trăit astăzi, ne-am putea întreba dacă autorul Eclesiastului nu ar fi schimbat cuvântul „cărți” cu „site-uri” în observația lui: „Facerea multor cărți este fără sfârșit, și multă învățătură obosește trupul” (Eclesiastul 12:12)! Un observator al culturii a comentat că oamenii de astăzi nu mai citesc atunci când sunt pe internet; ei doar scanează informații. Diferența dintre cele două este importantă. Dacă alunecăm spre această abordare de simplă scanare, Biblia va ajunge pentru noi doar o colecție de texte scoase din context, fără gen literar și fără cadru istoric.

Când a fost ultima oară când ai citit o carte întreagă a Bibliei dintr-o singură lectură? Dacă a trecut ceva vreme, încearcă chiar acum: citește întreaga epistolă a doua către Timotei fără întrerupere. Nu îți va lua mai mult de nouă minute, la un ritm relaxat de 200 de cuvinte pe minut. Dacă „nu ai timp” pentru aceasta, ce spune acest lucru despre studiul tău biblic?

SCOPUL LECȚIEI: să vorbim despre câteva caracteristici ale viziunii lui Ezechiel, să explicăm natura prorociei, a cărei împlinire se poate materializa într-un mod neașteptat sau surprinzător și să găsim o imagine a viziunii care ne încurajează cel mai mult și să împărtășim cu ceilalți motivul pentru care ne umple de speranță.

TEXTUL LECȚIEI: Ezechiel 47:1-9, 12

VERSETUL DE AUR: „Dar, lângă râul acesta, pe malurile lui, de amândouă părțile, vor crește tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veșteji și roadele lor nu se vor sfârși; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieși din Sfântul Locaș. Roadele lor vor sluji ca hrană și frunzele lor, ca leac.” (Ezechiel 47:12).

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cea mai mare parte a informațiilor contextuale din lecțiile anterioare din Ezechiel rămâne valabilă și nu trebuie repetată aici. Ceea ce s-a schimbat în context este trecerea de la adresarea situației prezente a iudeilor în Babilon la o viziune despre viitor. Întregul pasaj Ezechiel 40–48, adică aproximativ 20 la sută din întreaga carte, relatează această viziune. Înțelegerea semnificației și importanței acestei viziuni este esențială pentru a aprecia pe deplin această mare carte. Imaginile „apei vieții”, ale râului și ale împrejurimilor lui au paralele și în alte locuri din Biblie. Apocalipsa 22, în special, oferă mai multe puncte de comparație roditoare.

Viziunea este menită să încurajeze poporul lui Dumnezeu. Exilul le pustiise țara. Capitala le fusese dărâmată. Templul le fusese distrus. Exilații trăiau acum într-o țară străină, sub o putere străină. Deși prorocii vestiseră o întoarcere (Ieremia 29:10–14), mulți se temeau că nu vor mai vedea niciodată Iuda. Viziunile lui Ezechiel le oferă acestor exilați motive de speranță.

Viziunile privesc o cetate nouă și o țară transformată. Slava acestui nou Ierusalim și a lui Iuda va fi mai mare decât ceea ce fusese pierdut.

Viziunea începe în Ezechiel 40:1 cu o consemnare a datei. Prin comparație cu diverse texte și calendare, acea dată ar fi probabil în jurul anului 573 î.Hr. Pe măsură ce cititorul parcurge textul de la 40:1, Ezechiel primește detalii despre o cetate și un templu restaurat. Aceste imagini profetice includ amănunte privitoare la dregătorii care urmau să slujească în noul templu, la împărțirea țării și la instrucțiuni cu privire la rânduiala jertfelor pentru Paște și alte zile speciale. Apoi ajungem la capitolul 47.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Călăuzire (Ezechiel 47:1-2)

• Răsărit și miazăzi (v. 1)
• Miazănoapte și răsărit (v. 2)

2. Înaintând prin apă (Ezechiel 47:3-5)

• Prima mie de coți (v. 3)
• A doua mie de coți (v. 4a)
• A treia mie de coți (v. 4b)
• A patra mie de coți (v. 5)

3. Învățătură (Ezechiel 47:6-9, 12)

• O mulțime de copaci (v. 6-7)
• O mulțime de pești (v. 8-9)
• Pomi roditori (v. 12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum poate apa, în diferitele ei contexte, să ilustreze caracterul sau lucrările lui Dumnezeu? Cum îți modelează răspunsul textele din Psalmii 23:1–2; 24:1–2; Isaia 43:20; 48:18 și Ioan 7:37–39?
2. Cum poți folosi imaginea pomului pentru a ilustra un aspect al credinței creștine?
3. Cum vei fi un izvor de „râuri de apă vie” (Ioan 7:38) în săptămâna care urmează?
4. Cum te încurajează textul de astăzi cu privire la nădejdea vieții veșnice?

APLICAȚII PRACTICE:

Cea mai semnificativă imagine din pasajul de astăzi este aceea a apei. Vechiul Testament folosește simbolul apei pentru a transmite mesajul că „apa vieții” a lui Dumnezeu nu este niciodată stătută, ci mereu disponibilă, activă și dătătoare de viață (Psalmii 1:3; 36:8; 84:5–6; Isaia 12:3; 41:18; 43:19; 66:12; Ieremia 31:9). Isus a folosit în mai multe rânduri imaginea apei pentru a descrie viața din belșug pe care a venit să o aducă. Când a participat la Sărbătoarea Corturilor în Ierusalim, El a declarat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:37–38; compară cu 4:10, 14).

Isus nu cita un singur pasaj anume din Vechiul Testament, ci mesajul general desprins din mai multe pasaje, inclusiv din textul nostru de astăzi. Interesant este faptul că punctul culminant al Sărbătorii Corturilor era turnarea apei, ca parte a simbolismului sărbătorii. Într-un astfel de cadru – poate chiar în timpul ceremoniei turnării apei – Isus a rostit făgăduința Sa despre apa vie.

Un observator a notat că ceremonia turnării apei din cadrul acestei sărbători, pe vremea lui Isus, era interpretată în diferite tradiții iudaice ca o anticipare simbolică a revărsării Duhului, în împlinirea mai multor Scripturi, inclusiv Ezechiel 47:1–9. Evanghelia după Ioan spune că Isus a folosit expresia „apă vie” cu referire la Duhul (Ioan 7:39). Aceasta înseamnă că noi ne putem bucura acum de binecuvântările înviorării spirituale aduse de Duhul Sfânt.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm ce înseamnă purtarea dreaptă și nedreaptă, să deosebim între rolul lui Ezechiel ca străjer și poruncile Noului Testament cu privire la acest rol și să ne formulăm un plan prin care să spunem adevărul în dragoste și să-i avertizăm pe ceilalți cu privire la pericole, chiar și atunci când veștile nu sunt bine primite. 

TEXTUL LECȚIEI: Ezechiel 33:7-16a

VERSETUL DE AUR: „Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți cuvântul care iese din gura Mea și să-i înștiințezi din partea Mea.” (Ezechiel 33:7).

CONTEXTUL LECȚIEI:

Referirile la „al doisprezecelea an” al exilului babilonian îmbrățișează textul lecției de astăzi din Ezechiel 33:7–16a (vezi Ezechiel 32:1, 17; 33:21). Acest exil a avut loc în trei etape, cu deportări petrecute în anii 605, 597 și 586 î.Cr. (2 Împărați 24:1–25:21). „Al doisprezecelea an” este socotit din 597 î.Cr. (Ezechiel 1:2). Prin urmare, lecția noastră de astăzi ne duce în anul căderii Ierusalimului, în 586 î.Cr. Locuitorii lui Iuda, care se aflau deja în exil de 12 ani sau mai mult, erau pe punctul de a trăi încă un val de compatrioți care li se alăturau în robie.

În ceea ce privește contextul literar, textul pentru lecția de astăzi face parte din unitatea mai amplă Ezechiel 33:1–20. Acest pasaj analizează și ilustrează rolul lui Ezechiel ca profet, mesajele pe care trebuia să le transmită, atitudinea pe care trebuia să o aștepte din partea ascultătorilor săi și modul în care trebuia să răspundă gândirii greșite. Ezechiel 33:1–20 este într-un fel o versiune condensată a capitolului 18, unde profetul corectează o viziune exagerată asupra responsabilității de grup, potrivit căreia membrii erau văzuți ca niște copii care suferă pentru păcatele părinților lor.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Străjer pentru robi (Ezechiel 33:7)

• Trimiterea (v. 7a)
• Porunca (v. 7b)

2. Avertizarea celor nelegiuiți (Ezechiel 33:8-9)

• Vinovăție și responsabilitate (v. 8)
• Vinovăție și protecție (v. 9)

3. Avertizarea israeliților (Ezechiel 33:10-16a)

• Un trecut irelevant (v. 10-12)
• Un prezent care poate fi schimbat (v. 13-16a)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Crezi că este drept ca Ezechiel să fie răspunzător pentru sângele celor pe care nu-i avertizează? De ce sau de ce nu?
2. De ce crezi că le-a fost greu israeliților să se întoarcă de la păcatele lor, chiar și atunci când știau că păcatele îi omorau?
3. Dacă un om se poate pocăi și poate primi îndurare, ce ne spune aceasta despre felul în care Dumnezeu privește oamenii care fac lucruri rele?
4. În acest pasaj, pocăința presupune să dai înapoi ceea ce ai luat. Ce poate face persoana atunci când acest lucru nu este posibil?

APLICAȚII PRACTICE:

Ca membri ai noului legământ, astăzi continuăm să medităm la legătura dintre păcat și suferință pentru cei care trăiau sub vechiul legământ (compară Iov 21:19; Luca 13:1–5; Ioan 9:2). Cei drepți suferă într-adevăr din pricina unor realități care nu se află sub controlul lor. Însă lecția de astăzi afirmă că drumul dreptății este, totuși, calea pe care trebuie să mergem. Umblarea pe calea celor răi duce la pieire. Având în vedere însărcinarea dată de Dumnezeu lui Ezechiel de a fi străjer, cum am putea trăi noi astăzi rolul unui străjer?

Pentru început, este important să înțelegem că Ezechiel și-a primit chemarea de a sluji ca străjer profetic prin revelație directă de la Dumnezeu. El a împlinit acest rol într-un moment anume din istorie, pentru un anumit grup de oameni, în moduri care erau relevante pentru timpul, locul și ascultătorii săi. Noi nu suntem profeți în același sens în care a fost Ezechiel. Cei care pretind astăzi că sunt rânduiți de Dumnezeu să fie profeți în sensul de a prevesti viitorul pot foarte bine să se dovedească înșelați (Deuteronom 18:22; Evrei 1:1–2).

Chiar și așa, există pentru noi prilejuri de a rosti cuvintele de avertizare și de înțelepciune ale unui străjer pentru cei din jurul nostru. Dumnezeu nu dorește ca cineva să piară (2 Petru 3:9). El pedepsește neascultarea în mod drept, dar este, de asemenea, plin de har, îndurare și răbdare. El îi cheamă pe păcătoși să se pocăiască și să se întoarcă de la căile lor rele, pentru a găsi viața în Fiul Său. Trebuie să vestim această Veste Bună!

Mai mult, nu stă în puterea noastră dacă oamenii vor lua aminte sau nu la cuvintele noastre. La fel ca Ezechiel, responsabilitatea noastră este să spunem mai departe vestea bună a Evangheliei (Matei 28:19–20). Faptul dacă această veste este primită sau respinsă nu stă în putința noastră. Totuși, ceea ce ține de noi este propria noastră credincioșie în a o vesti.

SCOPUL LECȚIEI: să descriem starea generală a locuitorilor lui Iuda în general și pe cel al lui Ezechiel în particular, să explicăm rolul unui proroc ca „ilustrație vie” pe care Dumnezeu o folosește pentru a transmite adevăruri dificile și să sugerăm modalități prin care creștinii pot deveni o „ilustrație vie” pentru a vesti Evanghelia lui Isus

TEXTUL LECȚIEI: Ezechiel 3:10-11; 24:15-27

VERSETUL DE AUR: „El mi-a zis: „Fiul omului, primește în inima ta și ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe care ți le spun!” (Ezechiel 3:10)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Ezechiel, omul
Prorocul Ezechiel a fost contemporan cu prorocul Ieremia. Amândoi au trăit în vremea robiei babiloniene, în secolul al VI-lea î.Cr. Ezechiel avea treizeci de ani „în al cincilea an al robiei împăratului Ioiachin,” adică în anul 592 î.Cr. (Ezechiel 1:1–2; compară cu 2 Împărați 24:8–15).

Robia babiloniană s-a desfășurat în trei etape: deportările din anii 605, 597 și 586 î.Cr. (2 Împărați 24–25; 2 Cronici 36). Strămutarea forțată a lui Ezechiel la Babilon a făcut parte din a doua etapă, cea din anul 597 î.Cr. El s-a numărat printre cei zece mii de cetățeni de elită care au fost duși atunci în robie (2 Împărați 24:12–14). Daniel și alți iudei deportați în prima etapă au ajuns să slujească „în palatul împăratului” (Daniel 1:4). În schimb, Ezechiel, deportat în a doua etapă, s-a trezit într-un cu totul alt context. El se afla „printre prinșii de război de la râul Chebar,” în Babilon (Ezechiel 1:1).

Ezechiel este prezentat drept „preotul” (Ezechiel 1:3). Și asta ar fi rămas, dacă nu ar fi fost mânia divină care urma să se abată asupra împărăției de sud, Iuda, în acea vreme. Chemarea lui de a fi proroc este descrisă în capitolul 2 din cartea lui Ezechiel, care nu face parte din studiul de astăzi.

Ezechiel, cartea
În general, cartea prorocului Ezechiel este împărțită în trei secțiuni:
I. Judecata asupra poporului legământului (capitolele 1–24)
II. Judecata asupra neamurilor străine (capitolele 25–32)
III. O nouă nădejde pentru poporul lui Dumnezeu (capitolele 33–48)

Studiul de astăzi se află în prima dintre aceste trei secțiuni.

Un aspect important al acestei cărți este numărul mare de referințe la date exacte. Le întâlnim în Ezechiel 1:1–3; 8:1; 20:1; 24:1; 26:1; 29:1, 17; 30:20; 31:1; 32:1, 17; 33:21; 40:1. Cele mai multe dintre aceste formule de datare introduc un mesaj din partea lui Dumnezeu către proroc. Un exemplu se referă la vestea căderii Ierusalimului, adusă de un om care scăpase din acea nenorocire (Ezechiel 33:21; compară cu 4:16–17; 5:10–12). Studiul de astăzi privește însă o comunicare din partea lui Dumnezeu înainte ca acest eveniment să aibă loc.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Două imperative (Ezechiel 3:10-11)

• Ascultă cu atenție  (v. 10)
• Vorbește cu grijă (v. 11)

2. O reacție neobișnuită (Ezechiel 24:15-18)

• Porunca lui Dumnezeu (v. 15-17)
• Supunerea lui Ezechiel (v. 18)

3. O profeție tulburătoare (Ezechiel 24:19-24, 27)

• Întrebarea poporului (v. 19)
• Soarta Ierusalimului (v. 20-23)
• Rolul lui Ezechiel (v. 24, 27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. De ce crezi că Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel să rostească Cuvântul Său, fie că poporul asculta, fie că nu? Când crezi că te-ar putea chema Dumnezeu să vorbești, chiar dacă nu pare probabil ca oamenii să primească mesajul?
2. A folosit Dumnezeu vreodată evenimente grele din viața ta pentru a vorbi altcuiva?
3. În ce feluri îți este greu să recunoști că Dumnezeu este Cel care deține controlul și singurul la care ar trebui să alergăm după ajutor?
4. Cum crezi că s-au simțit oamenii atunci când evenimentele s-au petrecut întocmai cum prorociseră Ezechiel și ceilalți proroci?

APLICAȚII PRACTICE:

Profeții aduceau adesea avertizări sau vești despre nimicirea iminentă și durerea ce urma să vină din pricina necredincioșiei poporului față de Dumnezeu. Vedem acest lucru iar și iar în Scriptură. Ei aveau și responsabilitatea de a aduce cuvântul lui Dumnezeu oamenilor, fie că aceștia ascultau, fie că nu. Atât mesajele, cât și mesagerii erau adesea respinși (Luca 11:47–51). Dumnezeu însuși a prezis că așa va fi (Ieremia 7:27; Ezechiel 3:7).

Probabil că putem afirma fără teamă de greșeală că puțini, dacă nu chiar niciunul dintre noi, nu vom fi chemați să facem ceva la fel de dificil precum ceea ce i s-a cerut lui Ezechiel. Și totuși, toți ne confruntăm cu momente în care a spune adevăruri incomode devine stânjenitor. Deși Evanghelia este o veste bună, ea este și o piatră de poticnire. În timp ce ne vestește că putem avea iertare în Cristos, ne spune totodată că suntem păcătoși care avem nevoie de un Mântuitor. Să rostim acest adevăr este însă chemarea noastră.

CĂDEREA IERUSALIMULUI

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă viața și soarta împăratului Zedechia, să explicăm circumstanțele care au dus la exil și să ne formulăm o modalitate prin care vom reflecta la îndurarea răbdătoare a lui Dumnezeu în săptămâna care urmează. 

TEXTUL LECȚIEI: 2 Împărați 24:18-20; 25:1-9

VERSETUL DE AUR: „Și lucrul acesta s-a întâmplat din pricina mâniei Domnului împotriva Ierusalimului și împotriva lui Iuda, pe care voia să-i lepede dinaintea Lui. Și Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.” (2 Împărați 24:20)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Textul de astăzi ne poartă în perioada 597–586 î.Cr. Trecuseră multe secole de când Moise îi avertizase pe israeliți cu privire la consecințele încălcării legământului lui Dumnezeu (Deuteronom 29:9–28; 30:15–18). Prorocii le-au adus mereu aminte lui Israel și lui Iuda de judecata ce avea să vină (2 Împărați 24:2). Robia împărăției de nord, Israel, în anul 722 î.Cr., a dovedit adevărul acestor avertismente (Ieremia 17:3–23). Acum și Iuda urma să se confrunte cu judecata lui Dumnezeu.

Vinovăția pentru tragedia descrisă în textul nostru se poate urmări cel mai direct până la linia de conducători a națiunii. Dacă am alcătui o cronologie a celor „buni și răi” dintre cei douăzeci de regi ai lui Iuda, începând cu destrămarea monarhiei unite din secolul al X-lea î.Cr. (1 Împărați 12), am observa salturi dramatice de la rău la bine și din nou la rău. Lecția de astăzi ni-l prezintă pe ultimul dintre acești douăzeci de regi, un om numit Zedechia.

Tatăl lui Zedechia, Iosia, a fost ultimul împărat evlavios al lui Iuda (2 Împărați 22:1–23:28). Iosia a avut patru fii, iar Zedechia a fost al treilea dintre ei (1 Cronici 3:15). Poate că Zedechia n-ar fi ajuns niciodată împărat dacă nu ar fi fost moartea prematură a tatălui său pe câmpul de luptă (2 Împărați 23:29–30; 2 Cronici 35:20–24; compară cu Ieremia 46:2).

După moartea lui Iosia, fiul său nelegiuit Ioahaz (cunoscut și sub numele de Șalum, 1 Cronici 3:15; Ieremia 22:11–12) a domnit pentru scurtă vreme, până când a fost dus în robie în Egipt de faraon (2 Împărați 23:30–33). În același timp, faraon l-a așezat pe tron pe un alt fiu al lui Iosia, pe Eliachim, schimbându-i numele în Ioiachim (23:34). Când Ioiachim a murit unsprezece ani mai târziu, tronul a fost preluat de fiul său, Ioiachin (24:1–6).

Până atunci, babilonienii porniseră deja la înaintare și au cucerit Ierusalimul la numai trei luni după urcarea pe tron a lui Ioiachin. Babilonienii l-au pus în locul lui pe unul dintre rudele sale, Matania, schimbându-i numele în Zedechia (2 Împărați 24:8–17). Primele trei versete din textul lecției de astăzi sunt formulate aproape identic cu Ieremia 52:1–3 și seamănă mult cu 2 Cronici 36:11–13.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Încă un împărat nelegiuit (2 Împărați 24:18-20a)

• Domnia lui Zedechia (v. 18-19)
• Mânia Domnului (v. 20a)

2. Încă o răzvrătire nechibzuită (2 Împărați 24:20b-25:5)

• Începutul asediului (v. 24:20b-25:1)
• Sfârșitul asediului (v. 2-3)
• Urmările asediului (v. 4-5)

3. Încă o urmare aspră (2 Împărați 25:6-9)

• Sentința lui Zedechia (v. 6-7)
• Arderea Ierusalimului (v. 8-9)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum crezi că l-a influențat pe împăratul Zedechia faptul că a fost martor la purtarea nelegiuită a tatălui său, Ioiachim?
2. Cum putem rupe tiparele păcătoase moștenite din generație în generație în viețile și familiile noastre?
3. În timpul celor doi ani de asediu, crezi că Zedechia L-a căutat pe Domnul?
4. Cum putem deosebi dacă pedepsele sunt drepte sau nedrepte? Cum putem căuta dreptatea lui Dumnezeu în propria noastră viață și în comunitatea noastră?

APLICAȚII PRACTICE:

Povestea căderii Ierusalimului ne oferă o mărturie despre răbdarea și dreptatea lui Dumnezeu. El spusese poporului Său ce avea să se întâmple dacă vor călca legământul (Deuteronom 28:15–29:29). I-a izbăvit din mâna vrăjmașilor și le-a dat timp să se pocăiască (Judecători 2:10–23). Pentru că nu s-au pocăit, blestemele legământului s-au abătut asupra lui Iuda (2 Împărați 24:1–4).

Însă judecata nu a fost cuvântul de pe urmă. Dumnezeu a promis și că Își va restaura poporul și îl va aduce din nou într-o relație deplină cu El (Ieremia 31:31–34). L-a trimis pe Isus Cristos ca să împlinească această promisiune (Luca 22:20; 2 Corinteni 3:6). Iar Dumnezeu este încă răbdător cu noi (2 Petru 3:9).

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al contextului istoric al pasajului din Ieremia 38, să explicăm punctele de vedere și motivațiile persoanelor implicate și să identificăm nevoile specifice ale unui om care are nevoie de salvare spirituală sau fizică.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 38:7-13

VERSETUL DE AUR: „Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, Etiopianul: „Ia de aici treizeci de oameni cu tine și scoate din groapă pe prorocul Ieremia până nu moare!” (Ieremia 38:10)

CONTEXTUL LECȚIEI:  

Zedechia a fost ultimul împărat al lui Iuda înainte de distrugerea Ierusalimului în anul 586 î.Cr. În 597 î.Cr., regele Nebucadnețar al Babilonului a cucerit Ierusalimul. L-a dus în robie pe regele de atunci — Ioiachin — la Babilon, împreună cu familia regală, dregătorii curții, șapte mii de ostași viteji și alți cetățeni de seamă (2 Împărați 24:14–16). Nebucadnețar l-a așezat în locul lui pe unchiul de douăzeci și unu de ani al lui Ioiachin, schimbându-i numele din Matania în Zedechia, nume care înseamnă „Domnul este drept” (24:17). Însă Zedechia nu L-a cinstit pe Domnul.

Relația lui Zedechia cu prorocul Ieremia a fost una complicată. Pe de o parte, Zedechia l-a consultat pe Ieremia și l-a rugat să se roage pentru el (Ieremia 37:3). Își dorea „un cuvânt din partea Domnului” și părea să aibă încredere în proroc (37:17). Dar nu-i plăcea ceea ce i se spunea. A refuzat să se smerească și să ia aminte la mesajul lui Ieremia (2 Cronici 36:12).

Chiar și sub presiune, Ieremia a îndemnat la supunere în fața babilonienilor pentru a salva cât mai multe vieți (Ieremia 38:2–3). Aceasta a dus la acuzații de trădare și la întemnițarea lui (37:11–16). O audiență ulterioară cu regele i-a adus o vreme un tratament mai blând (37:17–21). Totuși, vrăjmașii lui Ieremia au complotat din nou cu regele Zedechia ca prorocul să fie ucis (38:4–6; compară cu 26:11). Ieremia prorocise de multă vreme pieirea Ierusalimului, și nu era pentru prima dată când susținea fățiș capitularea (vezi 27:11). Un împărat din Ierusalim făcuse chiar acest lucru cu câțiva ani înainte (2 Împărați 24:12).

În cele din urmă, Ieremia era văzut ca o amenințare la adresa intereselor liderilor lui Iuda și ai Ierusalimului, întrucât le stătea mereu împotrivă, mustrându-le atitudinile și practicile. Un exemplu este critica sa la adresa reînrobirii unor sclavi eliberați (Ieremia 34:8–22), fapt ce încălca Legea lui Moise (compară cu Exod 21:2–6; Deuteronom 15:12). Toate acestea au culminat cu aruncarea lui într-o groapă, unde urma să moară încet de sete și de foame — cea mai aspră pedeapsă întâlnită până atunci (Ieremia 38:1–6).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Necazul lui Ieremia (Ieremia 38:7-10)

• Observat de un apropiat (v. 7-9)
• Chemat de împărat (v. 10)

2. Salvarea lui Ieremia (Ieremia 38:11-13)

• Ebed-Melec sare în ajutor (v. 11)
• O soluție creativă (v. 12-13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Isus spune că „inima” este locul de unde pornesc gândurile rele (Matei 15:19). De ce ajungem uneori să facem ceea ce este bine, dar din motive greșite?
2. Ți s-a întâmplat vreodată să îți fie greu să oferi ajutor cuiva aflat la ananghie? Ce anume a făcut situația dificilă? Care ar fi un mod practic în care ai putea împlini o nevoie fără ca acest lucru să fie observat sau recunoscut?
3. De ce crezi că Ebed-Melec și-a asumat un risc atât de mare pentru a-i salva viața lui Ieremia?
4. Compară felul în care Dumnezeu l-a ocrotit pe Ebed-Melec aici cu felul în care a fost cruțată Rahav în Iosua 6:22–23. Ce anume din caracterul lui Dumnezeu se descoperă prin aceste două relatări?

APLICAȚII PRACTICE:

Povestea lui Ieremia, a lui Zedechia, a dregătorilor complotiști și a lui Ebed-Melec ne învață mai multe lecții. Pentru Ieremia, ca și pentru mulți dintre prorocii lui Dumnezeu, sarcina de a transmite cu acuratețe cuvântul Domnului a fost un drum anevoios. Însuși Isus avea să meargă mai târziu la Ierusalim și să se confrunte cu împotrivire de moarte, asemenea prorocilor din trecutul lui Israel (vezi Matei 23:37). Isus îi avertizează pe cei care doresc să fie ucenicii Săi că și ei vor înfrunta opoziție și vor fi chemați să „își ia crucea” pentru a-L urma (Matei 16:24). În exemplul lui Zedechia putem vedea urmările lașității și ale preocupării exclusive pentru imaginea publică, în locul căutării adevărului. Planurile lui Dumnezeu au dat peste cap acțiunile egoiste ale nobililor din Ierusalim, dar un împărat drept ar fi trebuit să intervină pentru a-l proteja pe Ieremia și pentru a asculta mesajul lui Dumnezeu.

Ebed-Melec este un exemplu de salvator curajos, care și-a riscat bunăvoința propriului stăpân pentru a salva viața slujitorului lui Dumnezeu. Și Dumnezeu a răspuns credincioșiei acestui om, ocrotindu-l în mijlocul unui câmp de război. Dumnezeu Se arată credincios față de oameni, lucru care devine cu atât mai evident în situațiile disperate (vezi Iosua 6:22–23; 1 Samuel 23:26–29; Rut 4:13–17).

„Salvatorii” de astăzi pot veni sub forma unor profesioniști cu echipamente și pregătire de ultimă generație. Atunci când cineva are nevoie de o salvare fizică, suntem învățați să apelăm la serviciile de urgență. Dar există multe alte ocazii în care credincioșii pot împlini mici acte de izbăvire unii pentru alții: oferind sprijin financiar, îngrijind copii sau stând alături de cei care trec prin tragedii și pierderi. Un salvator credincios nu trebuie să renunțe. Ebed-Melec și-a riscat poziția privilegiată și poate chiar viața pentru a-l confrunta pe rege la poartă și a organiza izbăvirea lui Ieremia. A făcut ceea ce era drept pentru cineva care avea nevoie de ajutorul lui și nu și-a întors privirea în altă parte.

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm cele două situații în care Ieremia 31:31-34 este citat în Noul Testament, să creăm o concordanță între Ieremia 31:29-30 și Exodul 20:5; 34:7 și să observăm lucrarea Duhului Sfânt care ne ajută să conștientizăm păcatul și să renunțăm la pofte pentru a-L iubi pe Dumnezeu cu credincioșie.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 31:29-34, Ioan 1:17

VERSETUL DE AUR: „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” (Ieremia 31:33b)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Cartea prorocului Ieremia se prezintă mai degrabă ca o colecție de episoade decât ca o cronologie liniară a slujirii lui. De pildă, episodul care începe în Ieremia 32:1 are loc după cel din capitolul 36. Așadar, nu ar trebui să ne mire atunci când tonul și conținutul se schimbă brusc, de la un subiect la altul. Întâlnim un astfel de salt chiar la începutul capitolului 30.

Felul în care Ieremia și-a rânduit mesajele i-a determinat pe unii să numească Ieremia 30–33 „Cartea mângâierii,” deoarece tema ei aduce speranța că robia babiloniană nu este cuvântul final. Textul de astăzi ne poartă chiar în inima acestei cărți. În timp ce îl studiem, trebuie să avem în vedere modul în care se așază în contextul mai larg: Dumnezeu a promis că îi va face din nou pe exilați poporul Său (Ieremia 30:22), că îi va întoarce în țara lor (32:41) și că va întări din nou, pentru totdeauna, dinastia lui David, așa cum făcuse la început (30:9; 33:15–26).

Tema generală a Cărții mângâierii este: „Voi aduce înapoi robia lor” (Ieremia 32:44; vezi și 30:3, 18; 33:7, 26). De asemenea, tema legământului — „Voi veți fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru” — este repetată (30:22; vezi și 31:1; 32:38). Rana care părea de nevindecat (30:12, 15) putea fi tămăduită numai de Domnul (30:17). Capitolul 31 înfățișează restaurarea viitoare ca pe un timp de mari binecuvântări, când tânguirea se va preface în bucurie (31:13).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Schimbarea atitudinii (Ieremia 31:29-30)

• O zicală veche (v. 29)
• O nouă realitate (v. 30)

2. Schimbarea legământului (Ieremia 31:31-34)

• De ce este necesar (v. 31-32)
• De ce este deosebit (v. 33-34)

3. Schimbarea mijlocitorului (Ioan 1:17)

• Legea (v. 17a)
• Har și adevăr (v. 17b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce consecințe din viața ta ai fost ispitit să pui pe seama păcatului unei generații trecute sau al unui membru al familiei?
2. În ce împrejurări îți este cel mai greu să îți asumi responsabilitatea pentru propriile fapte?
3. Cum te simți când te gândești că păcatele pe care tu le porți mereu în amintire sunt cele pe care Dumnezeu le-a șters din memoria Sa?
4. Cum îți influențează convingerea că ești iertat felul în care te privești pe tine însuți și modul în care te relaționezi cu ceilalți?

APLICAȚII PRACTICE:

Mulți creștini care își citesc cu credincioșie Biblia se confruntă cu dificultatea de a înțelege ce să facă cu poruncile și rânduielile pe care le întâlnesc în Vechiul Testament. Pentru că noi credem în inspirația și valoarea întregii Scripturi, trebuie să luăm în serios aceste pasaje. Profeția din Ieremia 31 ne ajută să privim în perspectivă și alte părți ale Vechiului Testament. Legea lui Moise a descoperit voia lui Dumnezeu pentru poporul Israel și, în același timp, a dezvăluit multe lucruri despre natura și caracterul Lui. Din perspectiva lui Ieremia vedem că acest legământ dintâi nu a funcționat pentru Israel. Nu pentru că Dumnezeu ar fi eșuat, ci din pricina neascultării poporului. În cele din urmă, Israel a fost pedepsit prin distrugerea Ierusalimului și a templului, urmată de robia în care a fost dus.

Noul legământ despre care vorbește Ieremia reprezintă un nou început pentru omenire. El nu îi definește pe cei care aparțin de el prin supunerea față de lege, ci prin faptul că au experimentat harul iertării prin ispășirea adusă de Isus pentru păcatele noastre.

Ca părtași ai noului legământ, avem multe de învățat din cel vechi, dar ne bucurăm de realitatea noului legământ. Ceea ce prorocii au căutat cu stăruință, noi trăim astăzi (1 Petru 1:10–11).

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm invitația cu privire la vin și să-i răspundem, să facem deosebirea între decizia de a se abține de la vin și alte decizii similare și diferite din alte pasaje scripturale și să ne gândim la o tradiție care se poate hotărî în familie, cu ajutorul căreia membrii familiei să rămână credincioși poruncilor lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 35:5-11

VERSETUL DE AUR: „…căci ei nu beau vin până în ziua de azi și ascultă astfel de porunca tatălui lor.” (Ieremia 35:14b)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Lecția de astăzi este a treia dintr-o serie de cinci din cartea prorocului Ieremia. Contextul general este același ca și în celelalte lecții: slujirea profetică a lui Ieremia, întinsă pe patruzeci de ani, a avut menirea de a avertiza poporul lui Iuda cu privire la judecata lui Dumnezeu ce urma să vină prin mâna babilonienilor. Aceasta avea să se întâmple din pricina păcătoșeniei și a răzvrătirii iudeilor împotriva Domnului.

Textul biblic pentru lecția de astăzi consemnează evenimente care au avut loc „pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda,” adică între anii 609–598 î.Cr. (Ieremia 35:1). Pentru a înțelege semnificația acestui interval, trebuie să îl privim în contextul mai larg al celor trei repere cronologice de presiune babiloniană asupra Palestinei. Acestea sunt anii 605, 597 și 586 î.Cr., ani în care iudeii au fost duși în robie în etape succesive (2 Împărați 24:1, 12; 25:1–21). Referirea din Ieremia 35:11 la strămutarea unei familii la Ierusalim din pricina incursiunii babiloniene indică faptul că este vorba despre invazia din anul 605 î.Cr.

Acelea au fost, într-adevăr, vremuri tulburi. Din punct de vedere omenesc, se dădeau lupte pentru putere între marile imperii ale Asiriei și Babilonului. Ninive, capitala Asiriei, a căzut în anul 612 î.Cr. Victoria Babilonului în bătălia epică de la Carchemiș, din 605 î.Cr. (Ieremia 46:2), a însemnat sfârșitul unui asupritor doar pentru ca altul să îi ia locul. Cum să ne mire atunci că Ieremia s-a simțit nevrednic de sarcina lui (1:6)?

Întâmplarea relatată în textul de astăzi a avut loc cam la jumătatea celor patruzeci de ani în care Ieremia s-a străduit să-i convingă pe cei din poporul lui Dumnezeu să se pocăiască de răutatea lor și să se întoarcă la Domnul. Printre aceste strădanii s-au numărat și câteva mijloace vizuale de învățătură, poruncite de Dumnezeu și foarte grăitoare: o cingătoare de in murdară (Ieremia 13:1–11), o vizită la casa olarului (18:1–11) și purtarea unui jug improvizat pentru a simboliza supunerea față de Babilon (27:1–7). Textul biblic de astăzi consemnează încă un asemenea mijloc vizual prin care Ieremia a încercat să atingă inima unui popor tot mai rătăcit.

O notă de subsol: Ieremia 35:3 menționează pe „Iaazania, fiul lui Ieremia,” dar acesta nu este prorocul Ieremia (a se compara Ieremia 1:1 cu 35:3).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Obiceiuri străvechi (Ieremia 35:5-6)

• Oferirea vinului (v. 5)
• Refuzarea vinului (v. 6)

2. Ascultare deplină (Ieremia 35:7-10)

• Fără case sau recolte (v. 7)
• Fără abateri (v. 7-10)

3. O mutare necesară (Ieremia 35:11)

• Evitarea oștirilor (v. 11a)
• Adăpost la Ierusalim (v. 11b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Gândește-te la un moment recent în care convingerile tale adânc înrădăcinate au fost puse la încercare. Privind înapoi la acea situație, cum ar fi fost Dumnezeu onorat sau dezonorat dacă ai fi acționat altfel?
2. Care sunt exemple de tradiții sau obiceiuri pe care le-ai moștenit de la familia ta? Sunt toate obiceiuri aducătoare de rod sau sunt și unele cu potențial dăunător?
3. Ce anume din faptul că ești creștin te face să simți că „te deosebești” de ceilalți pe care îi cunoști?
4. Ce fel de împrejurări ar justifica schimbarea unei tradiții sau a unui obicei păstrat de multă vreme?

APLICAȚII PRACTICE:

Tradițiile sunt o sabie cu două tăișuri. Adesea chiar cuvântul „tradiție” poartă o conotație negativă. Poate fi asociat cu o practică demodată, depășită, de care oamenii se agață fără a se mai gândi, sau gândindu-se foarte puțin, la semnificația ei. Facem un anumit lucru într-un anumit fel doar pentru că „așa am făcut întotdeauna.” Într-un sens pozitiv însă, tradițiile ne pot ajuta să nu repetăm greșelile trecutului, în timp ce umblăm în ascultare credincioasă de poruncile Domnului.

Deși tradițiile recabiților nu sunt menite să fie urmate de noi astăzi — la fel cum nu erau obligatorii pentru toți oamenii din vremea aceea — exemplul lor de credincioșie trebuie să rămână o inspirație. Spre deosebire de israeliți, care trăiau în păcat și nu s-au pocăit de căile lor rele, recabiții au trăit în ascultare de îndemnurile tatălui lor, Ionadab, îndemnuri care nu contraveneau Cuvântului lui Dumnezeu. Fie ca și noi să urmăm exemplul lor atunci când vine vorba să luăm aminte la Cuvântul lui Dumnezeu și să umblăm în ascultare credincioasă față de felul în care ne-a chemat El să trăim.