Romanian Baptist Association of USA and Canada

CĂDEREA IERUSALIMULUI

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă viața și soarta împăratului Zedechia, să explicăm circumstanțele care au dus la exil și să ne formulăm o modalitate prin care vom reflecta la îndurarea răbdătoare a lui Dumnezeu în săptămâna care urmează. 

TEXTUL LECȚIEI: 2 Împărați 24:18-20; 25:1-9

VERSETUL DE AUR: „Și lucrul acesta s-a întâmplat din pricina mâniei Domnului împotriva Ierusalimului și împotriva lui Iuda, pe care voia să-i lepede dinaintea Lui. Și Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.” (2 Împărați 24:20)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Textul de astăzi ne poartă în perioada 597–586 î.Cr. Trecuseră multe secole de când Moise îi avertizase pe israeliți cu privire la consecințele încălcării legământului lui Dumnezeu (Deuteronom 29:9–28; 30:15–18). Prorocii le-au adus mereu aminte lui Israel și lui Iuda de judecata ce avea să vină (2 Împărați 24:2). Robia împărăției de nord, Israel, în anul 722 î.Cr., a dovedit adevărul acestor avertismente (Ieremia 17:3–23). Acum și Iuda urma să se confrunte cu judecata lui Dumnezeu.

Vinovăția pentru tragedia descrisă în textul nostru se poate urmări cel mai direct până la linia de conducători a națiunii. Dacă am alcătui o cronologie a celor „buni și răi” dintre cei douăzeci de regi ai lui Iuda, începând cu destrămarea monarhiei unite din secolul al X-lea î.Cr. (1 Împărați 12), am observa salturi dramatice de la rău la bine și din nou la rău. Lecția de astăzi ni-l prezintă pe ultimul dintre acești douăzeci de regi, un om numit Zedechia.

Tatăl lui Zedechia, Iosia, a fost ultimul împărat evlavios al lui Iuda (2 Împărați 22:1–23:28). Iosia a avut patru fii, iar Zedechia a fost al treilea dintre ei (1 Cronici 3:15). Poate că Zedechia n-ar fi ajuns niciodată împărat dacă nu ar fi fost moartea prematură a tatălui său pe câmpul de luptă (2 Împărați 23:29–30; 2 Cronici 35:20–24; compară cu Ieremia 46:2).

După moartea lui Iosia, fiul său nelegiuit Ioahaz (cunoscut și sub numele de Șalum, 1 Cronici 3:15; Ieremia 22:11–12) a domnit pentru scurtă vreme, până când a fost dus în robie în Egipt de faraon (2 Împărați 23:30–33). În același timp, faraon l-a așezat pe tron pe un alt fiu al lui Iosia, pe Eliachim, schimbându-i numele în Ioiachim (23:34). Când Ioiachim a murit unsprezece ani mai târziu, tronul a fost preluat de fiul său, Ioiachin (24:1–6).

Până atunci, babilonienii porniseră deja la înaintare și au cucerit Ierusalimul la numai trei luni după urcarea pe tron a lui Ioiachin. Babilonienii l-au pus în locul lui pe unul dintre rudele sale, Matania, schimbându-i numele în Zedechia (2 Împărați 24:8–17). Primele trei versete din textul lecției de astăzi sunt formulate aproape identic cu Ieremia 52:1–3 și seamănă mult cu 2 Cronici 36:11–13.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Încă un împărat nelegiuit (2 Împărați 24:18-20a)

• Domnia lui Zedechia (v. 18-19)
• Mânia Domnului (v. 20a)

2. Încă o răzvrătire nechibzuită (2 Împărați 24:20b-25:5)

• Începutul asediului (v. 24:20b-25:1)
• Sfârșitul asediului (v. 2-3)
• Urmările asediului (v. 4-5)

3. Încă o urmare aspră (2 Împărați 25:6-9)

• Sentința lui Zedechia (v. 6-7)
• Arderea Ierusalimului (v. 8-9)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum crezi că l-a influențat pe împăratul Zedechia faptul că a fost martor la purtarea nelegiuită a tatălui său, Ioiachim?
2. Cum putem rupe tiparele păcătoase moștenite din generație în generație în viețile și familiile noastre?
3. În timpul celor doi ani de asediu, crezi că Zedechia L-a căutat pe Domnul?
4. Cum putem deosebi dacă pedepsele sunt drepte sau nedrepte? Cum putem căuta dreptatea lui Dumnezeu în propria noastră viață și în comunitatea noastră?

APLICAȚII PRACTICE:

Povestea căderii Ierusalimului ne oferă o mărturie despre răbdarea și dreptatea lui Dumnezeu. El spusese poporului Său ce avea să se întâmple dacă vor călca legământul (Deuteronom 28:15–29:29). I-a izbăvit din mâna vrăjmașilor și le-a dat timp să se pocăiască (Judecători 2:10–23). Pentru că nu s-au pocăit, blestemele legământului s-au abătut asupra lui Iuda (2 Împărați 24:1–4).

Însă judecata nu a fost cuvântul de pe urmă. Dumnezeu a promis și că Își va restaura poporul și îl va aduce din nou într-o relație deplină cu El (Ieremia 31:31–34). L-a trimis pe Isus Cristos ca să împlinească această promisiune (Luca 22:20; 2 Corinteni 3:6). Iar Dumnezeu este încă răbdător cu noi (2 Petru 3:9).

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al contextului istoric al pasajului din Ieremia 38, să explicăm punctele de vedere și motivațiile persoanelor implicate și să identificăm nevoile specifice ale unui om care are nevoie de salvare spirituală sau fizică.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 38:7-13

VERSETUL DE AUR: „Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, Etiopianul: „Ia de aici treizeci de oameni cu tine și scoate din groapă pe prorocul Ieremia până nu moare!” (Ieremia 38:10)

CONTEXTUL LECȚIEI:  

Zedechia a fost ultimul împărat al lui Iuda înainte de distrugerea Ierusalimului în anul 586 î.Cr. În 597 î.Cr., regele Nebucadnețar al Babilonului a cucerit Ierusalimul. L-a dus în robie pe regele de atunci — Ioiachin — la Babilon, împreună cu familia regală, dregătorii curții, șapte mii de ostași viteji și alți cetățeni de seamă (2 Împărați 24:14–16). Nebucadnețar l-a așezat în locul lui pe unchiul de douăzeci și unu de ani al lui Ioiachin, schimbându-i numele din Matania în Zedechia, nume care înseamnă „Domnul este drept” (24:17). Însă Zedechia nu L-a cinstit pe Domnul.

Relația lui Zedechia cu prorocul Ieremia a fost una complicată. Pe de o parte, Zedechia l-a consultat pe Ieremia și l-a rugat să se roage pentru el (Ieremia 37:3). Își dorea „un cuvânt din partea Domnului” și părea să aibă încredere în proroc (37:17). Dar nu-i plăcea ceea ce i se spunea. A refuzat să se smerească și să ia aminte la mesajul lui Ieremia (2 Cronici 36:12).

Chiar și sub presiune, Ieremia a îndemnat la supunere în fața babilonienilor pentru a salva cât mai multe vieți (Ieremia 38:2–3). Aceasta a dus la acuzații de trădare și la întemnițarea lui (37:11–16). O audiență ulterioară cu regele i-a adus o vreme un tratament mai blând (37:17–21). Totuși, vrăjmașii lui Ieremia au complotat din nou cu regele Zedechia ca prorocul să fie ucis (38:4–6; compară cu 26:11). Ieremia prorocise de multă vreme pieirea Ierusalimului, și nu era pentru prima dată când susținea fățiș capitularea (vezi 27:11). Un împărat din Ierusalim făcuse chiar acest lucru cu câțiva ani înainte (2 Împărați 24:12).

În cele din urmă, Ieremia era văzut ca o amenințare la adresa intereselor liderilor lui Iuda și ai Ierusalimului, întrucât le stătea mereu împotrivă, mustrându-le atitudinile și practicile. Un exemplu este critica sa la adresa reînrobirii unor sclavi eliberați (Ieremia 34:8–22), fapt ce încălca Legea lui Moise (compară cu Exod 21:2–6; Deuteronom 15:12). Toate acestea au culminat cu aruncarea lui într-o groapă, unde urma să moară încet de sete și de foame — cea mai aspră pedeapsă întâlnită până atunci (Ieremia 38:1–6).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Necazul lui Ieremia (Ieremia 38:7-10)

• Observat de un apropiat (v. 7-9)
• Chemat de împărat (v. 10)

2. Salvarea lui Ieremia (Ieremia 38:11-13)

• Ebed-Melec sare în ajutor (v. 11)
• O soluție creativă (v. 12-13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Isus spune că „inima” este locul de unde pornesc gândurile rele (Matei 15:19). De ce ajungem uneori să facem ceea ce este bine, dar din motive greșite?
2. Ți s-a întâmplat vreodată să îți fie greu să oferi ajutor cuiva aflat la ananghie? Ce anume a făcut situația dificilă? Care ar fi un mod practic în care ai putea împlini o nevoie fără ca acest lucru să fie observat sau recunoscut?
3. De ce crezi că Ebed-Melec și-a asumat un risc atât de mare pentru a-i salva viața lui Ieremia?
4. Compară felul în care Dumnezeu l-a ocrotit pe Ebed-Melec aici cu felul în care a fost cruțată Rahav în Iosua 6:22–23. Ce anume din caracterul lui Dumnezeu se descoperă prin aceste două relatări?

APLICAȚII PRACTICE:

Povestea lui Ieremia, a lui Zedechia, a dregătorilor complotiști și a lui Ebed-Melec ne învață mai multe lecții. Pentru Ieremia, ca și pentru mulți dintre prorocii lui Dumnezeu, sarcina de a transmite cu acuratețe cuvântul Domnului a fost un drum anevoios. Însuși Isus avea să meargă mai târziu la Ierusalim și să se confrunte cu împotrivire de moarte, asemenea prorocilor din trecutul lui Israel (vezi Matei 23:37). Isus îi avertizează pe cei care doresc să fie ucenicii Săi că și ei vor înfrunta opoziție și vor fi chemați să „își ia crucea” pentru a-L urma (Matei 16:24). În exemplul lui Zedechia putem vedea urmările lașității și ale preocupării exclusive pentru imaginea publică, în locul căutării adevărului. Planurile lui Dumnezeu au dat peste cap acțiunile egoiste ale nobililor din Ierusalim, dar un împărat drept ar fi trebuit să intervină pentru a-l proteja pe Ieremia și pentru a asculta mesajul lui Dumnezeu.

Ebed-Melec este un exemplu de salvator curajos, care și-a riscat bunăvoința propriului stăpân pentru a salva viața slujitorului lui Dumnezeu. Și Dumnezeu a răspuns credincioșiei acestui om, ocrotindu-l în mijlocul unui câmp de război. Dumnezeu Se arată credincios față de oameni, lucru care devine cu atât mai evident în situațiile disperate (vezi Iosua 6:22–23; 1 Samuel 23:26–29; Rut 4:13–17).

„Salvatorii” de astăzi pot veni sub forma unor profesioniști cu echipamente și pregătire de ultimă generație. Atunci când cineva are nevoie de o salvare fizică, suntem învățați să apelăm la serviciile de urgență. Dar există multe alte ocazii în care credincioșii pot împlini mici acte de izbăvire unii pentru alții: oferind sprijin financiar, îngrijind copii sau stând alături de cei care trec prin tragedii și pierderi. Un salvator credincios nu trebuie să renunțe. Ebed-Melec și-a riscat poziția privilegiată și poate chiar viața pentru a-l confrunta pe rege la poartă și a organiza izbăvirea lui Ieremia. A făcut ceea ce era drept pentru cineva care avea nevoie de ajutorul lui și nu și-a întors privirea în altă parte.

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm cele două situații în care Ieremia 31:31-34 este citat în Noul Testament, să creăm o concordanță între Ieremia 31:29-30 și Exodul 20:5; 34:7 și să observăm lucrarea Duhului Sfânt care ne ajută să conștientizăm păcatul și să renunțăm la pofte pentru a-L iubi pe Dumnezeu cu credincioșie.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 31:29-34, Ioan 1:17

VERSETUL DE AUR: „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” (Ieremia 31:33b)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Cartea prorocului Ieremia se prezintă mai degrabă ca o colecție de episoade decât ca o cronologie liniară a slujirii lui. De pildă, episodul care începe în Ieremia 32:1 are loc după cel din capitolul 36. Așadar, nu ar trebui să ne mire atunci când tonul și conținutul se schimbă brusc, de la un subiect la altul. Întâlnim un astfel de salt chiar la începutul capitolului 30.

Felul în care Ieremia și-a rânduit mesajele i-a determinat pe unii să numească Ieremia 30–33 „Cartea mângâierii,” deoarece tema ei aduce speranța că robia babiloniană nu este cuvântul final. Textul de astăzi ne poartă chiar în inima acestei cărți. În timp ce îl studiem, trebuie să avem în vedere modul în care se așază în contextul mai larg: Dumnezeu a promis că îi va face din nou pe exilați poporul Său (Ieremia 30:22), că îi va întoarce în țara lor (32:41) și că va întări din nou, pentru totdeauna, dinastia lui David, așa cum făcuse la început (30:9; 33:15–26).

Tema generală a Cărții mângâierii este: „Voi aduce înapoi robia lor” (Ieremia 32:44; vezi și 30:3, 18; 33:7, 26). De asemenea, tema legământului — „Voi veți fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru” — este repetată (30:22; vezi și 31:1; 32:38). Rana care părea de nevindecat (30:12, 15) putea fi tămăduită numai de Domnul (30:17). Capitolul 31 înfățișează restaurarea viitoare ca pe un timp de mari binecuvântări, când tânguirea se va preface în bucurie (31:13).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Schimbarea atitudinii (Ieremia 31:29-30)

• O zicală veche (v. 29)
• O nouă realitate (v. 30)

2. Schimbarea legământului (Ieremia 31:31-34)

• De ce este necesar (v. 31-32)
• De ce este deosebit (v. 33-34)

3. Schimbarea mijlocitorului (Ioan 1:17)

• Legea (v. 17a)
• Har și adevăr (v. 17b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce consecințe din viața ta ai fost ispitit să pui pe seama păcatului unei generații trecute sau al unui membru al familiei?
2. În ce împrejurări îți este cel mai greu să îți asumi responsabilitatea pentru propriile fapte?
3. Cum te simți când te gândești că păcatele pe care tu le porți mereu în amintire sunt cele pe care Dumnezeu le-a șters din memoria Sa?
4. Cum îți influențează convingerea că ești iertat felul în care te privești pe tine însuți și modul în care te relaționezi cu ceilalți?

APLICAȚII PRACTICE:

Mulți creștini care își citesc cu credincioșie Biblia se confruntă cu dificultatea de a înțelege ce să facă cu poruncile și rânduielile pe care le întâlnesc în Vechiul Testament. Pentru că noi credem în inspirația și valoarea întregii Scripturi, trebuie să luăm în serios aceste pasaje. Profeția din Ieremia 31 ne ajută să privim în perspectivă și alte părți ale Vechiului Testament. Legea lui Moise a descoperit voia lui Dumnezeu pentru poporul Israel și, în același timp, a dezvăluit multe lucruri despre natura și caracterul Lui. Din perspectiva lui Ieremia vedem că acest legământ dintâi nu a funcționat pentru Israel. Nu pentru că Dumnezeu ar fi eșuat, ci din pricina neascultării poporului. În cele din urmă, Israel a fost pedepsit prin distrugerea Ierusalimului și a templului, urmată de robia în care a fost dus.

Noul legământ despre care vorbește Ieremia reprezintă un nou început pentru omenire. El nu îi definește pe cei care aparțin de el prin supunerea față de lege, ci prin faptul că au experimentat harul iertării prin ispășirea adusă de Isus pentru păcatele noastre.

Ca părtași ai noului legământ, avem multe de învățat din cel vechi, dar ne bucurăm de realitatea noului legământ. Ceea ce prorocii au căutat cu stăruință, noi trăim astăzi (1 Petru 1:10–11).

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm invitația cu privire la vin și să-i răspundem, să facem deosebirea între decizia de a se abține de la vin și alte decizii similare și diferite din alte pasaje scripturale și să ne gândim la o tradiție care se poate hotărî în familie, cu ajutorul căreia membrii familiei să rămână credincioși poruncilor lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 35:5-11

VERSETUL DE AUR: „…căci ei nu beau vin până în ziua de azi și ascultă astfel de porunca tatălui lor.” (Ieremia 35:14b)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Lecția de astăzi este a treia dintr-o serie de cinci din cartea prorocului Ieremia. Contextul general este același ca și în celelalte lecții: slujirea profetică a lui Ieremia, întinsă pe patruzeci de ani, a avut menirea de a avertiza poporul lui Iuda cu privire la judecata lui Dumnezeu ce urma să vină prin mâna babilonienilor. Aceasta avea să se întâmple din pricina păcătoșeniei și a răzvrătirii iudeilor împotriva Domnului.

Textul biblic pentru lecția de astăzi consemnează evenimente care au avut loc „pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda,” adică între anii 609–598 î.Cr. (Ieremia 35:1). Pentru a înțelege semnificația acestui interval, trebuie să îl privim în contextul mai larg al celor trei repere cronologice de presiune babiloniană asupra Palestinei. Acestea sunt anii 605, 597 și 586 î.Cr., ani în care iudeii au fost duși în robie în etape succesive (2 Împărați 24:1, 12; 25:1–21). Referirea din Ieremia 35:11 la strămutarea unei familii la Ierusalim din pricina incursiunii babiloniene indică faptul că este vorba despre invazia din anul 605 î.Cr.

Acelea au fost, într-adevăr, vremuri tulburi. Din punct de vedere omenesc, se dădeau lupte pentru putere între marile imperii ale Asiriei și Babilonului. Ninive, capitala Asiriei, a căzut în anul 612 î.Cr. Victoria Babilonului în bătălia epică de la Carchemiș, din 605 î.Cr. (Ieremia 46:2), a însemnat sfârșitul unui asupritor doar pentru ca altul să îi ia locul. Cum să ne mire atunci că Ieremia s-a simțit nevrednic de sarcina lui (1:6)?

Întâmplarea relatată în textul de astăzi a avut loc cam la jumătatea celor patruzeci de ani în care Ieremia s-a străduit să-i convingă pe cei din poporul lui Dumnezeu să se pocăiască de răutatea lor și să se întoarcă la Domnul. Printre aceste strădanii s-au numărat și câteva mijloace vizuale de învățătură, poruncite de Dumnezeu și foarte grăitoare: o cingătoare de in murdară (Ieremia 13:1–11), o vizită la casa olarului (18:1–11) și purtarea unui jug improvizat pentru a simboliza supunerea față de Babilon (27:1–7). Textul biblic de astăzi consemnează încă un asemenea mijloc vizual prin care Ieremia a încercat să atingă inima unui popor tot mai rătăcit.

O notă de subsol: Ieremia 35:3 menționează pe „Iaazania, fiul lui Ieremia,” dar acesta nu este prorocul Ieremia (a se compara Ieremia 1:1 cu 35:3).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Obiceiuri străvechi (Ieremia 35:5-6)

• Oferirea vinului (v. 5)
• Refuzarea vinului (v. 6)

2. Ascultare deplină (Ieremia 35:7-10)

• Fără case sau recolte (v. 7)
• Fără abateri (v. 7-10)

3. O mutare necesară (Ieremia 35:11)

• Evitarea oștirilor (v. 11a)
• Adăpost la Ierusalim (v. 11b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Gândește-te la un moment recent în care convingerile tale adânc înrădăcinate au fost puse la încercare. Privind înapoi la acea situație, cum ar fi fost Dumnezeu onorat sau dezonorat dacă ai fi acționat altfel?
2. Care sunt exemple de tradiții sau obiceiuri pe care le-ai moștenit de la familia ta? Sunt toate obiceiuri aducătoare de rod sau sunt și unele cu potențial dăunător?
3. Ce anume din faptul că ești creștin te face să simți că „te deosebești” de ceilalți pe care îi cunoști?
4. Ce fel de împrejurări ar justifica schimbarea unei tradiții sau a unui obicei păstrat de multă vreme?

APLICAȚII PRACTICE:

Tradițiile sunt o sabie cu două tăișuri. Adesea chiar cuvântul „tradiție” poartă o conotație negativă. Poate fi asociat cu o practică demodată, depășită, de care oamenii se agață fără a se mai gândi, sau gândindu-se foarte puțin, la semnificația ei. Facem un anumit lucru într-un anumit fel doar pentru că „așa am făcut întotdeauna.” Într-un sens pozitiv însă, tradițiile ne pot ajuta să nu repetăm greșelile trecutului, în timp ce umblăm în ascultare credincioasă de poruncile Domnului.

Deși tradițiile recabiților nu sunt menite să fie urmate de noi astăzi — la fel cum nu erau obligatorii pentru toți oamenii din vremea aceea — exemplul lor de credincioșie trebuie să rămână o inspirație. Spre deosebire de israeliți, care trăiau în păcat și nu s-au pocăit de căile lor rele, recabiții au trăit în ascultare de îndemnurile tatălui lor, Ionadab, îndemnuri care nu contraveneau Cuvântului lui Dumnezeu. Fie ca și noi să urmăm exemplul lor atunci când vine vorba să luăm aminte la Cuvântul lui Dumnezeu și să umblăm în ascultare credincioasă față de felul în care ne-a chemat El să trăim.

SCOPUL LECȚIEI: să spunem ce a poruncit Dumnezeu poporului atunci când i-a scos din Egipt, să deosebim între activitățile zilnice ale iudeilor și închinarea lor de la templu și să formulăm un mesaj prin care ne exprimăm recunoștința față de Dumnezeu pentru că ne-a scăpat dintr-o perioadă de încercări.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 7:1-11, 21-23

VERSETUL DE AUR: „Ci iată porunca pe care le-am dat-o: ‘Ascultați glasul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul Meu; umblați pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiți fericiți!’.” (Ieremia 7:23)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Așa cum am menționat săptămâna trecută, capitolele 7 și 26 din cartea lui Ieremia par să descrie același eveniment, numit uneori „Predica din Templu”. Acesta are loc la scurt timp după moartea împăratului Iosia, căzut într-o bătălie împotriva egiptenilor în anul 609 î.Cr. (2 Împărați 23:29). Diferite indicii sugerează că mesajul lui Ieremia din lecția de astăzi a fost rostit la începutul domniei împăratului Ioiachim (inițial numit Eliachim), fiul lui Iosia (Ieremia 1:3; 26:1). Ioiachim fusese instalat de faraonul Neco ca domn vasal, obligat să plătească un tribut apăsător Egiptului (2 Împărați 23:34–35). Ioiachim a domnit timp de 11 ani, dar a fost în cele din urmă dus în robie la Babilon, după ce s-a răzvrătit împotriva lui Nebucadnețar (2 Cronici 36:5–6). Influența sa negativă reiese din cele aproape douăzeci de menționări ale numelui său în cartea lui Ieremia.

Ca profesie, Ieremia a fost preot și a locuit în satul Anatot (Ieremia 1:1), la aproximativ cinci kilometri nord-est de Ierusalim. În ceea ce privește chemarea sa ca profet, vezi lecția de săptămâna trecută. O călătorie din Anatot până la templu i-ar fi luat cam o oră. Lucrul acesta înseamnă că, în rolul său de proroc, i-ar fi fost ușor să ajungă repede la templu și să transmită un mesaj din partea Domnului.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Introducerea mesajului (Ieremia 7:1-2)

• Necesar pentru proroc (v. 1-2a)
• Necesar pentru popor (v. 2b)

2. Nevoia unei schimbări (Ieremia 7:3-4)

• Soluția corectă (v. 3)
• Soluția greșită (v. 4)

3. Rezultatele dorite (Ieremia 7:5-7)

• Fiți drepți (v. 5)
• Nu asupriți (v. 6a)
• Nu vă închinați idolilor (v. 6b)
• Locuiți țara aceasta (v. 7)

4. Demascarea ipocriziei (Ieremia 7:8-11, 21-23)

• Încredere greșit plasată (v. 8)
• Păcat și idolatrie (v. 9)
• Autoamăgire (v. 10-11)
• Jertfe deșarte (v. 21-23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce îi face pe oameni să creadă sau să își pună încrederea în minciuni? Cum se poate proteja poporul lui Dumnezeu împotriva credinței în neadevăruri?
2. De ce este atât de ușor să ne justificăm comportamentul păcătos?
3. Care sunt modalitățile prin care creștinii pot săvârși fapta potrivită, dar să nu aibă atitudinea lăuntrică potrivită?
4. Care sunt lucrurile pe care le socotești nepotrivite pentru un loc dedicat închinării?

APLICAȚII PRACTICE:

Asemenea celor ce au ascultat „Predica din Templu” a lui Ieremia, creștinii au fost adesea înclinați să-și pună încrederea în lucruri trecătoare. Biserici locale se ridică și cad în fiecare comunitate. Predicatorii și învățătorii puternici nu dăinuie pentru totdeauna. Clădirile glorioase, odinioară pline de închinători, pot ajunge să fie transformate în apartamente sau cluburi de noapte. Cum ne putem feri de a ne încrede în cele pământești și vremelnice?

Falsa soluție de care se agățau ascultătorii originali ai predicii lui Ieremia era o mantra goală de semnificație: „Templul Domnului! Templul Domnului! Templul Domnului!” Ei vedeau clădirea însăși ca pe un fel de talisman sau amuletă aducătoare de noroc. Au refuzat să înfrunte realitatea divină chiar și după distrugerea templului (Ieremia 44:17–18).

Temele de bază ale apelului lui Ieremia rămân valabile și astăzi. Domnul dorește o relație bazată pe ascultarea noastră de bunăvoie, nu pe ritualuri nesincere. Domnul dorește o închinare izvorâtă din inimi sincere, nu doar aparențe de evlavie exterioară. Deși Ieremia a murit acum 25 de secole, mesajul lui este atemporal. Este înțelept să-i ascultăm chemarea de a auzi glasul Domnului și de a răspunde cu pocăință și ascultare.

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă contextul chemării lui Ieremia, să deosebim între reacția lui Ieremia la chemarea lui Dumnezeu și reacția lui Isaia la propria sa chemare și să ne formulăm un plan de încurajare a lucrării congregaționale fără discriminare pe criterii de vârstă.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 1:6-10; 26:8-15

VERSETUL DE AUR: „Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: ‘Sunt un copil’, căci te vei duce la toți aceia la care te voi trimite și vei spune tot ce-ți voi porunci.” (Ieremia 1:7)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Lucrarea profetică a lui Ieremia a început în anul 627 î.Hr., la aproximativ 70 de ani după Isaia. El a fost preot la Anatot (Ieremia 1:1), deci provenea din seminția lui Levi și era o persoană educată. În acea perioadă a murit ultimul mare împărat asirian, ceea ce a pus capăt dominației acestei națiuni nemiloase asupra poporului Israel. Dar alte amenințări străine au ajuns să stăpânească Iuda: mai întâi Egiptul, apoi Babilonul. Toate acestea au culminat în anul 586 î.Cr., când oștile împăratului babilonian Nebucadnețar au cucerit Ierusalimul și au distrus atât zidurile cetății, cât și templul (vezi 2 Împărați 25:1, 8–11).

Cariera lui Ieremia s-a întins pe durata domniilor ultimilor cinci regi ai lui Iuda, înainte de această catastrofă. Ieremia este cunoscut ca „Prorocul plângerii”. Numele lui a contribuit la formarea termenului „ieremiadă”, care desemnează o plângere, tânguire împotriva potrivnicilor. Ieremia este creditat ca autor al cărții care îi poartă numele, precum și al cărții Plângerile.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Chemat la prorocie (Ieremia 1:6-10)

• Obiecția lui Ieremia (v. 6)
• Răspunsul Domnului (v. 7-8)
• Trimiterea lui Ieremia (v. 9-10)

2. Condamnat la moarte (Ieremia 26:8-9)

• Mesaj nedorit (v. 8)
• Gloata neîmblânzită (v. 9)

3. Hotărât să vorbească (Ieremia 26:12-15)

• O făgăduință sigură (v. 12-13)
• Un avertisment aspru (v. 14-15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Îți amintești un moment în care te-ai îndoit că ești capabil să faci ceva ce ai simțit că Dumnezeu îți cere să faci?
2. Când a reprezentat frica o piedică în a asculta de îndrumarea lui Dumnezeu în viața ta?
3. În ce fel ar putea Dumnezeu să folosească slujirea unei persoane pentru a aduce altora atât mustrare, cât și binecuvântare?
4. Când ai fost martor la cineva batjocorit sau amenințat pentru că a făcut ceea ce era drept? Cum ai putea învăța din exemplul unor astfel de oameni să trăiești cu încredere și curaj în propria ta viață?

APLICAȚII PRACTICE:

Ieremia a știut încă de la o vârstă fragedă că ascultarea de chemarea Domnului avea să fie dificilă, chiar periculoasă. Mesajele lui despre distrugerea viitoare urmau să fie nepopulare printre conducătorii Ierusalimului și aveau să întoarcă poporul împotriva lui. Totuși, el a vestit cu credincioșie aceste cuvinte grele, chiar cu riscul propriei vieți. 

Astăzi, poate că nu ești chemat să transmiți cuvintele lui Dumnezeu elitelor din poziții de putere în societate. Rolul tău poate fi limitat la biserică, familie, școală sau locul de muncă. Cu toate acestea, a spune adevărul poate provoca emoții puternice la fel ca în vremea lui Ieremia. La fel ca în cazul lui, această chemare poate veni încă de la o vârstă tânără. Lucrările de a spune adevărul și de slujire nu sunt doar pentru credincioșii maturi.

Ce te împiedică să îți asumi o slujire mai activă pentru Domnul? Crezi că ești prea tânăr? Prea lipsit de experiență? Crezi că ești prea bătrân? Crezi că nu cunoști Biblia suficient de bine? Crezi că ești prea ocupat? Ești descurajat de teama de respingere?

Ieremia probabil că a simțit multe dintre aceste lucruri. Ar fi putut să ducă o viață respectabilă ca preot, bucurându-se de liniștea stabilă a unui sat mic. Dar Domnul avea alte planuri pentru el. A fost chemat să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, vestind judecata Sa elitelor din țara lui și chiar marilor popoare din vremea sa. Deși nu a căutat și nici nu a dorit această responsabilitate, el a împlinit-o cu credincioșie. Fie ca și noi să urmăm exemplul curajosului Ieremia în chemările la slujire pe care Domnul le adresează fiecărui creștin.

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm identitatea robului suferind, să facem legătura dintre suferința sa și conceptul de ispășire prin substituție și să formulăm o rugăciune în care să ne exprimăm recunoștința pentru tot ceea ce a făcut robul prin suferința sa. 

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 53:1-7

VERSETUL DE AUR: „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.” (Isaia 53:6)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Când trecem de la capitolul 39 la capitolul 40 în cartea Isaia, intrăm în „cartea mângâierii,” așa cum i se spune deseori. Capitolele din această secțiune conțin unele dintre cele mai importante profeții despre Domnul nostru Isus Cristos și despre impactul vieții și lucrării Sale. Această parte începe cu un cuvânt de „mângâiere” pentru poporul lui Dumnezeu și oferă Ierusalimului asigurarea că „nelegiuirea lui este ispășită” și că „a primit din mâna Domnului de două ori cât pentru toate păcatele lui” (Isaia 40:1–2). Aceasta descrie, cel mai probabil, sfârșitul robiei poporului în Babilon, prezisă în Isaia 39.

Totuși, mai exista o altă robie, mai profundă și mai apăsătoare, care îi afecta pe oamenii lui Dumnezeu: robia păcatului. Această robie a fost cauza principală a durerii exilului trăit atât de împărăția de nord, Israel (dusă în Asiria în 722 î.Cr.), cât și de împărăția de sud, Iuda (dusă în Babilon în 586 î.Cr.).

Soluția pentru această robie spirituală este descrisă de Isaia în termenii unui „rob” ridicat de Domnul pentru a aduce eliberarea necesară. Aceasta este evidențiată în ceea ce este adesea numit „pasajele robului” sau „cântările robului” din Isaia, deoarece sunt scrise în stilul poeziei ebraice. Patru pasaje din Isaia sunt în mod obișnuit incluse în această categorie: 42:1–9; 49:1–7; 50:4–9; și 52:13–53:12. În unele cazuri, lungimea unui pasaj poate varia în funcție de comentatorii biblici. Unii includ și Isaia 61:1–4 în rândul acestor texte. Deși acest pasaj nu folosește cuvântul „rob”, el a fost citit astfel de Domnul Isus în Luca 4:16–21, El declarând că lucrul acesta se împlinește în propria Sa persoană.

Isaia 53:1–7 (textul de astăzi) face parte din cel mai pătrunzător dintre pasajele robului menționate mai sus. Acest pasaj, Isaia 52:13–53:12, este citat de șapte ori în Noul Testament (Matei 8:17; Luca 22:37; Ioan 12:38; Faptele Apostolilor 8:32–33; Romani 10:16; 15:21; 1 Petru 2:22) și este menționat în mod indirect în peste douăzeci de alte locuri.

Unii comentatori biblici afirmă că Isaia folosește ceea numim „timpul trecut profetic”. Asta înseamnă că, deși Isaia privea cu secole înainte, profețind despre evenimentele legate de Isus, el a vorbit ca și cum acestea s-ar fi întâmplat deja. Această formulare are rolul de a sublinia certitudinea împlinirii profeției.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Apariția robului (Isaia 53:1-3)

• Vestit și dezvăluit (v. 1)
• Smerit și neimpresionant (v. 2)
• Disprețuit și părăsit (v. 3)

2. Suferința robului (Isaia 53:4-7)

• Lovit de Dumnezeu (v. 4)
• Pedepsit în locul nostru (v. 5-6)
• A ales tăcerea (v. 7)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Care sunt cele mai întâlnite piedici care nu-i lasă pe oameni să creadă și să accepte mesajul lui Cristos? Cum îi poți ajuta pe oameni să înfrunte aceste piedici, având încredere că Duhul Sfânt are puterea de a le despietri inima?
2. Care sunt câteva moduri în care nu Îl prețuim pe Cristos așa cum ar trebui?
3. Care sunt suferințele și durerile pe care trebuie să le punem în mâna lui Cristos chiar astăzi?
4. În ce feluri poți purta durerile altor credincioși, astfel încât să-i iubești pe ceilalți așa cum ne-a iubit Cristos? (Ioan 13:34)

APLICAȚII PRACTICE:

Atunci când luăm în considerare slujirea lui Isaia față de regele Ezechia (așa cum am văzut în lecția 1) și o comparăm cu conținutul din Isaia 53, putem observa natura dublă a lucrării profetului. Prima poate fi numită proclamare, prin care profetul vestea mesajul lui Dumnezeu celor din jurul său. A doua poate fi numită profeție despre viitor, în care profetul privea înainte în timp pentru a declara planul lui Dumnezeu cu privire la viitor. Acest plan, care includea lucrarea Robului suferind, avea să influențeze nu doar publicul original, ci întreaga lume. În ambele roluri, profetul lui Dumnezeu era „mânat de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21).

Este deosebit de instructiv să ne reamintim acum de un pasaj din Noul Testament, anume Ioan 12:41. În acel verset, apostolul Ioan îl descrie pe Isaia ca fiind cel care „a văzut slava Lui și a vorbit despre El.” În lecția anterioară, accentul a fost pus pe slava pe care Isaia a văzut-o în viziunea sa cu Domnul „șezând pe un scaun de domnie foarte înalt” în templul ceresc (Isaia 6:1). În Isaia 53, însă, Isaia a prevăzut slava Domnului Isus într-un mod cu totul diferit. A fost slava văzută atunci când Domnul  Isus a fost înălțat pe cruce (Ioan 12:32–33).

Aceasta este slava dragostei și sfințeniei lui Dumnezeu (Romani 3:21–26), demonstrată printr-un act care, în ochii oamenilor din vremea Domnului Isus, părea vrednic de dispreț și dezgust. A fost, după cum spunea apostolul Pavel, unul dintre „lucrurile nebune ale lumii” prin care Dumnezeu a ales „să facă de rușine” pe cei înțelepți și puternici (1 Corinteni 1:27).

Unii comentatori au sugerat că crucea descoperă slava lui Dumnezeu în cele mai joase lucruri. Aceasta este slava lui Isus pe care Isaia a văzut-o în pasajul de astăzi. Iar ca rezultat al suferinței, morții și învierii Robului, Îl adorăm acum în înălțimi (Efeseni 1:18–23).

DESCOPERIREA LUI HILCHIA

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm ce a găsit Hilchia, să diferențiem între reacția împăratului Iosia după ascultarea Scripturii citite și reacția împăratului Ioiachim, din Ieremia 36:20-26 și să ne formulăm un plan prin care să punem mai mult preț pe citirea în public și în privat a Scripturii, pentru a nu neglija Cuvântul lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Cronici 34:15-22, 26-27

VERSETUL DE AUR: „Atunci, Hilchia a luat cuvântul și a zis logofătului Șafan: „Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.” Și Hilchia a dat lui Șafan cartea.” (2 Cronici 34:15)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Această lecție continuă explorarea regilor și a profeților din împărăția lui Iuda. În acest sens, contextul lecției 2 se aplică și aici.

După domnia lui Ezechia în Iuda (715–685 î.Hr.), templul din Ierusalim a ajuns din nou în paragină, rămânând neglijat. Mare parte din această decădere a avut loc în timpul domniei celui mai longeviv rege al lui Iuda, Manase (696–642 î.Hr.). Domnia lui a fost marcată de păcat și răutate. El a readus practicile idolatre (2 Împărați 21:3), a vărsat sânge nevinovat (21:16; 24:4) și „a făcut ce este rău înaintea Domnului” (21:2). Păcatele sale au culminat cu profanarea templului din Ierusalim (21:7), același templu pe care Ezechia îl curățise (vezi lecția 2). Scriptura enumeră faptele păcătoase ale lui Manase ca o cauză a dezastrului, distrugerii și exilului care aveau să vină peste Iuda (21:10–15).

Manase a fost urmat la tron de fiul său, Amon. Și el a fost un rege rău: s-a închinat idolilor și „nu s-a smerit înaintea Domnului” (2 Cronici 33:22–23). La doi ani după începerea domniei sale, a fost asasinat. Fiul său de opt ani, Iosia, l-a urmat pe tronul lui Iuda (34:1).

Domnia lui Iosia (640–609 î.Hr.) a fost diferită de cea a tatălui și bunicului său. La vârsta de 16 ani, a început să-L „caute pe Dumnezeul tatălui său David” (2 Cronici 34:3a). Patru ani mai târziu, a inițiat o acțiune de curățire a țării Iuda și a Ierusalimului de idolatrie (34:3b–7). Apoi, la 26 de ani, în al optsprezecelea an al domniei sale, a luat măsuri pentru a repara templul din Ierusalim (34:8). A fost un act semnificativ, deoarece regii anteriori permiseseră ca templul să ajungă în ruină (34:11). În anii dinaintea acestui proiect, aproape că nu se mai aducea închinare credincioasă în templu, cu excepția unei scurte perioade (33:14–17). Restaurarea templului a fost punctul culminant al reformei lui Iosia. Totuși, această lucrare a dus la o descoperire neașteptată, așa cum vom vedea în lecția de astăzi.

Relatarea paralelă din 2 Cronici 34:15–22, 26–27 (lecția de azi) se regăsește și în 2 Împărați 22:8–14, 18–19.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Descoperirea unei cărți (2 Cronici 34:15-21)

• Prezentarea și citirea cărții (v. 15-18)
• Reacție și poruncă (v. 19-21)

2. Consultarea prorociței (2 Cronici 34:22, 26-27)

• Identitate și locație (v. 22)
• Reacție și motivare (v. 26-27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Care sunt acele obiceiuri și practici personale care te ajută să nu neglijezi Cuvântul lui Dumnezeu? Există obiceiuri și practici colective care te ajută în acest sens?
2. De ce pregătire sau cunoștințe suplimentare ai nevoie pentru a-ți adânci studiul Cuvântului lui Dumnezeu?
3. A existat un moment în care Cuvântul lui Dumnezeu a stârnit în tine sentimente puternice? 
4. Ce pași vei face pentru a cultiva o inimă sensibilă și o atitudine smerită înaintea Domnului? Ce piedici te împiedică să cultivi aceste lucruri? Cum vei face față acestor obstacole?

APLICAȚII PRACTICE:

Iosia a primit cartea Legii, a auzit cuvintele ei și L-a căutat cu smerenie pe Domnul. Exemplul lui ne oferă un model despre cum să răspundem Cuvântului lui Dumnezeu și astăzi. Iosia a primit cuvintele lui Dumnezeu cu atenție și cu supunere.

A asculta cu atenție presupune o atitudine de receptivitate. Ne lăsăm deoparte tendințele de apărare, dorințele de a evita adevărul și justificările personale. Atunci când ascultăm cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu, ne dezbrăcăm de așteptările noastre. În schimb, primim cu răbdare Cuvântul lui Dumnezeu și Îi permitem puterii Lui să ne transforme.

După ce ascultăm cu atenție, ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu și Îl lăsăm să ne conducă spre ascultare. Auzi Cuvântul lui Dumnezeu și te angajezi să-L urmezi. Suntem copiii lui Dumnezeu, chemați la ascultare de Cuvântul Său.

Putem primi Cuvântul lui Dumnezeu doar dacă „urechea” noastră spirituală este pregătită să „audă”. Această receptivitate apare atunci când avem o inimă dispusă să se pocăiască de păcat, să se supună Cuvântului și să-L caute pe Dumnezeu mai presus de orice. Doar atunci putem asculta cu adevărat cuvintele Sale.

Cum primești tu Cuvântul lui Dumnezeu? Ești asemenea lui Iosia — ascultând cu atenție și supunere? Cel care este Creatorul, Conducătorul și Răscumpărătorul nostru S-a descoperit prin Scriptură. Cum să nu ne intereseze ceea ce are El de spus?

PAȘTELE LUI EZECHIA

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm calitățile de lider ale lui Ezechia, să găsim asemănările și deosebirile dintre sărbătoarea de Paște a lui Ezechia și cea a lui Iosia din 2 Cronici 35 și să discutăm despre trăsăturile unui lider pe care creștinul contemporan ar trebui să și le dorească.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Cronici 30:1-9, 26-27

VERSETUL DE AUR: „A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim așa ceva.” (2 Cronici 30:26)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Divizarea monarhiei unite a lui Israel în cele două împărății — Israel și Iuda — a avut loc în anul 931 î.Hr., în timpul domniei fiului lui Solomon, Roboam. În loc de o coexistență pașnică, cele două regate au fost ostile unul față de celălalt (1 Împărați 15:16, 32; 2 Cronici 13:1–20).

Aproape 200 de ani mai târziu, Ahaz a urcat pe tronul lui Iuda (a domnit între 735–715 î.Hr.). Domnia lui a fost marcată de răutate și necredincioșie (2 Cronici 28:1–4). Cu câțiva ani înainte ca Ahaz să înceapă să domnească, forțele asiriene conduse de Tiglat-Pileser al III-lea (a domnit între 745–727 î.Hr.) începuseră să exercite presiune asupra împărăției de nord, Israel. Presiunea a fost temporar ușurată prin plata unui tribut (2 Împărați 15:19–20). În acest proces, regele asirian cunoscut și sub numele de „Pul,” a deportat membri din semințiile lui Ruben, Gad și Manase (1 Cronici 5:6, 26).

Presiunea a revenit după ce regele Ahaz al lui Iuda i-a oferit un tribut lui Tiglat-Pileser în schimbul ajutorului militar împotriva Siriei și a împărăției de nord, Israel (2 Împărați 16:7–9; 2 Cronici 28:16–21). În cele din urmă, situația a dus la două rezultate majore: (1) exilul celor zece seminții din nord, în anul 722 î.Hr. (2 Împărați 17:5–6) și (2) izbăvirea providențială (dar temporară) a cetății Ierusalim în anul 701 î.Hr., în timpul domniei lui Ezechia (2 Împărați 18:17–19:36; Isaia 37).

Când fiul lui Ahaz, Ezechia, a urcat pe tron (a domnit aproximativ între 715–685 î.Hr.), templul se afla într-o stare de degradare fizică și de întinare spirituală. Drept urmare, Ezechia a inițiat un proiect de restaurare pentru a curăți templul, astfel încât poporul să poată aduce din nou închinare credincioasă Domnului (2 Cronici 29:3). După ce proiectul a fost finalizat în doar 16 zile (29:17), regele a organizat o ceremonie de resfințire, care a inclus o închinare așezată în rânduială (29:20–36).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Reluarea Paștelui (2 Cronici 30:1-5)

• Israel și Iuda (v. 1)
• Problema și rezolvarea (v. 2-3)
• Încuviințare și vestire (v. 4-5)

2. Reîntoarcerea la Dumnezeu (2 Cronici 30:6-9)

• Ce să facem (v. 6)
• Ce să nu facem (v. 7-8)
• De ce să facem lucrurile acestea (v. 9)

3. Urmările sărbătorii (2 Cronici 30:26-27)

• Poporul bucuros (v. 26)
• Poporul binecuvântat (v. 27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum pot credincioșii sărbători lucrarea lui Dumnezeu de eliberare și mântuire?
2. Cum să trăim astfel încât generațiile viitoare să ne poată vedea ca un exemplu de credincioșie și ascultare față de Dumnezeu?
3. Cum Îl vei adora pe Dumnezeu cu „mare bucurie” în săptămâna care urmează?
4. Ce comportamente sau ideologii te împiedică să trăiești o viață de pocăință și unitate?

APLICAȚII PRACTICE:

Creștinii nu sunt imuni la dezbinare. Din păcate, o simplă privire asupra rețelelor de socializare — ca să nu mai vorbim de secole întregi de istorie — scoate la iveală ostilități și conflicte între credincioși. Totuși, în fața acestor atitudini, ne putem uita la exemplul lui Ezechia. Conducerea lui, în mijlocul păcatului și al altor disfuncționalități, poate fi un model pentru noi, cei din secolul douăzeci și unu.

În primul rând, trebuie întotdeauna să ne întoarcem la Domnul și să ne pocăim; acest lucru presupune să recunoaștem că cel mai important lucru este să fim cu El. În al doilea rând, ar trebui să ne unim cu alți credincioși și să venim înaintea lui Dumnezeu în închinare, ca un popor pocăit. Atunci când se întâmplă aceste lucruri, urmează binecuvântarea.

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă ce a văzut Isaia și care a fost reacția lui, să găsim asemănările și deosebirile dintre reacția lui Isaia la chemarea lui Dumnezeu și cea a lui Ieremia la propria lui chemare și să discutăm despre cum putem face deosebirea dintre o chemare autentică de la Dumnezeu și o simplă nevoie umană.

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 6:1-8, Isaia 38:1-5

VERSETUL DE AUR: „Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”.” (Isaia 6:8)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Isaia și-a început slujirea profetică la aproximativ 200 de ani după ce națiunea lui Israel s-a divizat. În anul 931 î.Hr., monarhia unită a lui Israel s-a împărțit în două regate: Israel (regatul de nord) și Iuda (regatul de sud). Lucrarea profetică a lui Isaia s-a concentrat asupra regatului de sud, Iuda, lucru reflectat prin menționarea regilor iudei în Isaia 1:1.

Surprinzător, chemarea Domnului pentru Isaia nu este relatată decât în capitolul 6. Aceasta diferă de tiparul obișnuit în care chemarea unui profet este menționată la începutul cărții (exemple: Ieremia 1:4–19; Ezechiel 1:1–3:15). Poate că autorul a dorit mai întâi să prezinte contextul chemării — lucru pe care primele cinci capitole din Isaia îl împlinesc.

Poporul lui Iuda devenise o „națiune păcătoasă”, răzvrătindu-se pe față împotriva Domnului (Isaia 1:1–5). Un spirit de autosuficiență însoțea o fațadă de prosperitate economică, siguranță militară și aroganță religioasă (Isaia 2:7–8). Domnul Își descrie poporul ca pe o vie care a produs roade nepotrivite (5:1–7). Prin nedreptatea lor, ajunseseră să redefinească binele și răul (5:20).

Aceasta era epoca în care se afla Isaia atunci când a venit chemarea Domnului asupra lui.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Trimis de Dumnezeu (Isaia 6:1-8)

• Ce a văzut Isaia (v. 1-2)
• Ce a auzit Isaia (v. 3)
• Ce a simțit Isaia (v. 4)
• Ce a spus Isaia (v. 5)
• Ce a primit Isaia (v. 6-8)

2. Comunicarea cu Regele (Isaia 38:1-5)

• Un mesaj despre moarte (v. 1)
• Lacrimi de amărăciune (v. 2-3)
• Prelungirea vieții (v. 4-5)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce ne descoperă acoperirea serafimilor despre atitudinea și postura pe care ar trebui să o adoptăm în închinare și în rugăciune?
2. Cum afectează postura ta fizică, mentală și emoțională actele tale de închinare?
3. Cum ai descrie relația dintre sfințenia lui Dumnezeu și sfințenia poporului Său (1 Petru 1:15-16)?
4. Cum îi poți încuraja și pe alții să-L slăvească pe Dumnezeu pentru sfințenia Sa?

APLICAȚII PRACTICE:

Nu toți vom trăi aceeași chemare spre slujirea cu normă întreagă în cadrul bisericii. Totuși, Dumnezeu îi cheamă pe toți să Îi slujească. Indiferent unde ne cheamă Dumnezeu să lucrăm, ar trebui să răspundem cu propria noastră versiune a cuvintelor: „Iată-mă, trimite-mă!”

Atunci când răspundem cu smerenie și disponibilitate, Dumnezeu ne va folosi ca reprezentanți ai Săi înaintea altora. Unii dintre noi Îi vor sluji prin lucrare pastorală sau misionară. Alții Îi vor sluji prin mărturia lor la locul de muncă, prin relațiile cu familia și prietenii, prin susținerea financiară a lucrării misionare, și așa mai departe. Când răspundem chemării lui Dumnezeu, indiferent unde ne duce, ne aflăm într-un loc de slujire pentru El.