Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: să definim termenul „ordinare” cu sensul „consacrării,” să comparăm și să facem deosebirea între ordinare și consacrare în Vechiul Testament, cu valoarea și aplicarea din Noul Testament și să ne formulăm un plan prin care să slujim ca membri ai preoției creștine sfinte și împărătești, așa cum este prezentată în 1 Petru 2:5, 9.

TEXTUL LECȚIEI: Deuteronomul 15:4-11, Matei 25:42-45

VERSETUL DE AUR: „Totdeauna vor fi săraci în țară, de aceea îți dau porunca aceasta: ‘Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta.” Deuteronomul 15:11

CONTEXTUL LECȚIEI:

Termenul Deuteronom este format din două cuvinte grecești care înseamnă a doua lege. Moise a spus și a scris cuvintele din această carte după ce israeliții își ispășiseră cei patruzeci de ani de peregrinare prin pustie (Numeri 32:13; Deuteronomul 2:7; 8:2). O generație nouă a luat locul celei precedente, iar această generație trebuia să audă la rândul ei Legea lui Moise. De aceea, Deuteronomul se referă la a doua rostire a legii (vezi și cele Zece Porunci atât în Exodul 20, cât și în Deuteronomul 5).

Codurile legislative modelează în mod direct cultura și sunt, la rândul lor, modelate de ea. Ele exprimă normele și așteptările unei societăți. În întregul Orient Apropiat antic, codurile legislative priveau teme comune, cum ar fi rambursarea datoriilor, eliberarea persoanelor înrobite și stabilirea drepturilor asupra pământului. Legea lui Moise abordează teme asemănătoare. Ea prevede de asemenea ștergerea datoriilor, eliberarea oamenilor și redarea pământului, chiar dacă urmează un calendar diferit (Leviticul 25:10; Deuteronomul 15:1-2).

Legea lui Moise prezintă asemănări izbitoare cu alte coduri din vechime, inclusiv Codul lui Hammurabi. Totuși, combinația politicilor guvernamentale, administrative și spirituale din cadrul Legii lui Moise rămâne unică. Unicul și adevăratul Dumnezeu este conducătorul spiritual și regele. El Își cheamă poporul să fie o reflectare a sfințeniei și a generozității Sale.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Dărnicia față de aproapele (Deuteronomul 15:4-11)

• Făgăduirea binecuvântării (v. 4-6)
• Amintirea dărniciei (v. 7-10)
• Poruncirea bunăvoinței (v. 11)

2. Dărnicia față de Domnul (Matei 25:42-45)

• Dovada îndurării (v. 42-43)
• Când s-a întâmplat acest lucru (v. 44)
• Dezvăluirea semnificație (v. 45)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce înseamnă moștenirea pentru tine? Care sunt lucrurile pe care speri că le vei moșteni?
2. Ți s-a întâmplat vreodată să ți se „împietrească inima” față de un om sărac sau cu alte nevoi? Ți-ai „închis mâna” față de această persoană? Ce s-a întâmplat?
3. Ți s-a întâmplat vreodată să Îl întâlnești pe Domnul Isus interacționând cu un om?
4. La ce se referă Domnul Isus atunci când spune „acești foarte neînsemnați frați ai Mei”?

APLICAȚII PRACTICE:

Dumnezeu Își cheamă poporul să acorde o atenție deosebită orfanilor, văduvelor, celor săraci, celor aflați la ananghie și străinilor. El dă legi asemănătoare cu cele întâlnite la popoarele din jurul Israelului (precum Codul lui Hammurabi), dar adaugă un element important de generozitate poruncilor Sale. Dumnezeu vrea ca poporul Lui să vadă și să înțeleagă nevoile și apoi, mișcat de compasiune, să treacă la fapte. El dorește să ne slujim unii pe ceilalți ca și cum L-am sluji pe El. Domnul Isus ne arată cât se poate de radical că milostenia față de cei săraci și nevoiași este o cale de a-i recunoaște pe adevărații ucenici.

Dumnezeul nostru este plin de o generozitate uimitoare. Îi reflectăm slava și natura darnică atunci când sunt binevoitori față de ceilalți. Bunăvoința ne ajută să ne amintim că abundența și binecuvântarea noastră vin de la Domnul. În calitate de copii ai lui Dumnezeu, nu trebuie să ne îngrijorăm de lipsuri sau de pierderi. Tatăl nostru ceresc ne poartă de grijă. Prin urmare, dacă ne stă în putere să ajutăm o altă persoană, suntem chemați să facem lucrul acesta. Ajutorul la care ne cheamă Domnul Isus nu este dificil sau complicat. Este simplu și reflectă inima Lui, compasiunea Lui, harul și dragostea Lui. Suntem chemați să fim darnici.

Dumnezeu iubește pe cel care dă cu bucurie (2 Corinteni 9:7). El nu privește darurile și binecuvântările pe care le oferă ca pe ceva care L-ar sărăci sau i-ar face rău. Dimpotrivă, El Își binecuvântează copiii pentru că îi iubește. El dorește ca poporul Său să reflecte natura Sa. Dumnezeu ne cheamă să trăim cu o inimă deschisă.

Domnul Isus ne cere să îi vedem și să îi slujim pe ceilalți ca și cum L-am vedea și L-am sluji pe El. pentru aceasta, trebuie să privim totul cu ochi noi, cu ochii compasiunii. Nu mai rămâne loc pentru prejudecăți, rasism, critici sau favoritisme în poporul lui Dumnezeu. Domnul Isus nu dorește ca poporul Lui să adopte o mentalitate gen „fiecare pentru el însuși”. El își cheamă poporul la o viață comunitară marcată de compasiune vie. Săracii, cei cu probleme, flămânzii, însetații, străinii, cei fără adăpost, cei fără haine, cei bolnavi și cei întemnițați merită bunătatea, grija și atenția noastră. Chiar dacă societatea îi respinge, Dumnezeu îi vede ca pe niște copii creați după chipul Lui. Grija pe care le-o oferim influențează moștenirea pe care o vom primi. Dumnezeu ne cheamă să trăim cu ochii deschiși.

SCOPUL LECȚIEI: să enumerăm propunerile făcute de Daniel cu privire la dietă și rezultatele obținute, să subliniem moduri practice prin care ne putem cultiva sănătatea mentală, fizică și spirituală prin căutarea adevărului și a lucrurilor evlavioase și să ne trecem în revistă obiceiurile zilnice, făcând schimbările necesare prin care să-L slăvim pe Dumnezeu prin timpul, dieta și atenția noastră.

TEXTUL LECȚIEI: Daniel 1:8-17, 1 Timotei 4:7-8

VERSETUL DE AUR: „Caută să fii evlavios. Căci deprinderea trupească este de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privință, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare.” 1 Timotei 4:7b-8

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cartea lui Daniel este împărțită în două porțiuni: capitolele 1-6 conțin narațiuni despre Daniel și tovarășii lui în slujba diferiților regi, în vreme ce capitolele 7-12 cuprind viziunile lui Daniel. Datorită acestor viziuni, cartea este inclusă în secțiunea „profețiilor” din Biblie. Lecția de astăzi provine din prima parte a cărții.

Epistola întâi către Timotei a fost scrisă la mai bine de cinci sute de ani după vremea lui Daniel. Timotei a fost colaboratorul lui Pavel și unul dintre tovarășii lui de călătorie. În această scrisoare, Pavel îi oferă lui Timotei îndrumări privind situația din biserica din Efes, în special cu privire la combaterea învățăturilor false care amenințau să denatureze vestea bună a Evangheliei și să provoace tulburare în biserică.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Hotărâre fermă (Daniel 1:8-10)

• Bunăvoința acordată lui Daniel (v. 8-9)
• Preocuparea căpeteniei (v. 10)

2. O soluție acceptabilă (Daniel 1:11-14)

• Încercarea propusă (v. 11-12)
• Acceptarea comparației (v. 13-14)

3. Rezultate clare (Daniel 1:15-17)

• Diferențe vizibile la înfățișare (v. 15)
• Schimbarea hranei (v. 16)
• Binecuvântări de la Dumnezeu (v. 17)

4. Calea preferabilă (1 Timotei 4:7-8)

• Evitarea nesăbuinței (v. 7a)
• Căutarea evlaviei (v. 7b)
• Culegerea roadelor (v. 8)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Descrie un moment din viața ta în care ți-ai impus o limită pentru a rămâne credincios voii lui Dumnezeu. Ce ai învățat din acea experiență și cum i-ar putea ajuta lucrul acesta pe alții?
2. Cum ar trebui să răspundă creștinii la reguli sau politici care le încalcă convingerile?
3. În ce fel se poate pregăti și forma creștinul pentru a fi mai evlavios? Putem compara această pregătire cu antrenamentul fizic?
4. În ce fel te-a binecuvântat Dumnezeu dincolo de orice așteptare a ta (Efeseni 3:20-21)?

APLICAȚII PRACTICE:

Ambele texte din această lecție tratează legătura dintre trupul nostru și cinstirea lui Dumnezeu. În Daniel 1:8-17, Daniel și tovarășii lui au rezistat asimilării totale în cultura și religia Babilonului. Această rezistență s-a manifestat prin refuzul principial de a mânca hrana și de a bea vinul care le fuseseră puse la dispoziție. Daniel a cerut în schimb apă și alimente care se aliniau mai bine cu voia lui Dumnezeu. Prin intervenția lui Dumnezeu, cererea lui a fost acceptată, iar perioada de încercare s-a dovedit a fi un succes. Daniel și prietenii lui au ținut piept asimilării și au rămas legați de poporul lor și de Dumnezeu.

Legături puternice se pot forma prin hrană și prin alte tipuri de consum. Putem vorbi astfel despre legături relaționale, filosofice sau sociale. Cei din jur vor observa ceea ce consumi și efectele asupra trupului și sufletului. Daniel și prietenii lui și-au folosit trupul  pentru a-L cinsti astfel pe Dumnezeu. Pentru noi, acest lucru poate lua următoarele forme: să ne alegem o alimentație sănătoasă, să facem exerciții fizice, să ne odihnim suficient și să fim prevăzători în ceea ce privește îngrijirea preventivă.

Textul din 1 Timotei 4:7-8 privește această idee dintr-o perspectivă spirituală. Bucurându-se de bunătatea creației lui Dumnezeu, Pavel îl îndeamnă pe Timotei să pună pe primul loc urmărirea evlaviei. Limbajul pe care îl folosește aici ne duce cu gândul la antrenamentul atleților (1 Corinteni 9:24-27). Acest îndemn îi amintea lui Timotei că a-L căuta pe Dumnezeu îi aduce credinciosului mult mai mult decât orice preocupare centrată în primul rând pe trup. Având în vedere cultura dezorientată în care trăim, este ușor să lăsăm grija pentru sănătatea fizică să ocupe un loc mult mai important pe lista noastră de priorități. Cuvintele lui Pavel le reamintesc credincioșilor faptul că este mai importantă credincioșia față de Dumnezeu. Citite laolaltă, Daniel 1 și 1 Timotei 4 ne încurajează să ne cinstim trupul pentru a-L putea cinsti pe Dumnezeu.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm cele mai importante două porunci, conform pasajului din Marcu 12:28-34, să oferim exemple inspirate din Iacov 2:14-17 care întruchipează aceste porunci și să ne formulăm un plan de a identifica și rezolva nevoile urgente din comunitatea noastră.

TEXTUL LECȚIEI: Marcu 12:28-34, Iacov 2:14-17

VERSETUL DE AUR: „…și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul și cu toată puterea și a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele.”” Marcu 12:33

CONTEXTUL LECȚIEI:

Contextul pasajului din Marcu 12:28-34 este templul din Ierusalim, în timpul ultimei săptămâni din viața pământească a Domnului Isus. Domnul Isus Își petrece mare parte a acestei săptămâni învățându-i pe alții în zona templului (Marcu 11:15-17, 27; 12:35). Mai devreme, Domnul Isus Își exprimase dezaprobarea față de obiceiurile monetare din templu atunci când i-a alungat pe schimbătorii de bani, care transformaseră locul de închinare într-un centru comercial în loc de un loc al rugăciunii (11:15-17). Abordarea Domnului Isus și învățăturile Sale, i-au înfuriat pe conducătorii templului (11:18).

Ca urmare, autoritățile templului au încercat să submineze credibilitatea Domnului Isus în fața poporului, punându-I la îndoială loialitatea și provocându-L la discuții publice. Dacă popularitatea Lui ar fi scăzut în urma discreditării, autoritățile ar fi putut să ia măsuri împotriva Lui fără a atrage mânia oamenilor. Iar dacă răspunsurile Lui ar fi pus la îndoială autoritatea Romei, L-ar fi putut fi preda romanilor pe Domnul Isus pentru a fi executat. În orice caz, autoritățile doreau să Îi submineze credibilitatea deoarece Îl considerau o amenințare (Ioan 11:48).

În ceea ce privește epistola lui Iacov, în Noul Testament apar patru sau cinci persoane cu numele Iacov. Autorul acestei epistole este același Iacov menționat în Matei 13:55, fratele vitreg al Domnului Isus. Influența acestui Iacov se vede în Faptele Apostolilor 15:13-21.

Iacov își adresează scrisoarea diasporei, adică evrei din punct de vedere etnic și religios care trăiau răspândiți în diferite regiuni, dintre care mulți au ajuns să Îl recunoască pe Isus ca împlinirea speranței lui Israel (Iacov 1:1). Iacov este evident preocupat de felul în care trăiesc acești credincioși. Oferind soluții la problemele pe care le observă, el îi îndeamnă să trăiască în lumina Evangheliei pe care o mărturisesc (Iacov 1:21-22, 27; 2:8, 24). Iacov menționează „legea împărătească”, aceeași poruncă rostită de Domnul Isus în Marcu 12:31: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți (Iacov 2:8).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Credința adevărată (Marcu 12:28-34)

• Întrebarea adresată Domnului Isus (v. 28)
• Explicarea Legii (v. 29-31)
• Dezvoltarea răspunsului (v. 32-33)
• Dovada înțelepciunii (v. 34)

2. Faptele potrivite (Iacov 2:14-17)

• O întrebare retorică (v. 14)
• Un exemplu evident (v. 15-16)
• O afirmație rostită cu certitudine (v. 17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Există aspecte ale vieții tale care le indică celorlalți o viață pe deplin dedicată iubirii de Dumnezeu? Enumeră câteva personaje prezente în Scriptură, pe care le admiri pentru dedicarea lor în acest sens. 
2. Care parte din răspunsul dublu al Domnului Isus (Marcu 12:30-31) ți se pare cel mai greu de îndeplinit în zilele noastre?
3. Cum îți pune la încercare pasajul din Iacov înțelegerea pe care o ai despre credință?

APLICAȚII PRACTICE:

Legea lui Moise a stabilit multe lucruri specifice pe care Dumnezeu le dorea de la poporul Său care trăia sub acel legământ. Însă oamenii erau plăcuți înaintea lui Dumnezeu doar atunci când acțiunile cerute erau motivate și însoțite de dragoste pentru Dumnezeu și de dragoste pentru cei creați după chipul Lui. A avea aceste priorități așezate corect ne permite și astăzi să trăim o viață bună și în celelalte aspecte secundare. Domnul Isus a subliniat acest lucru foarte clar în Marcu 12.

La fel, pasajul din Iacov 2 ne arată că, oricât de importantă ar fi credința, ea nu valorează nimic dacă nu este însoțită de acțiuni potrivite. Privind laolaltă aceste pasaje, înțelegem că adevărata credință și răspunsul corect față de Dumnezeu se rezumă la o dragoste trăită în fiecare zi.

Atunci când Domnul Isus a fost întrebat care este cea mai mare poruncă, El a oferit un răspuns dublu. Aceasta pentru că una nu poate exista fără cealaltă. Cele două porunci sunt legate între ele într-un mod inseparabil. Nu Îl putem iubi pe Dumnezeu fără să ne iubim aproapele și nu ne putem iubi aproapele cu adevărat fără să Îl iubim pe Dumnezeu mai întâi (1 Ioan 3:16-17). Adevărata credință se exprimă prin astfel de fapte bune.

Să Îl iubim pe Dumnezeu și pe aproapele este cea mai bună jertfă pe care I-o putem aduce lui Dumnezeu, darul întregii noastre ființe pentru El și pentru ceilalți. Ne oferim ca jertfe vii, manifestate în dragoste pentru Dumnezeu și pentru ceilalți, chiar și pentru dușmanii noștri (Romani 12:1, 9-11, 20-21).

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm aspectele dărniciei subliniate în 2 Corinteni 8:3-9, să explicăm contextul colectei organizate de apostolul Pavel în rândul bisericilor dintre neamuri din primul secol și că ne formulăm o modalitate prin care să ne exprimăm dărnicia în săptămâna care ne stă în față.

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 1:6-8, 2 Corinteni 8:3-9

VERSETUL DE AUR: „Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.” 2 Corinteni 8:9

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cele două texte din lecția de astăzi sunt despărțite de aproape trei decenii. Domnul  Isus a fost răstignit în timpul sărbătorii Paștelui, în anul 30 d.Cr., a înviat din morți și S-a arătat ucenicilor Săi timp de aproximativ patruzeci de zile după aceea (Faptele Apostolilor 1:3), înainte de înălțarea Sa la cer. Câțiva ani mai târziu, Saul (numit și Pavel; vezi Faptele 13:9), L-a întâlnit pe Domnul Isus cel înviat pe drumul spre Damasc (Faptele 9:1-19). Acea întâlnire a dus la călătoriile misionare ale lui Pavel în întreg Imperiul Roman, ca apostol al Domnului Isus Cristos pentru neamuri (Romani 11:13, Galateni 2:8, 1 Timotei 2:7).

Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, un important centru comercial și capitala unei provincii romane; prin urmare Pavel era cetățean roman prin naștere (Faptele 22:22-29). La un moment dat în tinerețea sa, a decis să se mute la Ierusalim pentru a studia sub îndrumarea lui Gamaliel (Faptele 22:3). După experiența de pe drumul spre Damasc, Pavel a întemeiat biserici în diferite cetăți romane. Pe măsură ce oamenii răspundeau mesajului Evangheliei, Pavel s-a confruntat necontenit cu nevoia de a construi punți între cei ce Îl urmau pe Cristos dintre neamuri și credincioșii proveniți din rândul evreilor.

Am putea spune, așadar, că primul capitol al cărții Faptele Apostolilor îi prezintă pe apostoli primind misiunea lor și pregătindu-se pentru ea, iar capitolele care urmează arată modul în care s-a împlinit această misiune. Au existat tensiuni legate de unele aspecte ale Legii lui Moise, atât în doctrină, cât și în practică, pe măsură ce iudeii și neamurile intrau împreună în comunitatea credinței. Această luptă s-a evidențiat cel mai mult în faimosul Conciliu de la Ierusalim, în jurul anului 51 d.Cr. (Faptele 15).

Consensul la care s-a ajuns în cadrul acelui consiliu a deschis ușa credincioșilor dintre neamuri pentru a fi primiți în biserică pe baza harului Domnului Isus Cristos, nu pe baza respectării Legii lui Moise (Faptele 15:5-11). Această recunoaștere a planului lui Dumnezeu a fost esențială pentru a stabili caracterul inclusiv al bisericii. Importanța acestei decizii avea să devină și mai clară printr-o serie de întâmplări care au avut loc în anii care au urmat. Una dintre aceste întâmplări reprezintă subiectul lecției de astăzi.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Domnul Isus și apostolii (Faptele Apostolilor 1:6-8)

• Întrebarea ucenicilor (v. 6)
• Răspunsul Domnului Isus (v. 7-8)

2. Pavel și Biserica (2 Corinteni 8:3-9)

• Dărnicia din biserici (v. 3-4)
• Rezultatele (v. 5-6)
• Îndemn (v. 7)
• Test (v. 8-9)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Care sunt pașii practici pe care îi poți face în săptămânile următoare pentru a fi un martor mai eficient pentru Domnul?
2. Ai o persoană în viața ta care este un exemplu de dărnicie jertfitoare?
3. Putem descrie dărnicia prin termenul „har”? Cum putem crește în harul dăruirii?
4. Cum poți fi mai darnic cu timpul și cu resursele tale în săptămâna care urmează?

APLICAȚII PRACTICE:

Biblia ne dezvăluie așteptările lui Dumnezeu cu privire la felul în care trebuie să ne purtăm unii cu alții. Una dintre aceste așteptări este împlinirea nevoilor celor afectați de sărăcie. Legea lui Moise avea reguli clare (vezi Leviticul 19:10 și Deuteronomul 15:11). Iar această preocupare este la fel de prezentă și în noul legământ (vezi Matei 25:34-46 și Galateni 2:10).

Chiar și așa, banii și dărnicia rămân subiecte sensibile în biserică, ceea ce îi face pe mulți să evite subiectul. Auzim deseori comentariul: „Mereu cer bani!”, lucru care i-a îndepărtat pe mulți oameni de biserică. Poate că ar trebui să abordăm diferit dărnicia, privind-o ca pe privilegiul de a răspunde harului lui Dumnezeu.

Generozitatea noastră izvorăște din faptul că mai întâi am recunoscut dărnicia lui Dumnezeu. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care dăruiește, lucru arătat în mod desăvârșit prin darul mântuirii. Atunci când dăm dovadă de generozitate față de ceilalți, urmăm exemplul Lui. Actele noastre de dărnicie sunt acte de închinare, prin care ne mărturisim credința în Cristos și în dragostea Sa față de noi.

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al pasajului din Exodul 20:8-11, să găsim asemănările și deosebirile dintre porunca Vechiului Testament de a cinsti ziua Sabatului și practicile de închinare ale bisericii primare și să discutăm căi prin care să ne căutăm odihna și să ne închinăm laolaltă în săptămâna care ne stă în față. 

TEXTUL LECȚIEI: Exodul 20:8-11, Romani 14:4-6, Apocalipsa 1:10

VERSETUL DE AUR: „Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.” Exodul 20:11

CONTEXTUL LECȚIEI:

Darea legământului de la Sinai are loc într-un moment decisiv din istoria lui Israel. Cele Zece Porunci, sau Decalogul (care înseamnă „zece cuvinte”), transmit înțelepciunea lui Dumnezeu. Prin respectarea acestor porunci, israeliții erau invitați să trăiască în pace unii cu alții și cu Dumnezeul care tocmai îi eliberase din robia Egiptului (Exodul 19:4-6).

A patra dintre aceste porunci, porunca referitoare la Sabat, descrie practica de a se abține de la lucru în ultima zi a fiecărei săptămâni. Nu există un echivalent precis al acestei practici în alte culturi vechi din Orientul Apropiat. Caracterul aparte al Sabatului a devenit cu atât mai evident atunci când locuitorii lui Iuda au plecat în exil și s-au întors mai târziu în țară, după ce aceasta fusese repopulată de alte popoare (secolul al șaselea î.Cr.). Alături de circumcizia pruncilor (Leviticul 12:3) și de legile alimentare restrictive (Leviticul 11; Deuteronomul 14), Sabatul a devenit un semn al identității evreiești în perioadele persană, greacă și romană, în secolele dinaintea nașterii Domnului Isus.

Pe măsură ce creștinismul, care a început ca o mișcare iudaică, a ajuns să includă mulți credincioși veniți dintre neamuri, una dintre întrebările la care primele biserici au fost nevoite să răspundă a fost: Când să ne adunăm? Asociațiile voluntare creștine, așa cum le vedeau romanii, au ales să se întâlnească în prima zi a săptămânii (adică duminica în loc de sâmbătă), înainte de răsărit. Cei din afară au observat obiceiul creștinilor de a se aduna în diminețile de duminică. De exemplu, Pliniu cel Tânăr, o autoritate romană din secolul al doilea care încerca să stârpească comunitățile creștine din regiunea sa, îi raportează împăratului Traian că creștinii se adună înainte de zori într-o anumită zi pentru a-I cânta imnuri lui Cristos.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Ziua Sabatului (Exodul 20:8-11)

• Să o sfințești (v. 8)
• Să nu faci nicio lucrare în ea (v. 9-10)
• Făcută de Dumnezeu (v. 20)

2. Zilele de sărbătoare (Romani 14:4-6)

• Nu trebuie judecate (v. 4)
• Necesită reflecție (v. 5)
• Sunt întotdeauna dedicate Domnului (v. 6)

3. Ziua Domnului (Apocalipsa 1:10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum te asiguri că îți pui deoparte o zi pe săptămână pentru închinare și apropiere de Dumnezeu?
2. În ce fel te ajută hotărârea Domnului de a se odihni după Creație să înțelegi ziua de odihnă după o săptămână de muncă?
3. Cum să discernem care crezuri sunt esențiale (fără compromis) și care nu sunt atât de însemnate?
4. Cum să ne raportăm la credincioșii care interpretează diferit semnificația zilei Sabatului?

APLICAȚII PRACTICE:

Ce înseamnă Sabatul pentru creștinii de astăzi? Răspunsurile la această întrebare au dezbinat inutil congregații și familii care doresc să își dedice timpul și spațiul lui Dumnezeu. Totuși, un fir roșu leagă darul Sabatului de discernământul bisericilor timpurii și de primii creștini care au ales duminica pentru cântări de închinare. Dumnezeu este Regele creației, iar Cristos, Domnul, este vrednic de laudă.

Pentru cei care se închină Creatorului cu reverență și supunere, răspunsul potrivit este să Îl așeze pe Dumnezeu în centrul întregii vieți și să își orienteze totul în jurul misiunii de a-L sluji pe Rege. Sabatul onorează ritmurile creației roditoare a lui Dumnezeu, în timp ce poporul Lui i se alătură în munca depusă în zilele care nu sunt Sabat. Potrivit lui Pavel, acum avem libertatea de a acționa cu încredere, ca slujitori ai lui Cristos. Poate vom ajunge să simțim că o anumită zi trebuie rezervată rugăciunii și vom face loc pentru Dumnezeu lăsând deoparte orice lucru care ne-ar putea distrage atenția. Poate că, asemenea primilor creștini, vom descoperi că scularea devreme pentru a ne aduna duminica ne va face să părem neobișnuiți.

Dar oricare ar fi așteptările Regelui nostru, datoria noastră nu este să ne afirmăm ca judecători supremi. Ne putem aștepta ca, în splendoarea împărăției lui Dumnezeu, să existe slujitori ai lui Cristos ale căror îndrumări primite de la Rege să fie diferite de ale noastre. Dacă vom căuta pacea împreună, așa cum ne învață apostolul Pavel, vom comunica cel mai bine prin fapte pline de smerenie și prin bunătatea care Îl arată pe Cristos ca Domn al vieții noastre.

SCOPUL LECȚIEI: să enumerăm poruncile pe care le găsim în Matei 28:19-20, să explicăm rolul deosebit de important al botezului și al Cinei Domnului pentru comunitatea creștină și să ne formulăm un plan prin care să le ducem Vestea Bună celor care se confruntă cu nevoi spirituale, economice și sociale.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 3:13-17, 28:19-20; 1 Corinteni 11:23-29

VERSETUL DE AUR: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” Matei 28:19-20

CONTEXTUL LECȚIEI:

Încă de la început, biserica a păstrat două practici care îi definesc identitatea: botezul și Cina Domnului. Ambele au antecedente în lumea iudaică din primul secol.

Botezul creștin își are rădăcinile în ritualurile de curățire practicate de evrei, o tradiție mai veche decât biserica primului secol. Legea lui Moise impune spălarea cu apă pentru curățirea religioasă și fizică (ex. Leviticul 14:8-9; 15:5-13; 17:15). Însă prorocii Vechiului Testament au vestit un botez nou, o curățire de necurăție și de păcat, așa cum citim în Ezechiel 36:25 și în Zaharia 13:1.

În perioada celui de-al Doilea Templu, spălările pentru curățire făceau parte din viața de zi cu zi a evreilor (vezi Marcu 7:1-4 și Ioan 2:6). În acea vreme, se crede că cei care se converteau la iudaism treceau printr-un „botez al prozeliților” prin care erau primiți în comunitatea iudaică. Această spălare rituală era necesară deoarece neamurile erau considerate necurate, iar regulile le interziceau accesul în curțile interioare ale templului sau participarea împreună cu evreii la închinarea locală.

A doua practică menționată în lecția de astăzi este Cina Domnului, numită și Împărtășanie. Evangheliile consemnează evenimentele ce au avut loc la Cina cea de Taină, masa pe care Domnul Isus a împărțit-o cu ucenicii Săi în seara dinaintea crucificării Sale (Matei 26:17-30; Marcu 14:12-26; Luca 22:7-23; Ioan 13:1-30). Deși apostolul Pavel nu a fost prezent la acea masă, el ne relatează acest eveniment în 1 Corinteni 11:23-26.

Cititorii sunt invitați să lege Cina cea de Taină de sărbătorirea Paștelui, o aducere aminte a felului în care Dumnezeu i-a eliberat pe evreii din vechime din robia Egiptului (vezi Exodul 12:2-11; Deuteronomul 16:1-8). Cei care sărbătoreau Paștele mâncau miel, ierburi amare și pâine nedospită (Numeri 9:11). În același fel, Noul Testament Îl descrie pe Cristos ca pe un miel pascal (vezi 1 Corinteni 5:7 și comparațiile cu Ioan 1:29 și Apocalipsa 5:6). Prin urmare, această masă și jertfa lui Cristos pe cruce reprezintă împlinirea Paștelui: prin dăruirea trupului și sângelui Domnului Isus, libertatea și iertarea de păcate le sunt oferite tuturor.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Tradiția botezului (Matei 3:13-17)

• Domnul Isus și Ioan(v. 13-15)
• Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (v. 16-17)

2. Facerea de ucenici (Matei 28:19-20)

• Din toate neamurile (v. 19a)
• Botezându-i și învățându-i (v. 19b-20)

3. Tradiția Cinei (1 Corinteni 11:27-29)

• Pâinea – trupul lui Cristos (v. 23-24)
• Paharul – Sângele lui Cristos (v. 25-26)

4. Avertizare pentru ucenici (1 Corinteni 11:27-29)

• Motivația corectă (v. 27)
• Cercetarea de sine (v. 28-29)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum putem explica cuiva necesitatea botezului Domnului Isus?
2. În ce fel se aseamănă și în ce fel se deosebește botezul de orice altă spălare cu apă?
3. De ce crezi că menționează Domnul Isus „învățătura” care trebuie să urmeze botezul viitorilor ucenici?
4. Ce crezi că se întâmplă atunci când Dumnezeu scrie pe inima celor care primesc jertfa lui Cristos (Ieremia 31:31-34)?

APLICAȚII PRACTICE:

Botezul reprezintă intrarea în viața de credință. El include o mărturie publică despre darurile lui Dumnezeu, despre harul Său și despre lucrarea Duhului Sfânt. Urmăm exemplul Domnului Isus atunci când primim botezul, iar Marea Trimitere din Matei 28 ne cheamă să îi invităm pe toți oamenii să devină ucenicii Lui.

Cina Domnului este o masă a aducerii aminte, a mulțumirii și a așteptării. În loc să aibă loc o singură dată pentru fiecare credincios, ea este celebrată în mod regulat. Această masă ne cheamă să ne examinăm relația cu Dumnezeu și cu cei din jur. O împărtășim împreună cu alți credincioși, ca trup unit al lui Cristos, adică toți cei care își amintesc jertfa Lui și așteaptă cu nerăbdare întoarcerea Sa.

Există diferențe între credincioși atunci când vine vorba despre felul în care se desfășoară botezul și Cina Domnului. Dar nici Cristos, nici apostolul Pavel nu văd în acestea motive pentru dezbinare. Ar trebui să studiem cu atenție aceste practici, pentru ca, împreună cu biserica noastră, să le înțelegem rolul în închinare și slujire. Le putem practica într-un spirit de smerenie și bucurie, recunoscând că ele vin de la Dumnezeu și că sunt pentru poporul Lui.

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al pildelor pe care le găsim în Marcu 4:26-32, să explicăm scopul pe care trebuie să fim uniți în Duhul Sfânt și să ne formulăm un plan prin care să căutăm împăcarea în cadrul bisericii, iar mai apoi între biserică și comunitatea înconjurătoare. 

TEXTUL LECȚIEI: Marcu 4:26-32; Efeseni 4:4-6, 11-18

VERSETUL DE AUR: „Ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El, tot trupul, bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei și se zidește în dragoste.” Efeseni 4:15-16

CONTEXTUL LECȚIEI:

Se știe că Domnul Isus folosea pilde în timpul învățăturii Sale. Deși pildele rostite de El sunt unice, această metodă de predare era bine cunoscută în lumea antică. Pentru Domnul Isus, pilda era de obicei o ilustrație care compara un lucru familiar ascultătorilor cu adevăruri spirituale mai greu de înțeles. Exemplele Lui erau desprinse din viața de zi cu zi a celor care Îl ascultau.

Multe pilde vorbesc despre împărăția lui Dumnezeu (sau, în Evanghelia după Matei, împărăția cerurilor). Caracterul lor comparativ se vede din introducerea des folosită: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu…, așa cum o întâlnim în Matei 13:24. Unele pilde sunt narațiuni, mici povestiri (de exemplu Luca 15:4-7). Altele ne folosesc spiritul de observație, oferindu-ne o aplicație spirituală pornind de la o scenă ușor de imaginat (de exemplu Luca 6:39).

Pildele despre Împărăție au adesea aplicații legate de planurile Domnului Isus pentru biserică. În lecția de astăzi, vom studia două astfel de pilde din Evanghelia după Marcu.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Pildele Împărăției (Marcu 4:26-32)

• Sămânța aruncată (v. 26-29 )
• Cea mai mică sămânță (v. 30-32)

2. Lucrarea Împărăției (Efeseni 4:4-6, 11-18)

• Uniți prin Domnul Isus (v. 4-6)
• Călăuziți în mod potrivit (v. 11-13)
• Închegați în adevăr (v. 14-16)
• Dovezi ale transformării (v. 17-18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce fel de ilustrație ai folosi pentru a povesti o pildă a zilelor noastre despre Împărăția lui Dumnezeu?
2. L-ai văzut pe Dumnezeu lucrând printr-un lucru mic sau neînsemnat pentru a-Și împlini voia?
3. Care sunt câteva căi practice prin care să păstrăm echilibrul între adevăr și dragoste atunci când interacționăm cu cei in jur?

APLICAȚII PRACTICE:

Pildele rostite de Domnul Isus dau impresia unei creșteri rapide a împărăției lui Dumnezeu. Asemenea semințelor care ajung să se transforme în plante mature, acest lucru ni se poate părea uneori misterios. Se poate întâmpla o creștere uimitoare în biserici la care nici nu ne-am gândi. Să ne bucurăm ori de câte ori auzim mărturii despre necredincioși care vin la credință în Cristos.

Dar odată cu creșterea numerică a oamenilor crește și numărul opiniilor și a interpretărilor. Acest lucru poate duce la dezbinări, așa cum vedem în 1 Corinteni 1:10-17; 3:1-9; 11:17-22. Soluția se găsește în cele șapte elemente menționate în Efeseni 4:4-6. Acestea rămân temelia unității bisericii.

SCOPUL LECȚIEI: să enumerăm aspectele importante care s-au petrecut în viața apostolului Petru, după ce a fost chemat de Domnul Isus, să spunem de ce ar fi continuat Domnul Isus să aibă încredere în Petru, în ciuda neajunsurilor și slăbiciunilor sale și să scriem un mesaj de încurajare unui credincios care își dorește să crească în credință.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 4:18-20, Matei 16:16-18, Ioan 21:15-18, 2 Petru 3:14-15, 18

VERSETUL DE AUR: „A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” Și I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi, știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște oile Mele!”” Ioan 21:17

CONTEXTUL LECȚIEI:

Simon Petru provenea din Betsaida (Ioan 1:44), un sat aflat pe țărmul de nord al Mării Galileii. Lucra acolo ca pescar alături de fratele său, Andrei (Marcu 1:16). În această îndeletnicire, se asociaseră cu Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei (Luca 5:10). Petru era căsătorit (Marcu 1:30; 1 Corinteni 9:5). La un moment dat, Petru, soția lui și cel puțin un alt membru al familiei or s-au mutat la Capernaum (Matei 8:5-14), un oraș situat la aproximativ cinci mile sud-vest de Betsaida.

Noul Testament consemnează trei nume pentru Petru. Numele lui ebraic este Simon, sau varianta Simeon (Marcu 1:16; Faptele Apostolilor 15:14). Mai târziu, Domnul Isus îl numește Petru, un nume derivat dintr-un vechi termen grecesc care înseamnă piatră sau stâncă (Matei 16:18; Marcu 3:16). Acesta este și numele cel mai des întâlnit în Noul Testament, apărând de peste 160 de ori. Al treilea nume este Chefa, un cuvânt aramaic care înseamnă tot piatră (Ioan 1:42; 1 Corinteni 1:12; 3:22 etc.).

STRUCTURA LECȚIEI:

• Chemarea lui Petru (Matei 4:18-20)
• Doi pescari (v. 18)
• O misiune (v. 19-20)
• Declarația lui Petru (Matei 16:16-18)

• Îl recunoaște pe Fiul (v. 16)
• Dezvăluit de Dumnezeu (v. 17-18)
• Lucrarea lui Petru (Ioan 21:15-18)

• O întrebare repetată (v. 15-17)
• Un viitor profețit (v. 18)
• Învățătura lui Petru (2 Petru 3:14-15, 18)

• Viața trăită în pace (v. 14-15)
• Creșterea în har (v. 18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. În ce fel te cheamă Domnul Isus să calci pe urmele Lui și să își pui încrederea în El în această săptămână?
2. Cum ai răspunde la întrebarea: „Cine este Domnul Isus pentru tine?”
3. Se aseamănă povestea uceniciei lui Petru cu a ta? În cel fel?

APLICAȚII PRACTICE:

Viața de ucenicie a apostolului Petru l-a purtat de la statutul de pescar în Galileea la acela de lider al bisericii din primul secol. El a evoluat de la a fi considerat neînvățat și fără pregătire (Faptele Apostolilor 4:13) la a deveni autorul celor două epistole care îi poartă numele în Noul Testament. Însă procesul lui de creștere nu a fost o linie dreaptă care a urcat mereu. Nici al nostru nu va fi așa.

Cu toate acestea, Domnul Isus îi cheamă pe toți cei care se consideră ucenicii Lui să crească în harul și în cunoașterea Sa. Nu există excepții. Din acest punct de vedere, povestea lui Petru este o încurajare. Iar pe măsură ce creștem, vom descoperi că este firesc să îi invităm și pe alții să pornească împreună cu noi pe acest drum. Să ne așteptăm la lucrul acesta.

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă aspectele despre rugăciune semnalate în pasajele studiate astăzi, să deosebim situațiile în care suntem chemați la rugăciune rostită cu îndrăzneală și situațiile care ne îndeamnă la rugăciune smerită și să formulăm o cale prin care să-I cerem lui Dumnezeu lucruri bune în timp ce împărtășim cu smerenie Evanghelia cu prietenii și apropiații noștri.

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 18:25-27, Luca 18:9-14, 1 Ioan 5:14-15

VERSETUL DE AUR: „Dar Domnul mi-a zis: „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci  oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat.” (Luca 18:14)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cuvântul „a se ruga” apare în 348 de versete ale Bibliei, în 74 de forme diferite. Lecția de astăzi ne conduce prin trei asemenea situații. Este important însă să nu le cercetăm ca situații izolate, ci în cadrul mai larg al întregii Scripturi.

Există momente în care rugăciunea este, în cel mai bun caz, un demers inutil (Ieremia 7:16; 11:14; 14:11; 1 Ioan 5:16b etc.), iar în alte dăți poate deveni un înlocuitor nepotrivit al faptelor pe care Dumnezeu le așteaptă de la noi (Exodul 14:15). Însă atunci când vine vorba despre multele împrejurări în care rugăciunea este răspunsul potrivit, Scriptura ne arată că putem adopta felurite atitudini și posturi înaintea lui Dumnezeu, iar pe câteva le vom discuta în cele ce urmează.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Rugăciunea curajoasă (Geneza 18:25-27)

• Cererea lui Avraam (v. 25)
• Făgăduința lui Dumnezeu (v. 26-27)

2. Rugăciunea smerită (Luca 18:9-14)

• Pilda Domnului Isus (v. 9-10)
• Fariseul (v. 11-12)
• Vameșul (v. 13-14)

3. Rugăciunea cu întrăzneală (1 Ioan 5:14-15)

• Cererea noastră (v. 14)
• Reacția lui Dumnezeu (v. 15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ai fi fost la fel de curajos dacă te-ai fi aflat în poziția lui Avraam? Ce anume i-a dat credința de a se ruga cu atâta îndrăzneală?
2. Cum să evităm „lăudăroșenia” în rugăciune?
3. Care este cea mai importantă parte din rugăciunea vameșului?
4. Care este deosebirea dintre încrederea potrivită și încrederea nepotrivită, atunci când vine vorba de rugăciune?

APLICAȚII PRACTICE:

Cele trei pasaje din lecția de astăzi privesc rugăciunea din unghiuri diferite. În Geneza, Avraam își prezintă cererea apelând la caracterul lui Dumnezeu și recunoscându-și totodată starea de supunere. În Evanghelia după Luca, vameșul își recunoaște starea de păcat în timp ce caută îndurarea lui Dumnezeu. În 1 Ioan, credincioșii sunt îndemnați să se roage cu încredere datorită relației lor cu Dumnezeu, datorită supunerii lor față de voia lui Dumnezeu și datorită faptului că Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi.

Caracterul lui Dumnezeu este elementul constant în aceste trei pasaje și trebuie să rămână temelia rugăciunii și pentru noi astăzi. Întrebarea retorică a lui Avraam, „Judecătorul întregului pământ nu va face El oare dreptate?”, nu și-a pierdut niciodată valoarea. Îndrăzneala lui Avraam se potrivește pe deplin cu caracterul Domnului și cu dorința lui sinceră de a umbla în dreptate.

Credincioșii se pot ruga cu încredere, deoarece Dumnezeu Se bucură de rugăciunile noastre și dorește să ne împlinească cererile (cu atenție însă la avertismentele menționate în Contextul lecției). Ne putem ruga cu îndrăzneală atunci când cererile noastre se aliniază cu ceea ce ne-a dezvăluit Dumnezeu despre voia Sa. Și trebuie să ne rugăm cu smerenie, deoarece știm că Dumnezeu este Dumnezeu, în vreme ce noi nu suntem.

În rugăciunile noastre de astăzi, haideți să urmăm exemplele din această lecție. Mai presus de postura fizică este postura inimii. Rugăciunea este un mijloc prin care voința omului se modelează după voia lui Dumnezeu. Cu cât Îl cunoaștem mai bine pe Dumnezeu și cu cât Îl căutăm mai mult, cu atât rugăciunile noastre vor fi ascultate, pentru că se vor potrivi cu identitatea lui Dumnezeu și cu lucrarea pe care vrea să o împlinească El în lume. În funcție de situație, uneori vom fi chemați la mai multă îndrăzneală, alteori la mai multă smerenie. Însă în orice împrejurare, smerenia și îndrăzneala încrezătoare, întemeiate pe caracterul lui Dumnezeu, ar trebui să stea la baza tuturor rugăciunilor noastre.