Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al pasajului din Exodul 20:8-11, să găsim asemănările și deosebirile dintre porunca Vechiului Testament de a cinsti ziua Sabatului și practicile de închinare ale bisericii primare și să discutăm căi prin care să ne căutăm odihna și să ne închinăm laolaltă în săptămâna care ne stă în față. 

TEXTUL LECȚIEI: Exodul 20:8-11, Romani 14:4-6, Apocalipsa 1:10

VERSETUL DE AUR: „Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.” Exodul 20:11

CONTEXTUL LECȚIEI:

Darea legământului de la Sinai are loc într-un moment decisiv din istoria lui Israel. Cele Zece Porunci, sau Decalogul (care înseamnă „zece cuvinte”), transmit înțelepciunea lui Dumnezeu. Prin respectarea acestor porunci, israeliții erau invitați să trăiască în pace unii cu alții și cu Dumnezeul care tocmai îi eliberase din robia Egiptului (Exodul 19:4-6).

A patra dintre aceste porunci, porunca referitoare la Sabat, descrie practica de a se abține de la lucru în ultima zi a fiecărei săptămâni. Nu există un echivalent precis al acestei practici în alte culturi vechi din Orientul Apropiat. Caracterul aparte al Sabatului a devenit cu atât mai evident atunci când locuitorii lui Iuda au plecat în exil și s-au întors mai târziu în țară, după ce aceasta fusese repopulată de alte popoare (secolul al șaselea î.Cr.). Alături de circumcizia pruncilor (Leviticul 12:3) și de legile alimentare restrictive (Leviticul 11; Deuteronomul 14), Sabatul a devenit un semn al identității evreiești în perioadele persană, greacă și romană, în secolele dinaintea nașterii Domnului Isus.

Pe măsură ce creștinismul, care a început ca o mișcare iudaică, a ajuns să includă mulți credincioși veniți dintre neamuri, una dintre întrebările la care primele biserici au fost nevoite să răspundă a fost: Când să ne adunăm? Asociațiile voluntare creștine, așa cum le vedeau romanii, au ales să se întâlnească în prima zi a săptămânii (adică duminica în loc de sâmbătă), înainte de răsărit. Cei din afară au observat obiceiul creștinilor de a se aduna în diminețile de duminică. De exemplu, Pliniu cel Tânăr, o autoritate romană din secolul al doilea care încerca să stârpească comunitățile creștine din regiunea sa, îi raportează împăratului Traian că creștinii se adună înainte de zori într-o anumită zi pentru a-I cânta imnuri lui Cristos.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Ziua Sabatului (Exodul 20:8-11)

• Să o sfințești (v. 8)
• Să nu faci nicio lucrare în ea (v. 9-10)
• Făcută de Dumnezeu (v. 20)

2. Zilele de sărbătoare (Romani 14:4-6)

• Nu trebuie judecate (v. 4)
• Necesită reflecție (v. 5)
• Sunt întotdeauna dedicate Domnului (v. 6)

3. Ziua Domnului (Apocalipsa 1:10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum te asiguri că îți pui deoparte o zi pe săptămână pentru închinare și apropiere de Dumnezeu?
2. În ce fel te ajută hotărârea Domnului de a se odihni după Creație să înțelegi ziua de odihnă după o săptămână de muncă?
3. Cum să discernem care crezuri sunt esențiale (fără compromis) și care nu sunt atât de însemnate?
4. Cum să ne raportăm la credincioșii care interpretează diferit semnificația zilei Sabatului?

APLICAȚII PRACTICE:

Ce înseamnă Sabatul pentru creștinii de astăzi? Răspunsurile la această întrebare au dezbinat inutil congregații și familii care doresc să își dedice timpul și spațiul lui Dumnezeu. Totuși, un fir roșu leagă darul Sabatului de discernământul bisericilor timpurii și de primii creștini care au ales duminica pentru cântări de închinare. Dumnezeu este Regele creației, iar Cristos, Domnul, este vrednic de laudă.

Pentru cei care se închină Creatorului cu reverență și supunere, răspunsul potrivit este să Îl așeze pe Dumnezeu în centrul întregii vieți și să își orienteze totul în jurul misiunii de a-L sluji pe Rege. Sabatul onorează ritmurile creației roditoare a lui Dumnezeu, în timp ce poporul Lui i se alătură în munca depusă în zilele care nu sunt Sabat. Potrivit lui Pavel, acum avem libertatea de a acționa cu încredere, ca slujitori ai lui Cristos. Poate vom ajunge să simțim că o anumită zi trebuie rezervată rugăciunii și vom face loc pentru Dumnezeu lăsând deoparte orice lucru care ne-ar putea distrage atenția. Poate că, asemenea primilor creștini, vom descoperi că scularea devreme pentru a ne aduna duminica ne va face să părem neobișnuiți.

Dar oricare ar fi așteptările Regelui nostru, datoria noastră nu este să ne afirmăm ca judecători supremi. Ne putem aștepta ca, în splendoarea împărăției lui Dumnezeu, să existe slujitori ai lui Cristos ale căror îndrumări primite de la Rege să fie diferite de ale noastre. Dacă vom căuta pacea împreună, așa cum ne învață apostolul Pavel, vom comunica cel mai bine prin fapte pline de smerenie și prin bunătatea care Îl arată pe Cristos ca Domn al vieții noastre.

SCOPUL LECȚIEI: să enumerăm poruncile pe care le găsim în Matei 28:19-20, să explicăm rolul deosebit de important al botezului și al Cinei Domnului pentru comunitatea creștină și să ne formulăm un plan prin care să le ducem Vestea Bună celor care se confruntă cu nevoi spirituale, economice și sociale.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 3:13-17, 28:19-20; 1 Corinteni 11:23-29

VERSETUL DE AUR: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” Matei 28:19-20

CONTEXTUL LECȚIEI:

Încă de la început, biserica a păstrat două practici care îi definesc identitatea: botezul și Cina Domnului. Ambele au antecedente în lumea iudaică din primul secol.

Botezul creștin își are rădăcinile în ritualurile de curățire practicate de evrei, o tradiție mai veche decât biserica primului secol. Legea lui Moise impune spălarea cu apă pentru curățirea religioasă și fizică (ex. Leviticul 14:8-9; 15:5-13; 17:15). Însă prorocii Vechiului Testament au vestit un botez nou, o curățire de necurăție și de păcat, așa cum citim în Ezechiel 36:25 și în Zaharia 13:1.

În perioada celui de-al Doilea Templu, spălările pentru curățire făceau parte din viața de zi cu zi a evreilor (vezi Marcu 7:1-4 și Ioan 2:6). În acea vreme, se crede că cei care se converteau la iudaism treceau printr-un „botez al prozeliților” prin care erau primiți în comunitatea iudaică. Această spălare rituală era necesară deoarece neamurile erau considerate necurate, iar regulile le interziceau accesul în curțile interioare ale templului sau participarea împreună cu evreii la închinarea locală.

A doua practică menționată în lecția de astăzi este Cina Domnului, numită și Împărtășanie. Evangheliile consemnează evenimentele ce au avut loc la Cina cea de Taină, masa pe care Domnul Isus a împărțit-o cu ucenicii Săi în seara dinaintea crucificării Sale (Matei 26:17-30; Marcu 14:12-26; Luca 22:7-23; Ioan 13:1-30). Deși apostolul Pavel nu a fost prezent la acea masă, el ne relatează acest eveniment în 1 Corinteni 11:23-26.

Cititorii sunt invitați să lege Cina cea de Taină de sărbătorirea Paștelui, o aducere aminte a felului în care Dumnezeu i-a eliberat pe evreii din vechime din robia Egiptului (vezi Exodul 12:2-11; Deuteronomul 16:1-8). Cei care sărbătoreau Paștele mâncau miel, ierburi amare și pâine nedospită (Numeri 9:11). În același fel, Noul Testament Îl descrie pe Cristos ca pe un miel pascal (vezi 1 Corinteni 5:7 și comparațiile cu Ioan 1:29 și Apocalipsa 5:6). Prin urmare, această masă și jertfa lui Cristos pe cruce reprezintă împlinirea Paștelui: prin dăruirea trupului și sângelui Domnului Isus, libertatea și iertarea de păcate le sunt oferite tuturor.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Tradiția botezului (Matei 3:13-17)

• Domnul Isus și Ioan(v. 13-15)
• Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (v. 16-17)

2. Facerea de ucenici (Matei 28:19-20)

• Din toate neamurile (v. 19a)
• Botezându-i și învățându-i (v. 19b-20)

3. Tradiția Cinei (1 Corinteni 11:27-29)

• Pâinea – trupul lui Cristos (v. 23-24)
• Paharul – Sângele lui Cristos (v. 25-26)

4. Avertizare pentru ucenici (1 Corinteni 11:27-29)

• Motivația corectă (v. 27)
• Cercetarea de sine (v. 28-29)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum putem explica cuiva necesitatea botezului Domnului Isus?
2. În ce fel se aseamănă și în ce fel se deosebește botezul de orice altă spălare cu apă?
3. De ce crezi că menționează Domnul Isus „învățătura” care trebuie să urmeze botezul viitorilor ucenici?
4. Ce crezi că se întâmplă atunci când Dumnezeu scrie pe inima celor care primesc jertfa lui Cristos (Ieremia 31:31-34)?

APLICAȚII PRACTICE:

Botezul reprezintă intrarea în viața de credință. El include o mărturie publică despre darurile lui Dumnezeu, despre harul Său și despre lucrarea Duhului Sfânt. Urmăm exemplul Domnului Isus atunci când primim botezul, iar Marea Trimitere din Matei 28 ne cheamă să îi invităm pe toți oamenii să devină ucenicii Lui.

Cina Domnului este o masă a aducerii aminte, a mulțumirii și a așteptării. În loc să aibă loc o singură dată pentru fiecare credincios, ea este celebrată în mod regulat. Această masă ne cheamă să ne examinăm relația cu Dumnezeu și cu cei din jur. O împărtășim împreună cu alți credincioși, ca trup unit al lui Cristos, adică toți cei care își amintesc jertfa Lui și așteaptă cu nerăbdare întoarcerea Sa.

Există diferențe între credincioși atunci când vine vorba despre felul în care se desfășoară botezul și Cina Domnului. Dar nici Cristos, nici apostolul Pavel nu văd în acestea motive pentru dezbinare. Ar trebui să studiem cu atenție aceste practici, pentru ca, împreună cu biserica noastră, să le înțelegem rolul în închinare și slujire. Le putem practica într-un spirit de smerenie și bucurie, recunoscând că ele vin de la Dumnezeu și că sunt pentru poporul Lui.

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al pildelor pe care le găsim în Marcu 4:26-32, să explicăm scopul pe care trebuie să fim uniți în Duhul Sfânt și să ne formulăm un plan prin care să căutăm împăcarea în cadrul bisericii, iar mai apoi între biserică și comunitatea înconjurătoare. 

TEXTUL LECȚIEI: Marcu 4:26-32; Efeseni 4:4-6, 11-18

VERSETUL DE AUR: „Ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El, tot trupul, bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei și se zidește în dragoste.” Efeseni 4:15-16

CONTEXTUL LECȚIEI:

Se știe că Domnul Isus folosea pilde în timpul învățăturii Sale. Deși pildele rostite de El sunt unice, această metodă de predare era bine cunoscută în lumea antică. Pentru Domnul Isus, pilda era de obicei o ilustrație care compara un lucru familiar ascultătorilor cu adevăruri spirituale mai greu de înțeles. Exemplele Lui erau desprinse din viața de zi cu zi a celor care Îl ascultau.

Multe pilde vorbesc despre împărăția lui Dumnezeu (sau, în Evanghelia după Matei, împărăția cerurilor). Caracterul lor comparativ se vede din introducerea des folosită: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu…, așa cum o întâlnim în Matei 13:24. Unele pilde sunt narațiuni, mici povestiri (de exemplu Luca 15:4-7). Altele ne folosesc spiritul de observație, oferindu-ne o aplicație spirituală pornind de la o scenă ușor de imaginat (de exemplu Luca 6:39).

Pildele despre Împărăție au adesea aplicații legate de planurile Domnului Isus pentru biserică. În lecția de astăzi, vom studia două astfel de pilde din Evanghelia după Marcu.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Pildele Împărăției (Marcu 4:26-32)

• Sămânța aruncată (v. 26-29 )
• Cea mai mică sămânță (v. 30-32)

2. Lucrarea Împărăției (Efeseni 4:4-6, 11-18)

• Uniți prin Domnul Isus (v. 4-6)
• Călăuziți în mod potrivit (v. 11-13)
• Închegați în adevăr (v. 14-16)
• Dovezi ale transformării (v. 17-18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce fel de ilustrație ai folosi pentru a povesti o pildă a zilelor noastre despre Împărăția lui Dumnezeu?
2. L-ai văzut pe Dumnezeu lucrând printr-un lucru mic sau neînsemnat pentru a-Și împlini voia?
3. Care sunt câteva căi practice prin care să păstrăm echilibrul între adevăr și dragoste atunci când interacționăm cu cei in jur?

APLICAȚII PRACTICE:

Pildele rostite de Domnul Isus dau impresia unei creșteri rapide a împărăției lui Dumnezeu. Asemenea semințelor care ajung să se transforme în plante mature, acest lucru ni se poate părea uneori misterios. Se poate întâmpla o creștere uimitoare în biserici la care nici nu ne-am gândi. Să ne bucurăm ori de câte ori auzim mărturii despre necredincioși care vin la credință în Cristos.

Dar odată cu creșterea numerică a oamenilor crește și numărul opiniilor și a interpretărilor. Acest lucru poate duce la dezbinări, așa cum vedem în 1 Corinteni 1:10-17; 3:1-9; 11:17-22. Soluția se găsește în cele șapte elemente menționate în Efeseni 4:4-6. Acestea rămân temelia unității bisericii.

SCOPUL LECȚIEI: să enumerăm aspectele importante care s-au petrecut în viața apostolului Petru, după ce a fost chemat de Domnul Isus, să spunem de ce ar fi continuat Domnul Isus să aibă încredere în Petru, în ciuda neajunsurilor și slăbiciunilor sale și să scriem un mesaj de încurajare unui credincios care își dorește să crească în credință.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 4:18-20, Matei 16:16-18, Ioan 21:15-18, 2 Petru 3:14-15, 18

VERSETUL DE AUR: „A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” Și I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi, știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște oile Mele!”” Ioan 21:17

CONTEXTUL LECȚIEI:

Simon Petru provenea din Betsaida (Ioan 1:44), un sat aflat pe țărmul de nord al Mării Galileii. Lucra acolo ca pescar alături de fratele său, Andrei (Marcu 1:16). În această îndeletnicire, se asociaseră cu Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei (Luca 5:10). Petru era căsătorit (Marcu 1:30; 1 Corinteni 9:5). La un moment dat, Petru, soția lui și cel puțin un alt membru al familiei or s-au mutat la Capernaum (Matei 8:5-14), un oraș situat la aproximativ cinci mile sud-vest de Betsaida.

Noul Testament consemnează trei nume pentru Petru. Numele lui ebraic este Simon, sau varianta Simeon (Marcu 1:16; Faptele Apostolilor 15:14). Mai târziu, Domnul Isus îl numește Petru, un nume derivat dintr-un vechi termen grecesc care înseamnă piatră sau stâncă (Matei 16:18; Marcu 3:16). Acesta este și numele cel mai des întâlnit în Noul Testament, apărând de peste 160 de ori. Al treilea nume este Chefa, un cuvânt aramaic care înseamnă tot piatră (Ioan 1:42; 1 Corinteni 1:12; 3:22 etc.).

STRUCTURA LECȚIEI:

• Chemarea lui Petru (Matei 4:18-20)
• Doi pescari (v. 18)
• O misiune (v. 19-20)
• Declarația lui Petru (Matei 16:16-18)

• Îl recunoaște pe Fiul (v. 16)
• Dezvăluit de Dumnezeu (v. 17-18)
• Lucrarea lui Petru (Ioan 21:15-18)

• O întrebare repetată (v. 15-17)
• Un viitor profețit (v. 18)
• Învățătura lui Petru (2 Petru 3:14-15, 18)

• Viața trăită în pace (v. 14-15)
• Creșterea în har (v. 18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. În ce fel te cheamă Domnul Isus să calci pe urmele Lui și să își pui încrederea în El în această săptămână?
2. Cum ai răspunde la întrebarea: „Cine este Domnul Isus pentru tine?”
3. Se aseamănă povestea uceniciei lui Petru cu a ta? În cel fel?

APLICAȚII PRACTICE:

Viața de ucenicie a apostolului Petru l-a purtat de la statutul de pescar în Galileea la acela de lider al bisericii din primul secol. El a evoluat de la a fi considerat neînvățat și fără pregătire (Faptele Apostolilor 4:13) la a deveni autorul celor două epistole care îi poartă numele în Noul Testament. Însă procesul lui de creștere nu a fost o linie dreaptă care a urcat mereu. Nici al nostru nu va fi așa.

Cu toate acestea, Domnul Isus îi cheamă pe toți cei care se consideră ucenicii Lui să crească în harul și în cunoașterea Sa. Nu există excepții. Din acest punct de vedere, povestea lui Petru este o încurajare. Iar pe măsură ce creștem, vom descoperi că este firesc să îi invităm și pe alții să pornească împreună cu noi pe acest drum. Să ne așteptăm la lucrul acesta.

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă aspectele despre rugăciune semnalate în pasajele studiate astăzi, să deosebim situațiile în care suntem chemați la rugăciune rostită cu îndrăzneală și situațiile care ne îndeamnă la rugăciune smerită și să formulăm o cale prin care să-I cerem lui Dumnezeu lucruri bune în timp ce împărtășim cu smerenie Evanghelia cu prietenii și apropiații noștri.

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 18:25-27, Luca 18:9-14, 1 Ioan 5:14-15

VERSETUL DE AUR: „Dar Domnul mi-a zis: „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci  oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat.” (Luca 18:14)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cuvântul „a se ruga” apare în 348 de versete ale Bibliei, în 74 de forme diferite. Lecția de astăzi ne conduce prin trei asemenea situații. Este important însă să nu le cercetăm ca situații izolate, ci în cadrul mai larg al întregii Scripturi.

Există momente în care rugăciunea este, în cel mai bun caz, un demers inutil (Ieremia 7:16; 11:14; 14:11; 1 Ioan 5:16b etc.), iar în alte dăți poate deveni un înlocuitor nepotrivit al faptelor pe care Dumnezeu le așteaptă de la noi (Exodul 14:15). Însă atunci când vine vorba despre multele împrejurări în care rugăciunea este răspunsul potrivit, Scriptura ne arată că putem adopta felurite atitudini și posturi înaintea lui Dumnezeu, iar pe câteva le vom discuta în cele ce urmează.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Rugăciunea curajoasă (Geneza 18:25-27)

• Cererea lui Avraam (v. 25)
• Făgăduința lui Dumnezeu (v. 26-27)

2. Rugăciunea smerită (Luca 18:9-14)

• Pilda Domnului Isus (v. 9-10)
• Fariseul (v. 11-12)
• Vameșul (v. 13-14)

3. Rugăciunea cu întrăzneală (1 Ioan 5:14-15)

• Cererea noastră (v. 14)
• Reacția lui Dumnezeu (v. 15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ai fi fost la fel de curajos dacă te-ai fi aflat în poziția lui Avraam? Ce anume i-a dat credința de a se ruga cu atâta îndrăzneală?
2. Cum să evităm „lăudăroșenia” în rugăciune?
3. Care este cea mai importantă parte din rugăciunea vameșului?
4. Care este deosebirea dintre încrederea potrivită și încrederea nepotrivită, atunci când vine vorba de rugăciune?

APLICAȚII PRACTICE:

Cele trei pasaje din lecția de astăzi privesc rugăciunea din unghiuri diferite. În Geneza, Avraam își prezintă cererea apelând la caracterul lui Dumnezeu și recunoscându-și totodată starea de supunere. În Evanghelia după Luca, vameșul își recunoaște starea de păcat în timp ce caută îndurarea lui Dumnezeu. În 1 Ioan, credincioșii sunt îndemnați să se roage cu încredere datorită relației lor cu Dumnezeu, datorită supunerii lor față de voia lui Dumnezeu și datorită faptului că Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi.

Caracterul lui Dumnezeu este elementul constant în aceste trei pasaje și trebuie să rămână temelia rugăciunii și pentru noi astăzi. Întrebarea retorică a lui Avraam, „Judecătorul întregului pământ nu va face El oare dreptate?”, nu și-a pierdut niciodată valoarea. Îndrăzneala lui Avraam se potrivește pe deplin cu caracterul Domnului și cu dorința lui sinceră de a umbla în dreptate.

Credincioșii se pot ruga cu încredere, deoarece Dumnezeu Se bucură de rugăciunile noastre și dorește să ne împlinească cererile (cu atenție însă la avertismentele menționate în Contextul lecției). Ne putem ruga cu îndrăzneală atunci când cererile noastre se aliniază cu ceea ce ne-a dezvăluit Dumnezeu despre voia Sa. Și trebuie să ne rugăm cu smerenie, deoarece știm că Dumnezeu este Dumnezeu, în vreme ce noi nu suntem.

În rugăciunile noastre de astăzi, haideți să urmăm exemplele din această lecție. Mai presus de postura fizică este postura inimii. Rugăciunea este un mijloc prin care voința omului se modelează după voia lui Dumnezeu. Cu cât Îl cunoaștem mai bine pe Dumnezeu și cu cât Îl căutăm mai mult, cu atât rugăciunile noastre vor fi ascultate, pentru că se vor potrivi cu identitatea lui Dumnezeu și cu lucrarea pe care vrea să o împlinească El în lume. În funcție de situație, uneori vom fi chemați la mai multă îndrăzneală, alteori la mai multă smerenie. Însă în orice împrejurare, smerenia și îndrăzneala încrezătoare, întemeiate pe caracterul lui Dumnezeu, ar trebui să stea la baza tuturor rugăciunilor noastre.

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al faptelor fiului cel mic și tatălui din această pildă, să explicăm de ce avem datoria să primim cu brațele deschise pe oricine se întoarce la Dumnezeu și să ne luăm angajamentul de a împărtăși cu alții dărnicia lui Dumnezeu. 

TEXTUL LECȚIEI: Luca 15:11-24, Faptele Apostolilor 2:38-39

VERSETUL DE AUR: „…căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.’ Și au început să se veselească.” Luca 15:24

CONTEXTUL LECȚIEI: 

În Luca 15, vameșii și păcătoșii se adună să-L asculte pe Domnul Isus. Nu departe de ei se află fariseii, păzitori ai Legii lui Moise și ai tradițiilor lor, care murmură nemulțumiți (vezi și Marcu 7:1–8). Acest cadru subliniază faptul că, în iudaismul din primul secol, a sta la masă împreună era un semn clar al acceptării (Marcu 2:16; 1 Corinteni 5:9–11; Galateni 2:11–14).

Domnul Isus folosea pildele ca metodă de învățătură și ca o modalitate profundă de a transmite adevăruri spirituale. De obicei narațiuni simple, inspirate din viața de zi cu zi, pildele acestea serveau drept vehicul pentru înțelesuri duhovnicești adânci. Deși încă se mai dezbate numărul exact al pildelor spuse de Domnul Isus, se acceptă în general că El a rostit cel puțin 30 de pilde distincte. Predomină limbajul figurat, în care „acesta” reprezintă „acela”. A nu recunoaște limbajul figurat înseamnă a repeta greșelile ucenicilor și ale fariseilor (Matei 16:5–12; Marcu 7:18; Ioan 10:6 etc.).

Faptele Apostolilor 2 descrie momentul Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât peste credincioși și i-a umplut, făcându-i să vorbească în limbi necunoscute (Faptele 2:1–12). În Faptele 2:14–39, Petru se adresează iudeilor adunați să vadă această minune, vestindu-le Evanghelia lui Isus. El citează o profeție din Vechiul Testament care spune că Duhul lui Dumnezeu va fi revărsat peste „orice făptură” (Faptele 2:17; Ioel 2:28) și că „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Faptele 2:21; Ioel 2:32).

Deși este puțin probabil ca Petru să fi avut deja în vedere neamurile, deoarece acest episod este anterior viziunii și întâlnirii sale cu Corneliu (Faptele 10), el înțelege cel puțin că Duhul lui Dumnezeu nu va mai fi limitat doar la profeți, preoți și regi. Este posibil ca Luca, scriind aceste evenimente, să fi avut în minte includerea neamurilor, arătând că, așa cum ucenicii sunt trimiși să ducă Evanghelia la Ierusalim, în Samaria și până la marginile pământului (1:8), tot astfel Duhul lui Dumnezeu va fi dat tuturor celor pe care El îi cheamă și care se întorc la El cu credință.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Pilda Domnului Isus (Luca 15:11-24)

• Cererea fiului (v. 11-16)
• Reîntoarcerea fiului (v. 7-20a)
• Reacția tatălui (v. 20b-24)

2. Învățătura apostolului (Fapte 2:38-39)

• Darul (v. 38)
• Promisiunea (v. 39)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce crezi că l-a îndemnat pe tatăl din pildă să-i dea fiului său cel mic partea sa din moștenire?
2. Când crezi că a trecut fiul cel mic prin cea mai adâncă vale a vieții sale?
3. Ai trăit personal un exemplu de iertare ieșită din comun, așa cum este iertarea tatălui din această pildă?
4. Ce este mai dificil: să-i primești cu brațele deschise pe credincioși noi sau pe cei care se reîntorc în biserică după o perioadă de răzvrătire?

APLICAȚII PRACTICE:

Cele două pasaje studiate astăzi au un element comun: dragostea lui Dumnezeu și dorința Lui de a-i primi pe cei care odinioară s-au rătăcit. Pilda rostită de Domnul Isus în Luca 15:11-32 subliniază bucuria pentru întoarcerea celui rătăcit. Fiul risipitor îi reprezintă pe vameșii și păcătoșii care se strânseseră să-L asculte pe Domnul Isus (Luca 15:1). Fratele mai mare (despre care nu se vorbește în textele studiate astăzi, vezi Luca 15:25-30) reflectă atitudinea fariseilor și cărturarilor –  potrivnicii Domnului Isus (15:2). În Faptele Apostolilor 2:38-39 ne întâlnim cu aceeași temă: chemarea la pocăință și promisiunea a ceea ce vor primi cei ce se pocăiesc. Deși textul se adresează mai întâi iudeilor, privit în lumina întregii Scripturi, pasajul acesta anticipează includerea neamurilor. Mesajul din Faptele 2:38-39 este relevant atât pentru cei care s-au depărtat și s-au întors, cât și pentru cei care au fost dintotdeauna departe până în momentul în care s-au apropiat pentru prima dată.

În bisericile de pretutindeni, sunt oameni care intră pentru prima dată într-o adunare, în vreme ce alții se întorc după o absență îndelungată. Dumnezeu îi întâmpină pe toți cu brațele deschise, iar cerurile se bucură pentru fiecare suflet care se pocăiește. În pilda aceasta, Dumnezeu este înfățișat ca tatăl care își așteaptă fiul, iar noi, cei care am rămas în biserică, suntem invitați să ne alăturăm Tatălui nostru ceresc în a-i primi cu brațele deschise pe cei care se întorc.

Când îl vedem pe cel rătăcit revenind acasă, sau pe cel necredincios venind la credință pentru prima dată, fie ca dragostea Tatălui să ne îndemne să le oferim un loc la masă și să îi primim ca pe frații și surorile noastre în Cristos.

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al Evangheliei folosind termenii lumină și întuneric așa cum sunt folosiți în 1 Ioan, să explicăm semnificația mărturisirii și să sărbătorim iertarea pe care ne-o dă Domnul Isus pentru păcatele noastre, umblând în lumină și căutând părtășia cu alți credincioși.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Ioan 1:5-10, 2:1-6

VERSETUL DE AUR: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curăţească de orice nelegiuire.” 1 Ioan 1:8-9

CONTEXTUL LECȚIEI: 

În Evanghelia sa, apostolul Ioan alege să nu-și menționeze numele, ci se prezintă drept ucenicul pe care îl iubea Isus (Ioan 19:26; 20:2; 21:7). Dragostea aceasta profundă a Mântuitorului l-a schimbat permanent pe apostol, modelându-i viața și scrierile. Nu e de mirare că termenul dragoste apare în Evanghelia lui Ioan mai des decât în toate celelalte trei Evanghelii la un loc.

Nu știm cu exactitate când a fost scrisă această Evanghelie și nici cele trei epistole ale sale, dar cei mai mulți cercetători consideră că au fost redactate spre sfârșitul primului secol. Asta înseamnă că au trecut mai multe decenii între momentul când Ioan a văzut personal dragostea lui Isus și clipa când a scris despre ea. Cu toate acestea, experiența i-a rămas vie în inimă, și dorința lui era ca toți credincioșii să ajungă să o cunoască la rândul lor ca o dragoste adevărată (1 Ioan 1:1–5).

În Noul Testament găsim patru liste ale apostolilor, iar numele lui Ioan apare de fiecare dată printre primele trei (Matei 10:2–3; Marcu 3:16–19; Luca 6:14–16; Faptele apostolilor 1:13). Ioan era știut ca făcând parte din așa-numitul „cerc apropiat” al ucenicilor lui Isus. Un exemplu clar este faptul că a fost unul dintre cei trei martori ai Schimbării la față a lui Isus, o experiență profundă în care Ioan L-a văzut într-o slavă dumnezeiască, iar fața și hainele Lui au început să strălucească într-o lumină albă orbitoare, asemenea soarelui (Matei 17:1–8; Marcu 9:2–8; Luca 9:28–35). Unii comentatori cred că această experiență extraordinară a influențat felul în care Ioan folosește metaforele despre lumină și întuneric în scrierile sale, inclusiv în pasajul studiat astăzi. Deși aceasta rămâne o ipoteză, forța imaginilor și profunzimea limbajului lui Ioan sunt de necontestat.

În versetele introductive ale primei sale epistole, cunoscută drept 1 Ioan, apostolul subliniază faptul că L-a văzut, L-a auzit și L-a atins pe Isus. Este foarte posibil ca această accentuare să fie o reacție la învățăturile false care începeau să se răspândească în vremea aceea. Una dintre ele era docetismul, o doctrină ce susținea că Isus nu a avut un trup real, ci doar părea să aibă unul. Această concepție se năștea din ideea greșită că materia ar fi prin natura ei rea și, prin urmare, Dumnezeu nu ar fi putut fi întrupat într-un trup omenesc. Ioan însă respinge ferm o astfel de idee! El afirmă cu tărie că L-a cunoscut pe Isus în mod personal și direct, iar această mărturie stă la temelia întregii sale scrieri.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Adevărata părtășie (1 Ioan 1:5-7)

• Dumnezeu este lumină (v. 5)
• Umblarea în lumină (v. 6-7)

Lumina și întunericul

2. Necesitatea mărturisirii (1 Ioan 1:8-2:2)

• Noi și păcatul nostru (v. 8-10)
• Păcatul nostru și Dumnezeu (v. 2:1-2)

3. Umblarea în supunere (1 Ioan 2:3-6)

• Cum știm că Îl cunoaștem (v. 3-5)
• Cum știm că rămânem în El (v. 6)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum crezi că arată „umblarea în lumină”? Cum îi putem încuraja și pe alți credincioși să umble în lumină?
2. În ce fel ne pot ajuta relațiile cu cei din jur să recunoaștem că avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu?
3. Ce rol joacă faptele în viața noastră de credință?
4. Care sunt roadele exterioare pe care ne putem aștepta să le observăm la urmașii lui Cristos?

APLICAȚII PRACTICE:

În multe domenii ale vieții este necesar să deosebim ceea ce este autentic de ceea ce doar pare autentic. Etichetele pot induce în eroare, afirmațiile pot fi exagerate, iar impresiile exterioare nu dezvăluie întotdeauna adevărul. Același principiu se aplică și vieții creștine. Încă de la începuturile Bisericii, credincioșii s-au confruntat cu provocarea de a discerne între credința autentică și mărturisirea lipsită de conținut.

Această realitate este foarte apropiată de ceea ce abordează Ioan în epistola sa: deosebirea afirmațiilor adevărate de cele false. Ioan folosește un ton ferm și părintesc pentru a sublinia că a pretinde că trăiești în lumină în timp ce umbli în întuneric înseamnă să te minți singur. Mesajul este limpede: umblarea trebuie să fie în acord cu mărturisirea de credință. Domnul nostru Isus Cristos a arătat că, în Ziua Judecății, mulți vor declara că Îl cunosc, aducând drept argument lista faptelor lor. Totuși, lipsa unei relații reale cu Cristos îi va duce la condamnare (Matei 7:21–23).

Ce adevăr puternic! În umblarea noastră spirituală, Domnul nostru Isus trebuie să fie standardul. Atunci când ne comparăm viața cu exemplul Lui, trebuie să ne întrebăm dacă vedem o reflectare a Lui sau o contradicție. Această autoevaluare și disponibilitate de a ne corecta drumul atunci când este nevoie sunt esențiale pentru o credință autentică.

SCOPUL LECȚIEI: să descriem lucrarea Duhului Sfânt ca „mijlocitor” în viața credincioșilor, să aflăm motivele pentru care să ne punem încrederea în mărturia Duhului Sfânt despre credincioși, atunci când vor sta în fața lui Dumnezeu și să ne formulăm un plan prin care să facem față temerilor și să alegem să ne trăim viața cu credință, în calitate de copii mânați de Duhul lui Dumnezeu.  

TEXTUL LECȚIEI: Romani 8:12-17, 26-27

VERSETUL DE AUR: „Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:16)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Contextul lecției de săptămâna trecută din Romani 5 se aplică și la această lecție, așa că acele informații nu trebuie repetate aici.

Romani 6–8 reprezintă răspunsul apostolului Pavel împotriva aplicărilor greșite ale mesajului Evangheliei pe care îl predica. Credincioșii nu pot continua în păcat, pentru că moartea lui Isus i-a eliberat de sub stăpânirea păcatului. Credincioșii sunt uniți cu Cristos în moartea Lui (Romani 6:3–11), ceea ce îi eliberează de robia păcatului, a morții și a legii (6:11; 7:1–6; 8:1–2; Galateni 2:19). Ei primesc, de asemenea, darul Duhului Sfânt (Romani 5:5). Din moment ce Dumnezeu i-a eliberat pe credincioși de stăpânirea păcatului, ei trebuie să se vadă de acum înainte ca slujitori ai lui Dumnezeu (6:12–23). Acest lucru este esențial, pentru că în fiecare credincios se dă o luptă (7:21–23). Duhul Sfânt locuiește înăuntrul credincioșilor (Romani 8:9–11), iar voia Lui se opune voii păcatului (8:5–7; Galateni 5:16–17). Nu există teren neutru: fie te alături Duhului Sfânt și urmezi poruncile Lui, fie te supui din nou dorințelor păcatului. Iar acele dorințe păcătoase duc doar la moarte (Romani 8:6a; Galateni 5:19–21). Dar Duhul îi călăuzește pe credincioși spre „viață și pace” (Romani 8:6b), iar Dumnezeu îi va învia din morți așa cum L-a înviat pe Isus (8:10–11).

Apostolul Pavel a scris aproximativ 25% din Noul Testament. Însă aproape jumătate dintre referirile la Duhul Sfânt se găsesc în epistolele sale. Este limpede că persoana și lucrarea Duhului Sfânt au fost o învățătură vitală pentru el – la fel cum trebuie să fie și pentru noi.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Fire și duh (Romani 8:12-14)

• Ce datorăm firii (v. 12)
• Ce ne duce la moarte (v. 13a)
• Ce ne duce la viață (v. 13b)
• Care sunt urmările (v. 14)

2. Copiii Domnului (Romani 8:15-17)

• Nu mai sunt robi (v. 15a)
• Sunt înfiați (v. 15b)
• Confirmați (v. 16)
• Moștenitori cu Cristos (v. 17)

3. Ajutați de Duhul Sfânt (Romani 8:26-27)

• Să ne rugăm (v. 26)
• Prin mijlocire (v. 27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum crezi că arată o viață trăită prin Duhul și nu potrivit firii pământești?
2. Cum te simți știind că nu mai ești legat de frică? În ce situații îți vine greu să crezi că ai fost eliberat de frică?
3. Ce înseamnă să ai parte de suferințele lui Cristos?
4. În ce feluri s-ar putea schimba rugăciunile tale, știind că Duhul mijlocește pentru tine?

APLICAȚII PRACTICE:

Din nefericire, unele culturi îi privesc pe copiii adoptați ca având un fel de statut de mâna a doua. Deși cei mai mulți părinți își iubesc copiii adoptați ca pe membri deplini ai familiei lor, se pot găsi pe rețelele sociale relatări despre părinți care îi tratează pe copiii adoptați ca și când ar fi inferiori celor biologici.

Când avem o înțelegere greșită a adopției, putem ușor rata natura radicală a afirmației apostolului Pavel că Dumnezeu ne-a dat Duhul înfierii. Credincioșii nu sunt copii de mâna a doua. Dimpotrivă, suntem integrați deplin în familia lui Dumnezeu, primind atât Numele Său, cât și Duhul Său. Dumnezeu nu ne refuză nimic; dimpotrivă, ne face împreună-moștenitori cu Cristos, promițându-ne o parte la moștenirea Lui. Nici Cristos nu Se împotrivește includerii noastre în familia Sa. Din contră, El ne numește cu bucurie frații și surorile Sale și împarte de bunăvoie cu noi moștenirea Sa legitimă. Înfierea în familia lui Dumnezeu nu este o ficțiune juridică, ci o realitate spirituală.

Dumnezeu Își arată dragostea față de copiii Săi înfiați trimițându-ne Duhul Său ca mijlocitor pentru noi. El ne schimbă, astfel încât să semănăm tot mai mult cu Domnul Isus, iar într-o zi ne va învia trupul, așa cum L-a înviat pe Domnul Isus. Nu suntem niciodată singuri, nici inferiori sau copii nelegitimi în ochii lui Dumnezeu. Suntem fii și fiice adevărate ale lui Dumnezeu.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm paradoxul în care Domnul nostru Isus Cristos este atât păstor cât și jertfă, să exemplificăm feluri în care credincioșii pot experimenta salvarea care vine de la Cristos și să ne formulăm un plan prin care să ne împotrivim complacerii și să rezolvăm orice conflict folosind exemplul lui Cristos cu privire la reconciliere.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 15:3-7, Romani 5:6-10

VERSETUL DE AUR: „Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.” (Romani 5:10)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Primul dintre cele două texte tipărite pentru lecția aceasta este luat dintr-o succesiune de trei pilde despre „ceea ce s-a pierdut și a fost găsit”, care alcătuiesc întregul capitol 15 din Luca. Un element comun al tuturor celor trei pilde este bucuria simțită atunci când ceea ce a fost pierdut este găsit.

Domnul Isus a rostit aceste pilde în timpul ultimei Sale călătorii spre Ierusalim (Luca 9:51–56). A fost o călătorie îndelungată, dar răstignirea era pe aproape. Matei 18:12–14 este o altă versiune a pildei de astăzi.

Epistola apostolului Pavel către biserica din Roma a fost scrisă cel mai probabil în anii 57 sau 58 d.Cr. În timpul celei de-a treia călătorii misionare, Pavel a petrecut aproximativ trei luni în Grecia (Faptele Apostolilor 20:1–3). Este posibil să fi scris atunci această epistolă. Nu vizitase niciodată biserica din Roma, dar plănuia să o facă (Romani 1:8–13).

Mulți consideră Epistola către Romani drept cea mai de seamă scrisoare a lui Pavel. Ea este un tratat doctrinar profund, care abordează multe aspecte ale învățăturii despre mântuirea prin har, prin credința în Isus Cristos (Romani 1:5). Problema centrală era păcătoșenia universală a omenirii (1:18–3:20). Leacul este „neprihănirea lui Dumnezeu” care vine asupra fiecăruia prin credința în Isus (3:21–24). Textul tipărit ne îndeamnă să explorăm intersecția dintre aceste adevăruri.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Păstorul care caută oaia rătăcită (Luca 15:3-7)

• Oaia pierdută (v. 3-4)
• Oaia găsită (v. 5)
• Bucurie împărtășită (v. 6)
• Păcătoșii sunt asemenea oilor (v. 7)

2. Fiul care Se dă pe Sine (Romani 5:6-10)

• Jertfă pentru păcătoși (v. 6-8)
• Mântuirea celor care odinioară fuseseră vrăjmași (v. 9-10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. În care grup te vezi mai ușor – în cel al „păcătoșilor” sau al „oamenilor drepți”? Cum te invită această pildă să răspunzi?
2. Care este semnificația faptului că Cristos a murit pentru noi pe când eram „încă fără putere” (Romani 5:6)?
3. Ce este mai surprinzător: că Cristos a murit pentru noi sau că acest lucru s-a întâmplat pe când eram încă păcătoși?
4. Ce a împlinit moartea lui Isus? Ce a împlinit viața lui Isus?

APLICAȚII PRACTICE:

Întoarcerea acasă este adesea un prilej de mare bucurie. Atunci când îi revedem pe cei dragi, alergăm să-i primim din nou cu brațele deschise și celebrăm laolaltă întoarcerea lor. Dar asemenea sărbători pământești pălesc în comparație cu sărbătoarea din ceruri pentru pocăința unui păcătos, a unui vrăjmaș al lui Dumnezeu. Însuși îngerii se alătură bucuriei!

Strict vorbind, apostolul Pavel nu folosește limbajul „întoarcerii acasă” în Romani 5. Dar împăcarea făcută posibilă prin moartea Domnului Isus este cea care permite o astfel de întoarcere spirituală. Cei care primesc jertfa Domnului Isus potrivit planului biblic al mântuirii ajung împăcați cu Dumnezeu. Bariera păcatului nu mai stă în cale. Ei au acum pace cu El. S-au întors la Creatorul lor, acolo unde le este locul. S-au întors acasă din punct de vedere spiritual și sunt destinați pentru casa veșnică pe care El o pregătește pentru toți urmașii credincioși ai Domnului Isus (Ioan 14:1–3).

Pentru mulți, „a te întoarce acasă” este o parte esențială a sezonului de Crăciun. Adevăratul mesaj al Crăciunului este că Tatăl nostru ceresc a pregătit o cale pentru ca fiecare om să se poată „întoarce acasă” la El: darul lui Emanuel, „Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23). Dumnezeu vrea să fie de partea noastră! El Și-a dovedit această dorință prin moartea Fiului Său. Oricine este răzvrătit împotriva lui Dumnezeu este o oaie pierdută. Dar Cristos este Cel mai bine pregătit pentru a găsi oile pierdute. Tu îți faci partea ca mâinile și picioarele Lui în această lucrare?

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru nevoile întregii creații, să explicăm cum să ne încredem în Dumnezeu pentru a nu mai fi apăsați de griji și să ne facem un plan de slujire pentru a împlini nevoile de bază ale oamenilor din comunitatea noastră.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 6:24-34

VERSETUL DE AUR: „Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.” (Matei 6:34)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Textul lecției de astăzi face parte dintr-o secțiune a învățăturii Domnului Isus numită „Predica de pe Munte” (Matei 5–7). În relatarea vieții Domnului Isus, Matei așază uneori materialul pe teme, mai degrabă decât în ordine cronologică. Predica de pe Munte este un astfel de exemplu. Ea se află la începutul Evangheliei după Matei, dar, de fapt, a fost rostită în prima parte a celui de-al doilea an al lucrării Domnului nostru Isus Cristos. Unii comentatori au numit acest al doilea an al lucrării „anul popularității” Domnului Isus, pentru că mari mulțimi se adunau oriunde mergea El (Matei 4:25).

Matei 6 începe cu avertizarea Domnului Isus împotriva fățărniciei în slujirea lui Dumnezeu în diferite forme. Apoi urmează învățături despre rugăciune, post și priorități. Textul lecției de astăzi continuă învățătura Lui despre cum să trăim o viață care se sprijină pe purtarea de grijă plină de har a unui Tată ceresc iubitor, care ne împlinește toate nevoile. Luca 12:22–31 și 16:13 sunt texte paralele.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Îl slujim sau Îl disprețuim pe Tatăl (Matei 6:24)
2. Ne îngrijorăm sau ne încredem în Tatăl (Matei 6:25-32)

• Îngrijorare cu privire la cele trebuincioase (v. 25)
• Exemple de împlinire a nevoilor (v. 26-29)
• Dumnezeul purtării de grijă (v. 30-32)

3. Trăirea după principiile Împărăției (Matei 6:33-34)

• Mai întâi, neprihănirea (v. 33)
• Astăzi, nu mâine (v. 34)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum îi încurajează cultura noastră pe oameni să fie loiali față de bogăția materială? Ce pași putem face pentru a ne asigura că bogăția și urmărirea ei rămân pe plan secundar față de slujirea lui Dumnezeu?
2. Când trecem linia de la a lua decizii înțelepte cu privire la viitor la a ne lăsa prinși de îngrijorări nejustificate cu privire la viitor?
3. În ce feluri putem crește în credință pentru a ne încrede în purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Cum echilibrezi credința în Dumnezeu cu responsabilitatea personală în această privință?
4. Ce pași vei face în săptămâna care urmează pentru a pune pe primul loc Împărăția lui Dumnezeu?

APLICAȚII PRACTICE:

Toți urmașii Domnului Isus pot demonstra deosebirea pe care o aduce trăirea cu încredere într-un Tată ceresc plin de dragoste. Fiecare dintre noi are o sferă de influență care cuprinde oameni pentru care Dumnezeu pare a fi departe. În unele cazuri, acest sentiment de depărtare poate deveni și mai puternic în timpul sezonului de Crăciun, din diverse motive. O schimbare în felul în care oamenii Îl înțeleg pe Dumnezeu nu se produce peste noapte prin eforturile noastre. Totuși, cu răbdare și rugăciune, putem „trage cortina”, pentru a-i ajuta pe oameni să vadă cât de mult îi iubește cu adevărat Tatăl lor.

În acest timp, când sărbătorim felul deosebit în care Dumnezeu S-a apropiat de noi, poate că printr-un gest simplu de bunătate, și tu poți arăta unui om că Tatăl lui nu l-a uitat.