Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Cristos Mântuitorul – Școala duminicală – 21 decembrie 2025

December 16, 2025 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm paradoxul în care Domnul nostru Isus Cristos este atât păstor cât și jertfă, să exemplificăm feluri în care credincioșii pot experimenta salvarea care vine de la Cristos și să ne formulăm un plan prin care să ne împotrivim complacerii și să rezolvăm orice conflict folosind exemplul lui Cristos cu privire la reconciliere.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 15:3-7, Romani 5:6-10

VERSETUL DE AUR: „Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.” (Romani 5:10)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Primul dintre cele două texte tipărite pentru lecția aceasta este luat dintr-o succesiune de trei pilde despre „ceea ce s-a pierdut și a fost găsit”, care alcătuiesc întregul capitol 15 din Luca. Un element comun al tuturor celor trei pilde este bucuria simțită atunci când ceea ce a fost pierdut este găsit.

Domnul Isus a rostit aceste pilde în timpul ultimei Sale călătorii spre Ierusalim (Luca 9:51–56). A fost o călătorie îndelungată, dar răstignirea era pe aproape. Matei 18:12–14 este o altă versiune a pildei de astăzi.

Epistola apostolului Pavel către biserica din Roma a fost scrisă cel mai probabil în anii 57 sau 58 d.Cr. În timpul celei de-a treia călătorii misionare, Pavel a petrecut aproximativ trei luni în Grecia (Faptele Apostolilor 20:1–3). Este posibil să fi scris atunci această epistolă. Nu vizitase niciodată biserica din Roma, dar plănuia să o facă (Romani 1:8–13).

Mulți consideră Epistola către Romani drept cea mai de seamă scrisoare a lui Pavel. Ea este un tratat doctrinar profund, care abordează multe aspecte ale învățăturii despre mântuirea prin har, prin credința în Isus Cristos (Romani 1:5). Problema centrală era păcătoșenia universală a omenirii (1:18–3:20). Leacul este „neprihănirea lui Dumnezeu” care vine asupra fiecăruia prin credința în Isus (3:21–24). Textul tipărit ne îndeamnă să explorăm intersecția dintre aceste adevăruri.

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Păstorul care caută oaia rătăcită (Luca 15:3-7)
  • Oaia pierdută (v. 3-4)
  • Oaia găsită (v. 5)
  • Bucurie împărtășită (v. 6)
  • Păcătoșii sunt asemenea oilor (v. 7)
  1. Fiul care Se dă pe Sine (Romani 5:6-10)
  • Jertfă pentru păcătoși (v. 6-8)
  • Mântuirea celor care odinioară fuseseră vrăjmași (v. 9-10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. În care grup te vezi mai ușor – în cel al „păcătoșilor” sau al „oamenilor drepți”? Cum te invită această pildă să răspunzi?
  2. Care este semnificația faptului că Cristos a murit pentru noi pe când eram „încă fără putere” (Romani 5:6)?
  3. Ce este mai surprinzător: că Cristos a murit pentru noi sau că acest lucru s-a întâmplat pe când eram încă păcătoși?
  4. Ce a împlinit moartea lui Isus? Ce a împlinit viața lui Isus?

APLICAȚII PRACTICE:

Întoarcerea acasă este adesea un prilej de mare bucurie. Atunci când îi revedem pe cei dragi, alergăm să-i primim din nou cu brațele deschise și celebrăm laolaltă întoarcerea lor. Dar asemenea sărbători pământești pălesc în comparație cu sărbătoarea din ceruri pentru pocăința unui păcătos, a unui vrăjmaș al lui Dumnezeu. Însuși îngerii se alătură bucuriei!

Strict vorbind, apostolul Pavel nu folosește limbajul „întoarcerii acasă” în Romani 5. Dar împăcarea făcută posibilă prin moartea Domnului Isus este cea care permite o astfel de întoarcere spirituală. Cei care primesc jertfa Domnului Isus potrivit planului biblic al mântuirii ajung împăcați cu Dumnezeu. Bariera păcatului nu mai stă în cale. Ei au acum pace cu El. S-au întors la Creatorul lor, acolo unde le este locul. S-au întors acasă din punct de vedere spiritual și sunt destinați pentru casa veșnică pe care El o pregătește pentru toți urmașii credincioși ai Domnului Isus (Ioan 14:1–3).

Pentru mulți, „a te întoarce acasă” este o parte esențială a sezonului de Crăciun. Adevăratul mesaj al Crăciunului este că Tatăl nostru ceresc a pregătit o cale pentru ca fiecare om să se poată „întoarce acasă” la El: darul lui Emanuel, „Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23). Dumnezeu vrea să fie de partea noastră! El Și-a dovedit această dorință prin moartea Fiului Său. Oricine este răzvrătit împotriva lui Dumnezeu este o oaie pierdută. Dar Cristos este Cel mai bine pregătit pentru a găsi oile pierdute. Tu îți faci partea ca mâinile și picioarele Lui în această lucrare?

Filed Under: Studii biblice

Materiale recente

  • Botezul și Cina Domnului – Școala duminicală – 8 februarie 2026
  • Biserica – Școala Duminicală – 1 februarie 2026
  • Chemare și creștere – Școala duminicală – 25 ianuarie 2026
  • Rugăciune și smerenie – Școala duminicală – 18 ianuarie 2026
  • Pocăință și credință – Școala duminicală – 11 ianuarie 2026
  • Păcat și iertare – Școala duminicală – 4 ianuarie 2026
  • Dumnezeu Duhul Sfânt – Școala duminicală – 28 decembrie 2025
  • Cristos Mântuitorul – Școala duminicală – 21 decembrie 2025
  • Tatăl Nostru din Ceruri – Școala duminicală – 14 decembrie 2025
  • Cuvântul lui Dumnezeu – Școala duminicală – 7 decembrie 2025
  • Viziunea lui Ezechiel – Școala Duminicală – 30 noiembrie 2025
  • Miere curată de Arizona – Aniversarea Bisericii First Romanian Baptist din Phoenix
  • Apă vie în deșertul Nevadei – Aniversarea bisericii Harul din Las Vegas
  • Responsabilitatea lui Ezechiel – Școala duminicală – 23 noiembrie 2025
  • Semnul lui Ezechiel – Școala duminicală – 16 noiembrie 2025

Copyright © 2026 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in