SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al punctelor principale din profeția lui Isaia, să explicăm faptul că pacea Domnului este prezentă deja în lume, însă nu se va manifesta pe deplin decât la revenirea Domnului Isus și să ne formulăm un plan prin care să promovăm starea de pace într-un context specific în care încă mai există conflicte nerezolvate.
TEXTUL LECȚIEI: Isaia 2:2-4, Faptele Apostolilor 17:26-28
VERSETUL DE AUR: „Popoarele se vor duce cu grămada la el și vor zice: „Veniți, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieși Legea și din Ierusalim, Cuvântul Domnului.” Isaia 2:3
CONTEXTUL LECȚIEI:
Isaia în Iuda
Isaia a început să profețească spre sfârșitul domniei lui Ozia, regele lui Iuda, în jurul anului 740 î.Cr. (Isaia 1:1; 6:1). În timpul vieții lui Isaia, regatul lui Iuda s-a confruntat cu amenințări atât din interior, cât și din exterior. Fie că pericolul venea din războiul cu imensul Imperiu Asirian (Isaia 7:17), fie din nedreptatea și violența din interiorul lui Iuda (Isaia 1:21–23), viitorul Ierusalimului era nesigur.
Începutul cărții lui Isaia avertizează Iuda cu privire la un conflict și mai profund: războiul rebeliunii pe care poporul îl purta împotriva lui Dumnezeu. Viața locuitorilor Ierusalimului era presărată cu nelegiuire, idolatrie și asuprire; orașul odinioară credincios devenise o desfrânată (Isaia 1:21). Isaia explică faptul că iudeii nu se vor bucura de pace nici cu alte națiuni, nici între ei până când nu vor accepta mai întâi condițiile de pace ale lui Dumnezeu. De aceea, Isaia cheamă Iuda la pocăință (Isaia 1:16–17). Totuși, pe lângă promisiunile cu privire la judecăți înfricoșătoare, Isaia vestește și un mesaj de speranță: Ierusalimul va deveni din nou un oraș al dreptății prin lucrarea răscumpărătoare a lui Dumnezeu (Isaia 1:26–27). Primul dintre textele de astăzi (care are un pasaj paralel în Mica 4:1–3) dezvoltă această temă.
Pavel în Atena
În cea de-a doua sa călătorie misionară (52–54 d.Cr.), Pavel a călătorit prin regiunea Macedoniei (care corespunde Greciei de nord de astăzi). În timpul acestei călătorii, Pavel a întemeiat biserici în orașele Filipi și Tesalonic (Faptele Apostolilor 16:6–15; 17:1–9). Din cauza persecuției din Tesalonic, Pavel a fugit la Atena, la aproximativ trei sute de mile spre sud (Faptele Apostolilor 17:14–15).
În timp ce se plimba prin Atena, Pavel a fost tulburat să vadă toată idolatria din oraș (Faptele Apostolilor 17:16). Reacția sa a fost să deschidă discuții cu evrei, cu neamuri temătoare de Dumnezeu și cu alții despre Isus. Învățăturile lui Pavel au atras atenția unor filozofi locali care l-au invitat să vorbească la Areopag, locul în care se întrunea consiliul politic al orașului (Faptele Apostolilor 17:19). Consiliul Areopagului avea probabil autoritate asupra învățăturilor religioase permise în cetate. Acești bărbați aveau o cunoaștere bogată a filozofiei grecești, dar nu erau deloc familiarizați cu Scriptura ebraică. Pasajul de astăzi surprinde momentul în care Pavel prezintă Evanghelia în fața acestei audiențe noi și foarte educate.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Pacea de pe urmă între toate popoarele (Isaia 2:2-4)
- Un munte pentru toți (v. 2)
- Este subliniată autoritatea (v. 3)
- Eliberați de război (v. 4)
- Originea divină a popoarelor (Faptele Apostolilor 17:26-28)
- Faptele Creatorului (v. 26)
- Reacția omenirii (v. 27)
- Conștientizarea omenirii (v. 28)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Ce pași putem face pentru a înțelege mai bine căile Domnului?
- În ce fel reprezintă Evanghelia un mesaj al păcii (vezi Romania 5:1; 2 Petru 3:14)?
- Care sunt aspectele culturii seculare contemporane pe care le poți folosi pentru a explica Evanghelia și pentru a-i familiariza pe necredincioși cu Evanghelia?
- Cum poți fi un reprezentant al păcii și o lumină spre Evanghelie pentru cei din jur?
APLICAȚII PRACTICE:
Atunci când suferim sau îi vedem pe alții suferind din cauza efectelor devastatoare ale conflictelor dintre națiuni, orice speranță pentru o pace durabilă poate părea ceva nerealist. Creștinii ar putea fi ispitiți să creadă că Dumnezeu a lăsat popoarele să se descurce singure. Dar textele studiate astăzi ne spun o altă poveste.
Domnul promite în Isaia 2:2–4 că, în cele din urmă, oamenii își vor pune capăt conflictelor atunci când vor îmbrățișa căile Lui. Pacea dintre oameni și Dumnezeu va duce, în cele din urmă, la pace între națiuni. Creștinii pot fi siguri că pacea dintre Dumnezeu și oameni a fost stabilită prin Isus Cristos (Romani 5:1; 2 Petru 3:14). Totuși, deși domnia păcii lui Dumnezeu a început, ea nu este încă deplin împlinită. Până în momentul în care Se va întoarce Domnul Isus, vor exista întotdeauna nedreptăți care trebuie îndreptate în lume. Ca ucenici ai Lui, suntem chemați să fim făcători de pace (Matei 5:9; Iacov 3:18). Prin puterea lui Cristos, biserica poate fi un exemplu vădit de pace în lume, începând cu propriile noastre relații. Trebuie să căutăm să trăim în pace cu toți, atât cât depinde de noi (Romani 12:18). Oferind celor din jur exemplul împăcării, biserica poate fi cu adevărat o lumină pentru neamuri.
Deși conflictele par uneori prea adânci pentru a fi vindecate, pasajul din Faptele Apostolilor 17:24–26 ne amintește că Dumnezeu a făcut fiecare dintre aceste grupuri diferite cu scopul ca ele să Îl caute. La fel ca Pavel în fața consiliului de la Areopag, putem folosi aceste diferențe ca punct de plecare pentru a împărtăși speranța Evangheliei.
Într-o zi, oameni din fiecare popor și regiune, din orice grup etnic și din orice limbă vor sta înaintea tronului lui Dumnezeu și se vor bucura de pacea Lui (Apocalipsa 7:9–12). Acest lucru se va întâmpla atunci când Dumnezeu va face toate lucrurile noi și vor apărea cerul nou și pământul nou (Apocalipsa 21:1–4). În cele din urmă, toate împărățiile lumii vor deveni o singură împărăție a Domnului nostru.