Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Slujire și misiune – Școala duminicală – 22 februarie 2026

February 17, 2026 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm aspectele dărniciei subliniate în 2 Corinteni 8:3-9, să explicăm contextul colectei organizate de apostolul Pavel în rândul bisericilor dintre neamuri din primul secol și că ne formulăm o modalitate prin care să ne exprimăm dărnicia în săptămâna care ne stă în față.

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 1:6-8, 2 Corinteni 8:3-9

VERSETUL DE AUR: „Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.” 2 Corinteni 8:9

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cele două texte din lecția de astăzi sunt despărțite de aproape trei decenii. Domnul  Isus a fost răstignit în timpul sărbătorii Paștelui, în anul 30 d.Cr., a înviat din morți și S-a arătat ucenicilor Săi timp de aproximativ patruzeci de zile după aceea (Faptele Apostolilor 1:3), înainte de înălțarea Sa la cer. Câțiva ani mai târziu, Saul (numit și Pavel; vezi Faptele 13:9), L-a întâlnit pe Domnul Isus cel înviat pe drumul spre Damasc (Faptele 9:1-19). Acea întâlnire a dus la călătoriile misionare ale lui Pavel în întreg Imperiul Roman, ca apostol al Domnului Isus Cristos pentru neamuri (Romani 11:13, Galateni 2:8, 1 Timotei 2:7).

Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, un important centru comercial și capitala unei provincii romane; prin urmare Pavel era cetățean roman prin naștere (Faptele 22:22-29). La un moment dat în tinerețea sa, a decis să se mute la Ierusalim pentru a studia sub îndrumarea lui Gamaliel (Faptele 22:3). După experiența de pe drumul spre Damasc, Pavel a întemeiat biserici în diferite cetăți romane. Pe măsură ce oamenii răspundeau mesajului Evangheliei, Pavel s-a confruntat necontenit cu nevoia de a construi punți între cei ce Îl urmau pe Cristos dintre neamuri și credincioșii proveniți din rândul evreilor.

Am putea spune, așadar, că primul capitol al cărții Faptele Apostolilor îi prezintă pe apostoli primind misiunea lor și pregătindu-se pentru ea, iar capitolele care urmează arată modul în care s-a împlinit această misiune. Au existat tensiuni legate de unele aspecte ale Legii lui Moise, atât în doctrină, cât și în practică, pe măsură ce iudeii și neamurile intrau împreună în comunitatea credinței. Această luptă s-a evidențiat cel mai mult în faimosul Conciliu de la Ierusalim, în jurul anului 51 d.Cr. (Faptele 15).

Consensul la care s-a ajuns în cadrul acelui consiliu a deschis ușa credincioșilor dintre neamuri pentru a fi primiți în biserică pe baza harului Domnului Isus Cristos, nu pe baza respectării Legii lui Moise (Faptele 15:5-11). Această recunoaștere a planului lui Dumnezeu a fost esențială pentru a stabili caracterul inclusiv al bisericii. Importanța acestei decizii avea să devină și mai clară printr-o serie de întâmplări care au avut loc în anii care au urmat. Una dintre aceste întâmplări reprezintă subiectul lecției de astăzi.

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Domnul Isus și apostolii (Faptele Apostolilor 1:6-8)
  • Întrebarea ucenicilor (v. 6)
  • Răspunsul Domnului Isus (v. 7-8)
  1. Pavel și Biserica (2 Corinteni 8:3-9)
  • Dărnicia din biserici (v. 3-4)
  • Rezultatele (v. 5-6)
  • Îndemn (v. 7)
  • Test (v. 8-9)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Care sunt pașii practici pe care îi poți face în săptămânile următoare pentru a fi un martor mai eficient pentru Domnul?
  2. Ai o persoană în viața ta care este un exemplu de dărnicie jertfitoare?
  3. Putem descrie dărnicia prin termenul „har”? Cum putem crește în harul dăruirii?
  4. Cum poți fi mai darnic cu timpul și cu resursele tale în săptămâna care urmează?

APLICAȚII PRACTICE:

Biblia ne dezvăluie așteptările lui Dumnezeu cu privire la felul în care trebuie să ne purtăm unii cu alții. Una dintre aceste așteptări este împlinirea nevoilor celor afectați de sărăcie. Legea lui Moise avea reguli clare (vezi Leviticul 19:10 și Deuteronomul 15:11). Iar această preocupare este la fel de prezentă și în noul legământ (vezi Matei 25:34-46 și Galateni 2:10).

Chiar și așa, banii și dărnicia rămân subiecte sensibile în biserică, ceea ce îi face pe mulți să evite subiectul. Auzim deseori comentariul: „Mereu cer bani!”, lucru care i-a îndepărtat pe mulți oameni de biserică. Poate că ar trebui să abordăm diferit dărnicia, privind-o ca pe privilegiul de a răspunde harului lui Dumnezeu.

Generozitatea noastră izvorăște din faptul că mai întâi am recunoscut dărnicia lui Dumnezeu. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care dăruiește, lucru arătat în mod desăvârșit prin darul mântuirii. Atunci când dăm dovadă de generozitate față de ceilalți, urmăm exemplul Lui. Actele noastre de dărnicie sunt acte de închinare, prin care ne mărturisim credința în Cristos și în dragostea Sa față de noi.

Filed Under: Studii biblice

Materiale recente

  • Copiii, un dar și un model de urmat – Școala duminicală – 19 aprilie 2026
  • Dumnezeu are toată autoritatea – Școala duminicală – 12 aprilie 2026
  • Învierea – nădejdea viitoare – Școala duminicală – 5 aprilie 2026
  • Așteptând Pacea Domnului – Școala duminicală – 29 martie 2026
  • Fără diviziuni în biserică – Școala duminicală – 22 martie 2026
  • Implicarea în comunitate – Școala duminicală – 15 martie 2026
  • Sărbătoare la biserica Harul din Spokane
  • Învățături despre stăpânirea de sine – Școala duminicală – 8 martie 2026
  • Iubește-L pe Dumnezeu, iubește-ți aproapele – Școala duminicală – 1 martie 2026
  • Slujire și misiune – Școala duminicală – 22 februarie 2026
  • Ziua Domnului – Școala duminicală – 15 februarie 2026
  • Botezul și Cina Domnului – Școala duminicală – 8 februarie 2026
  • Biserica – Școala Duminicală – 1 februarie 2026
  • Chemare și creștere – Școala duminicală – 25 ianuarie 2026
  • Rugăciune și smerenie – Școala duminicală – 18 ianuarie 2026

Copyright © 2026 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in