SCOPUL LECȚIEI: Să relatăm, pe scurt, semnificația Sabatului pentru audiența secolului întâi, să explicăm diversitatea practicilor creștinești și a ținerii sabatului, în lumina lucrării Domnului Isus Cristos și să ne formulăm un plan prin care să găsim echilibrul dintre post și sărbătoare, dintre muncă și odihnă.
TEXTUL LECȚIEI: Marcu 2:18-28
VERSETUL DE AUR: „Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat; așa că Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.”” Marcu 2:27-28
CONTEXTUL LECȚIEI:
În Vechiul Testament, Dumnezeu a cerut doar o singură zi oficială de post (abținerea de la mâncare) pentru întregul popor Israel. Aceasta se numea Ziua Ispășirii (Leviticul 16:29–31; 23:26–32). În fiecare an, toți israeliții trebuiau să țină Ziua Ispășirii în a zecea zi a lunii a șaptea (la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie). În această zi, marele preot aducea jertfă pentru păcatele întregului popor. Prin slujirea lui preoțească, poporul era curățit de necurăție. Comunitatea participa prin mărturisire, rugăciune și post.
Postul era asociat și cu situații de întristare, neliniște sau remușcare. El era folosit în închinare și în pregătirea pentru a te apropia de Dumnezeu, pentru a căuta descoperire, discernământ sau ajutor în biruirea ispitelor. Moise a postit patruzeci de zile atunci când s-a întâlnit cu Dumnezeu pe Muntele Sinai și a primit Cele Zece Porunci (Exodul 34:28). Ostașii posteau înainte de a pleca la luptă (Judecătorii 20:26; 1 Samuel 7:6), poporul a postit la moartea lui Saul (1 Samuel 31:12–13), iar părinții posteau atunci când erau îndurerați din cauza bolii unui copil (2 Samuel 12:16). Întregul Israel a postit în semn de pocăință atunci când s-a întors din nou la căile legământului lui Dumnezeu și a ascultat citirea Legii lui Moise în Ierusalim după exil (Neemia 9:1).
În Noul Testament vedem că postul continuă ca disciplină spirituală. Prorocița Ana folosea postul ca parte a închinării ei neîncetate în templu (Luca 2:36–37). Domnul Isus Cristos a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți atunci când Duhul L-a dus în pustiu după botezul Său (Matei 4:2). Fariseii erau cunoscuți pentru faptul că posteau de două ori pe săptămână (Luca 18:12). Privind mai departe la practicile bisericii primare, vedem că apostolii foloseau postul în închinare, pentru discernământ și la rânduirea prezbiterilor (Faptele Apostolilor 13:2; 14:23).
Pasajele din Matei 9:14–17 și Luca 5:33–39 sunt paralele cu textul despre post pe care îl studiem astăzi.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Chestiunea postului (Marcu 2:18-22)
- Obiceiuri diferite (v. 18)
- Postul și prezența Domnului (v. 19-20)
- Cele vechi și cele noi (v. 21-22)
- Chestiunea Sabatului (Marcu 2:23-28)
- Acuzație (v. 23-24)
- Concesie (v. 25-26)
- Relatare (v. 27-28)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- În general, cum reacționezi față de concepte, tradiții și idei noi?
- Crezi că fariseii căutau să-i prindă pe picior greșit pe Domnul Isus și pe ucenicii Săi? Elaborează.
- Ce este mai important, litera legii sau spiritul legii?
- În ce fel de circumstanțe ai ignora sau ai încălca o regulă pentru un lucru pe care îl consideri mai important decât regula aceea?
APLICAȚII PRACTICE:
Creștinii din întreaga lume au perspective diferite asupra practicilor postului și ale ținerii Sabatului. Practicile lor reflectă tradiția, convingerile doctrinare și/sau alegerea personală.
Lecția de astăzi ne oferă un motiv pentru această diversitate: Domnul Isus Cristos, spre deosebire de farisei, nu a stabilit reguli fixe despre post sau despre Sabat. În schimb, El ne-a arătat care este scopul acestor practici și a subliniat autoritatea și prezența Sa. El ne-a învățat moduri noi de a trăi în Împărăția lui Dumnezeu, punând accent pe libertate și pe binele omului, mai degrabă decât pe respectarea strictă a regulilor și a rânduielilor (compară Coloseni 2:16). Domnul Isus Cristos ne cheamă să ne centrăm practicile spirituale asupra Lui, ca sursă a vieții.
Dumnezeu i-a creat pe oameni să trăiască în cicluri de muncă, odihnă, sărbătoare și post. Ca Domn al nostru, Isus Cristos ne invită să avem încredere în El în această privință. Calea Lui aduce odihnă de poveri, nu poveri suplimentare (Matei 11:28–30; 1 Ioan 5:3). Viața cu Domnul Isus Cristos oferă atât ocazii de bucurie, cât și momente de întristare, iar Scriptura ne arată ce este potrivit în fiecare situație (Romani 12:15; 1 Corinteni 5:2; 2 Corinteni 7:11). Dacă disciplinele noastre spirituale ne întăresc dependența de Domnul Isus Cristos, atunci ele sunt de folos, indiferent de forma lor concretă (Romani 14:22; 1 Corinteni 8:8).
Până la urmă, scopul nu este să găsim formula perfectă pentru modul în care trăim, ci să creștem și să înflorim în relația noastră cu Domnul Isus Cristos. Fie ca El să fie inima, centrul, izvorul și călăuzitorul a tot ceea ce facem.