SCOPUL LECȚIEI: Să descriem credincioșia Anei în felul în care și-a ținut promisiunea, să explicăm felul în care jurămintele demonstrează sinceritatea celui care le face și reprezintă o mărturie a dărniciei lui Dumnezeu și să ne gândim la o formulă prin care să ne exprimăm mulțumirea față de darurile lui Dumnezeu.
TEXTUL LECȚIEI: 1 Samuel 1:9-20, 25b
VERSETUL DE AUR: „Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată și a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), „căci”, a zis ea, „de la Domnul l-am cerut”.” 1 Samuel 1:20
CONTEXTUL LECȚIEI:
Evenimentele din textul de astăzi au avut loc spre sfârșitul perioadei judecătorilor, probabil în jurul anului 1100 î.Cr. În 1 Samuel 1:1–8, Elcana este prezentat ca având două soții: Penina și Ana. Elcana ar fi putut fi o persoană importantă din seminția levitică (1 Cronici 6:23). Deși Elcana o iubea foarte mult pe Ana, ea nu putea avea copii (1 Samuel 1:8). Penina o batjocorea pe Ana, fiind probabil geloasă că Elcana îi dădea acesteia o parte mai mare din jertfa anuală a familiei (1:5–6). Chiar dacă Ana nu avea copii, Elcana îi dădea o „parte aleasă”, partea care era de obicei oferită întâiului născut și moștenitorului (1:5; vezi Deuteronomul 21:15–17).
Scriptura prezintă adesea capacitatea de a avea copii ca fiind sub controlul deplin al lui Dumnezeu (Geneza 29:31; 30:22; 1 Samuel 1:6). Aceasta este o perspectivă firească într-o vreme în care nu existau intervenții medicale. La fel ca fertilitatea pământului și reușita recoltei, binecuvântarea de a avea copii era atribuită lui Dumnezeu (Psalmul 127:3–5). Însă acest lucru le punea pe multe femei din vechime într-o poziție socială dificilă. Neliniștea și durerea infertilității deveneau adesea un loc al intervenției lui Dumnezeu, vestind venirea unui copil deosebit: Isaac (Geneza 21:1–2); Iacov și Esau (25:21); Iosif (30:23–24); Samson (Judecători 13:2–3); și, mai târziu, Ioan Botezătorul (Luca 1:13, 24–25). Privind la istoria Anei, vedem cum Dumnezeu Își îndreaptă atenția spre ea. Copilul născut ca răspuns la rugăciunile ei pline de pocăință avea să devină un conducător pentru o generație fără lider.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Rugăciune îndurerată (1 Samuel 1:9-16)
- Prezența lui Eli (v. 9)
- Cererea Anei (v. 10-11)
- Presupunerea lui Eli (v. 12-14)
- Necazul Anei (v. 15-16)
- O licărire de speranță (1 Samuel 1:17-20)
- Binecuvântarea lui Eli (v. 17)
- Ana prinde puteri (v. 18)
- Domnul Își amintește (v. 19-20)
- Jurământ împlinit (1 Samuel 1:25b)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Ce înseamnă să ai „sufletul amărât?” Te-ai simțit vreodată astfel?
- Ți s-a întâmplat ca închinarea ta înaintea Domnului să fie interpretată greșit de alții? Cum ne ajută exemplul Anei să navigăm mai eficient astfel de situații în viitor?
- Eli o binecuvântează pe Ana din poziția sa de preot. În creștinismul zilelor noastre, cine are autoritatea de a-i binecuvânta pe alții?
- În ce fel ne inspiră credincioșia Anei spre o credință mai profundă?
APLICAȚII PRACTICE:
Ana s-a apropiat cu credincioșie de Dumnezeu, aducând-și înaintea Lui durerea, dorința și nevoia ei. Pentru că a făcut acest lucru, Dumnezeu i-a îngăduit să aibă un rol în planul Său măreț. Credincioșia Anei față de jurământul ei l-a așezat pe fiul ei la locul potrivit și la timpul potrivit pentru a conduce Israelul ca preot, judecător și proroc.
Ana este un model de credincioșie în rugăciune, de curaj în fața acuzațiilor nedrepte și de dedicare față de cuvântul dat. Ea îi cere lui Dumnezeu dorința inimii ei, iar apoi Îi înapoiază de bunăvoie acest dar. Orice mamă știe câtă putere este necesară pentru a duce la îndeplinire un astfel de jurământ! Fie ca noi toți să învățăm să avem o asemenea credincioșie, supunere, încredere și generozitate în relația noastră cu Dumnezeu.