Archives for December 2022

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre promisiunile de binecuvântare, dar și cele de disciplină făcute lui Solomon și să vedem care dintre aceste promisiuni sunt de lungă durată și care sunt temporare și, de asemenea, să ne amintim despre lecțiile pe care le-am învățat din experiențe personale de binecuvântare și disciplină divină.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Cronici 7:12-22                              VERSETUL DE AUR: 2 Cronici 7:14

“dacă poporul peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, dacă se va întoarce de la căile lui cele rele, atunci voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatele şi îi voi vindeca ţara“ — 2 Cronici 7:14

CONTEXTUL LECȚIEI

Sursele evreiești antice îi atribuie lui Ezra o mare parte din 1 și 2 Cronici (inițial un singur document), evenimentele de după viața sa fiind înregistrate de Neemia. Acești doi oameni care scriau Cronici ar data documentul între 539 și 515 î.Hr. Cu toate acestea, există mai multe dovezi în carte care datează scrierea ei într-o perioadă ulterioară – 425 î.Hr. Din această cauză, scriitorul este numit doar „Cronicarul”. Un motiv pentru datarea ulterioară a 1 și 2 Cronici este că textul a folosit 1 și 2 Regi ca material sursă. Pe alocuri, textul a fost modificat foarte puțin sau deloc. Doi Cronici 7:12–22 (textul de astăzi) repetă 1 Regi 9:1–9 aproape cuvânt cu cuvânt. Acest lucru face diferențele dintre texte mai interesante. Una dintre diferențele cheie dintre Regi și Cronici se referă la dinastia Davidică. Textul nostru de astăzi ne duce înapoi la primul templu și la rugăciunea de dedicare a lui Solomon (6:21–39; comparați cu 1 Regi 8:30–51). Solomon i-a cerut lui Dumnezeu să ierte pe Israel chiar și atunci când păcătoșenia lui l-ar determina pe Dumnezeu să ducă la îndeplinire blestemele legământului (vezi Deuteronom 28). Această rugăciune a legat trei concepte importante: monarhia Davidică, templul și pământul (2 Cronici 6:4–11). Audiența Cronicarului se întorsese din captivitatea babiloniană (538 î.Hr.) și al doilea templu fusese construit (516 î.Hr.). Dar monarhia Davidică nu fusese restabilită. Ceea ce însemna aceasta în ceea ce privește credincioșia lui Dumnezeu față de poporul Său și promisiunile Lui a fost o preocupare arzătoare în Iuda.

Zaharia împreună cu soția lui, Elisabeta, (ea însăși o descendentă din linia lui Aaron) erau “neprihăniți înaintea lui Dumnezeu” și “păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului” (Luca 1:6). Familia nu avea copii și erau la o vârstă înaintată (1:7).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cu privire la întoarcerea către Dumnezeu (2 Cronici 7:12-16)

• Afirmația lui Dumnezeu (v. 12)
• Atenția lui Dumnezeu (v. 13-16)
• Cu privire la întoarcerea de la Dumnezeu  (2 Cronici 7:17-22)

• Binecuvântarea lui David (v. 17-18)
• Pedeapsa poporului (v. 19-20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• V-ați gândit vreodată dacă Dumnezeu vă ascultă rugăciunile? În ce context? 
• Cum identifici o situație care necesită pocăință?
• Credeți că credincioșia dvs. față de Dumnezeu poate să devină o binecuvîntare pentru generațiile viitoare? Cum? Vezi 1 Corinteni 3:5-7)

APLICAȚIE PRACTICĂ

• Deși păcatul are consecințe, adesea îngrozitoare, nici păcatul, nici consecințele lui nu au ultimul cuvânt despre relația dintre oamenii credincioși și Dumneze. Chiar și atunci când păcatul pare să fi stricat în întregime planurile lui Dumnezeu – ca și în cazul apostaziei liniei Davidice – e bine să ne amintim că promisiunile și planurile lui Dumnezeu merg înainte. Pierderea împărăției lui David a dus la cel mai mare dar dintre toate: mântuirea prin sângele Domnului Isus, scoțându-ne din exilul nostru în păcat și ducându-ne în împărăția lui Dumnezeu. Nu putem anticipa cum va alege Dumnezeu să lucreze prin experiențele noastre „exilice” (Romani 8:28). Totuși, atunci când cerem mila lui Dumnezeu, trebuie să ne amintim de propria noastră responsabilitate: să ne smerim, să ne rugăm sincer și să căutăm chipul lui Dumnezeu, în timp ce ne întoarcem de la rău. El onorează pocăința noastră atunci când noi Îl onorăm pe EL.

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm principalele motive ale bucuriei pe care a simțit-o Maria; să urmărim paralelele dintre cântarea Mariei și cea a lui Zaharia (Luca 1:67-79); să ne unim în cântarea de laudă adusă Mântuitorului nostru.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 1:46–55 VERSETUL DE AUR: Luca 1:46-47

“Și Maria a zis: ‘Sufletul meu mărește pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu.‘“ — Luca 1:46-47

CONTEXTUL LECȚIEI

Istoria nașterii lui Isus ne este prezentată în două Evanghelii ale Noului Testament: Luca și Matei. În timp ce Evanghelia după Matei scoate în evidență istoria nașterii lui Isus din perspectiva lui Iosif (Matei 1:18-25; 2:13, 19), Evanghelia după Luca reflectă perspectiva Mariei. Istorisirea evanghelistului Luca începe cu îngerul Gavril, care se arată Mariei și-o înștiințează că i “s-a făcut mare har,” și că este binecuvântată între femei (Luca 1:28). Deși fecioară, a devenit însărcinată prin puterea Duhului Sfânt (1:31, 35). Fiul ei urma să fie chemat “Fiul Celui Preaînalt,” și să domnească într-o zi ca rege (1:32, Isaia 9:6-7). Deși neclară cu privire la aceste promisiuni ale îngerului Gavril, Maria se declară “roaba Domnului” (1:38). Ea s-a supus voinței lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta putea să pară pe moment neașteptată și greu de realizat.

După primirea veștii prin îngerul Gavril, Maria a mers în vizită la rudenia ei, Elisabeta (Luca 1:36, 39-40). În timpul acestei vizite, Elisabeta a proclamat ca “binecuvântat(ă),” atât pe Maria, cât și “rodul pântecelui” ei (1:42). Această fecioară de rând a fost binecuvântată datorită credinței ei că Dumnezeu avea să împlinească promisiunile pe care i le-a făcut (1:45). Ca urmare a promisiunilor făcute de îngerul Gavril și a binecuvântărilor rostite de Elisabeta, Maria s-a închinat înaintea lui Dumnezeu (1:46-55). Această închinare are forma unei cântări de laudă. Comentatorii numesc această cântare Magnificat, un titlu care provine din primul vers în Latină. 

Biblia conține mai multe cântări de laudă scrise de oameni ai lui Dumnezeu. Aceste cântări îl glorifică pe Dumnezeu pentru caracterul Său și pentru faptele Sale în folosul poporului Său. Aceste pasaje includ cântările lui Moise (Exodul 15:1-18), Maria (sora lui Moise) (15:21), Debora și Barac (Judecători 5), Asaf (1 Cronici 16:7-36), și Simeon (Luca 2:28-32). Rugăciunea Anei (1 Samuel 2:1-10) conține teme asemănătoare cântării Mariei. Cântarea Anei a venit în urma rugăciunii ei ca Domnul să nu o uite, să-și aducă aminte de roaba Sa, și să-i dăruiască un fiu (1:11). După nașterea lui Samuel, Ana l-a dedicat Domnului (1:20) și a rostit această rugăciune de mulțumire, în care scoate în evidență puterea lui Dumnezeu (2:1-4, 9-10) și grija lui față de cei săraci și lipsiți (2:7-8). Studiind această lecție, vom auzi ecoul acestor teme în cântarea Mariei, alături de subiectul mântuirii lui Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Închinare adusă celui Atotputernic (Luca 1:46-50)

• Bucuria fecioarei (v. 46-49)
• Îndurare pentru generații întregi (v. 50)

2. Lucrarea celui Atotputernic (Luca 1:51-55)

• Ridică pe cel smerit (v. 51-53)
• Își amintește de robul său (v. 54-55)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt unele obiceiuri la care ar trebui să renunți (sau altele pe care ar trebui să le adopți) pentru a da dovadă de mai multă smerenie? Care este legătura dintre o viață de smerenie și ascultarea de chemarea pe care ne-o face Dumnezeu?
• În ce măsură îl urmăm îndeaproape pe Dumnezeu, așa încât El să își “întindă îndurarea” din generație în generație? În ce măsură au fost generațiile anterioare un exemplu pentru noi în această privință?
• Cum ne putem feri de mândrie în gândire, vorbe și fapte? Am fi gata să ascultăm mustrarea celor ce ne cunosc și ne văd?
• Cum se aseamănă sau deosebește cântarea Mariei de cântările contemporane? 

APLICAȚII PRACTICE

• Oamenii au obiceiul ca la ocazii speciale (zile de naștere, aniversări, sau diverse sărbători) să-și enumere realizările și binecuvântările. Există riscul însă ca aceste practici să devină ocazii de îngâmfare și mândrie; putem lua darurile lui Dumnezeu și să ne atribuim nouă meritul realizării lor, prin puterile noastre. 
• Lecția de azi subliniază deșertăciunea auto-înălțării. Dumnezeu alege întotdeauna pe cei prin care vrea să lucreze, indiferent de felul în care sunt văzute aceste persoane de către cei din jur. Mai mult decât atât, Scriptura ne avertizează cu privire la lucrurile care li se întâmplă celor care se lasă conduși de mândrie și de dorințe egoiste. În mod inevitabil, cei mândri sunt smeriți de Dumnezeu. Cei ce-și caută salvarea în putere, bogății, sau aprecierile celor din jur, sfârșesc prin a le pierde pe toate. Fiecare din noi avem o alegere de făcut în acest sens

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm pasajul din Vechiul Testament citat de Ioan; să comparăm Luca 3:15-18 (din lecția de azi) cu următoarele pasaje: Matei 3:11-12; Marcu 1:7-8; și Ioan 1:24-28; să ne pregătim pentru lucrarea pe care o face Duhul Sfânt în viețile noastre în vremurile “de pustie.”

TEXTUL LECȚIEI: Luca 3:2b–6, 15–18 VERSETUL DE AUR: Luca 3:3

“Și Ioan a venit prin tot ținutul din împrejurimile Iordanului și propovăduia botezul pocăinței, pentru iertarea păcatelor.“ — Luca 3:3

CONTEXTUL LECȚIEI

Toate cele patru Evanghelii ne relatează istoria lui Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul lui Isus (Matei 3:1-12; Marcu 1:1-8; Luca 1:5-25; 57-66; Ioan 1:19-34 și 3:22-36). Evangheliile ne descriu atât persoana lui Ioan Botezătorul, cât și lucrarea lui de propovăduire, după modelul profetului Ilie (Matei 11:13-14; 17:11-13; Marcu 9:11-13; Luca 1:17; compară cu Ioan 1:21-27). Ioan a venit ca ultimul profet al lui Israel. În această capacitate, sarcina lui a fost “să întoarcă inimile părinților la copii și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El” (Luca 1:17; compară cu Maleahi 4:5-6). 

Ioan și-a petrecut anii formativi în pustie (Luca 1:80): Unii comentatori ai Noului Testament postulează că aici în pustie Ioan a intrat în contact cu o sectă evreiască, cunoscută sub numele de Esenieni. Spre deosebire de Farisei și Saduchei, Esenienii nu sunt menționați pe nume în Noul Testament. Cu toate acestea, istoricii primului secol d.Cr., ca de exemplu Iosephus Flavius, atestă existența acestei grupări și ne oferă detalii cu privire la practicile lor ascetice. Chiar dacă există unele asemănări între practicile lor și cele ale lui Ioan, Scriptura nu ne spune nimic cu privire la vreo asociere dintre Ioan și această sectă.

Nașterea lui Ioan ne este descrisă în Luca 1:57-66. După o scurtă pauză în care ne descrie nașterea lui Isus (Luca 2), Luca îl aduce din nou pe Ioan în atenția cititorilor săi. O face prezentându-le contextul politic și religios în care avea să se desfășoare lucrarea publică a lui Ioan (Luca 3:1-2). Luca îi menționează, printre alții, pe Tiberiu Cezar (împărat roman între 14-37 dCr.), Pilat din Pont (guvernator al Iudeei, 26-36 dCr.), Irod Antipa (tetrarh al Galileei și Pereiei, 4 îCr.-39 dCr.), și doi mari preoți, Ana și Caiafa, (7-36 dCr.). Luca afirmă că perioada descrisă în lecția de azi s-a desfășurat în “anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar” (3:1), adică în anul 28 sau 29 dCr. Menționarea acestor conducători are un rol important, dincolo de stabilirea perioadei istorice. Evanghelistul dorește să le reamintească cititorilor (în special celor ne-evrei) că poporul din vremea aceea se afla sub ocupație romană. Cu toții așteptau un salvator care să-i elibereze de jugul asupritorilor (vezi Luca 24:21; Ioan 6:15; Faptele Ap. 1:6): Ioan, însă, își face intrarea pe scena istoriei în acest context cu un mesaj care vorbea despre un alt fel de salvare. (Vezi textele paralele Matei 3:1-2; 11-12; Marcu 1:4-8; și Ioan 1:24-28).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Profetul își face intrarea pe scena istoriei (Luca 3:2b–6)

• El se arată în pustie (v. 2b-3)
• El împlinește o prorocie de veacuri (v. 4-6)

2. Identitatea acestui profet (Luca 3:15-18)

• Așteptările mulțimii (v. 15)
• Venirea lui Mesia (v. 16-18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea să dăm o atenție sporită Cuvântului lui Dumnezeu atunci când ne simțim “în pustie” datorită greutăților vieții? Care este rolul memorării Cuvântului (Psalmul 119:11) pentru a-l avea la dispoziție pe moment, indiferent de unde ne aflăm?
• Este pocăința de păcate necesară în viața unui credincios botezat? Cum am putea încorpora această practică a pocăinței în rutina zilnică?
• Cum am putea urma exemplul lui Ioan în a pregăti “calea Domnului” (Luca 3:4) în mijlocul vecinilor noștri? Care au fost câteva din experiențele noastre din “pustie” care ne-au pregătit pentru a putea comunica Evanghelia altora?
• Care sunt câteva din metodele prin care putem să-i îndreptăm pe alții să-l urmeze pe Cristos? Cum ne-am putea pregăti pentru a fi gata să-i îndemnăm să accepte mesajul mântuirii?

APLICAȚII PRACTICE

• Ioan Botezătorul a venit în lume ca înainte-mergător al lui Cristos și ca profet pentru neamul său. A slujit cauza lui Cristos botezând oamenii care veneau la pocăință și proclamând sosirea iminentă a mântuirii lui Dumnezeu. Pe toată durata lucrării sale, Ioan a proclamat vestea bună, i-a încurajat pe cei asupriți, și a fost un ghimpe pentru conducătorii vremii. Mesajul pe care l-a adus avea să schimbe lumea.
• Cum ar putea asemenea experiențe “în pustie” să ne pregătească pentru a proclama mesajul lui Dumnezeu cu privire la salvarea prin Isus Cristos? Asemenea experiențe s-ar putea să ne coste; viața “în pustie” s-ar putea să fie lipsită de plăceri, confort și onoruri. În schimb, urmașii lui Cristos sunt chemați să-l urmeze pe El, și să proclame vestea bună a mântuirii în numele Lui. Făcând aceasta, toți credincioșii pregătesc lumea pentru calea Domnului.

SCOPUL LECȚIEI: Să observăm desfășurarea evenimentelor din primele zile după nașterea lui Ioan Botezătorul; să înțelegem felul în care au reacționat rudele și vecinii în contextul acestor evenimente; să medităm la felul în care, la rândul nostru, putem pregăti inima cuiva pentru a-l primi pe Isus.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 1:57–66, 76–79 VERSETUL DE AUR: Luca 1:76

“Și tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui.“ — Luca 1:76

CONTEXTUL LECȚIEI

Primele capitole ale Evangheliei după Luca ne relatează două nașteri deosebit de importante. Luca prezintă felul în care aceste două evenimente se leagă împreună. Ambele au fost anunțate din timp de îngerul Gavril. Acesta s-a arătat mai întâi unui preot numit Zaharia, căruia i-a profețit că soția lui, Elisabeta, urma să rămână însărcinată și să nască un fiu, pe nume Ioan (Luca 1:8-19). Mai apoi, același înger s-a arătat Mariei, căreia i-a comunicat că Dumnezeu îi făcuse “un mare har,” (1:28) și că urma să nască un fiu (1:31-33).

Maria și Elisabeta erau rudenii (Luca 1:36). În momentul întâlnirii celor două femei, ni se spune că pruncul încă ne-născut “a săltat” în pântecele Elisabetei, iar Elisabeta “s-a umplut de Duhul Sfânt,” (1:41) declarând că Maria era binecuvântată datorită credinței ei în mesajul Dumnezeiesc, primit prin Gavril (1:45). Această declarație i-a cauzat Mariei o mare bucurie, exprimată printr-o cântare care reflectă atât închinarea cât și nădejdea ei cu privire la viitor (1:46-56). Evanghelia după Luca continuă să scoată în evidență felul minunat în care lucrează Dumnezeu în viețile unor persoane ca Elisabeta și Maria.

În momentul în care Zaharia a primit descoperirea cu privire la sarcina Elisabetei, s-a îndoit de posibilitatea împlinirii unei asemenea promisiuni (Luca1:18). Îngerul Gavril i-a dat un semn: Zaharia urma să fie mut până la împlinirea profeției (1:19-20). Aceasta înseamnă că Zaharia a fost mut în toată perioada de sarcina a Elisabetei. Elisabeta a recunoscut însă mâna Domnului la lucru în toată această vreme. În cuvintele ei: “iată ce mi-a făcut Domnul, când Și-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.” (1:25). Ne întrebăm, la ce s-o fi gândit Zaharia în tot acest timp, și dacă a fost gata și el să declare la fel ca Elisabeta odată ce și-a recăpătat graiul?

STRUCTURA LECȚIEI

1. O ocazie fericită (Luca 1:57–63)

• Nașterea unui fiu (v. 57-58)
• Confirmarea numelui (v. 59-63)

2. O restaurare uimitoare (Luca 1:64–66)

• Cuvântarea lui Zaharia (v. 64)
• Reacția vecinilor și rudelor (v. 65-66)

3. O cântare a promisiunilor (Luca 1:76-79)

• Vestirea nașterii unui profet (v. 76-77)
• Proclamarea îndurării lui Dumnezeu (v. 78-79)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ați experimentat vreodată bucuria izvorâtă din manifestarea harului lui Dumnezeu? Cum ați împărtășit acea bucurie și cu alți credincioși?
• Ca și credincioși, cum putem discerne dacă o anumită tradiție sau obicei este în concordanță cu voia lui Dumnezeu? Pentru a ajunge la concluzii corecte, să citim următoarele texte: Marcu 7:1-15; 1 Corinteni 11:23; Coloseni 2:8; 2 Tesaloniceni 2:13-15; și 1 Petru 1:18-19. 
• Cum am putea noi, cei credincioși, să împărtășim “cunoștința mântuirii” (Luca 1:77) cu cei din jurul nostru? Ce putem învăța de la Pavel din următoarele pasaje: Faptele Ap. 17:16-34; 22:2-21; și Romani 1:14-2:16?
• Cum se descoperă îndurarea lui Dumnezeu, atât în văzul celor care cred, cât și a celor ce nu cred? Ce putem învăța din următoarele texte: Psalmul 86:15; Plângerile lui Ieremia 3:22-23; Efeseni 2:4-5; și Evrei 4:16?

APLICAȚII PRACTICE

• Dumnezeu l-a redus pe Zaharia la tăcere pentru o vreme, înainte de a-l aduce la punctul culminant al istorisirii. După ce i-a revenit glasul, primele cuvinte au fost de laudă adusă lui Dumnezeu. În ciuda faptului că Zaharia a început prin a se îndoi, Dumnezeu a rămas credincios atât față de el cât și față de Elisabeta. Perioada de tăcere l-a pregătit pe Zaharia pentru închinare. Dumnezeu și-a arătat bunătatea față de ei dându-le un fiu. Acest fiu avea să pregătească poporul, într-o bună zi, pentru a accepta bunătatea lui Dumnezeu, exprimată prin mântuirea pe care le-a pregătit-o.
• Cu toții trecem prin perioade din viață când suntem reduși la tăcere – când nu ne găsim cuvintele pentru a-l lăuda pe Domnul, sau pentru a veni înaintea Lui în rugăciune. Când se întâmplă aceste lucruri, s-ar putea să ne întrebăm dacă am eșuat complet, sau dacă ne-a părăsit Dumnezeu cu totul. Vom descoperi însă, asemenea lui Zaharia, că Dumnezeu este credincios și îndurător, în ciuda necredinței noastre. Credincioșia lui ne invită să-l preamărim. Îndurarea Sa ne cheamă să-i îmbrățișăm iertarea. Cu inimi pline de cântări de laudă, putem să-i proclamăm credincioșia în auzul întregii lumi. Când ne aflăm în perioade de tăcere, putem să-i aducem lauda buzelor noastre care proclamă mântuirea lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Acolo unde intră mântuirea lui Dumnezeu, întunericul și moartea dispar, iar în locul lor își fac loc lumina și viața.

COPUL LECȚIEI: Să observăm momentele de îndoială și frică din viața lui Zaharia; să înțelegem că îndoiala din viața lui nu are scuză; să ne pocăim de momentele noastre de îndoială.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 1:8–20 VERSETUL DE AUR: Luca 1:13

“Dar îngerul i-a zis: ‘Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.’“ — Luca 1:13

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia după Luca este una din cele două cărți ale Bibliei în care ni se descrie nașterea lui Isus în tot contextul ei. Cealaltă relatare se găsește în Evanghelia după Matei (Matei 1:18-2:23). Descrierea lui Luca se distinge prin cel puțin două aspecte. În primul rând, Luca întrețese povestirea nașterii lui Isus cu cea a rudei Sale, Ioan (Luca 1:5-25, 57-80); ambele nașteri au fost prevestite de un înger (1:13, 30-33), au fost însoțite de semne și minuni (1:62-66, 2:13-15), și au avut rolul de a pregăti poporul pentru mântuirea care avea să se arate (1:32-33, 67-79). În al doilea rând, Luca descrie semnificația acestor evenimente paralele în contextul închinării. Mai întâi Maria (Luca 1:46-55), apoi Zaharia (1:67-79) și oastea cerească (2:13-14), iar în final Simeon (2:28-32), cu toții dau slavă lui Dumnezeu pentru lucrările Sale.

Relatarea lui Luca începe prin prezentarea lui Zaharia, tatăl lui Ioan, un preot “din ceata lui Abia” (Luca 1:5). Zaharia, asemenea celorlalți preoți, se trăgea din Aaron, fratele lui Moise (vezi Exodul 28:1). În decursul secolelor, descendenții lui Aaron au devenit prea numeroși pentru a sluji toți deodată la Templu. Regele David a organizat preoțimea în 24 de cete de slujire (1 Cronici 24:1-19). Aceste cete au fost reorganizate după întoarcerea din robie (exil) (vezi Ezra 2:36-39), și au continuat slujirea în perioada Noului Testament. Fiecărei cete îi venea rândul să slujească două săptămâni pe an. Preoții făceau toate lucrările necesare la Templu, inclusiv acceptarea și sacrificarea animalelor de jertfă, arderea tămâiei, și participarea la rugăciuni. 

Zaharia împreună cu soția lui, Elisabeta, (ea însăși o descendentă din linia lui Aaron) erau “neprihăniți înaintea lui Dumnezeu” și “păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului” (Luca 1:6). Familia nu avea copii și erau la o vârstă înaintată (1:7).

STRUCTURA LECȚIEI

1. O ocazie solemnă (Luca 1:8–10)

• Slujba de preot (v. 8-9)
• Rugăciunile poporului (v. 10)

2. O înștiințare cu implicații profunde (Luca 1:11–17)

• Reacție de tulburare și spaimă (v. 11-12)
• Realități viitoare descoperite (v. 13-17)

3. Un dialog cu scepticism (Luca 1:18–20)

• Zaharia cere un semn (v. 18)
• Semnul întrupat (v. 19-20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Dumnezeu acționează uneori într-un mod neașteptat; cum am putea răspunde cu bucurie în loc de frică? Antidotul fricii este dragostea (vezi 1 Ioan 4:18). 
• Cum putem rămâne credincioși în rugăciune, chiar și în situațiile în care răspunsul nu vine atunci când am vrea noi? Cuvântul lui Dumnezeu ne încurajează și ne îndeamnă la răbdare; vezi Romani 5:1-5 și 8:18-27. 
• Cum putem să-i pregătim pe cei din jurul nostru pentru a doua venire a Domnului, la fel cum a făcut-o Ioan (cu privire la prima venire)? Care sunt lucrurile care ne distrag atenția de la această lucrare importantă?
• Care sunt asemănările și diferențele dintre îndoială și necredință? Cu cine te sfătuiești atunci când treci prin perioade de îndoială sau necredință? 

APLICAȚII PRACTICE

• Zaharia se aștepta ca Dumnezeu să folosească pe cineva extraordinar pentru a-și duce la îndeplinire planul de mântuire; nicidecum pe cineva de rând. Dumnezeu, însă, cheamă adesea în lucrare oameni obișnuiți, uneori chiar neîndemânatici. Zaharia și familia sa sunt exemple elocvente ale felului în care Dumnezeu lucrează prin oameni la care nu te-ai aștepta. Deși Zaharia era preot, nu se aștepta ca Dumnezeu să lucreze tocmai prin el și prin soția sa.
• Deși noi nu suntem părinții înainte-mergătorului lui Isus, istoria lui Zaharia ne adeverește că Dumnezeu poate lucra și prin viețile noastre. Ne vom îndoi de seriozitatea chemării de a-i împlini planul? Sau mai degrabă, vom crede din toată inima că același Dumnezeu care lucrează prin oameni obișnuiți va lucra și prin noi (oameni de rând)?