Archives for May 2024

SCOPUL LECȚIEI:  să identificăm taina, să explicăm de ce Pavel vorbește despre „taină” și să formulăm o cale prin care putem împărtăși alinarea spirituală pe care am primit-o la rândul nostru în vremuri de încercare. 

TEXTUL LECȚIEI: Coloseni 1:24-2:3

VERSETUL DE AUR: „…pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei.” Coloseni 2:2-3

CONTEXTUL LECȚIEI

Coloseni și Filimon sunt două dintre cele patru epistole numite Epistolele din Temniță, celelalte două fiind Efeseni și Filipeni. Pavel le-a scris pe când era întemnițat la Roma la începutul anilor 60 d. Cr. Nu avem niciun indiciu care să ne arate că Pavel ar fi plantat biserica din Colose (Coloseni 2:1). Cel mai probabil, a plantat-o un om pe nume Epafras, în urma unei vizite făcute de Pavel în cetățile învecinate (1:3-8; 4:12). După mulți teologi, biserica din Colose a fost plantată ca rezultat al celei de-a treia călătorii misionare a lui Pavel (Fapte 18:23-21:16). Pavel face referire la orașele învecinate Hierapolis și Laodiceea în Coloseni 2:1; 4:13-16.

În vremea lui Pavel, congregațiile se confruntau cu o dublă amenințare: credincioșii care se întorceau fie la zeitățile păgâne, fie la practici evreiești la care renunțaseră (Romani 7:6, etc.). O erezie și mai perfidă era sincretismul – o combinație între credințe și practici vechi și obiceiuri noi. Cei care promovau acest sistem spuneau: „Este important să-L avem pe Cristos, însă pentru a fi mântuiți, mai avem nevoie și de . . .” iar propoziția aceasta se completa cu una sau mai multe practici evreiești ale Legii lui Moise. Se putea completa și cu elemente ale filosofiei grecești. Ambele par să fi reprezentat o problemă în biserica din Colose, așa cum puteam vedea în Coloseni 2:8-15. Însă înainte de a înfrunta aceste probleme, Pavel trebuia să se asigure mai întâi că cititorii epistolei sale înțeleg statutul său, intențiile și lucrarea sa. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. Statutul lui Pavel (Coloseni 1:24)

• În suferință (v. 24a)
• Pentru Biserică (v. 24b)

2. Intenția lui Pavel (Coloseni 1:25-29)

• Prin voia lui Dumnezeu (v. 25)
• Pentru maturitatea credincioșilor (v. 26)
• Pentru nădejdea slavei (v. 27)
• Cu înțelepciune mânată de scopuri (v. 28)
• Prin puterea divină (v. 29)

3. Lucrarea lui Pavel (Coloseni 2:1-3)

• Pretutindeni (v. 1)
• Pentru toți (v. 2)
• Totul (v. 3)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce sugerează cuvintele lui Pavel din 2 Corinteni 12:1-10 despre suferința îndelungată? 
2. Care sunt asemănările și deosebirile dintre trimiterea dată de Dumnezeu lui Pavel și trimiterea pe care ți-a încredințat-o ție?
3. Care este deosebirea dintre predicare și învățare? În ce fel se suprapun cele două?
4. Cât de mult se aseamănă obiectivele lui Pavel cu obiectivele tale?

APLICAȚII PRACTICE: 

Grija lui Dumnezeu față de biserica primară s-a arătat în principal prin mâini omenești. Evident, apostolul Pavel este cel mai important exemplu în acest caz. Însă ceea ce a pus el în mișcare a necesitat ajutorul altora pentru a se putea menține pe termen lung și pentru a duce la bun sfârșit ceea ce începuse el (Tit 1:5, etc.). Întâlnim unele dintre ajutoarele sale în pasaje precum Coloseni 4:16 și în rândurile celor nenumiți din Coloseni 1:2. Pavel le adresează o chemare la stringență și la fapte. Aveau nevoie să-și păstreze vigilența față de viziunile greșite despre Cristos, despre înțelepciune, putere, slavă, taină, etc. Doar rămânând vigilenți puteau fi pregătiți să treacă la fapte și să protejeze biserica. 

Așadar, cât de bine se descurca din acest punct de vedere biserica din Colose? Nu știm cu certitudine, însă câteva decenii mai târziu, biserica învecinată din Laodiceea a fost criticată pentru că era „căldicică” (Apocalipsa 3:14-22). Starea în care nu ești nici rece și nici în clocot se manifestă sub forma complacerii.

Vezi semne ale complacerii în biserica ta? Cum putem ști că se instalează acest sentiment în biserică? Care sunt semnele acestuia? Pentru a fi în stare să răspundem la întrebarea aceasta, avem nevoie de vigilență, care trebuie să vină înaintea faptelor. Și cine să fie cel care întreprinde faptele de corectare sau de prevenire? Oare nu ești chiar tu?

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm cele șapte pasaje ale Vechiului Testament despre care vorbește Pavel, să spunem pe scurt în ce fel întăresc aceste citate argumentul lui Pavel și să vorbim despre responsabilitatea noastră în lumina versetelor 14-15.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 10:1-17

VERSETUL DE AUR: „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.” Romani 10:9

CONTEXTUL LECȚIEI:

Totuși, cât de cuprinzătoare este vestea cea bună a lui Isus Mesia? Întreaga Epistolă către Romani încearcă să răspundă la această întrebare. Romani 1-8 ne pune la dispoziție dovada că avem nevoie de îndurarea lui Dumnezeu, dar vorbește și despre cuprinderea îndurării lui Dumnezeu, oferită tuturor celor care se încred în El cu viața lor. Dumnezeu a propovăduit mântuirea pentru toți cei care cred (vezi Romani 1:16-17). Evanghelia harului a ieșit la lumină pentru toți. Extinderea mântuirii lui Dumnezeu către neamuri nu îi exclude pe evrei. Capitolele 9-11 duc discuția mai departe, vorbind despre soarta Israelului. Profunzimea dragostei lui Dumnezeu se extinde asupra Israelului, dar și a neamurilor (11:33-36).

Romani 10 reflectă asupra speranței lui Pavel că vestea cea bună că Isus este Mesia și Domn va veni și la poporul său evreu. Dumnezeu a promis mântuirea lui Israel și Își ține tot timpul promisiunile. Prin urmare, făgăduința mântuirii trebuie să vină și la Israel. Separarea radicală dintre evrei și creștini nu a avut loc decât la câteva generații după moartea lui Pavel. Pavel însuși nu a folosit niciodată în scrierile sale cuvântul „creștin”, chiar dacă acesta începuse să circule în biserică. Probabil că nu și-a închipuit secolele de ostilitate care aveau să urmeze între cele două grupări, la fel cum nu și-a închipuit nici obiceiul celor care se considerau creștini de a-i batjocori și chiar de a-i persecuta pe evrei. Scindarea gravă pe care a experimentat-o Pavel și despre care a scris era între evrei (fie ei urmași ai lui Cristos sau nu) și neamuri (fie ei oameni cu frică de Dumnezeu sau nu). Evanghelia împăcării și a păcii în Cristos ajunge la toți, lucru care lasă ca Dumnezeu să-Și țină promisiunea veche făcută lui Israel și să-i adauge pe cei din rândul neamurilor la comunitatea credincioșilor. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. Rugăciunea lui Pavel (Romani 10:1-4)

• Dorința inimii (v. 1)
• Râvnă fără pricepere (v. 2-3)
• Cristos și Legea (v. 4)

2. Cuvântul Mântuirii (Romani 10:5-13)

• Neprihănirea prin credință (v. 5-8)
• Credința în Dumnezeu (v. 9-10)
• Credința îi include pe toți (v. 11-13)

3. Predicarea duce la credință (Romani 10:14-17)

• Cum vor auzi? (v. 14-15)
• Cine a crezut? (v. 16-17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Faci parte dintr-o lume plină de oameni nemântuiți, dar pe care ai vrea să-i vezi mântuiți. Cum îți permite statutul tău în această lume să le fii martor al Veștii Bune, așa cum nu ar putea-o face o persoană din afară?
2. Ai experimentat vreodată râvna fără pricepere? Există situații în care râvna fără pricepere are nevoie doar de mai multă vreme și experiență, nu de intervenție? 
3. Cum ții Cuvântul aproape de tine, în gura ta și în inima ta?

APLICAȚII PRACTICE: 

Mântuirea este oferită prin predicarea Cuvântului ca mesaj al speranței și al așteptării. Dumnezeu este pentru noi și vrea să fie cu noi. Atunci când ne punem încrederea în această ofertă, putem primi o viață plină de nădejde în bucurie, lucru pe care Biblia îl numește mântuire. Viața aceasta începe acum și va dura o veșnicie. 

În Romani 10, Pavel vorbește despre cei care strigă către Dumnezeu, cei care Îl mărturisesc pe Isus ca Domn, primind astfel mântuirea. Asemenea prorocilor lui Israel, care au îndemnat poporul să se întoarcă de la rele spre bine, Pavel face o legătură directă între cuvintele spuse de oameni și voința lui Dumnezeu de a mântui. Cuvintele trebuie spuse cu sinceritate, însă în drama mântuirii, actorul principal este Dumnezeu. Predicarea atinge în profunzime, asemenea rugăciunii, îndemnându-ne să căutăm să ne conformăm dorințele potrivit dorințelor lui Dumnezeu. Predicarea trebuie să fie plină de nădejde, invitându-i pe toți cei care o ascultă să-și pună încrederea într-un Dumnezeu plin de har. 

Dorința de ascultare vine din dragostea profundă a lui Dumnezeu pentru creație. În adevăr, Dumnezeu a creat inițial lumea în dragoste și susține și acum creația Sa tot în aceeași dragoste. Într-un mediu al dragostei, omenirea care este lipsită de acest sentiment și care strigă după ajutor primește un bun Ascultător. 

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm ce primesc creștinii prin credință, să comparăm și să facem deosebirea între reconcilierea cu Dumnezeu și reconcilierea între oameni și să ne propunem să împărtășim cu un necredincios o poveste personală despre cum era viața noastră înainte și cum a fost după împăcarea lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 5:1-11

VERSETUL DE AUR: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” Romani 5:1

CONTEXTUL LECȚIEI:

Romani 5 depinde complet de analiza precedentă a lui Pavel despre reacția omenească la mesajul evanghelic din Romani 4., Pavel spunea că, potrivit experienței lui Avraam adevărata temelie a relației cu Dumnezeu este încrederea în făgăduințele Sale – cu alte cuvinte, credința. Capitolul 5 reprezintă o extensie a acestei argumentări. 

Textul lecției de astăzi ne oferă un argument important pentru faptul că ucenicii lui Isus își clădesc viața cu încredere în făgăduințele lui Dumnezeu, dar că, în ciuda acestui lucru, se confruntă cu greutăți. Cei care suferă se pot întreba dacă a venit sau nu vremea cea nouă a îndurării lui Dumnezeu. În trecut, prorocii arătau faptul că anumite greutăți se datorau judecății lui Dumnezeu pentru păcat (exemplu: Numeri 14:20-23; Ieremia 21:4014). Să fie suferința creștinului tot un rezultat al judecății lui Dumnezeu?

În altă parte, Pavel vorbea despre propria sa suferință ca dovadă a lucrării lui Dumnezeu în viața lui (2 Corinteni 4:7-12; 11:23-30). Pavel avea să fie executat la Roma, în anul 67 sau 68 d.Cr. După socoteala lui, și aceasta a fost tot o ocazie de a fi asemenea lui Cristos (Filipeni 1:21; 3:7-11). Transformarea pentru a fi asemenea lui Cristos include anumite etape, printre care o nouă înțelegere a suferinței, reconcilierea, o prietenie tot mai profundă cu Dumnezeu și în cele din urmă, salvarea din lațul păcatului și al morții. Pavel cercetează fiecare dimensiune a acestor înrâuriri în textul nostru de astăzi. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. Efectele justificării (Romani 5:1-5)

• Pace cu Dumnezeu (v. 1)
• Intrarea în starea de har (v. 2)
• Domeniul de aplicare  (v. 3-5)

2. Efectele crucii (Romani 5:6-11)

• Împăcarea cu Dumnezeu (v. 6-10)
• Ne bucurăm (v. 11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum trăiești pacea cu Dumnezeu? Care sunt obiceiurile pe care le-ai putea ajusta în așa fel încât să experimentezi mai profund statutul tău de împăcare cu Dumnezeu?
2. Ce fel de rol joacă „bucuria în necazuri” în generarea caracteristicilor înșirate de Pavel în versetul 5:3?
3. Care este cea mai mare jertfă pe care a-i face-o pentru o persoană pe care o cunoști și pe care o iubești? Ce jertfă ai face în numele unui om pe care nu îl cunoști? Dar pentru un om pe care îl consideri dușman?

APLICAȚII PRACTICE: 

Toate societățile omenești consideră că anumite fapte sunt respectabile, în vreme ce altele sunt rușinoase, existând mai multe grade între cele două extreme – onoare și rușine. Pentru că urmau un Mesia răstignit, creștinii bisericii primare s-au văzut nevoiți să-și revizuiască perspectiva propriei culturi despre onoare și rușine. Această transformare a minții i-a ajutat să îndure suferințele la care au fost supuși pentru credința lor fie de către familiile lor, fie de către orânduirea țării lor. Au ajuns la concluzia că viața omenească nu este un concurs pentru o cantitate limitată de onoare și că adevărata sursă a onoarei este Dumnezeu. Dumnezeul care L-a înviat din morți pe Isus avea să-i învie și pe ei. Au trecut prin suferințe, nu de dragul chinului, ci pentru că prin suferință Îl puteau imita pe Isus Cristos. Această nădejde radicală le-a permis să facă față fie disprețului public, fie dificultăților personale cu o inimă deschisă și cu o gândire încrezătoare.

Nădejdea aceasta radicală ne permite să facem același lucru și în zilele noastre. Capacitatea de a îndura suferința asemenea lui Cristos ne arată că vremea cea nouă stă să vină și că promisiunile lui Dumnezeu de a-i proteja pe cei care se încred în El sunt demne de crezare. 

SCOPUL LECȚIEI: să prezentăm pe scurt viziunea lui Pavel despre Avraam, să explicăm rolul credinței în a fi socotiți neprihăniți și să aflăm cum am putea sărbători prin fapte de dragoste binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noi – harul prin credință.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 4:13-25

VERSETUL DE AUR: „El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat că El ce făgăduiește poate să și împlinească.” Romani 4:20-21

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Romani 4 face parte din argumentarea generală a lui Pavel cu privire la afirmația sa din Romani 1:16-17:

„Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.”

Romani 1-3 cercetează provocarea principală a lui Dumnezeu în păstrarea făgăduințelor din vechime, anume, profunzimea păcatului tuturor oamenilor (Romani 3:23).

Capitolul 4 începe discuția despre soluția la păcatul universal. Departe de a se confrunta cu o situație disperată, oamenilor li se pune la dispoziție un model de relaționare cu Dumnezeu. Modelul este viața lui Avraam. Atunci când Dumnezeu a promis că va binecuvânta lumea prin Avraam, Avraam a ales să răspundă în credință (Geneza 15:6, citat în Romani 4:3, 9, 22; Galateni 3:6; Iacov 2:23). Cititorii lui Pavel, mai ales cei de sorginte iudaică, ar fi fost de acord că moștenirea lui Avraam este importantă și neprețuită. Întrebarea care ne dă de furcă este: care anume este moștenirea lui Avraam? Pavel spune că Avraam avea o relație cu Dumnezeu pentru că și-a pus credința în Dumnezeu și încrederea în făgăduințele Lui. Nimic mai mult. În Noul Testament, credința este echivalentă cu încrederea în Dumnezeu, Cel care a promis că va binecuvânta omenirea. Isus a urmat acest fel de încredere prin supunerea Sa în moartea jertfitoarea pe cruce, știind că Dumnezeu va lucra spre bine prin rușinea și suferința Sa. Această încredere stă la temelia oricărei relații cu același Dumnezeu plin de milă. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. Adevărați moștenitori ai lui Avraam (Romani 4:13)

• Nu pe temeiul Legii (v. 13a)
• Neprihănirea care se capătă prin credință (v. 13b)

2. Argumente favorabile (Romani 4:14-25)

• Nu Legea este promisiunea (v. 14-15)
• Credința lui Avraam (v. 16-22)
• Temeiul credinței noastre (v. 23-25)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. În ce fel reflectă viața ta încrederea ta în Dumnezeu?
2. Cât de important este faptul că nu poți și nici nu este nevoie să încerci să-ți câștigi neprihănirea?
3. Ce înseamnă să primești neprihănirea prin credință?

APLICAȚII PRACTICE: 

Dumnezeu ne socotește neprihăniți atunci când, asemenea lui Avraam, ne încredem în făgăduința răscumpărării și trăim în consecință. Nu suntem neprihăniți datorită lucrurilor bune pe care le facem sau a relelor pe care le evităm, ci pentru că Dumnezeu ne recunoaște loialitatea față de El, socotind toate speranțele noastre ca rezultat al promisiunilor Sale. Iar mântuirea pe care ne-o oferă El se aplică tuturor, pentru că păcatul ne-a nimicit pe toți. Suntem uniți atât în nevoia cât și în speranța noastră.

Această unitate a omenirii se poate prezenta în moduri diferite. Pe de o parte, putem umbla împreună în propriul păcat, devenind tot mai ostili unii față de ceilalți și jertfindu-ne umanitatea împărtășită pe altarul lăcomiei, al invidiei, al mândriei și al urii. Pe de altă parte, ne-am putea recunoaște nevoile, ne-am putea pune încrederea în mila lui Dumnezeu și ne-am putea alătura unei comunități construite pe asemenea credință. Puterea de a alege ne aparține. 

Cum putem construi o comunitate pe această temelie? Având o biserică plină de membri care se încred în făgăduințele lui Dumnezeu și care trăiesc o viață darnică, deschisă și plină de bunătate. Oamenii aceștia, asemenea lui Avraam, dau dovadă de ospitalitate față de străini, ca și când ar fi îngeri (Evrei 13:2). O astfel de biserică pune preț pe întreaga traiectorie a vieții de credință a unui om, fără a scoate în evidență eșecurile sau marile succese, ci subliniind credincioșia în fața încercărilor (Iacov 1:2-3) și îndelunga Sa răbdare (2 Petru 3:9). Credincioșii din comunitatea aceasta știu că sunt mântuiți, nu datorită meritelor lor, ci datorită milei lui Dumnezeu față de ei.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm ce este „exclus” și de ce, să explicăm conceptul de jertfă de ispășire și să căutăm modalități prin care să explicăm conceptul de jertfă de ispășire unui necredincios.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 3:21-30

VERSETUL DE AUR: „Și anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” Romani 3:22-24

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Epistola lui Pavel către credincioșii din Roma a fost scrisă aproximativ în anul 54 d.Cr., cel mai probabil din Corint, în vremea celei de-a treia călătorii a sa. Pavel nu plantase biserica din Roma, iar originea epistolei reprezintă un oarecare mister. Este posibil ca acei credincioși din Roma care fuseseră prezenți la prima Cincizecime să fi adus această scrisoare din pelerinajul lor la Ierusalim acasă, la Roma (Fapte 2:10). Statutul bisericii din Roma atârna de un edict dat de împăratul Claudiu în jurul anului 49 d.Cr., edict care îi forța pe evreii care locuiau în oraș să plece (Fapte 18:2). Istoricul roman Suetoniu ne spune că Claudiu „a izgonit din Roma toți evreii, care nu creau decât tulburare și chiar l-au stârnit pe unul pe nume Chrestus,” acest nume de pe urmă fiind probabil o referire la Cristos. 

Cel mai probabil, experiența aceasta a creat o anumită dezbinare în sânul bisericii romane, între neamuri și evrei, fiecare grupare susținând că are întâietate să pretindă mântuirea în Cristos (vezi și Romani 11:13-24). Izgonirea evreilor din Roma a dus la situația în care credincioșii veniți din rândul neamurilor reprezentau acum majoritatea în biserica locală, dacă nu cumva erau oricum majoritari chiar și înainte (Romani 1: 5-6, 13). Statutul acesta de majoritate pare să fi continuat chiar și după ce moartea lui Claudiu, survenită în anul 54, le-a permis evreilor să se reîntoarcă în cetatea imperială (vezi și Fapte 18:2 și Romani 16:3-5). Prin urmare, mare parte din epistola lui Pavel se adresa specific credincioșilor din această biserică care proveneau din rândul neamurilor (11:13).

Pavel spera să viziteze Roma cât de curând, ceea ce înseamnă că scopul scrisorii sale era să le spună câteva lucruri despre el și despre Evanghelia pe care avea să o propovăduiască la Roma și mai departe, cu voia lui Dumnezeu. În parte, atunci când le-a scris creștinilor din Roma, scopul lui Pavel a fost să îi informeze că își dorește să-i întâlnească (Romani 1:11-15) și să primească sprijinul lor pentru călătoria sa în Spania (15:23-28). Însă mare parte a epistolei sale vorbește despre Evanghelie, lucru care face din Epistola către Romani cea mai apropiată variantă biblică a unui studiu sistematic al doctrinei creștine. Lecția noastră de astăzi vorbește tocmai despre cel mai important aspect al acestui studiu: ce trebuie să facem pentru a primi mântuirea. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. Neprihănirea lui Dumnezeu (Romani 3:21-14)

• Mărturisită de Lege și de proroci (v. 21)
• Obținută în Cristos (v. 22a)
• Necesară tuturor (v. 22b-23)
• Oferită gratuit (v. 24)

2. Jertfa lui Cristos (Romani 3:25-26)

1. Pentru neprihănire (v. 25)
2. Pentru a ne socoti neprihăniți (v. 26)
3. Pricina de laudă a oamenilor (Romani 3:27-30)

1. „S-a dus” (2. 27-28)
2. Dumnezeul tuturor (v. 29-30)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ai experimentat vreodată răbdarea lui Dumnezeu? În ce fel?
2. Care sunt dovezile vizibile ale unei făpturi noi în Cristos?
3. Care sunt sferele vieții tale în care ești încrezător că Duhul Sfânt încă te modelează după chipul lui Cristos?
4. Care sunt acele eforturi inutile în vederea mântuirii la care ar trebui să renunți?

APLICAȚII PRACTICE: 

Orice suferință umană și orice tristețe își are originea în păcat. Este un lucru pe care îl avem în comun cu toții. Doar vestea unui posibil război creează mentalități de genul „ei contra noi”, alături de potențialul izbucnirii violențelor prin stârnirea urii; războiul transformă genul acesta de violență într-o realitate consfințită de stat, care seamănă doar teamă și nimicire, reducând oamenii la simple statistici despre numărul morților și al refugiaților. Până și în vremurile de relativă pace, speranțele și temerile legate de viitorul națiunii – aparent contradictorii – pot deveni apeluri polarizante la acțiune, care împiedică respectul și spiritul de cooperare necesar pentru colaborarea și creșterea din cadrul comunității.

Chiar și atunci când nu ne confruntăm cu amenințări existențiale, cum ar fi războiul sau alte situații violente, toți suntem frânți de păcat. Este trist că acesta este aspectul care ne unește, însă din fericire, soluția problemei noastre este tot un lucru pe care îl împărtășim cu toții. Nu putem fi vindecați datorită eforturilor personale. La fel ca Sisif, ne putem strădui să împingem bolovanul până pe vârful muntelui. Cu toate acestea, toate păcatele pe care încercăm să le acoperim prin strădania noastră constantă ne vor trage mereu înapoi, cerându-ne să începem din nou și din nou – dacă nu Îi cerem ajutorul lui Isus, care va înlătura bolovanul și va da o altă semnificație eforturilor noastre.

Toți avem nevoie de Isus. El este singura persoană pe care o avem cu toții în comun și în care să fim una, în afara păcatelor noastre (Ioan 17:20-23). El este singurul care ne poate transforma eforturile din zădărnicie în păcat și moarte în lucrări pline de speranță și de viață, mânate de Duhul Sfânt.