Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Bogăția slavei – Școala duminicală – 2 iunie 2024

May 31, 2024 by Admin

SCOPUL LECȚIEI:  să identificăm taina, să explicăm de ce Pavel vorbește despre „taină” și să formulăm o cale prin care putem împărtăși alinarea spirituală pe care am primit-o la rândul nostru în vremuri de încercare. 

TEXTUL LECȚIEI: Coloseni 1:24-2:3

VERSETUL DE AUR: „…pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei.” Coloseni 2:2-3

CONTEXTUL LECȚIEI

Coloseni și Filimon sunt două dintre cele patru epistole numite Epistolele din Temniță, celelalte două fiind Efeseni și Filipeni. Pavel le-a scris pe când era întemnițat la Roma la începutul anilor 60 d. Cr. Nu avem niciun indiciu care să ne arate că Pavel ar fi plantat biserica din Colose (Coloseni 2:1). Cel mai probabil, a plantat-o un om pe nume Epafras, în urma unei vizite făcute de Pavel în cetățile învecinate (1:3-8; 4:12). După mulți teologi, biserica din Colose a fost plantată ca rezultat al celei de-a treia călătorii misionare a lui Pavel (Fapte 18:23-21:16). Pavel face referire la orașele învecinate Hierapolis și Laodiceea în Coloseni 2:1; 4:13-16.

În vremea lui Pavel, congregațiile se confruntau cu o dublă amenințare: credincioșii care se întorceau fie la zeitățile păgâne, fie la practici evreiești la care renunțaseră (Romani 7:6, etc.). O erezie și mai perfidă era sincretismul – o combinație între credințe și practici vechi și obiceiuri noi. Cei care promovau acest sistem spuneau: „Este important să-L avem pe Cristos, însă pentru a fi mântuiți, mai avem nevoie și de . . .” iar propoziția aceasta se completa cu una sau mai multe practici evreiești ale Legii lui Moise. Se putea completa și cu elemente ale filosofiei grecești. Ambele par să fi reprezentat o problemă în biserica din Colose, așa cum puteam vedea în Coloseni 2:8-15. Însă înainte de a înfrunta aceste probleme, Pavel trebuia să se asigure mai întâi că cititorii epistolei sale înțeleg statutul său, intențiile și lucrarea sa. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

  1. Statutul lui Pavel (Coloseni 1:24)
  • În suferință (v. 24a)
  • Pentru Biserică (v. 24b)
  1. Intenția lui Pavel (Coloseni 1:25-29)
  • Prin voia lui Dumnezeu (v. 25)
  • Pentru maturitatea credincioșilor (v. 26)
  • Pentru nădejdea slavei (v. 27)
  • Cu înțelepciune mânată de scopuri (v. 28)
  • Prin puterea divină (v. 29)
  1. Lucrarea lui Pavel (Coloseni 2:1-3)
  • Pretutindeni (v. 1)
  • Pentru toți (v. 2)
  • Totul (v. 3)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Ce sugerează cuvintele lui Pavel din 2 Corinteni 12:1-10 despre suferința îndelungată? 
  2. Care sunt asemănările și deosebirile dintre trimiterea dată de Dumnezeu lui Pavel și trimiterea pe care ți-a încredințat-o ție?
  3. Care este deosebirea dintre predicare și învățare? În ce fel se suprapun cele două?
  4. Cât de mult se aseamănă obiectivele lui Pavel cu obiectivele tale?

APLICAȚII PRACTICE: 

Grija lui Dumnezeu față de biserica primară s-a arătat în principal prin mâini omenești. Evident, apostolul Pavel este cel mai important exemplu în acest caz. Însă ceea ce a pus el în mișcare a necesitat ajutorul altora pentru a se putea menține pe termen lung și pentru a duce la bun sfârșit ceea ce începuse el (Tit 1:5, etc.). Întâlnim unele dintre ajutoarele sale în pasaje precum Coloseni 4:16 și în rândurile celor nenumiți din Coloseni 1:2. Pavel le adresează o chemare la stringență și la fapte. Aveau nevoie să-și păstreze vigilența față de viziunile greșite despre Cristos, despre înțelepciune, putere, slavă, taină, etc. Doar rămânând vigilenți puteau fi pregătiți să treacă la fapte și să protejeze biserica. 

Așadar, cât de bine se descurca din acest punct de vedere biserica din Colose? Nu știm cu certitudine, însă câteva decenii mai târziu, biserica învecinată din Laodiceea a fost criticată pentru că era „căldicică” (Apocalipsa 3:14-22). Starea în care nu ești nici rece și nici în clocot se manifestă sub forma complacerii.

Vezi semne ale complacerii în biserica ta? Cum putem ști că se instalează acest sentiment în biserică? Care sunt semnele acestuia? Pentru a fi în stare să răspundem la întrebarea aceasta, avem nevoie de vigilență, care trebuie să vină înaintea faptelor. Și cine să fie cel care întreprinde faptele de corectare sau de prevenire? Oare nu ești chiar tu?

Filed Under: Studii biblice

Materiale recente

  • Un salvator așteptat – Școala duminicală – 18 octombrie 2026
  • O generație lipsită de credință – Școala duminicală – 11 octombrie 2026
  • Un legământ reînnoit – Școala duminicală – 4 octombrie 2026
  • Rahav și iscoadele – Școala duminicală – 27 septembrie 2026
  • Iosua luptă pentru Dumnezeu – Școala duminicală – 20 septembrie 2026
  • Israel își amintește lucrările lui Dumnezeu – Școala duminicală – 13 septembrie 2026
  • Convenția de la Tacoma – transmisie live
  • Lidia, o gazdă generoasă – Școala duminicală – 30 august 2026
  • Timotei, un lider cu o moștenire frumoasă – Școala duminicală, 23 august 2026
  • Saul din Tars, un apostol neașteptat – Școala duminicală, 16 august 2026
  • Ștefan, martirul neabătut – Școala duminicală – 9 august 2026
  • Cea de-a 113-a Convenție anul acesta la Tacoma, Washington
  • Toma, credinciosul nehotărât – Școala duminicală – 2 august, 2026
  • Maria, mama credincioasă – Școala duminicală – 26 iulie 2026
  • Zacheu, vameșul care s-a pocăit – Școala duminicală – 19 iulie 2026

Recent Posts

  • Un salvator așteptat – Școala duminicală – 18 octombrie 2026
  • O generație lipsită de credință – Școala duminicală – 11 octombrie 2026
  • Un legământ reînnoit – Școala duminicală – 4 octombrie 2026
  • Rahav și iscoadele – Școala duminicală – 27 septembrie 2026
  • Iosua luptă pentru Dumnezeu – Școala duminicală – 20 septembrie 2026

Recent Comments

    Archives

    • October 2026
    • September 2026
    • August 2026
    • July 2026
    • June 2026
    • May 2026
    • April 2026
    • March 2026
    • February 2026
    • January 2026
    • December 2025
    • November 2025
    • October 2025
    • September 2025
    • August 2025
    • July 2025
    • June 2025
    • May 2025
    • April 2025
    • March 2025
    • February 2025
    • January 2025
    • December 2024
    • November 2024
    • October 2024
    • September 2024
    • August 2024
    • July 2024
    • June 2024
    • May 2024
    • April 2024
    • March 2024
    • February 2024
    • January 2024
    • December 2023
    • November 2023
    • October 2023
    • September 2023
    • August 2023
    • July 2023
    • June 2023
    • May 2023
    • April 2023
    • March 2023
    • February 2023
    • January 2023
    • December 2022
    • November 2022
    • October 2022
    • September 2022
    • August 2022
    • July 2022
    • June 2022
    • May 2022
    • April 2022
    • March 2022
    • February 2022
    • January 2022
    • December 2021
    • November 2021
    • October 2021
    • September 2021
    • August 2021
    • July 2021
    • June 2021
    • May 2021
    • April 2021
    • March 2021
    • February 2021
    • January 2021
    • December 2020
    • November 2020
    • October 2020
    • September 2020
    • August 2020
    • July 2020
    • June 2020
    • May 2020
    • April 2020
    • March 2020
    • February 2020
    • January 2020
    • December 2019
    • November 2019
    • October 2019
    • September 2019
    • August 2019
    • July 2019
    • June 2019
    • May 2019
    • April 2019
    • March 2019
    • February 2019
    • January 2019

    Categories

    • Evenimente
    • Studii biblice

    Meta

    • Log in
    • Entries feed
    • Comments feed
    • WordPress.org

    Copyright © 2026 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in