Archives for August 2024

SCOPUL LECȚIEI: să ne reamintim evenimentele care au dus la construirea unui altar, să explicăm semnificația acțiunilor lui Avram și să ne facem o amintire fizică a unui moment în care Dumnezeu a lucrat în viața noastră.

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 13:8-18

VERSETUL DE AUR: „Avram și-a ridicat corturile și a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Și acolo a zidit un altar Domnului.” (Geneza 13:18)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Din ziua în care Dumnezeu i-a izgonit pe Adam și pe Eva din grădina Eden, realitatea păcatului omenirii a rămas un lucru permanent în orice epocă a umanității. Prin urmare, Dumnezeu a lucrat la restaurarea omenirii.

Planul divin de răscumpărare a început în Geneza, printr-o serie de legăminte și de făgăduințe făcute cu Avram, în vârstă de 75 de ani și soția sa (Geneza 12). Urmașii lor – poporul Israel – aveau să fie unealta prin care Dumnezeu avea să-L trimită pe Mesia în lume pentru a crea calea către noua făptură. Isus a îndeplinit planul cosmic al lui Dumnezeu. Prin Isus, orice om poate deveni copil al lui Avraam, alăturându-se familiei lui Dumnezeu prin credință, nu prin nașterea fizică (Galateni 3:7; vezi și Romani 4:16).

Avraam – cunoscut și ca Avram în lecția noastră de astăzi – este un erou al credinței (Evrei 11:8-12). Este descris astfel nu pentru că ar fi fost fără cusur sau fără păcat, ci pentru că prin credință, și-a lăsat căminul atunci când Dumnezeu l-a chemat să plece (Geneza 12:1). Legământul lui Dumnezeu cu Avraam includea făgăduințe privind pământul, moștenitorii și binecuvântările pe care avea să le primească. Conversațiile dintre Dumnezeu și Avram, care încep în Geneza 12 sunt deosebit de importante în dezvoltarea unei relații personale între cei doi.

Însă textul pe care îl vom studia astăzi are de-a face cu un element de distragere a atenției, detaliat în Geneza 13:1-7. Avram hotărâse să-l ia și pe nepotul său, Lot, în călătoria sa spre Canaan (Geneza 12:5), decizie care a dus la tot soiul de probleme. Una dintre acestea reprezintă contextul lecției noastre de astăzi: „Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea și el oi, boi și corturi. Și ținutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună, căci averile lor erau așa de mari încât nu puteau să locuiască împreună. S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram și păzitorii vitelor lui Lot” (Geneza 13:5-7).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Oferta lui Avram (Geneza 13:8-9)

• Pentru evitarea certurilor (v. 8)

2. Alegerea lui Lot (Geneza 13:10-13)

• Lot cercetează locul (v. 10)
• Alegerea făcută de Lot (v. 11)
• Destinația sa (v. 12)

3. Promisiunile lui Dumnezeu (Geneza 13:14-16)

• Pământ (v. 14-15)
• Moștenitori (v. 16)

4. Avram cercetează locul (Geneza 13:17-18)

• Primește îndemnul (v. 17)
• Răspunde clădind un altar (v. 18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum se poate proteja creștinul de purtări păcătoase, atunci când trăiește sau lucrează într-un mediu care îi este ostil lui Dumnezeu și neprihănirii?
2. Ce poți face pentru a fi sigur că binecuvântările materiale pe care ți le-a dat Dumnezeu vor fi folosite pentru a-L sluji pe El și pentru a le arăta dragoste celor din jur?
3. Ce fel de „monument” sau alt fel de amintire poți clădi pentru a rămâne atent la binecuvântările și grija lui Dumnezeu față de tine?
4. În ce fel te ajută textul biblic studiat astăzi să ai o reacție potrivită atunci când vei trece printr-o situație dificilă în călătoria ta spirituală?

APLICAȚII PRACTICE:

Dintr-un anumit punct de vedere, povestea lui Avraam este și povestea noastră. Dumnezeu vrea să-L cunoaștem pe Mesia pe care L-a trimis El. Însă pentru a se întâmpla lucrul acesta, El trebuie mai întâi să ne depărteze de relații, de întâmplări, de slujbe, etc. care ne stau în cale (Marcu 10:28-31; Luca 5:27-28). Despărțirile acestea se vor întâmpla fie pentru a ajunge să-L cunoaștem pe Domnul nostru Isus Cristos, fie ca o consecință a faptului că L-am cunoscut.

Cei care au trecut prin asemenea despărțiri au trăit poate o frântură din credința lui Avraam. Deschiderea sa de a-și pune încrederea în Dumnezeu mai presus de orice altceva îl scoate în evidență ca erou al credinței (Evrei 11:8-10; vezi și Galateni 3:9). Astăzi, Dumnezeu așteaptă o credință similară de la noi. Atunci când credem că suntem chemați la circumstanțe diferite, s-ar putea ca Dumnezeu să nu ne dezvăluie toate detaliile despre ce și cum se va întâmpla. Căci dacă ar face lucrul acesta, unde ar mai fi credința?

Nu ar trebui să ne surprindă faptul că în călătoria noastră, s-ar putea să luăm cu noi și un „Lot” care să ne însoțească. În firul narativ al cărții Geneza, omul acela i-a creat doar probleme unchiului său. Însă poate mai important decât detaliul acesta este să nu cumva să fim noi un „Lot”!

SCOPUL LECȚIEI: să enumerăm felurile prin care mântuiește Dumnezeu, să explicăm cum se face deosebirea între conversații folositoare și nefolositoare din perspectiva lui Pavel și să ne angajăm să participăm doar la acele conversații care au un rost. 

TEXTUL LECȚIEI: Tit 3:3-11

VERSETUL DE AUR: „Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:4-5).

CONTEXTUL LECȚIEI:

Am vorbit deja în lecția precedentă despre contextul din jurul insulei Creta și al călătoriilor lui Pavel în zona respectivă. Pavel a scris această epistolă pentru a adresa tulburările care fuseseră iscate în rândul credincioșilor de pe insulă. O lipsă de evlavie în rândul creștinilor de acolo a dus la certuri și ciorovăieli zadarnice (Tit 1:10-15). Pavel l-a îndemnat pe Tit să numească prezbiteri evlavioși (1:5). I-a spus și să-i încurajeze pe oameni să fie supuși stăpânirilor și dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun și să trăiască cumpătați și plini de blândețe (3:1-2). Cel mai rău lucru care se putea întâmpla era iscarea unor controverse care să distragă atenția credincioșilor din Creta de la Evanghelie. 

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Reamintirea Evangheliei (Tit 3:3-8)

• Starea noastră (v. 3)
• Răspunsul lui Dumnezeu (v. 4-7)
• Fapte folositoare (v. 8)

2. Purtarea conform Evangheliei (3:9-11)

• Evitați nebunia (v. 9)
• Mustrați dezbinarea (v. 10-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce pași urmezi pentru a fi sigur că nu nutrești sentimente de răutate sau de invidie față de alte persoane?
2. Cum ai explica dragostea și bunătatea lui Dumnezeu unui om care nu crede în aceste trăsături ale Sale?
3. Având în vedere că ești moștenitor al comorilor din ceruri, cum îți schimbă ideea aceasta relația cu posesiunile tale materiale?
4. Cum putem discerne care sunt lucrurile folositoare pentru maturitatea noastră spirituală și care sunt cele „zadarnice”?

APLICAȚII PRACTICE:

Atunci când bisericile pun mai presus Evanghelia, sănătatea spirituală a membrilor săi are de câștigat. În loc să se concentreze asupra distragerilor care nu fac decât să ne dezbine, credincioșii se pot dedica lucrărilor bune care au ca rezultat evlavia.

Ca și când ar dori să le vorbească credincioșilor din toate vremurile, apostolul Pavel reia mesajul Evangheliei, care începe cu bunătatea și cu dragostea lui Dumnezeu, având ca rezultat mântuirea noastră și culminând cu transformarea noastră într-o ființă nouă prin Duhul lui Dumnezeu. Acesta este mesajul Evangheliei și este folositor pentru toți credincioșii. 

Ca reacția la îndemnurile pe care le adresează Pavel lui Tit, ar trebui să reflectăm la învățăturile sale și la practicile bisericii noastre. Întreabă-te: se concentrează biserica ta asupra Evangheliei și asupra unei vieți trăite conform învățăturilor Evangheliei? Apoi, pune această întrebare în dreptul tău: Tu îți îndrepți atenția asupra Evangheliei, încercând să trăiești învățăturile sale? Există elemente care îți distrag atenția  și care amenință sănătatea ta spirituală?

SCOPUL LECȚIEI: să ne amintim de „fericita noastră speranță,” să facem deosebirea între viața evlavioasă și cea lipsită de evlavie din vremea lui Pavel și să ne formulăm un plan prin care să eliminăm un element lipsit de evlavie din viața noastră.

TEXTUL LECȚIEI: Tit 1:1-3; 2:11-15

VERSETUL DE AUR: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață să renunțăm la comportamentul lipsit de evlavie și la poftele lumești și să trăim în veacul de acum într-un mod cumpătat, drept și evlavios, în timp ce așteptăm împlinirea fericitei noastre speranțe și manifestarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Cristos.” Tit 2:11-13

CONTEXTUL LECȚIEI:

Epistola pe care o adresează Pavel lui Tit provine dintr-o porțiune a Noului Testament numită Epistolele Pastorale. Alte epistole scrise de către Pavel s-au adresat unor grupuri specifice de credincioși aflați în anumite zone (exemple: Galateni 1:1; 1 Tesaloniceni 1:1), însă Epistolele Pastorale au fost adresate anumitor persoane: Timotei (1 Timotei 1:2; 2 Timotei 1:2) și Tit. Cel de pe urmă este un lider al bisericii , pe care Pavel îl numește „adevăratul meu copil în credința noastră, a amândurora” (Tit 1:4).

Scrisoarea adresată lui Tit face referire la evenimente care s-au petrecut după încheierea cărții Faptele Apostolilor, însă nu cunoaștem care a fost ordinea întâmplării evenimentelor. Pe când îi scrie Pavel lui Titus, apostolul fusese deja eliberat din temnița din Roma și apucase să viziteze și insula Creta. În timpul acestei vizite, Pavel a evanghelizat oamenii și a întemeiat câteva biserici. Este posibil, însă, ca Evanghelia să fi ajuns deja în Creta cu mulți ani înainte, prin credincioși al căror nume nu este menționat (vezi Fapte 2:11).

În antichitate, Creta fusese renumită ca sursă culturală și religioasă. Poporul cretan, însă, nu era foarte prețuit în lumea romană. În Tit 1:12, Pavel citează un „proroc” provenit din Creta care își descrie propriul popor în felul următor: „Cretanii sunt întotdeauna niște mincinoși, niște fiare sălbatice rele, niște pântece leneșe.” Chiar dacă Pavel nu își numește sursa, este posibil să fie vorba despre Epimenide, scriitorul secolului 6 î.Cr. Afirmația aceasta a căpătat numele de Paradoxul Cretan, pentru că, dacă toți cretanii ar fi mincinoși, iar Epimenide este cretan, înseamnă că mințea atunci când i-a descris astfel pe concetățenii săi?

În Creta, Pavel este însoțit de unul dintre tovarășii săi în care avea cea mai mare încredere, un om venit dintre neamuri care se numea Tit (Galateni 2:3). Cartea Faptele Apostolilor nu pomenește numele său. Totuși, el apare des în epistolele lui Pavel. În 2 Corinteni, numele lui Tit (în limba greacă) apare de nouă ori (exemplu: 2 Corinteni 8:23). Pavel i-a scris lui Tit în jurul anului 65 d.Cr., după ce plecase de pe insulă. Pavel l-a lăsat pe Tit în urmă pentru a îndrepta o tulburare care se petrecuse în bisericile cretane. Mai important este însă faptul că Tit primise sarcina de a numi prezbiteri în fiecare adunare (Tit 1:5).

Biserica din Creta era tulburată de oameni care spuneau că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar a căror viața demonstra contrariul (vezi Tit 1:6). Oamenii aceștia au reușit să-i înșele și pe alții, să tulbure întreaga adunare (1:10-11) și să stârnească tot felul de controverse inutile în biserică (3:9-10).

Lecția de astăzi ne prezintă rezolvarea pe care o aduce Pavel acestei încurcături. Biserica din Creta avea nevoie de „învățătură sănătoasă” (Tit 1:9, 2:1) și de învățare a evlaviei (1:1, 2:12). Iată pe scurt ceea ce este necesar pentru a-i ajuta pe credincioși să se maturizeze în evlavie. Pavel își dorea ca Tit să crească biserica ancorându-i pe credincioși în adevărul Evangheliei și încurajându-i la o viață de sfințenie.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Mesagerul (Tit 1:1-3)

• Slujitor și apostol (v. 1)
• Trimis de Dumnezeu (v. 2-3)

2. Mesajul (Tit 2:11-15)

• Harul a fost arătat (v. 11-12)
• Speranța a fost promisă (v. 13-14)
• Liderul este încurajat (v. 15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. În ce fel ți-a aprofundat dragostea față de Dumnezeu predicarea Evangheliei în biserica ta locală?
2. În ce fel îți dezvolți atenția față de vocea Duhului Sfânt pentru a-L lăsa să te călăuzească spre evlavie?
3. Cum ai răspunde unui om care îți spune că întoarcerea Domnului nostru Isus Cristos nu are nicio relevanță pentru credincios?
4. Cum vei împărtăși mesajul harului și al mântuirii lui Dumnezeu cu o persoană în săptămâna care ne stă în față?

APLICAȚII PRACTICE:

Atunci când ne simțim împovărați de propriile noastre eșecuri și de încercările care ne copleșesc, putem avea nădejde datorită veștii bune că harul lui Dumnezeu a fost arătat. A venit prin Domnul nostru Isus Cristos. Faptul că Cristos S-a dat pe Sine ne-a răscumpărat și ne-a curățat.  Ca urmare a acestui fapt, avem speranța vieții veșnice – o speranță ancorată în darul mântuitor al lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu este un dar dat omenirii.

SCOPUL LECȚIEI: să știm motivul pentru care a venit Fiul lui Dumnezeu, să explicăm semnificația curăției lui Cristos și să ne găsim un partener pentru darea de socoteală și pentru a face față împreună păcatului. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Ioan 3:1-10

VERSETUL DE AUR: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” 1 Ioan 3:1

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Cinci cărți ale Noului Testament îi sunt atribuite în general apostolului Ioan, care a fost unul dintre cei 12 ucenici (Matei 10:2). Trei dintre cele cinci – adică 1 Ioan, 2 Ioan și 3 Ioan – sunt epistole pe care le-a adresat apostolul unor credincioși din primul secol d.Cr.

În istoria bisericii, Ioan este asociat cu biserica din Efes, în Turcia zilelor noastre. Tradiția spune că a murit în cetatea sa în anul 90 d.Cr. Probabil, cele trei epistole au fost scrise în regiunea Efesului. Ele datează din anii 80 sau 90 d.Cr. Ioan era deja în vârstă la vremea aceea (vezi autodescrierea „prezbiterul” sau „bătrânul” din 2 Ioan 1; 3 Ioan 1). Dintre rândurile din 1 Ioan răzbate demnitatea unui om vârstnic, el adresându-se cititorilor săi de nouă ori cu „copilașilor” (exemple: 1 Ioan 2:1, 3:7).

Nu suntem siguri care erau problemele cu care se confruntau destinatarii acestei epistole. S-ar părea că primiseră amenințări din pricina credinței lor. Printre acestea se număra și ispitirea unei forme timpurii a unei erezii pe care o numim gnosticism. Printre altele, gnosticii îi învățau pe oameni că nu contează dacă omul este moral sau plin de dragoste, atâta vreme cât are „cunoașterea tainică.” Pentru a combate această învățătură mincinoasă, Ioan subliniază legătura dintre credința dreaptă, faptele corecte și dragostea dreaptă. Copilul lui Dumnezeu trebuie să creadă adevărul, să se supună poruncilor și să-și iubească frații. Învățătorii falși erau atât de îngâmfați încât Ioan spune despre ei că aveau „duhul anticristului” (1 Ioan 4:3; vezi și 2:18, 22). Ioan își dorea să dispară influența acestor oameni, ca nu cumva să dezbine și mai mult biserica (vezi 2:19).

Biserica se confrunta și cu alte amenințări mai generale, printre care și negarea faptului că Domnul nostru Isus ar fi Cristosul (1 Ioan 2:22), reîntoarcerea la închinarea la idoli (5:21) și lipsa dragostei între frați (4:7).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Dragostea lui Dumnezeu (1 Ioan 3:1-3)

• Identitatea noastră (v. 1)
• Curăția lui Dumnezeu (v. 2-3)

2. Misiunea lui Dumnezeu (1 Ioan 3:4-6)

• Starea noastră (v. 4)
• Rezolvarea adusă de Dumnezeu (v. 5-6)

3. Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3:7-10)

• O avertizare pentru noi (v. 7-8)
• Sămânța lui Dumnezeu (v. 9-10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum se vede în viața ta zilnică efectul speranței că într-o bună zi, vom fi asemenea Domnului nostru Isus Cristos?
2. Cum poți elimina acei factori care îți distrag atenția și nu te lasă să vezi călăuzirea Duhului Sfânt în viața ta?
3. Cum ai explica unui necredincios conceptul de a fi „născut din Dumnezeu”?
4. Pe cine vei alege ca tovarăș în darea de socoteală?

APLICAȚII PRACTICE:

Regulile ne ajută să înțelegem ce anume se așteaptă de la noi și cum să atingem obiectivele dorite. Textul biblic pe care îl studiem astăzi ne oferă un set de reguli cu ajutorul cărora putem ști dacă trăim ca și când am fi umpluți de dragostea lui Dumnezeu. Dacă dragostea Lui ne-a schimbat viața, atunci vom căuta să trăim o viață de sfințenie și să dăm dovadă de dragoste față de ceilalți.

Dragostea lui Dumnezeu ne-a transformat, însă mai suntem încă afectați de prezența păcatului. Până la nimicirea totală a lui Satan, nu vom reuși să ne purtăm așa cum se cuvine și nici nu vom iubi așa cum ar trebui. Însă până atunci, Dumnezeu ne pune la dispoziție unelte cu ajutorul cărora să creștem din punct de vedere spiritual. El ne-a dat Duhul Său pentru a ne transforma și pentru a ne face asemenea Domnului nostru Isus Cristos. Dumnezeu ne-a dăruit și o „familie” spirituală: ceilalți copii ai lui Dumnezeu. Acești „frați” spirituali ne încurajează să trăim conform regulilor de viață pe care ni le-a dat Dumnezeu. 

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al neliniștilor lui Pavel cu privire la credincioșii din Tesalonic, să facem deosebirea între evrei și neamuri (așa cum îi descrie Pavel în contextul lecției) și să ne luăm angajamentul de a încuraja creștinește un alt credincios în săptămâna care ne stă în față.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Tesaloniceni 2:13-3:5

VERSETUL DE AUR: „De aceea mulțumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, așa cum și este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi care credeți.” 1 Tesaloniceni 2:13

CONTEXTUL LECȚIEI:

Având în vedere faptul că a fost scrisă în jurul anului 51 d.Cr., epistola pe care o numim 1 Tesaloniceni a fost probabil prima scrisă dintre cele 27 de cărți din Noul Testament. Chiar dacă cele patru Evanghelii ne vorbesc despre evenimente care s-au întâmplat înainte, majoritatea specialiștilor consideră că aceste patru cărți nu au fost scrise decât în anii 60 d.Cr. sau chiar după.

Tesalonic a fost (și este) un port macedonean unde Pavel a întemeiat o biserică în cea de-a doua sa călătorie misionară. A fost o vizită destul de controversată (Fapte 17:1-9). Pavel a stârnit o tulburare atât de intensă, încât a fost nevoit să fugă din cetate în timpul nopții (17:10). Nu fusese prima dată când era pus într-o asemenea poziție (9:23-25) și nu avea să fie nici ultima (23:31).

Cetatea se afla pe una dintre căile comerciale importante, lucru care a dus la prosperitatea orașului. Locuitorii de aici aveau rădăcini grecești, romane și evreiești. Pavel și Sila au intrat în sinagoga din Tesalonic și au dovedit, folosind Scriptura, că Isus este Mesia. Au ajuns să-i convingă în cele din urmă pe câțiva evrei și pe mulți din rândul neamurilor (Fapte 17:1-4). Unii evrei din cetate i-au invidiat pe Pavel și pe Sila pentru succesul înregistrat. Astfel, i-au convins pe mai-marii cetății să-i persecute pe locuitorii care credeau în Cristos. Deși creștea ca număr de credincioși, biserica din Tesalonic se confrunta cu mari provocări, cum ar fi persecuția (1 Tesaloniceni 2:14; 3:3-4). Pavel scrie, așadar, această epistolă pentru a-i alina și pentru a-i încuraja pe credincioșii tesaloniceni în mijlocul încercărilor prin care treceau.  

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Mulțumire (1 Tesaloniceni 2:13-16)

• Primirea Cuvântului lui Dumnezeu (v. 13)
• Călcarea pe urmele Bisericilor lui Dumnezeu (v. 14)
• Martori ai dreptății lui Dumnezeu (v. 15-16)

2. Încurajare (1 Tesaloniceni 2:17-3:5)

• Pavel dorește să se reîntoarcă (v. 17)
• Dorința îi este zădărnicită (v. 18)
• Pavel își găsește bucuria în ei (v. 19-20)
• Pavel îl trimite pe Timotei  (v. 1-5)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Știind că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, cum ar trebui să abordăm studiul biblic?
2. Cum te porți în situații în care îți vezi planurile sau dorințele zădărnicite sau amânate? Ține seama de Iacov 4:13-17 pentru a răspunde. 
3. Cum îți poți găsi speranța și bucuria în circumstanțe dificile?
4. Cum ai putea fi o sursă de speranță și de bucurie pentru alții, mai ales pentru cei care se confruntă cu încercări sau cu greutăți?

APLICAȚII PRACTICE:

Suferința face parte din viața creștinului. Însă uneori, ne lăsăm prinși de obiceiul de a suferi în singurătate. Avem impresia că trebuie doar să strângem din dinți și să suportăm situația mai departe. Chiar dacă Dumnezeu ne îndeamnă să suportăm suferința, nu ne cere să facem singuri lucrul acesta. Pavel vorbește despre suferință mai mult decât oricine altcineva în Noul Testament. Însă rezolvarea pe care o propunea el nu era ca omul să se descurce pur și simplu. Pavel ne încurajează. Având în vedere că biserica este trupul lui Cristos, oamenii trebuie să-și împărtășească unii altora greutățile prin care trec (1 Corinteni 12:26). Încurajându-ne unii pe alții, purtăm povara fraților noștri în Cristos (Galateni 6:2). În același timp, vom împiedica suferința să se transforme în ispită și să ne depărteze de la calea lui Cristos.