Archives for January 2024

SCOPUL LECȚIEI: să numim câteva caracteristici pe care doar Creatorul nostru le are, să explicăm implicațiile acestor caracteristici și să sugerăm idei pentru un serviciu divin care să se concentreze exclusiv asupra lui Dumnezeu în calitate de Creator. 

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 40:12-13, 25-31

VERSETUL DE AUR: „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin.” (Isaia 40:29)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Lecția de astăzi provine din scrierile lui Isaia, prorocul Vechiului Testament. Textul său este primul dintr-un grup de cinci scrieri pe care le numim Profeții Mari; cele cinci scrieri sunt cărțile Isaia, Ieremia, Plângerile lui Ieremia, Ezechiel și Daniel.

S-ar putea să ne întrebăm ce valoare mai au cărțile prorocilor din Vechiul Testament în epoca Noului Testament. Căci până la urmă, zilele prorocilor acelora au trecut de multă vreme, iar noi ne aflăm sub un legământ nou, nu sub cel vechi (Coloseni 2:14). Astăzi, valoarea prorocilor este declarată clar prin frecvența cu care sunt citați de Domnul Isus și de autorii cărților Noului Testament. Un mod prin care putem conștientiza valoarea lor în zilele noastre este să vedem de câte ori se pomenesc scrierile lor în Noul Testament. La o primă socotire, lucrurile arată astfel: Isaia (de 67 de ori), Ieremia (de 5 ori), Plângerile (niciodată), Ezechiel (de 2 ori) și Daniel (de 5 ori).

Socoteala de mai sus ar trebui să ne demonstreze cât de relevantă continuă să fie cartea Isaia în zilele noastre. A fost numită „cea de-a cincea Evanghelie” datorită numeroaselor sale profeții care s-au împlinit în perioada mesianică a Noului Testament (exemple: Isaia 6:9-10 în Matei 13:14-15 și Marcu 4:12; Isaia 53:7-8 în Fapte 8:32-33).

Isaia a prorocit în vremuri cât se poate de sumbre pentru poporul lui Dumnezeu. Chemarea sa profetică a venit „în anul morții împăratului Ozia” (Isaia 6:1; compară cu 2 Cronici 26:22); Ozia este cunoscut și sub numele de Azaria în 2 Împărați 15:1-7). Ultimul eveniment istoric la care face referire prorocul este moartea lui Sanherib, care a avut loc în anul 681 î.Cr. (Isaia 37:38). Ce lucrare îndelungată!

Textul pe care îl studiem în lecția de astăzi vine în urma unei profeții care îl avertizează pe regele Ezechia al Iudei că va veni o vreme în care Babilonul va lua și va duce întreaga avere a lui Iuda și pe poporul său în Babilon (Isaia 39:5-7); aveau să mai treacă peste 100 de ani până la împlinirea acestei profeții, însă ea s-a împlinit. A fost o pedeapsă dată de Domnul pentru păcatele oamenilor, urmată de „mângâierea” venită o dată cu declarația că pedeapsa avea să ia sfârșit (40:1-2). Prorociile care urmează imediat în Isaia 40:3-5 își găsesc împlinirea cu peste cinci secole mai târziu și sunt citate în Matei 3:3; Marcu 1:3; Luca 3:4-6 și Ioan 1:23.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Stăpânitorul suprem (Isaia 40:12-13)

• Care stăpânește peste întreaga creație (v. 12)
• Care cunoaște totul (v. 13)

2. Stăpânitorul care susține totul (Isaia 40:25-31)

• Privitor la identitatea Sa (v. 25)
• Privitor la abilitățile Sale (v. 26-28)
• Privitor la nevoile noastre (v. 29-31)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum să răspundem atunci când oamenii spun că lui Dumnezeu nu Îi pasă de ei și de problemele lor? Ce versete îți vin în minte privitor la această problemă?
2. Cum cauți putere de la Dumnezeu în momentele în care te simți slăbit? A pus Dumnezeu în viața ta un om care să fie pentru tine o sursă de încurajare în zilele care urmează?
3. Cum îți poți exersa așteptarea în Domnul în așa fel încât să fii atent la Duhul lui Dumnezeu, care te reînnoiește?

APLICAȚII PRACTICE:

În primăvara anului 2020, atunci când au început să se facă simțite efectele pandemiei de Coronavirus, unul dintre efecte a fost lipsa diferitelor bunuri de consum. Închiderea magazinelor și limitele impuse la nivel logistic însemnau că oamenii nu mai puteau face rost de lucruri cu aceeași ușurință ca până atunci. La magazine pur și simplu nu mai găseai anumite articole, chiar și după impunerea măsurii unui singur articol pentru fiecare persoană. Oamenii trăiau frustrarea de a nu putea cumpăra lucrurile pe care le doreau (sau de care aveau nevoie) la fel de ușor cum fuseseră obișnuiți.

Pasajul pe care îl studiem astăzi ne amintește că Dumnezeul căruia ne închinăm și pe care Îl slujim nu a fost niciodată slab, iar resursele Sale nu s-au împuținat niciodată. Cuvintele prorocului despre puterea nemaivăzută a lui Dumnezeu și despre promisiunea Sa că va da putere celor slabi și obosiți nu are termen limită. Puterea și tăria lui Dumnezeu sunt încă cu noi și astăzi! Trebuie însă să facem o mențiune aici, pe care ne-o oferă și cronicarul: „Domnul este cu voi când sunteți cu El; dacă-L căutați, Îl veți găsi; iar dacă-L părăsiți, și El vă va părăsi” (2 Cronici 15:2). Singurul lucru care ne oprește să accesăm resursele lui Dumnezeu este propriul nostru păcat și îndărătnicia noastră de a ne pune încrederea în El.

SCOPUL LECȚIEI: Să ne ajute să ne reamintim care sunt câteva dintre darurile spirituale, să comparăm textul lecției cu pasajele din 1 Corinteni 12 și Efeseni 4 și să ne ajute să ne facem un plan prin care să ne folosim mai eficient un dar spiritual.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 12:3-8

VERSETUL DE AUR: „Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat.”(Romani 12:6a)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Epistola către Romani a fost scrisă de Apostolul Pavel în jurul anului 58 d.Cr, probabil spre sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare a sa. Până atunci, Pavel nu fusese la Roma, însă își dorea mult să o viziteze (Romani 1:11-15; 15:23-24). Avea să facă lucrul acesta, însă legat cu lanțuri, așa cum ne spune pasajul din Fapte 27-28.

Pavel a ajuns la Roma în jurul anului 61, însă a rămas într-un fel de arest la domiciliu, fără a fi lăsat să cutreiere orașul, așa cum și-ar fi dorit (Fapte 28:16, 20, 23, 30). Pavel a scris epistola sa către biserica din Roma cu scopul de a se prezenta pe sine și învățăturile sale, înainte de o vizită în persoană. Probabil, biserica de acolo se întemeiase la scurt timp după ziua Cincizecimii cu vrei trei decenii mai devreme (2:1). Unii dintre evreii care ascultaseră predica lui Petru din ziua aceea erau din Roma (2:10) și nu ar fi dificil să ne imaginăm că ei au fost cei care au pus bazele bisericii de acolo, după ce s-au întors acasă. Nu există îndoială că biserica romană auzise de Pavel (28:15) și că aștepta cu nerăbdare venirea acestuia.

Una dintre marile controverse legate de contextul cărții Romani este demografia bisericii romane la momentul scrierii lui Pavel. Să fi fost membrii acesteia de sorginte iudaică, să fi provenit din rândul neamurilor sau erau împărțiți în mod egal? Chiar dacă este cât se poate de probabil că biserica a fost fondată de către credincioșii veniți din contextul iudaic, Pavel pare să sugereze că membrii bisericii erau în mare parte neamuri (vezi Romani 1:5-6, 13). Împăratul roman Claudiu îi izgonise pe evrei din Roma în jurul anului 49 (Fapte 18:2), lucru care ar fi dus în mod normal la o proporție mai mare de neamuri în biserică. 

Pe când a scris Pavel epistola sa, Claudiu murise, iar ordinul său de expulzare a evreilor fusese revocat, lucru care le-ar fi permis evreilor să se reîntoarcă la Roma. Nu se știe câți membri de proveniență iudaică se aflau în biserica din Roma, însă Pavel folosește pasajul Romani 9:1-11:12 să vorbească despre poporul Israel. Chiar și așa, secțiunea aceasta ne oferă un apel direct la neamuri în 11:13. Prin urmare, însăși textul epistolei ne comunică faptul că exista o majoritate a neamurilor în biserica din Roma. 

Cartea Romani se încadrează în două categorii majore. Prima parte, Romani 1-11, ne prezintă unele dintre ideile cele mai încărcate doctrinar din întreaga Scriptură. O dată cu Romani 12-16 intervine o schimbare, căci aici ni se vorbește despre cum ar trebui să trăiască creștinii în lumina adevărului acestor doctrine. Lecția de astăzi provine din cea de-a doua categorie.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Cum să gândim (Romani 12:3-5)

• Despre sine (v. 3)
• Despre alții (v. 4-5)

2. Cum să slujim (Romani 12:6-8)

• Cu daruri bine definite (v. 6-8a)
• Cu daruri mai puțin definite (v. 8b-8d)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum poți discerne dacă ai despre tine o părere mai înaltă decât s-ar cuveni, sau dacă te subestimezi?
2. Ce pași îți propui să urmezi pentru a-ți identifica darul spiritual sau pentru a-ți da seama cum să-l folosești în biserică?
3. În ce fel își poate folosi credinciosul darul generozității, fără a se concentra pe dărnicia financiară? Cine ar putea fi destinatarul dărniciei tale nefinanciare?

APLICAȚII PRACTICE:

Știm că toate darurile spirituale sunt importante. Însă în același timp, știm că nu toate aceste daruri sunt egale (vezi 1 Corinteni 12:31; 14:1) și că nu toți credincioșii au daruri egale (vezi Matei 25:14-15).

În consecință, tendința noastră naturală este să fim mai atenți la acele daruri care sunt mai vizibile, mai clare în fața celorlalți. Predicatorul care se bucură de privirea tuturor celor din biserică este, în general, plătit mai bine decât îngrijitorul care este mai puțin vizibil și care se ocupă cu curățenia din biserică. Aici intervine însă ilustrația lui Pavel despre membrii bisericii care lucrează laolaltă (unitate în diversitate) din Romani 12:4-5: Nu cred că ați vrea să mergeți la o biserică murdară și urât mirositoare, la fel cum nu ați vrea să mergeți la o biserică cu un predicator nepriceput! Activitatea mâinilor noastre este mult mai variată, mai utilă și mai vizibilă decât activitatea coatelor noastre. Dar un cot nefuncțional va limita enorm funcția brațului (compară cu pasajul 1 Corinteni 12:12-27).

Mândria este un pericol pentru cei cu daruri mai vizibile (vezi Proverbe 16:18). Un alt pericol este ca cei care au daruri mai puțin vizibile să nu și le folosească, poate „ascunzându-le în pământ” (Matei 25:25). Însă la fel cum trupul omenesc nu își poate atinge potențialul decât dacă toate mădularele sale lucrează împreună, nici biserica – trupul lui Cristos – nu poate funcționa la întreg potențialul său decât atunci când toți membrii săi își folosesc darurile spirituale. Soluția (sau prevenirea) problemei mândriei sau a nefolosirii darurilor este Luca 17:10: „Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: ‘Suntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.’”

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al acțiunilor în credință care au dus la victoria lui Iosafat, să evaluăm procesul cauză-efect al textului cheie și să observăm prezența și ajutorul lui Dumnezeu atunci când vine vorba să facem față propriilor temeri.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Cronici 20:13-20

VERSETUL DE AUR: „Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui, și veți izbuti.” (2 Cronici 20:20 b)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Cartea 2 Cronici acoperă perioada 970-536 î.Cr. Vorbim despre o vreme care se întinde de la Solomon, ultimul rege al Israelului ca monarhie unită, până la Cir, regele persan care a încheiat exilul babilonian. Cititorii Bibliei s-ar putea întreba la ce le folosesc cărțile 1 și 2 Cronici, de vreme ce conținutul acestora oglindește deseori pe acela al cărților 2 Samuel și 1-2 Împărați. Putem găsi răspunsul chiar în titlurile cărților 1 și 2 Cronici, așa cum apar ele în versiunea greacă a Vechiului Testament, cunoscută și ca Septuaginta. În această lucrare, titlul acestor cărți s-ar traduce ca „Lucruri trecute cu vederea.” E un nume care se potrivește, mai ales cu privire la textul lecției de astăzi, care se concentrează asupra unor evenimente petrecute în timpul domniei lui Iosafat, regele lui Iuda (regatul sudic al Israelului despărțit) – perioadă cuprinsă între anii 872 și 848 î.Cr. Textul din 2 Cronici 17:1-21:3 ne oferă mai multe informații despre el decât putem afla din 1 Împărați 15:24, 22:1-50.

Autorul cărții Cronici este incert. Prin urmare, de cele mai multe ori va fi numit „cronicarul.” Cea mai bună variantă este că ar fi vorba despre preotul și scribul Ezra, care a coordonat reîntoarcerea din exil în anul 458 î.Cr. Dovada este faptul că pasajul din 2 Cronici 36:22-23 este aproape identic cu cel din Ezra 1:1-3, în limba ebraică.

Unii specialiști susțin că Ezra (dacă, într-adevăr, el a fost autorul) a scris 1 și 2 Cronici pentru a învăța poporul lui Dumnezeu să se abată de la păcat, ca nu cumva să sufere consecințele care i-au dus inițial la exil. Se acordă o atenție specială credincioșiei față de Domnul în 1 Cronici 22:13; 2 Cronici 17:3-6; 24:20; 29:6-9; 31:20, 21; 36:15-21 – texte care nu au paralelă în 2 Samuel sau în 1 și 2 Împărați. Ezra ar fi fost probabil de acord cu bine cunoscuta zicală: „Cei care nu cunosc istoria sunt sortiți să o repete”.

Iosafat a domnit în timpul perioadei de dezbinare a monarhiei din istoria israelită. A fost unul dintre stăpânitorii mai evlavioși ai lui Iuda (vezi 2 Cronici 17:3-4). Este cunoscut pentru eforturile pe care le-a depus pentru a descotorosi Iuda de închinarea la idoli și pentru a promova învățăturile și Legea lui Dumnezeu în toată țara (17:1-9). De remarcat este și respectul demonstrat de popoarele învecinate față de el, precum și atenția pe care a acordat-o diferitor proiecte de construcție și reformelor administrative (17:10-19). 

Pe de altă parte, Iosafat a făcut o alianță prost gândită cu necredinciosul Ahab, regele Israelului, care i-a cerut lui Iosafat ajutor în recuperarea unor teritorii de la aramei. La cererea lui Ahab, Iosafat s-a dus la luptă purtând hainele regale ale lui Ahab, în vreme ce Ahab s-a deghizat, în încercarea de a zădărnici prorocia profetului Mica cu privire la moartea sa (2 Cronici 18:1-31a). A fost o mișcare care aproape l-a costat viața pe Iosafat, însă „Dumnezeu l-a ajutat” (18:31 b) și i-a salvat viața.

După ce a auzit că această alianță nu era pe placul lui Dumnezeu (2 Cronici 19:1-3), Iosafat și-a reorganizat guvernul, atât fizic cât și spiritual (19:4-11). Mai târziu, o coaliție de forțe inamice și-a început marșul spre Iuda (20:1-2). Regele și poporul său s-au unit în post și rugăciune publică – rugăciune care mărturisea dependența totală de Dumnezeu pentru a putea învinge această armată (20:3-12). În urma rugăciunii, a venit reacția lui Dumnezeu. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. În fața unei crize (2 Cronici 20:13-17)

• O adunare solemnă (v. 13)
• Un mesager inspirat (v. 14)
• Un mesaj liniștitor (v. 15-17)

2. Înfruntarea crizei în credință (2 Cronici 20:18-20)

• Prin închinarea la Domnul (v. 18-19)
• Prin încrederea în Domnul (v. 20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Care aspecte ale vieții tale îți creează teamă sau îngrijorare?
2. Cum te îmbărbătează textul biblic de astăzi spre întărirea credinței tale?
3. Ce vei face în această săptămână pentru a fi mai atent la prezența lui Dumnezeu atunci când te confrunți cu temeri și cu îngrijorări?

APLICAȚII PRACTICE:

Regele Iosafat i-a cerut stăruitor ajutor lui Dumnezeu, recunoscând faptul că nici el și nici poporul său nu aveau vreo strategie sau resursele necesare pentru a face față amenințării care se apropia de ei. Poate că, pe măsură ce înainta în rugăciune, vocea lui devenea se auzea tot mai tare, poate chiar tremura spre sfârșitul spuselor lui, atunci când și-a declarat dependența absolută față de Dumnezeu: „Nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” (2 Cronici 20:12). Apoi au urmat cuvintele lui Iahaziel, inspirate de Duhul Sfânt. Deodată, privirea poporului ațintită spre cer le-a schimbat perspectiva.

Cu toții ne amintim probabil de un pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu care ne-a liniștit și care ne-a dat nădejde atunci când ne-am aflat într-o situația dificilă. Poate că nu am fost chiar atât de deznădăjduiți precum a fost Iosafat, însă, cu siguranță am trăit energia care vine odată cu încurajarea venită de la Dumnezeu. Poate că nu suntem ca Iahaziel, care a încurajat un rege și un popor întreg atunci când a venit Duhul Domnului peste el. Însă poate într-o zi, ne va veni în minte un pasaj biblic pe care am putea să-l împărtășim cu altcineva la telefon, într-un mesaj sau un email. Cine să fie omul acela?

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm principiile care duc la o viață binecuvântată, să explicăm de ce teama de Domnul este esențială pentru toate principiile unei vieți de credință și să ne creăm un plan prin care să identificăm și să schimbăm un aspect al vieții noastre pentru a ne lipi mai mult de voia lui Dumnezeu, aplicând un principiu din Proverbe.

TEXTUL LECȚIEI: Proverbe 3:1-12

VERSETUL DE AUR: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! (Proverbe 3:5)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cartea Proverbe îi este atribuită în general regelui Solomon (vezi Proverbe 1:1). El a fost renumit pentru înțelepciunea sa (exemple: 1 Împărați 4:30-31; 10:24) și peste 3,000 de Proverbe îi aparțin (4:32), așadar a fost omul ideal pentru scrierea acestei lucrări literare plină de înțelepciune. Pe lângă Solomon, textul le atribuie alte două părți lui Agur (Proverbe 30:1) și împăratului Lemuel (31:1). Despre acești doi oameni nu știm însă nimic.

Textul nu ne spune când au fost puse laolaltă toate aceste pasaje, pentru a alcătui versiunea cărții Proverbe pe care o putem citi astăzi. În plus, textul nu are un destinatar direct. Nu vom găsi semnificația cărții Proverbe la autorii săi inițiali, la data scrierii lucrării sau la publicul menit inițial. Importanța sa constă în felul în care comunică ce înseamnă o viață trăită cu înțelepciune. Orice om poate învăța și pune în aplicare înțelepciunea pe care o găsește în Proverbe. 

Pentru unii cititori, cartea Proverbe poate arăta ca o înșiruire de principii fără legătură între ele. Cu toate acestea, cartea este împărțită în cinci secțiuni: introducerea cărții (Proverbe 1-9), proverbele lui Solomon (10:1-22:16; 25:1-29:27), cuvintele înțelepților (22:17-24:34), cuvintele lui Agur (Proverbe 30) și cuvintele împăratului Lemuel (Proverbe 31). 

Prima secțiune începe cu o explicație a importanței înțelepciunii (vezi Proverbe 1:1-7). După introducere, mare parte a textului este scrisă din perspectiva unui tată care își sfătuiește fiul cu privire la importanța căutării înțelepciunii la Domnul. 

Cu o singură excepție (vezi Proverbe 3:5), ordinea poetică a fiecărei perechi de versete din Biblia pe care o citim astăzi urmează același tipar. Mai întâi, tatăl îi dă fiului său o poruncă negativă (exemplu 3:1 a). Apoi, tatăl îi dă o poruncă pozitivă (exemplu 3:1 b). În final, tatăl încheie pasajul cu o promisiune făcută fiului său (exemplu 3:2).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. O singură Lege (Proverbe 3:1-2)

• Amintirea poruncilor (v. 1)
• Promisiunea vieții (v. 2)

2. Două virtuți (Proverbe 3:3-4)

• Leagă și scrie (v. 3)
• Promisiunea privilegiului (v. 4)

3. O încredere (Proverbe 3:5-6)

• Încrederea în Domnul (v. 5)
• Promisiunea călăuzirii (v. 6)

4. Două acțiuni (Proverbe 3:7-8)

• Teama și evitarea (v. 7)
• Promisiunea întregirii (v. 8)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum te asiguri că nu pierzi înțelepciunea pe care ți-au încredințat-o alții?
2. Cum scrii învățăturile și sfaturile lui Dumnezeu pe „tăblița inimii tale”?
3. Cum îți stabilești granițe personale pentru când vei simți nevoia să te bazezi pe propria cunoaștere și expertiză?
4. Cum poți depăși acele obstacole care nu te lasă să te supui pe deplin lui Dumnezeu?

APLICAȚII PRACTICE:

Un studiu realizat în anul 2022 arăta faptul că majoritatea oamenilor petrec zilnic aproximativ două ore și jumătate pe platformele de socializare. Poate că nu pare foarte mult, însă dacă comparăm cu timpul petrecut pe platformele de socializare în urmă cu 10 ani, când media era în jurul unei ore pe zi, creșterea este semnificativă. Platformele online au devenit pentru mulți oameni o „voce a autorității”, indiferent de cunoștințele, de expertiza sau de înțelepciunea acelei voci. 

Pentru credincioși, este ușor să spunem că noi căutăm înțelepciunea lui Dumnezeu, când, de fapt, altele sunt vocile care ne influențează viața și care ne modelează perspectiva. Dacă ne umplem viața cu idei umane și nu cu înțelepciunea lui Dumnezeu, care dintre ele va avea mai multă influență?

SCOPUL LECȚIEI: Să enunțăm definiția credinței, să explicăm semnificația versetului de aur și să numim cel puțin o schimbare pe care vrem să o aducem în gândirea, în comportamentul și în vorbele noastre prin care să ne depărtăm de căile acestei lumi. 

TEXTUL LECȚIEI: Evrei 11

VERSETUL DE AUR: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Atunci când citim un text, este întotdeauna bine să cunoaștem scopul cu care a fost scris. Abordarea naturală ar fi să căutăm o afirmație care să prezinte un scop clar, cum se întâmplă în cazul pasajelor Luca 1:3-4 și Ioan 20:30-31. Cartea Evrei, însă, nu conține o astfel de afirmație. Prin urmare, trebuie să identificăm scopul acesteia din conținutul său. Îndelungatele comparații și deosebiri făcute între  Domnul Isus și personaje ale Vechiului Testament, preoția levitică, îngeri, etc., ne arată că scopul cărții este să-i încurajeze pe acei creștini veniți din contextul iudaic, care erau persecutați și care șovăiau, să rămână tari în Cristos și să nu se întoarcă la iudaism. Dincolo de această concluzie relativ certă, nu avem un consens cu privire la autorul, sau la momentul scrierii acestei cărți. 

În ce privește data scrierii, avem certitudinea că nu putea fi scrisă după anul 96 d.Cr., de vreme ce Clement din Roma pare să citeze de patru ori din această scriere în epistola sa către biserica din Corint. Cartea Evrei vorbește și despre închinarea din templu, ca și când edificiul acesta ar exista încă, așadar putem vorbi despre o datare înaintea distrugerii templului în anul 70 d.Cr.

Lăsând la o parte orice discuție despre autor, dată și proveniență, ceea ce putem ști cu siguranță din conținutul cărții Evrei este că cei cărora li se adresează epistola se aflau în pericol să-și piardă credința din pricina suferințelor prin care treceau ca urmare a credinței în Cristos (Evrei 10:32-39). Studiul nostru de astăzi începe imediat după discutarea acestui pericol.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Credința explicată (Evrei 11: 1-4a)

• Definiție (v. 1-2)
• Temelii (v. 3-4a)

2. Credința trăită (Evrei 11:7a, 8, 17-18, 20-23, 32)

• Noe (v. 7a)
• Avraam (v. 8, 17-18)
• Isaac (v. 20)
• Iacov (v. 21)
• Iosif (v. 22)
• Amram și Iochebed (v. 23)
• Alții (v. 32)

3. Promisiuni făcute datorită credinței (Evrei 11:39-40)

• Promisiuni neprimite (v. 39)
• Ceva desăvârșit (v. 40)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum te ajută definiția cuvântului „credință” oferită în Evrei 11:1 să faci față provocărilor vieții zilnice?
2. Cum poți gestiona sentimentul de dezamăgire, de suferință sau chiar de mânie care poate apărea atunci când nu reușim să înțelegem voia lui Dumnezeu?
3. Gândește-te la câteva exemple de cunoștințe și de resurse pe care le avem și la care marii credincioși din vechime nici n-ar fi visat. Cum crezi că ar vrea Dumnezeu să folosești binecuvântările acestea?

APLICAȚII PRACTICE:

Autorul Epistolei către Evrei a selectat ca exemplu o seamă de oameni deosebit de credincioși – oameni care, însă, aveau și anumite neajunsuri semnificative. 

Suntem chemați să umblăm în credință, nu prin vedere (2 Corinteni 5:7), un lucru care ar trebui să ne fie mai ușor nouă decât le-a fost minților luminate ale Vechiului Testament. Ei au trăit doar cu o făgăduință și cu o speranță, în vreme ce noi ne trăim viața în lumina realității crucii și a învierii ca fapte împlinite (1 Petru 1:12). Însă deși avem privilegiul de a vedea împlinită o mai mare parte a planului lui Dumnezeu, rămân o serie de promisiuni care trebuie să se împlinească – un trup duhovnicesc, un cer nou, un Pământ nou, etc. Luăm de multe ori decizii fără a putea ști consecințele. O decizie întemeiată pe credință se bazează pe credința în promisiunile lui Dumnezeu și pe hotărârea de a face ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem, indiferent de cum ne poate părea nouă sau celor din jur. Fie ca Duhul Sfânt să ne întărească pe toți să facem astfel!