Archives for May 2021

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim care este definiția pocăinței și să enumerăm motivele pentru care cei din Ninive au avut o astfel de reacție la mesajul lui Iona.

TEXTUL LECȚIEI: Iona 3 VERSETUL DE AUR: Iona 3:10

“Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă și nu l-a făcut..“ — Iona 3:10

CONTEXTUL LECȚIEI

Deși cartea lui Iona are numai patru capitole, ne poate învăța multe despre caracterul Lui Dumnezeu. Dar cartea ne dezvăluie și personajul lui Iona. El a reacționat la chemarea sa ca niciun alt profet din Vechiul Testament. Ceilalți profeți au acceptat să vorbească în numele lui Dumnezeu chiar și atunci când ar fi preferat să nu o facă (Exodul 4:10-12; Ieremia 1:6-9; etc.). 

Iona a ales nu numai să țină gura închisă, ci și să încerce să fugă de Dumnezeu (Iona 1: –3). Iona părea să fi fost dispus să trăiască într-un exil autoimpus, mai degrabă decât să transmită un mesaj de pocăință în Ninive, un oraș important al agresivului imperiu asirian. 

Israel avea motive întemeiate să dorească să fie singurii protejați de Dumnezeu. Asiria era o națiune puternică, expansivă, în momentul când Iona a primit chemarea de la Dumnezeu în jurul anului 780 î.Cr. Orașul Ninive, unde a fost chemat Iona, era o reședință regală pentru regele Asiriei. Orașul era enorm (vezi Iona 3:3) și avea o reputație de violență și cruzime (vezi 3:8). Iona înțelegea bine situația. Națiunea sa – de fapt întreaga lume – ar fi mai în siguranță dacă barbarii asirieni ar fi fost distruși. 

În cele din urmă, teama lui Israel de Asiria a fost justificată. Asiria a invadat regatul de nord al Israelului în 722 î.Cr., l-a jefuit, a dus oamenii în captivitate și a repopulat teritoriul (2 Împ. 17). Deși istoria nu oferă relatări detaliate despre invazia asiriană, nu avem niciun motiv să credem că agresorii nu au comis atrocități asupra regatului de nord al Israelului, așa cum a făcut în alte părți. 

Asta s-a întâmplat după vremea lui Iona. Chiar și așa, cu siguranță că el a preferat să evite cu totul sarcina care i-a fost atribuită. Pe lângă încercarea sa de evadare (Iona 1: ), Iona și-a dezvăluit ulterior dezamăgirea profundă față de Dumnezeu (4: -3). Cu toate acestea, Dumnezeu a insistat ca Iona să-și îndeplinească sarcinile profetice. Nici măcar Iona nu a îndrăznit să încerce să scape a doua oară de chemarea lui Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cuvântul Domnului (Iona 3:1-4)

• Repetat (v. 1-2)
• Revelat (v. 3-4)

2. Oamenii din Ninive (Iona 3:5-10)

1. Pocăință (v. 5-8)
2. Speranță (v. 9)
3. Iertare (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce înseamnă pocăința? Este pocăința numai un act spiritual, sau are și aspecte practice? Care sunt acestea?
• Ce însemna să postești în sac și cenușă? Care ar fi echivalentul postului în sac și cenușă astăzi? 
• Dacă se întâmplă să fim neîndreptățiți, sau chiar atacați de cineva, care sunt câteva metode creștinești în care putem reacționa? Împărțiți răspunsul pe categorii de gânduri, cuvinte, acțiuni.

APLICAȚII PRACTICE

• Citind Scriptura, vedem adesea că Dumnezeu iubește mila (Exod 33:19). Istoria lui Ninive ilustrează acest lucru într-o manieră extraordinară: dușmanii poporului lui Dumnezeu au fost cruțați când și-au întors inimile spre El. 
• Intenția lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate este să se întâlnească cu dragostea Lui și să rămână în ea. Apostolul Pavel a enumerat toate forțele incapabile de a despărți poporul lui Dumnezeu de dragostea Lui Dumnezeu (Romani 8:38-39). Nicio forță exterioară nu poate provoca această despărțire. Dar putem noi înșine să ne despărțim de Dumnezeu, respingând voia și dragostea Lui, pe măsură ce devenim așa cum fuseseră cei din Ninive. Când facem acest lucru, pocăința este leacul, așa cum au descoperit cei din Ninive. 
• Astăzi, ar trebui să acceptăm și realitatea că lucrarea lui Dumnezeu nu va fi limitată de linii geopolitice. Vedem aceleași atitudini ca cele ale lui Iona în oameni, și în comunități de credință care decid că anumite grupuri de păcătoși sunt prea departe de iubirea lui Dumnezeu. Între timp, ni se amintește că avem un Mântuitor care a luat masa cu păcătoșii (Luca 7:34) și a disprețuit fariseii. Domnul nostru intenționează să facă un popor nou, din orice seminție și limbă (Apocalipsa 7: 9). Iubirea lui Dumnezeu va merge peste tot. Putem fi încântați de perspectiva aceasta, sau ne putem împotrivi acestei realități. Atitudinea noastră nu schimbă ceea ce va face Dumnezeu pentru dușmanii noștri, dar va schimba modul în care reacționăm la binecuvântarea pe care El o dă celor pe care noi i-am blestema. 
• Gândiți-vă la asta: dacă Dumnezeu era preocupat de un profet nervos și de un oraș falit din punct de vedere moral, atunci angajamentul dragostei sale față de noi va rămâne neclintit. Putem sărbători faptul că Dumnezeu este „Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate” (Iona 4: 2). 

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm proverbul greșit pe care-l credeau cei aflați în exil și să explicăm motivele despre modul eronat în care cei din exil înțelegeau judecata lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Ezechiel 18:1-9, 30-32 VERSETUL DE AUR: Ezechiel 18:4

“Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot așa și sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuiește, acela va muri.“ — Ezechiel 18:4

CONTEXTUL LECȚIEI

Ezechiel, un contemporan al lui Ieremia, a profețit în timpul și după ultimii ani haotici ai împărăției lui Iuda. El a fost chemat de Dumnezeu „în luna a patra, în ziua a cincea … al cincilea an al exilului împăratului Ioiachin” (Ezechiel 1:1-2). Ioiachin a domnit doar trei luni în 597 î.Cr. înainte ca babilonienii să cucerească Ierusalimul și l-au dus, împreună cu mii dintre cei mai proeminenți și iscusiți oameni din Iuda, la Babilon (2 Împ. 24:14). Acest detaliu datează începutul cărții lui Ezechiel în 592 î.Cr. 

Grupul de deportați îl includea pe profetul Ezechiel (Ezechiel 1:1–3). Ruina Ierusalimului a fost devastatoare pentru exilați. Cartea Plângerilor lui Ieremia surprinde durerea pe care a provocat-o distrugerea cetății și pierderea de vieți omenești. Deși unii au fost lăsați în Ierusalim și în Iuda, supraviețuitorii cărora Ezechiel le-a vorbit au fost cei duși la Babilon. Locuiau împreună lângă râul Chebar. 

Exilul babilonian a creat o mare incertitudine cu privire la relația oamenilor cu Dumnezeu. Oare Dumnezeu, care a permis ca cetatea sfântă să fie distrusă și ca poporul Său să fie dus în exil, mai poate avea grijă de oameni? Și dacă tot I-ar păsa, ar putea să aibă de fapt grijă de ei într-o națiune străină?

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un proverb (Ezechiel 18:1-4)

• Repetat de popor (v. 1-2)
• Respins de Dumnezeu (v. 3-4)

2. Un studiu de caz (Ezechiel 18:5-9)

1. Acțiunile unui om (v. 5-9a)
2. Verdictul lui Dumnezeu (v. 9b)

3.  O chemare (Ezechiel 18:30-32)

• La pocăință (v. 30-31)
• La viață (v. 32)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt tradițiile la care ar trebui să renunțăm? Față de cine suntem responsabili pentru progres? Vezi textele din Plângerile 5:7, Matei 5:27-28 etc.
• În ce fel putem să fim responsabili unii față de alții pentru a ne ajuta să stăm departe de păcat? 
• Cum am putea să ne vedem viața așa cum o vede Dumnezeu? Care sunt câteva metode de a ne evalua din perspectiva Domnului?

APLICAȚII PRACTICE

• Exilații și-au imaginat că sunt victimele unei nedreptăți de dimensiuni cosmice. Ei s-au văzut pe ei înșiși ca executând o pedeapsă destinată generației anterioare. Istoria poporului lui Dumnezeu dezvăluie că au fost întotdeauna incapabili să păstreze legământul. Înainte ca Moise să aducă cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai, Aaron construise deja vițelul de aur și îi condusese pe oameni în idolatrie. Cartea Judecătorilor prezintă istoria națională în carouri a ascultării lui Dumnezeu. 
• Exilații nu au fost singurii care s-au considerat superiori din punct de vedere moral generației anterioare. Domnul Isus a observat duplicități similare la fariseii care au insistat că, dacă ar fi fost în viață la vremea profeților, nu i-ar fi ucis (Matei 23:30). De fapt, ei complotaseră deja să-l omoare pe Domnul Isus (12:14). Inimile oamenilor au fost întotdeauna incapabile să asculte pe Dumnezeu pe deplin. Așadar, Dumnezeu a promis un nou act creativ: el va oferi oamenilor inimi noi, capabile să fie sensibili și ascultători de Cuvântul lui Dumnezeu. Avem și noi o astfel de inimă?

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre contextul lucrării lui Ieremia în zilele Împăratului Zedechia și despre problema nehotărârii în viața credinciosului care se teme să trăiască în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 38:14-23 VERSETUL DE AUR: Ieremia 38:15

“Ieremia a răspuns lui Zedechia: „Dacă îți voi spune, mă vei omorî; iar dacă-ți voi da un sfat, nu mă vei asculta.”— Ieremia 38:15

CONTEXTUL LECȚIEI

Profetul Ieremia a transmis mesajul lui Dumnezeu națiunii lui Iuda din 627 până la mijlocul anilor 580 î.Cr. Aceasta a fost la aproximativ un secol după profetul Isaia. Cinci împărați au domnit peste Iuda în timpul slujirii lui Ieremia. Iosia, primul dintre acești cinci, era drept (2 Împărați 23:25). Cei patru care l-au urmat, însă, erau toți răi. Printre aceștia se număra și Ioiachin, care a fost luat de pe tron și dus în captivitate când babilonienii au invadat în 597 î.Cr. (24:12). Regele Nebucadnețar al Babilonului l-a înlocuit pe Iehoiachin cu unchiul acelui om, Mattania, redenumindu-l Zedechia între timp (24:17). 

Zedechia a oscilat între a fi credincios regelui babilonian și rebeliunea împotriva stăpânului. Zedechia a condus ultimul deceniu al lui Iuda ca națiune, înainte ca aceasta să cadă în 586 î.Cr. 

Distrugerea lui Iuda datorită Babilonului, profețită de Isaia cu zeci de ani mai devreme (vezi 2 Împ. 20:16–18), s-a apropiat de realitate în perioada lui Ieremia. La fel ca regatul Israelului înainte, infidelitatea lui Iuda față de legământ epuizase marea răbdare a Domnului. Ieremia a proclamat că Domnul va folosi babilonienii ca instrumente de judecată împotriva lui Iuda (Ieremia 20:4-6). 

De-a lungul slujbei sale profetice, Ieremia l-a avertizat pe Ierusalim prin cuvânt și prin fapta despre distrugerea ce va să urmeze. El a ilustrat acest mesaj prin acțiuni simbolice (exemple: Ieremia 13:1-11; 19:1-15; 27:1-11). Cu toate acestea, rareori l-a luat cineva în serios (37:2). Profețiile sale au fost înțelese greșit și respinse ca retorica unui simpatizant trădător, pro-babilonian (37:11-13). Profeții mai „loiali” ai Ierusalimului au proclamat pacea, siguranța și eliberarea. Mesajul lor fals, neinspirat, a fost crezut în rândul populației. 

De două ori în ultimele luni ale lui Iuda, în timp ce Ierusalimul era asediat, Ieremia a suportat pedepse pentru mesajul său de condamnare. În primul rând, a fost bătut și ținut în temniță timp de multe zile (Ieremia 37:15-16). Cu toate acestea, Zedechia l-a chemat din temniță și l-a eliberat în curtea gardienilor (37:21). Acolo a continuat să dezvăluie lucrurile neplăcute pe care i le-a spus Dumnezeu (38:1–3). 

Oficialii lui Zedechia nu au acceptat predicile lui Ieremia, deoarece avertismentele sale erau considerate trădătoare și demoralizante (Ieremia 38:4). Întrucât Zedechia nu voia să se opună, oficialii l-au pus pe Ieremia să fie pus într-o groapă noroioasă (38:6). Dar un înalt oficial numit Ebed-Melek a adunat 30 de oameni (de asemenea, cu aprobarea lui Zedechiah) pentru a-l scoate pe Ieremia din noroi și a-l scăpa de moarte sigură (38:8-13).

STRUCTURA LECȚIEI

1. O întâlnire secretă (Ieremia 38:14-16)

• Cererea pentru informații (v. 14)
• Termenii înțelegerii (v. 15-16)

2. O profeție privată (Ieremia 38:17-23)

• Rezultatele ascultării (v. 17-20)
• Consecințele rebeliunii (v. 21-23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Există circumstanțe în care e bine să fim atenți cu privire la motivele unor persoane? De ce? Cum ne-ar putea ajuta să răspundem textele din 1 Corinteni 4:5, Filipeni 1:15-18, Iacov 4:3:
• Ce am putea face ca să fim mai curajoși în fața persecuției? Cum ne putem întări credința și nădejdea că Dumnezeu e de partea noastră?
• Când nu ascultăm de Dumnezeu înseamnă că vom fi pedepsiți imediat și categoric, sau există putem fi iertați? 
• Ce am putea face dacă avem un lider ca Zedechia, schimbător, indecis, temător pentru propria lui imagine? Cum l-am putea ajuta să se schimbe și să fie mai mult ca Ieremia?

APLICAȚII PRACTICE

• Credeți că mai există și alți predicatori ai dezastrului care sunt atât de iubiți ca Ieremia? Viața lui a fost un eșec conform standardelor umane: acuzat că spune minciuni fals în loc să fie crezut, persecutat de oficiali, trădat de familie. Nimeni nu a ascultat cuvintele lui Ieremia în vremea lui. Chiar și după ce s-au împlinit profețiile sale despre Zedechia și Ierusalim, Ieremia a continuat să fie ignorat și respins (Ieremia 43:1–3). 
• Cu toate acestea, din punctul de vedere al credinței, viața lui Ieremia a fost un mare succes conform standardelor lui Dumnezeu. Contrastul dintre el și Zedechia nu poate fi mai clar. Zedechia a fost un om indecis și schimbător în încercarea sa de a-și salva propria piele. Nu avea o credință puternică, nici curaj, nici principii durabile. În tot acest timp, Ieremia a rămas fidel chemării sale, dornic să predice Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă știa că îl poate costa scump. El s-a lăsat condus de Dumnezeu chiar și prin îndoieli, lacrimi și frică. Acestea sunt semnele succesului real. 
• Ieremia este o carte pentru vremurile de astăzi. Și creștinii se pot aștepta ca lumea să ne ignore mesajul și să ne batjocorească convingerile. Ne putem aștepta să apară ostilitate în zonele în care Evanghelia este vestită cu îndrăzneală.
• În unele situații, acest lucru duce la pierderea relevanței și a influenței. În altele, acest lucru poate duce la tortură, viol sau decapitare. Deși Domnul Isus este cu noi mereu (Matei 28:20), ucenicia creștină nu are nicio garanție de confort personal sau de faimă personală. Dar la fel ca Ieremia, trebuie să învățăm să vedem lumea așa cum o vede Dumnezeu și să rămânem fideli chemării noastre. Trebuie să ne rugăm continuu și să spunem adevărul cu îndrăzneală (Efeseni 6: 19-20).

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem care au fost intențiile lui Dumnezeu cu privire la starea spirituală a poporului Israel și să găsim un exemplu de stare spirituală similară astăzi. De asemenea să învățăm să ne păzim de ritualuri în închinare. 

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 29:13-14 VERSETUL DE AUR: Isaia 29:24

“Cei rătăciți cu duhul vor căpăta pricepere și cei ce cârteau vor lua învățătură.” — Isaia 29:24

CONTEXTUL LECȚIEI

O temă predominantă a cărții lui Isaia este suveranitatea lui Dumnezeu asupra istoriei. Zeii  fertilității păgâne erau imaginați a fi prinși în cicluri nesfârșite de naștere, viață și moarte. Pentru păgâni, istoria s-a transformat la nesfârșit. Zeii lor erau condamnați la aceleași lupte ce se repetau ca și simplii muritori. 

În schimb, Dumnezeul lui Israel stătea în afara istoriei. De vreme ce a creat toate lucrurile (Isaia 40: 21–31), cum ar putea fi altfel? El a demonstrat stăpânirea istoriei oferindu-i lui Isaia viziuni despre ceea ce avea să se întâmple înainte, în timpul și după exilul babilonian. Această tragedie s-a extins de la distrugerea templului în 586 î.Cr. până la eliberarea din captivitate în 538 î.Cr. 

Noutatea pe care Dumnezeu a făcut-o a fost să folosească o putere străină, Asiria, pentru a-și împlini voința, disciplinându-l pe Israel pentru păcatul și corupția lui. În timpul mandatului lui Isaia ca profet (740-681 î.Cr.), Asiria a fost singura superputere a regiunii. Fondată în Mesopotamia în jurul anului 1750 î.Cr., perioada cu cea mai militantă expansiune a acestei națiuni a început în jurul anului 1100 î.Cr. 

Cel mai râvnit trofeu al Asiriei, Egiptul, se afla la vest. Cu toate acestea, mai multe națiuni mai mici de pe coasta de est a Mării Mediterane, inclusiv regatele divizate din nord și sud ale lui Israel și Iuda, au stat în calea sa. Riscul invaziei era constant. Cu două secole înainte de vremea lui Isaia, Împăratul Solomon acumulase imense bogății prin inițiativa sa de comerț internațional. Faptul acesta, împreună cu prosperitatea obținută între timp, au făcut ca oamenii legământului să fie o țintă atractivă pentru Imperiul asirian agresiv. Atât Israelul cât și Iuda au cunoscut ani de prosperitate după ce s-au împărțit în două regate (Isaia 2: 7; etc.). Asiria le-a amenințat pe amândouă ani de zile.

Amenințarea s-a diminuat în timpul domnilor monarhilor asirieni mai puțin belicoși. Cu toate acestea, Tiglath-Pileser III (a domnit între anii 745–727 î.Cr.) a reînnoit planurile asiriene atât împotriva lui Israel, cât și asupra lui Iuda (2 Împ. 15:29). Profeții Osea și Amos lansaseră primele avertismente, în secolul al VIII-lea î.Cr. (exemple: Osea 10:6; Amos 3:11). La acea vreme, profețiile lor trebuie să fi fost văzute ca bizare pentru o națiune care se bucura de pace. Dar în timpul slujirii lui Isaia ca profet, tulburarea profețită a devenit realitate. 

Ahaz, Împăratul lui Iuda din 735 până în 715 î.Cr., s-a aliat cu Asiria pentru a împiedica agresiunea Aramului și a nordului Israelului, plătind un tribut abrupt în acest proces (2 Împ. 16: 7-8). În cele din urmă, totuși, el a simțit presiuni pentru a se răzvrăti împotriva Asiriei și pentru a se da de partea Egiptului. Profeții i-au avertizat atât Israel, cât și Iuda împotriva unor astfel de alianțe, dar au fost ignorați (Osea 7:11, 16; etc.). Dumnezeu a instruit pe ambele națiuni să își pună încrederea în El, nu în imperiile păgâne și în zeii lor. Î

Începând din perioada domniei lui Ezechia (aproximativ 724–695 î.Cr.), Isaia a predicat cinci predici care includeau avertismente suplimentare împotriva unor astfel de alianțe. Aceste cinci predici se găsesc în Isaia 28:1–33:24, fiecare începând cu cuvântul „Vai” (28:1; 29:1 ; 30:1; 31:1; 33:1). Predicile stabilesc rațiunea din spatele judecății lui Dumnezeu, dar oferă și speranță că Dumnezeu va restabili cândva națiunea ce urma să cadă. Studiul de astăzi se referă la ambele. Textul de astăzi începe cu o tristă observație cu privire la ignoranța Cuvântului Domnului, așa cum este predicat prin profet (Isaia 29:11-12).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Închinare fără credință (Isaia 29:13-14)

• Indiferența actuală față de Dumnezeu (v. 13)
• Reverența viitoare față de Dumnezeu (v. 14)

2. Planuri fără credință (Isaia 29:15-22)

• Planurile ascunse sunt judecate (v. 15-16)
• Apoi se vor transforma (v. 17-19)
• Cei nedrepți sunt judecați (v. 20-21)
• Urmează restaurarea (v. 22)

3. Închinare cu credință (Isaia 29:23-24)

• Bazată pe caracterul lui Dumnezeu (v. 23)
• Exprimată prin cuvântul lui Dumnezeu (v. 24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea să ne cercetăm pentru a vedea dacă ceea ce spunem despre Dumnezeu vine din inima noastră? 
• Ce măsuri de protecție am putea utiliza pentru a ne proteja de înțelepciunea lumii așa cum e ea descrisă la 1 Corinteni 1:18-19?
• Cum se ajunge la orbire spirituală? Cum ne putem proteja de o astfel de nenorocire?

APLICAȚII PRACTICE

• Pasajul de astăzi oferă speranță tuturor celor care se găsesc departe de Dumnezeu în ciuda oricărei moșteniri religioase solide. În fiecare generație bisericile sunt pline de cei care s-au dedicat pe deplin lui Dumnezeu. Dar sunt și cei care participă din obișnuință sau din simțul datoriei. Observatorii externi ar putea considera acest grup ca fiind foarte religios. Cu toate acestea, adevărata lor stare spirituală nu este ascunsă de Dumnezeu. El simte răceala închinării lor. El vede planurile pe care le fac aceștia fără să-L consulte în rugăciune sau în studiul Scripturii. Căile nedrepte cu care acești consumatori religioși își tratează aproapele nu sunt ascunse de Dumnezeu. 
• Calea de întoarcere acum este aceeași cu cea din zilele lui Isaia: indiferent de nivelul nostru actual de fervență spirituală, trebuie să trăim conștienți de realitatea că Dumnezeu judecă fiecare persoană în mod corect. Trebuie să renunțăm la iluziile că gândurile noastre sunt ascunse de Dumnezeu. El vede adevărata noastră stare spirituală. 
• Dumnezeu Tatăl, prin lucrarea Domnului Isus și prezența Duhului Său Sfânt, este capabil și dorește să ne elibereze, astfel încât să-L putem iubi cu toată inima, sufletul și puterea noastră (Deuteronom 6:5; Matei 22:37). Nu există nicio îndoială cu privire la capacitatea Sa și incapacitatea noastră în această privință. Nici nu există nicio îndoială cu privire la disponibilitatea Sa de a face acest lucru. Singura întrebare este disponibilitatea noastră de a-I permite să ne reînnoiască. Suntem noi dispuși să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze?