Archives for April 2021

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm rolurile lui Ahab, Iosafat și Mica și să înțelegem relație fiecăruia dintre ei cu adevărul lui Dumnezeu. Apoi să încercăm să punem în aplicare în viețile noastre lecția aceasta încercând în mod intenționat să căutăm mai mult și să trăi mai mult după adevărul lui Dumnezeu în săptămâna ce ne stă în față. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 22:15-23, 26-28 VERSETUL DE AUR: 1 Împărați 22:14

“Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce-mi va spune Domnul.” — 1 Împărați 22:14

CONTEXTUL LECȚIEI

Rolul cărților 1 și 2 Împărați este adesea înțeles greșit de cititorul modern. Deoarece acoperă o mare parte din aceleași timpuri și evenimente ca 1 și 2 Cronici, le citim adesea ca reluând aceeași relatare, ușor diferit. (De fapt, textul de astăzi are o paralelă în 2 Cronici 18.) Deși există parțial adevărat, primii cititori ai cărților 1 și 2 Împărați le-au asociat de fapt cu 1 și 2 Samuel; în versiunea greacă tradusă înainte de Cristos, aceste patru cărți sunt cunoscute sub numele de 1, 2, 3 și 4 Regate. Și, deși este firesc să le clasificăm drept cărți de istorie, este bine să ne amintim că nicio carte a Bibliei nu caută doar să ne dea o lecție de istorie. Fiecare carte din Biblie intenționează să ne spună ceva despre Dumnezeu. Narațiunile Vechiului Testament, inclusiv 1 și 2 Împărați, au fost transmise cu intenția de a dezvălui adevărul despre relația dintre Dumnezeu și poporul său. Aceste cărți au fost citite de exilații babilonieni, care aveau multe întrebări profunde și dureroase cu privire la beneficiile de a fi ales de Dumnezeu. Distrugerea Ierusalimului și exilul poporului său au ridicat întrebări cu privire la suveranitatea și dragostea lui Dumnezeu. Cărțile la care ne gândim ca fiind cărți de istorie abordează aceste probleme spunând povestea poporului lui Dumnezeu, începând cu cucerirea țării promise în Iosua și terminând cu exilul în 2 Împărați. Colectiv, cărțile spun povestea rebeliunilor persistente ale Israelului împotriva legământului, a judecății divine sub forma blestemelor prescrise în Deuteronom 27-28, a revenirii lui Israel la Dumnezeu și a îndurării lui Dumnezeu.

1 Împărați 22 începe cu o conversație între doi împărați: Ahab din nordul Israelului (a domnit între 874 și 853 î.Cr.) și Iosafat din sudul lui Iuda (a domnit în 873–849 î.Cr.). Înainte de a lansa o inițiativă militară comună, Ahab a decis să-și consulte profeții pentru a afla dacă Dumnezeu îi va da victoria (1 Împărați 22:10). Consultarea cu Dumnezeu (sau cu zei falși) înainte de luptă era obișnuită (exemple: Judecători 20:18; 1 Samuel 23: 2; Ezechiel 21:21). Ahab a urmat această practică, dar a căutat îndrumare divină de la aproximativ 400 de profeți falși. Acești oameni au fost acuzați că discern voia lui Dumnezeu în timp ce nu aveau acces la El! Sfatul lor era același: Dumnezeu va acorda victoria în luptă (1 Împărați 22: 1-6). Un raport favorabil, transmis dintr-un front unificat, i-ar convinge cu siguranță pe cei doi împărați de veridicitatea mesajului lor! Dar împăratul Iosafat nu a fost impresionat de verdictul falșilor profeți. Domnia lui Iosafat a fost caracterizată de reforma religioasă și de suprimarea idolatriei (2 Cronici 17: 3-6). Dar s-a trezit într-o poziție compromisă pentru că intrase într-o alianță politică cu regatul de nord ce nu mai era interesat de cele spirituale. În încercarea de a face bine, Iosafat l-a întrebat pe Ahab dacă nu are un profet al adevăratului Dumnezeu care să poată fi consultat. Ahab a recunoscut că Mica era un astfel de profet.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O profeție sarcastică (1 Împărați 22:15-16)

• Întrebare cu tâlc (v. 15)
• Răspuns plin de frustrare (v. 16)

2. O profeție sinceră (1 Împărați 22:17-23)

• Adevărul lui Dumnezeu, partea 1 (v. 107
• Supărarea împăratului (v. 18)
• Adevărul lui Dumnezeu, partea a 2-a (v. 19-23)

3. O profeție sigură (1 Împărați 22:26-28)

1. Furia împăratului (v. 26-27)
2. Promisiunea profetică (v. 28)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Avem oare tendința să dăm altora sfaturi ce sunt în interesul nostru? E bine, nu e bine? Oare ce am putea face pentru a nu cădea în ispita aceasta?
• Ce facem atunci când trebuie să spunem lucruri pe care interlocutorul nostru nu-și dorește să le audă, însă ele reprezintă adevărul? Dar dacă situația impune să spunem aceste lucruri superiorului nostru? 
• Oare e adevărul mai important decât sentimentele? Cum putem să spunem adevărul în dragoste?

APLICAȚII PRACTICE

• Pasajul de astăzi ilustrează lupta pentru o relație corectă cu adevărul. Persoanele din lecția de astăzi ne oferă trei poziții pe care oamenii expuși adevărului lui Dumnezeu le pot lua. Împăratul Ahab este ușor de denigrat din cauza idolatriei sale, a greșelilor de justiție și a antipatiei față de profeții lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ori de câte ori ne găsim voit în rebeliune împotriva adevărului, vedem nuanțe de Ahab în propriile noastre vieți. Când ne aflăm în această stare precară și apoi suntem avertizați de prietenii noștri, ar trebui să ne dăm seama că aceasta este o formă a milei lui Dumnezeu, chiar și atunci când cuvintele lor ne provoacă și ne deranjează (Proverbe 27: 5-6). Totuși, trebuie să fim atenți la posibilele tendințe asemănătoare cu Ahab în ceilalți și să fim pregătiți să-i avertizăm pe cei care îl ignoră în mod clar pe Dumnezeu în alegerea căilor lor sfinte. 
• În Iosafat, avem un studiu de caz cu privire la o persoană care dorea să-i placă lui Dumnezeu, dar nu era consecvent. Toți credincioșii, de la păstori până la cei care vin ocazional la biserică, se pot trezi trăind ca acest împărat. Asta se întâmplă atunci când ezităm, indiferent de motiv, să executăm un plan dat de Dumnezeu. Oricare dintre noi putem fi ispitiți așa cum a fost Iosafat. Așadar, atunci când întâlnim un coleg credincios într-o situație similară, răspunsul corect este să oferim încurajare și sfaturi înțelepte. 
• În calitate de profet, Mica trăia după principiul de a predica pur și simplu cuvântul pe care i l-a dat Dumnezeu și să nu adauge sau să scadă din acel cuvânt (vezi Deuteronom 4:2). Vedem capacitatea lui Mica de a gândi și a vorbi independent în fața unei mulțimi ostile de 400 de profeți falși, doi lideri puternici și un climat predominat de răutate. Expresia profetului ne amintește că rostirea adevărului poate avea consecințe foarte negative. Mica era conștient de acest lucru, dar era ascultător față de Dumnezeu. Putem construi o viață centrată pe adevăr prin studiul constant al Cuvântului lui Dumnezeu. Așa ne disciplinăm noi înșine pentru a auzi vocea Domnului și pentru a-I asculta vocea. Mulți oameni de astăzi, ca și în vremea lui Mica, preferă să pună la îndoială adevărul lui Dumnezeu, mai degrabă decât propriile tipare păcătoase. Aceasta nu înseamnă că îndoiala și confuzia nu sunt niciodată legitime. Dar trebuie să fim conștienți de posibilitatea că uneori „confuzia” noastră asupra adevărului are funcția de legitimare a comportamentului nelegiuit. Trebuie să trăim conform cuvintelor apostolului Pavel: „Dumnezeu să fie găsit adevărat și toți oamenii să fie găsiți mincinoși,” (Romani 3: 4).

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre contextul istoric al cărții Plângerile lui Ieremia și să înțelegem care erau motivele pentru care plângea poporul și despre importanța lamentării cu privire la păcat.

TEXTUL LECȚIEI: Plângerile lui Ieremia 5 VERSETUL DE AUR: Plângerile 5:21

“ Întoarce-ne la Tine, Doamne, și ne vom întoarce! Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!.“ — PLÂNGERILE 5:21

CONTEXTUL LECȚIEI

Ieremia și-a început activitatea pe la sfârșitul secolului VII î.Ch., când regatul celor două seminții din sud, Iuda și Beniamin, era pe cale să fie dus în robia babiloniană (586 î.Ch.). Parte din populație a fost strămutată chiar înainte de această dată.

Ieremia a trăit pe vremea a șapte regi de la Ierusalim: Manase, Amon, Iosia, Ioahaz, Iehoiachim, Ioiachin și Zedechia. Cei 40 de ani de activitate profetică s-au desfășurat pe timpul ultimilor cinci regi enumerați mai sus.

Profetul a vorbit într-o perioadă traumatică pentru poporul lui Dumnezeu. Cele zece seminții din regatul de nord fuseseră duse deja în robie de asirieni. Profeții Isaia și Mica au murit după ce mesajele lor au căzut pe urechi surde. Ieremia este ultimul dintre profeți chemat să-i avertizeze pe iudei și să-i anunțe că a venit vremea pedepsei. Ieremia s-a născut în timpul domniei lui Manase, împăratul apostat care a anulat în țară toate reformele bune făcute de tatăl său, Ezechia. Manase a făcut ca Iudei să ajungă într-o stare mai jalnică decât ,,neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel“ (2 Regi 21:2-9). La toate acestea, el a mai adăugat și uciderea lui Isaia, pe care l-a închis în trunchiul unui copac și l-a tăiat în două cu ferăstrăul.

Mesajele lui Ieremia au o tentă tragică, un fel de ,,Este prea târziu!“ amestecat cu o licărire de speranță că lucrurile se mai pot îndrepta încă. Ambivalența aceasta s-a născut dintr-o întâmplare amintită în capitolul 18 al cărții. Dumnezeu l-a trimis în casa olarului să vadă cum se fac vasele. Foarte mulți comentatori s-au grăbit să spună că lecția învățată acolo de Ieremia a fost că Dumnezeu poate face orice vrea El cu lutul. S-au scris o sumedenie de poezii și cântări pe această temă. Nu aceasta a fost lecția pe care i-a dat-o Dumnezeu! Adevărata lecție a fost că ceea ce poate face un olar este direct dependent de calitatea lutului, de felul în care se lasă el modelat de mâna olarului. Lutul decide ce fel de vas va ieși. Dacă el nu se lasă modelat, olarul îl va arunca iar pe roată. Nereușitele din istoria lui Israel nu i se datorează lui Dumnezeu. Lui i se datorează doar răbdarea cu care o ia mereu de la început!

STRUCTURA LECȚIEI

1. Confruntarea (Plângerile 5:1-15)

• Adu-ți aminte! (v. 1)
• Rezultatul păcatelor „lor” (v. 2-14)
• Întoarcerea (v. 15)

2. Mărturisirea (Plângerile 5:16-22)

1. Păcatele „noastre” (v. 16-18)
2. Suveranitatea Domnului (v. 19)
3. Nădejde și teamă (v. 20-22)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În ce fel ne influențează păcatele strămoșilor noștri? Sunt ele păcatele noastre sau ale lor? Cum putem scăpa de aceste influențe?
• Ce putem face în situația unei persecuții? Atunci când suntem persecutați de o persoană sau o situație, care este cel mai bun plan de acțiune? 
• Cât de grave trebuie să fie consecințele păcatului pentru ca să plângem și ne jelim datorită păcatului? Ați făcut vreodată acest lucru? De ce, sau de ce nu?
• Cum am putea mângâia pe cineva care simte că Dumnezeu l-a uitat? Gândiți-vă la istoria lui Iov.

APLICAȚII PRACTICE

• În mijlocul suferinței noastre, știm că ne putem baza pe Dumnezeu și că El este credincios. Cu toate acestea, există momente în care nu simțim aceste lucruri. Poate există situații în care mărturisim și ne pocăim de păcatele noastre însă nu experimentăm de loc milă, și în aceste situații este posibil ca Dumnezeu să pară distant, sau absent. Lauda și închinarea sunt înlocuite de jale și plâns. La fel ca cei rămași într-un Ierusalim distrus, tot ce putem vedea este devastare; singurul lucru pe care îl dorim este să ne asigurăm că Dumnezeu vede și știe ceea ce trăim.
• Plângerile lui Ieremia ne ajută să găsim un limbaj care să-i spună lui Dumnezeu durerea foarte profundă, foarte reală, pe care ne-o amintim sau pe care încă o trăim. Cartea servește ca o invitație de a duce aceste lucruri la Dumnezeu. După cum a scris Pavel, „Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, 39 nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură[b] nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru.” (Romani 8: 38-39). Deși includerea Plângerilor în Biblie poate părea ciudată, aceasta oferă dovezi ale adevărului afirmației lui Pavel. Niciun asediu, nicio foamete, nicio distrugere, nicio robie, niciun exil nu ar putea separa poporul lui Dumnezeu de dragostea Sa. Dumnezeu a demonstrat această dragoste în Domnul Isus Cristos, care a oferit o cale pentru toți oamenii să se întoarcă la Domnul și să experimenteze binecuvântările Lui.

SCOPUL LECȚIEI: Să rezumăm rezultatele excursiei pe care Neemia a făcut-o noaptea în Ierusalim și să explicăm de ce credința în Dumnezeu și o planificare atentă nu sunt neapărat contradictorii.

TEXTUL LECȚIEI: Neemia 2:11-20 VERSETUL DE AUR: Neemia 2:17

“Le-am zis atunci: „Vedeți starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat și porțile sunt arse de foc. Veniți să zidim iarăși zidul Ierusalimului și să nu mai fim de ocară!” — Neemia 2:17

CONTEXTUL LECȚIEI

Neemia a sosit pentru prima dată la Ierusalim în anul 445 î.Cr. „Rămășița” iudeilor întorși din robie se afla deja în țară de aproximativ 90 de ani. Zorobabel și generația lui muriseră între timp. În locul lor trăia acum o altă generație, în cei 90 de ani de viețuire în Israel, evreii reconstruiseră Templul, e drept cu dimensiuni mult mai mici și mai modeste decât fosta construcție ridicată de Solomon. Întreaga lucrare durase numai patru ani, patru luni și zece zile (Hagai 1:15 și Ezra 6:15). După alți 60 de ani venise în Ierusalim și Ezra însoțit de 2.000-3.000 de oameni (Ezra 8:1-14). Condițiile morale și spirituale în care trăiau evreii erau de plâns. Mai marii poporului, preoții, leviții și mulți din popor contractaseră căsătorii mixte cu femeile din neamurile idolatre din jur. Chiar dacă nu a produs o întoarcere totală spre idolatrie, această condiție încuraja practicarea ei pe teritoriul Israelului. Mai mult, stricarea purității neamului punea în pericol însăși existența lui distinctă în istorie. Nu este de mirare că Ezra s-a umplut de consternare și de mânie (Ezra 9:3-15).

Acum, după alți 12 ani, se întoarce la Ierusalim Neemia. Situația găsită de el nu este mai puțin tragică. Zidurile cetății erau încă în ruină, iar poporul era fără viziune și fără vlagă, departe de strălucirea care ar fi trebuit să-i încununeze destinul mesianic.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Inspecția cetății (Neemia 2:11-16)

• Sosire și așteptare (v. 11)
• Evaluarea pagubei (v. 12-16)

2. Chemarea liderilor (Neemia 2:17-18)

• Încurajarea de a construi (v. 17)
• Dovada mâinii lui Dumnezeu (v. 18)

3. Criticii își primesc răspunsul (Neemia 2:19-20)

• Cuvinte de dispreț (v. 19)
• Cuvinte din convingere (v. 20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• De ce a mers Neemia la Ierusalim noaptea? Există oare situații când trebuie să facem lucrări în secret, cel puțin la început? Consultați textele din Matei 6:3-6, Marcu 7:24, Ioan 7:10, 18:20.
• E mai ușor să reparăm o situație dezastruoasă, sau o situație bunicică, însă nu destul de bună? De ce, sau de ce nu? Consultați textul din Luca 12:16-21.
• Există situații când ați refuza să ajutați pe cineva la o lucrare creștină? 

APLICAȚII PRACTICE

Adesea, atunci când cerem ajutor, spunem: „Dă-mi o mână de ajutor cu asta”. Iată o întâmplare care ilustrează înțelepciunea de a cere ajutor atunci când o sarcină este prea mare pentru noi. Se spune că un tată a urmărit prin fereastra bucătăriei cum fiul său cel mic încerca să miște o piatră mare în curte. Băiatul nu avea destulă putere pentru a răsturna piatra. La un moment dat, tatăl a ieșit afară și l-a întrebat pe băiat: 

• Nu poți ridica piatra? 
• Nu, tată, pur și simplu nu pot. 
• Folosești toată puterea pe care o ai? 

Băiatul a răspuns: 

• Da, dar pur și simplu nu o pot mișca. 

Tatăl a răspuns: 

• Nu, nu folosești toată puterea pe care o ai pentru că nu mi-ai cerut să te ajut. 

Neemia avea să aibă nu doar o piatră, ci o grămadă întreagă de pietre și moloz pentru a reconstrui zidul Ierusalimului. Dar mâinile cerești și pământești l-au ajutat mai mult decât suficient. La fel ca băiețelul din întâmplarea noastră, eforturile noastre contează, dar nu vom reuși pe cont propriu. Dacă îi cerem ajutorul Tatălui nostru, el ne ajută cu fiecare sarcină pe care ne-o dă. Rugăciunea fierbinte din partea lui Neemia a jucat un rol vital (Neemia 1: 4-6, 11; 2: 4; 4: 9; 6:14).

TEXTUL LECȚIEI: Ezra 10:1-12 VERSETUL DE AUR: Ezra 10:6

“Apoi Ezra a plecat dinaintea Casei lui Dumnezeu și s-a dus în odaia lui Iohanan, fiul lui Elidași. Când a intrat, n-a mâncat pâine și n-a băut apă, pentru că era mâhnit din pricina păcatului fiilor robiei.” — Ezra 10:6

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem care a fost reacția lui Ezra fiind confruntat cu păcatul poporului și să explicăm de ce s-a supărat Ezra pe cei care s-au căsătorit cu străinii. În final să ne pocăim de cel puțin un păcat de viața noastră și să nu o facem numai din gură, ci chiar să punem în aplicare planul de pocăință.

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Ezra conține evenimente istorice de la întoarcerea iudeilor (evrei din seminția regală a lui Iuda) ca să rezidească Templul de la Ierusalim până la decretul dat de Artaxerxe, care este pomenit în capitolul 2 al cărții lui Neemia. Profetul Hagai l-a ajutat pe Ezra în misiunea lui, iar profetul Zaharia l-a ajutat pe Neemia.

Imperiul Babilonian a căzut în anul 539 d.Ch., fiind înlocuit de Imperiul Persan al lui Cir cel Mare (numit și Cirus al doilea).

Evreii au fost duși în robie mai întâi de asirieni (1 Împ. 17) și apoi de babilonieni (2 Împ. 25). După 70 de ani de robie, împăratul medo-persan Cir le-a dat dreptul de a se întoarce în țara lor. Cele zece seminții luate în robie de asirieni nu s-au mai întors în Israel, în anul 537 î.Cr. s-au întors în Israel 49.697 de iudei veniți din robie. În anul 516 î.Cr. a fost încheiată reclădirea Templului, în anul 479 î.Cr. Estera a devenit împărăteasa Persiei (ca soție a lui Xerxes). În anul 458 î.Cr. Ezra a condus cel de al doilea convoi de evrei care s-au întors din robie, în anul 445 î.Cr. Neemia a reconstruit zidurile Ierusalimului.

Ezra face parte din marele triumvirat al cărturarilor responsabili pentru scrierea Vechiului Testament: Moise, Samuel și Ezra. Acest om fascinant a purtat un nume providențial care se traduce ,,ajutor“ (numele lui Neemia înseamnă ,,mângâiere“). Ezra a fost un descendent direct din Aaron, prin Eleazar, Fineas și Țadoc (Ezra 7:1-5).

Tradiția evreiască, prin Talmud, îl consideră pe Ezra unul dintre cei mai proeminenți lideri din istoria lui Israel.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Convinși că au păcătuit (Ezra 10:1-4)

• Au mărturisit și au plâns (v. 1)
• Au făcut un legământ cu curaj (v. 2-4)

2. Chemați să se adune (Ezra 10:5-8)

• Toți jură (v. 5)
• Ezra e mâhnit (v. 6)
• Anunțul adunării (v. 7-8)

3. Chemarea la acțiune (Ezra 10:9-12)

• Popor temător (v. 9)
• Predicator neînfricat (v. 10-11)
• Punerea în aplicare (v. 12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt factorii necesari pentru a ne părea rău cu adevărat de păcatele noastre și a ne pocăi de ele? Oare sunt ei la fel pentru toți credincioșii?
• Cum am putea să ajutăm un frate să acționeze în direcția pocăinței de anumite păcate? Dar dacă e vorba de un grup de oameni care păcătuiesc la fel?
• Ce rol au liderii (păstorii, prezbiterii) în rezolvarea unor probleme de păcat în biserică? Când trebuie luate măsuri publice, și când doar în privat?

APLICAȚII PRACTICE

• Unul dintre marile daruri pentru pe care Vechiul Testament ni-l face este că ne prezintă multiple episoade de rebeliune a poporului Israel împotriva lui Dumnezeu urmate de iertarea și restaurarea pe care Dumnezeu le oferă a poporului său. În textul de astăzi, am avut parte de un astfel de dar. Poporul lui Dumnezeu era din nou în pericolul de a aluneca înapoi în idolatrie din cauza neascultării lor față de legea lui Dumnezeu. Ne amintim că legile lui Dumnezeu sunt puse în aplicare pentru binele nostru și pentru slava Lui. La fel ca evreii antici, și noi suntem ispitiți de cultura care ne înconjoară – inclusiv de tentația de a ne căsători cu necredincioși (vezi 2 Corinteni 6:14-18). 
• Dumnezeu a lăsat nădejdea ca Israelul să fie readus la o relație corectă cu El. Dar pentru asta era nevoie de cineva care să preia conducerea! Nu toată lumea este înzestrată în același mod în acest sens și diferiți lideri pot răspunde diferit la aceeași problemă. (Vezi prin contrast stilul de conducere al lui Ezra în Ezra 9:3 cu cel al lui Neemia în Neemia 13:25.) Dar totul începe cu o povară a inimii și sufletului. 
• Harul iertător al lui Dumnezeu ne este disponibil datorită persoanei și lucrării Domnului Isus Cristos. Biserica este mireasa Lui (2 Corinteni 11:2; Apocalipsa 19: 7-9; 21: 2, 9; 22:17). Să fim credincioși Mirelui nostru!