Adevărul rostit cu putere – Școala duminicală

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm rolurile lui Ahab, Iosafat și Mica și să înțelegem relație fiecăruia dintre ei cu adevărul lui Dumnezeu. Apoi să încercăm să punem în aplicare în viețile noastre lecția aceasta încercând în mod intenționat să căutăm mai mult și să trăi mai mult după adevărul lui Dumnezeu în săptămâna ce ne stă în față.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 22:15-23, 26-28 VERSETUL DE AUR: 1 Împărați 22:14

“Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce-mi va spune Domnul.” — 1 Împărați 22:14

CONTEXTUL LECȚIEI

Rolul cărților 1 și 2 Împărați este adesea înțeles greșit de cititorul modern. Deoarece acoperă o mare parte din aceleași timpuri și evenimente ca 1 și 2 Cronici, le citim adesea ca reluând aceeași relatare, ușor diferit. (De fapt, textul de astăzi are o paralelă în 2 Cronici 18.) Deși există parțial adevărat, primii cititori ai cărților 1 și 2 Împărați le-au asociat de fapt cu 1 și 2 Samuel; în versiunea greacă tradusă înainte de Cristos, aceste patru cărți sunt cunoscute sub numele de 1, 2, 3 și 4 Regate. Și, deși este firesc să le clasificăm drept cărți de istorie, este bine să ne amintim că nicio carte a Bibliei nu caută doar să ne dea o lecție de istorie. Fiecare carte din Biblie intenționează să ne spună ceva despre Dumnezeu. Narațiunile Vechiului Testament, inclusiv 1 și 2 Împărați, au fost transmise cu intenția de a dezvălui adevărul despre relația dintre Dumnezeu și poporul său. Aceste cărți au fost citite de exilații babilonieni, care aveau multe întrebări profunde și dureroase cu privire la beneficiile de a fi ales de Dumnezeu. Distrugerea Ierusalimului și exilul poporului său au ridicat întrebări cu privire la suveranitatea și dragostea lui Dumnezeu. Cărțile la care ne gândim ca fiind cărți de istorie abordează aceste probleme spunând povestea poporului lui Dumnezeu, începând cu cucerirea țării promise în Iosua și terminând cu exilul în 2 Împărați. Colectiv, cărțile spun povestea rebeliunilor persistente ale Israelului împotriva legământului, a judecății divine sub forma blestemelor prescrise în Deuteronom 27-28, a revenirii lui Israel la Dumnezeu și a îndurării lui Dumnezeu.

1 Împărați 22 începe cu o conversație între doi împărați: Ahab din nordul Israelului (a domnit între 874 și 853 î.Cr.) și Iosafat din sudul lui Iuda (a domnit în 873–849 î.Cr.). Înainte de a lansa o inițiativă militară comună, Ahab a decis să-și consulte profeții pentru a afla dacă Dumnezeu îi va da victoria (1 Împărați 22:10). Consultarea cu Dumnezeu (sau cu zei falși) înainte de luptă era obișnuită (exemple: Judecători 20:18; 1 Samuel 23: 2; Ezechiel 21:21). Ahab a urmat această practică, dar a căutat îndrumare divină de la aproximativ 400 de profeți falși. Acești oameni au fost acuzați că discern voia lui Dumnezeu în timp ce nu aveau acces la El! Sfatul lor era același: Dumnezeu va acorda victoria în luptă (1 Împărați 22: 1-6). Un raport favorabil, transmis dintr-un front unificat, i-ar convinge cu siguranță pe cei doi împărați de veridicitatea mesajului lor! Dar împăratul Iosafat nu a fost impresionat de verdictul falșilor profeți. Domnia lui Iosafat a fost caracterizată de reforma religioasă și de suprimarea idolatriei (2 Cronici 17: 3-6). Dar s-a trezit într-o poziție compromisă pentru că intrase într-o alianță politică cu regatul de nord ce nu mai era interesat de cele spirituale. În încercarea de a face bine, Iosafat l-a întrebat pe Ahab dacă nu are un profet al adevăratului Dumnezeu care să poată fi consultat. Ahab a recunoscut că Mica era un astfel de profet.

STRUCTURA LECȚIEI

O profeție sarcastică (1 Împărați 22:15-16)

Întrebare cu tâlc (v. 15)
Răspuns plin de frustrare (v. 16)

O profeție sinceră (1 Împărați 22:17-23)

Adevărul lui Dumnezeu, partea 1 (v. 107
Supărarea împăratului (v. 18)
Adevărul lui Dumnezeu, partea a 2-a (v. 19-23)

O profeție sigură (1 Împărați 22:26-28)

Furia împăratului (v. 26-27)
Promisiunea profetică (v. 28)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

Avem oare tendința să dăm altora sfaturi ce sunt în interesul nostru? E bine, nu e bine? Oare ce am putea face pentru a nu cădea în ispita aceasta?
Ce facem atunci când trebuie să spunem lucruri pe care interlocutorul nostru nu-și dorește să le audă, însă ele reprezintă adevărul? Dar dacă situația impune să spunem aceste lucruri superiorului nostru?
Oare e adevărul mai important decât sentimentele? Cum putem să spunem adevărul în dragoste?

APLICAȚII PRACTICE

Pasajul de astăzi ilustrează lupta pentru o relație corectă cu adevărul. Persoanele din lecția de astăzi ne oferă trei poziții pe care oamenii expuși adevărului lui Dumnezeu le pot lua. Împăratul Ahab este ușor de denigrat din cauza idolatriei sale, a greșelilor de justiție și a antipatiei față de profeții lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ori de câte ori ne găsim voit în rebeliune împotriva adevărului, vedem nuanțe de Ahab în propriile noastre vieți. Când ne aflăm în această stare precară și apoi suntem avertizați de prietenii noștri, ar trebui să ne dăm seama că aceasta este o formă a milei lui Dumnezeu, chiar și atunci când cuvintele lor ne provoacă și ne deranjează (Proverbe 27: 5-6). Totuși, trebuie să fim atenți la posibilele tendințe asemănătoare cu Ahab în ceilalți și să fim pregătiți să-i avertizăm pe cei care îl ignoră în mod clar pe Dumnezeu în alegerea căilor lor sfinte.
În Iosafat, avem un studiu de caz cu privire la o persoană care dorea să-i placă lui Dumnezeu, dar nu era consecvent. Toți credincioșii, de la păstori până la cei care vin ocazional la biserică, se pot trezi trăind ca acest împărat. Asta se întâmplă atunci când ezităm, indiferent de motiv, să executăm un plan dat de Dumnezeu. Oricare dintre noi putem fi ispitiți așa cum a fost Iosafat. Așadar, atunci când întâlnim un coleg credincios într-o situație similară, răspunsul corect este să oferim încurajare și sfaturi înțelepte.
În calitate de profet, Mica trăia după principiul de a predica pur și simplu cuvântul pe care i l-a dat Dumnezeu și să nu adauge sau să scadă din acel cuvânt (vezi Deuteronom 4:2). Vedem capacitatea lui Mica de a gândi și a vorbi independent în fața unei mulțimi ostile de 400 de profeți falși, doi lideri puternici și un climat predominat de răutate. Expresia profetului ne amintește că rostirea adevărului poate avea consecințe foarte negative. Mica era conștient de acest lucru, dar era ascultător față de Dumnezeu. Putem construi o viață centrată pe adevăr prin studiul constant al Cuvântului lui Dumnezeu. Așa ne disciplinăm noi înșine pentru a auzi vocea Domnului și pentru a-I asculta vocea. Mulți oameni de astăzi, ca și în vremea lui Mica, preferă să pună la îndoială adevărul lui Dumnezeu, mai degrabă decât propriile tipare păcătoase. Aceasta nu înseamnă că îndoiala și confuzia nu sunt niciodată legitime. Dar trebuie să fim conștienți de posibilitatea că uneori „confuzia” noastră asupra adevărului are funcția de legitimare a comportamentului nelegiuit. Trebuie să trăim conform cuvintelor apostolului Pavel: „Dumnezeu să fie găsit adevărat și toți oamenii să fie găsiți mincinoși,” (Romani 3: 4).