SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat at avertizări și mărturiei aduse de Iosua lui Israel, să comparăm angajamentele din legămintele relatate în Deuteronomul 29:1-20 și Iosua 24:18-27 și să ne formulăm oficial propria dedicare față de Dumnezeu.
TEXTUL LECȚIEI: Iosua 24:18-27
VERSETUL DE AUR: „Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de râu și în Egipt și slujiți Domnului.” (Iosua 24:14b)
CONTEXTUL LECȚIEI:
Până la momentul evenimentelor din lecția de astăzi, israeliții învinseseră deja diferite alianțe ale împăraților canaaniți (Iosua 10:28–12:24). Totuși, unele părți ale țării rămăseseră necucerite (13:1–5). În ciuda acestui fapt, Domnul i-a poruncit lui Iosua să împartă țara între semințiile lui Israel (13:8–19:51). Repartizând țara încă din acest moment, Iosua și-a arătat încrederea că Dumnezeu va continua să alunge celelalte popoare și că va rămâne credincios promisiunilor făcute lui Israel (vezi 23:4–5).
A doua parte a cărții Iosua îl prezintă pe Iosua ajuns la vârsta bătrâneții (Iosua 13:1; 23:1). Se estimează că avea în jur de 85 de ani (14:10). Țara și poporul se bucurau de o perioadă de pace. Conducătorul vârstnic adună liderii lui Israel pentru ceea ce se consideră a fi ultimul său discurs. Se pare că nu a fost chiar atât de final, deoarece Iosua a trăit până la vârsta de 110 ani (24:29). Discursul acesta a fost rostit la Sihem, în regiunea deluroasă din centrul Canaanului, între munții Ebal și Garizim (vezi și Deuteronomul 27:11–13; Iosua 8:30).
În acest discurs, Iosua a trecut în revistă felul în care Dumnezeu a purtat de grijă poporului Său, credincioșia Domnului, eliberarea lor din Egipt și, în cele din urmă, biruințele obținute în Canaan (Iosua 24:1–13). Această recapitulare a istoriei avea un scop clar: să-i îndemne pe israeliți să se închine lui Dumnezeu ca Domn unic (24:14). Discursul s-a încheiat cu o ceremonie de reînnoire a legământului, făcând trimitere la legământul încheiat la Sinai (Exodul 19–24; Deuteronomul 5–6).
STRUCTURA LECȚIEI:
- El este Dumnezeul nostru (Iosua 24:18-24)
- Eliberare divină (v. 18)
- Avertizare (v. 19-20)
- Jurământ de slujire (v. 21-24)
- Mărturisire (Iosua 24:25-27)
- Promisiunea supunerii (v. 25)
- Piatra dării de socoteală (v. 26-27)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Ce pași vei face pentru a căuta sfințenia, în lumina identității tale de om care aparține unui Dumnezeu sfânt?
- Care sunt dumnezeii falși ai culturii noastre contemporane care concurează cu dedicarea noastră față de Dumnezeu?
- De ce este, uneori, foarte dificil să ne predăm inima lui Dumnezeu pe deplin, deși ne-am declarat public credința?
- Cum putem sublinia mai clar declarația noastră de credință, atât în public, cât și în viața noastră personală?
APLICAȚII PRACTICE:
Merită să remarcăm faptul că numele Iosua și Isus provin din același verb ebraic, care înseamnă „a salva”. Iosua i-a condus pe israeliți în țara promisă, Canaan. Domnul Isus, „Căpetenia mântuirii noastre” (Evrei 2:10), ne conduce spre țara promisă nouă, adică viața veșnică alături de Dumnezeu. Și meditând la cuvintele lui Iosua și la chemarea lui de a ne dedica Domnului, nu este greu să observăm asemănările cu învățătura Domnului Isus despre ce înseamnă să fii ucenicul Său (Luca 14:25–33).
Pentru noi, a ne dedica slujirii lui Dumnezeu înseamnă să-L recunoaștem pe Domnul Isus ca Domn și să ne dovedim această dedicare printr-o slujire credincioasă. La fel ca israeliții cărora li s-a adresat Iosua, și noi trebuie să respingem „dumnezeii” care ne pot slăbi devotamentul față de Domnul. Acești dumnezei nu sunt, de obicei, statui sau chipuri ale unor zeități păgâne, ci atașamentul față de lucruri precum statutul, bogăția, prestigiul sau confortul, care pot ajunge să ne îndepărteze inima de Domnul. Fiecare dintre noi se lasă prins uneori de această ispită. Cum putem recunoaște astfel de situații în viața noastră?