Archives for March 2020

TEXTUL LECȚIEI: Maleahi 2:1–9; 3:5–6    

VERSETUL DE AUR: Maleahi 2:2

“Dacă nu veți asculta, dacă nu vă veți pune inima ca să dați slavă Numelui Meu, zice Domnul oștirilor, voi arunca în voi blestemul și voi blestema binecuvântările voastre; da, le-am și blestemat, pentru că n-aveți pe inimă porunca Mea.” — Maleahi 2:2

SCOPUL LECȚIEI: Să putem descrie comportamentul preoțimii din Iuda în timpul lui Maleahi; să înțelegem motivul pentru care Dumnezeu avea un standard înalt pentru preoți; să luăm decizii de a îmbunătăți lucrarea la care ne-a chemat Domnul pe fiecare în parte.

CONTEXTUL LECȚIEI

Maleahi nu menționează niciun rege la începutul cărții sale. Acest fapt face dificilă datarea perioadei lucrării lui. Avem, însă, câteva indicii ajutătoare în textul cărții. Problemele de care se ocupă Maleahi sunt asemănătoare cu cele cu care s-a confruntat poporul lui Dumnezeu în timpul lui Neemia, în secolul al 5-lea î.Cr.. Neemia, cu permisiunea regelui Artaxerxe al Persiei, venise din Persia în Iuda în jurul anului 445 î.Cr., cu scopul expres de a reconstrui zidurile Ierusalimului. 

Câteva din problemele cu care s-au confruntat atât Neemia cat și Maleahi includeau: căsătoriile mixte (Neemia 13:23-27; Maleahi 2:11), lipsa zeciuielilor (Neemia 13:10-14; Maleahi 3:8-10), corupția preoților (Neemia 13:4-9; Maleahi 1:6-2:9). Toate aceste indicii îl plasează pe Maleahi în perioada de după exil; exilul babilonian s-a încheiat în anul 538 î.Cr. (vezi Ezra 1:1-4).

În sprijinul acestei concluzii avem și faptul că Maleahi folosește termenul de “guvernator” (“dregător” în traducerea Cornilescu n.t.) (Maleahi 1:8). Acesta era titlul oficial purtat de Neemia (vezi Neemia 5:14; compară cu Hagai 1:1; 2:21); înainte de exil, Iuda a avut regi, nu guvernatori. Bazați pe aceste argumente și încă altele, experții conclud că Maleahi este ultimul dintre profeți, din punct de vedere cronologic, situat în jurul anului 430 î.Cr. Captivitatea babiloniană a avut loc între perioada lucrării lui Mica (vezi lecția din 22 martie) și cea a lui Maleahi. Conducătorii corupți, împotriva cărora Mica vorbise cu atâta râvnă, își fac apariția din nou în zilele lui Maleahi. Iar Domnul este la fel de nemulțumit de ei în vremea lui Maleahi, cum fusese și în zilele lui Mica.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Ne-trăirea la înălțimea chemării (Maleahi 2:1–9)

• Nu au ascultat de Domnul (v. 1-4)
• Nu s-au temut de Domnul (v. 5-7)
• Nu au păzit calea Domnului (v. 8-9)

2. Înnoirea chemării (Maleahi 3:5–6)

• Judecarea celor ce calcă legea (v. 5)
• Un Dumnezeu care nu se schimbă (v. 6)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce metode poate folosi biserica locală pentru a-i ajuta pe conducătorii ei să acționeze cu responsabilitate și să dea socoteală pentru felul în care conduc adunarea? Bazați-vă răspunsul pe următoarele texte: Matei 18:15-17; Romani 16:17-18; 1 Corinteni 5:11-13; 2 Tesaloniceni 3:14-15; 1 Timotei 6:3-5; Tit 1:10-16; 3:10.
• În ce măsură se aplică la noi, creștinii de azi, mustrările adresate preoților de atunci, având în vedere preoția noastră (1 Petru 2:9)? Dacă nimeni nu caută să audă Cuvântul lui Dumnezeu din gura noastră, a mesagerilor Domnului, unde credeți că este problema? Și care este soluția?
• Care pot fi câteva metode practice prin care biserica noastră poate să își exprime recunoștința față de acei conducători care sunt opusul celor descriși în Maleahi 2:8? Care va fi rolul tău în aceste inițiative?
• În ce măsură putem folosi versetul din Maleahi 3:5 ca o sursă de mângâiere sau încurajare în contextul buletinelor de știri preponderent negative? Cum putem fi o încurajare, simțind cu cei oprimați, menționați în acest verset?

APLICAȚII PRACTICE

• Cuvintele lui Maleahi ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toți conducătorii bisericești. Nebăgarea de seamă, când e vorba de lucrarea lui Dumnezeu, ne duce într-un teritoriu plin de capcane. Pentru cei ce slujesc pe Domnul în poziții de conducere, este doar un mic pas, de la o atitudine de indiferență până la una de gândire anti-biblică. Dallas Willard afirma cu ceva vreme în urmă că “cea mai mare amenințare pentru devotamentul față de Cristos este să fii în slujire pentru Cristos.” Cei ce își câștigă pâinea slujind în biserică sau în organizații religioase (para-bisericești) pot ajunge la punctul în care văd ceea ce fac doar ca o sursă de venit. Pot să uite că lucrarea pe care o fac este în slujba Domnului și pentru gloria Lui. Unele cuvinte și acțiuni pot deveni parte din rutină, din ceea ce se așteaptă de la ei, conform fișei postului. Este o pantă foarte alunecoasă.
• Programarea de întâlniri regulate cu un grup de slujitori (fie din adunare sau din alte adunări din localitate), cu scopul rugăciunii și încurajării reciproce, poate constitui un ajutor practic pentru cei implicați în lucrarea Domnului. Mulți lucrători care au participat în aceste grupuri de responsabilizare reciprocă (accountability groups) au experimentat un ajutor real în a-și menține agerimea spirituală și sfaturi prețioase când s-au confruntat cu ispite și încercări (vezi Maleahi 3:16). 
• Atunci când putem vorbi deschis unul cu altul, ne putem sprijini reciproc; putem evita pustietatea spirituală care-i caracteriza pe preoții din timpul lui Maleahi și care le-a atras aspra mustrare a Domnului. Este de preferat să primim un cuvânt sincer de mustrare de la un frate în credință, decât să fie nevoie ca domnul să intervină cu disciplinarea Sa.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Mica 3:1–3, 9–12; 6: 6–8                                         

VERSETUL DE AUR: Mica 6:8

“Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” — Mica 6:8

SCOPUL LECȚIEI: Să observăm starea spirituală a conducătorilor poporului iudeu din vremea lui Mica; să înțelegem că adevărurile din Mica 6:8 se aplică în special credincioșilor de atunci și de azi; să ne rugăm în cursul săptămânii ce ne stă în față pentru slujitorii bisericii, și în general, pentru toți credincioșii ca ei să-și însușească standardele Versetului de Aur.

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea lui Mica este una dintre cele 12 cărți ale “Profeților Mici.” Lucrarea lui Mica a avut loc în a doua parte a secolului al 8-lea îCr. Perioada în care a trăit Mica a fost caracterizată de tulburări și neliniște, atât în Israel (nord) cât și în Iuda (sud). Asirienii erau o amenințare uriașă pentru ambele împărății, un instrument al judecății în mâna lui Dumnezeu. Capitala Samaria a fost cucerită de aceștia în 722 îCr.

Lucrarea lui Mica s-a suprapus cu lucrarea lui Amos (vezi Lecția din 1 Martie). Amos a trăit în timpul domniei lui Ozia, împăratul lui Iuda (785-734 îCr., Amos 1:1), iar Mica în timpul lui Iotam (fiul lui Ozia), Ahaz (fiul lui Iotam), și Ezechia (nepotul lui Iotam). Iotam a domnit alături de tatăl sau Ozia, în perioada când acesta din urmă a trăit în izolare datorită bolii (2 Cronici 26:16-23). 

Mica și Isaia au fost de asemenea contemporani (vezi lista de împărați din Isaia 1:1 și Mica 1:1). Ambii au slujit în Ierusalim. Mesajele lui Mica conțin cuvinte de judecată, atât împotriva a lui Iuda, cât și împotriva lui Israel. Cartea sa începe cu referiri la Samaria și Ierusalim. Ele reprezintă împărăția lui Israel și împărăția lui Iuda. Ambele sunt acuzate de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu (Mica 1:5-9).

STRUCTURA LECȚIEI

1.Conducători care urăsc binele (Mica 3:1–3)

• Conducători care nesocotesc principiile dreptății (v. 1-2a)
• Conducători care asupresc poporul (v. 2b-3)

2.Conducători fățarnici (Mica 3:9-12)

• Conducători vinovați de pervertirea dreptății (v. 9)
• Conducători lacomi (v. 10-11a)
• O încredere falsă în prezența Domnului (v. 11b)
• Conducători pasibili de pedeapsa divină (v. 12)

3.Un model de trăire plăcut lui Dumnezeu (Mica 6:6–8)

• Ideile oamenilor (v. 6-7)
• Idealul lui Dumnezeu (v. 8)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea explica cuiva în mod clar diferența dintre bine și rău? Ar fi argumentația diferită dacă audienta ar fi formată din necredincioși? Vezi 1 Corinteni 9:19-23. 
• Ce metafore am putea folosi să descriem corupția liderilor din zilele noastre? Cum se armonizează limbajul nostru cu următoarele texte: Faptele Ap 23:5; Romani 13:1-2, 7; 1 Timotei 2:1-2; 1 Petru 2:17; și Iuda 8-9?
• În care situații considerați că este bine ca pozițiile de conducere din biserici să fie poziții plătite (salarizate)? Care poziții ar putea fi incluse în această categorie? Citiți: Faptele Ap 18:3; 1 Corinteni 9:3-18; 2 Corinteni 2:17; 1 Tesaloniceni 2:5; 1 Timotei 5:17-18; și 2 Petru 2:3.
• La care dintre cele 3 cerințe din Mica 6:8 te vezi cel mai deficitar? Cum îți poți îmbunătăți acest aspect? 

APLICAȚII PRACTICE

Mica a înfruntat cu curaj lipsa tragică de conducători temători de Dumnezeu din fruntea poporului ales. Este adevărat că versetele din încheierea lecției ni se aplica la toți, însă ele trebuie să fie ilustrate în mod deosebit în viețile conducătorilor poporului lui Dumnezeu. Domnul Isus s-a uitat la noroadele din vremea Sa și le-a văzut “ca niște oi care n-au păstor.” (Matei 9:36). Aceleași cuvinte puteau fi folosite să descrie poporul din timpul lui Mica, deoarece conducătorii ajunseseră foarte corupți. Ce diferită ar fi fost situația dacă aceștia ar fi ascultat de cuvintele din Mica 6:8!

Ce bine ar fi dacă liderii bisericilor din zilele noastre, și în general toți credincioșii, ar lua cuvintele acestea (Mica 6:8) ca un standard după care să își ghideze viețile. Indiferent dacă liderii religioși aleg sau nu să-și alinieze viețile standardelor lui Dumnezeu, preoția tuturor credincioșilor trebuie să îi determine să își aducă viețile ca jertfe vii, plăcute lui Dumnezeu (Romani 12:1; 1 Petru 2:5). Isus a plătit prețul (Evrei 7:27-28). Nu e nevoie să aducem “râuri de untdelemn,” sau “mii de berbeci” ca jertfă. Veniți să ne cercetăm inimile; există acolo întărituri care ne împiedică să facem dreptate sau să iubim mila? Fie ca, în smerenie, să căutăm să fim plăcuți lui Dumnezeu zi de zi.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Habacuc 2:6–14                                                       

VERSETUL DE AUR: Habacuc 2:12

“Vai de cel ce zidește o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!” — Habacuc 2:12

SCOPUL LECȚIEI: Să enumerăm câteva caracteristici și consecințe ale nedreptății; să punem în contrast “cunoștința slavei Domnului” cu cunoștința omenească și consecințele ei; să luăm decizia de a înlocui felul de gândire omenesc, păcătos, cu “cunoștința slavei Domnului” în săptămâna care urmează.

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul lecției din această zi îl aflăm din nou în cartea Habacuc. Capitolul 2 începe cu descrierea care și-o face Habacuc: stând la locul de strajă, în așteptarea răspunsului Domnului la întrebările pe care i le adresase anterior (Habacuc 2:1). Domnul îi spune să scrie pe tăblițe “prorocia” pe care urma să o primească, pentru a putea fi citită ușor (2:2). Era vorba despre o prorocie care se putea citi și înțelege ușor, dar a cărei împlinire urma să se întâmple într-un timp neprecizat. 

Domnul descrie, de asemenea, atitudinea arogantă și stilul de viață nelegiuit al conducătorilor haldei (Habacuc 2:4-5). Prin aceasta, Dumnezeu subliniază că nu este în necunoștință cu privire la păcatele acestora; cu toate acestea, ei trebuiau să îndeplinească lucrarea la care au fost rânduiți de Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Primul “vai de cei ce… ” (Habacuc 2:6-8)

• Vai de cei lacomi peste măsură (v. 6)
• Vai de cei peste care va veni pedeapsa pe neașteptate (v. 7-8)

2. Al doilea “vai de cei ce… ” (Habacuc 2:9-11)

• Vai de cei ce și-au zidit adăposturi pentru a scăpa de pedeapsă (v. 9-10)
• Vai de cei împotriva cărora strigă zidurile (v. 11)

3. Al treilea “vai de cei ce… ” (Habacuc 2:12-14)

• Vai de cetățile nelegiuite (v. 12)
• Vai de truda omenească zadarnică (v. 13)
• Planul divin pentru viitor (v.14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Gândiți-vă la câteva metode practice prin care putem demonstra o credință care declară că “Dumnezeu este în control,” chiar și în vremuri de tulburare și nesiguranță. Cum putem explica cuiva că o asemenea credință nu este “oarbă,” ci dimpotrivă, se bazează pe dovezi ale istoriei?
• Uneori dorințele noastre pot să treacă linia de demarcare și să devină lăcomie sau poftă; cum recunoaștem diferența dintre cele două? Uneori când e vorba de lăcomie, ne este mai ușor să detectăm “unghiurile moarte” (blind spots) ale altora; cum ne asigurăm că nu avem și noi aceleași “unghiuri moarte” (blind spots)?
• Care sunt câteva exemple în care Habacuc 2:14 poate fi folosit ca o ancoră a credinței în contextul nedreptății? Există riscul de a folosi acest verset ca o scuză a lipsei de acțiune în fața nedreptății?

APLICAȚII PRACTICE

• Habacuc vorbește de o pedeapsă cu foc care îi aștepta pe babilonieni; toate averile lor urmau să devină hrană pentru foc (Habacuc 2:13). De fapt, aceasta este soarta întregii lumi (2 Petru 3:10). Lecția aceasta ne reamintește că Domnul își va duce la îndeplinire dreptatea și cei răi își vor primi pedeapsa cuvenită. 
• Este ușor să vorbim despre dreptate și să dorim “dreptate pentru toți.” Însă punerea în aplicare a acestui deziderat este cu totul altceva. În fiecare societate de-a lungul istoriei au existat persoane care au cerut dreptate. Când se întâmplă ca o persoană sau un grup să fie nedreptățiți, oamenii își ridică vocile cerând dreptate și pedepsirea vinovaților. Întreaga lume  tânjește după dreptate.
• Studiul lecției de azi, la fel ca întreaga Scriptură, ne întărește credința că Dumnezeu va face dreptate. Chiar dacă scapă de pedeapsa legilor omenești, păcătoșii nu vor putea evita dreptatea divină, oricât de pricepuți ar fi.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Habacuc 1:1–4, 12–14                                        

VERSETUL DE AUR: Habacuc 1:13

“Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul și nu poți să privești nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, și să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el?” — Habacuc 1:13

CONTEXTUL LECȚIEI

Habacuc este una din cele 12 cărți situate la sfârșitul Vechiului Testament, în secțiunea numită “Profeții Mici.” Spre deosebire de Amos, Habacuc nu menționează nici un rege în cartea sa. Unul din beneficiile acestui fapt este caracterul universal al cărții sale. În loc să o lege de o situație anume, sau de un rege în particular, cartea se poate aplica într-un mod mai general. 

Datarea cărții este dificilă; un indiciu istoric îl găsim in Habacuc 1:6. Aici se află promisiunea lui Dumnezeu de a ridica poporul haldeu (babilonian) pentru a aduce judecata asupra poporului din Împărăția de sud (Iuda), care se depărtase de Dumnezeu. Haldeii sunt descriși ca un popor crud și rău care calcă totul în picioare și înghite popoare și teritorii întinse. (Habacuc 1:6-11). Deoarece Împărăția din nord (Israel) fusese deja cucerită de asirieni în 722 îCr., înțelegem că plângerea lui Habacuc și răspunsul Domnului se referă la Iuda. Haldeii (babilonienii) i-au înlocuit pe asirieni pe scena istoriei, câștigându-și mai întâi independența în 626 îCr., iar apoi cucerind, rând pe rând, teritoriile controlate de asirieni printr-o serie de războaie între 615-612 îCr. Astfel, profețiile lui Habacuc pot fi datate la sfârșitul secolului al 7-lea, îCr., când dominația haldeilor era în creștere. Aceasta plasează lucrarea lui Habacuc în aceeași perioadă cu cea a lui Ieremia (vezi lecțiile viitoare din 17 și 24 Mai 2020). Ambii profeți au interpretat ridicarea la puterea a haldeilor ca poruncită de Dumnezeu pentru a-l judeca pe Iuda pentru răutatea lui (vezi și Ieremia 22:25).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dilema lui Habacuc (Habacuc 1:1–4)

• Dumnezeu nu intervine (v. 1-2)
• Lumea e plină de nedreptate (v. 3-4)

2. Dezbaterile lui Habacuc (Habacuc 1:12–14)

• Suveranitatea absolută a lui Dumnezeu (v. 12-13a)
• Tăcerea de neînțeles a lui Dumnezeu (v. 13b-14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum stăm, fiecare din noi, cu răbdarea, când avem de așteptat undeva, de exemplu la coadă într-un magazin? Cum stăm cu răbdarea când așteptăm un răspuns la rugăciune? Ce ne spune acest lucru despre firea noastră? 
• În ce fel de circumstanțe e potrivit să venim cu întrebări ca ale lui Habacuc (”de ce?”)? Care ar trebui să fie motivația unor astfel de întrebări? Putem trece o limită dincolo de care ne atragem mustrarea Domnului (Iov 38)?
• Cum ar trebui să interpretăm în mod corect tăcerea lui Dumnezeu? Uneori când pare să tacă, Domnul ne vrea să acționăm, iar alteori să așteptăm liniștiți: cum le deosebim pe cele două?
• Cum deosebim situațiile în care trebuie să strigăm la Domnul (Psalmul 22:2) de situațiile în care trebuie să tăcem înaintea Lui (Habacuc 2:20)? Avem oare tendința de a striga când ar trebui să tăcem și viceversa? Care e soluția?

APLICAȚII PRACTICE

• Poporul lui Habacuc, Iuda, se afla într-un declin spiritual continuu, pasibil de judecata lui Dumnezeu. Însă metoda lui Dumnezeu nu a fost pe placul lui Habacuc. Profetului i-a fost dificil sa accepte această soluție. În mintea lui, încerca din răsputeri să împace ideea unui Dumnezeu, așa cum Îl știa el, cu toată nesiguranța din jurul său.
• Acest fel de frământări nu au fost întâlnite doar în cazul lui Habacuc, ci vedem multe alte exemple de-a lungul istoriei. Asaf, autorul Psalmului 73, a fost foarte tulburat de ceea ce el a interpretat ca fiind nedreptatea lui Dumnezeu cu privire la cei răi. În ochii săi, cei răi păreau să prospere și să trăiască fără nicio grijă, ignorând complet pe Dumnezeu și calea Lui. Psalmul 10 începe pe același ton, exprimând dezamăgirea față de atitudinea aparent nepăsătoare a lui Dumnezeu în mijlocul nedreptăților din lume; cei răi fac tot ce le place și beneficiază în urma răutății lor, în timp ce victimele lor suferă. Nu vede Dumnezeu? Sau dacă vede, nu îi pasă?
• Cu toții ne putem identifica, mai devreme sau mai târziu, cu aceste frământări. În momentele în care îi punem întrebări lui Dumnezeu, sau punem planul Său sub semnul întrebării, ne aflăm în compania lui Habacuc și a altor neprihăniți, ca Iov. (vezi Numeri 11:10-15; 1 Împărați 19:4; Psalmul 13:1-4; Ieremia 20:7-8; și Matei 11:1-3). Dumnezeu nu este surprins de întrebările noastre. Uneori ne răspunde într-un mod diferit de cel așteptat de noi; alteori, ca în cazul lui Habacuc, Dumnezeu trebuie să ne schimbe concluziile, care nouă ni se păreau corecte, dar nu erau. (vezi Iov 38:1– 40:2).
• În toate circumstanțele vieții, dar mai ales în vremuri de disciplinare, trebuie să ne liniștim cu gândul că Dumnezeu nu se schimbă (Iacov 1:17). El este la lucru în lumea noastră, ducându-și la îndeplinire planurile în folosul nostru și prin noi.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca