Archives for July 2021

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm pasajele din Vechiul Testament citate de Pavel pentru a susține argumentul textului; să explicăm pericolul scoaterii versetului de aur din context; să dezvoltăm sau să îmbunătățim un plan personal pentru susținerea răspândirii Evangheliei (alocarea de timp, talent și/sau resurse). 

TEXTUL LECȚIEI: Romani 10:5-17

VERSETUL DE AUR: Romani 10:13

„Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” – Romani 10:13

CONTEXTUL LECȚIEI

În Romani 9, apostolul Pavel introduce un nou subiect în epistola lui către Romani: rolul evreilor în planul de răscumpărare al lui Dumnezeu. Face acest lucru dintr-o pasiunea aprinsă pe care o avea pentru poporul său (îi numește „frații mei” în Rom. 9:3) și din dorința ca aceștia să Îl cunoască pe Domnul Isus care i-a schimbat radical viața(Rom. 9:1-5). 

Această preocupare continuă în Romani 10, care începe cu următoarele cuvinte ale lui Pavel: „Fraților, dorința inimii mele, și rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru israeliți este să fie mântuiți.” Apostolul îi descrie pe frații lui evrei ca având râvnă, dar fiind lipsiți de pricepere. Dorința lor de a respecta Legea lui Moise, și prin urmare, de a-și urmări neprihănirea lor proprie (10:3) nu mai era întemeiată, din moment ce „Hristos este sfârșitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea” (10:4). Noua cale pentru mântuire – prin har și credință – este pentru toată lumea. Dar, din păcate, mulți dintre „frații” lui Pavel au respins această cale. 

Pavel prezintă contrastul dintre neprihănirea obținută prin respectarea legii și neprihănirea care vine prin credință. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Predicarea Cuvântului (Romani 10:5-13)

• Urcarea și coborârea (v. 5-7)
• Mărturisirea și credința (v. 8-10)
• Chemarea și mântuirea (v. 11-13)

2. Vestirea Evangheliei (Romani 10:14-17)

• Trimiterea și propovăduirea (v. 14-15)
• Auzirea și ascultarea (v. 16-17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Pavel folosește multe citate din Vechiul Testament în această lecție. De ce este important să înțelegem învățăturile Noului Testament în contextul mai larg al Vechiului Testament?
• Există situații când cuvântul pe care îl rostim cu gura este diferit de cuvântul pe care îl avem în inimă? Cum putem să ne dăm seama de aceste discrepanțe și să le adresăm, în contextul relațiilor cu frații și surorile noastre?
• Ce putem face ca biserică locală pentru a contribui la eforturile de evanghelizare – locale, naționale și internaționale? Dar la nivel personal?
• Ce ați răspunde cuiva care îl citează pe Edgar Guest: „Prefer să văd o predică, decât să aud una”?
• Cum se aplică 1 Timotei 4:15 și 1 Petru 2:12 în contextul discuției textului din Romani 10:17?

APLICAȚII PRACTICE

Credința vine în urma auzirii mesajului Evangheliei. Acest mesaj este de cele mai multe ori răspândit prin predicare. În același timp, este făcut de cunoscut prin ceea ce numim evanghelizare personală. Fiecare credincios este chemat să fie pregătit să împărtășească vestea bună, sub călăuzirea și în puterea Duhului Sfânt. Evanghelizarea este o misiune individuală, nu este responsabilitatea exclusivă a predicatorilor.

Doar pentru că acest pasaj nu spune nimic despre botez sau despre pocăință, nu înseamnă că Pavel nu le consideră importante (Romani 2:4; 6:3-4). În contextul capitolului 10 din Romani, Pavel se concentrează în special pe inimă și pe rostirea cu gura pentru a scoate în evidență faptul că pentru a avea neprihănire în fața lui Dumnezeu nu este nevoie de eforturile descrise în 10:6-7. 

SCOPUL LECȚIEI:

Să învățăm și să putem explica ce înseamnă să fii justificat (considerat neprihănit) doar prin credință. Mai mult, să explicăm înțelesul și semnificația argumentului apostolului Pavel „mult mai mult”. În final, să medităm asupra etapelor de creștere prezentate în Romani 5:3-4.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 5:1-11

Verset cheie: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos”. Romani 5:1

CONTEXTUL LECȚIEI:

Epistola către Romani este deopotrivă cea mai grea dintre scrisorile apostolului Pavel cât și cea mai bogată în ceea ce apostolul numește „evanghelia mea” (Romani 2:16, 16:25). Fundamentul și realitatea faptului de a fi justificat prin credință este subiectul primelor patru capitole din Romani, în speță 3:24, 28.

Pavel citează Habacuc 2:4 în Romani 1:17 pentru a da tonul întregii cărți: „cel neprihănit va trăi prin credință”. În Romani avem parte de înțelegerea paulină a Vechiului Testament ca fiind contextul interpretativ al mesajului Noului Testament, a naturii mântuirii bazate pe jertfa de ispășire a lui Cristos, a centralității credinței ca fiind singura cale întru mântuire și a relaționării dintre Evrei și creștini în planul de mântuire a lui Dumnezeu.

Viața veșnică poate fi găsită doar prin credința în Domnul Isus Cristos. Viața veșnică nu poate fi câștigată prin fapte, deși faptele bune sunt importante. Viața veșnică nu este moștenită din strămoși, deși o asemenea descendență strămoșească nu este lipsită de importanță (Romani 3:1-2, 9:4-5). Viața veșnică, viața mântuirii, este găsită doar prin credința că Dumnezeu ne poate mântui.

Avraam, marele patriarh al evreilor, a fost justificat prin credință (Romani 4:3 citat din Geneza 15:6). De aceea ideea conform căreia credința este elementul de bază al vieții nu este o inovație creștină. Credința este fundamentul relației noastre cu Dumnezeu. Acest adevăr nu e nou: credința a fost centrală perioadei de dinaintea înființării națiunii Israel, în timpului existenței poporului Israel descrisă în Vechiul Testament, și în biserică.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Întemeiat în credință (Romani 5:1-5)
   1. Pace cu Dumnezeu (v. 1-2)
   2. Dragoste turnată în inimi (v. 3-5)
2. A murit pentru nelegiuiți (Romani 5:6-8)
   1. Vremea cuvenită (v. 6-7)
   2. Jertfa cuvenită (v. 8)
3. Împăcați în bucurie (Romani 5:9-11)
   1. Mânie evitată (v.9)
   2. Mântuire în așteptare (v.10)
   3. Ispășire acceptată (v.11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Luând în considerare Romani 5:3 împreună cu Iacov 1:2-4 și 1 Petru 1:5-7, ce schimbări am putea face pentru a ține piept provocărilor împotriva credinței?
• Care este cea mai importantă schimbare pe care o putem face fie în dreptul stilului de viață sau în felul în care ne petrecem timpul în rugăciune pentru a trăi cu convingerea că timpul de lucru a lui Dumnezeu este întotdeauna perfect?
• Cum putem explica unui necredincios că pacea cu Dumnezeu e posibilă doar prin Cristos? 

APLICAȚII PRACTICE:

La nivel general, înțelegem adevărul învățăturii Domnului Isus conform căruia Dumnezeu a toate Creator alege să iubească și să mântuiască pe vrăjmașii Săi cel puțin pentru o vreme (Romani 2:5-9), în loc să-i urască și să-i nimicească (Ioan 3:16-17). Deși trăim în vremuri tulburi, nu trebuie să ne fie frică de viitor. Multora din jurul nostru le este frică de a nu pierde pe cineva drag sau de a nu pierde locurile de muncă, însă nouă nu trebuie să ne fie teamă și să lăsăm ca frica să domnească în viețile noastre. Cheia împotriva fricii constă în a ne concentra pe viitorul pe care Cristos l-a pregătit pentru noi (Ioan 14:2) și a fost făcut posibil prin prețul plătit de Domnul pe cruce pentru pacea noastră.

SCOPUL LECȚIEI:

Să ne amintim despre neprihănirea lui Avraam. În acest sens, să distingem între neprihănirea datorată faptelor și neprihănirea imputată (socotită) credinciosului prin credință. Să facem o listă de exemple prin care înțelegerea neprihănirii imputate ne va direcționa gândurile și acțiunile în săptămâna ce ne stă înainte. 

TEXTUL LECȚIEI: Romani 4:1-12

Verset de aur: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Romani 4:3b

CONTEXTUL LECȚIEI:

O problemă aparte cu care s-a confruntat apostolul Pavel se referea la rolul Legii Iudaice pentru creștinii dintre neamuri. Momentul în care Pavel scrie epistola către cei din Roma este după Conciliul de la Ierusalim când s-a stabilit că noii convertiți din rândurile neamurilor nu trebuie să respecte Legea lui Moise pentru a face parte din biserică (Fapte 15:7-11, 19-21, 28-29). Acesta a inclus renunțarea la circumcizie, act ce simboliza legea pentru evrei.

Circumcizia a fost cel mai onorat element al tradiției iudaice. Ritualul a început cu Avraam, strămoșul întregii națiuni a lui Israel. Bărbații evrei au purtat cu mândrie semnul circumciziei timp de sute de ani ca un semn fizic al separării lor față de cei dintre neamuri. Adversarii tradiționali ai lui Israel erau denigrați prin termenul peiorativ „necircumciși” (Ieremia 9:26). Orice străin care dorea să facă parte din Israel trebuia să fie circumcis (Exod 12:48). A fi bărbat evreu și necircumcis însemna a fi alungat din Israel și, deci, a nu face parte din națiunea evreiască (Geneza 17:14).

Credincioșii dintre neamuri nu au agreat că circumcizia făcea parte din închinarea înaintea lui Dumnezeu. Brutalitatea actului circumciziei a fost considerat dezgustător din punct de vedere cultural, dar și dureros din perspectiva fizică. Ca rezultat, cei dintre neamuri care erau atrași de Iudaism, dar care nu erau circumciși, au fost identificați ca fiind „temători de Dumnezeu” (Fapte 17:4, 17). Pe de altă parte, cei dintre neamuri care se converteau la Iudaism și aplicau inclusiv actul circumciziei erau numiți „prozeliți” (Matei 23:15). Celor „temători de Dumnezeu” le era interzisă participarea deplină în închinarea din cadrul templului sau din sinagogi. Întâlnirea dintre Petru și Corneliu marchează momentul când Duhul Sfânt a venit și la un grup dintre neamuri (Fapte 10:44-48), fapt ce reprezintă începutul unei noi înțelegeri referitoare la ce ar trebui și la ce nu ar trebui acceptat în biserică. 

Discuția referitoare la ce ar trebui păstrat din obiceiurile evreiești în biserică și ce era cerut celor dintre neamuri a fost, în esență, o discuție despre relația dintre credință și fapte. Cu toate că aceste două concepte pot crea anumite tensiuni, cei mai mulți creștini cred că faptele bune sunt rezultate directe ale credinței (Iacov 2:14-26 și Efeseni 2:8-9). Lucrarea ce o facem pentru Cristos este o manifestare practică a credinței din viețile noastre (2:10) și nu este o încercare de ne mântui singuri. Exemplul lui Pavel referitor la Avraam este crucial în acest sens. Pavel finalizează Romani 3 printr-un crescendo prin care este subliniat faptul că oamenii pot fi considerați justificați numai prin credință (Romani 3:30). 

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Strămoșul lui Israel (Romani 4:1-3)
   1. Nu a fost justificat (socotit neprihănit) prin fapte (v. 1-2)
   2. Ci a fost justificat prin credință (v. 3)
2. Primirea neprihănirii (Romani 4:4-8)
   1. Nu este un câștig meritat (v. 4-5)
   2. Ci neprihănirea este o binecuvântare nemeritată (v. 6-8)
3. Tatăl celor credincioși (Romani 4:9-12)
   1. Credința nu este limitată doar celor care aplică semnul circumciziei (v. 9-10)
   2. Ci credința este dată tuturor credincioșilor (v. 11-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Ce măsuri practice putem aplica în viața personală pentru a ne asigura că nu suntem plini de mândrie?
• Cum am putea explica distincția dintre a fi socotit neprihănit și de a fi făcut în fapt neprihănit?
• Atunci când afirmația lui Pavel conform căreia Avraam este tatăl duhovnicesc al tuturor celor care cred are impactul dorit, ce schimbări ar trebui văzute de către alții în viața noastră?
• Care este cel mai important lucru pe care îl putem face săptămâna aceasta pentru a păși pe urmele lui Avraam?

APLICAȚII PRACTICE:

Cât de mult trăiești prin credință? Dovedesc acțiunile tale că încrederea ta în Dumnezeu poate să depășească îndoielile cu care te confrunți și că rămâi ascultător de El? Credința noastră în Dumnezeu ne ajută să ne încredințăm copiii lui Dumnezeu indiferent de circumstanțe. Totodată, credința ne ghidează să ne închinăm lui Dumnezeu, iar nu banilor. Mai mult, prin credință putem să ne comportăm conform cu voia Domnului. Credința ne cere să trăim zilnic prin încrederea in Dumnezeu și în planul Său.

SCOPUL LECȚIEI:

Înțelegând față de cine se simțea apostolul Pavel dator să le vestească Evanghelia, să învățăm să nu ne fie rușine de Evanghelie. Totodată, să alcătuim două abordări pentru împărtășirea Evangheliei: una pentru cei care au o minimă cunoștință despre Evanghelie și una pentru cei care nu posedă o astfel de cunoaștere.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 1:8-17

Verset cheie: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului”. Romani 1:16

CONTEXTUL LECȚIEI:

Trei dintre lucrările principale ale apostolului Pavel au fost în Antiohia, Corint și Efes. Aceste trei orașe au fost între cele mai mari zece orașe ale Imperiului Roman. Pavel însă a avut o dorință arzătoare de a vizita cel mai mare oraș al vremii sale, Roma, capitala imperiului și centrul lumii în acele vremuri. Zicala „toate drumurile duc la Roma” a fost mai mult decât proverbială pentru Pavel. Roma a fost de neegalat în lumea antică. După căderea Romei în antichitatea târzie, Europa nu va avea un astfel de centru până la Londra în secolul al nouăsprezecelea. Pavel a fost convins că Dumnezeu îl cheamă să slujească în Roma.

Pavel, cel care s-a numit Saul în perioada când a persecutat Creștinii, a scris o scrisoare romanilor înainte de călătoria sa la ei. În Roma exista și creștea o biserică formată, după toate probabilitățile, din persoanele prezente la Ierusalim la pogorârea Duhului Sfânt și convertite cu această ocazie (Faptele Apostolilor 2:10). Dintre cei convertiți la Ierusalim, au fost câțiva care au călătorit la Roma din varii motive. Dovada în acest sens se află în lista saluturilor personale pe care Pavel le scrie la finalul epistolei, în capitolul 16. A fost important pentru apostolul Pavel ca biserica din Roma să crească în direcția corectă. Aceștia au avut nevoie de o bază doctrinară solidă, dar au avut nevoie și de sfătuire duhovnicească. Această scrisoare îndeplinește ambele scopuri.

Apostolul Pavel a scris epistola către Romani în jurul anului 58 d. Hr. în timpul celei de-a treia călătorii misionare. Această dată este confirmată de Fapte 20:2-3, unde este relatat faptul că Pavel petrece trei luni în Grecia. Locul scrierii epistolei pare să fie orașul grec Corint, oraș ce a găzduit o biserică plantată chiar de apostol și unde acesta a slujit timp de optsprezece luni.

Conținutul epistolei reflectă experiența lui Pavel în a prezenta Evanghelia atât doctrinal cât și relațional în problemele cu care se confruntau creștinii maturi în credință. Astfel, Pavel, aflat în cei mai înfloritori ani ai lucrării sale, reușește să adreseze cele importante probleme ale bisericii, să respingă erorile de natură spirituală și să accentueze adevărurile de bază ale credinței creștine.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Puterea mărturiei (Romani 1:8-10)
   1. A Bisericii (v.8)
   2. A unei persoane (v. 9-10)
2. Puterea predicării (Romani 1:11-15)
   1. Percepție spirituală și roadă (v. 11-13)
   2. Îndatorare spirituală și disponibilitate (v. 14-15)
3. Puterea credinței (Romani 1:16-17)
   1. Depășirea rușinii (v.16)
   2. Descoperirea neprihănirii (v.17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Cum putem îmbunătăți raportul dintre rugăciunile de „mulțumire” și cele de „cerere” în viața de credință?
• Care problemă este cea mai persistentă de obicei: a fi exasperat de faptul că Dumnezeu nu lucrează suficient de repede sau de faptul că Dumnezeu lucrează prea repede?
• În ce fel ne ajută Romani 1:16 să acționăm în conformitate cu prioritățile duhovnicești? 
• Cum ați explica cuiva diferența între credința oarbă și credința despre care vorbește Pavel?

APLICAȚII PRACTICE:

Cel mai recunoscut simbol creștin este crucea. Vedem acest simbol în biserici, sub formă de bijuterii, pe monumente și în cimitire. Pentru cei mai mulți, crucea este asociată cu moartea deoarece indică mormântul unei persoane dragi. În calitate de creștini, pentru noi crucea Domnului Isus reprezintă moartea, dar și victoria Domnului asupra morții. 

Însă, în același timp, crucea vorbește despre viață deoarece prin cruce ni se dă posibilitatea de a fi iertați de păcatele noastre, de a scăpa de pedeapsa morții veșnice și de a primi darul vieții veșnice. Pentru a primi viața veșnică, trebuie sa venim cu credință la cruce. Nu trebuie să ne fie rușine de acest lucru. Trebuie să credem că ea, crucea, reprezintă marea dragoste a lui Dumnezeu. Trebuie să venim încredințați că Domnul Isus are puterea de a ne mântui. La cruce a fost ridicată povara păcatului și orbirea noastră spirituală a fost transformată în credință.

SCOPUL LECȚIEI:

Să învățăm despre mulțumire și, de asemenea, în ce situații trebuie să-i mulțumim public lui Dumnezeu și când e mai bine să o facem în cămăruța noastră. Să întocmim un plan concret de aplicare în viața noastră a scopului anterior. 

TEXTUL LECȚIEI: Levitic 13:45-46; Luca 17:11-19.

Versetul de aur: „Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.” Luca 17:15

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cele două pasaje pentru lecția de azi au fost scrise la o distanță de peste 1000 de ani între ele. Însă textul din Levitic ne oferă contextul narațiunii din Luca. Leviticul 13 oferă detalii referitoare la identificarea și reglementarea bolilor de piele conform Legii. S-ar putea să fim surprinși că Legea lui Moise făcea referire și la problemele de sănătate ale poporului nu doar la cele de natură religioasă. Însă, conform legământului din Vechiul Testament, problemele de sănătate erau adeseori asociate cu pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcate. O boală de piele era de obicei tratată prin spălarea zonei afectate și carantinarea bolnavului. Dacă boala nu dispărea, atunci persoana trebuia îndepărtată total din comunitate. Acest fapt însemna o condamnare pe viață la rușine și izolare (2 Cronici 26:19-21). 

O persoană bolnavă de lepră era declarată ca fiind necurată. Azi, termenul „lepră” este asociat cu boala Hansen, o boală infecțioasă care afectează sistemul nervos și care cauzează desfigurare. În schimb, termenul „lepră” în timpurile biblice descria o arie mai largă de boli de piele. 

Evreii și Samaritenii împărtășeau aceeași linie strămoșească. Însă, o dată cu divizarea împărăției davidice în jurul anului 930 î. Hr., și cu luarea în robie a Împărăției de Nord, cele două grupuri s-au înstrăinat considerabil. Mai mult decât atât, amestecul, în special prin căsătorii neîngăduite de legea mozaică, dintre populația iudaică cu membrii unor popoare aduse de cuceritorii asirieni a rezultat în formarea poporului samaritean.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Necurat (Levitic 13:45-46)
   1. Indicatori fizici (v. 45)
   2. Separare socială (v. 46)
2. Curățit (Luca 17:11-14)
   1. Rugămintea leprosului (v. 11-13)
   2. Răspunsul Domnului Isus (v. 14)
3. Confirmat (Luca 17:15-19)
   1. Întoarcerea unuia dintre leproși (v. 15-16)
   2. Absența celorlalți nouă leproși (v. 17-19)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Care sunt circumstanțele unde trebuie să păstrăm distanța față de cei „necurați” din punct de vedere spiritual? De ce?
  • Ce facem cu situațiile apărute conform textelor din Matei 28:19-20; Romani 16:17; 2 Tesaloniceni 3:14 și 2 Ioan 10:11?
• Comparând Luca 17:13 cu Matei 9:21, care sunt circumstanțele în care trebuie să ne exprimăm nevoia mai degrabă în public decât în privat? Dar invers?
• Ce putem face pentru a ne asigura că exprimarea mulțumirii față de Dumnezeu face parte din viața de zi cu zi?
• Ce sfat biblic am putea oferi unei persoane căruia i s-a spus că absența vindecării e o consecință a lipsei de credință?

APLICAȚII PRACTICE:

Lecția de azi ne învață ce înseamnă închinarea și mulțumirea biblică. Samariteanul bolnav de lepră s-a oprit, s-a întors și s-a uitat la Domnul Isus pentru ajutor fără a se lăsa distras de problemele de zi cu zi. Totodată, acesta l-a lăudat cu toată inima pe Domnul și a exprimat lucrul acesta prin propriile cuvinte. Adoptând o atitudine de închinare, Samariteanul s-a închinat Celui care l-a vindecat, fără a-și atribui sieși niciun merit în acest sens. Dumnezeu nu are nevoie de mulțumirea noastră. Însă, am fost creați pentru a da mulțumire (1 Tesaloniceni 5:18). O viață nemulțumitoare va deveni amară și rece. Dar, o inimă mulțumitoare va găsi pace și scop în orice circumstanțe.

Samariteanul lepros ne oferă un exemplu despre cum arată o inimă plină de mulțumire. Să învățăm de la acest lepros că indiferent cât de umilitoare pot fi anumite situații din viața noastră, nimic nu trebuie să ne împiedice din a da laudă și mulțumire Domnului. Singurele lucruri care ne pot împiedica în glorificarea lui Dumnezeu sunt inimile noastre egoiste și încăpățânate. De aceea, recunoscându-ne sărăcia spirituală, să cerem milă din partea lui Dumnezeu, și să-L lăudam atunci când ne face parte de ea.