Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Archives for January 2026

Biserica – Școala Duminicală – 1 februarie 2026

January 29, 2026 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al pildelor pe care le găsim în Marcu 4:26-32, să explicăm scopul pe care trebuie să fim uniți în Duhul Sfânt și să ne formulăm un plan prin care să căutăm împăcarea în cadrul bisericii, iar mai apoi între biserică și comunitatea înconjurătoare. 

TEXTUL LECȚIEI: Marcu 4:26-32; Efeseni 4:4-6, 11-18

VERSETUL DE AUR: „Ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El, tot trupul, bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei și se zidește în dragoste.” Efeseni 4:15-16

CONTEXTUL LECȚIEI:

Se știe că Domnul Isus folosea pilde în timpul învățăturii Sale. Deși pildele rostite de El sunt unice, această metodă de predare era bine cunoscută în lumea antică. Pentru Domnul Isus, pilda era de obicei o ilustrație care compara un lucru familiar ascultătorilor cu adevăruri spirituale mai greu de înțeles. Exemplele Lui erau desprinse din viața de zi cu zi a celor care Îl ascultau.

Multe pilde vorbesc despre împărăția lui Dumnezeu (sau, în Evanghelia după Matei, împărăția cerurilor). Caracterul lor comparativ se vede din introducerea des folosită: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu…, așa cum o întâlnim în Matei 13:24. Unele pilde sunt narațiuni, mici povestiri (de exemplu Luca 15:4-7). Altele ne folosesc spiritul de observație, oferindu-ne o aplicație spirituală pornind de la o scenă ușor de imaginat (de exemplu Luca 6:39).

Pildele despre Împărăție au adesea aplicații legate de planurile Domnului Isus pentru biserică. În lecția de astăzi, vom studia două astfel de pilde din Evanghelia după Marcu.

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Pildele Împărăției (Marcu 4:26-32)
  • Sămânța aruncată (v. 26-29 )
  • Cea mai mică sămânță (v. 30-32)
  1. Lucrarea Împărăției (Efeseni 4:4-6, 11-18)
  • Uniți prin Domnul Isus (v. 4-6)
  • Călăuziți în mod potrivit (v. 11-13)
  • Închegați în adevăr (v. 14-16)
  • Dovezi ale transformării (v. 17-18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Ce fel de ilustrație ai folosi pentru a povesti o pildă a zilelor noastre despre Împărăția lui Dumnezeu?
  2. L-ai văzut pe Dumnezeu lucrând printr-un lucru mic sau neînsemnat pentru a-Și împlini voia?
  3. Care sunt câteva căi practice prin care să păstrăm echilibrul între adevăr și dragoste atunci când interacționăm cu cei in jur?

APLICAȚII PRACTICE:

Pildele rostite de Domnul Isus dau impresia unei creșteri rapide a împărăției lui Dumnezeu. Asemenea semințelor care ajung să se transforme în plante mature, acest lucru ni se poate părea uneori misterios. Se poate întâmpla o creștere uimitoare în biserici la care nici nu ne-am gândi. Să ne bucurăm ori de câte ori auzim mărturii despre necredincioși care vin la credință în Cristos.

Dar odată cu creșterea numerică a oamenilor crește și numărul opiniilor și a interpretărilor. Acest lucru poate duce la dezbinări, așa cum vedem în 1 Corinteni 1:10-17; 3:1-9; 11:17-22. Soluția se găsește în cele șapte elemente menționate în Efeseni 4:4-6. Acestea rămân temelia unității bisericii.

Filed Under: Studii biblice

Chemare și creștere – Școala duminicală – 25 ianuarie 2026

January 21, 2026 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să enumerăm aspectele importante care s-au petrecut în viața apostolului Petru, după ce a fost chemat de Domnul Isus, să spunem de ce ar fi continuat Domnul Isus să aibă încredere în Petru, în ciuda neajunsurilor și slăbiciunilor sale și să scriem un mesaj de încurajare unui credincios care își dorește să crească în credință.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 4:18-20, Matei 16:16-18, Ioan 21:15-18, 2 Petru 3:14-15, 18

VERSETUL DE AUR: „A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” Și I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi, știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște oile Mele!”” Ioan 21:17

CONTEXTUL LECȚIEI:

Simon Petru provenea din Betsaida (Ioan 1:44), un sat aflat pe țărmul de nord al Mării Galileii. Lucra acolo ca pescar alături de fratele său, Andrei (Marcu 1:16). În această îndeletnicire, se asociaseră cu Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei (Luca 5:10). Petru era căsătorit (Marcu 1:30; 1 Corinteni 9:5). La un moment dat, Petru, soția lui și cel puțin un alt membru al familiei or s-au mutat la Capernaum (Matei 8:5-14), un oraș situat la aproximativ cinci mile sud-vest de Betsaida.

Noul Testament consemnează trei nume pentru Petru. Numele lui ebraic este Simon, sau varianta Simeon (Marcu 1:16; Faptele Apostolilor 15:14). Mai târziu, Domnul Isus îl numește Petru, un nume derivat dintr-un vechi termen grecesc care înseamnă piatră sau stâncă (Matei 16:18; Marcu 3:16). Acesta este și numele cel mai des întâlnit în Noul Testament, apărând de peste 160 de ori. Al treilea nume este Chefa, un cuvânt aramaic care înseamnă tot piatră (Ioan 1:42; 1 Corinteni 1:12; 3:22 etc.).

STRUCTURA LECȚIEI:

  • Chemarea lui Petru (Matei 4:18-20)
  • Doi pescari (v. 18)
  • O misiune (v. 19-20)
  • Declarația lui Petru (Matei 16:16-18)
  • Îl recunoaște pe Fiul (v. 16)
  • Dezvăluit de Dumnezeu (v. 17-18)
  • Lucrarea lui Petru (Ioan 21:15-18)
  • O întrebare repetată (v. 15-17)
  • Un viitor profețit (v. 18)
  • Învățătura lui Petru (2 Petru 3:14-15, 18)
  • Viața trăită în pace (v. 14-15)
  • Creșterea în har (v. 18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. În ce fel te cheamă Domnul Isus să calci pe urmele Lui și să își pui încrederea în El în această săptămână?
  2. Cum ai răspunde la întrebarea: „Cine este Domnul Isus pentru tine?”
  3. Se aseamănă povestea uceniciei lui Petru cu a ta? În cel fel?

APLICAȚII PRACTICE:

Viața de ucenicie a apostolului Petru l-a purtat de la statutul de pescar în Galileea la acela de lider al bisericii din primul secol. El a evoluat de la a fi considerat neînvățat și fără pregătire (Faptele Apostolilor 4:13) la a deveni autorul celor două epistole care îi poartă numele în Noul Testament. Însă procesul lui de creștere nu a fost o linie dreaptă care a urcat mereu. Nici al nostru nu va fi așa.

Cu toate acestea, Domnul Isus îi cheamă pe toți cei care se consideră ucenicii Lui să crească în harul și în cunoașterea Sa. Nu există excepții. Din acest punct de vedere, povestea lui Petru este o încurajare. Iar pe măsură ce creștem, vom descoperi că este firesc să îi invităm și pe alții să pornească împreună cu noi pe acest drum. Să ne așteptăm la lucrul acesta.

Filed Under: Studii biblice

Rugăciune și smerenie – Școala duminicală – 18 ianuarie 2026

January 15, 2026 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă aspectele despre rugăciune semnalate în pasajele studiate astăzi, să deosebim situațiile în care suntem chemați la rugăciune rostită cu îndrăzneală și situațiile care ne îndeamnă la rugăciune smerită și să formulăm o cale prin care să-I cerem lui Dumnezeu lucruri bune în timp ce împărtășim cu smerenie Evanghelia cu prietenii și apropiații noștri.

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 18:25-27, Luca 18:9-14, 1 Ioan 5:14-15

VERSETUL DE AUR: „Dar Domnul mi-a zis: „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci  oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat.” (Luca 18:14)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cuvântul „a se ruga” apare în 348 de versete ale Bibliei, în 74 de forme diferite. Lecția de astăzi ne conduce prin trei asemenea situații. Este important însă să nu le cercetăm ca situații izolate, ci în cadrul mai larg al întregii Scripturi.

Există momente în care rugăciunea este, în cel mai bun caz, un demers inutil (Ieremia 7:16; 11:14; 14:11; 1 Ioan 5:16b etc.), iar în alte dăți poate deveni un înlocuitor nepotrivit al faptelor pe care Dumnezeu le așteaptă de la noi (Exodul 14:15). Însă atunci când vine vorba despre multele împrejurări în care rugăciunea este răspunsul potrivit, Scriptura ne arată că putem adopta felurite atitudini și posturi înaintea lui Dumnezeu, iar pe câteva le vom discuta în cele ce urmează.

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Rugăciunea curajoasă (Geneza 18:25-27)
  • Cererea lui Avraam (v. 25)
  • Făgăduința lui Dumnezeu (v. 26-27)
  1. Rugăciunea smerită (Luca 18:9-14)
  • Pilda Domnului Isus (v. 9-10)
  • Fariseul (v. 11-12)
  • Vameșul (v. 13-14)
  1. Rugăciunea cu întrăzneală (1 Ioan 5:14-15)
  • Cererea noastră (v. 14)
  • Reacția lui Dumnezeu (v. 15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Ai fi fost la fel de curajos dacă te-ai fi aflat în poziția lui Avraam? Ce anume i-a dat credința de a se ruga cu atâta îndrăzneală?
  2. Cum să evităm „lăudăroșenia” în rugăciune?
  3. Care este cea mai importantă parte din rugăciunea vameșului?
  4. Care este deosebirea dintre încrederea potrivită și încrederea nepotrivită, atunci când vine vorba de rugăciune?

APLICAȚII PRACTICE:

Cele trei pasaje din lecția de astăzi privesc rugăciunea din unghiuri diferite. În Geneza, Avraam își prezintă cererea apelând la caracterul lui Dumnezeu și recunoscându-și totodată starea de supunere. În Evanghelia după Luca, vameșul își recunoaște starea de păcat în timp ce caută îndurarea lui Dumnezeu. În 1 Ioan, credincioșii sunt îndemnați să se roage cu încredere datorită relației lor cu Dumnezeu, datorită supunerii lor față de voia lui Dumnezeu și datorită faptului că Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi.

Caracterul lui Dumnezeu este elementul constant în aceste trei pasaje și trebuie să rămână temelia rugăciunii și pentru noi astăzi. Întrebarea retorică a lui Avraam, „Judecătorul întregului pământ nu va face El oare dreptate?”, nu și-a pierdut niciodată valoarea. Îndrăzneala lui Avraam se potrivește pe deplin cu caracterul Domnului și cu dorința lui sinceră de a umbla în dreptate.

Credincioșii se pot ruga cu încredere, deoarece Dumnezeu Se bucură de rugăciunile noastre și dorește să ne împlinească cererile (cu atenție însă la avertismentele menționate în Contextul lecției). Ne putem ruga cu îndrăzneală atunci când cererile noastre se aliniază cu ceea ce ne-a dezvăluit Dumnezeu despre voia Sa. Și trebuie să ne rugăm cu smerenie, deoarece știm că Dumnezeu este Dumnezeu, în vreme ce noi nu suntem.

În rugăciunile noastre de astăzi, haideți să urmăm exemplele din această lecție. Mai presus de postura fizică este postura inimii. Rugăciunea este un mijloc prin care voința omului se modelează după voia lui Dumnezeu. Cu cât Îl cunoaștem mai bine pe Dumnezeu și cu cât Îl căutăm mai mult, cu atât rugăciunile noastre vor fi ascultate, pentru că se vor potrivi cu identitatea lui Dumnezeu și cu lucrarea pe care vrea să o împlinească El în lume. În funcție de situație, uneori vom fi chemați la mai multă îndrăzneală, alteori la mai multă smerenie. Însă în orice împrejurare, smerenia și îndrăzneala încrezătoare, întemeiate pe caracterul lui Dumnezeu, ar trebui să stea la baza tuturor rugăciunilor noastre.

Filed Under: Studii biblice

Pocăință și credință – Școala duminicală – 11 ianuarie 2026

January 6, 2026 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al faptelor fiului cel mic și tatălui din această pildă, să explicăm de ce avem datoria să primim cu brațele deschise pe oricine se întoarce la Dumnezeu și să ne luăm angajamentul de a împărtăși cu alții dărnicia lui Dumnezeu. 

TEXTUL LECȚIEI: Luca 15:11-24, Faptele Apostolilor 2:38-39

VERSETUL DE AUR: „…căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.’ Și au început să se veselească.” Luca 15:24

CONTEXTUL LECȚIEI: 

În Luca 15, vameșii și păcătoșii se adună să-L asculte pe Domnul Isus. Nu departe de ei se află fariseii, păzitori ai Legii lui Moise și ai tradițiilor lor, care murmură nemulțumiți (vezi și Marcu 7:1–8). Acest cadru subliniază faptul că, în iudaismul din primul secol, a sta la masă împreună era un semn clar al acceptării (Marcu 2:16; 1 Corinteni 5:9–11; Galateni 2:11–14).

Domnul Isus folosea pildele ca metodă de învățătură și ca o modalitate profundă de a transmite adevăruri spirituale. De obicei narațiuni simple, inspirate din viața de zi cu zi, pildele acestea serveau drept vehicul pentru înțelesuri duhovnicești adânci. Deși încă se mai dezbate numărul exact al pildelor spuse de Domnul Isus, se acceptă în general că El a rostit cel puțin 30 de pilde distincte. Predomină limbajul figurat, în care „acesta” reprezintă „acela”. A nu recunoaște limbajul figurat înseamnă a repeta greșelile ucenicilor și ale fariseilor (Matei 16:5–12; Marcu 7:18; Ioan 10:6 etc.).

Faptele Apostolilor 2 descrie momentul Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât peste credincioși și i-a umplut, făcându-i să vorbească în limbi necunoscute (Faptele 2:1–12). În Faptele 2:14–39, Petru se adresează iudeilor adunați să vadă această minune, vestindu-le Evanghelia lui Isus. El citează o profeție din Vechiul Testament care spune că Duhul lui Dumnezeu va fi revărsat peste „orice făptură” (Faptele 2:17; Ioel 2:28) și că „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Faptele 2:21; Ioel 2:32).

Deși este puțin probabil ca Petru să fi avut deja în vedere neamurile, deoarece acest episod este anterior viziunii și întâlnirii sale cu Corneliu (Faptele 10), el înțelege cel puțin că Duhul lui Dumnezeu nu va mai fi limitat doar la profeți, preoți și regi. Este posibil ca Luca, scriind aceste evenimente, să fi avut în minte includerea neamurilor, arătând că, așa cum ucenicii sunt trimiși să ducă Evanghelia la Ierusalim, în Samaria și până la marginile pământului (1:8), tot astfel Duhul lui Dumnezeu va fi dat tuturor celor pe care El îi cheamă și care se întorc la El cu credință.

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Pilda Domnului Isus (Luca 15:11-24)
  • Cererea fiului (v. 11-16)
  • Reîntoarcerea fiului (v. 7-20a)
  • Reacția tatălui (v. 20b-24)
  1. Învățătura apostolului (Fapte 2:38-39)
  • Darul (v. 38)
  • Promisiunea (v. 39)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Ce crezi că l-a îndemnat pe tatăl din pildă să-i dea fiului său cel mic partea sa din moștenire?
  2. Când crezi că a trecut fiul cel mic prin cea mai adâncă vale a vieții sale?
  3. Ai trăit personal un exemplu de iertare ieșită din comun, așa cum este iertarea tatălui din această pildă?
  4. Ce este mai dificil: să-i primești cu brațele deschise pe credincioși noi sau pe cei care se reîntorc în biserică după o perioadă de răzvrătire?

APLICAȚII PRACTICE:

Cele două pasaje studiate astăzi au un element comun: dragostea lui Dumnezeu și dorința Lui de a-i primi pe cei care odinioară s-au rătăcit. Pilda rostită de Domnul Isus în Luca 15:11-32 subliniază bucuria pentru întoarcerea celui rătăcit. Fiul risipitor îi reprezintă pe vameșii și păcătoșii care se strânseseră să-L asculte pe Domnul Isus (Luca 15:1). Fratele mai mare (despre care nu se vorbește în textele studiate astăzi, vezi Luca 15:25-30) reflectă atitudinea fariseilor și cărturarilor –  potrivnicii Domnului Isus (15:2). În Faptele Apostolilor 2:38-39 ne întâlnim cu aceeași temă: chemarea la pocăință și promisiunea a ceea ce vor primi cei ce se pocăiesc. Deși textul se adresează mai întâi iudeilor, privit în lumina întregii Scripturi, pasajul acesta anticipează includerea neamurilor. Mesajul din Faptele 2:38-39 este relevant atât pentru cei care s-au depărtat și s-au întors, cât și pentru cei care au fost dintotdeauna departe până în momentul în care s-au apropiat pentru prima dată.

În bisericile de pretutindeni, sunt oameni care intră pentru prima dată într-o adunare, în vreme ce alții se întorc după o absență îndelungată. Dumnezeu îi întâmpină pe toți cu brațele deschise, iar cerurile se bucură pentru fiecare suflet care se pocăiește. În pilda aceasta, Dumnezeu este înfățișat ca tatăl care își așteaptă fiul, iar noi, cei care am rămas în biserică, suntem invitați să ne alăturăm Tatălui nostru ceresc în a-i primi cu brațele deschise pe cei care se întorc.

Când îl vedem pe cel rătăcit revenind acasă, sau pe cel necredincios venind la credință pentru prima dată, fie ca dragostea Tatălui să ne îndemne să le oferim un loc la masă și să îi primim ca pe frații și surorile noastre în Cristos.

Filed Under: Studii biblice

Păcat și iertare – Școala duminicală – 4 ianuarie 2026

January 3, 2026 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al Evangheliei folosind termenii lumină și întuneric așa cum sunt folosiți în 1 Ioan, să explicăm semnificația mărturisirii și să sărbătorim iertarea pe care ne-o dă Domnul Isus pentru păcatele noastre, umblând în lumină și căutând părtășia cu alți credincioși.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Ioan 1:5-10, 2:1-6

VERSETUL DE AUR: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curăţească de orice nelegiuire.” 1 Ioan 1:8-9

CONTEXTUL LECȚIEI: 

În Evanghelia sa, apostolul Ioan alege să nu-și menționeze numele, ci se prezintă drept ucenicul pe care îl iubea Isus (Ioan 19:26; 20:2; 21:7). Dragostea aceasta profundă a Mântuitorului l-a schimbat permanent pe apostol, modelându-i viața și scrierile. Nu e de mirare că termenul dragoste apare în Evanghelia lui Ioan mai des decât în toate celelalte trei Evanghelii la un loc.

Nu știm cu exactitate când a fost scrisă această Evanghelie și nici cele trei epistole ale sale, dar cei mai mulți cercetători consideră că au fost redactate spre sfârșitul primului secol. Asta înseamnă că au trecut mai multe decenii între momentul când Ioan a văzut personal dragostea lui Isus și clipa când a scris despre ea. Cu toate acestea, experiența i-a rămas vie în inimă, și dorința lui era ca toți credincioșii să ajungă să o cunoască la rândul lor ca o dragoste adevărată (1 Ioan 1:1–5).

În Noul Testament găsim patru liste ale apostolilor, iar numele lui Ioan apare de fiecare dată printre primele trei (Matei 10:2–3; Marcu 3:16–19; Luca 6:14–16; Faptele apostolilor 1:13). Ioan era știut ca făcând parte din așa-numitul „cerc apropiat” al ucenicilor lui Isus. Un exemplu clar este faptul că a fost unul dintre cei trei martori ai Schimbării la față a lui Isus, o experiență profundă în care Ioan L-a văzut într-o slavă dumnezeiască, iar fața și hainele Lui au început să strălucească într-o lumină albă orbitoare, asemenea soarelui (Matei 17:1–8; Marcu 9:2–8; Luca 9:28–35). Unii comentatori cred că această experiență extraordinară a influențat felul în care Ioan folosește metaforele despre lumină și întuneric în scrierile sale, inclusiv în pasajul studiat astăzi. Deși aceasta rămâne o ipoteză, forța imaginilor și profunzimea limbajului lui Ioan sunt de necontestat.

În versetele introductive ale primei sale epistole, cunoscută drept 1 Ioan, apostolul subliniază faptul că L-a văzut, L-a auzit și L-a atins pe Isus. Este foarte posibil ca această accentuare să fie o reacție la învățăturile false care începeau să se răspândească în vremea aceea. Una dintre ele era docetismul, o doctrină ce susținea că Isus nu a avut un trup real, ci doar părea să aibă unul. Această concepție se năștea din ideea greșită că materia ar fi prin natura ei rea și, prin urmare, Dumnezeu nu ar fi putut fi întrupat într-un trup omenesc. Ioan însă respinge ferm o astfel de idee! El afirmă cu tărie că L-a cunoscut pe Isus în mod personal și direct, iar această mărturie stă la temelia întregii sale scrieri.

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Adevărata părtășie (1 Ioan 1:5-7)
  • Dumnezeu este lumină (v. 5)
  • Umblarea în lumină (v. 6-7)

Lumina și întunericul

  1. Necesitatea mărturisirii (1 Ioan 1:8-2:2)
  • Noi și păcatul nostru (v. 8-10)
  • Păcatul nostru și Dumnezeu (v. 2:1-2)
  1. Umblarea în supunere (1 Ioan 2:3-6)
  • Cum știm că Îl cunoaștem (v. 3-5)
  • Cum știm că rămânem în El (v. 6)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Cum crezi că arată „umblarea în lumină”? Cum îi putem încuraja și pe alți credincioși să umble în lumină?
  2. În ce fel ne pot ajuta relațiile cu cei din jur să recunoaștem că avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu?
  3. Ce rol joacă faptele în viața noastră de credință?
  4. Care sunt roadele exterioare pe care ne putem aștepta să le observăm la urmașii lui Cristos?

APLICAȚII PRACTICE:

În multe domenii ale vieții este necesar să deosebim ceea ce este autentic de ceea ce doar pare autentic. Etichetele pot induce în eroare, afirmațiile pot fi exagerate, iar impresiile exterioare nu dezvăluie întotdeauna adevărul. Același principiu se aplică și vieții creștine. Încă de la începuturile Bisericii, credincioșii s-au confruntat cu provocarea de a discerne între credința autentică și mărturisirea lipsită de conținut.

Această realitate este foarte apropiată de ceea ce abordează Ioan în epistola sa: deosebirea afirmațiilor adevărate de cele false. Ioan folosește un ton ferm și părintesc pentru a sublinia că a pretinde că trăiești în lumină în timp ce umbli în întuneric înseamnă să te minți singur. Mesajul este limpede: umblarea trebuie să fie în acord cu mărturisirea de credință. Domnul nostru Isus Cristos a arătat că, în Ziua Judecății, mulți vor declara că Îl cunosc, aducând drept argument lista faptelor lor. Totuși, lipsa unei relații reale cu Cristos îi va duce la condamnare (Matei 7:21–23).

Ce adevăr puternic! În umblarea noastră spirituală, Domnul nostru Isus trebuie să fie standardul. Atunci când ne comparăm viața cu exemplul Lui, trebuie să ne întrebăm dacă vedem o reflectare a Lui sau o contradicție. Această autoevaluare și disponibilitate de a ne corecta drumul atunci când este nevoie sunt esențiale pentru o credință autentică.

Filed Under: Studii biblice

Materiale recente

  • Iosua luptă pentru Dumnezeu – Școala duminicală – 20 septembrie 2026
  • Israel își amintește lucrările lui Dumnezeu – Școala duminicală – 13 septembrie 2026
  • Convenția de la Tacoma – transmisie live
  • Lidia, o gazdă generoasă – Școala duminicală – 30 august 2026
  • Timotei, un lider cu o moștenire frumoasă – Școala duminicală, 23 august 2026
  • Saul din Tars, un apostol neașteptat – Școala duminicală, 16 august 2026
  • Ștefan, martirul neabătut – Școala duminicală – 9 august 2026
  • Cea de-a 113-a Convenție anul acesta la Tacoma, Washington
  • Toma, credinciosul nehotărât – Școala duminicală – 2 august, 2026
  • Maria, mama credincioasă – Școala duminicală – 26 iulie 2026
  • Zacheu, vameșul care s-a pocăit – Școala duminicală – 19 iulie 2026
  • Simon, ucenicul recuperat – Școala duminicală – 12 iulie 2026
  • Sutașul cel credincios – Școala duminicală – 5 iulie 2026
  • Ionatan și David, prieteni devotați – Școala duminicală – 28 iunie 2026
  • Amos, prorocul cel curajos – Școala duminicală – 21 iunie 2026

Recent Posts

  • Iosua luptă pentru Dumnezeu – Școala duminicală – 20 septembrie 2026
  • Israel își amintește lucrările lui Dumnezeu – Școala duminicală – 13 septembrie 2026
  • Convenția de la Tacoma – transmisie live
  • Lidia, o gazdă generoasă – Școala duminicală – 30 august 2026
  • Timotei, un lider cu o moștenire frumoasă – Școala duminicală, 23 august 2026

Recent Comments

    Archives

    • September 2026
    • August 2026
    • July 2026
    • June 2026
    • May 2026
    • April 2026
    • March 2026
    • February 2026
    • January 2026
    • December 2025
    • November 2025
    • October 2025
    • September 2025
    • August 2025
    • July 2025
    • June 2025
    • May 2025
    • April 2025
    • March 2025
    • February 2025
    • January 2025
    • December 2024
    • November 2024
    • October 2024
    • September 2024
    • August 2024
    • July 2024
    • June 2024
    • May 2024
    • April 2024
    • March 2024
    • February 2024
    • January 2024
    • December 2023
    • November 2023
    • October 2023
    • September 2023
    • August 2023
    • July 2023
    • June 2023
    • May 2023
    • April 2023
    • March 2023
    • February 2023
    • January 2023
    • December 2022
    • November 2022
    • October 2022
    • September 2022
    • August 2022
    • July 2022
    • June 2022
    • May 2022
    • April 2022
    • March 2022
    • February 2022
    • January 2022
    • December 2021
    • November 2021
    • October 2021
    • September 2021
    • August 2021
    • July 2021
    • June 2021
    • May 2021
    • April 2021
    • March 2021
    • February 2021
    • January 2021
    • December 2020
    • November 2020
    • October 2020
    • September 2020
    • August 2020
    • July 2020
    • June 2020
    • May 2020
    • April 2020
    • March 2020
    • February 2020
    • January 2020
    • December 2019
    • November 2019
    • October 2019
    • September 2019
    • August 2019
    • July 2019
    • June 2019
    • May 2019
    • April 2019
    • March 2019
    • February 2019
    • January 2019

    Categories

    • Evenimente
    • Studii biblice

    Meta

    • Log in
    • Entries feed
    • Comments feed
    • WordPress.org

    Copyright © 2026 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in