Archives for April 2023

SCOPUL LECȚIEI: Să urmărim primele faze ale răspândirii evangheliei în întreaga lume; să studiem la ce s-au referit ucenicii când l-au întrebat pe Domnul Isus despre restaurarea Israelului; și să ne aducem aminte că marea trimitere este o poruncă care se referă la fiecare dintre noi. 

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 1:1-11

VERSETUL DE AUR: Faptele Apostolilor 1:8a

„Ci voi veți primi putere când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi.”  – Fapte 1:8a

CONTEXTUL LECȚIEI

S-ar putea să ni se pară surprinzător faptul că un on dintre neamuri, care nu a fost apostol a scris o mai mare parte a Noului Testament decât oricine altcineva. Este vorba despre doctorul Luca (Coloseni 4:14). Scrierile sale în Evanghelia care îi poartă numele și cartea Faptele Apostolilor însumează 37.932 de cuvinte în greacă în 2.158 de versete. Prin comparație, Pavel a scris 32.408 de cuvinte în cele 2.033 de versete ale celor 13 epistole ale sale. Volumul mare al scrierilor lui Luca explică, de asemenea, de ce Evanghelia după Luca și cartea Faptele Apostolilor sunt separate. Scrierile se făceau pe suluri pe vremea lui Luca, iar lungimea maximă practică a unui sul era de aproximativ 10 metri. Evanghelia lui Luca și cartea Faptele Apostolilor au aproximativ două suluri de material, ceea ce face necesară o împărțire fizică. Luca a făcut acest lucru cu grijă împărțind cărțile în relatarea lui despre Isus și relatarea lui despre biserică. Puntea dintre cele două este înălțarea Domnului Isus, din Luca 24:50–53 și repetată în Fapte 1:6–9. Studiul atent al acestor două cărți arată că Luca a menținut standarde înalte pentru acuratețe. Acolo unde putem corobora detaliile sale istorice, el s-a dovedit a fi complet de încredere. De exemplu, Luca se referă la magistrații orașului Tesalonic prin cuvântul grecesc politarchas (Fapte 17:6, 8), un termen care nu se găsește în altă parte în literatura antică. Acest lucru i-a determinat pe cercetătorii anteriori să se întrebe dacă Luca a inventat acest cuvânt. Cu toate acestea, săpăturile arheologice au găsit de atunci inscripții care folosesc acest titlu, confirmând atenția lui Luca pentru detaliile exacte.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Prima promisiune (Fapte 1:1-5)
   1. O privire înapoi (v.1-3)
   2. O privire înainte (v. 4-5)

2. A doua promisiune (Fapte 1:6-8)

• Ucenicii au o întrebare (v. 6)
• Un răspuns exasperant (v. 7)
• O lucrare globală (v. 8)

3. A treia promisiune (Fapte 1:9-11)

• O plecare dramatică (v. 9)
• Mesajul îngerilor (v. 10-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cât de importante sunt dovezile istorice pentru viața noastră creștină? Cum ne ajută pasaje ca Ioan 14:11 și 20:30-31 să înțelegem că dovezile sunt mai importante decât mărturia personală sau experiența personală?
• Cum putem discerne voia lui Dumnezeu, ca să știm când să așteptăm și când să acționăm?
• Cum are loc „transformarea prin înnoirea minții” (Romani 12:2) astfel încât să putem cunoaște și recunoaște voia lui Dumnezeu?
• Cum putem răspunde celor care sunt fascinați de diverse speculații legate de revenirea Domnului Isus? Cum ne ajută textele biblice – Matei 24:27-31; 1 Tesaloniceni 4:13-16 și 2 Petru 3:3-15 – să avem un răspuns adecvat?
• Cum putem să fim pregătiți pentru revenirea Domnului Isus, fără a ignora lucrurile pe care sunteți chemați să le facem (Matei 24:36-51, 1 Tesaloniceni 4:15-5:23)?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Când ne gândim la marea trimitere, ne gândim la pasajul din Matei 28:19-20. Versiunea lui Luca din Fapte 1:8 poate fi rezumată în următoarele cuvinte: „Mergeți până la capătul pământului și fiți martorii Mei.” Nu există un conflict între aceste versiuni. În ambele cazuri, mesajul nu este doar pentru cei care l-au auzit în mod direct, la înălțarea Domnului Isus, ci este pentru toți creștinii. 

Ucenicii adevărați ai Domnului Isus sunt implicați în vestirea evangheliei în toată lumea. Pentru unii, această implicare presupune mutarea într-o zonă unde nu există lucrători care să vestească vestea pună. Alții sunt implicați prin susținea financiară a lucrării. Însă, pentru toți creștinii, vestirea evangheliei presupune consecvența dintre vorbele noastre și faptele noastre (Coloseni 4:5, 1 Timotei 3:7, etc).

Învățătura Noului Testament este că toți credincioșii trebuie să fie implicați în facerea de ucenici. Acest efort trebuie să fie motivat de dragostea noastră față de cei care nu Îl cunosc pe Domnul Isus și de dorința de a împlini porunca Domnului nostru (Ioan 14:15).  

SCOPUL LECȚIEI: Să prezentăm un rezumat al conversației dintre Domnul Isus cel înviat și Petru; și să explicăm relația dintre iubirea pentru Domnul Isus și îngrijirea oilor. 

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 21:15-19

VERSETUL DE AUR: Ioan 21:15

„După ce au prânzit, Isus i‑a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Ioan, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” „Da, Doamne”, I‑a răspuns Petru, „Tu știi că Te iubesc.” Isus i‑a zis: „Paște mielușeii Mei!””  – Ioan 21:15

CONTEXTUL LECȚIEI

Această lecție continuă imediat de unde s-a oprit lecția anterioară. Observăm că atenția se concentrează de la ucenici în general, la Petru în mod specific. Dar rețineți că, în timp ce Isus și Simon Petru vorbesc, ei sunt încă în prezența celorlalți, inclusiv a lui Ioan (vezi comentariul la 21:2e în lecția 7). Noul Testament mărturisește în diferite moduri despre rolul unic și continuu al lui Petru în lucrarea Domnului Isus și în viața cea mai timpurie a bisericii. Alături de Pavel, Petru se remarcă printre apostoli prin faima și influența sa. Petru (cunoscut și ca „Cefa”; Ioan 1:42) a fost unul dintre cei trei apostoli considerați de Pavel „stâlpi” ai bisericii (Galateni 2:9). Petru s-a remarcat devreme ca un conducător, îndrăzneț în cuvinte și fapte (exemple: Fapte 2:14–41; 3:1–10). El a fost printre primii care au recunoscut că, atunci când Domnul Isus le-a spus ucenicilor săi „mergeți și faceți ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19), chiar a vrut să meargă la neamuri fără a le cere să se apuce de practicile evreiești înainte de a-L accepta (Fapte 10:9–11:18; 15:6–11). Influența lui Petru a avut un ecou în întreaga biserică. Impactul evenimentelor din textul de astăzi este deci incalculabil.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Domnul Isus îi pune întrebări lui Petru (Ioan 21:15-17)
   • Prima întrebare (v. 15)
   • A doua întrebare (v. 16)
   • A treia întrebare (v. 17)
2. Domnul Isus îi spune adevăruri lui Petru (Ioan 21:18-19)

• Tinerețe (v. 18a)
• Bătrânețe (v. 18b-19)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum ne reafirmăm dragostea noastră pentru Domnul Isus în timpul de părtășie personală?
• Cum diferă aceste afirmații de dragoste față de Domnul Isus, când sunt făcute într-un mediu public?
• Cine sunt mielușeii menționați de Domnul Isus? Care este rolul nostru în îngrijirea acestor mielușei?
• Ce dovezi există în viața noastră că Îl iubim pe Domnul Isus cu adevărat?
• Ce versete biblice ne aduc aminte ce înseamnă cu adevărat să Îl iubim pe Domnul Isus?
• Ce putem câștiga spiritual când trecem prin experiențe nedorite? Cum putem să ne pregătim pentru astfel de experiențe, așa încât acestea să producă creștere spirituală?
• Ce putem face în prezent pentru ca moartea noastră, care este inevitabilă, să Îi aducă slavă lui Dumnezeu?

APLICAȚIE PRACTICĂ

La fel ca și Petru, fiecare dintre noi avem nevoie de răscumpărare, pentru că nu putem să ne asigurăm propria răscumpărare. Domnul Isus ne-a răscumpărat pe cruce și continuă să invite omenirea să accepte jertfa Lui pentru ispășirea păcatelor (Romani 3:25). 

După ce a fost răscumpărat, lui Petru i s-a încredințat o lucrare. Când ne mărturisim dragostea față de Domnul și Mântuitorul nostru, ne angajăm să ne modelăm trăirea după modelul Domnului Isus, ceea ce înseamnă că devenim mai preocupați de împlinirea voii Tatălui decât de propriile dorințe (Matei 16:24-27; Ioan 14:23-24). 

În al treilea rând, lucrarea presupune plătirea unui preț. Ca și Petru, acceptăm chemarea știind în mod clar că deoarece Domnul Isus a suferit, și noi suntem ai Lui, și viața noastră de credință va presupune și suferință (Ioan 15:18-16:4). 

În al patrulea rând, suferința vine cu o promisiune. Când suferim ca și Domnul Isus și pentru scopuri spirituale, Îi aducem slavă lui Dumnezeu, indiferent cât de umilitoare ne este soarta în ochii lumii (Matei 5:10-12). 

SCOPUL LECȚIEI: Să prezentăm elementele principale ale celei de a treia întâlniri dintre ucenici și Cristosul înviat; să înțelegem motivele pentru care ucenicii L-au recunoscut sau nu L-au recunoscut pe Domnul Isus; și să identificăm modalități practice de a-L recunoaște pe Dumnezeu la lucru în viețile noastre.  

TEXTUL LECȚIEI: IOAN 21:1-14

VERSETUL DE AUR: IOAN 21:12

„ „Veniţi de prânziţi”, le-a zis Isus. Şi niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine eşti?” căci ştiau că este Domnul.” – Ioan 21:12

CONTEXTUL LECȚIEI

Unii cercetători au sugerat că Ioan 21 nu a făcut inițial parte din Evanghelia după Ioan. Dovezile pentru acest lucru pot fi rezumate pe (1) faptul că Ioan 20:30–31 conține o concluzie naturală a Evangheliei; (2) diferențe percepute în limbaj, stil și conținut în comparație cu restul Evangheliei; și (3) o presupusă divergență față de relatarea lui Ioan înainte de capitolul 21. În ciuda acestor observații, cei care nu cred că Ioan 21 este original, susțin în general că a fost adăugat de apropiați ai lui Ioan la scurt timp după terminarea Evangheliei. Gândirea, în parte, este că Ioan 21:20–23 părea să sugereze că Ioan nu va muri. Când a murit, totuși, moartea poate să fi provocat suferință și să fi zdruncinat credința unora din comunitate, pe care epilogul era menit să o atenueze. Împotriva ideii că Ioan 21 nu este original este faptul că cele mai vechi manuscrise pe care le avem, toate includ epilogul. Nu există niciun motiv să credem că Evanghelia a circulat vreodată fără acest epilog. Și astfel de epiloguri pot fi găsite în alte scrieri antice, arătând că aceasta nu este o caracteristică literară deosebit de remarcabilă. Argumentele despre presupusele diferențe de limbaj și stil pot fi explicate prin diferențele de material care compun relatarea. Epilogul leagă, de asemenea, punctele libere ale Evangheliei, în special mântuirea lui Petru după tăgăduirea lui Isus, și adaugă dovezi suplimentare ale mărturiei fidele a lui Ioan despre viața și învățătura Domnului Isus. Mai mult, epilogul împlinește promisiunea Domnului Isus că se va întâlni cu ucenicii în Galileea (Matei 26:31–35; 28:5–10).

STRUCTURA LECȚIEI

1. La pescuit (Ioan 21:1-6)

• Eșecul ucenicilor (v. 1-3)
• Domnul Isus le poartă de grijă (v. 4-6)

2. „Este Domnul” (Ioan 21:7-14)

• Primii care au răspuns (v. 7)
• Al doilea grup care a răspuns (v. 8-9)
• Domnul Isus le dă de mâncare (v. 10-13)
• A treia înfățișare a Domnului Isus (v. 14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ați făcut vreodată parte dintr-un grup care a avut o experiență neobișnuită cu Domnul? Ar trebui să caute creștinii astfel de experiențe? De ce da și de ce nu?  Ce versete biblice pot fi folosite pentru a susține o astfel de poziție?
• Ce practici spirituale ne ajută să perseverăm când eforturile noastre par să ducă la eșec? Ce versete biblice ne oferă încurajare să ne bazăm pe Dumnezeu atunci când am eșuat?
• Ce lucruri ne împiedică să avem o relație mai apropiată de Domnul Isus?
• Ce putem învăța din ospitalitatea de care a dat dovadă Domnul Isus?
• Cum este diferită experiență căutării lui Dumnezeu ca și grup spre deosebire de căutarea lui Dumnezeu la nivel individual?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Timpul petrecut în jurul mesei este o oportunitate cu totul deosebită de a avea părtășie și prietenie. Care este diferența dintre părtășie și prietenie?

SCOPUL LECȚIEI: Să prezentăm un rezumat al conversației care a avut loc pe drumul spre Emaus; să facem o comparație între experiența ucenicilor când nu L-au recunoscut pe Domnul Isus și experiența lor după ce L-au recunoscut; și să Îi cerem lui Dumnezeu să ne deschidă ochii să vedem prezența Domnului Isus când ne aflăm pe propriul „drum spre Emaus”.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 24:13-27, 30-31

VERSETUL DE AUR: Luca 24:13

„Atunci li s-au deschi-s ochii și L-au recunoscut, dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.” –Luca 24:31

CONTEXTUL LECȚIEI

Lecția de astăzi urmează după ce femeile au descoperit mormântul gol (Luca 24:1–8; vezi lecția 5). Doi apostoli au vrut să vadă mormântul gol cu ochii lor (24:12; comparați cu Ioan 20:3–10). Mulți evrei din secolul I credeau în învierea trupească a morților drepți. Această doctrină are rădăcinile în anumite texte profetice din Vechiul Testament (vezi Daniel 12:1–3, 13; etc.). Textele iudaice din perioada dintre Vechiul și Noul Testament au dezvoltat această doctrină în continuare (vezi 2 Macabei 7:13–14; 12:43; etc.). Cu toate acestea, nu toți evreii au crezut în înviere (vezi Fapte 23:8). Urmașii Domnului Isus, deși sceptici față de mormântul gol, nu ar fi negat în totalitate această posibilitate.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Începutul călătoriei (Luca 24:13-16)

• Abătuți din cauza morții (v. 13-14)
• Domnul Isus li se alătură (v. 15-16)

2. Ucenicii își plâng de milă (Luca 24:17-24)

• Disperare (v. 17-21)
• Scepticism (v. 22-24)

3. Străinul răspunde (Luca 24:25-27, 30-31)

• Învățătura corectivă (v. 25-27)
• Arătarea la cină (v. 30-31)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt circumstanțele în care se cade să invocăm numele Domnului Isus în zilele noastre? (Fapte 3:6, 16; 9:27-28; 16:18; Coloseni 3:17 și Iacov 5:14)
• Cum trebuie să răspundă creștinii când planul lui Dumnezeu se dovedește a fi diferit de ceea ce ne-am așteptat?
• Cum ne ajută rugăciunea (Filipeni 4:6-7) să ne pregătim pentru astfel de situații?
• Cum putem răspunde celor care spun că Vechiul Testament nu este relevant pentru credința și viața creștină? Ce pasaje din Vechiul Testament putem folosi pentru prezentarea evangheliei?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Cei doi ucenici au suferit o transformare radicală după ce au stat la masă cu Mesia cel înviat. Tristețea și confuzia lor au fost înlocuite de bucurie, entuziasm și pace. Această transformare nu a avut loc decât după ce au acceptat lecția dată de Domnul Isus, privind împlinirea Scripturilor în înviere. Suntem noi gata să fim transformați de puterea Cuvântului lui Dumnezeu la lucru în viețile noastre?