Archives for November 2021

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm cum a primit Dumnezeu neamurile în Împărăția Sa și să înțelegem cum să ne purtăm și noi cu necredincioșii încercând să-i evanghelizăm și să-i ajutăm să intre și ei în Împărăția lui Dumnezeu. 

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 10:34-47 VERSETUL DE AUR: Faptele 10:34-35

Atunci, Petru a început să vorbească și a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, 35 ci că în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El.” — Faptele Apostolilor 10:34-35

CONTEXTUL LECȚIEI

Pasajul de astăzi este o parte a unei relatări mai ample care se întinde de la Fapte 10:1 până la 11:18. Lungimea acestei relatări, care cuprinde mai mult de 6% din cartea Faptelor, reflectă semnificația acesteia. Acest moment de cotitură din istorie a avut loc după ziua Rusaliilor, când apostolul Petru declarase în mesajul său din Evanghelie că „făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2:39). Având în vedere surpriza lui Petru din pasajul de astăzi, este posibil să fi presupus că „toți cei care sunt departe” se referă numai la toți evreii care erau departe (vezi Iacov 1:1). Textul lecției noastre îl prezintă pe Petru, în fața unui public dintre neamuri, pregătit să împărtășească Evanghelia. Acesta a fost un pas imens pentru Petru. Pentru evreii observatori, oamenii dintre neamuri erau păgâni, necurați, care ar fi putut pune în pericol puritatea religioasă și morală a apostolilor. Dar Dumnezeu a schimbat această mentalitate. Corecția a început cu două viziuni care au avut loc la distanță de aproximativ 21 de ore: prima către un centurion roman numit Corneliu (Fapte 10: 1-6) și a doua către apostolul Petru (10: 9-16). Locațiile respective erau orașele Caesarea Maritima și Iope, la aproximativ 30 de mile depărtare, pe coasta Mării Mediterane. Corneliu nu era un om obișnuit dintre neamuri. El avea experiență în rugăciunea la Dumnezeul lui Israel și era generos față de aproapele său (Fapte 10: 2). Cu toate acestea, nu există niciun indiciu că Corneliu s-a convertit pe deplin la iudaism. Luca (autorul Faptelor) se referă la oameni precum Corneliu ca fiind temători de Dumnezeu și / sau „devotați” (10: 2; 13:26; 17: 4, 17). Acest lucru era în contrast cu „prozeliții” – cei care s-au convertit pe deplin la iudaism (6: 5; 13:43). Chiar și așa, Dumnezeu, recunoscând sinceritatea credinței lui Corneliu, l-a ales pe acest om să fie punctul de plecare pentru extinderea Evangheliei la neamuri. Dumnezeu a ajuns la Corneliu prin intermediul unui înger, care l-a instruit să trimită după Petru (Fapte 10: 3-8). Apoi, Dumnezeu i-a dat lui Petru o vedenie în care apostolului i s-a poruncit în repetate rânduri să mănânce alimente interzise evreilor (10: 9-16). Aceasta a transmis un mesaj că ceea ce fusese declarat necurat nu mai era așa. Imediat după vedenia lui Petru, au sosit mesagerii lui Corneliu și l-au invitat pe Petru acasă la acesta (Fapte 10: 17-23). La sosire, Corneliu și Petru și-au împărtășit experiențele (10: 24–33). Textul de astăzi urmează imediat după aceasta. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Mesajul lui Petru (Fapte 10:34-43)

• Invitația lui Dumnezeu pentru neamuri (v. 34-35)
• Invitația lui Dumnezeu pentru evrei (v. 36-37)
• Misiunea Domnului Isus pentru lume (v. 38-41)
• Trimiterea Domnului Isus (v. 42-43)

2. Două rezultate (Fapte 10:44-47)

• Duhul s-a pogorât peste ei (v. 44-46a)
• Botezul (v.46b-47)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ați fost vreodată în situația să vă răzgândiți cu privire la un anumit lucru înțelegându-l mai bine din lumina Scripturii? Dați exemple.
• Ar trebui oare să avem o mărturie scrisă și pregătită, sau să vorbim cu alții despre Domnul Isus așa cum ne dictează contextul și ne călăuzește Duhul Sfânt pe moment? De ce? Vezi Matei 10:19.
• Cum putem să facem mai multă evanghelizare în locul în care ne-a așezat Dumnezeu? Care ar fi niște idei practice?

APLICAȚII PRACTICE

Domeniul de aplicare al mântuirii lui Dumnezeu este evidențiat în textul de astăzi, atunci când neamurile au primit o revărsare a Duhului lui Dumnezeu, așa cum primiseră evreii mai devreme. Unii încă se întreabă ce rol vor continua să joace fostele elemente de identificare ai poporului lui Dumnezeu precum circumcizia, legile alimentare, sărbătorile evreiești. Astfel de întrebări au fost soluționate la celebrul Conciliu de la Ierusalim, Fapte 15: aceste semne externe nu mai sunt esențiale pentru poporul lui Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu era să răspândească vestea mântuirii prin poporul său din vechiul legământ, evreii (Ioan 4:22). Domnul Isus era evreu, la fel și cei mai apropiați ucenici ai săi. Toți oamenii care nu erau evrei erau grupați într-o singură categorie: neamuri. (Samaritenii ar putea fi o categorie suplimentară complicată.) Pentru evreii devotați, neamurile erau considerate ca niște străini, cu excepția cazului în care aderau la Legea lui Moise (Exod 12: 48-49; etc.). Pasajul de astăzi a răsturnat toate acestea (vezi și Efeseni 2:13-18). Vestea bună este că Împărăția lui Dumnezeu este acum disponibilă pentru toți cei care cred (vezi Romani 1:16). Noi ar trebui să căutăm oameni precum Corneliu, oameni deschiși pentru Evanghelie, dar care nu au înțeles-o încă și ar dori să le-o explice cineva.

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm mireasa lui Cristos, să înțelegem implicațiile acestui concept și ce importanță extraordinară are acest statut. 

TEXTUL LECȚIEI: Apocalipsa 19:1-8 VERSETUL DE AUR: Apocalipsa 19:7

“Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit“ — Apocalipsa 19:7

CONTEXTUL LECȚIEI

O imagine majoră în cartea Apocalipsei este cea a „Babilonului” (vezi Apocalipsa 14: 8; 16:19; 17: 5; 18: 2, 10, 21; compară cu 1 Petru 5:13). Ioan folosește imaginea Babilonului pentru a descrie forțe care se opun voinței lui Dumnezeu și se opun poporului Său. Orașul Babilonului antic, atât de puternic în secolul al VI-lea î.Cr., a fost un loc neînsemnat pe scena mondială a secolului I d.Cr. Literatura apocaliptică folosește frecvent imagini vii pentru a sublinia anumite aspecte, iar imaginea Babilonului face exact acest lucru. În viziunea lui Ioan, Babilonul simbolizează puterile lumești care se opun lui Dumnezeu și poporului Său. Unii cercetători spun că, pentru cititorii lui Ioan, Babilonul era un termen ce reprezenta cetatea Romei (vezi 1 Petru 5:13). Atât Roma, cât și Babilonul au asuprit poporul lui Dumnezeu și s-au opus conducerii lui Dumnezeu. Cu secole înainte de Ioan, babilonienii (caldeii) fuseseră instrumentul lui Dumnezeu în pedepsirea lui Iuda (Ieremia 40: 1-3; Habacuc 1: 1-11; etc.). Dar babilonienii au mers prea departe și au ajuns la rândul lor obiecte ale mâniei lui Dumnezeu (Ieremia 50; Habacuc 2: 6-17). Babilonul a experimentat mânia divină pentru că s-a opus lui Dumnezeu atât în ​​cuvânt, cât și în faptă. În mod similar, Imperiul Roman a fost nesătul în cuceririle sale, deoarece a înrobit popoarele din lumea mediteraneeană din secolul I d.Cr. Palestina începuse să experimenteze puterea romană în 63 î.Cr., când Pompei a asediat Ierusalimul. Revolta evreiască din 66-70 d.Cr. a dus la distrugerea Ierusalimului și a templului. Ioan a scris cartea Apocalipsa la aproximativ 25 de ani după aceea. Înainte de pasajul de astăzi, Apocalipsa 18 schițează o lungă sărbătoare a căderii Babilonului, repetând acuzațiile împotriva acestuia. Acest text profetic garantează, prin extensie, căderea finală a tuturor regatelor și entităților care se opun lui Dumnezeu. Pasajul de astăzi ne arată ceea ce se întâmplă după prăbușirea acelor adversari ai lui Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Oamenii cerului (Apocalipsa 19:1-3)

• Slavă Dumnezeului minunat! (v. 1)
• Cinste Marelui Judecător (v. 2)
• Dreptate pentru totdeauna (v.3)

2. Tronul lui Dumnezeu (Apocalipsa 19:4-5)

• Închinare (v. 4)
• Poruncă (v. 5)

3. O mulțime unită (Apocalipsa 19:6-8)

• Voce triplată (v. 6)
• Poruncă întreită (v. 7a)
• Motiv (v.7b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce influență asupra vieții noastre ar avea rugăciunile în care să ne concentrăm mai mult asupra caracteristicilor lui Dumnezeu (atotcunoaștere, atotputernicie, dragoste) spre deosebire de lucrările lui Dumnezeu?
• Cum am putea ca biserică să ne îmbunătățim mesajul cu privire la ceea ce înseamnă teama de Dumnezeu? Cum ar trebui să ne schimbăm modul de viață pentru a reflecta în practică acest lucru?
• Ce înseamnă să trăim o viață care reflectă sfințenia descrisă în v. 8? Consultați și Isaia 61:10, Ezechiel 44:17 și Zaharia 3:4.

APLICAȚII PRACTICE

Nunțile sunt concepute pentru a crea amintiri și a păstra acele amintiri în mintea celor care participă. Prin urmare, hainele de nuntă sunt alese în mod normal cu mare grijă și coordonate pentru un efect maxim. Pregătirea unei nunți poate dura săptămâni întregi și, deoarece oamenii vor vorbi ani de zile despre ea – atât despre frumusețea ei, cât și despre greșeli – toată lumea se străduiește să se asigure că totul este „perfect”. Nunta dintre Miel și mireasa sa culminează cu salvarea miresei din puterea păcatului și a răului. Când Domnul Isus, Mielul, își primește mireasa, biserica, va fi cea mai minunată nuntă din toate timpurile! Mirele și-a făcut partea Sa, plătind prețul pentru păcat pe cruce. Dar mireasa are și ea rolul ei, având în vedere afirmația lui Ioan că „s-a pregătit” (Apocalipsa 19: 7). Domnul Isus ne-a oferit „hainele mântuirii” și „haina neprihănirii sale” (Isaia 61:10), dar noi trebuie să le îmbrăcăm.

SCOPUL LECȚIEI: Să aflăm de ce a dorit Dumnezeu să ne arate ce se petrece în cer și ce implicații are acest lucru asupra vieții noastre. Să medităm asupra perspectivei biblice cu privire la eternitate. În cele din urmă, având în vedere cele învățate din lecția de azi, să identificăm un obicei rău și să-l corectăm în lumina viitorului descris în cartea Apocalipsa.

TEXTUL LECȚIEI: Apocalipsa 11:15-19 VERSETUL DE AUR: Apocalipsa 11:15

“Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță. Și în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.”“ — Apocalipsa 11:15

CONTEXTUL LECȚIEI

În mod tradițional, s-a considerat că textul din Apocalipsa a fost primit de bisericile din Asia Mică (Turcia modernă) în ultimul deceniu al secolului I d.Cr. Acest lucru datează probabil scrierea sa în timpul domniei împăratului roman Domițian (care a domnit între 81 și 96 d.Cr.). Chiar dacă nu se știe sigur dacă acesta i-a persecutat pe creștini, este acceptat faptul că unul dintre predecesorii săi, împăratul Nero (care a domnit între 54 și 68 d.Cr.), a comis persecuții crunte asupra creștinilor din întreg imperiul. Cei pentru care scrie apostolului Ioan (autorul cărții Apocalipsa) ar fi cunoscut astfel de persecuții. Cheia pentru a înțelege Apocalipsa constă în recunoașterea tipului de literatură în care se încadrează, cunoscut sub numele de „apocaliptic”; acest tip de scriere poate fi găsit în alte părți ale Scripturii (vezi Isaia 13:10; 34: 4; Daniel 8: 9-10; Matei 24: 29-31; Marcu 13: 24-27 și Luca 21: 25-28). Literatura apocaliptică prezintă dezvăluirea pentru oameni, a unei realități mai mari, de către o ființă cerească (Dumnezeu sau îngeri). Realitatea care este dezvăluită include atât elemente ale timpului (în care sunt incluse mântuirea și judecata de final), cât și ale spațiului (realitatea unei alte lumi supranaturale).

În unele cazuri, literatura apocaliptică repetă de mai multe ori, o relatare cu detalii diferite, dar cu același final. De exemplu, imaginea peceților, a trâmbițelor și a potirelor din Apocalipsa descriu judecata dreaptă a lui Dumnezeu pe pământul rebel și păcătos. Actul final din fiecare serie este însoțit de fenomene meteorologice extraordinare care culminează cu închinare față de Dumnezeu pentru bunătatea și neprihănirea Lui. Partea centrală a cărții Apocalipsa se referă la trei seturi de câte șapte evenimente inițiate în Rai: ruperea peceților (Apocalipsa 6: 1-17; 8: 1-5), sunetul trâmbițelor (8:6-9) și revărsarea potirelor de judecată (16:1-21). Rezultatele de pe pământ sunt cataclismice. Fiecare set de evenimente se încheie cu un timp de închinare și adorare. 

Lecția de astăzi detaliază punctul culminant al celui de-al doilea dintre aceste trei seturi de evenimente. Contextul imediat pentru pasajul de astăzi este al celor șapte îngeri care erau gata să sune cele șapte trâmbițe (Apocalipsa 8: 6). Rezultatele primelor patru dintre cele șapte sunete de trâmbiță prezintă paralele cu cele 10 plăgi revărsate asupra Egiptului (vezi Exodul 7:14–11: 10). Textul de astăzi se concentrează pe al șaptelea și ultimul înger.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Declararea adevărului (Apocalipsa 11:15)

• Cel de-al șaptelea înger (v. 15a)
• Voci puternice (v. 15b)

2. Închinarea la Dumnezeu (Apocalipsa 11:16-18)

• Poziția bătrânilor (v. 16)
• Recunoașterea puterii (v. 17)
• Mesajul de judecată (v. 18)

3. Deschiderea templului (Apocalipsa 11:19)

• Conținutul (v. 19a)
• Vremea (v. 19b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce putem face atunci când o împărăție de pe pământ ne cere să facem ceva în contradicție cu Împărăția lui Dumnezeu? Folosiți următoarele pasaje pentru discuție: Marcu 12:17, Fapte 4:18-20, Romani 13:1-7, 1 Petru 2:13-17. 
• Bătrânii din textul nostru s-au aruncat cu fețele la pământ în fața Domnului. Cum am putea și noi să facem acest lucru în mod spiritual, în închinarea noastră?
• Care dintre cuvintele folosite în v.17 ne pot ajuta să ne adresăm altfel lui Dumnezeu sau să ne gândim altfel la El? De ce?
• Ce ar trebui să fie mai important pentru noi: răsplata raiului, sau teama de judecată? De ce?

APLICAȚII PRACTICE

O anumită biserică și-a închis porțile după 30 de ani de slujire. De-a lungul anilor, sute de oameni s-au închinat în acea biserică, dar în ultimii ani, numărul membrilor scăzuse la aproximativ 30. Menținerea proprietății devenise prea împovărătoare. Decizia de a închide această biserică și a vinde proprietatea a fost dificilă, dar necesară. Discuțiile din jurul deciziei au fost foarte emoționante. Membrii bisericii aveau amintiri plăcute de la nunți, botezuri și alte momente speciale petrecute în acea clădire. Deși au decis să închidă ușile lăcașului de cult, ei au căutat să discearnă cum să continue să se închine lui Dumnezeu și să slujească poporului său. Închiderea clădirii bisericii nu a însemnat că închinarea va înceta. În schimb, credincioșii au început să se închine în parcurile locale și împreună cu alte congregații. Ei au folosit banii din vânzarea proprietății bisericii pentru a finanța oportunități de misiune în orașul lor. Închinarea, slujirea și misiunea au continuat … și acesta este lucrul cel mai important.

Centrul de închinare al Israelului, templul, fusese distrus cu aproximativ 25 de ani înainte ca Ioan să scrie Apocalipsa. Dar cu aproximativ 40 de ani înainte de această distrugere, importanța templului din Ierusalim fusese înlocuită de moartea și învierea Domnului Isus (Matei 27: 50-51; Evrei 8: 1-10: 22). Aceasta a dus la o nouă înțelegere a „templului” (vezi 1 Corinteni 3: 16–17; 6:19; 2 Corinteni 6:16; Efeseni 2:21). Viziunea lui Ioan a prezentat o realitate și mai minunată – cea a templului ceresc al lui Dumnezeu în care închinarea continuă în eternitate.

SCOPUL LECȚIEI: Să găsim și să identificăm câteva exemple de imagini simbolice din Apocalipsa și să explicăm semnificația acelor imagini. Să înțelegem nevoia de închinare corporativă în lumina mulțimii închinători din orice neam și orice seminție descrisă în pasajul acesta din Apocalipsa.

TEXTUL LECȚIEI: Apocalipsa 7:9-17 VERSETUL DE AUR: Apocalipsa 7:14

“„Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu știi”. Și el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului.“ — Apocalipsa 7:14

CONTEXTUL LECȚIEI

Unii creștini cred că Apocalipsa vorbește doar despre viitor. Alții cred că în această carte a Bibliei se vorbește într-un limbaj codat despre oamenii și evenimentele din primul secol d.Cr. Alții cred că este o carte figurativă sau simbolică, folosind imagini vii pentru a preda lecții spirituale. Apoi, există problema abordărilor separate ale secțiunilor constând din capitolele 1-3; 4-19 și 20-22! Indiferent de perspectiva interpretativă, trei lucruri ar trebui respectate de către cititorii atenți. În primul rând, Apocalipsa combină elemente ale epistolelor antice, ale textelor profetice și ale literaturii apocaliptice. Ea este considerată parțial o epistolă, deschizându-se cu o formulă de salut epistolară (Apocalipsa 1: 4-7) și, de asemenea, se adresează unor anumite biserici (vezi capitolele 2 și 3). Apocalipsa este considerată o formă de profeție (1:3), dată lui Ioan pentru ca acesta să poată declara „mărturia lui Isus Cristos” (1: 9). Apocalipsa este, de asemenea, considerată un text apocaliptic. În perioada în care Ioan și-a înregistrat revelația, textele apocaliptice erau considerate normale. Acesta a fost un tip de literatură foarte stilizat, scris pentru a dezvălui planul lui Dumnezeu pentru lume, atât în ​​trecut, cât și pentru viitor. Literatura apocaliptică prezintă deseori acest plan prin imagini vii și criptice. O înțelegere adecvată a Apocalipsei necesită recunoașterea imaginilor și a limbajului literaturii apocaliptice (comparați Matei 24: 29-31; Marcu 13: 24-27; Luca 21: 25-28). În al doilea rând, cartea Apocalipsa este încărcată cu aluzii la Vechiul Testament și presupune familiarizarea publicului cu sursa lor (comparați Isaia 6: 1-3; Ezechiel 1:18, 22, 26-28; și Apocalipsa 4). Apocalipsa stă pe umerii cărții Geneza (Geneza 1: 1; vezi Apocalipsa 21: 1), Exod (Exod 19: 6; vezi Apocalipsa 1: 5-6), Daniel (Daniel 7:13; vezi Apocalipsa 1: 7, 13 ; 14:14) și chiar Psalmii (Psalmul 2: 9; vezi Apocalipsa 2:27; 12: 5; 19:15). Cea mai deplină înțelegere a Apocalipsei își găsește rădăcinile în Vechiul Testament. În al treilea rând, Apocalipsa pune accentul pe lauda adusă lui Dumnezeu. Textul este plin de scene poetice de închinare (vezi Apocalipsa 4: 8; 5: 9-13; 7: 10-17; 11: 15-18; 12: 10-12; 15: 3-4; 16: 5– 7; 19: 1-8). Apocalipsa îi cheamă pe oameni să se închine „Dumnezeului nostru, care stă pe tron” și „Mielului”. Pasajul de astăzi continuă viziunea lui Ioan despre Rai. Au avut loc mai multe evenimente uimitoare: intrarea glorioasă a Mielului în sala tronului (Apocalipsa 5: 6) și introducerea unui sul sigilat și deschiderea acestuia (5: 1; 6: 1-17), ducând la adunarea dramatică a slujitorilor lui Dumnezeu (7: 1–8). Ioan și-a îndreptat apoi atenția spre marea mulțime de oameni și a asistat la închinarea lor.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O mare mulțime (Apocalipsa 7:9-10)

• Din orice neam (v. 9)
• Toți lăudau pe Domnul (v. 10)

2. Un grup de închinare (Apocalipsa 7:11-12)

• Acte de închinare (v. 11)
• Cuvinte de adorare (v. 12)

3. Martori îmbrăcați în haine albe (Apocalipsa 7:13-17)

• Haine spălate în sângele Mielului (v. 13-14)
• Slujitori protejați de nevoi (v. 15-16)
• Lacrimile vor fi șterse (v.17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Când discutăm despre unitatea în închinare în bisericile noastre, ne lovim adesea de mai multe probleme precum cele generaționale, sau de limbă (română v. limba locală). Cum am putea depăși aceste obstacole în calea unității și să rămânem uniți în închinare?
• Studiind pasajul acesta din Apocalipsa, cum credeți că am putea să ne îmbunătățim închinarea corporativă? Dați câteva exemple practice.

APLICAȚIE PRACTICĂ

Apocalipsa 7 este un punct culminant în Biblie în ceea ce privește închinarea și lauda. Acest pasaj transcende spațiul și timpul. În el învățăm că, deși suferința există, trebuie întotdeauna să avem o speranță plină de credință datorită mântuirii plătite și aduse de sângele Mielului, Domnul Isus. În vremuri de bucurie sau suferință, acest fapt ar trebui să ne unească în laudă și închinare. Fie ca noi să fim un popor care trăiește în speranță în timp ce așteptăm ziua în care nu vom mai flămânzi și însetați, ziua în care toate lacrimile vor dispărea. Până în acea zi, viața noastră să fie plină cu laudă și închinare pentru Dumnezeu care stă pe tronul său ceresc și pentru Mielul care aduce mântuirea.