SCOPUL LECȚIEI: să identificăm ce primesc creștinii prin credință, să comparăm și să facem deosebirea între reconcilierea cu Dumnezeu și reconcilierea între oameni și să ne propunem să împărtășim cu un necredincios o poveste personală despre cum era viața noastră înainte și cum a fost după împăcarea lui Dumnezeu.
TEXTUL LECȚIEI: Romani 5:1-11
VERSETUL DE AUR: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” Romani 5:1
CONTEXTUL LECȚIEI:
Romani 5 depinde complet de analiza precedentă a lui Pavel despre reacția omenească la mesajul evanghelic din Romani 4., Pavel spunea că, potrivit experienței lui Avraam adevărata temelie a relației cu Dumnezeu este încrederea în făgăduințele Sale – cu alte cuvinte, credința. Capitolul 5 reprezintă o extensie a acestei argumentări.
Textul lecției de astăzi ne oferă un argument important pentru faptul că ucenicii lui Isus își clădesc viața cu încredere în făgăduințele lui Dumnezeu, dar că, în ciuda acestui lucru, se confruntă cu greutăți. Cei care suferă se pot întreba dacă a venit sau nu vremea cea nouă a îndurării lui Dumnezeu. În trecut, prorocii arătau faptul că anumite greutăți se datorau judecății lui Dumnezeu pentru păcat (exemplu: Numeri 14:20-23; Ieremia 21:4014). Să fie suferința creștinului tot un rezultat al judecății lui Dumnezeu?
În altă parte, Pavel vorbea despre propria sa suferință ca dovadă a lucrării lui Dumnezeu în viața lui (2 Corinteni 4:7-12; 11:23-30). Pavel avea să fie executat la Roma, în anul 67 sau 68 d.Cr. După socoteala lui, și aceasta a fost tot o ocazie de a fi asemenea lui Cristos (Filipeni 1:21; 3:7-11). Transformarea pentru a fi asemenea lui Cristos include anumite etape, printre care o nouă înțelegere a suferinței, reconcilierea, o prietenie tot mai profundă cu Dumnezeu și în cele din urmă, salvarea din lațul păcatului și al morții. Pavel cercetează fiecare dimensiune a acestor înrâuriri în textul nostru de astăzi.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Efectele justificării (Romani 5:1-5)
- Pace cu Dumnezeu (v. 1)
- Intrarea în starea de har (v. 2)
- Domeniul de aplicare (v. 3-5)
- Efectele crucii (Romani 5:6-11)
- Împăcarea cu Dumnezeu (v. 6-10)
- Ne bucurăm (v. 11)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Cum trăiești pacea cu Dumnezeu? Care sunt obiceiurile pe care le-ai putea ajusta în așa fel încât să experimentezi mai profund statutul tău de împăcare cu Dumnezeu?
- Ce fel de rol joacă „bucuria în necazuri” în generarea caracteristicilor înșirate de Pavel în versetul 5:3?
- Care este cea mai mare jertfă pe care a-i face-o pentru o persoană pe care o cunoști și pe care o iubești? Ce jertfă ai face în numele unui om pe care nu îl cunoști? Dar pentru un om pe care îl consideri dușman?
APLICAȚII PRACTICE:
Toate societățile omenești consideră că anumite fapte sunt respectabile, în vreme ce altele sunt rușinoase, existând mai multe grade între cele două extreme – onoare și rușine. Pentru că urmau un Mesia răstignit, creștinii bisericii primare s-au văzut nevoiți să-și revizuiască perspectiva propriei culturi despre onoare și rușine. Această transformare a minții i-a ajutat să îndure suferințele la care au fost supuși pentru credința lor fie de către familiile lor, fie de către orânduirea țării lor. Au ajuns la concluzia că viața omenească nu este un concurs pentru o cantitate limitată de onoare și că adevărata sursă a onoarei este Dumnezeu. Dumnezeul care L-a înviat din morți pe Isus avea să-i învie și pe ei. Au trecut prin suferințe, nu de dragul chinului, ci pentru că prin suferință Îl puteau imita pe Isus Cristos. Această nădejde radicală le-a permis să facă față fie disprețului public, fie dificultăților personale cu o inimă deschisă și cu o gândire încrezătoare.
Nădejdea aceasta radicală ne permite să facem același lucru și în zilele noastre. Capacitatea de a îndura suferința asemenea lui Cristos ne arată că vremea cea nouă stă să vină și că promisiunile lui Dumnezeu de a-i proteja pe cei care se încred în El sunt demne de crezare.