Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Moștenirea Împărăției – Școala duminicală – 6 august 2023

August 2, 2023 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: Să descriem în detaliu roada Duhului Sfânt (cele nouă atribute), să putem prezenta contrastul dintre faptele firii pământești și roada Duhului, și să dezvoltăm un plan pentru a elimina una din faptele firii din viețile noastre.

TEXTUL LECȚIEI: GALATENI 5:13-26

VERSETUL DE AUR: GALATENI 5:13

„Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pămîntească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.”– Galateni 5:13

CONTEXTUL LECȚIEI

Pavel a scris epistola către Galateni pentru a adresa o situație controversată care exista în sânul bisericilor pe care le-a înființat în prima călătorie misionară. Unii credincioși credeau că creștinii dintre neamuri erau obligați să respecte anumite reguli din Legea lui Moise pentru a face parte din poporul lui Dumnezeu (Galateni 1:6; 5:2-6; vezi Fapte 15:1-5).

Pavel precizează că nu faptele legii, ci credința în Domnul Isus, este factorul definitoriu al poporului lui Dumnezeu (Galateni 2:15-16; 3:1-6). Dumnezeu a dat poporului Israel Legea lui Moise ca și îndreptar până la împlinirea promisiunii în Domnul Isus (3:23-25). Moartea și învierea Lui au deschis ușa pentru toate neamurile să intre în familia lui Dumnezeu. Faptele legii (3:10-12), în special tăierea împrejur (5:2-6), nu i-au ajutat pe oameni să trăiască conform standardului lui Dumnezeu – dedicați complet lui Dumnezeu în sfințenie. Dar în Domnul Isus, prin Duhul Sfânt, există libertatea și puterea de a face acest lucru.

STRUCTURA LECȚIEI

  1. Trăirea în libertate (Galateni 5:13-18)
  • Împlinirea legii lui Dumnezeu (v. 13-15)
  • Umblarea cu Dumnezeu (v. 16-18)
  1. Respingerea faptelor firii (Galateni 5:19-21)
  • Lista faptelor care duc la moarte (v. 19-21b)
  • Consecințe mortale (v. 21c)
  1. Urmăriți roada Duhului (Galateni 5:22-26)
  • Lista faptelor care duc la viață (v. 22-23)
  • Model de viață (v. 24-26)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  • Ce putem face pentru a ne asigura că umblarea noastră este o expresie a Duhului lui Dumnezeu care trăiește în noi?
  • Există beneficii în a cere unui creștin matur să ne ghideze în calitate de mentor în această umblare?
  • Lumea are tendința de a reacționa cu ură, dezbinare și mânie. Cum este chemată biserica să răspundă, pe baza textului din Iacov 1:19-27?
  • Cum ne ajută darurile spirituale (Romani 12:6-8; 1 Corinteni 12:4-11) să căutăm binele altora?
  • Cum putem crește în dragoste (1 Corinteni 13), astfel încât să dăm dovadă de atenție la nevoile altora?
  • Cum putem explica unui creștin nou în credință ce înseamnă a „răstigni firea pământească” (Galateni 5:24)? Cum ne ajută în acest sens textul din Romani 7:22-8:17?
  • Cum se transpune roada Duhului (Galateni 5:22-23) în dragostea față de aproapele nostru?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Libertatea pe care o avem în Domnul Isus nu este o permisiune de a face orice, de a trăi mânați de impulsurile firii pământești. Din contră. Este o invitație la înfrânarea poftelor, sau auto-disciplină, așa încât faptele noastre să reflecte îndemnurile Duhului și să aducă glorie lui Dumnezeu.

Roada Duhului se dezvoltă în mod treptat în viețile noastre (Filipeni 2:12-13, 2 Corinteni 3:18). Ea se reflectă progresiv în cadrul procesului de sanctificare personală, numită de Pavel „ducerea până la capăt a mântuirii noastre.”

Filed Under: Studii biblice

Materiale recente

  • Convenția de la Tacoma – transmisie live
  • Lidia, o gazdă generoasă – Școala duminicală – 30 august 2026
  • Timotei, un lider cu o moștenire frumoasă – Școala duminicală, 23 august 2026
  • Saul din Tars, un apostol neașteptat – Școala duminicală, 16 august 2026
  • Ștefan, martirul neabătut – Școala duminicală – 9 august 2026
  • Cea de-a 113-a Convenție anul acesta la Tacoma, Washington
  • Toma, credinciosul nehotărât – Școala duminicală – 2 august, 2026
  • Maria, mama credincioasă – Școala duminicală – 26 iulie 2026
  • Zacheu, vameșul care s-a pocăit – Școala duminicală – 19 iulie 2026
  • Simon, ucenicul recuperat – Școala duminicală – 12 iulie 2026
  • Sutașul cel credincios – Școala duminicală – 5 iulie 2026
  • Ionatan și David, prieteni devotați – Școala duminicală – 28 iunie 2026
  • Amos, prorocul cel curajos – Școala duminicală – 21 iunie 2026
  • Ana, cea stăruitoare în rugăciune – Școala duminicală – 14 iunie 2026
  • Debora, judecătoarea credincioasă – Școala duminicală – 7 iunie 2026

Copyright © 2026 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in