SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă contextul istoric în care a trăit omul Isaia, să facem legătura între contextul său istoric și asigurările specifice pe care le-a dat cu privire la credincioșia lui Dumnezeu și să scriem o mărturie despre felul în care am experimentat la nivel personal credincioșia lui Dumnezeu.
TEXTUL LECȚIEI: Isaia 25:1-10
VERSETUL DE AUR: „Domnul oștirilor pregătește tuturor popoarelor, pe muntele acesta, un ospăț de bucate gustoase, un ospăț de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi și limpezite.” Isaia 25:6
CONTEXTUL LECȚIEI:
Textul lecției de astăzi provine dintr-o secțiune a cărții Isaia, care este adesea numită „Apocalipsa lui Isaia” (cap. 24–27), pentru că scenele descrise sunt similare cu limbajul apocaliptic (adică reprezentări care descriu sfârșitul lumii) pe care îl întâlnim în cartea Apocalipsei (compară cu Zaharia 9–14; Marcu 13:24–27).
Isaia a devenit proroc în anul în care a murit regele Uzia al Iudei, în jurul anului 740 î.Cr. (Isaia 6:1–10). Până la intrarea în scenă a lui Isaia, israeliții fuseseră împărțiți în două țări timp de aproape 200 de ani: regatul de nord al Israelului și regatul de sud al Iudei. Prorocul a avut o lucrare lungă, care s-a întins pe parcursul câtorva decenii în Iuda, în timpul domniilor lui Iotam, Ahaz și Ezechia.
Lucrarea lui Isaia a început într-o perioadă de prosperitate economică și militară (Isaia 2:7). Dar putrezirea spirituală se instalase (2:8) și nu era decât o chestiune de timp până când Dumnezeu avea să intervină (2:9–4:1).
Intervențiile lui Dumnezeu au venit sub forma oprimării din partea unor puteri străine (Isaia 7:20). Un astfel de exemplu s-a întâmplat în timpul domniei lui Ahaz al Iudei (735–716 î.Cr.) când Aramul (Siria) și regatul de nord al Israelului s-au unit împotriva Iudei (2 Împărați 16:1–10). Ahaz a „salvat” Iuda prin intermediul unei alianțe necinstite cu Asiria (16:7–9). Asiria a ajung să cucerească în cele din urmă Israelul de nord și să-i exileze pe locuitorii săi în anul 722 î.Cr. (17:6). Cetatea Ierusalim (în Iuda) a scăpat ca prin urechile acului de același destin în anul 701 î.Cr. (18:13–19:27), dar a fost doar un lucru temporar. Reacția Ierusalimului la acea perioadă de întuneric iminent avea să dezvăluie ceea ce îi interesa cu adevărat pe locuitorii ei (Ieremia 7:1–8; compară cu Isaia 42:20–25).
Isaia a slujit ca proroc în vremuri dificile, dar le-a și prevăzut — nu doar pentru Iuda, ci și pentru națiunile idolatre din jurul ei, cum ar fi Egiptul, Edomul și Tirul (Isaia 14:28–23:18). Deși punerea oamenilor în fața propriului păcat era o latură importantă a slujirii prorocilor, nu era singura lor funcție; ei dădeau și speranță. Pe când cititorul ajunge la Isaia 24, situația pare complet lipsită de speranță. Cele 23 de versete ale acestui capitol ne oferă predicții sumbre despre nimicirea întregului Pământ. Motivul ne este dat în Isaia 24:5: „Țara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu țineau poruncile și rupeau legământul cel veșnic!” Sfințenia nemărginită a lui Dumnezeu care reiese din Isaia 24 este urmată de mesajul dragostei lui Dumnezeu în Isaia 25. Aici, primim un mesaj al speranței — lecția de astăzi.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Laudă adusă Domnului (Isaia 25:1-5)
- Pentru judecata Sa (v. 1-3)
- Pentru îndurarea Sa (v. 4-5)
- Domnul pregătește un ospăț (Isaia 25:6-8)
- Invitație la cină (v. 6)
- Scăparea de moarte (v. 7-8)
- Mărturia despre El (Isaia 25:9-10a)
- Ce vor zice (v. 9)
- Ce vor face (v. 10)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Ce efecte crezi că vei observa dacă îți amintești zilnic de făgăduințele minunate pe care ți le-a împlinit Dumnezeu?
- În ce fel demonstrează biserica grija lui Dumnezeu pentru cei săraci?
- În ce fel beneficiază sau ar putea beneficia adunarea ta de pe urma interacțiunii cu creștini de diferite naționalități?
- Atunci când te gândești la moarte, ai tendința să meditezi mai mult la siguranța lucrării lui Dumnezeu sau la incertitudini legate de cum va fi viața de apoi? Cum te ajută oricare dintre variante atunci când vine vorba să vorbești cu alții care nu-L cunosc pe Domnul despre speranța ta în El?
APLICAȚII PRACTICE:
Isaia 25 a oferit un mesaj al speranței pentru poporul legământului cu Dumnezeu. Ca reacție, în Isaia 26 s-a prezis că Iuda va cânta o cântare de laudă și victorie. Mesajul textului lecției de astăzi a asigurat această cântare. Spuneam în Contextul Lecției că pasajul din Isaia 24–27 a fost numit „Apocalipsa lui Isaia”; ideea finală a acestei secțiuni este aceasta: va veni o zi când Dumnezeu își va aduna poporul pentru a-L adora într-un loc pe care l-a sfințit El.
Oamenii trăiesc oprimarea în diferite feluri și la diferite intensități. Însă toți experimentează moartea. Evident că trebuie să folosim metode și motivații evlavioase pentru a depăși și învinge oprimarea și nedreptățile și să depunem eforturi înspre asigurarea sfințeniei vieții. Însă făcând aceste lucruri, ar trebui să ne reamintim faptul că prezența deplină a dreptății și absența morții din viața care va veni sunt aspectele asupra cărora ar trebui să ne concentrăm. Ea se apropie! Îndreptându-ne atenția spre acest lucru, vom experimenta și ne vom aștepta la credincioșia neclintită a lui Dumnezeu pentru nădejdea noastră în mântuirea finală.
O modalitate prin care ne putem exprima această nădejde este să ne exersăm recunoștința. Putem face lucrul acesta în mai multe feluri. Unii o fac prin intermediul muzicii, scriind și interpretând cântări. Alții o fac prin contactul personal cu alții. Iar alții ____________ (aici puteți completa dumneavoastră). Una din cele mai simple căi prin care să ne exprimăm recunoștința și să devenim mulțumitori, chiar și în încercări, este să ne creăm o listă zilnică a recunoștinței, pe care să o consultăm imediat ce ne trezim dimineața sau seara, chiar înainte să mergem la culcare. O listă zilnică a recunoștinței ne va reaminti de multele daruri ale lui Dumnezeu. Vorbind despre aceste daruri, ne exprimăm mulțumirea. Prin rostirea lor, ne exprimăm și așteptările noastre cu privire la alte lucruri bune de la Dumnezeu, printre care și moartea morții. O listă a recunoștinței va reorienta felul în care trecem printr-o încercare, ne va recentra credința și ne va ajuta să ne exprimăm nădejdea în viitor.
Credincioși în Isus fiind, anticipăm și tânjim chiar după ospățul mesianic găzduit de Isus în prezența lui Dumnezeu (Matei 26:29). Așa cum Israelul a împărtășit binecuvântările lui Dumnezeu prin altar, atunci când poporul a mâncat jertfele, la fel noi suntem în părtășia trupului și a sângelui lui Isus la Cină, atunci când mâncăm și bem (1 Corinteni 10:14–17). Este o avanpremieră a ospățului mesianic. Atunci când mâncăm și bem la masa Domnului, mulțumim pentru trupul și sângele Domnului. De asemenea, ne amintim de credincioșia lui Dumnezeu și tânjim după moartea morții. Mâncăm și bem, iar apoi ieșim în lume să slujim, mângâiați de speranță (Faptele Apostolilor 20:7–12).