TEXTUL LECȚIEI: Zaharia 8:1-8, 11-17

VERSETUL DE AUR: Zaharia 8:15

„tot aşa, acum, Mă întorc în aceste zile şi hotărăsc să fac bine Ierusalimului şi casei lui Iuda. Nu vă temeţi!” – Zaharia 8:15

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem și să descriem modurile în care Dumnezeu promite pacea. Să explicăm ce înseamnă râvna lui Dumnezeu pentru poporul Lui.

CONTEXTUL LECȚIEI

Deşi este mult mai scurtă, cartea lui Zaharia poate fi aşezată alături de profeţiile lui Isaia, Daniel şi Ezechiel în ceea ce priveşte bogăţia de informaţii asupra „vremurilor viitoare”. Împreună, aceste patru cărţi sunt corespondentul Apocalipsei din Noul Testament.

Există viitor pentru cei care au trecut prin pedeapsă? Pentru evreii ai căror părinți au fost pedepsiți aspru de Dumnezeu prin robia babiloniană, cartea lui Zaharia răspunde așa: Da, există un viitor dincolo de pedeapsă! Dumnezeu se îndură de poporul Său și-i pregătește un viitor strălucit!

Ca şi Hagai, Zaharia este un profet al reconstrucţiei. El este ridicat de Dumnezeu să vorbească evreilor care se întorseseră în Palestina după cei 70 de ani petrecuţi în robia Babiloniană și să le redea speranța mesianică. Altădată un neam puternic şi vestit, evreii ajunseseră acum doar o rămășiță care locuia în ţara lor doar datorită bunăvoinţei unui stăpânitor al lumii de atunci. Situaţia lor materială, politică şi socială era vrednică de toată mila. În acest context, Dumnezeu i-a folosit pe Hagai şi Zaharia să le spună celor întorşi din Babilon că nu trebuie să se oprească la prezentul dezolant, ci trebuie să spere şi să lucreze pentru viitorul glorios pregătit de Iehova. Hagai a avut un mesaj aspru şi critic; prin Zaharia, Dumnezeu a lucrat altfel: mesajul lui Zaharia a trecut repede peste neajunsurile prezentului descoperindu-le viitorul strălucit care îi aşteaptă. Zaharia este un vestitor al slavei şi al lucrărilor lui Mesia. Cartea lui Hagai este scurtă și nu consemnează nici o singură vedenie măcar. Cartea lui Zaharia este lungă și conține opt viziuni. Hagai se adresează lucrării prezente pe care trebuia să o facă poporul. Zaharia îi motivează pe evrei îndemnându-i să privească în viitor. Amândouă mesaje au fost necesare atunci și amândouă ne sunt de folos și astăzi.

Pentru a descrie planurile viitoare pe care le-a făcut Dumnezeu cu poporul ales, Zaharia a primit de la Domnul opt vedenii, patru predici şi două rostiri profetice (oracole). Capitolele 7 și 8 sunt o dezbatere despre post prilejuită de o întrebare a celor întorși din robie.

Primele 8 capitole ale cărţii au fost scrise ca o încurajare a poporului în lucrarea de rezidire a Templului. Ultimele 6 capitole au fost adăugate după terminarea reconstrucţiei şi prevestesc lucrarea lui Dumnezeu prin Mesia. Mesajul din cartea lui Zaharia a trecut de la stăpânirea popoarelor străine la stăpânirea lui Mesia, de la pedeapsă la vremuri de pace şi de la nelegiuire la trăirea în sfinţenia prezenţei Domnului.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Stabilitate  (Zaharia 8:1-8)

• Întoarcerea în Sion (v. 1-3)
• Reconstrucția Ierusalimului (v. 4-8)

2. Prosperitate (Zaharia 8:11-17)

• Schimbare (v. 11-15)
• O nouă responsabilitate (v. 16, 17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce înseamnă râvna lui Dumnezeu pentru Sion (v. 2)? Cum poate fi râvna plină de mânie? Ce legătură este între râvnă și gelozie? (Vezi Zaharia 1:14, Ezechiel 8:3, 5, Isaia 9:7, 37:32, 59:17, 63:15, 2 Cor. 11:2, Filipeni 3:6)
• De ce schimbă Dumnezeu numele Ierusalimului și al muntelui (v. 3)?
• Ce este „rămășița poporului”?
• Care sunt lucrurile pe care le urăște Domnul conform acestui pasaj? Cum putem să ne ferim de ele?

APLICAȚII PRACTICE

Capitolele 7 și 8 din cartea Zaharia încep partea mesianică a profeției și introduc promisiuni cu privire la venirea lui Mesia și la consecințele respingerii Lui. Dragostea lui Dumnezeu pentru Sion, cetatea Lui aleasă, face să se manifeste gelozia amestecată cu mânie din partea Lui împotriva celor ce-l oprimau. Dumnezeu s-a întors la popor ca să-l binecuvânteze, așa cum Domnul Isus a venit la noi ca să ne mântuiască. Planul lui Dumnezeu pentru noi include mântuirea prin Domnul Isus, schimbarea vieții noastre și o nouă responsabilitate pe care o avem să trăim ca oameni răscumpărați prin jertfa Domnului Isus. Acest lucru este un har deosebit, ce trebuie să ne motiveze să trăim numai în credința în Domnul Isus.

TEXTUL LECȚIEI: Țefania 3:14-20

VERSETUL DE AUR: Țefania 3:19

Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strânge pe cei ce au fost izgoniţi şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum. – Țefania 3:19

SCOPUL: Să identificăm elementele restaurării relației dintre popor și Dumnezeu, și să înțelegem care este semnificația fiecăruia dintre ele. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Ţefania a fost un prinţ din familia lui David care a fost chemat de Dumnezeu la slujba profeţiei. El a fost deci rudă de sânge cu împăratul Iosia, dar aceasta nu l-a împiedicat să predice un mesaj aspru. Se prea poate ca influenţa lui Ţefania să fi fost unul dintre factorii care l-au influenţat pe Iosia în mişcarea lui de trezire spirituală a ţării. El a văzut însă, asemenea lui Ieremia, că mișcarea de reformă a fost doar de suprafață, lipsită de o schimbare corespunzătoare a inimilor.

Domnia lui Iosia a adus în Iuda o vreme de întoarcere la litera şi ritualul religios din „vremurile bune”. Prima reformă a lui Iosia s-a produs în anul 628 î.Cr. în cel de al doisprezecelea an de domnie (2 Cron. 34:3-7). Împăratul a înlăturat altarele lui Baal, a dărâmat stâlpii idoleşti şi a ars oasele profeţilor mincinoşi pe altarele lor. Şase ani mai târziu (622 î.Cr.), cea de a doua mişcare de reformă condusă de Iosia s-a produs atunci când preotul Hilchia a găsit Cartea Legii în Templu (1 Cron. 34:8-35:19). Aceste două reforme au fost însă prea mici şi au venit prea târziu. Schimbarea a fost mai mult administrativă, decât spirituală (2 Imp. 22-23) Proorocul Hulda i-a spus lui Iosia că Dumnezeu apreciază intenţiile lui bune, dar că poporul neînfrânat şi neschimbat în trăirile lui va trebui pedepsit cu asprime (2 Împ. 22:15-20). Înnoirea făcută în ţară de Iosia a fost mai mult o reformă, decât o renaştere.

Nu este de mirare că Ţefania nu pomeneşte nimic despre reformele religioase ale lui Iosia. Analiza lui asupra stării spirituale a poporului a mers dincolo de straturile superficiale ale aparenţelor. Ceea ce a văzut el în starea evreilor a fost nestatornicie, păcat şi nelegiuire. Expunând public vinovăţia oamenilor, Ţefania strigă cu putere anunțând venirea „zilei Domnului”. Acest uragan al mâniei divine se va năpusti peste ţară şi o va face una cu pământul. Ţefania şi Ioel au cântat împreună oda răzbunării lui Dumnezeu asupra împărăţiei lui Iuda. Dincolo de vremea pedepsei, Ţefania vede şi el vremea îndurării şi a slavei.

În ultima parte a cărţii sale (Ţefania 3:9-20), Ţefania trece de la tema mâniei la tema restaurării. Pedeapsa nu este ţelul ultim al lui Dumnezeu. Popoarele vor fi disciplinate, dar, după aceea, Îl vor chema pe Domnul împreună şi Îi vor sluji într-un gând. Buzele popoarelor vor fi curăţite pentru ca toţi să I se poată închina şi să Îl laude. Din Iuda va supravieţui un popor mic, dar smerit şi credincios, care va lua locul căpeteniilor mândre.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Sărbătoare (Țefania 3:14, 15)

• Cum să lăudăm (v. 14)
• Pe cine să lăudăm (v. 15)

2. Promisiune (Țefania 3:16-20)

• În ziua aceea (v. 16-18)
• În vremea aceea (v. 19, 20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să ne exprimăm mulțumirea față de Dumnezeu?
• Cum descrie profetul Țefania bucuria lui Dumnezeu cu privire la poporul Său mântuit?
• Cum descrie profetul Isaia bucuria lui Dumnezeu pentru poporul Său mântuit? (Vezi Isaia 65:19)
• În ce fel am putea contribui la întoarcerea la Dumnezeu a celor pierduți? Ce criterii putem utiliza pentru a distinge între lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le facem noi în acest sens, pe cele pe care vrea să le facă alții, și pe cele pe care le rezervă pentru El? (vezi v. 19, 20)

APLICAȚIE PRACTICĂ

Finalul cărții Țefania ne amintește de faptul că restaurarea poporului necesită puterea și voința lui Dumnezeu. Numai El este cel care are puterea să restaureze relația oamenilor cu El însuși. de aceea promisiunea din Țefania cu privire la restaurarea rămășiței este relevantă pentru noi astăzi: ea prevestește restaurarea relației noastre cu Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos. 

Creștinii au fost eliberați din robia păcatului, însă noi încă trăim într-o lume care este prinsă în această robie. Astfel eliberarea noastă completă nu a avut loc încă. Noi avem încredere în promisiunea lui Dumnezeu cu privire la aceasta pentru El a spus, printre altele că „Cel Care ne întăreşte împreună cu voi, în Cristos, şi Care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit şi ne-a dat în inimă Duhul ca pe o garanţie.” (2 Corinteni 1:21, 22) Cu toate că Împărăția lui Dumnezeu încă nu s-a arătat în totalitate, lucrarea Sa de restaurare este garantată de prezența Duhului Său cel Sfânt. 

Așadar trebuie să ne bucurăm și să sărbătorim aceste realități minunate! Să ne bucurăm și să exclamăm împreună cu Apostolul Pavel că suntem convinși „că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici demonii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncimea, nici orice altceva din creaţie nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!” (Romani 8:38, 39)

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 61:8-11, Isaia 62:2-4

VERSETUL DE AUR: Isaia 61:8

„Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea şi nelegiuirea; le voi da cu credincioşie răsplata lor şi voi încheia cu ei un legământ veşnic.” – Isaia 61:8

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem care este legământul veșnic la care se face referire în acest text, și să învățăm cum putem să nu trăim în nelegiuire, ci în dreptate și curăție. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Isaia poartă numele autorului ei, „Isaia, fiul lui Amoţ” (1:1). Slujba lui Isaia s-a desfăşurat în timpul domniei a patru împăraţi din Iuda: Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia; ea însă a început numai spre sfârşitul domniei lui Ozia. Prin urmare, trebuie să se fi întins pe o perioadă de circa patruzeci de ani în a doua jumătate a secolului al VIII-lea î.Cr. Isaia precizează că în anul morţii împăratului Ozia L-a văzut pe Domnul (740 î.Cr.). El a activat în timpul când asirienii au dus Israelul în captivitate, 722 î.Cr., şi încă câţiva ani după aceea.

Nici o carte a Vechiului Testament, exceptând cartea Psalmii, nu este amintită sau citată aşa de mult ca cea a profetului Isaia. El a fost adesea denumit profetul evanghelistic, profetul Veştii Bune. Această carte este plină cu referiri la Mântuitorul care avea să vină. Numai din paginile cărţii profetului Isaia s-ar putea scoate un tablou exact despre viaţa şi activitatea pământească, despre moartea şi învierea Domnului Isus Cristos. Aceste referiri la Mesia nu se limitează numai la o parte a cărţii, ci ele se află răspândite în toată cartea.

Ultima parte a cărții, capitolele 58–66, duce învăţătura despre planul lui Dumnezeu cu Israelul, viitoarea slavă a poporului său, la punctul culminant. Ne lovim aici, ca şi în alte multe părţi ale Cuvântului lui Dumnezeu, de o puternică opoziţie între cei răzvrătiţi şi cei credincioşi. Ni se reamintește aici despre măreția și slava lui Dumnezeu. De douăzeci şi cinci de ori Dumnezeu este numit „Sfântul lui Israel” în cartea Isaia. Pentru că El este Sfântul, poate salva pe aceia care îşi pun încrederea în El şi trebuie să-i judece şi să mustre pe cei ce Îl resping şi nesocotesc poruncile Lui.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un popor de preoți (Isaia 61:8-11)

• Atitudini și acțiuni (v. 8)
• Rezultate și reacții (v. 9-11)

2. Un popor de oameni neprihăniți (Isaia 62:2-4)

• Un nume nou (v. 2)
• Numele cele vechi vor fi șterse (v. 3, 4)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce este mai important: să învățăm să iubim ceea ce iubește Domnul, sau să urâm ceea ce urăște El? De ce?
• De ce e important cum ne îmbrăcăm? Care este portul credinciosului?
• Ce înseamnă că vom avea un nume nou? Ce legătură are asta cu noul legământ?
• Dacă Dumnezeu ți-ar permite să-ți alegi chiar acum un nume nou, ce nume ți-ai alege având în vedere și textul din Apocalipsa 2:17?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Cartea Isaia ni-L prezintă pe Mântuitorul nostru într-un detaliu imposibil de negat. El este singura cale spre cer, singurul mijloc de obținere a harului lui Dumnezeu, singura Cale, singurul Adevăr, singura Viață (Ioan 14.6, Fapte 4.12). Știind prețul pe care l-a plătit Hristos pentru noi, cum putem neglija sau respinge „o mântuire atât de mare”? (Evrei 2.3) Avem doar câțiva ani pe pământ în care să venim la Hristos și să îmbrățișăm mântuirea pe care ne-o oferă. Nu există o a doua șansă după moarte, și veșnicia în Iad este un timp foarte lung.

Cunoști oameni care pretind că sunt credincioși în Hristos dar care au două fețe, care sunt ipocriți? Ei sunt poate cea mai bună reprezentare a felului în care Isaia a văzut națiunea lui Israel. Israelul avea o înfățișare de neprihănire, dar era doar de fațadă. În cartea Isaia, prorocul îl cheamă pe Israel să-L asculte pe Dumnezeu cu toată inima lui, nu doar în exterior. Dorința lui Isaia a fost ca aceia care i-au auzit și i-au citit cuvintele să fie cercetați să se întoarcă de la ticăloșia lor și să-și îndrepte fața spre Dumnezeu, pentru iertare și vindecare.

TEXTUL LECȚIEI: Estera 7:1-10

VERSETUL DE AUR: Estera 7:10

„Şi au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care o pregătise el pentru Mardoheu. Şi mânia împăratului s-a potolit.” – Estera 7:10

SCOPUL: Să explicăm modul în care planul lui Haman a fost greșit, să vedem care dintre elementele acestei relatări sunt providențiale și să înțelegem ce înseamnă să păcătuiești nefăcând ceea ce ai fi putut să faci (păcatul prin omitere).   

CONTEXTUL LECȚIEI

Cele trei mici cărţi de la sfârșitul secţiunii rezervate cărților istorice, Ezra, Neemia şi Estera, ne dezvăluie lucrarea făcută de Dumnezeu cu evreii întorşi din robia babiloniană. Deosebirea dintre cartea Estera şi celelalte două este că, în timp ce Ezra şi Neemia descriu soarta celor întorşi în ţara lui Israel, Estera descrie un eveniment petrecut în viaţa milioanelor de evrei rămaşi răsfiraţi prin toate ţările imperiului.

Xerxes, unul dintre cei mai renumiţi împăraţi ai antichităţii, a pornit cu o expediţie militară împotriva Greciei iar flota sa a fost înfrântă în bătălia de la Salamina (480 î.Cr.). A fost una dintre cele mai importante bătălii navale din istorie. Xerxes acela este tocmai Ahaşveroş, împăratul persan pomenit în cartea Esterei. Din cele scrise de istoricul grec Herodot, se pare că ospăţul din primul capitol al cărţii Estera a fost prilejuit tocmai de consiliul pentru pregătirea expediţiei amintite. Patru ani mai târziu, când Xerxes mai căuta încă mângâiere după dureroasa înfrângere suferită, evreica Estera a fost făcută împărăteasă (Estera 2:16).

Subiectul întregii acţiuni al cărții Estera este clar: Dumnezeu ştie să-şi păstreze poporul Său în mijlocul celor mai adverse condiţii. Departe de casă, pierduţi în mijlocul unui uriaş imperiu, fără privilegii, dar cu demnitatea celor ce nu se pleacă decât în faţa lui Iehova, evreii au părut o pradă uşoară în ochii verosului Haman, unul dintre cei mai înalţi demnitari ai împăratului. Pentru potolirea propriului său orgoliu, acest Haman pune la cale o stratagemă prin care urmăreşte distrugerea tuturor evreilor din imperiul persan. Evenimentele se succed cu repeziciune, situaţiile se schimbă pe neaşteptate şi Haman se trezeşte condamnat la moarte.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Explicarea conspirației (Estera 7:1-4)

• Al doilea ospăț (v. 1, 2a)
• A doua cerere (v. 2b)
• Al doilea răspuns (v. 3, 4)

2. Vinovatul, dat de gol (Estera 7:5-8)

• Întrebarea împăratului (v. 5)
• Răspunsul împărătesei (v. 6)
• Arestarea vinovatului (v. 7, 8)

3. Execuția (Estera 7:9-10)

• O decizie justă (v. 9)
• Un rezultat just (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• De ce a fost împăratul surprins de cererea Esterei? 
• E normal să avem dușmani? Cine poate fi considerat un dușman al nostru?
• Există circumstanțe în care putem să vorbim „de rău” pe cineva? Care ar fi acestea? (vezi Matei 23:27, Fapte 23:1-5, Iacov 4:11, Iuda 9)
• Ce este providența lui Dumnezeu și cum putem identifica situații providențiale în viața noastră?
• Care este diferența dintre păcatele de omitere și cele de comitere?

APLICAȚII PRACTICE

Prin cererea ei, Estera dă dovadă încă o dată de un curaj remarcabil, având în vedere riscurile implicate. Avea nevoie de curaj ca să vină neinvitată în fața împăratului care o destituise pe regina dinaintea ei fiindcă nu venise în fața împăratului. Avea nevoie de curaj ca să se împotrivească dușmanului Haman care nu era altul decât favoritul împăratului și sfătuitorul său de încredere – era cuvântul ei împotriva cuvântului lui. Avea nevoie de curaj că să pledeze pentru poporul ei – un popor cu privire la care împăratul tocmai decretase o sentință. Dar Dumnezeu este Cel care dă harul și puterea Sa celor care aleg să acționeze în dreptate și cu curaj, iar curajul Esterei era înrădăcinat în încrederea că, indiferent ce s-ar întâmpla, Dumnezeu va interveni. 

Dacă privești la contextul în care te afli, este vreun aspect în care crezi că trebuie să iei o anumită poziție, așa cum a făcut-o Estera, chiar dacă acest lucru implică anumite riscuri din punct de vedere uman?

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 15:1-8, 12-14, 20-23, 42-45

VERSETUL DE AUR: 1 Corinteni 15:19, 20

„Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! 20 Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi..” – 1 Corinteni 15:19, 20

SCOPUL: Să identificăm elementele cheie ale Evangheliei așa cum le prezintă Apostolul Pavel; să explicăm de ce a doua venire a lui Cristos este cheia înțelegerii viitorului nostru; să identificăm schimbările survenite la nivel personal în viața noastră după ce l-am primit pe Domnul Isus ca mântuitor personal.

CONTEXTUL LECȚIEI

Corintul era un mare centru comercial, cultural, religios şi vai, un mare centru al desfrâului. Intrarea apostolului Pavel în oraş s-a petrecut la mai bine de o sută de ani după ce Iulius Cezar reconstruise cetatea, transformând-o într-o nouă capitală a Ahaiei. Din punct de vedere maritim, Corintul era un oraş situat pe promontoriul dintre două porturi: Chencrea la est şi Laceum la vest. Această poziţie i-a asigurat accesul traficului maritim comercial din toată lumea. Când spuneai Corint, spuneai afluenţă materială, tranzacţii comerciale, garnizoane militare, lux, afluenţă materială şi… iar afluenţă materială. Când Pavel aminteşte de: „aur, argint şi pietre preţioase” în capitolul 3, el vorbeşte cu oameni care cunoşteau foarte bine valoarea acestor mărfuri.

Pavel a venit la Corint după ce vizitase Atena. Acolo avusese o experienţă nu prea încurajatoare cu cei ce-l ascultaseră (Fapte 17:15-34). Probabil că starea lui sufletească nu era prea bună. Grecia nu părea să fie un câmp bun pentru Evanghelie. După îngâmfata Atena, a urmat decăzutul Corint! Nu-i de mirare că Dumnezeu a trebuit să i se arate noaptea şi să-l încurajeze (Fapte 18:9-10).

Epistola este ca un sandviș cu mai multe feluri de umpluturi. Cele două felii care-l alcătuiesc sunt învățătura despre ,,cruce“ (1 Cor. 1) și despre ,,învierea morților“ (1 Cor 15).

În ceea ce privește învățătura despre cruce, apostolul trebuie să-i scoată pe corinteni din reflexul gândirii grecești pentru care ceea ce se întâmpla cu trupul nu avea nici un fel de valoare. Ei nu puteau pricepe că o jertfire a trupului poate aduce izbăvire la nivelul sufletului.

În ceea ce privește învierea, apostolul trebuie iar să-i ajute să depășească limitările gândirii lor grecești. Grecii credeau în nemurirea sufletului, dar nu vedeau de ce ar trebui și trupul să învieze. Cu migală și cu argumente din lumea creației lui Dumnezeu, apostolul le dovedește realitatea trupească a vieții de după moarte. Cel mai mare argument al său rămâne însă învierea lui Christos, urmată de arătările Lui de după moarte. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Elementul central al predicării  (1 Corinteni 15:1-8)

• Nu degeaba (v. 1, 2)
• Conform scripturii (v. 3, 4)
• Mărturia învierii (v. 5-8)

2. Elementul central al credinței (1 Corinteni 15:12-14)

• Învățături false (v. 12)
• Credință inutilă (v. 6)

3. Elementul central al nădejdii (1 Corinteni 15:20-23, 42-45)

• Pârga (v. 20)
• Noul Adam (v. 21-23)
• Trupul înviat (v. 42-45)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Este mărturia personală importantă în predicarea Evangheliei? De ce, sau de ce nu?
• Discutați despre persoane din Biblie care și-au folosit cu succes mărturia personală în împărtășirea Evangheliei. 
• Având în vedere secularismul din ce în ce mai accentuat al culturii în care trăim, care ar fi câteva metode prin care ne putem aminti constant de adevărul versetelor 13 și 14 din textul de astăzi?

APLICAȚII PRACTICE

Este foarte important să înțelegem că moartea și învierea Domnului Isus sunt evenimente istorice care pot fi dovedite. Atât dovezile morții cât și ale învierii ar trebui să fie cunoscute de toți credincioșii pentru a le putea discuta cu cei necredincioși în prezentarea Evangheliei. În afară de textele Biblice din Evanghelii, mai jos prezentăm pe scurt câteva din aceste dovezi și vă încurajăm să le studiați mai în amănunțime folosind și alte resurse. O carte deosebit de bună în acest sens este cartea lui Lee Strobel, În apărarea lui Isus. 

Există foarte multe dovezi istorice cu privire la răstignirea Domnului Isus. Însă pentru că nu poate avea loc o înviere fără o moarte, și pentru că unii susțin că Domnul Isus de fapt nu a murit pe cruce, ci numai a leșinat, sau a fost în comă, câteva dovezi ale morții Domnului Isus sunt: 

• Răstignirea înseamnă moarte sigură. Omul răstignit moare prin asfixiere datorită greutății corpului ce apasă pe cavitatea toracică și nu-i permite să mai respire. 
• Călăii romani erau profesioniști în execuțiile condamnaților și nu ar fi coborât pe nimeni de pe cruce viu. 
• Domnul Isus a fost înjunghiat în piept, în zona inimii. Știm asta pentru că Biblia ne spune că la înjunghiere a curs sânge și apă. Lucrul acesta e explicat prin faptul că în jurul inimii se află pericardul care conține un lichid apos. Dacă Domnul nu era mort deja, acea înjunghiere i-ar fi fost fatală.
• Ucenicii nu ar fi crezut în înviere, dacă nu ar fi fost siguri că Domnul Isus a murit cu adevărat. 

Iată acum câteva dovezi ale învierii Domnului Isus:

• Mormântul gol și sigiliul rupt
• Panica soldaților romani și încercarea preoților de a răspândi zvonuri false despre Domnul Isus
• Faptul că totul s-a petrecut la Ierusalim, unde oricine putea merge să verifice și să vadă mormântul gol.
• Transformarea radicală a ucenicilor care după ce fugiseră speriați când Domnul Isus fusese arestat, acum, după ce-l văzuseră înviat, erau gata să-și dea viața pentru el, și au și făcut-o. Foarte puțini oameni sunt atât de naivi încât să meargă la moarte pentru o minciună. 
• Faptul că Domnul Isus a fost văzut de foarte mulți oameni după înviere, și de foarte multe grupuri de oameni în același timp. Acest lucru ne spune că cei care l-au văzut nu au avut halucinații, pentru că nu există halucinații colective. 

Toate acestea sunt dovezi indubitabile are morții și învierii Domnului Isus. El a murit ca plată pentru păcatele întregii omeniri, din trecut, prezent și viitor. Fără moartea și învierea Domnului Isus, nu poate exista mântuirea, și pentru că Domnul Isus a murit și a înviat putem avea certitudinea că El se va întoarce, așa cum a promis, să ia la El biserica Lui. Având această nădejde, cum trăim noi astăzi? În ce fel ne influențează acest lucru comportamentul și prioritățile vieții? 

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 42:1-9

VERSETUL DE AUR: Isaia 4:1

„Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.” – Isaia 42:1

SCOPUL: Să vedem cine este Robul Domnului și care este rolul lui. Să explicăm împlinirea textului din Matei 12:15-21 

CONTEXTUL LECȚIEI

Capitolul 42 din cartea Isaia introduce un personaj cheie: Robul Domnului. El se referă la Mesia. Lucrarea Robului Domnului este complexă şi ea include atât prima venire, cât şi a doua venire a lui Mesia.

Lucrarea Robului Domnului este introdusă în contextul izbăvirii din robia Babiloniană. Izbăvirea din robie deci este strâns legată de Robul Domnului. De fapt Robul Domnului este Cel care aduce izbăvirea. Şi Cir este o unealtă în mâna Domnului, dar după cum vom vedea, el prefigurează pe Robul Domnului care va aduce adevărata izbăvire. Primul lucru pe care îl aflăm despre Robul Domnului este că El este ales de Domnul şi se bucură de o relaţie cu Domnul cu totul specială. Al doilea lucru este Acela că lucrarea Sa va avea în vedere şi Neamurile. De fapt, mai întâi sunt introduse neamurile (v.1) şi mai pe urmă poporul evreu (v.6). Prorocul prevesteşte şi faptul că neamurile vor fi receptive faţă de mesajul Robului Domnului şi vor nădăjdui în Legea Lui. Al treilea lucru pe care îl observăm este că deşi scopul lucrării Lui este ca dreptatea să fie restablită pe pământ, totuşi lucrarea Robului Domnului nu se va caracteriza (cel puţin în primă fază) prin revărsarea violentă a mâniei lui Dumnezeu. Nu, ci Robul Domnului va fi asemenea unui proroc care cheamă la pocăinţă.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Introducerea (Isaia 42:1-4)

• Robul Domnului (v. 1)
• Bun și drept (v. 2-4)

1. Trimiterea (Isaia 42:5-9)

• Chemat de Dumnezeu (v. 5,6)
• Pus ca legământ (v. 7)
• Chemat pentru slava Domnului (v. 8, 9)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt caracteristicile Robului Domnului – vezi în paralel Isaia 42:1-4 și Matei 12:18-21?
• Ce înseamnă că Robul Domnului „va vesti judecata?” Și cum o va face fără a-și ridica glasul?
• Ce include chemarea Domnului? (v. 6)
• Care sunt elementele promisiunii legământului (v.7)? Ce legătură au cu lucrarea Domnului Isus? Dar cu lucrarea bisericii?

APLICAȚII PRACTICE

Robul Domnului este chemat să aducă mântuire. Mântuirea nu este doar pentru Israel, ci şi pentru toate neamurile. El vesteşte judecata neamurilor pentru ca acestea să se întoarcă la Domnul şi să nu aibă parte de ea. Mântuirea adusă de Robul Domnului va fi în primul rând de natură spirituală. Ea va aduce lumina în inimile întunecate, El va aduce prin Cuvântul Său  pocăinţă în inimile răzvrătite. El nu va veni să judece. El va veni să ofere o nouă şansă înaintea judecăţii. Acesta este caracterul Domnului. Mărturia Sa prin creaţie, lege şi conştiinţă este o bază suficientă ca toţi oamenii să fie condamnaţi şi judecaţi. Dar Domnul în marea Sa îndurare Îl trimite pe Însuşi Robul Domnului. Şi pentru că nu este momentul judecăţii încă Îl trimite ca un susur blând şi liniştit care să vorbească despre dragostea şi răbdarea lui Dumnezeu, despre blândeţea şi bunătatea Lui, despre disponibilitatea lui Dumnezeu de a ierta şi de a primi înapoi pe cel păcătos.

• Este exemplul Robului Domnului relevant pentru noi astăzi? Suntem și noi chemați să fim robi? În ce fel și ce învățăm din exemplul textului de astăzi?
• Ce exemple de smerenie putem vedea la Domnul Isus?
• Există oare beneficii ale smereniei? Care sunt acestea?
• În ce fel ne putem proteja împotriva ispitei de a ne închina la și de a proslăvi alte lucruri în afară de Dumnezeu?

TEXTUL LECȚIEI: Maleahi 2:1–9; 3:5–6    

VERSETUL DE AUR: Maleahi 2:2

“Dacă nu veți asculta, dacă nu vă veți pune inima ca să dați slavă Numelui Meu, zice Domnul oștirilor, voi arunca în voi blestemul și voi blestema binecuvântările voastre; da, le-am și blestemat, pentru că n-aveți pe inimă porunca Mea.” — Maleahi 2:2

SCOPUL LECȚIEI: Să putem descrie comportamentul preoțimii din Iuda în timpul lui Maleahi; să înțelegem motivul pentru care Dumnezeu avea un standard înalt pentru preoți; să luăm decizii de a îmbunătăți lucrarea la care ne-a chemat Domnul pe fiecare în parte.

CONTEXTUL LECȚIEI

Maleahi nu menționează niciun rege la începutul cărții sale. Acest fapt face dificilă datarea perioadei lucrării lui. Avem, însă, câteva indicii ajutătoare în textul cărții. Problemele de care se ocupă Maleahi sunt asemănătoare cu cele cu care s-a confruntat poporul lui Dumnezeu în timpul lui Neemia, în secolul al 5-lea î.Cr.. Neemia, cu permisiunea regelui Artaxerxe al Persiei, venise din Persia în Iuda în jurul anului 445 î.Cr., cu scopul expres de a reconstrui zidurile Ierusalimului. 

Câteva din problemele cu care s-au confruntat atât Neemia cat și Maleahi includeau: căsătoriile mixte (Neemia 13:23-27; Maleahi 2:11), lipsa zeciuielilor (Neemia 13:10-14; Maleahi 3:8-10), corupția preoților (Neemia 13:4-9; Maleahi 1:6-2:9). Toate aceste indicii îl plasează pe Maleahi în perioada de după exil; exilul babilonian s-a încheiat în anul 538 î.Cr. (vezi Ezra 1:1-4).

În sprijinul acestei concluzii avem și faptul că Maleahi folosește termenul de “guvernator” (“dregător” în traducerea Cornilescu n.t.) (Maleahi 1:8). Acesta era titlul oficial purtat de Neemia (vezi Neemia 5:14; compară cu Hagai 1:1; 2:21); înainte de exil, Iuda a avut regi, nu guvernatori. Bazați pe aceste argumente și încă altele, experții conclud că Maleahi este ultimul dintre profeți, din punct de vedere cronologic, situat în jurul anului 430 î.Cr. Captivitatea babiloniană a avut loc între perioada lucrării lui Mica (vezi lecția din 22 martie) și cea a lui Maleahi. Conducătorii corupți, împotriva cărora Mica vorbise cu atâta râvnă, își fac apariția din nou în zilele lui Maleahi. Iar Domnul este la fel de nemulțumit de ei în vremea lui Maleahi, cum fusese și în zilele lui Mica.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Ne-trăirea la înălțimea chemării (Maleahi 2:1–9)

• Nu au ascultat de Domnul (v. 1-4)
• Nu s-au temut de Domnul (v. 5-7)
• Nu au păzit calea Domnului (v. 8-9)

2. Înnoirea chemării (Maleahi 3:5–6)

• Judecarea celor ce calcă legea (v. 5)
• Un Dumnezeu care nu se schimbă (v. 6)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce metode poate folosi biserica locală pentru a-i ajuta pe conducătorii ei să acționeze cu responsabilitate și să dea socoteală pentru felul în care conduc adunarea? Bazați-vă răspunsul pe următoarele texte: Matei 18:15-17; Romani 16:17-18; 1 Corinteni 5:11-13; 2 Tesaloniceni 3:14-15; 1 Timotei 6:3-5; Tit 1:10-16; 3:10.
• În ce măsură se aplică la noi, creștinii de azi, mustrările adresate preoților de atunci, având în vedere preoția noastră (1 Petru 2:9)? Dacă nimeni nu caută să audă Cuvântul lui Dumnezeu din gura noastră, a mesagerilor Domnului, unde credeți că este problema? Și care este soluția?
• Care pot fi câteva metode practice prin care biserica noastră poate să își exprime recunoștința față de acei conducători care sunt opusul celor descriși în Maleahi 2:8? Care va fi rolul tău în aceste inițiative?
• În ce măsură putem folosi versetul din Maleahi 3:5 ca o sursă de mângâiere sau încurajare în contextul buletinelor de știri preponderent negative? Cum putem fi o încurajare, simțind cu cei oprimați, menționați în acest verset?

APLICAȚII PRACTICE

• Cuvintele lui Maleahi ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toți conducătorii bisericești. Nebăgarea de seamă, când e vorba de lucrarea lui Dumnezeu, ne duce într-un teritoriu plin de capcane. Pentru cei ce slujesc pe Domnul în poziții de conducere, este doar un mic pas, de la o atitudine de indiferență până la una de gândire anti-biblică. Dallas Willard afirma cu ceva vreme în urmă că “cea mai mare amenințare pentru devotamentul față de Cristos este să fii în slujire pentru Cristos.” Cei ce își câștigă pâinea slujind în biserică sau în organizații religioase (para-bisericești) pot ajunge la punctul în care văd ceea ce fac doar ca o sursă de venit. Pot să uite că lucrarea pe care o fac este în slujba Domnului și pentru gloria Lui. Unele cuvinte și acțiuni pot deveni parte din rutină, din ceea ce se așteaptă de la ei, conform fișei postului. Este o pantă foarte alunecoasă.
• Programarea de întâlniri regulate cu un grup de slujitori (fie din adunare sau din alte adunări din localitate), cu scopul rugăciunii și încurajării reciproce, poate constitui un ajutor practic pentru cei implicați în lucrarea Domnului. Mulți lucrători care au participat în aceste grupuri de responsabilizare reciprocă (accountability groups) au experimentat un ajutor real în a-și menține agerimea spirituală și sfaturi prețioase când s-au confruntat cu ispite și încercări (vezi Maleahi 3:16). 
• Atunci când putem vorbi deschis unul cu altul, ne putem sprijini reciproc; putem evita pustietatea spirituală care-i caracteriza pe preoții din timpul lui Maleahi și care le-a atras aspra mustrare a Domnului. Este de preferat să primim un cuvânt sincer de mustrare de la un frate în credință, decât să fie nevoie ca domnul să intervină cu disciplinarea Sa.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Mica 3:1–3, 9–12; 6: 6–8                                         

VERSETUL DE AUR: Mica 6:8

“Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” — Mica 6:8

SCOPUL LECȚIEI: Să observăm starea spirituală a conducătorilor poporului iudeu din vremea lui Mica; să înțelegem că adevărurile din Mica 6:8 se aplică în special credincioșilor de atunci și de azi; să ne rugăm în cursul săptămânii ce ne stă în față pentru slujitorii bisericii, și în general, pentru toți credincioșii ca ei să-și însușească standardele Versetului de Aur.

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea lui Mica este una dintre cele 12 cărți ale “Profeților Mici.” Lucrarea lui Mica a avut loc în a doua parte a secolului al 8-lea îCr. Perioada în care a trăit Mica a fost caracterizată de tulburări și neliniște, atât în Israel (nord) cât și în Iuda (sud). Asirienii erau o amenințare uriașă pentru ambele împărății, un instrument al judecății în mâna lui Dumnezeu. Capitala Samaria a fost cucerită de aceștia în 722 îCr.

Lucrarea lui Mica s-a suprapus cu lucrarea lui Amos (vezi Lecția din 1 Martie). Amos a trăit în timpul domniei lui Ozia, împăratul lui Iuda (785-734 îCr., Amos 1:1), iar Mica în timpul lui Iotam (fiul lui Ozia), Ahaz (fiul lui Iotam), și Ezechia (nepotul lui Iotam). Iotam a domnit alături de tatăl sau Ozia, în perioada când acesta din urmă a trăit în izolare datorită bolii (2 Cronici 26:16-23). 

Mica și Isaia au fost de asemenea contemporani (vezi lista de împărați din Isaia 1:1 și Mica 1:1). Ambii au slujit în Ierusalim. Mesajele lui Mica conțin cuvinte de judecată, atât împotriva a lui Iuda, cât și împotriva lui Israel. Cartea sa începe cu referiri la Samaria și Ierusalim. Ele reprezintă împărăția lui Israel și împărăția lui Iuda. Ambele sunt acuzate de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu (Mica 1:5-9).

STRUCTURA LECȚIEI

1.Conducători care urăsc binele (Mica 3:1–3)

• Conducători care nesocotesc principiile dreptății (v. 1-2a)
• Conducători care asupresc poporul (v. 2b-3)

2.Conducători fățarnici (Mica 3:9-12)

• Conducători vinovați de pervertirea dreptății (v. 9)
• Conducători lacomi (v. 10-11a)
• O încredere falsă în prezența Domnului (v. 11b)
• Conducători pasibili de pedeapsa divină (v. 12)

3.Un model de trăire plăcut lui Dumnezeu (Mica 6:6–8)

• Ideile oamenilor (v. 6-7)
• Idealul lui Dumnezeu (v. 8)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea explica cuiva în mod clar diferența dintre bine și rău? Ar fi argumentația diferită dacă audienta ar fi formată din necredincioși? Vezi 1 Corinteni 9:19-23. 
• Ce metafore am putea folosi să descriem corupția liderilor din zilele noastre? Cum se armonizează limbajul nostru cu următoarele texte: Faptele Ap 23:5; Romani 13:1-2, 7; 1 Timotei 2:1-2; 1 Petru 2:17; și Iuda 8-9?
• În care situații considerați că este bine ca pozițiile de conducere din biserici să fie poziții plătite (salarizate)? Care poziții ar putea fi incluse în această categorie? Citiți: Faptele Ap 18:3; 1 Corinteni 9:3-18; 2 Corinteni 2:17; 1 Tesaloniceni 2:5; 1 Timotei 5:17-18; și 2 Petru 2:3.
• La care dintre cele 3 cerințe din Mica 6:8 te vezi cel mai deficitar? Cum îți poți îmbunătăți acest aspect? 

APLICAȚII PRACTICE

Mica a înfruntat cu curaj lipsa tragică de conducători temători de Dumnezeu din fruntea poporului ales. Este adevărat că versetele din încheierea lecției ni se aplica la toți, însă ele trebuie să fie ilustrate în mod deosebit în viețile conducătorilor poporului lui Dumnezeu. Domnul Isus s-a uitat la noroadele din vremea Sa și le-a văzut “ca niște oi care n-au păstor.” (Matei 9:36). Aceleași cuvinte puteau fi folosite să descrie poporul din timpul lui Mica, deoarece conducătorii ajunseseră foarte corupți. Ce diferită ar fi fost situația dacă aceștia ar fi ascultat de cuvintele din Mica 6:8!

Ce bine ar fi dacă liderii bisericilor din zilele noastre, și în general toți credincioșii, ar lua cuvintele acestea (Mica 6:8) ca un standard după care să își ghideze viețile. Indiferent dacă liderii religioși aleg sau nu să-și alinieze viețile standardelor lui Dumnezeu, preoția tuturor credincioșilor trebuie să îi determine să își aducă viețile ca jertfe vii, plăcute lui Dumnezeu (Romani 12:1; 1 Petru 2:5). Isus a plătit prețul (Evrei 7:27-28). Nu e nevoie să aducem “râuri de untdelemn,” sau “mii de berbeci” ca jertfă. Veniți să ne cercetăm inimile; există acolo întărituri care ne împiedică să facem dreptate sau să iubim mila? Fie ca, în smerenie, să căutăm să fim plăcuți lui Dumnezeu zi de zi.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Habacuc 2:6–14                                                       

VERSETUL DE AUR: Habacuc 2:12

“Vai de cel ce zidește o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!” — Habacuc 2:12

SCOPUL LECȚIEI: Să enumerăm câteva caracteristici și consecințe ale nedreptății; să punem în contrast “cunoștința slavei Domnului” cu cunoștința omenească și consecințele ei; să luăm decizia de a înlocui felul de gândire omenesc, păcătos, cu “cunoștința slavei Domnului” în săptămâna care urmează.

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul lecției din această zi îl aflăm din nou în cartea Habacuc. Capitolul 2 începe cu descrierea care și-o face Habacuc: stând la locul de strajă, în așteptarea răspunsului Domnului la întrebările pe care i le adresase anterior (Habacuc 2:1). Domnul îi spune să scrie pe tăblițe “prorocia” pe care urma să o primească, pentru a putea fi citită ușor (2:2). Era vorba despre o prorocie care se putea citi și înțelege ușor, dar a cărei împlinire urma să se întâmple într-un timp neprecizat. 

Domnul descrie, de asemenea, atitudinea arogantă și stilul de viață nelegiuit al conducătorilor haldei (Habacuc 2:4-5). Prin aceasta, Dumnezeu subliniază că nu este în necunoștință cu privire la păcatele acestora; cu toate acestea, ei trebuiau să îndeplinească lucrarea la care au fost rânduiți de Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Primul “vai de cei ce… ” (Habacuc 2:6-8)

• Vai de cei lacomi peste măsură (v. 6)
• Vai de cei peste care va veni pedeapsa pe neașteptate (v. 7-8)

2. Al doilea “vai de cei ce… ” (Habacuc 2:9-11)

• Vai de cei ce și-au zidit adăposturi pentru a scăpa de pedeapsă (v. 9-10)
• Vai de cei împotriva cărora strigă zidurile (v. 11)

3. Al treilea “vai de cei ce… ” (Habacuc 2:12-14)

• Vai de cetățile nelegiuite (v. 12)
• Vai de truda omenească zadarnică (v. 13)
• Planul divin pentru viitor (v.14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Gândiți-vă la câteva metode practice prin care putem demonstra o credință care declară că “Dumnezeu este în control,” chiar și în vremuri de tulburare și nesiguranță. Cum putem explica cuiva că o asemenea credință nu este “oarbă,” ci dimpotrivă, se bazează pe dovezi ale istoriei?
• Uneori dorințele noastre pot să treacă linia de demarcare și să devină lăcomie sau poftă; cum recunoaștem diferența dintre cele două? Uneori când e vorba de lăcomie, ne este mai ușor să detectăm “unghiurile moarte” (blind spots) ale altora; cum ne asigurăm că nu avem și noi aceleași “unghiuri moarte” (blind spots)?
• Care sunt câteva exemple în care Habacuc 2:14 poate fi folosit ca o ancoră a credinței în contextul nedreptății? Există riscul de a folosi acest verset ca o scuză a lipsei de acțiune în fața nedreptății?

APLICAȚII PRACTICE

• Habacuc vorbește de o pedeapsă cu foc care îi aștepta pe babilonieni; toate averile lor urmau să devină hrană pentru foc (Habacuc 2:13). De fapt, aceasta este soarta întregii lumi (2 Petru 3:10). Lecția aceasta ne reamintește că Domnul își va duce la îndeplinire dreptatea și cei răi își vor primi pedeapsa cuvenită. 
• Este ușor să vorbim despre dreptate și să dorim “dreptate pentru toți.” Însă punerea în aplicare a acestui deziderat este cu totul altceva. În fiecare societate de-a lungul istoriei au existat persoane care au cerut dreptate. Când se întâmplă ca o persoană sau un grup să fie nedreptățiți, oamenii își ridică vocile cerând dreptate și pedepsirea vinovaților. Întreaga lume  tânjește după dreptate.
• Studiul lecției de azi, la fel ca întreaga Scriptură, ne întărește credința că Dumnezeu va face dreptate. Chiar dacă scapă de pedeapsa legilor omenești, păcătoșii nu vor putea evita dreptatea divină, oricât de pricepuți ar fi.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Habacuc 1:1–4, 12–14                                        

VERSETUL DE AUR: Habacuc 1:13

“Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul și nu poți să privești nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, și să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el?” — Habacuc 1:13

CONTEXTUL LECȚIEI

Habacuc este una din cele 12 cărți situate la sfârșitul Vechiului Testament, în secțiunea numită “Profeții Mici.” Spre deosebire de Amos, Habacuc nu menționează nici un rege în cartea sa. Unul din beneficiile acestui fapt este caracterul universal al cărții sale. În loc să o lege de o situație anume, sau de un rege în particular, cartea se poate aplica într-un mod mai general. 

Datarea cărții este dificilă; un indiciu istoric îl găsim in Habacuc 1:6. Aici se află promisiunea lui Dumnezeu de a ridica poporul haldeu (babilonian) pentru a aduce judecata asupra poporului din Împărăția de sud (Iuda), care se depărtase de Dumnezeu. Haldeii sunt descriși ca un popor crud și rău care calcă totul în picioare și înghite popoare și teritorii întinse. (Habacuc 1:6-11). Deoarece Împărăția din nord (Israel) fusese deja cucerită de asirieni în 722 îCr., înțelegem că plângerea lui Habacuc și răspunsul Domnului se referă la Iuda. Haldeii (babilonienii) i-au înlocuit pe asirieni pe scena istoriei, câștigându-și mai întâi independența în 626 îCr., iar apoi cucerind, rând pe rând, teritoriile controlate de asirieni printr-o serie de războaie între 615-612 îCr. Astfel, profețiile lui Habacuc pot fi datate la sfârșitul secolului al 7-lea, îCr., când dominația haldeilor era în creștere. Aceasta plasează lucrarea lui Habacuc în aceeași perioadă cu cea a lui Ieremia (vezi lecțiile viitoare din 17 și 24 Mai 2020). Ambii profeți au interpretat ridicarea la puterea a haldeilor ca poruncită de Dumnezeu pentru a-l judeca pe Iuda pentru răutatea lui (vezi și Ieremia 22:25).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dilema lui Habacuc (Habacuc 1:1–4)

• Dumnezeu nu intervine (v. 1-2)
• Lumea e plină de nedreptate (v. 3-4)

2. Dezbaterile lui Habacuc (Habacuc 1:12–14)

• Suveranitatea absolută a lui Dumnezeu (v. 12-13a)
• Tăcerea de neînțeles a lui Dumnezeu (v. 13b-14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum stăm, fiecare din noi, cu răbdarea, când avem de așteptat undeva, de exemplu la coadă într-un magazin? Cum stăm cu răbdarea când așteptăm un răspuns la rugăciune? Ce ne spune acest lucru despre firea noastră? 
• În ce fel de circumstanțe e potrivit să venim cu întrebări ca ale lui Habacuc (”de ce?”)? Care ar trebui să fie motivația unor astfel de întrebări? Putem trece o limită dincolo de care ne atragem mustrarea Domnului (Iov 38)?
• Cum ar trebui să interpretăm în mod corect tăcerea lui Dumnezeu? Uneori când pare să tacă, Domnul ne vrea să acționăm, iar alteori să așteptăm liniștiți: cum le deosebim pe cele două?
• Cum deosebim situațiile în care trebuie să strigăm la Domnul (Psalmul 22:2) de situațiile în care trebuie să tăcem înaintea Lui (Habacuc 2:20)? Avem oare tendința de a striga când ar trebui să tăcem și viceversa? Care e soluția?

APLICAȚII PRACTICE

• Poporul lui Habacuc, Iuda, se afla într-un declin spiritual continuu, pasibil de judecata lui Dumnezeu. Însă metoda lui Dumnezeu nu a fost pe placul lui Habacuc. Profetului i-a fost dificil sa accepte această soluție. În mintea lui, încerca din răsputeri să împace ideea unui Dumnezeu, așa cum Îl știa el, cu toată nesiguranța din jurul său.
• Acest fel de frământări nu au fost întâlnite doar în cazul lui Habacuc, ci vedem multe alte exemple de-a lungul istoriei. Asaf, autorul Psalmului 73, a fost foarte tulburat de ceea ce el a interpretat ca fiind nedreptatea lui Dumnezeu cu privire la cei răi. În ochii săi, cei răi păreau să prospere și să trăiască fără nicio grijă, ignorând complet pe Dumnezeu și calea Lui. Psalmul 10 începe pe același ton, exprimând dezamăgirea față de atitudinea aparent nepăsătoare a lui Dumnezeu în mijlocul nedreptăților din lume; cei răi fac tot ce le place și beneficiază în urma răutății lor, în timp ce victimele lor suferă. Nu vede Dumnezeu? Sau dacă vede, nu îi pasă?
• Cu toții ne putem identifica, mai devreme sau mai târziu, cu aceste frământări. În momentele în care îi punem întrebări lui Dumnezeu, sau punem planul Său sub semnul întrebării, ne aflăm în compania lui Habacuc și a altor neprihăniți, ca Iov. (vezi Numeri 11:10-15; 1 Împărați 19:4; Psalmul 13:1-4; Ieremia 20:7-8; și Matei 11:1-3). Dumnezeu nu este surprins de întrebările noastre. Uneori ne răspunde într-un mod diferit de cel așteptat de noi; alteori, ca în cazul lui Habacuc, Dumnezeu trebuie să ne schimbe concluziile, care nouă ni se păreau corecte, dar nu erau. (vezi Iov 38:1– 40:2).
• În toate circumstanțele vieții, dar mai ales în vremuri de disciplinare, trebuie să ne liniștim cu gândul că Dumnezeu nu se schimbă (Iacov 1:17). El este la lucru în lumea noastră, ducându-și la îndeplinire planurile în folosul nostru și prin noi.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca