Text: 2 Corinteni 13:1-11          Verset de aur: 2 Corinteni 13:5 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem paradoxul acesta de putere în slăbiciune pe care-l experimenta Apostolul Pavel și modul în care ne ajută să trăim prin credința în Domnul Isus.

Contextul lecției:

Prima epistolă a lui Pavel către Corinteni a fost scrisă pe când apostolul se află în Efes. La scurt timp după scrierea ei, el a fost obligat să fugă din cetate din pricina răscoalei puse la cale de argintarul Dimitrie şi de ceata lui idolatră (Fapte 19:21-41). De la Efes, apostolul a plecat înspre Troa, apoi a trecut prin provinciile nord-estice ale Mării Egee pentru a ajunge în ţinuturile Macedoniei. După ce a vizitat bisericile de acolo, Pavel s-a îndreptat spre sud, ajungând iarăşi în Grecia, vizitând din nou Ahaia şi Corintul şi zăbovind acolo încă trei luni de zile (Fapte 20:1-3). Era a treia vizită pe care avea să le-o facă celor din Corint (2 Cor. 12:14; 13:1).

În intervalul de timp scurs între plecarea şi reîntoarcerea în Corint, Pavel a scris această a doua epistolă. Locul scrierii a fost probabil Filipi, iar circumstanţele în care Pavel scrie aceste rânduri au fost dintr-una din cele mai grele şi mai întunecate situaţii în care s-a aflat vreodată. Apostolului i-a fost dat să experimenteze necazul şi deznădejdea pentru ca să ne poată scrie nouă şi să ne ajute să trecem la rândul nostru prin clipele noastre de încercare (2 Cor. 1:3-4).

De fapt, asupra lui Pavel se aruncaseră parcă dintr-o dată toate îndoielile, toate dezamăgirile şi toate atacurile diavolului, cufundându-l pe încercatul apostol într-unul din cele mai negre şi mai sfâșietoare momente din întreaga lui carieră de luptător pentru propăşirea şi apărarea Evangheliei:

„Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri” (7:5)

Structura lecției

1.Testul (2 Corinteni 13:1-6)

• Avertizarea lui Pavel (v. 1, 2)
• Puterea lui Dumnezeu (v. 3, 4)
• Cunoaște-te pe tine însuți (v. 5)
• Încercați-ne și pe noi (v.6)

2.Învățătura (2 Corinteni 13:7-11)

• Trăiți în lumina adevărului (v. 7-9)
• Zidiți-vă (v. 10)
• Stați lângă Domnul (v. 11)

Întrebări pentru discuție

• Pavel trebuie să le spună niște lucruri tare dificile corintenilor. Cum face el acest lucru fără a distruge relațiile dintre ei?
• De ce e important să ne cunoaștem situația relației noastre cu Dumnezeu?
• Cum am putea aplica în viața noastră învățăturile date de Pavel corintenilor?

Aplicație practică

Oricât de neplăcută i-ar fi fost lui Pavel justificarea în faţa oamenilor, ea trebuia făcută deoarece la mijloc era nu numai persoana sau reputaţia lui, ci lucrarea lui în biserica din Corint şi credibilitatea lui în celelalte biserici. Eficienţa întregii lui lucrări depindea şi de felul în care îl înţelegeau oamenii. Mărturia e extrem de importantă, de aceea trebuie să fim foarte atenți la modul în care ne trăim credința și cum reacționăm în încercare.

Text: Luca 7:37-48                                                           Verset de aur: Luca 7:38 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să ne amintim episodul cu femeia păcătoasă și să învățăm să fim smeriți, pocăiți și mulțumitori, observând contrastul dintre recunoștința unui om păcătos și lipsa de recunoștință a fariseilor ipocriți.

Contextul lecției:

Domnul Isus este invitat la masă de un fariseu pe nume Simon. Deşi fariseii nu-i sunt în general prieteni, se pare că există şi excepţii. În orice caz, Domnul Hristos dă curs invitaţiei. În timp ce oaspeţii stau întinşi pe divane, sprijiniţi într-un cot, în jurul meselor dispuse în semicerc, conform obiceiului roman care a pătruns şi în Palestina, o femeie păcătoasă a aflat despre sosirea Domnului Isus în oraş şi a venit acasă la Simon, aducând cu ea un vas de alabastru cu mir. Mirul era folosit pentru a unge capul unei persoane. Probabil aceasta a fost şi intenţia femeii, numai că Domnul Isus se află în timpul mesei, de aceea femeia nu poate să-i ungă capul, fiindcă gestul ar fi fost incomod atât pentru ea, cât şi pentru oaspete. În acest caz, nu-i rămâne decât să aştepte stingheră în spatele lui, la picioare. Textul (retradus) sună astfel: „Şi cum stătea în spatele lui, la picioare, şi plângea, a început să-i stropească picioarele cu lacrimile ei. Apoi îi ştergea picioarele cu părul capului ei, le săruta şi le ungea cu mir.”

Probabil în plânsul femeii se împletesc lacrimi din motive diferite. Pesemne este profund stânjenită de numeroasele priviri implacabile ale sfinţilor glaciali care stau la masă cu Isus. Poate că i se pune în gât un nod de amărăciune când descoperă că de fapt îi este imposibil să-l onoreze pe Oaspete aşa cum plănuise (ungându-i capul). În acest context,  atât de diferit pentru ea, îşi va fi dat seama de îndrăzneala ei nebunească: ea, o păcătoasă notorie, are pretenţia să fie primită de un sfânt! Cum de crezuse că îi va permite să se apropie de el? Oare nu-şi mai ştia limitele? O femeie ca ea nu se cuvenea să tulbure reuniunea atâtor oameni respectabili, şi cu atât mai puţin să-L inoportuneze pe Domnul Isus. Şi totuşi, ceva imposibil de surprins în cuvinte îi spune că Domnul Isus o acceptă, că nu este inoportună. Lacrimile au început deja să picure pe picioarele Mântuitorului.

Structura lecției

1.Femeia păcătoasă (Luca 7:37, 38)

• Sosirea  (v. 37)
• Începe să plângă (v. 38)

2.Gazda și oaspetele său (Luca 7:39-43)

• Gândul fariseului (v. 39)
• Pilda Domnului Isus (v. 40-42)
• Răspunsul lui Simon (v. 43)

3.Oaspetele (Luca 7:44-48)

• Despre ospitalitate (v. 44-46)
• Despre iertare (v. 47, 48)

Întrebări pentru discuție

• Oare cum ne-am fi simțit noi când a apărut femeia, dacă am fi fost în situația lui Simon?
• Care e semnificația pildei cu cei doi datornici? Pe cine reprezintă datornicii?
• În ce fel ne exprimăm noi recunoștința față de iertarea primită în dar de la Domnul Isus? Discutați lucruri practice.

Aplicații practice

Recunoștința este mai mult decât un „act de politețe.” Mulțumirea din inimă adresată unei alte persoane își are rădăcina în iubirea față de acea persoană. Domnul Isus intră în casa lui Simon ca să ofere dragoste și iertare și celor care l-au respins. Gestul disperat al femeii păcătoase era împotriva convențiilor sociale ale vremii. Cu toate acestea, în ciuda regulilor stricte ale vremii, gesturile femeii păcătoase ne vorbesc cu putere despre atitudinea față de propria-i persoană (una de umilință și părere de rău) și despre atitudinea ei față de Domnul Isus (una de profundă recunoștință și implorare după ajutor). Să punem și noi în practică în viața noastră o astfel de atitudine.

Text: Luca 7:1-10                      Verset de aur: Luca 7:7 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să învățăm modul în care smerenia întărește credința.

Contextul lecției:

Sutașul din textul de astăzi a fost un distins soldat, comandantul garnizoanei romane din Capernaum. Acest statut i-a ridicat foarte mult prestigiul printre iudei. După concepţia păgână a Romei, smerenia era ceva vrednic de tot dispreţul, mândria fiind considerată cea mai demnă virtute pentru un soldat. Cu siguranţă că sutaşul nu a adus cu el acest bun spiritual din şcoala militară de la Roma, ci smerenia sa a crescut atunci când a auzit despre Domnul Isus. În apropierea Mântuitorului el a avut ocazia să privească înlăuntrul vieţii sale ticăloase. El a înţeles principiile înalte ale Domnului Isus şi, faţă în faţă cu El, şi-a văzut josnicia sa. Aceasta l-a făcut să devină umil. Ca să fii umil trebuie să te cunoşti pe tine; fără de aceasta, mândria înnăscută din noi şi aroganţa oglindesc felul nostru de gândire.

Omul devine cu adevărat umil atunci când este convins că nu poate lupta mai departe. Când ne înțelegem propria neputinţă, Îi predăm Domnului conducerea vieţii noastre şi renunţăm la orice laudă nesăbuită de care ne-a fost plină inima. Înainte de a-l cunoaşte pe Hristos, Saul din Tars se lăuda cu multe lucruri, însă apoi a mărturisit: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!”. Aceasta a fost umilinţa apostolului Pavel! Tot de la Domnul Isus a învăţat şi sutaşul!

Structura lecției

1.Rugămintea sutașului (Luca 7:1-5)

• Sosirea Domnului Isus  (v. 1)
• Nevoia sutașului (v. 2)
• Trimișii iudei (v 3-5)

2.Protestul sutașului(Luca 7:6-8)

• Pentru că era nevrednic (v. 6-7)
• Pentru că știe ce înseamnă să ai autoritate (v. 8)

3.Domnul Isus se minunează (Luca 7:9, 10)

• O credință mare (v. 9)
• Însănătoșirea (v. 10)

Întrebări pentru discuție

• Ce putem face în situația în care cineva refuză să se întoarcă la Dumnezeu pentru că se consideră prea păcătos și nevrednic?
• Ce lecții putem învăța din experiența sutașului?
• Bătrânii iudeilor care au venit la Domnul Isus să mijlocească pentru Sutaș au avut numai cuvinte frumoase de spus despre el. Cum trebuie să fi fost sutașul în viața de zi cu zi ca să se vorbească așa de frumos despre el? Ce învățăm din asta?

Aplicații practice

Câte inimi pătrunse răspund la chemarea lui Dumnezeu? Pe câţi i-a adus harul până acolo ca, adânc umiliţi, să poată zice „Doamne, nu sunt vrednic pentru aceasta?”. Aici este începutul acelei vieţi, a cărei lumină îi îndeamnă pe alţii să zică „Merită să-i faci aceasta”, iar la urmă Îl pune şi pe Domnul în uimire, la fel ca sutaşul din Capernaum. Dumnezeu ştie să-i înalţe pe cei smeriţi. Odată şi Petru, după pescuirea minunată, s-a aruncat plin de umilinţă la picioarele Domnului şi a spus: „Pleacă de la mine, Doamne, căci sunt un păcătos”. Dar tocmai atunci Domnul i-a făcut de cunoscut lui Petru următoarele: „Nu te teme, vei fi pescar de oameni”. Fie ca Domnul să-Şi arate, în noi şi prin noi, minunile harului Său care nu se sfârşesc niciodată.

Text: 1 Împărați 17:8-16                          Verset de aur: 1 Împărați 17:16 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem riscurile asumate de Ilie și de văduva din Sarepta pentru a-L asculta pe Dumnezeu și să explicăm relația dintre conduită și încrederea în dorința lui Dumnezeu de a ne răsplăti.

Contextul lecției:

Pârâul a încetat să mai fie o resursă pentru Ilie, dar Domnul a rămas cu el; nu l-a uitat pe slujitorul Lui. El cunoştea nevoia sa şi văzuse că pârâul secase. Dar nu a venit niciun cuvânt de avertizare şi nici o altă îndrumare până când pârâul nu a secat. Dragostea Domnului răspunde nevoii sfinţilor Săi, dar calea pe care o ia înţelepciunea Sa îi va ţine pe aceştia pe drumul credinţei.

Mai mult decât atât, planul pe care îl dezvăluie Domnul este atât de uluitor, atât de diferit de tot ceea ce şi-ar fi imaginat profetul, într-un contrast atât de mare cu instruirea sa religioasă, cu gândurile sale fireşti şi instinctul său spiritual, încât dacă planul ar fi fost dezvăluit profetului înainte ca pârâul să sece, e posibil ca el să nu fi fost atât de dispus să cedeze în ascultare. La fel ca un profet de mai târziu, care, atunci când a fost trimis la o cetate păgână, a încercat să fugă în direcţia opusă. Ilie era un om cu aceleaşi slăbiciuni ca noi şi este posibil ca, la fel ca şi noi, să fi avut nevoie de presiunea împrejurărilor pentru a fi făcut să asculte şi să aleagă un drum atât de neplăcut pentru el, ca om firesc.

Oricât de neobişnuit ar părea, profetului i s-a spus să se ridice şi să plece la Sarepta ca să locuiască acolo. El trebuie să părăsească ţara promisă şi să meargă într-o cetate păgână, iar dintre toate cetăţile, una care aparţinea de Sidon – patria lui Baal, a cărui închinare adusese ruina în ţară -, de asemenea, patria Izabelei, cea care introdusese închinarea la Baal şi care omorâse pe prorocii Domnului. Şi mai ciudat este că ajuns în ţara străină, marele profet trebuia să depindă de o femeie văduvă pentru întreţinerea zilnică. Deoarece Domnul spune: “Am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”. Ne-am putea gândi că ar fi fost mai potrivit ca Domnul să poruncească profetului să îngrijească de acea văduvă. Dar nu, planul lui Dumnezeu era ca văduva să îngrijească de profet. Erau alte cetăţi şi alte ţări care înconjurau Israelul şi care erau cu mult mai puţin păcătoase decât Sidonul. Erau “multe văduve” în Israel în timpul acelei împrejurări triste, dar ele nu se potriveau planului lui Dumnezeu. Ca întotdeauna, Dumnezeul Îl avea în vedere pe Hristos. O mie de ani mai târziu, în cetatea Nazaretului, Domnul va avea nevoie de o imagine a harului suveran şi de aceea, profetul Ilie trebuie să meargă la o văduvă săracă, în ţara atât de păcătoasă a Sidonului. Dumnezeu are un scop în fiecare detaliu al drumului pe care El îl plănuieşte pentru slujitorii Săi, chiar dacă trebuie să treacă o mie de ani mai înainte ca acel scop să fie dezvăluit.

Structura lecției

1.Trimis la Sarepta (1 Împărați 17:8-10a)

• Porunca lui Dumnezeu  (v. 8,9)
• Ascultarea lui Ilie (v. 10a)

2.Întâlnirea de la poartă (1 Împărați 17:10b-12)

• Rugămintea lui Ilie (v. 10b, 11)
• Răspunsul văduvei (v. 31b)

3.Credința pe un pământ străin (1 Împărați 17:13-16)

• Încredințarea lui Ilie (v. 13, 14)
• Ascultarea văduvei (v. 15a)
• Grija lui Dumnezeu (v.15b, 16)

Întrebări pentru discuție

• Cum am putea să ne dăm seama dacă printr-o întâmplare ce poate părea neplăcută, Dumnezeu ne deschide o ușă spre binecuvântare?
• În ce fel i-am putea încuraja pe cei care nu au deplină încredere că Dumnezeu se va îngriji de ei?
• Ce a învățat Ilie din experiența cu văduva din Sarepta și ce am putea învăța și noi?

Aplicație practică

• Într-un mod deosebit, Ilie priveşte dincolo de boală şi de puterea morţii şi vede în răul care a venit asupra lor mâna Dumnezeului cel viu. În ochii săi, nu boala a omorât copilul, nu moartea l-a doborât, ci Dumnezeu este cel care a lovit copilul văduvei. Dacă este lucrarea bolii şi a morţii, atunci nu este nicio speranţă, deoarece ele pot lua copilul, dar nu îl pot aduce înapoi. Dar dacă Dumnezeu a lovit copilul, atunci tot El îl poate învia. Să lăsăm și noi credința în Dumnezeu să ne călăuzească în tot ceea ce facem.

Text: Deuteronom 4:1-8, 12, 13                    Verset de aur: Deuteronom 4:2b

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem care au fost motivele lui Moise de a asculta poruncile lui Dumnezeu și să explicăm care este importanța celor 10 porunci în perioada Noului Testament. 

Contextul lecției:

Refuzul poporului de a asculta de Dumnezeu s-a soldat cu 38 de ani de peregrinări prin pustie. Acum, după această lungă și chinuitoare istorie, pe malul drept al Iordanului, în Câmpia Moabului, o nouă generație aștepta cu nerăbdare împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute părinților lor – intrarea în țara făgăduinței. Dar promisiunea lui Dumnezeu era mai mult decât țara. Era o relație cu Sine, cu Unicul și nevăzutul Dumnezeu, cu Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, deci cu un Dumnezeu personal.  Moise întărește motivația la ascultare a poporului subliniind caracterul distinct al Dumnezeului lor și a Legii Lui, o Lege care era pe măsura Dumnezeului care a dat-o.

Structura lecției

1.Un trecut trăit în ascultare (Deuteronom 4:1-4)

• Aduce binecuvântări (v. 1)
• Stabilește standarde (v. 2)
• Produce consecințe (v. 3,4)

2.Un viitor ce trebuie trăit în ascultare (Deuteronom 4:5-8)

• Invită binecuvântările (v. 5, 6)
• Indică o relație strânsă (v. 7)
• Invocă închinarea (v. 8)

3.Motive ca să trăim în ascultare (Deuteronom 4:12, 13)

• Vocea lui Dumnezeu (v.12)
• Mâna lui Dumnezeu (v. 13)

Întrebări pentru discuție

• Care sunt anumite domenii din viața noastră în care trebuie să-l ascultăm mai mult pe Dumnezeu?
• Ce măsuri putem lua pentru a ne asigura că onorăm voia lui Dumnezeu în situații care nu sunt descrise clar în Biblie?
• Cum ne-am putea îmbunătăți viața de credință?

Aplicație practică

• Moise folosește trei argumente prin care dorește să convingă poporul să asculte de Domnul. În primul rând le amintește că Dumnezeu binecuvântează pe omul ascultător și îl pedepsește pe cel neascultător. În al doilea rând, poporul lui Israel este un popor special pentru că Dumnezeu a făcut un legământ cu el, iar acest lucru ar trebui să-i determine să-l asculte. În al treilea rând, legile lui Dumnezeu trebuie respectate, pentru că ele sunt de la Domnul, create pentru noi de un Dumnezeu sfânt, bun și iubitor. Aceste trei argumente sunt valabile și pentru noi astăzi.

Text: Numeri 14:10b-20                                                 Verset de aur: Numeri 14:19

Prezentarea lecției:

Scopul – Să enumerăm punctele cheie din mijlocirea pe care Moise o face înaintea Domnului, în favoarea Israeliților răzvrătiți și să înțelegem importanța rugăciunilor de mijlocire.

Contextul lecției:

Mulți oameni au o imagine distorsionată despre Dumnezeu, crezând că el este asemeni unui bunicuț blând care nu ar face rău nimănui. Drept urmare, mulți oameni raportându-se la El în felul acesta, nu-L iau în serios, când e vorba despre ceea ce El spune și face, crezând că El va trece sigur cu vederea orice păcate vom comite. Israeliții au descoperit la Cades-Barnea că realitatea nu susține această părere. Dumnezeul lui Israel este în adevăr Măreț și Puternic, iar judecata Sa împotriva păcatelor și nelegiuirilor oamenilor nu trebuie luată sau privită cu ușurință! Autorul Epistolei către Evrei, ne aduce aminte de un adevăr universal valabil, atât în vechiul cât și în Noul Testament, și nume că este „Grozav lucru să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” (Evrei 10:31)

Pasajul de astăzi este continuarea evenimentelor studiate săptămâna trecută. Descurajarea adusă de către zece din cele 12 iscoade, prin raportul lor negativ, a provocat creșterea răzvrătirii poporului împotriva conducătorilor, Moise și Aaron. Textul continuă chiar prin a descrie dorința poporului de a omorî cu pietre pe Iosua și Caleb (Numeri 14:10a). Pasajul pe care-l studiem astăzi începe cu pronunțarea judecății lui Dumnezeu în raport cu un popor orbit de necredință.

Structura lecției

1.Intenția lui Dumnezeu (Numeri 14:10b-12)

• Prezența glorioasă (vs.10b)
• Planul distructiv (vs.11,12)

2.Mijlocirea lui Moise (Numeri 14:13-20)

• Exemplul dinaintea celorlalte popoare (vs.13-16)
• Pledarea pentru îndurare (vs.17-19)
• Dorința de a-l ierta pe Israel (vs.20)

Întrebări pentru discuție

• Ce facem atunci când cunoaștem voia lui Dumnezeu cu privire la o anumită situație, și totuși nu o urmăm?
• Cum putem să mijlocim mai mult în rugăciune unii pentru alții?

Aplicații practice

Biblia arată, pe toate paginile ei, consecințele devastatoare ale păcatului. După ce Domnul a așezat primii doi oameni în Grădina Edenului, le-a comunicat explicit că pot mânca după voie din toți pomii și roadele grădinii, exceptând unul singur. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” (Geneza 2:16,17) Cei mai mulți cunosc cuvintele Apostolului Pavel din Romani 6:23a „Plata păcatului este moartea!” Apogeul sentinței la moarte este precizat limpede în cartea Apocalipsa, arătând cum păcătoșii vor fi în afara cetății sfinte, a Noului Ierusalim, precum cei mai mulți Israeliți au ajuns să piară în Pustiu datorită necredinței lor.

Priviți pentru câteva clipe la ironia acestei drame. Cele 12 iscoade au adus mostre din roadele minunate ale Țării Promise, roade care ar fi trebuit să fie luate cu bucurie și încredere, privind la Țara pe care Domnul a pregătit-o pentru ei. Dar ei au respins aceste roade și s-au hrănit în schimb cu amărăciune, urmând calea necredinței și a neascultării. Rugăciunea de mijlocire pentru cei păcătoși din jurul nostru și pentru mântuirea lor, rămâne o lucrare importantă pentru Creștinii de astăzi. Persoana care mijlocește pentru cei din jur, stă între Cer și pământ, cerând Domnului să intervină în dreptul unei persoane care are nevoie de Harul Domnului. De câte ori nu am auzit fiecare pe cineva împărtășindu-ne necazurile și situațiile grele de viață sau sănătate cu care se confruntă? De câte ori nu am răspuns, simțindu-ne datori, că ne vom ruga pentru ei?

De câte ori însă nu am uitat de promisiunea aceasta? A ne ruga pentru cei din jur este un privilegiu deosebit pe care noi, urmașii Domnului Isus, îl avem! Trebuie să împlinim promisiunile, rugându-ne pentru cei ce trec prin încercări.

Sunt atâtea nevoi care necesită urgent sprijinul nostru în rugăciune, în lumea plină de suferință și stricăciune care ne înconjoară. Creștinii sunt chemați să mijlocească pentru cei din jur, pentru problemele oamenilor, dar mai ales pentru mântuirea sufletelor lor. În loc de a abandona lupta și promisiunile făcute, suntem chemați de Cuvântul Domnului, care ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat!” 1 Tesaloniceni 5:17

Traducerea și adaptarea: Marius Lucan

Text: Numeri 13:1,2,17,18,25-28                             Verset de aur: Numeri 14:8

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem care sunt consecințele care ar fi putut avea loc, atunci când cineva stătea drept de partea Domnului, în timpurile lui Moise și să identificăm elementele privitoare la trimiterea iscoadelor în Canaan și reacția israeliților din acea vreme. 

Contextul lecției:

Lecția trecută a scos în evidență un incident petrecut la abia 15 zile de la ieșirea Israeliților din Egipt (Exod 16:1). În prima zi a lunii a treia, poporul Israel a intrat în Deșertul Sinai (19:1). Acolo au făcut o tabără înaintea muntelui unde Domnul avea să le dea legământul Său cu Israeliții, dându-le cele 10 porunci împreună cu alte legi și porunci ceremoniale. Israeliții au stat la baza muntelui Sinai pentru aproape un an de zile (comparând Exod 19:1 și Numeri 10:11) fiind implicați în ceea ce ar fi trebuit să fie, un timp sacru al dedicării lor și consacrării în poporul legământului! Dar atitudinea de răzvrătire, și nemulțumire studiată săptămâna trecută, s-a reaprins și la poalele Muntelui Sinai. Cu tristețe, observăm că, în timp ce Moise era pe munte, primind poruncile lui Dumnezeu, poporul încălca flagrant deja primele două din cele 10, turnând un vițel de aur și închinându-se acestui chip idolatru, numindu-l dumnezeul care i-a izbăvit din mâna Egiptenilor.

În consecință, nu ar trebui să ne mire faptul că acest popor, care se îndrepta acum dinspre Sinai spre Țara Promisă, avea aceeași atitudine de rebeliune și nemulțumire. În timp ce Domnul a trimis un foc între ei, Moise a mijlocit pentru popor, înaintea Domnului, iar focul s-a potolit. (Numeri 11:1-3)

Apoi, adunătura de oameni din mijlocul lui Israel a început să stârnească nemulțumire, dorind carne și stârnind o nemulțumire generală cu privire la mana de fiecare zi. Toți aceștia căutau să arate că în Egipt au avut o viață mai bună decât călătoria actuală prin Deșert. (Exod 11:5)

În acest punct, Moise a devenit extrem de frustrat din pricina comportării poporului și a verbalizat această frustrare înaintea Domnului. Domnul i-a dat lui Moise 70 de oameni dintre bătrânii lui Israel, care să-l asiste pe Moise în conducerea poporului, pentru o perioadă de timp (Numeri 11:25) Domnul a răspuns plângerilor poporului trimițând un val de prepelițe (Numeri 11:31,32).

Cu toate acestea revolta și nemulțumirea poporului nu a încetat. Aaron, fratele lui Moise și Maria (Miriam) au protestat și ei împotriva lui Moise, din pricina invidiei pe care o manifestau față de poziția sa de autoritate (Numeri 12:2). Domnul a răspuns acestei răzvrătiri, lovind-o pe Maria cu lepră. Ea a rămas izolată pentru 7 zile, timp în care poporul s-a oprit din călătoria lui. Când au pornit din nou la drum, au ajuns în Deșertul din Paran, specific în locul Cades-Barnea, acolo unde începe pasajul lecției noastre de astăzi.

Structura lecției

1.Responsabilitatea (Numeri 13:1,2,17,18)

• Porunca Domnului (vs.1,2)
• Instrucțiunile lui Moise (vs.17,18)

2.Raportul (Numeri 13:25-27)

• Roadele țării (vs.25-27)
• Locuitorii țării (vs.28)

3.Răspunsul (Numeri 14:1,2,5-10)

• Țipăte și plâns (vs.1,2)
• Conducători îngrijorați (vs.5)
• Conducători curajoși (vs.6-9)
• Vorbe pline de mânie (vs.10a)

Întrebări pentru discuție

• Ce înseamnă să stai de partea Domnului? Dați câteva exemple din viața cotidiană.
• Ce trebuiau iscoadele să afle și de ce sunt importante aceste detalii?
• De ce oare rămâne Dumnezeu credincios în ciuda necredincioșiei oamenilor?

Aplicații practice

Unele Biblii contemporane, tipăresc cuvintele Domnului Isus folosind culoarea roșie, evidențiindu-le pentru cititori. Poate că pasajul lecției de astăzi ar trebui tipărit cu galben, fiind un simbol al avertizării pentru toți cei care-l citesc. Israeliții s-au răsculat împotriva Domnului și a conducătorilor Lui, refuzând să creadă că Domnul îi va conduce în Țara Promisă. Atunci când Apostolul Pavel vorbește despre neascultarea Israeliților, el subliniază că acele evenimente nu au doar un caracter de istorie antică, ci: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră.” (1 Corinteni 10:11)

Putem citi cu ușurință pasaje precum cel de astăzi, clătinând din cap și întrebându-ne cum au putut Israeliții uita așa de repede tot ceea ce a făcut Domnul pentru ei. În loc de a ne împotmoli cu privirea spre ei, acest pasaj are menirea de a ne smeri, luând cu toții în considerare versetul următor: „Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:12) Putem învăța foarte multe lucruri din acest exemplu negativ al Israeliților. Nu ar trebui să trecem cu vederea ușor eșecurile lor, în călătoria noastră personală spre Țara Promisă!

Traducerea și adaptarea: Marius Lucan

Text: Exod 16:1-15                                                     Verset de aur: Exod 16:15

Prezentarea lecției:

Scopul – Să identificăm motivele răzvrătirii israeliților împotriva lui Moise și Aaron, înțelegând modul în care Dumnezeu a răspuns nemulțumirii lor. 

Contextul lecției:

În momente de incertitudine sau îndoială, atunci când simțim că suntem la capătul frânghiei, avem nevoie de asigurarea că cineva ține de frânghie, o ține nemișcată și ne susține și pe noi. David și-a exprimat în mai multe rânduri încrederea în Domnul, în diferite circumstanțe, oriunde ar călători sau ar ajunge, sau chiar ar încerca să se ascundă … şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca. (Psalmul 139:10)

După ce Domnul a scos afară pe Israel, după o robie de peste 400 de ani în Egipt, Moise a spus întregului popor: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo.” (Exod 13:3b) Mâna puternică, a fost văzută printr-o serie de urgii, demonstrând tuturor din acea vreme că Domnul era deasupra tuturor zeilor Egipteni (Exod 7-11)

Odată ieșiți din Egipt, Israeliții au uitat însă de Mâna puternică a Domnului! Când au fost prinși între carele lui Faraon și Marea Roșie au început imediat să intre în panică. L-au acuzat imediat pe Moise că i-a scos în pustiu pentru a-i conduce la moarte. (Exod 14:10-13) Moise însă a încurajat poporul folosind expresii ale credinței și asigurându-i că: Domnul va lupta pentru voi! (Exod 14:14) continuând să dovedească această realitate prin despărțirea Mării Roșii (Exod 14:15-18, 21,22) Israeliții au trecut pe uscat prin mijlocul Mării, urmând ca apele să acopere mai apoi carele Egiptenilor care-i urmăreau. Capitolul 14 din Exod se încheie cu cuvintele: „Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.”

Din nefericire însă și încrederea aceasta a fost de scurtă durată. Când oamenii au ajuns în Deșertul Sur în imediata vecinătate a Mării Roșii, au călătorit trei zile fără a găsi apă. Când au ajuns la urmă să descopere apă, la Mara, au găsit apă amară pe care nu au putut-o bea. Atunci poporul a început din nou să cârtească împotriva lui Moise, robul Domnului, iar Domnul a răspuns nevoilor lor (Exod 15:22-25)

Structura lecției

1.Acuzația oamenilor (Exod 16:1-3)

• Între Elim și Sinai (vs.1)
• Împotriva lui Moise și Aron (vs.2,3)

2.Răspunsul lui Dumnezeu (Exod 16:4-8)

• Descoperit lui Moise (vs.4-5)
• Comunicat poporului (vs.6-8)

3.Prezența lui Dumnezeu (Exod 16:9-12)

• Privirea poporului (vs.9,10)
• Ascultarea lui Moise (vs.11,12)

4.Purtarea Domnului de grijă (Exod 16:13-15)

• Carne pentru popor (vs.13)
• Mană pentru fiecare (vs.14,15)

Întrebări pentru discuție

• În textul de astăzi, care a fost principalul motiv pentru care israeliții au intrat în panică?
• Oare panica poporului a dus la răzvrătire, sau au fost și alte motive?
• Cum putem să ne întărim credința în momente de nesiguranță și îndoială?

Aplicații practice

Copiii lui Israel, odată cu ieșirea lor din Egipt, au intrat într-un teritoriu pustiu și anevoios, devenind repede nesiguri în privința resurselor lor de mâncare și apă. În ciuda nemulțumirii și cârtirilor lor colective, Domnul le-a dăruit nenumărate ajutoare vizibile arătând că El poartă de grijă nevoilor lor. Domnul nu a dat niciodată drumul frânghiei, sau poporului Său.

Adevărul este că omenirea a trăit dintotdeauna vremuri de incertitudine. Fiecare generație, într-un fel sau altul, privește la vremea sa și la viitor cu nesiguranță. Este foarte ușor să înțelegem această realitate, printr-o simplă citire a Psalmului 74, în care autorul își exprimă nemulțumirea și mânia în raport cu Domnul, întrebând: Pentru ce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna? Pentru ce Te mânii pe turma păşunii Tale? (vs.1) Vremurile în care trăia psalmistul Asaf erau foarte nesigure, așa cum sunt și vremurile noastre astăzi. Vedem și astăzi o tulburare generală a omenirii în multe aspecte ale vieții. Și noi, la fel ca Israeliții altă dată, ne manifestăm temerile prin murmurări și cârtiri împotriva conducătorilor de la nivel local și chiar național.

În vremuri de incertitudine, de teamă sau nesiguranță, trebuie să ne întoarcem cu toată ființa spre adevărul subliniat astăzi, și anume că: Dumnezeu este credincios, în timpul nesiguranței sau îndoielilor noastre! Promisiunile Lui rămân adevărate, Cuvântul lui ne oferă asigurarea de care avem nevoie, și anume aceea că, atunci când mâinile oamenilor sunt slabe și nu pot fi crezute, Mâinile lui Dumnezeu rămân puternice! În ciuda dezordinii care tulburase pacea Psalmistului, el concluzionează în vs. 12 din Psalmul 74:

„Totuş, Dumnezeu este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări.” David, pe de altă parte recunoaște: „Soarta mea este în mâna Ta” (Psalmul 31:15a)

Traducerea și adaptarea: Marius Lucan

Text: 1 Samuel 1                                Verset de aur: 1 Samuel 1:17

Prezentarea lecției:

Scopul – Să ne amintim de rugăciunea Anei și să înțelegem rolul vital al rugăciunii în vremurile de necaz și suferință 

Contextul lecției:

Evenimentele din primele capitole din 1 Samuel, se desfășoară la sfârșitul unei perioade în care judecătorii au condus națiunea lui Israel. Cartea Judecători abundă cu necazuri și haos, provocate de tiparul neascultării lui Israel în raport cu Voia lui Dumnezeu. Acest tipar al rebeliunii continuă și în cartea 1 Samuel prin purtarea păcătoase a fiilor preotului Eli, Ana fiind confundată în vs.14 cu una din persoanele din acel context stricăcios.

Dar necazul Anei era de altă cauză și natură! Durerea ei era sufletească provenea din necazul de a fi fost stearpă. Ana experimenta o suferință interioară teribilă, provocată de lipsa bucuriei maternale, o bucurie de care se bucurau atâtea femei, dar de care ea era complet izolată. Într-o societate în care vocația principală a femeii era să fie mamă, infertilitatea era interpretată ca un semn al pedepsei divine și rezulta de cele mai multe ori în pierderea onoarei persoanei respective. Ana experimenta respingerea societății, întrebându-se cel mai probabil adesea, dacă și Domnul o vedea tot în acest fel? Pe lângă stigma socială, Ana avea parte de răutatea celeilalte neveste a soțului său Elcana. Ea se numea Penina și Scriptura ne spune în versetul 6 că aceasta se purta mereu rău cu Ana, vorbindu-i urât și râzând de starea ei stearpă. Această situație era foarte grea și aparent fără ieșire pentru Ana. Soțul ei ținea la ea foarte mult și o întreba mereu de ce se întristează, fără însă a înțelege profunzimea durerii din sufletul Anei, care s-ar fi bucurat nespus pentru un singur copil care să-i însenineze viața și starea.

Structura lecției

1.Plânsul Anei (1 Samuel 1:9-11)

• Vizita anuală (vs.9)
• O rugăciune disperată (vs.10,11)

2.Suspiciunea lui Eli (1 Samuel 1:12-16)

• Îndoielile lui (vs.12-14)
• Apărarea Anei (vs.15,16)

3.Verdictul lui Eli (1 Samuel 1:17,18)

• Declararea binecuvântării (vs.17)
• Retragerea în pace (vs.18)

4.Binecuvântarea Domnului (1 Samuel 1:19.20)

• Amintindu-și de Ana (vs.19)
• Răspunzând rugăciunilor ei (vs.20)

Întrebări pentru discuție

1. Cum putem în mod practic să fim mai răbdători în rugăciune?
2. Există situații în care e bine să-i facem juruințe lui Dumnezeu în rugăciune?
3. De ce a tras Eli concluzii greșite cu privire la Ana?
4. Cum a răspuns Dumnezeu rugăciunii lui Ana?

Aplicații practice

Femeile beneficiază astăzi de diverse mijloace medicale care caută să trateze problema infertilității, mijloace care nu erau disponibile în timpul Anei. Totuși, în ciuda dezvoltării tehnologice și medicale, nu este o garanție că femeile infertile vor deveni mame. Suferința infertilității rămâne o povară cu care continuă să se confrunte multe cupluri astăzi. Inima unei astfel de femei este zdrobită iar disperarea ei este incomensurabilă. Aceste femei simt la fel ca Ana altă dată, că sunt private de cea mai prețioasă experiență a vieții. De ce? se pot întreba acestea, și mai ales: De ce eu?

Povara Anei devenise imposibilă de suportat, și datorită acestei greutăți mari, Ana îi jură Domnului că, dacă va primi un fiu, ea îl va da înapoi Domnului. Facerea de juruințe este ceva mult mai specific perioadei și legii Vechiului Testament, în contrast cu învățătura Domnului Isus din Noul Testament (Matei 5:37)

Rugăciunea însă continuă să ofere alinare oricărui suflet amărât sau în suferință, fiind un mijloc de a ne aduce înaintea Domnului problemele și suferința noastră. Dumnezeul înaintea căruia Ana și-a vărsat durerile inimii este același Dumnezeu care aude rugăciunile noastre astăzi. El rămâne Stânca noastră, Cetățuia noastră, Izbăvitorul nostru, Scutul și Tăria noastră, Locul nostru de scăpare, Păstorul sufletelor noastre! El este Dumnezeul oricărei mângâieri (2 Corinteni 1:3) și Dumnezeul care cu nici un chip nu ne va părăsi (Evrei 13:5) Îndemnul Apostolului Pavel pentru Filipeni (4:6), este valabil și pentru noi astăzi: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” Ana și-a dovedit credincioșia înaintea Domnului cu mult înainte ca Apostolul Pavel să fi existat și scris. Ea a adus necazul ei înaintea Domnului, iar El în schimb și-a demonstrat credincioșia, îndepărtându-i durerea și oferindu-i binecuvântarea mult dorită și așteptată! Să nu uităm însă că nu avem garanția de a primi tot ceea ce  cerem Domnului! Răspunsurile Sale: da, nu sau așteaptă fiind aliniate întotdeauna cu planurile Sale desăvârșite. Asemeni Anei, noi nu cunoaștem viitorul nostru, dar alături de ea putem afirma: „Nimeni nu este Sfânt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu decât Tine; Nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru.” (2:2)

Traducerea și adaptarea: Marius Lucan

Text: Geneza 19:1,4,5,15-26,29       Verset de aur: Geneza 19:29

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem modul în care textul de astăzi demonstrează atât judecata cât și mila lui Dumnezeu. 

Contextul lecției:

Lot era nepot al marelui patriarh Avraam. El este prima dată menționat în Biblie în genealogia fratelui lui Avraam (vezi Geneza 11:27). Lot l-a însoțit pe Avraam și casa acestuia, atunci când au călătorit din Ur în Canaan (Geneza 11:31). După o scurtă perioadă de ședere în Egipt, familia s-a întors într-o zonă sudică, acolo unde seminția lui Iuda avea să se așeze după câteva secole (Geneza 13:1,3) Atunci când au izbucnit disputele teritoriale, Avraam i-a dat nepotului său posibilitatea de a alege pământul cel mai bun (Geneza 13:8,9). Lot a privit cu mare satisfacție la pământul din vecinătatea Sodomei și Gomorei s-a stabilit în acea zonă.

Locația exactă a Sodomei și Gomorei, este incertă, unii cercetători considerând că aceste cetăți se aflau în ce însemna mai târziu teritoriul lui Moab (Isaia 15:5, Ieremia 48:33,34)

Alături de Țoar, Sodoma și Gomora sunt amintite ca fiind cetățile din câmpia Iordanului (Geneza 13:10-12)

Geneza 13:13 oferă o descriere foarte îngrijorătoare a locuitorilor din acea zonă: Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului. Lot este unul din personajele întortocheate ale Scripturii. Deși a înțeles cel mai probabil, de la unchiul său Avraam, standardele neprihănirii lui Dumnezeu, ca unul care este prezentat în Noul Testament că își chinuia sufletul în mijlocul Sodomei, deși este descris în 2 Petru 2:7 ca un neprihănit între cei din vremea lui, vedem totodată că Lot devenise cumva atașat de Sodoma, în ciuda tensiunii dintre neprihănirea sa și răutatea cetății în care locuia. Păcatele din Sodoma și Gomora provocau însă începerea judecății lui Dumnezeu peste acea zonă, iar Avraam în mijlocirea sa înaintea Domnului, reuși-se să ajungă la cifra de 10 oameni neprihăniți, pentru care Domnul să nu nimicească cetățile. Din nefericire în ambele cetăți nu s-au găsit împreună, zece oameni neprihăniți. (Geneza 18:20.22-33)

Structura lecției

1.Avertismentele lui Dumnezeu (Geneza 19:1,4,5,15-23)

• Vizita Îngerească (vs.1,4,5,15-17)
• Ezitarea (amânarea) lui Lot (vs.18-20)
• Determinismul Îngerilor (vs.21-23)

2.Judecata lui Dumnezeu (Geneza 19:24-26)

• Peste Sodoma și Gomora (vs.24-25)
• În dreptul soției lui Lot (vs.26)

3.Mila lui Dumnezeu (Geneza 19:29)

• Aducerea aminte a lui Avraam (vs.29a)
• Salvarea lui Lot (vs.29b)

Întrebări pentru discuție

• De ce unii oameni ignoră avertismentele lui Dumnezeu?
• Ce măsuri am putea lua pentru a fi mai atenți la ceea ce spune Dumnezeu?
• Cum se manifestă mila lui Dumnezeu în textul de astăzi? Ce învățăm despre caracterul lui Dumnezeu?

Aplicații practice

Atunci când oamenii aud despre Sodoma și Gomora, ei se gândesc în mod automat la mânia și asprimea judecății divine, asupra acestor cetăți! Este important însă să observăm că în egală măsură cu judecata, se desfășoară și mila Domnului, atunci când citim despre salvarea lui Lot! Lot ajunge să înțeleagă că i s-a arătat har și bunătate prin faptul că a fost scăpat de nenorocire. Chiar și în aceste condiții extrem de favorabile, el încearcă să negocieze locul în care să fugă (Geneza 19:19). Îngerul cu care vorbea Lot, nu își pierde răbdarea ci îi ascultă cererea. Scădințele caracterului lui Lot, menționate în această întâmplare, nu trebuie însă să ne distragă atenția de la puterea și perfecțiunea caracterului lui Dumnezeu! Învățăm din această lecție că bunatatea îndurării divine și groaza judecății Sale coexistă și ies împreună în evidență! Suntem chemați să fim nespus de recunoscători, ca unii care înțelegem că Domnul Isus a luat asupra lui judecata divină, pentru ca Dumnezeu să-și poată revărsa mila peste noi! La fel ca Lot, și noi trăim deranjul și chinurile tendințelor păcătoase din societatea și cultura modernă (compară cu 2 Petru 2:6-10) raportându-le la Scriptură și la viața Creștină! Dar, la fel ca Lot, putem deveni ușor atașați lucrurilor sau chiar plăcerilor din această lume, Domnul Isus avertizându-ne în pilda semînătorului, că acestea pot îneca viața spirituală din noi (Luca 8:14)

Traducerea și adaptarea: Marius Lucan