TEXTUL LECȚIEI: Amos 5:18–24                    VERSETUL DE AUR: Amos 5:24

SCOPUL LECȚIEI: Să dobândim o înțelegere corectă cu privire la ziua Domnului; să putem explica de ce a urât Domnul ritualurile religioase ale celor din timpul lui Amos; să punem în aplicare imperativele versetului de aur.

“Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, și neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!” — Amos 5:24

CONTEXTUL LECȚIEI : Lecția din această zi inaugurează o serie nouă de studii pe tema Dreptatea în Cărțile Profetice. Textele primelor lecții se află în scrierile lui Amos, Mica, Habacuc și Maleahi. Acest patru cărți reprezintă o treime din cele 12 cărți ale Vechiului Testament pe care le numim “Profeții Mici.” Adjectivul “mici” nu are de-a face cu importanța acestor scrieri; el se referă doar la lungimea acestor cărți. Ele sunt mult mai scurte decât majoritatea cărților descrise ca “Profeții Mari” (Isaia, Ieremia/Plângerile lui Ieremia, Ezechiel și Daniel).

Profetul Amos este unic printre profeți, din cel puțin două motive. Mai întâi, e un profet care are o meserie diferită, la care se întoarce după ce își rostește profețiile (vezi Amos 1:1; și 7:14-15). Apoi, Amos a fost originar din regatul Iuda, din sud, dar a primit porunca să-și proclame mesajul în regatul Israel, din nord (1:1). Nu ne este deloc greu să ne imaginăm ce primire i s-a făcut acestui străin care profețea împotriva lui Israel (2:6-16; 7:10-17). Deși a rostit profeții și împotriva altor națiuni (1:3-2:5), majoritatea mesajelor lui Amos au fost împotriva păcatelor lui Israel. Amos și-a început lucrarea în jurul anului 769 îCr. Ruperea împărăției avusese loc în urmă cu 170 de ani. Amos 1:1 menționează 2 împărați contemporani cu el: Ozia, împăratul lui Iuda (numit și Azaria în 2 Împărați 15 și 2 Cronici 26) și Ieriboam (al II-lea) în Israel. Majoritatea poporului trăia într-o stare de apatie în ceea ce privea Legea Domnului. Traiul era bun, națiunea prospera, iar popoarele din jur care fuseseră o amenințare în trecut (Asiria, Egipt) erau acum slăbite și fără putere. Ce putea să le spună nou acest profet? De ce s-a găsit tocmai acest individ din sud să vină și să îi deranjeze?

În versetele imediat anterioare lecției noastre, Amos ne dezvăluie clar motivele la baza chemării sale în lucrare. La fiecare pas, poporul alegea răul în loc de bine. Amos îi acuză că nedreptățesc pe cel sărac, pedepsesc pe cei ce caută dreptatea, acceptă mită, și calcă în picioare dreptul săracului la judecată (Amos 5:7-15).  În mijlocul acestui popor, Amos proclamă cuvântul Domnului, așa cum îl găsim în lecția de azi.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O zi sumbră care va fi… (Amos 5:18-20)

• … O zi de amăgire (v. 18)
• … O zi de primejdie (v. 19)
• … O zi de întuneric (v. 20)

2. Un Dumnezeu întristat… (Amos 5:21-24)

• … Care urăște formalismul religios (v. 21-23)
• … Care dorește o închinare autentică (v. 24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Când aveți una din acele zile în care toate lucrurile vă ies pe dos, care sunt versetele care vă încurajează cel mai mult? Care versete le folosiți ca să îi încurajați pe alții?
• Care sunt câteva din conceptele greșite despre a doua venire a Domnului întâlnite printre creștini, concepte care duc mai degrabă la întunericul din Amos 5:20, decât la lumina din Tit 2:13? Cum ne putem proteja mintea de acest fel de idei?
• Cum recunoaștem practicile și obiceiurile bisericești care ajung să fie urâte de Domnul? Care sunt criteriile după care evaluăm serviciile din biserică?
• Care sunt nevoile comunității în care se află biserica noastră? Care sunt măsurile protectoare prin care ne asigurăm că implicarea bisericii în lucrări sociale nu eclipsează scopul ei primar, acela de a evangheliza? Credeți ca există acest pericol?

APLICAȚII PRACTICE

• E posibil ca bisericile noastre să fie situate în comunități unde există mulți oameni necăjiți și săraci. Cu siguranță însă, ele (bisericile) sunt situate în comunități unde e nevoie de creștini autentici care își pun în practică neprihănirea zi de zi. Nu ne putem permite să credem că ne-am făcut datoria de creștini doar pentru că am participat la un serviciu de închinare, după care să ne întoarcem la rutina zilnică, ignorând nevoile celor din jurul nostru. Adevărat, închinarea noastră nu include adunările de sărbătoare și jertfele de care vorbește Amos, dar oare nu îl supărăm pe Domnul și noi, acoperindu-ne ochii și urechile, fiind orbi și surzi la nevoile celor din jurul nostru?
• Creștini ar trebui să înțeleagă chemarea pe care ne-o face Isus de a fi sare și lumină (Matei 5:13-16) ca fiind o chemare la stilul de viață proclamat de proroci. Dreptatea nu poate fi practicată în izolare de alți oameni: ea necesită contact cu lumea, o lume care este adesea caracterizată de nedreptate și corupție. A fi sare și lumină înseamnă să avem impact asupra mediului înconjurător; și acesta este chemarea noastră, a urmașilor lui Cristos. Fără punerea acestor lucruri în practică, ziua Domnului nu va fi o zi de bucurie, ci o zi de judecată și de rușine.
• Să ne rugăm ca dreptatea și neprihănirea să reprezinte pentru noi mai mult decât niște simple cuvinte; ele să fie parte din practica noastră zilnică.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Luca 11:5-13

VERSETUL DE AUR: Luca 11:9

„De aceea şi Eu vă spun: ‘Cereți, şi vi se va da; căutați, şi veţi găsi; bateți, şi vi se va deschide.” – Luca 11:9

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem învățătura principală a pildei, și anume nevoia de perseverență în rugăciune; să explicăm ce înseamnă să cerem, să căutăm și să batem (la ușă) în rugăciune.

CONTEXTUL LECȚIEI

În cele două cărți scrise de Luca, Evanghelia după Luca și Fapte Apostolilor, întâlnim în mod repetat oameni care se roagă și învățături despre rugăciune. Nu putem citi aceste cărți fără să observăm că Domnul Isus a fost un om al rugăciunii (Luca 5:16; 6:12; 9:18, 28; 11:1; 22:40, 41, 44, 46 etc). De asemenea, biserica din primul secol a fost o comunitate care acorda o importanță deosebită rugăciunii (Fapte 1:14; 13:3; 21:5 etc).

Biserica a moștenit acest respect pentru rugăciune din tradiția iudaică. Sinagogile evreilor și templul în sine erau case ale rugăciunii (Isaia 56:7; Matei 21:13; Marcu 11:17; Luca 19:46), spații dedicate pentru rugăciunea individuală și comunitară.

În lecția anterioară am studiat rugăciunea Tatăl Nostru din Predica de pe munte (Matei 6:9-15). Textul paralel scris de Luca, care descrie aceeași învățătură (chiar dacă nu este, în sine, versiunea lui Luca a rugăciunii Tatăl Nostru), este Predica de pe podiș (Luca 6:17-49). Între acel eveniment și lecția de azi au avut loc o vindecare și înviere miraculoasă (Luca 7:1-17); interacțiuni cu diferiți oameni (7:18-50); alte învățături (8:1-21; 10:38-42); liniștirea furtunii (8:22-25); un exorcism, o înviere și vindecare (8:26-56); trimiterea celor 12 (9:1-9); minunea înmulțirii pâinilor (9:10-17); conversații private și schimbarea la față (9:18-36); un alt exorcism (9:37-43a); conversații și împotrivire (9:43b-62) și trimiterea celor 72 (10:1-24). După toate acestea ajungem, în cele din urmă, la versiunea lui Luca a rugăciunii Tatăl Nostru și la textul de azi, care vine imediat după această rugăciune.

La începutul capitolului 11 din Luca, Îl vedem pe Domnul Isus în rugăciune. Când a terminat, unul dintre ucenici i-a cerut să-i învețe să se roage. Domnul Isus le prezintă rugăciunea model din Luca 11:2-4. Lecția de azi ne oferă învățături suplimentare despre rugăciune.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cererea cu stăruință (Luca 11:5-8)

• Un moment inoportun (v. 5-7)
• Ascultătorul cedează (v. 8)

2. Rugăciunea cu tenacitate (Luca 11:9, 10)

• Cererea, căutarea, baterea la ușă (v. 9)
• Primirea, găsirea, deschidere (v. 10)

3. Dumnezeu răspunde cu credincioșie (Luca 11:11-13)

• Dătători nedesăvârșiți (v. 11, 12)
• Tatăl desăvârșit (v. 13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să fim mai curajoși și mai insistenți în rugăciune?
• Luând în considerare pasaje biblice precum Iov 38:1, 2; Iona 4 și Maleahi 2:17, cum putem să ne asigurăm că rugăciunile noastre insistente nu depășesc limita?
• Cum putem să îi încurajăm pe cei care simt că Dumnezeu le-a dat „o scorpie”, când ei au cerut un „ou”?
• Care sunt anumite lucruri pe care biserica ar trebuie să le ceară cu mai multă stăruință în rugăciune?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Uneori avem păreri greșite despre rugăciune. Unii spun că din moment ce Dumnezeu știe toate lucrurile, inclusiv nevoile noastre, nu este nevoie ca noi să Îi cerem nimic. Ce putem să Îi spunem lui Dumnezeu despre care El să nu știe deja? Nimic, spun unii, și prin urmare, rugăciunea nu are nicio valoare.

Domnul Isus folosește două analogii sau imagini surprinzătoare, pentru a ne învăța despre cum să ne rugăm lui Dumnezeu: împrumutarea unor pâini și un tată care dă copilului lui mâncarea de care are nevoie. Învățătura profundă despre rugăciune din acest pasaj este să cerem, să căutăm și să batem la ușă în rugăciune, cu consecvență și perseverență. În cele din urmă, Domnul Isus amintește Duhul Sfânt, care este răspunsul suprem la rugăciune și darul Tatălui pentru noi. Duhul Sfânt ne învață cum să ne rugăm și mijlocește pentru noi (Romani 8:26). Dumnezeu nu doar ne aude rugăciunea, El ne și ajută să ne rugăm.

Rugăciunea trebuie să fie o conversație continuă cu Dumnezeu. Domnul Isus i-a învățat pe ucenici să ceară pâinea zilnică (Luca 11:3), ceea ce ne lasă să înțelegem că cererea trebuie făcut în fiecare zi. Rugăciunea este o activitate de o viață, nu un exercițiu pe care îl facem doar o singură dată.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Matei 6:9-15

VERSETUL DE AUR: Matei 6:10

„Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ” – Matei 6:10

SCOPUL LECȚIEI: Să explicăm cererile enumerate în rugăciunea Tatăl Nostru; să identificăm un aspect din rugăciunea Tatăl Nostru pe care avem tendința să-l neglijăm.

CONTEXTUL LECȚIEI

Lecția de săptămâna trecută din Matei 6:1-8 conține învățăturile Domnului Isus despre pericolele ipocriziei în dărnicie și rugăciune. Aceste exemple negative sunt urmate de o învățătură pozitivă.

Textul de azi studiază una din cele două versiuni ale rugăciunii Tatăl Nostru; cealaltă versiune se găsește în Luca 11. Între cele două variante există o serie de diferențe. În primul rând, în Matei 6:9, când Domnul Isus îi învață pe ucenici cum să se roage, El face acest lucru în contextul în care El învăța deja mulțimile care Îl urmau. „Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte și, după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El” (Matei 5:1). Descrierea lui  Luca este mai specifică; el precizează că Domnul Isus i-a învățat pe ucenici rugăciunea după ce „unul dintre ai Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui” (Luca 11:1).

O altă diferență semnificativă între Matei și Luca este lungimea rugăciunii: versiunea lui Luca este mai concisă decât cea a lui Matei. Conținutul este foarte asemănător, dar Luca a înregistrat o rugăciune mai scurtă. Aceste diferențe sugerează faptul că Domnul Isus i-a învățat pe ucenici această rugăciune de mai multe ori. În acest fel, ucenicii au avut ocazia să o învețe prin repetiție.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Rugăciunea (Matei 6:9-13)

• Sfințenia (v. 9)
• Împărăția (v. 10)
• Nevoile zilnice (v. 11-13)

2. Despre iertare (Matei 6:14, 15)

• Față de alții (v. 14)
• Față de noi (v. 15)

3. Dumnezeu pe tot pământul (1 Împ. 8:52, 53)

• Rezumatul cererilor (v. 52)
• Motivul pentru cereri (v. 53)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce poate face biserica noastră pentru a-i ajuta pe oameni să dezvolte o mai bună înțelegere a conceptului de sfințenie?
• Care este rezultatul neînțelegerii importanței sfințeniei?
• Care sunt câteva modalități tangibile prin care putem să ajutăm la răspândirea împărăției lui Dumnezeu?
• Cum putem să ne asigurăm că rugăciunile noastre pentru nevoile fizice sunt făcute în spiritul versetului 11?
• Cu ce argumente ai încuraja pe cineva să ierte o persoană care i-a făcut rău?

APLICAȚII PRACTICE

Rugăciunea Tatăl Nostru din Matei a fost folosită ca rugăciune model de către creștini încă de la începutul bisericii. Este o rugăciune simplă, care conține o introducere, șapte cereri organizate sub formă de patru cuplete și o încheiere. Fiecare element ne învață despre Dumnezeu și despre cum să ne apropiem de El în rugăciune.

Domnul Isus ne arată cum putem să ne evaluăm viața noastră de rugăciune. În primul rând, trebuie să Îl recunoaștem pe Dumnezeu ca Tatăl nostru, care ne iubește și ne dă ceea ce avem nevoie. În acest sens, trebuie să fim complet onești cu El și să ne arătăm preocupați de voia și puterea Lui, nu de felul în care ne comparăm cu alții. Clipă de clipă trebuie să ne încredem în purtarea Lui de grijă față de nevoile noastre fizice și spirituale.

Când ne rugăm pentru venirea împărăției Tatălui, ne rugăm pentru regele care urmează să vină. Când proclamăm împărăția Cerurilor, Îl proclamăm pe Dumnezeu ca rege. Mesajul creștinismului este vestea bună că Dumnezeu este rege și că regele a venit să te salveze.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Matei 6:1-8

VERSETUL DE AUR: Matei 6:1

„Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru, care este în ceruri.” – Matei 6:1

SCOPUL LECȚIEI: Să definim ipocrizia și să identificăm atitudinile provocate din ipocrizie și pe cele care vin dintr-o inimă sinceră; să ne identificăm motivația pentru care dăruim și să ne pocăim de motivele care nu Îi sunt plăcute lui Dumnezeu.

CONTEXTUL LECȚIEI

Contextul lecției de azi este Predica de pe Munte, care se regăsește în capitolele 5-7 din Evanghelia după Matei. Această predică este o prezentare a ce înseamnă să trăim sub domnia lui Dumnezeu în Împărăția Cerurilor, sau Împărăția lui Dumnezeu. În prima parte a predicii, Domnul Isus spune că este ferice (sau sunt binecuvântați) de cei ce sunt „flămânzi și însetați după neprihănire” (5:6) și cei care au „inima curată” (5:8). Puțin mai târziu, Domnul Isus îi avertizează pe cei care aparțin Împărăției lui Dumnezeu că trebuie să aibă o neprihănire mai mare decât cea a învățătorilor legii și a fariseilor. Secțiunea de mijloc a Predicii de pe Munte explică aceste idei extraordinare.

Domnul Isus accentuează faptul că neprihănirea adevărată presupune neprihănire nu doar pe dinafară, ci și pe dinăuntru. Ascultarea de Dumnezeu înseamnă nu doar evitarea uciderii, ci și controlul asupra mâniei (Matei 5:21-24); nu doar evitarea adulterului, ci controlul asupra gândurilor legate de poftele sexuale (Matei 5:27-30). Puritatea adevărată este cea din inimă. Cei care trăiesc sub domnia lui Dumnezeu trăiesc în ascultare nu doar când sunt văzuți de alții, ci și atunci când nu-i vede nimeni. Acest gând este urmat de condamnarea de către Domnul Isus a ipocriziei și a ipocriților.

Textul lecției de azi prezintă prima dintr-o serie de învățături ale Domnului Isus privitoare la motivația inimii. Metoda preferată de El pentru a preda aceste lecții este folosirea pildelor sau parabolelor (Matei 13:34). Cu toate acestea, în textul de astăzi Domnul Isus folosește învățături directe pentru a ne învăța.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Învățături despre dărnicie (Matei 6:1-4)

• Dărnicia ipocritului (v. 1, 2)
• Dărnicia închinătorului adevărat (v. 3, 4)

2. Învățături despre rugăciune (Matei 6:5-8)

• Făcută de ochii altora (v. 5)
• Făcută pentru Dumnezeu (v. 6)
• Cuvinte multe sau puține? (v. 7, 8)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să ne protejăm împotriva ipocriziei descrise aici, folosind metode diferite de cele ale fariseilor din Matei 7:1-5 și 22:15-18? De ce?
• Care sunt câteva modalități practice de aplica principiul prezentat de Domnul Isus, „să nu știe stânga ta ce face dreapta”?
• Cum poți să te asiguri că în programul tău zilnic ai timp pentru rugăciune „în ascuns”?
• Cum putem să ne asigurăm că rugăciunile noastre repetitive nu sunt stilul de rugăciune condamnat de Domnul Isus?
• Cum putem aplica învățăturile Domnului Isus din Luca 18:1-8 la felul de rugăciune pe care îl practicăm?

APLICAȚII PRACTICE

Actele de închinare publică nu sunt în mod obligatoriu ipocrite. Elementul important este motivația. Atragem atenția asupra noastră sau îi îndreptăm pe alții spre Dumnezeu? Este dărnicia ta făcută în așa fel încât să fii lăudat de oameni sau pentru a-i încuraja pe alții la dărnicie? Rugăciunea ta publică este făcută pentru a impresiona sau pentru a-i conduce pe alții la tronul lui Dumnezeu?

Învățăturile Domnului Isus în această privință nu sunt demodate. Continuăm să avem nevoie de ele în biserică și în viețile noastre personale. Domnul Isus așteaptă ca ucenicii lui din orice vremuri să fie diferiți și să respingă calea lumii. Noi trebuie să evităm să încercăm să Îl impresionăm pe Dumnezeu sau pe cei din jur.

Cu toții ne confruntăm cu ipocrizia, într-o formă sau alta; pentru unii, este o chestiune de motivații conflictuale, în timp ce pentru alții este dorința de a fi respectat. Pentru a elimina ipocrizia, trebuie să ne examinăm motivele ascunse ale inimii, din perspectiva relației adevărate și sincere cu Dumnezeu.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: Matei 4:1-11

VERSETUL DE AUR: Matei 4:10

„Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: ‘Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti’.” – Matei 4:10

SCOPUL LECȚIEI: Să definim ce înseamnă o ispită; apoi să identificăm aspectele principale legate de fiecare dintre ispitirile lui Isus și să ne facem un plan personal pentru a birui ispitele dintr-un anumit domeniu al vieților noastre.

CONTEXTUL LECȚIEI

Pregătirea Domnului Isus pentru lucrarea sa publică se apropia de sfârșit. Înainte de punctul de unde începe lecția de azi, Matei scrie despre lucrarea lui Ioan Botezătorul, antemergătorul lui Mesia. Botezul Domnului Isus, făcut pentru a „împlini ce este drept” (Matei 3:15), a fost ca o ungere. A arătat că Domnul Isus era gata să accepte lucrarea care Îi stătea în față și că avea binecuvântarea și aprobarea Tatălui și a Duhului Sfânt (3:16, 17).

Ispitirea Domnului Isus din Matei 4 ne dă mult mai multe detalii decât rezumatul din Marcu 1:12, 13. Textul paralel din Luca 4:1-13 ne oferă detalii suplimentare. Cea mai semnificativă diferență dintre textul din Matei și cel din Luca este ordinea în care sunt înregistrate ispitele. Luca inversează ordinea ispitelor a doua și a treia, comparat cu relatarea din Matei, care este considerată de majoritatea ca fiind prima înregistrare a evenimentului. Motivul acestei inversări nu este evident. În toate celelalte aspecte, cele trei relatări sunt în armonie cu privire la realitatea istorică a ispitirii Domnului Isus.

STRUCTURA LECȚIEI

1. În pustie (Matei 4:1-4)

• Ispitit cu pâine (v. 1-3)
• Mai important decât pâinea (v. 4)

2. La templu (Matei 4:5-7)

• Ispitit ca să arate dragoste (v. 5, 6)
• Încrederea în Domnul (v. 7)

3. Pe munte (Matei 4:8-11)

• Ispitit cu putere (v. 8, 9)
• Mijloacele pentru realizarea misiunii (v. 10, 11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ar trebui creștinii să caute în mod intenționat o „experiență în pustie” pentru o creștere personală în relația cu Domnul Cristos? Prezentați argumente pro și contra.
• Ce ați spune unei persoane ale cărei nevoi fizice au dus la răsturnarea priorităților personale?
• Cum poți să realizezi un echilibru între acționarea cu credință și testarea lui Dumnezeu?
• Cum putem să ne dăm seama de motivele ascunse pe care le-ar avea cineva care încearcă să ne „ajute” așa cum a făcut Satan cu Domnul Isus?
• Ce măsuri poți să iei ca să eviți ca situațiile care îți testează caracterul să devină pricină de păcătuire?

APLICAȚII PRACTICE

Experiența din pustie a Domnului Isus a presupus expunerea la ispite reale și la ocazia de a păcătui. Dumnezeu a urmărit, cu siguranță, acest episod cu mare atenție, având certitudinea că Domnul Isus nu va ceda ispitei. Cu toate acestea, Dumnezeu Tatăl a considerat acest episod ca un important test al caracterului Fiului având în vedere umanitatea Domnului Isus și pentru a ne învăța pe noi modurile clasice în care diavolul atacă prin ispite. Domnul Isus a fost ispitit prin trei metode clasice, care nu s-au schimbat până astăzi: pofta trupească (Matei 4:3-4), mândria (Matei 4:5-7) și pofta ochilor (Matei 4:8-10).

Același lucru este adevărat cu privire la noi. Dumnezeu știe că suntem ispitiți (Evrei 4:15). Unele situații sunt chiar teste necesare ale credinței noastre (1 Corinteni 11:19, Iacov 1:1-3). Dumnezeu ne testează uneori (Exod 16:4) dar El nu ne ispitește să păcătuim (Iacov 1:13-15). Biruința asupra ispitei ne întărește caracterul (1:2-4) și duce la viață veșnică (1:12). Biruința în luptele cu ispitele zilnice ne pregătește pentru testarea credinței de către marile crize ale vieții.

Cum putem să dobândim controlul de sine de care avem nevoie să biruim? Această lecție ne prezintă modelul practic. În primul rând, pe măsură ce ne exercităm controlul de sine, ne crește încrederea. În al doilea rând, stăpânirea de sine trebuie să fie călăuzită de Scriptură. În al treilea rând, nu trebuie să uităm niciodată că Dumnezeu ne este alături în toate încercările. Stăpânirea de sine este mai ușoară când știm că suntem priviți și susținuți de alții. Haideți să Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne întărească stăpânirea de sine!

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 8:54-61

VERSETUL DE AUR: 1 Împărați 8:57, 58

„Domnul, Dumnezeul nostru, să fie cu noi așa cum a fost cu strămoșii noștri; să nu ne părăsească şi să nu ne lase, ci să ne aplece inimile spre El ca să umblăm în toate căile Lui şi să păzim poruncile, legile şi hotărârile Lui, pe care le-a dat strămoșilor noștri.” – 1 Împărați 8:57, 58

SCOPUL LECȚIEI: Să facem un rezumat al celor spuse de Solomon la dedicarea templului și să explicăm relația dintre trăirea cu credincioșie a poporului Israel și amintirea promisiunilor împlinite de Dumnezeu.

CONTEXTUL LECȚIEI

Istoria prezentată în textul din 1 Împărați 8 reprezintă punctul culminant al domniei lui Solomon: dedicarea templului (aproximativ în 960 î.Cr.). Solomon era în al zecelea an al domniei lui, care a durat 40 de ani. Acești primi zece ani au fost dedicați construcției templului.

Lecția de azi se concentrează asupra cuvântării finale a împăratului Solomon. În 2 Cronici 5-7 citim textul paralel. Ceremonia de dedicare a templului s-a încheiat cu o sărbătoare de 14 zile, o versiune extinsă a Praznicului Corturilor (Levitic 23:24; 1 Împ. 8:2, 65).

Începutul și sfârșitul cuvântărilor lui Solomon prezintă anumite elemente comune și sunt ca niște coperți ale acestei rugăciuni. Prima cuvântare a lui Solomon este prefațată de narațiunea aducerii chivotului legământului la templu (1 Împ. 8:1-11); ultima lui cuvântare este urmată de narațiunea care descrie jertfele aduse de popor. Binecuvântarea finală a lui Solomon (8:55-61) se concentrează asupra poporului Israel, la fel ca și binecuvântarea de la început (8:15-21).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Binecuvântarea lui Solomon (1 Împ. 8:54-56)

• Pentru Israel (v. 54, 55)
• Binecuvântarea lui Dumnezeu (v. 56)

2. Dorința lui Solomon (1 Împ. 8:57-61)

• Pentru prezența Domnului (v. 57, 58)
• Pentru ajutorul Domnului (v. 59, 60)
• Pentru inimile poporului (v. 61)

3. Dumnezeu pe tot pământul (1 Împ. 8:52, 53)

• Rezumatul cererilor (v. 52)
• Motivul pentru cereri (v. 53)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Considerați că modelul de rugăciune: Adorare, Mărturisire, Mulțumire, Cerere (AMMC) este un model de rugăciune bun și eficient? De ce?
• Cum pot creștinii să dovedească mai bine că Dumnezeu „este cu noi”? Cum putem să ne asigurăm că eforturile noastre în acest sens nu sunt făcute pentru a ne dovedi mai „sfinți” decât alte persoane?
• Care sunt lucrurile care îți stau în calea creșterii personale în ascultare: (1) lucruri pe care ar trebui să le faci sau să le gândești, dar pe care nu le faci/gândești sau (2) lucruri pe care nu ar trebui să le faci, dar pe care le faci?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dedicarea templului a fost un moment de aminte a trecutului, de sărbătorire a prezentului și de anticipare a lucrărilor pe care Dumnezeu urma să le facă în mijlocul poporului Său în viitor. Ținând cont de credincioșia lui Dumnezeu, poporul a fost chemat la o dedicare neclintită față de Dumnezeu – aceeași chemare ne este adresată și nouă astăzi. Dumnezeu e bun și credincios cu fiecare dintre noi, și fiecare avem dovezi ale credincioșiei Lui în viețile noastre. Aceste dovezi de credincioșie pot să fie combustibilul care să ne ajute să continuăm în credință și să anticipăm lucrările minunate pe care Dumnezeu va continua să le facă în noi și prin noi.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 8:22-30, 52, 53

VERSETUL DE AUR: 1 Împărați 8:30

„Ascultă cererea slujitorului Tău şi a poporului Tău, Israel, când se va ruga înspre acest loc. Ascultă din tărâmul locuinței Tale, din ceruri, ascultă şi iartă” – 1 Împărați 8:30

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm două dintre promisiunile îndeplinite de Dumnezeu și să folosim rugăciunea lui Solomon ca model de rugăciune.

CONTEXTUL LECȚIEI

În textul din 1 Împărați 8:1-21 vedem fazele inițiale ale ceremoniei organizate de Solomon pentru dedicarea templului pe care l-a construit în Ierusalim pentru Dumnezeul lui Israel (vezi ultimele 2 lecții). Preoții au adus chivotul legământului în templu și l-au pus în Sfânta Sfintelor. Apoi slava lui Dumnezeu a umplut templul, ca dovadă a binecuvântării lui Dumnezeu asupra lui Solomon și asupra templului.

Solomon relatează poporului istoria credincioșiei lui Dumnezeu față de David, dovedită prin faptul că Solomon a devenit rege după tatăl său și a putut să construiască templul.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dumnezeu în Israel (1 Împ. 8:22-26)

• Credincioșie în trecut (v. 22-24)
• Credincioșie în viitor (v. 25, 26)

2. Dumnezeu în cer (1 Împ. 8:27-30)

• Dumnezeu suveran (v. 27)
• Rugăciune pentru atenție (v. 28-30)

3. Dumnezeu pe tot pământul (1 Împ. 8:52, 53)

• Rezumatul cererilor (v. 52)
• Motivul cererilor (v. 53)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce importanță trebuie să acordăm poziției pe care o avem când ne rugăm? De ce?
• Cum putem să arătăm respectul nostru față de Dumnezeu când ne rugăm?
• Ce poți spune celor care sunt descurajați, care cred că păcatele lor sunt prea grave pentru a putea fi iertate de Dumnezeu?
• Ce ne face să credem că uneori Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile?

APLICAȚII PRACTICE

Ungerea lui Solomon ca rege și finalizarea templului sunt dovezi ale credincioșiei lui Dumnezeu față de David și Israel. Această credincioșie dovedită în trecut este motivul pentru care Solomon așteaptă și Îi cere lui Dumnezeu să-și continue credincioșia în viitor. El se roagă ca Dumnezeu să asculte rugăciunile poporului Lui când se vor ruga înspre templul construit de Solomon pentru numele Domnului (1 Împ. 8: 29).

Domnul Isus Cristos, împlinirea legământului cu David, s-a descris pe Sine ca fiind un templu (Ioan 2:19, 21). Credincioșii au acces la Dumnezeu prin Domnul Cristos (Efeseni 2:18) și în numele Lui putem să ne apropiem de Dumnezeu cu îndrăzneală și să ne rugăm cu încrederea că Dumnezeu ne ascultă (Ioan 14:13, 14; 15:16; Efeseni 3:12; Evrei 4:16).

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 8:14-21

VERSETUL DE AUR: 1 Împărați 8:15

„Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Lui tatălui meu David şi care împlinește, prin puterea Lui, ce spusese…” – 1 Împărați 8:15

SCOPUL LECȚIEI: Să ne aducem aminte de promisiunile făcute de Dumnezeu în legământul încheiat cu David; să explicăm de ce important să ne amintim despre lucrările extraordinare ale lui Dumnezeu și despre credincioșia Lui.

CONTEXTUL LECȚIEI

Dumnezeul credincios al lui Israel l-a așezat pe tron pe Solomon, fiul lui David (1 Împ. 2:12), după care i-a facilitat ducerea la bun sfârșit a proiectului încredințat de tatăl său, și anume construirea unui lăcaș de închinare pentru Domnul (1 Cronici 22:6-13). În prima parte a textului din 1 Împărați 8 (lecția de săptămâna trecută), vedem începutul ceremoniei de dedicare a templului. Lecția de azi continuă prezentarea acestei ceremonii. Aceleași evenimente sunt descrise în textul paralel din 2 Cronici 6:3-11.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Binecuvântările (1 Împ. 8:14, 15)

• Binecuvântarea poporului (v. 14)
• Binecuvântarea lui Dumnezeu (v. 15)

2. Promisiunile (1 Împ. 8:16-21)

• Față de David (v. 16-18)
• Promisiunea făcută de Dumnezeu (v. 19)
• Împlinirea prin Solomon (v. 20, 21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce lucruri putem folosi pentru a ne aminti mereu de felul în care Dumnezeu și-a îndeplinit și continuă să-și îndeplinească promisiunile față de noi?
• Chiar dacă sanctuarul bisericii nu este, în sine, echivalentul templului vechiului legământ, în ce mod putem trata această clădire ca un loc sfânt?
• Cum putem să ne dăm seama de diferența dintre chemarea lui Dumnezeu de a face o anumită lucrare și chemarea de a susține o altă persoană care face o lucrare?
• Ce putem face în mod practic pentru a ne asigura că nu ne atribuim realizările noastre, ci Îl recunoaștem pe Dumnezeu ca fiind Cel prin care facem toate lucrurile?

APLICAȚII PRACTICE

Cuvintele lui Solomon scot în evidență puterea promisiunilor lui Dumnezeu. Promisiunile făcute de Dumnezeu lui David au fost îndeplinite prin Solomon. Așa cum Dumnezeu și-a ținut promisiunile față de patriarhi, față de Moise și față de Israel, în general, El și-a ținut și promisiunile față de David. Legământul lui Dumnezeu privind continuitatea dinastiei lui David a fost împlinit în Domnul Isus Cristos, fiul lui David (Matei 1:1).

Ca răspuns la promisiunile lui Dumnezeu, noi trebuie să fim împlinitori ai legământului. Felul în care ne folosim „templele” indică nivelul dedicării noastre față de Dumnezeu. Pot vedea cei din jurul nostru împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu în noi?

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 8:1-13

VERSETUL DE AUR: 1 Împărați 8:13

„Eu am zidit o casă care va fi locuinţa Ta, un loc unde vei locui pe vecie!” – 1 Împărați 8:13

SCOPUL: Să explicăm semnificația mutării chivotului în noul templu din Ierusalim și să găsim modalități practice de conștientizare și îmbunătățire a prezenței lui Dumnezeu în închinarea noastră colectivă și în umblarea noastră personală.

CONTEXTUL LECȚIEI

După moartea lui David, Dumnezeu l-a așezat pe Solomon pe tronul lui Israel. Noul rege nu a uitat de misiunea încredințată de tatăl său, David – aceea de a construi un templu. David a cumpărat pământul unde urma să fie construit templul și a strâns materialele necesare.

Construcția templului a fost finalizată în luna a opta din anul al unsprezecelea al domniei lui Solomon. Lucrările au durat șapte ani și au fost făcute de meșteri și artizani pricepuți. Planul lui David a fost îndeplinit de fiul lui, Solomon, conform instrucțiunilor date de Dumnezeu.

Evenimentele din lecția de azi au loc după terminarea construcției templului. Aceleași evenimente sunt descrise în textul paralel din 2 Cronici 5:2 – 2 Cronici 6:2. Diferența dintre cele două pasaje se regăsește în 2 Cronici 5:11-13, unde sunt prezentate detalii despre preoții și cântăreții care au fost prezenți.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Aducerea chivotului (1 Împ. 8:1-5)

• Chemarea poporului (v. 1, 2)
• Procesiunea (v. 3, 4)
• Adunarea poporului (v. 5)

2. Chivotul ajunge acasă (1 Împ. 8:6-13)

• În Sfânta Sfintelor (v. 6-8)
• Amintiri sfinte (v. 9-12)
• O casă permanentă (v. 13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Când e vorba de sacrificii personal și contribuții materiale în diferite contexte de închinare și slujire, care sunt principiile după care ne ghidăm ca și creștini?
• Cum putem să ne asigurăm că în bisericile noastre prezența lui Dumnezeu nu este ascunsă față de comunitatea din jur?
• Care este un domeniu de creștere spirituală pe care ai nevoie să îl aprofundezi pentru a dovedi cu adevărat că ești un templu al Duhului Sfânt, în baza noului legământ?

APLICAȚII PRACTICE

Aducerea chivotului legământului în templul lui Solomon reprezintă un adevăr central al poporului Israel: Dumnezeul universului este un Dumnezeu credincios care a chemat poporul Israel la o relație specială în baza unui legământ. El a locuit în mijlocul lor ca rege. Dumnezeul care a fost prezent în Israel este prezent printre noi în persoana Domnului Isus Cristos (Ioan 1:14) și locuiește în noi prin Duhul Sfânt (Fapte 1:8, 2:1-4). El este credincios, își ține promisiunile, și vrea să fie mereu aproape de noi. Prezența Lui Dumnezeu e aboslut necesară pentru orice creștin.

Am intrat într-un nou an calendaristic, 2020. E important ca acum, la început de an, să facem și noi tot ce putem pentru a mări prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Să aducem și noi chivotul acasă, în viețile fiecăruia dintre noi. Cum am putea face lucrul acesta în nou an?

Iată câteva sugestii:

1. Lectura zilnică a Bibliei însoțită de meditație asupra celor citite
2. Rugăciune zilnică
3. Participarea periodică la un grup mic de părtășie și rugăciune cu alți credincioși
4. Membralitate activă într-o biserică locală
5. Eliminarea tuturor obstacolelor din calea unei relații puternice cu Dumnezeu

Dumnezeu să ne ajute să luăm exemplu lui Solomon!

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: 1 Cronici 17: 16–27                          VERSETUL DE AUR: 1 Cronici 17: 20

“Doamne! Nimeni nu este ca Tine și nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.” — 1 Cronici 17: 20

SCOPUL LECȚIEI: Să recapitulăm conținutul rugăciunii lui David; să înțelegem importanța rugăciunii lui David în contextul istoric al vremii; să primim un nou imbold la rugăciune zilnică.

CONTEXTUL LECȚIEI

În lecția din urmă cu două săptămâni am studiat despre promisiunea extraordinară pe care i-a făcut-o Dumnezeu lui David, ca răspuns la dorința sinceră a acestuia de a zidi o casă Domnului (1 Cronici 17:11-14). Dumnezeu a spus că îi va zidi lui David pe vecie o casă, o împărăție și un tron. Această promisiune își găsește împlinirea în Împărăția Domnului Isus, Fiul lui David.

Prorocul Natan i-a transmis lui David toate cuvintele Domnului cu privire la cel ce avea să zidească acea casă (1 Cronici 17:15). David a fost uimit la auzul acestor vești! Rugăciunea de mulțumire a lui David nu întârzie. Recunoștința inimii lui David față de generozitatea lui Dumnezeu trebuia exprimată; nu putea rămâne ascunsă. Aceeași rugăciune se regăsește și în 2 Samuel 7:18-29.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Binecuvântări din trecut (1 Cronici 17: 16–22)

• Micimea lui David (v. 16-18)
• Măreția lui Dumnezeu (v. 19-20)
• Unicitatea poporului Israel (v. 21-22)

1. Binecuvântări viitoare (1 Cronici 17: 23–27)

• Spre slava lui Dumnezeu (v. 23-24)
• Spre binele robului Său (v. 25-27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum ar trebui să ne reorganizăm prioritățile pentru a rezerva timp și loc în care să ne odihnim și să medităm la aspecte spirituale? Care sunt influențele și presiunile lumii care se luptă împotriva acestei reorganizări?
• Când ne rugăm, singuri sau în public, o facem oare într-un duh de smerenie și cu răbdare? Cum ne putem verifica? Câteva texte folositoare: 1 Samuel 2:1-10; 1 Împărați 8:22-30; Psalmul 51; Faptele Ap. 4:23-30.
• Când suntem binecuvântați de Dumnezeu, cum ne verificăm dacă rămânem smeriți? Ce fel de ziduri de protecție împotriva mândriei ridicăm în jurul nostru? Citiți Daniel 4:28-33; Faptele Ap. 12:21-23; Filipeni 2:1-11; și Iacov 4:13-17.
• Cum putem folosi exemple din trecut, când am experimentat mâna Domnului la lucru în viața noastră, pentru a ne întări mărturia față de cei necredincioși?

APLICAȚII PRACTICE

• Cu toții putem beneficia, asemenea lui David, de perioade de liniște în timpul rutinei zilnice. În aceste perioade de liniște și meditație putem lăsa mulțumirea să izvorască din inimă. David și-a exprimat la începutul rugăciunii uimirea față de promisiunile lui Dumnezeu. Cât de copleșitor era gândul că Dumnezeu promisese nu doar să-l binecuvânteze pe David ci și întreaga lui casă în viitor. Și noi putem fi siguri că Dumnezeu continuă să fie suveran, la fel ca și în trecut. El ne poate lua viețile în mâna sa și să facă din ele ceva dincolo de imaginația noastră.
• Un alt aspect important al rugăciunii, pe care îl învățăm din lecția de azi, are de a face cu starea noastră. În ziua de azi, mulți caută autoperfecționare, împlinirea tuturor dorințelor (gratificare) și împlinire. Testul suprem al realizării este independența; capacitatea de a-și rezolva singuri orice problemă – acasă, la serviciu, la biserică, etc. Când nu se mai descurcă, aleargă la manuale de auto-ajutorare (self-help). Aceste așa zise soluții sunt doar un paravan care ascund rădăcina problemei omenirii. Orice soluție care îl exclude din ecuație pe Dumnezeu Creatorul este sortită eșecului. În lumea spirituală, măsura maturității nu este independența ci dependența de Domnul. Dacă ar fi să ne întrebăm și noi, ca David, “Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule…?”, răspunsul ar trebui să fie cât se poate de clar ”Sunt robul Domnului.”
• David a încercat din răsputeri să găsească cuvinte adecvate care să exprime uimirea față de promisiunile minunate ale Domnului. Și noi, urmașii lui Isus, trebuie să mărturisim uneori că nu suntem în stare să ne exprimăm îndeajuns mulțumirea pentru tot ceea ce am primit prin harul Său. Ce ne mai rămâne de făcut? Să lăsăm ca viețile noastre să reflecte credința în Dumnezeul nostru, acel Dumnezeu pe care David L-a lăudat și L-a slujit. Fie ca și umblarea noastră zilnică cu Domnul să fie presărate cu momente sfinte de rugăciune.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca