TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 8:14-21

VERSETUL DE AUR: 1 Împărați 8:15

„Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Lui tatălui meu David şi care împlinește, prin puterea Lui, ce spusese…” – 1 Împărați 8:15

SCOPUL LECȚIEI: Să ne aducem aminte de promisiunile făcute de Dumnezeu în legământul încheiat cu David; să explicăm de ce important să ne amintim despre lucrările extraordinare ale lui Dumnezeu și despre credincioșia Lui.

CONTEXTUL LECȚIEI

Dumnezeul credincios al lui Israel l-a așezat pe tron pe Solomon, fiul lui David (1 Împ. 2:12), după care i-a facilitat ducerea la bun sfârșit a proiectului încredințat de tatăl său, și anume construirea unui lăcaș de închinare pentru Domnul (1 Cronici 22:6-13). În prima parte a textului din 1 Împărați 8 (lecția de săptămâna trecută), vedem începutul ceremoniei de dedicare a templului. Lecția de azi continuă prezentarea acestei ceremonii. Aceleași evenimente sunt descrise în textul paralel din 2 Cronici 6:3-11.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Binecuvântările (1 Împ. 8:14, 15)

• Binecuvântarea poporului (v. 14)
• Binecuvântarea lui Dumnezeu (v. 15)

2. Promisiunile (1 Împ. 8:16-21)

• Față de David (v. 16-18)
• Promisiunea făcută de Dumnezeu (v. 19)
• Împlinirea prin Solomon (v. 20, 21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce lucruri putem folosi pentru a ne aminti mereu de felul în care Dumnezeu și-a îndeplinit și continuă să-și îndeplinească promisiunile față de noi?
• Chiar dacă sanctuarul bisericii nu este, în sine, echivalentul templului vechiului legământ, în ce mod putem trata această clădire ca un loc sfânt?
• Cum putem să ne dăm seama de diferența dintre chemarea lui Dumnezeu de a face o anumită lucrare și chemarea de a susține o altă persoană care face o lucrare?
• Ce putem face în mod practic pentru a ne asigura că nu ne atribuim realizările noastre, ci Îl recunoaștem pe Dumnezeu ca fiind Cel prin care facem toate lucrurile?

APLICAȚII PRACTICE

Cuvintele lui Solomon scot în evidență puterea promisiunilor lui Dumnezeu. Promisiunile făcute de Dumnezeu lui David au fost îndeplinite prin Solomon. Așa cum Dumnezeu și-a ținut promisiunile față de patriarhi, față de Moise și față de Israel, în general, El și-a ținut și promisiunile față de David. Legământul lui Dumnezeu privind continuitatea dinastiei lui David a fost împlinit în Domnul Isus Cristos, fiul lui David (Matei 1:1).

Ca răspuns la promisiunile lui Dumnezeu, noi trebuie să fim împlinitori ai legământului. Felul în care ne folosim „templele” indică nivelul dedicării noastre față de Dumnezeu. Pot vedea cei din jurul nostru împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu în noi?

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 8:1-13

VERSETUL DE AUR: 1 Împărați 8:13

„Eu am zidit o casă care va fi locuinţa Ta, un loc unde vei locui pe vecie!” – 1 Împărați 8:13

SCOPUL: Să explicăm semnificația mutării chivotului în noul templu din Ierusalim și să găsim modalități practice de conștientizare și îmbunătățire a prezenței lui Dumnezeu în închinarea noastră colectivă și în umblarea noastră personală.

CONTEXTUL LECȚIEI

După moartea lui David, Dumnezeu l-a așezat pe Solomon pe tronul lui Israel. Noul rege nu a uitat de misiunea încredințată de tatăl său, David – aceea de a construi un templu. David a cumpărat pământul unde urma să fie construit templul și a strâns materialele necesare.

Construcția templului a fost finalizată în luna a opta din anul al unsprezecelea al domniei lui Solomon. Lucrările au durat șapte ani și au fost făcute de meșteri și artizani pricepuți. Planul lui David a fost îndeplinit de fiul lui, Solomon, conform instrucțiunilor date de Dumnezeu.

Evenimentele din lecția de azi au loc după terminarea construcției templului. Aceleași evenimente sunt descrise în textul paralel din 2 Cronici 5:2 – 2 Cronici 6:2. Diferența dintre cele două pasaje se regăsește în 2 Cronici 5:11-13, unde sunt prezentate detalii despre preoții și cântăreții care au fost prezenți.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Aducerea chivotului (1 Împ. 8:1-5)

• Chemarea poporului (v. 1, 2)
• Procesiunea (v. 3, 4)
• Adunarea poporului (v. 5)

2. Chivotul ajunge acasă (1 Împ. 8:6-13)

• În Sfânta Sfintelor (v. 6-8)
• Amintiri sfinte (v. 9-12)
• O casă permanentă (v. 13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Când e vorba de sacrificii personal și contribuții materiale în diferite contexte de închinare și slujire, care sunt principiile după care ne ghidăm ca și creștini?
• Cum putem să ne asigurăm că în bisericile noastre prezența lui Dumnezeu nu este ascunsă față de comunitatea din jur?
• Care este un domeniu de creștere spirituală pe care ai nevoie să îl aprofundezi pentru a dovedi cu adevărat că ești un templu al Duhului Sfânt, în baza noului legământ?

APLICAȚII PRACTICE

Aducerea chivotului legământului în templul lui Solomon reprezintă un adevăr central al poporului Israel: Dumnezeul universului este un Dumnezeu credincios care a chemat poporul Israel la o relație specială în baza unui legământ. El a locuit în mijlocul lor ca rege. Dumnezeul care a fost prezent în Israel este prezent printre noi în persoana Domnului Isus Cristos (Ioan 1:14) și locuiește în noi prin Duhul Sfânt (Fapte 1:8, 2:1-4). El este credincios, își ține promisiunile, și vrea să fie mereu aproape de noi. Prezența Lui Dumnezeu e aboslut necesară pentru orice creștin.

Am intrat într-un nou an calendaristic, 2020. E important ca acum, la început de an, să facem și noi tot ce putem pentru a mări prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Să aducem și noi chivotul acasă, în viețile fiecăruia dintre noi. Cum am putea face lucrul acesta în nou an?

Iată câteva sugestii:

1. Lectura zilnică a Bibliei însoțită de meditație asupra celor citite
2. Rugăciune zilnică
3. Participarea periodică la un grup mic de părtășie și rugăciune cu alți credincioși
4. Membralitate activă într-o biserică locală
5. Eliminarea tuturor obstacolelor din calea unei relații puternice cu Dumnezeu

Dumnezeu să ne ajute să luăm exemplu lui Solomon!

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

TEXTUL LECȚIEI: 1 Cronici 17: 16–27                          VERSETUL DE AUR: 1 Cronici 17: 20

“Doamne! Nimeni nu este ca Tine și nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.” — 1 Cronici 17: 20

SCOPUL LECȚIEI: Să recapitulăm conținutul rugăciunii lui David; să înțelegem importanța rugăciunii lui David în contextul istoric al vremii; să primim un nou imbold la rugăciune zilnică.

CONTEXTUL LECȚIEI

În lecția din urmă cu două săptămâni am studiat despre promisiunea extraordinară pe care i-a făcut-o Dumnezeu lui David, ca răspuns la dorința sinceră a acestuia de a zidi o casă Domnului (1 Cronici 17:11-14). Dumnezeu a spus că îi va zidi lui David pe vecie o casă, o împărăție și un tron. Această promisiune își găsește împlinirea în Împărăția Domnului Isus, Fiul lui David.

Prorocul Natan i-a transmis lui David toate cuvintele Domnului cu privire la cel ce avea să zidească acea casă (1 Cronici 17:15). David a fost uimit la auzul acestor vești! Rugăciunea de mulțumire a lui David nu întârzie. Recunoștința inimii lui David față de generozitatea lui Dumnezeu trebuia exprimată; nu putea rămâne ascunsă. Aceeași rugăciune se regăsește și în 2 Samuel 7:18-29.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Binecuvântări din trecut (1 Cronici 17: 16–22)

• Micimea lui David (v. 16-18)
• Măreția lui Dumnezeu (v. 19-20)
• Unicitatea poporului Israel (v. 21-22)

1. Binecuvântări viitoare (1 Cronici 17: 23–27)

• Spre slava lui Dumnezeu (v. 23-24)
• Spre binele robului Său (v. 25-27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum ar trebui să ne reorganizăm prioritățile pentru a rezerva timp și loc în care să ne odihnim și să medităm la aspecte spirituale? Care sunt influențele și presiunile lumii care se luptă împotriva acestei reorganizări?
• Când ne rugăm, singuri sau în public, o facem oare într-un duh de smerenie și cu răbdare? Cum ne putem verifica? Câteva texte folositoare: 1 Samuel 2:1-10; 1 Împărați 8:22-30; Psalmul 51; Faptele Ap. 4:23-30.
• Când suntem binecuvântați de Dumnezeu, cum ne verificăm dacă rămânem smeriți? Ce fel de ziduri de protecție împotriva mândriei ridicăm în jurul nostru? Citiți Daniel 4:28-33; Faptele Ap. 12:21-23; Filipeni 2:1-11; și Iacov 4:13-17.
• Cum putem folosi exemple din trecut, când am experimentat mâna Domnului la lucru în viața noastră, pentru a ne întări mărturia față de cei necredincioși?

APLICAȚII PRACTICE

• Cu toții putem beneficia, asemenea lui David, de perioade de liniște în timpul rutinei zilnice. În aceste perioade de liniște și meditație putem lăsa mulțumirea să izvorască din inimă. David și-a exprimat la începutul rugăciunii uimirea față de promisiunile lui Dumnezeu. Cât de copleșitor era gândul că Dumnezeu promisese nu doar să-l binecuvânteze pe David ci și întreaga lui casă în viitor. Și noi putem fi siguri că Dumnezeu continuă să fie suveran, la fel ca și în trecut. El ne poate lua viețile în mâna sa și să facă din ele ceva dincolo de imaginația noastră.
• Un alt aspect important al rugăciunii, pe care îl învățăm din lecția de azi, are de a face cu starea noastră. În ziua de azi, mulți caută autoperfecționare, împlinirea tuturor dorințelor (gratificare) și împlinire. Testul suprem al realizării este independența; capacitatea de a-și rezolva singuri orice problemă – acasă, la serviciu, la biserică, etc. Când nu se mai descurcă, aleargă la manuale de auto-ajutorare (self-help). Aceste așa zise soluții sunt doar un paravan care ascund rădăcina problemei omenirii. Orice soluție care îl exclude din ecuație pe Dumnezeu Creatorul este sortită eșecului. În lumea spirituală, măsura maturității nu este independența ci dependența de Domnul. Dacă ar fi să ne întrebăm și noi, ca David, “Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule…?”, răspunsul ar trebui să fie cât se poate de clar ”Sunt robul Domnului.”
• David a încercat din răsputeri să găsească cuvinte adecvate care să exprime uimirea față de promisiunile minunate ale Domnului. Și noi, urmașii lui Isus, trebuie să mărturisim uneori că nu suntem în stare să ne exprimăm îndeajuns mulțumirea pentru tot ceea ce am primit prin harul Său. Ce ne mai rămâne de făcut? Să lăsăm ca viețile noastre să reflecte credința în Dumnezeul nostru, acel Dumnezeu pe care David L-a lăudat și L-a slujit. Fie ca și umblarea noastră zilnică cu Domnul să fie presărate cu momente sfinte de rugăciune.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Luca 1: 39–56                                   VERSETUL DE AUR: Luca 1: 46-47

“Și Maria a zis: ‘Sufletul meu mărește pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu’” — Luca 1: 46-47

SCOPUL LECȚIEI: Să recapitulăm istorisirea vizitei Mariei în casa Elisabetei și cântarea de laudă care a urmat; să înțelegem semnificația cântării Mariei cu privire la Împărăția lui Dumnezeu; să-i mulțumim, fiecare în parte, lui Dumnezeu pentru felul în care ne-a binecuvântat viețile.

CONTEXTUL LECȚIEI

Lecția de săptămâna trecută ne-a prezentat marea promisiune făcută de Dumnezeu lui David, și anume că Domnul va întemeia o împărăție veșnică din linia lui David. După trecerea multor secole, vedem împlinirea acelei promisiuni în lecția de astăzi.

Evanghelia lui Luca începe cu anunțarea a două nașteri importante. Îngerul Gavril s-a arătat preotului Zaharia ca să-l anunțe că soția lui vârstnică (și stearpă) avea să nască un fiu (Ioan), care trebuia să pregătească poporul Israel pentru venirea lui Mesia (Luca 1:17). Muțenia lui Zaharia a fost atât un semn al puterii lui Dumnezeu și a certitudinii împlinirii promisiunii Lui, cât și o mustrare a necredinței lui Zaharia.

După aproximativ șase luni, Gavril s-a arătat din nou, de data aceasta unei tinere fecioare din Nazaret. Gavril a înștiințat-o că va naște un fiu, căruia îi vor pune numele Isus (Luca 1:31). Promisiunile legate de acest copil au fost extraordinare. El urma să fie numit Fiul lui Dumnezeu și urma să șadă în veci pe tronul lui David (1:32-33). Maria a fost copleșită de măreția acestor vești, însă a fost gata să asculte (1:38). Lecția de azi descrie vizita făcută de Maria unei rude, Elisabeta (1:36).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Vizită la rude (Luca 1: 39–45)

• Călătoria Mariei (v. 39-40)
• Pruncul saltă de bucurie (v. 41)
• Elisabeta o salută pe Maria (v. 42-45)

1. Cântarea de laudă a viitoarei mame (Luca 1: 46–56)

• Binecuvântări primite de Maria (v. 46-48)
• Lucrările Celui Atotputernic (v. 49-51)
• O mare inversare (v. 52-53)
• Binecuvântări pentru Israel (v. 54-56)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce deprinderi trebuie să îți dezvolți pentru a fi gata să vorbești sau să acționezi când te îndeamnă Domnul? Ce deprinderi trebuie să îți dezvolți pentru a ști când să taci (Marcu 9:5-7)?
• Cum ai răspunde celor ce scot în evidență situații în care cei răi prosperă, iar Dumnezeu pare absent? Vezi Judecători 6:12-13; Ieremia 12:1; și Habacuc 1:2-4.
• Cum răspunzi acelor care, folosind texte ca și cel din ziua de azi (în special 1:52-53), afirmă că credincioșii adevărați vor fi întotdeauna prosperi? Pe ce versete îți bazezi răspunsul? Vezi Ioan 15:20; 2 Corinteni 6:3-10; și Evrei 11:36-38.
• Cum te poți pregăti pentru a fi reprezentatul Domnului Isus, trimis la cei ce se simt uitați de Dumnezeu? Vezi Iov 2:11-13; 16:1-5.

APLICAȚII PRACTICE

• Dumnezeu era la lucru, prin Maria, ducându-și la îndeplinire scopul față de ea. Ceea a început în această servă umilă s-a răspândit mai apoi în întreaga lume, până în zilele noastre, când vestea bună a lui Cristos este proclamată la toate neamurile.
• Cântarea ei de laudă răsună și azi în inimile credincioșilor care se îngrijesc de cei săraci și năpăstuiți, răspândind speranța că Dumnezeu vede orice încercare prin care trecem, și are un plan de mântuire de care poate beneficia orice suflet. Haideți să răspândim această speranță tuturor de acest Crăciun!

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: 1 Cronici 17: 1-4, 11–14; 21:18, 21–27        VERSETE DE AUR: 1 Cron. 17: 11–12

“Când ți se vor împlini zilele și când te vei duce la părinții tăi, voi ridica sămânța ta după tine și anume pe unul din fiii tăi și-i voi întări domnia. El Îmi va zidi o casă, și-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie.” — 1 Cronici 17: 11–12

SCOPUL LECȚIEI: Să recapitulăm evenimentele legate de intenția lui David de a zidi o casă (templu) Domnului, răspunsul lui Dumnezeu și reacția lui David; să înțelegem de ce a refuzat David să aducă o jertfă care nu-l costa nimic; să ne amintim de exemple din trecutul nostru când Domnul ne-a schimbat direcția de slujire.

CONTEXTUL LECȚIEI

Duminica trecută am studiat un Psalm scris la îndemnul lui David, pentru a sărbători mutarea Chivotului Legământului la Ierusalim (1 Cronici 16:8-36). Nu știm cât timp a trecut de la acel eveniment până la cele întâmplate în lecția de azi; îl vedem însă pe David tulburat de contrastul dintre palatele sale și cortul în care se afla chivotul. De aici se naște dorința de a-i zidi o locuință permanentă lui Dumnezeu în țara pe care El le-a dăruit-o.

Evenimentele din lecția de astăzi sunt descrise și în textele paralele din 2 Samuel capitolul 7 și 24. În prima pereche de texte paralele observăm imboldul lui David de a construi o casă pentru Dumnezeu; textele din 1 Cronici 17 și 2 Samuel 7 sunt aproape identice. A doua pereche de texte paralele descriu decizia lui David de a număra poporul (recensământ) și consecințele acestui fapt. Textul din 1 Cronici 21 cuprinde mai multe informații decât 2 Samuel 24, dar ambele texte oferă detalii importante.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Construirea unei case pentru Domnul (1 Cronici 17: 1-4, 11–14)

• Constatarea lui David (v. 1)
• Cuvântul din partea Domnului (v. 2-4)
• Planul cu privire la casa Domnului (v. 11-14)

2. Pregătirea locului pentru casa Domnului (1 Cronici 21:18, 21–27)

• Porunca primită de David (v. 18)
• Cumpărarea locului (v. 21-25)
• Zidirea altarului (v. 26-27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să ne deprindem să rămânem tari în credință chiar și atunci când primim răspunsuri la rugăciune care nu sunt după cum am sperat noi? Citiți și textul ajutător din 2 Corinteni 12:8-9.
• Cum putem încuraja pe frații/surorile care ajung să creadă că Dumnezeu întârzie să răspundă rugăciunilor lor? În ce fel de situații e potrivit să folosim următoarele versete: Iov 35:12-13; Plângeri 3:8, 44; Ezechiel 8:18; Romani 8:28; sau Iacov 4:3?
• Cum putem discerne dacă sfatul unui apropiat se aliniază cu voia lui Dumnezeu? Ce v-ar face să suspectați că un anumit sfat (chiar bine intenționat) nu este din partea Domnului? Citiți și textul ajutător din 2 Samuel 7:3-5.
• Cum putem distinge trecerea de la o dărnicie care ne costă puțin la una cu adevărat jertfitoare (sacrificială)? Citiți și Marcu 12:41-44; 1 Corinteni 16:2; 2 Corinteni 8:1-15; 9:6-9.

APLICAȚII PRACTICE

• Un răspuns negativ din partea Domnului la un plan pe care ni l-am făcut poate fi devastator. În prima fază, ne imaginăm că David a fost foarte entuziasmat de planul său de construcție. Chivotul era deja în Ierusalim. Ce putea fi mai bun decât un plan de a construi un locaș care să-L onoreze pe adevăratul Rege al lui Israel? Dumnezeu, însă, avea alte planuri. El a refuzat planul regelui, însă i-a îngăduit să participe în pregătirea construcției într-un mod remarcabil. Ceea ce a început ca o pedeapsă pentru păcat, a condus la o jertfă și la cumpărarea unui ogor (teren) pe care fiul său avea să zidească templul (1 Cronici 22:1).
• Ceea ce a fost adevărat în cazul lui David se aplică și la noi în ziua de azi: Domnul poate respinge planul nostru, dar asta nu înseamnă că ne respinge pe noi. Refuzarea planului lui David conține, ca un sâmbure, una dintre cele mai semnificative promisiuni din Vechiul Testament: Domnul promite să îi zidească lui David o casă (dinastie).
• Sfatul din Proverbe 3:5-6 rămâne în picioare: “Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.” Fie ca să ne încredem în Domnul, asemenea lui David, atât când răspunsul e da cât și atunci când este nu, și să trăim pentru gloria Lui.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: 1 Cronici 16:8–12, 28–36                             VERSETUL DE AUR: 1 Cronici 16:8

“Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui: faceți cunoscut printre popoare faptele Lui înalte!” — 1 Cronici 16: 8

SCOPUL LECȚIEI: Să observăm că textul are forma unui Psalm; să descoperim recunoștința lui David reflectată în imperative ca: ”lăudați,” ”cântați,” și ”vorbiți”; să identificăm aspecte ale închinării noastre care pot fi îmbunătățite.

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul lecției de azi urmează îndeaproape pasajul lecției de săptămâna trecută. Atunci am văzut cum David a adus chivotul legământului la Ierusalim în mijlocul sărbătorii și bucuriei (vezi 1 Cronici 15). După ce au așezat chivotul în cortul pregătit, au urmat arderi de tot și jertfe de mulțumire (16:1). Aceste forme de exprimare ale închinării au fost necesare în urma primei încercări, nereușite, de a aduce chivotul la Ierusalim (vezi capitolul 13). Aceste jertfe reprezentau, în parte, pocăința lor pentru neglijența cu care au tratat chivotul; de asemenea ele erau o expresie a mulțumirii pentru restaurarea relației cu Dumnezeu.

Arderea de tot era mistuită pe altar, și reprezenta devotamentul total al închinătorului față de Domnul. Jertfele de mulțumire (sau de pace) erau oferite cu scopul de a stabili părtășie sau comuniune între închinător și Dumnezeu. Ele erau urmate de o masă la care participau toți cei veniți la închinare. Cu o asemenea ocazie, David a binecuvântat poporul și le-a împărțit la toți mâncare (1 Cronici 16:2-3).

După aceea, David a rânduit pe unii dintre leviți ”să facă slujba înaintea chivotului Domnului” (16:4). Scopul lucrării lor era să conducă poporul în închinare prin cântare. Dorința lui David a fost să dovedească reverență față de locul sacru în care se afla chivotul legământului. A rânduit pe unii să cânte la instrument specifice, iar apoi pe doi preoți, Benaia și Iahaziel, să sune mereu din trâmbițe (16:4-6). Printre cei rânduiți în această slujbă se număra și Asaf; el a fost însărcinat să compună un Psalm special pentru această sărbătoare, care să poată fi folosit și mai apoi în închinare (16:7). Nu i s-a cerut să cânte un solo, și nici să dirijeze un cor profesionist. Slujba lui a fost să învețe poporul o cântare nouă de laudă pentru Domnul.

Psalmul acestea conține părți care se regăsesc în trei capitole din cartea Psalmilor. Comparați 1 Cronici 16:8-22 cu Psalmul 105:1-15; 1 Cronici 16:23-33 cu Psalmul 96; și 1 Cronici 16:34-36 cu Psalmul 106:1, 47-48. Această cântare nouă sublinia bunătatea lui Dumnezeu față de poporul Său de-a lungul istoriei. De asemenea, îndemna poporul să dea Domnului slava datorată numelui Său.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Chemare la închinare (1 Cronici 16:8–12)

• Lăudați pe Domnul (v. 8-10a)
• Căutați pe Domnul (v10b-11)
• Aduceți-vă aminte de lucrările Lui (v. 12)

1. Chemare extinsă (1 Cronici 16:28–36)

• Tuturor popoarelor (v. 28-29)
• Întregii naturi (v. 30-33)

1. Finalul chemării (1 Cronici 16:34–36)

• Cântarea de lauda repetată (v. 34)
• Strigătul după ajutorul Domnului (v. 35)
• Răspunsul în închinare (v. 36)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt câteva din lucrările minunate ale lui Dumnezeu pe care ar trebui să le proclamăm în timpul serviciilor de închinare? Ce efecte au aceste rememorări asupra comportamentului nostru?
• Ce măsuri are trebui să luăm pentru a ne asigura că închinarea noastră este caracterizată de o sfințenie care onorează sfințenia lui Dumnezeu? În ce măsură se vede faptul că suntem un popor sfânt, pus de o parte pentru Dumnezeu în această lume? Vezi și Psalmul 29:1-2, și 1 Petru 1:15-16.
• Cum am putea să devenim mai conștienți de prezența lui Dumnezeu în viața de zi cu zi? Care dintre Psalmi vi se par mai potriviți pentru a ne învăța cum să ne uităm la natură cu o atitudine de închinare față de Dumnezeu.
• Cum putem continua să-L lăudăm pe Domnul chiar și atunci când trecem prin încercări?

APLICAȚII PRACTICE

• Un învățător l-a observat pe unul din elevi că se chinuia să deslușească scrisul de pe tablă. L-a trimis la un oftalmolog care i-a făcut niște teste. Au trecut câteva zile și copilul aproape uitase de vizita la doctorul de ochi. Apoi, într-o zi, i-au sosit ochelarii. Copilul a privit pentru prima oară la tablă folosind ochelarii. Ce mare i-a fost uimirea când vedea cât de clare erau toate obiectele din jurul său. Nu a fost conștient de cât de slabă îi era vederea până când nu a privit prin lentilele ochelarilor.
• Avem obiceiul de a ne ruga cu ochii închiși. Facem aceasta pentru a ne izola de orice lucru extern care ne-ar putea distrage atenția și concentrarea de la rugăciune. Uneori însă, ar fi bine să ne rugăm cu ochii deschiși – să privim în jur la multele motive de mulțumire. O asemenea practică ne-ar îmbunătăți vederea spirituală și ne-ar aprofunda conștiința prezenței lui Dumnezeu în viața noastră.
• Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru mila Sa pe care a demonstrat-o față de întreaga omenire trimițând-l pe Isus, Creatorul și Mântuitorul nostru. Fie ca să ne închinăm Lui zilnic, prin cuvânt și faptă, din inimi pline de recunoștință.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: 1 Cronici 15:1-3, 14-16, 25-29a                  VERSETUL DE AUR: 1 Cronici 15:28

“Tot Israelul a suit chivotul legământului Domnului cu strigăte de bucurie, cu sunete de goarne, de trâmbițe și de chimvale, și făcând să răsune lăutele și harpele.” — 1 Cronici 15:28

SCOPUL LECȚIEI: Să descrie pregătirile făcute de David pentru a aduce chivotul legământului la Ierusalim; să sublinieze importanța pregătirii pentru timpul de închinare; să ne îndemne să ne gândim la modalități specifice prin care ne putem pregăti pentru închinare.

CONTEXTUL LECȚIEI

Patru din cele cinci lecții ale lunii Decembrie se ocupă aspecte ale închinări în viața lui David, așa cum ne sunt descrise în cartea 1 Cronici. Cărțile 1 și 2 Cronici (de fapt o singură carte în textul Ebraic) sunt printre ultimele adăugate Vechiului Testament, scrise în a doua jumătate a secolului al 5-lea î.Hr. O parte semnificativă din conținut se regăsește în alte cărți ale Bibliei, în special în 1 și 2 Samuel. De ce a fost atunci nevoie de 1 și 2 Cronici? În momentul scrierii acestor cărți situația poporului era diferită. Aveau nevoie să li se reamintească de grija pe care le-o purta Dumnezeu în perioada de după exil. Trecuseră aproximativ 100 de ani de la reîntoarcerea din captivitatea Babiloniană (538 î.Hr.) Templul fusese rezidit (Ezra 1:7-11; 6:13-18) iar zidurile Ierusalimului fuseseră ridicate sub conducerea lui Neemia (Neemia 6:15-16).

Totuși, multe din profețiile cu privire la măreția Ierusalimului și binecuvântările speciale ale lui Dumnezeu încă nu fuseseră împlinite. Poporul lui Dumnezeu continua să se afle sub dominația Imperiului Persan. Mulți oameni din popor își exprimau îndoiala și frustrarea datorită nesiguranței în care trăiau ca națiune. Cronicarul a dorit să asigure comunitatea întoarsă din robie că Dumnezeu nu i-a abandonat și că ei continuă să fie parte din planului suveran al lui Dumnezeu. Dumnezeu le cerea ascultare, pe care promitea să o răsplătească. Găsim aici exemple de ascultare: 2 Cronici 17:1-6; 29:1-2; 31:20-21; 34:1-2, 33; dar găsim și opusul: 1 Cronici 21:7; 2 Cronici 20:35-37; 32:31; 35:21-24.

Cronicarul scoate în evidență ascultarea lui David (1 Cronici 14:2, 10, 16; 18:14; 21:19, etc.) și dorința lui arzătoare de a găsi un loc potrivit pentru chivotul legământului, simbolul sacru al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Descrierea domniei lui se concentrează asupra a două aspecte: întărirea împărăției (1 Cronici, capitolele 11-12, 14, și 18-20) și promovarea închinării în tot întinsul țării. (Capitolele 13, 15-17, și 21-29).

Era a doua încercare a lui David de a aduce chivotul la Ierusalim din locul în care fusese păstrat din vremea lui Samuel, în casa lui Abinadab din Chiriat-Iearim (1 Samuel 7:1-2). Prima încercare s-a soldat cu moartea lui Uza, cel care a întins mâna să sprijine chivotul pe care erau să-l răstoarne boii. Reacția lui David a fost una de teamă. “Cum să aduc chivotul lui Dumnezeu la mine?” a fost întrebarea care i-a stăruit în minte.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Pregătirile pentru închinare (1 Cronici 15:1-3, 14-16)

• Pregătirea locului în care urma să fie așezat chivotul (v. 1)
• Pregătirea celor ce urmau să poarte chivotul (v. 2-3, 14-15)
• Pregătirea celor ce urmau să conducă închinarea (v. 16)

1. Desfășurarea ceremoniei (1 Cronici 15: 25-29a)

• O vreme de bucurie (v. 25)
• O vreme pentru jertfe (v. 26)
• O vreme pentru închinare (v. 27-29a)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem arăta respect față de clădirea bisericii, știind că nu zidurile sunt Templul lui Dumnezeu? Citiți Exodul capitolele 25 la 27 și 1 Corinteni 3:16-17; 6:19 și identificați aspecte ale îngrijirii Cortului Întâlnirii care se aplică la noi, ca temple ale Duhului Sfânt.
• Cum ne asigurăm că închinarea noastră îi este plăcută lui Dumnezeu? În ce măsură se aseamănă sau se deosebesc pregătirile noastre pentru închinare de cele ale Leviților?
• Cum pot bisericile noastre să-și îmbunătățească metodele a promova oameni în lucrare? Pe lângă Faptele Ap. 6:1-6, 14:23, 2 Corinteni 8:19 și Tit 1:5, ce alte texte ne pot servi drept călăuză?
• Cum putem comunica un spirit de bucurie prin serviciile noastre de închinare? Există circumstanțe în care serviciul de închinare nu trebuie să comunice această bucurie? Care sunt acestea?
• Prin ce acțiuni concrete putem comunica bisericii că strângerea darurilor (”colecta”) este și ea un act important de închinare colectivă?

APLICAȚII PRACTICE

• David și-a dus la îndeplinire dorința de a stabili un loc permanent pentru chivot în Ierusalim. Ceremonia din timpul mutării chivotului a fost un prilej de mare sărbătoare și închinare. David însuși a participat cu mult entuziasm și devotament.
• Pregătirile anterioare aducerii chivotului la Ierusalim au fost intense. Responsabilitatea era mare, și nu era loc de neglijentă sau jumătăți de măsură. Grija lui David de a transporta chivotul respectând toate rânduielile, ne duce cu gândul la porunca lui Pavel cu privire la serviciul de închinare din 1 Corinteni 14:40, ”toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială.” David a dat porunci ca leviții să poarte chivotul conform Legii lui Moise. De asemenea, a rânduit oameni responsabili cu diferitele aspecte ale închinării în timpul aducerii chivotului în cetate. Un asemenea obiect sacru, sau mai bine zi, Dumnezeul a cărui prezență era reprezentată de chivot, merita toată sârguința lor.
• Noi nu avem un chivot, sau alt obiect sacru pe care să-l mutăm din loc în loc. Noul Testament ne spune însă că noi creștinii suntem obiecte sacre, datorită Duhului Sfânt care locuiește în noi (1 Corinteni 3:16). Deci, ce putem face pentru a ne pregăti templele pentru închinare (6:19-20)? Cum ne putem pregăti să aducem ceea ce avem mai bun când ne întâlnim la închinare? Care este contribuția noastră?

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

Text: 2 Petru 1:1-15                                       Verset de aur: 2 Petru 1:4 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem legătura dintre credință, cunoaștere și comportament din perspectiva învățăturilor Apostolului Petru. 

Contextul lecției:

Cea de a doua epistolă a lui Petru este o chemare la seriozitate şi la curăţie. Cartea 1 Petru s-a ocupat cu problemele care au asaltat Biserica din afară. Textul din 2 Petru tratează problemele care pot măcina viaţa Bisericii dinăuntru. Apostolul le scrie credincioşilor ca să-i avertizeze de pericolul „învăţătorilor mincinoşi” strecuraţi în rândul credincioşilor. El începe prin a le atrage tuturor atenţia asupra vieţii lor personale de umblare cu Domnul. Vieţuirea creştină presupune perseverentă şi sârguință în credinţă şi fapte, în cunoştinţă şi înfrânare, în răbdare şi evlavie, în dragoste de fraţi şi în iubire de oameni. Prin contrast cu acestea, învăţătorii mincinoşi sunt dedaţi plăcerilor, obraznici, pofticioşi şi lacomi. Ei batjocoresc venirea Domnului şi Judecata viitoare, lansându-se în desfrâuri şi petreceri. Petru vrea să le aducă aminte tuturor că deşi este îndelung răbdător, Domnul îşi va împlini planurile cu pământul şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Cine ştie aceasta, face bine dacă trăieşte frumos şi în curăţie, pregătindu-se în fiecare zi a călătoriei lui înspre lucrurile viitoare.

Structura lecției

1.Salutul lui Petru (2 Petru 1:1,2)

• Prin neprihănirea lui Dumnezeu  (v. 1)
• Prin cunoașterea lui Dumnezeu (v. 2)

2.O viață de evlavie (2 Petru 1:3-11)

• Slava (v. 3,4)
• Moralitatea (v. 5-9)
• Chemarea (v. 10, 11)

3.Să nu uităm (2 Petru 1:12-15)

• Să fim tari în adevăr (v. 12)
• Pentru că sorocul se apropie (v. 13-15)

Întrebări pentru discuție

• Cum pot promisiunile lui Dumnezeu să ne ajute să trăim o viață de credință fără compromisuri (v.4)?
• Care este progresia de la credință la iubirea de oameni despre care am citit în textul de astăzi (v. 5-7)? Ce învățăm de aici despre prioritățile vieții noastre?
• Ce înseamnă să fim tari în adevăr?

Aplicații practice

Această a doua epistolă seamănă foarte mult cu cea de a doua epistolă scrisă de Pavel lui Timotei. Şi Petru, ca şi Pavel, se aşează la scris cu sentimentul că viaţa lui se apropie foarte repede de sfârșit: „Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte; căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Cristos” (2 Petru 1:14; Ioan 21:18-19). Amândouă epistolele sunt luminoase, chiar dacă întrevăd viitoarea lepădare de credinţă şi decadenţa care va caracteriza „zilele din urmă”. Secretul optimismului autorilor lor este în faptul că amândoi priveau dincolo de orizontul timpului, spre revenirea Domnului Isus şi spre încoronarea Lui în slavă. Să ne ajute Dumnezeu să trăim și noi cu o astfel de perspectivă.

Text: 1 Petru 1:13-25                                   Verset de aur: 1 Petru 1:14, 15 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem ce înseamnă să trăim în sfințenie și să observăm contrastul dintre o viață de sfințenie și una trăită în necurăție. 

Contextul lecției:

Petru îşi trimite prima scrisoare către creştinii evrei care trăiau ca „străini” într-o lume din ce în ce mai ostilă Bisericii. În mijlocul neamurilor înfuriate şi al evreilor fanatici, creştinii evrei începuseră să sufere din cauza ataşamentului lor faţă de Cristos. Petru le scrie pentru a-i întări în credinţă. Apostolul îi încurajează să se poarte într-un chip demn de persoana şi lucrarea Mântuitorului. Fiind născuţi prin credinţă la o nădejde nouă, ei sunt sfătuiţi să urmeze pilda lui Cristos. Petru le spune că asemănarea lor cu Cristos trebuie să se materializeze în două domenii: credinţa lor trebuie să-i conducă la o viaţă trăită în sfințenie, o viață de supunere şi la o viaţă de acceptare a suferinţei.

Structura lecției

1.Concentrarea minții noastre (1 Petru 1:13-16)

• Fiind treji  (v. 13)
• În sfințenie (v. 14-16)

2.Concentrarea credinței noastre (1 Petru 1:17-21)

• În Domnul Isus (v. 17-19)
• În Înviere (v. 20, 21)

3.Concentrarea dragostei noastre (1 Petru 1:22-25)

• Pentru frații noștri în credință (v. 22,23)
• Pentru cuvântul lui Dumnezeu (v. 24,25)

Întrebări pentru discuție

• Cum am putea înțelege mai bine ce înseamnă sfințenia și o viață trăită în sfințenie?
• Există „zone gri”, adică neclare, cu privire la ceea ce este sfânt și ceea ce nu este sfânt?
• Care ar fi câteva metode practice prin care am putea să putem în aplicare mai eficient această concentrare pe sfințenie în viața noastră?

Aplicații practice

Prima caracteristică a copilului în relaţie cu Tatăl este ascultarea. Această ascultare este cea care a fost arătată în toată perfecţiunea ei în Domnul Isus Hristos. Umblarea Lui pe pământ a reprezentat o ascultare continuă de Tatăl. El putea zice: „Cum M-a învăţat Tatăl, aşa spun aceste lucruri“; şi: „Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui“ (Ioan 8:28,29). Când nu-L cunoşteam pe Dumnezeu, făceam voia noastră proprie, satisfăcându-ne poftele nelegiuite. Acum, ca şi copii, suntem îndemnaţi la sfinţenie, altfel zis, la despărţirea de rău. Apostolul citează legea, care insistă şi ea asupra sfinţeniei (Levitic 11:44). Caracterul dispensaţiei se poate schimba, nu însă şi natura lui Dumnezeu. Dumnezeu este sfânt în mod absolut: aceasta era adevărat sub lege şi rămâne adevărat sub har. De aceea, cei care sunt în relaţie cu Dumnezeu, fie sub lege, fie sub har, trebuie să fie sfinţi.

Text: 1 Tesaloniceni 1:2-10                          Versete de aur: 1 Tesaloniceni 1:7, 8a 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem încă o dată cât de importantă este mărturia și reputația credinciosului și cum am putea să avem o mărturie bună în viața noastră de credință. 

Contextul lecției:

După ce Pavel a fost silit să plece în grabă din Tesalonic, inima lui a continuat să fie preocupată de starea şi progresul Bisericii de acolo. Ştirile bune pe care i le-a adus Timotei în urma vizitei făcute acolo, l-au făcut pe apostol să scrie această scrisoare. Conţinutul ei este o îmbărbătare a Bisericii, un răspuns dat unei lipse de înţelegere asupra stării celor morţi la venirea Domnului şi un îndemn la o viaţă de sfinţenie în aşteptarea măreţelor evenimente viitoare. Accentul epistolei este pus pe statornicia credinţei în Cristos (1 Tes. 3:8) şi pe o continuă creştere în dragoste şi curăţie (1 Tes. 1:3-10; 2:12-20; 3:10-13; 4:1-5:28). Cartea se ocupă şi cu celelalte aspecte ale vieţuirii creştine, totul fiind impulsionat de această anticipaţie fericită a revenirii Domnului Isus în slavă.

Structura lecției

1.Încurajare (1 Tes. 1:2,3)

• Rugăciune constantă de mulțumire  (v. 2)
• Amintirea dragostei lor (v. 3)

2.Alegerea (1 Tes 1:4-6)

• Alegerea lui Dumnezeu (v. 4, 5)
• Reputația pentru bucurie (v. 6)

3.Exemple (1 Tes. 1:7-10)

• Anunțarea veștii bune (v. 7, 8)
• Întoarcerea la Domnul Isus (v. 9, 10 )

Întrebări pentru discuție

• În ce fel ne putem osteni de dragoste, așa cum spune Pavel în v. 3?
• Care ar fi niște metode prin care să învățăm să ne bucurăm în încercare?
• Cum am putea să ne câștigăm o reputație de oameni care se bucură în încercare?

Aplicații practice

• Suntem o generație care s-a obișnuit să primească totul instantaneu. Caracterul nu se formează însă în pripă. O ciupercă poate apare peste noapte, dar un stejar falnic nu ajunge la maturizare decât după foarte mulți ani de creștere. În relația noastră cu Dumnezeu, nu se poate însă să creștem fără „răbdare“. Creatorul ne va pune în tot felul de situații, total diferite unele de altele. Sunt ceasurile în care trebuie să creștem în răbdare. Să îmbrățișăm cu bucurie toate aceste situații demonstrând că avem credință.