SCOPUL LECȚIEI: să definim termenul „ordinare” cu sensul „consacrării,” să comparăm și să facem deosebirea între ordinare și consacrare în Vechiul Testament, cu valoarea și aplicarea din Noul Testament și să ne formulăm un plan prin care să slujim ca membri ai preoției creștine sfinte și împărătești, așa cum este prezentată în 1 Petru 2:5, 9.
TEXTUL LECȚIEI: Exodul 29:1-9, 35-37
VERSETUL DE AUR: „Preoția va fi a lor printr-o lege veșnică. Astfel să închini pe Aaron și pe fiii lui în slujba Mea.” Exodul 29:9b
CONTEXTUL LECȚIEI:
În primele zile ale lui Israel, Aaron și fiii săi au devenit primii preoți pe când poporul era condus de către Moise, fratele lui Aaron (Exodul 7:1; 28:1). Ei au fost unși, sfințiți și consacrați pentru această slujire (Exodul 28:41). Actul ungerii consta în turnarea uleiului pe capul preotului, fiind un ritual care simboliza faptul că persoana fusese aleasă. Consacrarea era actul de numire prin autoritatea adunării poporului. Sfințirea reprezenta „punerea deoparte” a persoanei pentru sarcinile preoției, cu acordul tacit că acea persoană va trăi o viață sfântă și fără prihană, respectând legile date de Dumnezeu prin Moise.
În cadrul noii națiuni a lui Israel, Dumnezeu a stabilit ca bărbații din seminția lui Levi să fie desemnați pentru sarcinile asociate cu Cortul Întâlnirii și, ulterior, cu templul (Numeri 3:5-9; 8:5-26; 1 Cronici 23:28-32). Din această seminție trebuiau să provină preoții (Deuteronom 18:1-5; Iosua 18:7; compară cu 1 Împărați 12:31). Preoții erau mijlocitori între Dumnezeu și popor. În această funcție, ei aduceau jertfe pentru ispășire în numele poporului (Leviticul 4:13-35; 9:7). De asemenea, preoții aveau responsabilitatea de a învăța și a exemplifica deosebirile făcute de Dumnezeu între curat și necurat (Leviticul 10:10-11).
Contextul pentru lecția de astăzi este dat în Exodul 28:41, care rezumă detaliile ce urmează în Exodul 29, referitoare la ordinarea preoților. Leviticul 8 oferă o relatare detaliată a modului în care Moise a îndeplinit acțiunile specificate de Dumnezeu în textul lecției de astăzi.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Pregătirea jertfelor (Exodul 29:1-3)
- Animalele și pâinea (v. 1-2)
- Adunarea și aducerea (v. 3)
- Pregătirea candidaților (Exodul 29:4-9)
- Oamenii, locul și curățirea (v. 4)
- Aaron, îmbrăcămintea și ungerea (v. 5-7)
- Fiii, îmbrăcămintea și durata (v. 8-9)
- 7 zile de închinare (Exodul 29:35-37)
- Pentru preoți (v. 35)
- Pentru altar (v. 36-37)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Putem face sau nu legături valide între ideea de botez și spălarea lui Aaron cu apă?
- Care sunt cazurile în care se cuvine ungerea cu untdelemn?
- Ce fel de „vreme de așteptare”, precum cele șapte zile de ispășire, ar trebui să aplici în viața ta?
- Cum ai răspunde unei persoane care îți spune că textele scripturale precum cel studiat astăzi nu au nicio semnificație pentru credincioșii zilelor noastre?
APLICAȚII PRACTICE:
Importanța lecției de astăzi este evidențiată prin faptul că ordinarea în rândul preoției a fost poruncită în Exodul 29, îndeplinită în detaliu în Leviticul 8 și privită ca un fapt împlinit în Exodul 40. O astfel de repetiție ar trebui să ne atragă atenția!
Chiar și așa, ne putem întreba despre relevanța modernă a acestui act. Textul studiat astăzi ne descrie persoane și evenimente de acum peste 3.000 de ani. Aaron și Moise au murit de mult. Nici Cortul Întâlnirii și nici templul din Ierusalim nu mai există astăzi. O modalitate firească și instinctivă de a găsi relevanță este să vedem paralele între hirotonirea preoților din Vechiul Testament și practica modernă de ordinare a slujitorilor Evangheliei. Există valoare în această comparație, dar nu acesta este punctul central al relevanței.
Relevanța principală este cel puțin dublă:
- Funcțiile cortului întâlnirii, ale preoților și ale jertfelor de sânge constituie fundamentul pentru înțelegerea jertfei lui Isus ca ispășire pentru păcatele noastre (Romani 3:25; Evrei 2:17 etc.). Această perspectivă ne arată cum sistemul Vechiului Testament a fost împlinit în Hristos.
- Această lecție subliniază realitatea și obligațiile propriei noastre preoții spirituale. Noi înșine suntem chemați să ne oferim „trupurile ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12:1) și să fim „o preoție sfântă, ca să aducem jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos” (1 Petru 2:5).
Neglijăm faptul că realitatea vechiului legământ este temelia noului legământ și o facem pe riscul nostru (Romani 15:4; 1 Corinteni 10:11).