SCOPUL LECȚIEI: să identificăm natura speranței la care face referire Pavel, să explicăm schimbările transformatoare care ar trebui să se petreacă pe măsură ce omul se maturizează în credință și să creăm un plan prin care să atingem și noi, la nivel personal, acea schimbare transformatoare.
TEXTUL LECȚIEI: 2 Corinteni 3:5-18
VERSETUL DE AUR: „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” 2 Corinteni 3:18
CONTEXTUL LECȚIEI
În anul 57 d.Cr., anul în care Pavel scria epistola pe care o numim azi 2 Corinteni, pusese deja bazele unei relații de mai mulți ani cu biserica pe care o plantase în Corint. Crease adunarea aceea în cea de-a doua călătorie misionară întreprinsă de el între anii 52-54 d.Cr. (Fapte 18:1-11). Experții biblici recunosc că această epistolă este cea mai dificil de înțeles dintre toate cele 13 epistole scrise de Pavel. Alături de alte scrisori adresate bisericii din Corint (vezi 1 Corinteni 5:9; 2 Corinteni 2:3-4; 7:8, 12) ne arată faptul că Pavel ținuse legătura cu ei. Iată natura acestei lucrări de plantare de biserici.
Epistolele 1 și 2 către Corinteni ne zugrăvesc o adunare afectată de mai multe probleme. Atacurile la adresa autorității apostolice a lui Pavel nu făceau decât să agraveze aceste probleme, iar scrisorile sale adresate acestei biserici prezintă răspunsuri la criticile personale care i s-au adresat (1 Corinteni 9:1-2; 2 Corinteni 10:10; 11:5; 12:11-12, etc.). Prin urmare, Pavel folosește multă cerneală în 2 Corinteni pentru a apăra legitimitatea chemării sale apostolice. Într-adevăr, cele peste 500 de cuvinte din pasajul din 2 Corinteni 2:12-3:18 creează scena pentru o apărare mai extinsă a lucrării sale apostolice. Lecția noastră de astăzi acoperă majoritatea celor 24 de versete.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Expertiza lui Pavel (2 Corinteni 3:5-6)
- Sursa: Dumnezeu (v. 5)
- Scopul: un Legământ Nou (v. 6)
- Interpretarea lui Pavel (2 Corinteni 3:7-11)
- Primul argument „dacă-atunci” (premisă-concluzie) (v. 7-8)
- Al doilea argument „dacă-atunci” (premisă-concluzie) (v. 9-10)
- Al treilea argument „dacă-atunci” (premisă-concluzie) (v. 11)
- Punerea în practică (2 Corinteni 3:12-18)
- Cu marama peste față (v. 12-15)
- Cu fața descoperită (v. 16-18)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Dacă Dumnezeu ne face capabili de lucrarea pe care Și-o dorește de la noi, care sunt responsabilitățile noastre? Identifică versete care să susțină răspunsul tău.
- Ce fel de „marame” îi împiedică astăzi pe necredincioși să vină la Cristos? Ai vreun rol în ridicarea maramei de pe inima lor?
- Ce alte versete definesc ce înseamnă să ai libertate în Duh? Care sunt definițiile moderne ale libertății care împiedică experimentarea sau înțelegerea adevăratei libertăți în Duhul Sfânt?
APLICAȚII PRACTICE:
Contextul mai larg al pasajului Exodul 34 – sursa ilustrațiilor lui Pavel cu privire la slavă – este păcatul israeliților din capitolul 32. De la Exodul 32:9 până la 34:9, Domnul spune de patru ori despre popor că este „încăpățânat.” Marama de care avea nevoie Moise este remarcată doar după ce Moise se întoarce pentru a doua oară de pe munte, după incidentul cu vițelul de aur. Prin urmare, un păcat mare a primi ca reacție un semn al sfințeniei absolute: slava radiantă a feței lui Moise, care trebuia să fie acoperită.
În ciuda măreției și a sfințeniei simbolizate de această strălucire, încă nu venise vremea unui alt episod al slavei – venirea lui Cristos. Aproximativ 15 secole mai târziu, Cristos vine exact la momentul stabilit de Dumnezeu. Puțini sunt cei care s-au așteptat ca El să vină în acest fel. Și tot la fel de puțini L-au lăsat să le ridice marama de pe inimă, pentru a-L putea vedea cu adevărat.
La fel stau lucrurile și în zilele noastre. Gândește-te la un om care crede că nu va avea nicio problemă să ajungă în rai pentru că este „un om bun.” Fie că se întâmplă conștient sau inconștient, atitudinea aceasta vine dintr-o mentalitate care consideră că mântuirea vine prin fapte. Genul acesta de gândire se instalează atunci când omul se compară cu o altă persoană care este relativ „mai rea.” Însă nu așa funcționează mântuirea; nu acesta este criteriul pentru intrarea în ceruri. Cei care rămân închistați în acest gen de gândire încă mai au o maramă pe care refuză să o înlăture. Au nevoie de o întâlnire personală cu Cel care ridică marama de pe inimă – Isus Cristos (Matei 27:51; Marcu 15:38; Luca 23:45). Cum vei găsi în săptămâna aceasta un om pierdut din acest punct de vedere?