SCOPUL LECȚIEI: Să spunem pe scurt ce s-a întâmplat după ce regele Solomon și-a încheiat rugăciunea, să explicăm ideea de „dedicare” sau „consacrare” a unui lucru și să spunem cum putem răspunde față de prezența și dragostea lui Dumnezeu cu închinare și jertfă.
TEXTUL LECȚIEI: 2 Cronici 7:1-7, 11
VERSETUL DE AUR: „Toți copiii lui Israel au văzut coborându-se focul și slava Domnului peste casă; ei și-au plecat fața la pământ pe pardoseală, s-au închinat și au lăudat pe Domnul, zicând: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ține în veac!” 2 Cronici 7:3
CONTEXTUL LECȚIEI:
Cărțile 1 și 2 Cronici subliniază importanța domniilor lui David (1010–970 î.Hr.) și Solomon (970–930 î.Hr.) în privința apariției templului. Autorul Cronicilor explică modul în care acești regi au instituit majoritatea practicilor de închinare din templu, în special cele legate de jertfe, rugăciune și cântare. Aceste elemente sunt prezente și în cărțile paralele, 1 și 2 Împărați, însă sunt mult mai detaliate în Cronici.
În 1 Cronici 22:8, regele David îi explică fiului său, Solomon, că Dumnezeu i-a interzis să construiască templul din cauza sângelui mult pe care îl vărsase. După pregătirile extinse făcute de David (1 Cronici 22:5), onoarea de a ridica templul i-a revenit lui Solomon. Acesta a petrecut șapte ani pentru a finaliza templul pe care tatăl său visase să-l construiască (1 Împărați 6:38). Astfel, anul finalizării sale a fost 963 î.Hr.
Cartea 2 Cronici leagă în mai multe pasaje relația dintre tată și fiu, incluzând detalii care nu apar în 1 Împărați (exemple: 2 Cronici 2:3, 7; 3:1; 6:42; 7:10; 8:14).
Ceremonia de dedicare a templului a fost marcată de o rugăciune lungă și plină de elocvență a regelui Solomon (2 Cronici 6). În această rugăciune, el L-a rugat pe Domnul să-Și amintească legământul Său cu poporul Israel și promisiunea făcută lui David. A cerut iertare pentru păcatele viitoare și a implorat ca templul să fie un far al Numelui și al puterii lui Dumnezeu. Și-a încheiat rugăciunea chemându-i pe toți să celebreze aceeași îndurare divină pe care el o recunoscuse. Prin aceasta, Solomon s-a îndemnat pe sine și pe ascultătorii săi la o viață de închinare și jertfă.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Slava lui Dumnezeu (2 Cronici 7:1-3)
- Coborârea focului (v. 1-2)
- Oamenii se pleacă la pământ (v. 3)
- Închinarea poporului (2 Cronici 7:4-6)
- Jertfe (v. 4-5)
- Cântări (v. 6)
- Faptele lui Solomon (2 Cronici 7:7, 11)
- Sfințirea (v. 7)
- Desăvârșirea (v. 11)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Fără un foc care să se coboare din ceruri, cum poate ști cu siguranță adunarea că simțirea prezenței lui Dumnezeu este autentică?
- Ce schimbări crezi că ai suferi dacă ai fi mai atent la bunătatea, la mila și la dragostea lui Dumnezeu?
- În ce circumstanțe ar trebui să fie vizibile altora faptele noastre de jertfire? În ce cazuri ar trebui să la vadă doar Dumnezeu?
APLICAȚII PRACTICE:
Templul a devenit centrul vieții religioase a Israelului antic. A fost locul unde oamenii se puteau întâlni cu Dumnezeu. Generații întregi au adus jertfe și au înălțat rugăciuni în acel loc. Deși Solomon nu ar fi putut prevedea detaliile istoriei îndelungate a închinării care avea să urmeze, încrederea lui în Dumnezeu s-a văzut în rugăciunea, în închinarea și în faptele sale. Acestea reflectau convingerea sa în sfințenia, în puterea și în dragostea statornică a lui Dumnezeu.
Solomon s-a rugat ca Dumnezeu să-Și amintească promisiunile făcute tatălui său și generațiilor anterioare. Rugăciunea sa a fost parte esențială a închinării lui. Faptul că a ales să finalizeze templul înainte de a-și construi propria casă arată unde îi era inima (contrast cu Hagai 1:2-4).
Din păcate, această legătură dintre rugăciunea sinceră, închinarea adevărată și faptele credincioase nu a fost păstrată nici de popor (2 Cronici 36:15-21), nici de Solomon însuși (1 Împărați 11:4-11).
Va rămâne ea statornică în viața ta?