Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Faceți dreptate! – Școala duminicală – 17 mai 2020

May 12, 2020 by Val Monafu

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 21:8-14

VERSETUL DE AUR: Ieremia 21:12

„casă a lui David! Aşa vorbeşte Domnul: «Faceţi dreptate dis-de-dimineaţă şi scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului, ca să nu izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă, fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre! ” – Ieremia 21:12

SCOPUL: Să înțelegem mesajul pe care Domnul l-a transmis prin Ieremia și să explicăm de ce uneori poporul lui Dumnezeu suferă mai mult decât păgânii pedeapsa lui Dumnezeu. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Ieremia a fost profetul plângerilor, al bocetelor. Rânduit de Dumnezeu să activeze într-o perioadă de dezastru național, omul acesta a văzut dincolo de aparențe, la dizolvarea fibrei naționale și la descompunerea morală a celor care se pretindeau ,,sfinți“.

Profetul a vorbit într-o perioadă traumatică pentru poporul lui Dumnezeu. Cele zece seminții din regatul de nord fuseseră duse deja în robie de asirieni. Profeții Isaia și Mica au murit după ce mesajele lor au căzut pe urechi surde. Ieremia este ultimul dintre profeți chemat să-i avertizeze pe iudei și să-i anunțe că a venit vremea pedepsei. Ieremia s-a născut în timpul domniei lui Manase, împăratul apostat care a anulat în țară toate reformele bune făcute de tatăl său, Ezechia. Manase a făcut ca Iudei să ajungă într-o stare mai jalnică decât ,,neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel“ (2 Regi 21:2-9).

Capitolele 21– 45 conțin vești bune pentru că Ieremia privește dincolo de vremea pedepsirii la vremea restaurării finale a națiunii. Porțiunea aceasta este scrisă prioritar în proză, ceea ce înseamnă că transmite mai ales gândurile și planurile lui Dumnezeu. Pe termen lung, după ce Babilonul îi va deporta pe iudei și va devasta Ierusalimul, unii din popor se vor întoarce, vor reconstrui cetatea. Este loc pentru speranță!

STRUCTURA LECȚIEI

  1. Către popor (Ieremia 21:8-10)
  • Confruntați cu o opțiune (v. 8)
  • Consecințe (v. 9, 10)
  1. Către casa Împăratului (Ieremia 21:11-14)
  • Judecata (v. 11, 12)
  • Pedeapsa (v. 13, 14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  • Cum am putea folosi opțiunile cu care se confruntau cetățenii Ierusalimului în lecția de azi, pentru a ilustra cele două căi eterne care există pentru întreaga omenire? (Comparați cu Deuteronom 30:15, Matei 7:13, 14)
  • De ce ar vrea Dumnezeu să facă rău cetății (v.10)?
  • Cum răspundem argumentului că Dumnezeu este dragoste și așadar nu ar face rău nimănui, niciodată?

APLICAȚII PRACTICE

Ieremia este unic printre profeți prin faptul că prezice un Nou Legământ pe care Dumnezeu îl va face cu fiecare evreu în mod individual. El vestește astfel timpurile Noului Testament (alt nume pentru Legământul cel Nou), prin care Domnul Isus cheamă individual oamenii să vină la El.

Domnul Isus ne-a avertizat că trebuie să stăruim în credință ca să scăpăm de mânia viitoare. S-au ridicat însă mulți învățători mincinoși care propovăduiesc o siguranță falsă a mântuirii și care tolerează trăirea în păcat. Apostolul Pavel ne-a avertizat că suntem mântuiți prin credință, dar vom fi evaluați după fapte și că fiecare dintre noi trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată a lui Christos, unde, ne spune apostolul Petru, ,,dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se vor face cel nelegiuit şi cel păcătos?“ (1 Petru 4:18)

Filed Under: Studii biblice

Materiale recente

  • Chemarea prorocului – Școala duminicală – 1 noiembrie 2026
  • Lipsa învățăturii – Școala duminicală – 25 octombrie 2026
  • Un salvator așteptat – Școala duminicală – 18 octombrie 2026
  • O generație lipsită de credință – Școala duminicală – 11 octombrie 2026
  • Un legământ reînnoit – Școala duminicală – 4 octombrie 2026
  • Rahav și iscoadele – Școala duminicală – 27 septembrie 2026
  • Iosua luptă pentru Dumnezeu – Școala duminicală – 20 septembrie 2026
  • Israel își amintește lucrările lui Dumnezeu – Școala duminicală – 13 septembrie 2026
  • Convenția de la Tacoma – transmisie live
  • Lidia, o gazdă generoasă – Școala duminicală – 30 august 2026
  • Timotei, un lider cu o moștenire frumoasă – Școala duminicală, 23 august 2026
  • Saul din Tars, un apostol neașteptat – Școala duminicală, 16 august 2026
  • Ștefan, martirul neabătut – Școala duminicală – 9 august 2026
  • Cea de-a 113-a Convenție anul acesta la Tacoma, Washington
  • Toma, credinciosul nehotărât – Școala duminicală – 2 august, 2026

Recent Posts

  • Chemarea prorocului – Școala duminicală – 1 noiembrie 2026
  • Lipsa învățăturii – Școala duminicală – 25 octombrie 2026
  • Un salvator așteptat – Școala duminicală – 18 octombrie 2026
  • O generație lipsită de credință – Școala duminicală – 11 octombrie 2026
  • Un legământ reînnoit – Școala duminicală – 4 octombrie 2026

Recent Comments

    Archives

    • October 2026
    • September 2026
    • August 2026
    • July 2026
    • June 2026
    • May 2026
    • April 2026
    • March 2026
    • February 2026
    • January 2026
    • December 2025
    • November 2025
    • October 2025
    • September 2025
    • August 2025
    • July 2025
    • June 2025
    • May 2025
    • April 2025
    • March 2025
    • February 2025
    • January 2025
    • December 2024
    • November 2024
    • October 2024
    • September 2024
    • August 2024
    • July 2024
    • June 2024
    • May 2024
    • April 2024
    • March 2024
    • February 2024
    • January 2024
    • December 2023
    • November 2023
    • October 2023
    • September 2023
    • August 2023
    • July 2023
    • June 2023
    • May 2023
    • April 2023
    • March 2023
    • February 2023
    • January 2023
    • December 2022
    • November 2022
    • October 2022
    • September 2022
    • August 2022
    • July 2022
    • June 2022
    • May 2022
    • April 2022
    • March 2022
    • February 2022
    • January 2022
    • December 2021
    • November 2021
    • October 2021
    • September 2021
    • August 2021
    • July 2021
    • June 2021
    • May 2021
    • April 2021
    • March 2021
    • February 2021
    • January 2021
    • December 2020
    • November 2020
    • October 2020
    • September 2020
    • August 2020
    • July 2020
    • June 2020
    • May 2020
    • April 2020
    • March 2020
    • February 2020
    • January 2020
    • December 2019
    • November 2019
    • October 2019
    • September 2019
    • August 2019
    • July 2019
    • June 2019
    • May 2019
    • April 2019
    • March 2019
    • February 2019
    • January 2019

    Categories

    • Evenimente
    • Studii biblice

    Meta

    • Log in
    • Entries feed
    • Comments feed
    • WordPress.org

    Copyright © 2026 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in