Text: 1 Petru 1:13-25 Verset de aur: 1 Petru 1:14, 15
Prezentarea lecției:
Scopul – Să înțelegem ce înseamnă să trăim în sfințenie și să observăm contrastul dintre o viață de sfințenie și una trăită în necurăție.
Contextul lecției:
Petru îşi trimite prima scrisoare către creştinii evrei care trăiau ca „străini” într-o lume din ce în ce mai ostilă Bisericii. În mijlocul neamurilor înfuriate şi al evreilor fanatici, creştinii evrei începuseră să sufere din cauza ataşamentului lor faţă de Cristos. Petru le scrie pentru a-i întări în credinţă. Apostolul îi încurajează să se poarte într-un chip demn de persoana şi lucrarea Mântuitorului. Fiind născuţi prin credinţă la o nădejde nouă, ei sunt sfătuiţi să urmeze pilda lui Cristos. Petru le spune că asemănarea lor cu Cristos trebuie să se materializeze în două domenii: credinţa lor trebuie să-i conducă la o viaţă trăită în sfințenie, o viață de supunere şi la o viaţă de acceptare a suferinţei.
Structura lecției
1.Concentrarea minții noastre (1 Petru 1:13-16)
- Fiind treji (v. 13)
- În sfințenie (v. 14-16)
2.Concentrarea credinței noastre (1 Petru 1:17-21)
- În Domnul Isus (v. 17-19)
- În Înviere (v. 20, 21)
3.Concentrarea dragostei noastre (1 Petru 1:22-25)
- Pentru frații noștri în credință (v. 22,23)
- Pentru cuvântul lui Dumnezeu (v. 24,25)
Întrebări pentru discuție
- Cum am putea înțelege mai bine ce înseamnă sfințenia și o viață trăită în sfințenie?
- Există „zone gri”, adică neclare, cu privire la ceea ce este sfânt și ceea ce nu este sfânt?
- Care ar fi câteva metode practice prin care am putea să putem în aplicare mai eficient această concentrare pe sfințenie în viața noastră?
Aplicații practice
Prima caracteristică a copilului în relaţie cu Tatăl este ascultarea. Această ascultare este cea care a fost arătată în toată perfecţiunea ei în Domnul Isus Hristos. Umblarea Lui pe pământ a reprezentat o ascultare continuă de Tatăl. El putea zice: „Cum M-a învăţat Tatăl, aşa spun aceste lucruri“; şi: „Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui“ (Ioan 8:28,29). Când nu-L cunoşteam pe Dumnezeu, făceam voia noastră proprie, satisfăcându-ne poftele nelegiuite. Acum, ca şi copii, suntem îndemnaţi la sfinţenie, altfel zis, la despărţirea de rău. Apostolul citează legea, care insistă şi ea asupra sfinţeniei (Levitic 11:44). Caracterul dispensaţiei se poate schimba, nu însă şi natura lui Dumnezeu. Dumnezeu este sfânt în mod absolut: aceasta era adevărat sub lege şi rămâne adevărat sub har. De aceea, cei care sunt în relaţie cu Dumnezeu, fie sub lege, fie sub har, trebuie să fie sfinţi.