Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Împlinirea Legii – Școala duminicală – 7 iulie 2019

July 3, 2019 by Val Monafu

TEXTUL LECȚIEI:Matei 5:13-20          VERSETUL DE AUR: Matei 5:16

SCOPUL LECȚIEI:Această lecție este un prilej de evaluare a umblării noastre creștine, în special a măsurii în care suntem „sare” și „lumină”; este, de asemenea, o ocazie de a studia, în contrast, neprihănirea practicată de învățătorii legii și de farisei, pe de o parte, și neprihănirea Domnului Isus, pe de altă parte.

CONTEXTUL LECȚIEI

Capitolele 5-7 din Evanghelia după Matei conțin Predica Domnului Isus de pe munte. Această secțiune debutează cu binecunoscutele Fericiri (lecția de săptămâna trecută). Opt fericiri sunt la persoana a treia, un indiciu al caracterului lor general (Matei 5:3-9). În cele două versete care urmează, Isus trece de la persoana a treia la persoana a doua, ceea ce indică faptul că se adresa direct ucenicilor Săi. Aceștia au fost avertizați să se aștepte la insulte, persecuții și batjocuri. Dar, în același timp, ucenicii au fost încurajați să nu lase aceste lucruri să îi împiedice în a-și îndeplini rolul special pe care Domnul Isus îl avea pentru ei – subiectul lecției de azi.

STRUCTURA LECȚIEI

1.Cine sunt ucenicii (Matei 5:13-16)

  • Sarea pământului (v. 13)
  • O lumină puternică (v. 14-16)

2.Cine este Domnul Isus (Matei 5:17-20)

  • Împlinirea Legii (v. 17-18)
  • Învățător al neprihănirii (v. 19-20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  1. Care proprietate a sării este mai importantă pentru tine: sarea în calitatea de conservant, sau capacitatea sării de a provoca setea? De ce?
  2. Care sunt câteva modalități practice de a te asigura că lumina ta – reflectarea luminii Domnului Isus – este vizibilă pentru cei din jur?
  3. Cum putem să ne asigurăm că nu ne înșelăm singuri în privința strălucirii luminii noastre?
  4. Cum ar beneficia un creștin de prezența în viața lui/ei a unui partener de responsabilitate în privința luminii?
  5. Ce se poate face în biserică pentru a menține integritatea învățăturii Cuvântului lui Dumnezeu?
  6. În ce fel se aseamănă și se deosebesc faptul de a fi lumină și umblarea în neprihănire?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Cântarea copiilor spune: „Vreau mica mea lumină, liberă să strălucești!” Este o cântare lipsită de pretenții, fără limită de timp, fără precizarea rezultatelor așteptate, fără o strategie elaborată, dar ea reflectă esența vieții creștine: lumina noastră – viețile noastre – trebuie să reflecte lumina Domnului Isus. Fie care viețile noastre și bisericile noastre să fie stâlpi de lumină care să aducă speranță într-o lume întunecată.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

Filed Under: Studii biblice

Materiale recente

  • Iosua luptă pentru Dumnezeu – Școala duminicală – 20 septembrie 2026
  • Israel își amintește lucrările lui Dumnezeu – Școala duminicală – 13 septembrie 2026
  • Convenția de la Tacoma – transmisie live
  • Lidia, o gazdă generoasă – Școala duminicală – 30 august 2026
  • Timotei, un lider cu o moștenire frumoasă – Școala duminicală, 23 august 2026
  • Saul din Tars, un apostol neașteptat – Școala duminicală, 16 august 2026
  • Ștefan, martirul neabătut – Școala duminicală – 9 august 2026
  • Cea de-a 113-a Convenție anul acesta la Tacoma, Washington
  • Toma, credinciosul nehotărât – Școala duminicală – 2 august, 2026
  • Maria, mama credincioasă – Școala duminicală – 26 iulie 2026
  • Zacheu, vameșul care s-a pocăit – Școala duminicală – 19 iulie 2026
  • Simon, ucenicul recuperat – Școala duminicală – 12 iulie 2026
  • Sutașul cel credincios – Școala duminicală – 5 iulie 2026
  • Ionatan și David, prieteni devotați – Școala duminicală – 28 iunie 2026
  • Amos, prorocul cel curajos – Școala duminicală – 21 iunie 2026

Recent Posts

  • Iosua luptă pentru Dumnezeu – Școala duminicală – 20 septembrie 2026
  • Israel își amintește lucrările lui Dumnezeu – Școala duminicală – 13 septembrie 2026
  • Convenția de la Tacoma – transmisie live
  • Lidia, o gazdă generoasă – Școala duminicală – 30 august 2026
  • Timotei, un lider cu o moștenire frumoasă – Școala duminicală, 23 august 2026

Recent Comments

    Archives

    • September 2026
    • August 2026
    • July 2026
    • June 2026
    • May 2026
    • April 2026
    • March 2026
    • February 2026
    • January 2026
    • December 2025
    • November 2025
    • October 2025
    • September 2025
    • August 2025
    • July 2025
    • June 2025
    • May 2025
    • April 2025
    • March 2025
    • February 2025
    • January 2025
    • December 2024
    • November 2024
    • October 2024
    • September 2024
    • August 2024
    • July 2024
    • June 2024
    • May 2024
    • April 2024
    • March 2024
    • February 2024
    • January 2024
    • December 2023
    • November 2023
    • October 2023
    • September 2023
    • August 2023
    • July 2023
    • June 2023
    • May 2023
    • April 2023
    • March 2023
    • February 2023
    • January 2023
    • December 2022
    • November 2022
    • October 2022
    • September 2022
    • August 2022
    • July 2022
    • June 2022
    • May 2022
    • April 2022
    • March 2022
    • February 2022
    • January 2022
    • December 2021
    • November 2021
    • October 2021
    • September 2021
    • August 2021
    • July 2021
    • June 2021
    • May 2021
    • April 2021
    • March 2021
    • February 2021
    • January 2021
    • December 2020
    • November 2020
    • October 2020
    • September 2020
    • August 2020
    • July 2020
    • June 2020
    • May 2020
    • April 2020
    • March 2020
    • February 2020
    • January 2020
    • December 2019
    • November 2019
    • October 2019
    • September 2019
    • August 2019
    • July 2019
    • June 2019
    • May 2019
    • April 2019
    • March 2019
    • February 2019
    • January 2019

    Categories

    • Evenimente
    • Studii biblice

    Meta

    • Log in
    • Entries feed
    • Comments feed
    • WordPress.org

    Copyright © 2026 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in