Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Iosia sărbătorește Paștele – Școala duminicală – 22 septembrie 2024

September 21, 2024 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să explicăm cadrul și structura primei sărbătoriri a Paștelor, menționată în Exodul 12, să evaluăm semnificația faptului că Iosia a reluat sărbătorirea Paștelor pentru relația continuată a Israelului cu Dumnezeu și să ne formulăm un plan de revitalizare a unui obicei spiritual pe care l-am neglijat.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Cronici 35:1-6, 16-19

VERSETUL DE AUR: „Iosia a prăznuit Paștele în cinstea Domnului la Ierusalim și au jertfit Paștele în a paisprezecea zi a lunii întâi.” (2 Cronici 35:1)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Lecția zilei de astăzi ne duce în anul 623 î.Cr., „în al optsprezecelea an al domniei lui Iosia,” împăratul Iudei (2 Cronici 35:19). Ne mutăm astfel mai departe cu 336 de ani după ce regele Solomon binecuvântează templul în anul 959 î.Cr. (lecția a doua) și la 79 de ani de la rugăciunea împăratului Ezechia în anul 702 î.Cr.(lecția a treia). Anul 623 î.Cr. plasează evenimentele lecției de astăzi la 100 de ani de la momentul în care Imperiul Asirian a trimis în exil cele 10 triburi nordice ale Israelului (2 Împărați 17). Fără știrea iudeilor de la vremea aceea, urmau și ei să fie exilați doar 37 de ani mai târziu (adică în anul 586 î.Cr.).

Împărăția de 31 de ani a lui Iosia (641-609 î.Cr.) peste regatul sudic al Iudei a reprezentat un moment de recuperare de la consecințele păcatului. Acesta a fost un rezultat direct al conducerii evlavioase a lui Iosia (2 Cronici 34:2-7). În cursul curățirii țării și a renovării templului, un preot „a găsit cartea Legii Domnului, dată prin Moise” (34:14). Unii cred că ar fi fost vorba despre o copie a cărții Deuteronomul (vezi terminologia folosită în Deuteronomul 29:21; 30:10; 31:26).

Regele Iosia se cutremură când aude citită această carte (2 Cronici 34:19). Trece imediat la fapt, primind atât vești bune cât și rele (34:20-28). Chiar și așa, a continuat să aibă o stăpânire evlavioasă, atât prin vorbe cât și prin fapte (34:29-33). Printre deciziile sale s-a numărat reinstituirea sărbătorii Paștelui. Sărbătoarea aceasta trecută în uitare fusese instituită cu peste 800 de ani în urmă, cu scopul de a marca eliberarea divină din robia Egiptului (Exodul 12; Deuteronomul 16:1-2). Revigorarea acestei sărbători este subiectul principal al acestei lecții. 

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Pregătirea (2 Cronici 35:1-6)
  • Se face o hotărâre (v. 1a)
  • Se stabilește data (v. 1b)
  • Se numesc preoții (v. 2)
  • Sunt instruiți leviții (v. 3-6)
  1. Sărbătoarea (2 Cronici 35:16-19)
  • Printr-o poruncă (v. 16)
  • Cu un ospăț (v. 17)
  • Prin comparație (v. 18-19)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Cum îi putem încuraja pe cei care s-au dedicat pe deplin lucrării în biserică?
  2. Cum îți poți dezvolta un plan cu ajutorul căruia să-ți pui deoparte șapte zile consecutive în care să adopți un nou obicei spiritual care să-ți întărească credința în Dumnezeu?
  3. Cum poți comemora și sărbători lucrarea și credincioșia lui Dumnezeu împreună cu colegii tăi de curs?
  4. În ce fel se aplică conținutul lecției de astăzi la publicul zilelor noastre?

APLICAȚII PRACTICE:

Atunci când a luat hotărârea de a sărbători din nou Paștele, Iosia a devenit un model al credincioșiei față de obiceiuri, o credincioșie care venea din inima sa. Dumnezeu a instituit o serie de ritualuri prin noul legământ. Cel puțin două ne vin în minte în momentul de față: botezul și Cina Domnului. Botezul este o repunere în scenă a înmormântării și învierii Domnului nostru Isus Cristos (Romani 6:3-4; Coloseni 2:12). Cina Domnului reia masa de Paște pe care Domnul nostru Isus Cristos a luat-o împreună cu ucenicii Săi, în noaptea în care a fost trădat (Matei 26:17-29; Marcu 14:12-26, Luca 22:7-23). Cina este o comemorare a sacrificiului și a morții Domnului nostru Isus Cristos, care ne concentrează atenția și speranța asupra revenirii Sale (1 Corinteni 5:7-8; 11:23-26). 

Ritualurile acestea ne invită să luăm parte la misiunea lui Dumnezeu și la narațiunea istoriei mântuirii. Ele reprezintă pietre de căpătâi ale continuității și ale statorniciei. Ne învață și ne reamintesc mereu de aceste elemente importante, iar Dumnezeu se bucură în supunerea noastră, atunci când noi Îl căutăm făcând ceea ce ne-a poruncit El.

Filed Under: Studii biblice

Rugăciunea lui Ezechia – Școala duminicală – 15 septembrie 2024

September 12, 2024 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să explicăm circumstanțele istorice din spatele rugăciunii lui Ezechia, să facem deosebirea între răspunsul lui Ezechia față de Dumnezeu și răspunsul altor împărați ai Vechiului Testament și să formulăm un răspuns la orice criză a vieții rugându-ne imediat Domnului nostru.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Împărați 19:14-20, 29-31

VERSETUL DE AUR: „Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăvește-ne din mâna lui Sanherib, ca să știe toate împărățiile pământului că numai Tu ești Dumnezeu, Doamne!” (2 Împărați 19:19)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Domnia împăratului Ezechia (716-687 î.Cr.) în regatul de sud al Iudei a fost presărată cu probleme. Chiar înaintea începerii domniei sale, în anul 722 î.Cr., Imperiul Asirian anexase regatul de nord al Israelului, alături de alte zone de la nordul și estul acestuia. În anul 702 î.Cr., împăratul asirian Sanherib a invadat Iuda și a distrus principala cetate Lachis, asediind chiar Ierusalimul (cele două cetăți se află la doar 30 de mile distanță una de cealaltă). Ierusalimul a supraviețuit doar în urma faptului că Ezechia s-a învoit să plătească tribut împăratului asirian (2 Împărați 18:13-19:13; 2 Cronici 32:1-1; Isaia 36:1-37:13).

Relatarea din lecția noastră de astăzi apare și în Isaia 37, aproape cuvânt cu cuvânt, lucru care ne demonstrează relația apropiată dintre împărat și proroc, așa cum reiese și din text.

Lecția de astăzi ne îndreaptă atenția spre o conversație dintre Ezechia și Dumnezeu, cu prorocul Isaia ca intermediar. În 2 Împărați 19:1-5, împăratul trimite mesageri la proroc, cerându-i ajutorul pentru a comunica cu Dumnezeu. Isaia îi răspunde, spunând că Dumnezeu a promis că va distrage atenția asirienilor (19:6-7). Cu siguranță, afirmațiile defăimătoare și arogante ale asirienilor nu i-au ajutat deloc (19:8-13)!
Textele paralele cu lecția noastră de astăzi sunt Isaia 37:14-20, 30-32 și 2 Cronici 32:20. În ce privește caracterul evlavios al lui Ezechia, vezi 2 Împărați 18:1-8.

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Rugăciunea lui Ezechia (2 Împărați 19:14-19)
  • Pregătire (v. 14)
  • Adorare (v. 15)
  • Cerere, partea întâi (v. 16)
  • Încuviințare (v. 17-18)
  • Cerere, partea a doua (v. 19)
  1. Răspunsul lui Dumnezeu (2 Împărați 19:20, 29-31)
  • Ascultarea rugăciunii (v. 20)
  • Semnul promis (v. 29-31)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Ce anume te împiedică să mergi direct la Dumnezeu în rugăciune atunci când primești vești tulburătoare?
  2. Care sunt „dumnezeii” moderni ai societății noastre?
  3. Se diminuează slava lui Dumnezeu dacă El alege să nu te scape dintr-o situație dificilă? 
  4. Cum să ne rugăm pentru liderii națiunii noastre? Cum să ne rugăm pentru aliații țării noastre? Cum să ne rugăm pentru liderii din zone ostile țării noastre?

APLICAȚII PRACTICE:

Relatarea din lecția de astăzi ne prezintă un lider credincios care caută ajutorul lui Dumnezeu în numele unei națiuni întregi într-o vreme de criză. Această trăsătură a liderului spiritual rămâne un element relevant. A cere ajutorul lui Dumnezeu rămâne o parte importantă a liderului. Amenințările pot veni din direcții diferite, însă vin de multe ori din partea celor care își doresc să-i controleze pe alții fără voia lor. Liderul trebuie să fie alert pentru a observa astfel de pericole și pentru a crea echilibrul între speranțele poporului și dorințele lui Dumnezeu, așa cum a făcut Ezechia.

O modalitate prin care liderul poate obține lucrul acesta este să folosească tiparul celor patru etape ale rugăciunii:

Adorare: Recunoaștem identitatea lui Dumnezeu.

Mărturisire: Ne recunoaștem păcatele.

Mulțumire: Ne exprimăm recunoștința față de binecuvântările pe care le-am primit de la Dumnezeu.

Cerere: Cerem intervenția sau binecuvântările lui Dumnezeu.

Este un tipar pe care îl putem remarca în rugăciunea lui Ezechia. Deseori, genul acesta de rugăciune le vine natural oamenilor care cred cu adevărat că Dumnezeu îi poate ajuta într-o situație de criză, plecând de la presupunerea că Dumnezeu nu are niciun motiv să nu ia în seamă rugăciunile (vezi Plângerile 3:8, 44; Ezechiel 8:18; 1 Petru 3:7). În textul studiat astăzi, Dumnezeu răspunde într-adevăr cu promptitudine și rapiditate. 

Însă cererea nu reprezintă întregul rugăciuni, ci doar a patra parte. O parte vitală a tiparului rugăciunii este să ne asigurăm că cele patru porțiuni au proporții egale. Viața de rugăciune a creștinului pierde de multe ori din vedere acest echilibru. Putem observa această deficiență atunci când ne dăm seama că ne-am petrecut mare parte a rugăciunii cerând lucruri și prea puțină vreme trecând prin etapa adorării, a mărturisirii și a mulțumirii.

Să privim din nou la rugăciunea lui Ezechia: nu a început cu cererea de ajutor, ci cu adorarea. Apoi, a trecut la recunoașterea păcatului – păcatul blasfemiei înfăptuit de asirieni. Poate ne gândeam că „mărturisirea” se referă doar la păcatul nostru personal, însă Biblia ne vorbește și despre mărturisirea colectivă (Leviticul 16:21; 26:40; Ezra 10:1; etc.)

Trecând la aspectul recunoștinței, este dificil să-l regăsim în această rugăciune a lui Ezechia. Însă aducerea de mulțumiri ocupa un loc important în rugăciunile israeliților (1 Cronici 16:34, 41); o rugăciune a regelui David conține toate cele patru aspecte (29:10). Mergând mai departe la cereri, o provocare cu care se confruntă credincioșii aici este să se roage cu motivul potrivit. Vorbim despre motive care să se alinieze cu voința deja rostită de Dumnezeu (Matei 6:10; Iacov 4:3, 15).

O altă provocare este să nu folosim rugăciunea ca pe o roată de rezervă – „doar la urgențe”! În zilele noastre, mulți creștini se confruntă cu persecuțiile, cu foametea, cu tulburările politice, cu nedreptatea, etc. Este important să ne rugăm pentru acele lucruri care ne afectează trupul (Iacov 5:14-15), însă aici pare să se dezvăluie cel mai des practica „roții de rezervă.”

Un creștin care a participat odată la un curs biblic pentru adulți a numărat rugăciunile și motivele la care făceau referire. La sfârșitul celor 10 săptămâni de curs, a cercetat cele peste 133 de rugăciuni. A descoperit faptul că putea clasifica toate rugăciunile în trei categorii: rugăciuni pentru vindecarea în trup sau pentru supraviețuire (97 de rugăciuni), rugăciuni pentru „situații” legate de suferință, căsătorie, pierderea slujbei (33 de rugăciuni) și rugăciuni pentru aspecte spirituale (3 cereri de rugăciune). Comparați aceste rezultate cu ceea ce a avut de spus Isus despre rugăciune în Matei 6:5-15.

Filed Under: Studii biblice

Solomon binecuvântează templul – Școala dumincală – 8 septembrie 2024

September 7, 2024 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă rugăciunea lui Solomon, să analizăm structura și etapele rugăciunii lui Solomon la binecuvântarea templului și să scriem o rugăciune de binecuvântare a locului în care se adună frații la închinare.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 8:22-24, 37-39, 46, 48-50a

VERSETUL DE AUR: „Dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni și cereri și fiecare își va cunoaște mustrarea cugetului lui și va întinde mâinile spre casa aceasta, ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale” (1 Împărați 8:38-39a)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Ceremonia din pasajul 1 Împărați 8 este o sfințire a templului proaspăt construit în Ierusalim. Construcția acestuia a început în anul 966 î.Cr. și a durat șapte ani (1 Împărați 6:1, 38). Desăvârșirea templului în anul 959 î.Cr. a reprezentat un moment important în istoria israeliților, căci locul întâlnirii cu Dumnezeul cel sfânt devenise fix, templul înlocuind Cortul Întâlnirii. Prima jumătate a domniei de patruzeci de ani a lui Solomon a fost concentrată pe construirea templului și a palatului (9:10). Lecția de astăzi din 1 Împărați 8 studiază o porțiune a rugăciunii de binecuvântare care a avut loc la ceremonia dedicată desăvârșirii templului, ceremonie prezidată de împăratul Solomon.

O serie de elemente pregătitoare au dus la rugăciunea aceasta: templul fusese dotat cu cele necesare (1 Împărați 7:13-51), Chivotul Legământului fusese adus în templu (8:1-9), iar împăratul „a binecuvântat pe toată adunarea lui Israel” (8:14). Rugăciunea de binecuvântare care urmează (8:23-53) este a doua rugăciune ca lungime din Biblie – aproape 1,000 de cuvinte! (rugăciunea din 2 Cronici 6:14-42 are o lungime similară). Doar cea din Neemia 9:5-38 este mai lungă.

Însă lungimea rugăciunii nu înseamnă că împăratul Solomon a vorbit vrute și nevrute fără niciun rost (vezi Matei 6:7). Dimpotrivă, rugăciunea sa este cât se poate de organizată. Putem observa nivelul de organizare în 9 din cele 31 de versete ale rugăciunii selectate pentru lecția noastră de astăzi. 

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. O rugăciune plină de zel (1 Împărați 8:22-24)
  • Poziția lui Solomon (v. 22)
  • Caracterul unic al lui Dumnezeu (v. 23-24)
  1. Circumstanțe oprimante (1 Împărați 8:37-39)
  • Războaie, foamete, boli (v. 37-38)
  • Ascultă, iartă, lucrează (v. 39)
  1. Păcatul inevitabil (1 Împărați 8:46, 48-50a)
  • Mânie, robie, exil (v. 46)
  • Ascultă, fă-le dreptate, iartă (v. 48-50a)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Care sunt promisiunile scripturale pe care Dumnezeu le-a înfăptuit deja? Cum te ajută să știi aceste că s-au îndeplinit aceste promisiuni?
  2. Este posibil să ne dăm seama dacă o dificultate din viața noastră este rezultatul judecății lui Dumnezeu? Caută exemple din Biblie pentru a-ți justifica răspunsul.
  3. Ce înseamnă să ne întoarcem la Dumnezeu „din toată inima noastră și din tot sufletul nostru”?
  4. De unde ne vine încrederea că Dumnezeu ne-a iertat păcatele?

APLICAȚII PRACTICE:

Rugăciunea lui Solomon pleacă de la presupunerea că Dumnezeu caută să vindece și să ierte, chiar și atunci (sau mai ales atunci) când păcatul amenință să copleșească păcătoșii. Dumnezeu ocrotește oamenii care se căiesc de asupritorii lor – și chiar de ei înșiși. Închinarea bisericii din Vechiul Testament și din Noul Testament sărbătorește cât de cuprinzătoare este mila lui Dumnezeu. Ni se reamintește, prin urmare, să fim atenți la capcanele care vor necesita mila Lui.

Prin urmare, rugăciunea din 1 Împărați 8 este realistă dar și plină de nădejde. Binecuvântarea celui mai sfânt loc de pe Pământ (la vremea aceea) era legată de realitatea lipsei de sfințenie. Solomon cere mila lui Dumnezeu asupra întregului popor Israel. Astfel, Solomon caută o făgăduință de la Dumnezeu că va lucra cu poporul Israel de-a lungul secolelor, în procesul de învățare și de supunere al acestei națiuni. 

Și astăzi, biserica ar face bine să readucă practica biblică a mărturisirii păcatelor – atât a fiecărui om în parte, cât și a bisericii ca întreg. Parte din acest proces este recunoașterea faptului că ispitirea de a le face rău altora sau de a-L dezonora pe Dumnezeu nu dispare de la sine. Vom avea nevoie de iertare în viitor, la fel cum avem nevoie de smerenie în prezent. Rugăciunea lui Solomon ne arată calea pe care să pășim.

Filed Under: Studii biblice

Al 111-lea Congres al Asociației Bisericilor Baptiste Române din SUA, Canada și Australia

August 29, 2024 by Admin

Anunțăm cu bucurie că cel de-all 111-lea Congres al Asociației Bisericilor Baptiste Române din SUA, Canada și Australia va avea loc la Portland, Oregon, între 30 august și 1 septembrie 2024. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să accesați site-ul convenției de mai jos:

https://www.rbacongres.com

Filed Under: Evenimente

Avram zidește un altar – Școala duminicală – 1 septembrie 2024

August 29, 2024 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să ne reamintim evenimentele care au dus la construirea unui altar, să explicăm semnificația acțiunilor lui Avram și să ne facem o amintire fizică a unui moment în care Dumnezeu a lucrat în viața noastră.

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 13:8-18

VERSETUL DE AUR: „Avram și-a ridicat corturile și a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Și acolo a zidit un altar Domnului.” (Geneza 13:18)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Din ziua în care Dumnezeu i-a izgonit pe Adam și pe Eva din grădina Eden, realitatea păcatului omenirii a rămas un lucru permanent în orice epocă a umanității. Prin urmare, Dumnezeu a lucrat la restaurarea omenirii.

Planul divin de răscumpărare a început în Geneza, printr-o serie de legăminte și de făgăduințe făcute cu Avram, în vârstă de 75 de ani și soția sa (Geneza 12). Urmașii lor – poporul Israel – aveau să fie unealta prin care Dumnezeu avea să-L trimită pe Mesia în lume pentru a crea calea către noua făptură. Isus a îndeplinit planul cosmic al lui Dumnezeu. Prin Isus, orice om poate deveni copil al lui Avraam, alăturându-se familiei lui Dumnezeu prin credință, nu prin nașterea fizică (Galateni 3:7; vezi și Romani 4:16).

Avraam – cunoscut și ca Avram în lecția noastră de astăzi – este un erou al credinței (Evrei 11:8-12). Este descris astfel nu pentru că ar fi fost fără cusur sau fără păcat, ci pentru că prin credință, și-a lăsat căminul atunci când Dumnezeu l-a chemat să plece (Geneza 12:1). Legământul lui Dumnezeu cu Avraam includea făgăduințe privind pământul, moștenitorii și binecuvântările pe care avea să le primească. Conversațiile dintre Dumnezeu și Avram, care încep în Geneza 12 sunt deosebit de importante în dezvoltarea unei relații personale între cei doi.

Însă textul pe care îl vom studia astăzi are de-a face cu un element de distragere a atenției, detaliat în Geneza 13:1-7. Avram hotărâse să-l ia și pe nepotul său, Lot, în călătoria sa spre Canaan (Geneza 12:5), decizie care a dus la tot soiul de probleme. Una dintre acestea reprezintă contextul lecției noastre de astăzi: „Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea și el oi, boi și corturi. Și ținutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună, căci averile lor erau așa de mari încât nu puteau să locuiască împreună. S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram și păzitorii vitelor lui Lot” (Geneza 13:5-7).

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Oferta lui Avram (Geneza 13:8-9)
  • Pentru evitarea certurilor (v. 8)
  1. Alegerea lui Lot (Geneza 13:10-13)
  • Lot cercetează locul (v. 10)
  • Alegerea făcută de Lot (v. 11)
  • Destinația sa (v. 12)
  1. Promisiunile lui Dumnezeu (Geneza 13:14-16)
  • Pământ (v. 14-15)
  • Moștenitori (v. 16)
  1. Avram cercetează locul (Geneza 13:17-18)
  • Primește îndemnul (v. 17)
  • Răspunde clădind un altar (v. 18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Cum se poate proteja creștinul de purtări păcătoase, atunci când trăiește sau lucrează într-un mediu care îi este ostil lui Dumnezeu și neprihănirii?
  2. Ce poți face pentru a fi sigur că binecuvântările materiale pe care ți le-a dat Dumnezeu vor fi folosite pentru a-L sluji pe El și pentru a le arăta dragoste celor din jur?
  3. Ce fel de „monument” sau alt fel de amintire poți clădi pentru a rămâne atent la binecuvântările și grija lui Dumnezeu față de tine?
  4. În ce fel te ajută textul biblic studiat astăzi să ai o reacție potrivită atunci când vei trece printr-o situație dificilă în călătoria ta spirituală?

APLICAȚII PRACTICE:

Dintr-un anumit punct de vedere, povestea lui Avraam este și povestea noastră. Dumnezeu vrea să-L cunoaștem pe Mesia pe care L-a trimis El. Însă pentru a se întâmpla lucrul acesta, El trebuie mai întâi să ne depărteze de relații, de întâmplări, de slujbe, etc. care ne stau în cale (Marcu 10:28-31; Luca 5:27-28). Despărțirile acestea se vor întâmpla fie pentru a ajunge să-L cunoaștem pe Domnul nostru Isus Cristos, fie ca o consecință a faptului că L-am cunoscut.

Cei care au trecut prin asemenea despărțiri au trăit poate o frântură din credința lui Avraam. Deschiderea sa de a-și pune încrederea în Dumnezeu mai presus de orice altceva îl scoate în evidență ca erou al credinței (Evrei 11:8-10; vezi și Galateni 3:9). Astăzi, Dumnezeu așteaptă o credință similară de la noi. Atunci când credem că suntem chemați la circumstanțe diferite, s-ar putea ca Dumnezeu să nu ne dezvăluie toate detaliile despre ce și cum se va întâmpla. Căci dacă ar face lucrul acesta, unde ar mai fi credința?

Nu ar trebui să ne surprindă faptul că în călătoria noastră, s-ar putea să luăm cu noi și un „Lot” care să ne însoțească. În firul narativ al cărții Geneza, omul acela i-a creat doar probleme unchiului său. Însă poate mai important decât detaliul acesta este să nu cumva să fim noi un „Lot”!

Filed Under: Studii biblice

Spălarea nașterii din nou – Școala duminicală – 25 august 2024

August 24, 2024 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să enumerăm felurile prin care mântuiește Dumnezeu, să explicăm cum se face deosebirea între conversații folositoare și nefolositoare din perspectiva lui Pavel și să ne angajăm să participăm doar la acele conversații care au un rost. 

TEXTUL LECȚIEI: Tit 3:3-11

VERSETUL DE AUR: „Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:4-5).

CONTEXTUL LECȚIEI:

Am vorbit deja în lecția precedentă despre contextul din jurul insulei Creta și al călătoriilor lui Pavel în zona respectivă. Pavel a scris această epistolă pentru a adresa tulburările care fuseseră iscate în rândul credincioșilor de pe insulă. O lipsă de evlavie în rândul creștinilor de acolo a dus la certuri și ciorovăieli zadarnice (Tit 1:10-15). Pavel l-a îndemnat pe Tit să numească prezbiteri evlavioși (1:5). I-a spus și să-i încurajeze pe oameni să fie supuși stăpânirilor și dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun și să trăiască cumpătați și plini de blândețe (3:1-2). Cel mai rău lucru care se putea întâmpla era iscarea unor controverse care să distragă atenția credincioșilor din Creta de la Evanghelie. 

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Reamintirea Evangheliei (Tit 3:3-8)
  • Starea noastră (v. 3)
  • Răspunsul lui Dumnezeu (v. 4-7)
  • Fapte folositoare (v. 8)
  1. Purtarea conform Evangheliei (3:9-11)
  • Evitați nebunia (v. 9)
  • Mustrați dezbinarea (v. 10-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Ce pași urmezi pentru a fi sigur că nu nutrești sentimente de răutate sau de invidie față de alte persoane?
  2. Cum ai explica dragostea și bunătatea lui Dumnezeu unui om care nu crede în aceste trăsături ale Sale?
  3. Având în vedere că ești moștenitor al comorilor din ceruri, cum îți schimbă ideea aceasta relația cu posesiunile tale materiale?
  4. Cum putem discerne care sunt lucrurile folositoare pentru maturitatea noastră spirituală și care sunt cele „zadarnice”?

APLICAȚII PRACTICE:

Atunci când bisericile pun mai presus Evanghelia, sănătatea spirituală a membrilor săi are de câștigat. În loc să se concentreze asupra distragerilor care nu fac decât să ne dezbine, credincioșii se pot dedica lucrărilor bune care au ca rezultat evlavia.

Ca și când ar dori să le vorbească credincioșilor din toate vremurile, apostolul Pavel reia mesajul Evangheliei, care începe cu bunătatea și cu dragostea lui Dumnezeu, având ca rezultat mântuirea noastră și culminând cu transformarea noastră într-o ființă nouă prin Duhul lui Dumnezeu. Acesta este mesajul Evangheliei și este folositor pentru toți credincioșii. 

Ca reacția la îndemnurile pe care le adresează Pavel lui Tit, ar trebui să reflectăm la învățăturile sale și la practicile bisericii noastre. Întreabă-te: se concentrează biserica ta asupra Evangheliei și asupra unei vieți trăite conform învățăturilor Evangheliei? Apoi, pune această întrebare în dreptul tău: Tu îți îndrepți atenția asupra Evangheliei, încercând să trăiești învățăturile sale? Există elemente care îți distrag atenția  și care amenință sănătatea ta spirituală?

Filed Under: Studii biblice

Regulile vieții – Școala duminicală – 18 august 2024

August 17, 2024 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să ne amintim de „fericita noastră speranță,” să facem deosebirea între viața evlavioasă și cea lipsită de evlavie din vremea lui Pavel și să ne formulăm un plan prin care să eliminăm un element lipsit de evlavie din viața noastră.

TEXTUL LECȚIEI: Tit 1:1-3; 2:11-15

VERSETUL DE AUR: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață să renunțăm la comportamentul lipsit de evlavie și la poftele lumești și să trăim în veacul de acum într-un mod cumpătat, drept și evlavios, în timp ce așteptăm împlinirea fericitei noastre speranțe și manifestarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Cristos.” Tit 2:11-13

CONTEXTUL LECȚIEI:

Epistola pe care o adresează Pavel lui Tit provine dintr-o porțiune a Noului Testament numită Epistolele Pastorale. Alte epistole scrise de către Pavel s-au adresat unor grupuri specifice de credincioși aflați în anumite zone (exemple: Galateni 1:1; 1 Tesaloniceni 1:1), însă Epistolele Pastorale au fost adresate anumitor persoane: Timotei (1 Timotei 1:2; 2 Timotei 1:2) și Tit. Cel de pe urmă este un lider al bisericii , pe care Pavel îl numește „adevăratul meu copil în credința noastră, a amândurora” (Tit 1:4).

Scrisoarea adresată lui Tit face referire la evenimente care s-au petrecut după încheierea cărții Faptele Apostolilor, însă nu cunoaștem care a fost ordinea întâmplării evenimentelor. Pe când îi scrie Pavel lui Titus, apostolul fusese deja eliberat din temnița din Roma și apucase să viziteze și insula Creta. În timpul acestei vizite, Pavel a evanghelizat oamenii și a întemeiat câteva biserici. Este posibil, însă, ca Evanghelia să fi ajuns deja în Creta cu mulți ani înainte, prin credincioși al căror nume nu este menționat (vezi Fapte 2:11).

În antichitate, Creta fusese renumită ca sursă culturală și religioasă. Poporul cretan, însă, nu era foarte prețuit în lumea romană. În Tit 1:12, Pavel citează un „proroc” provenit din Creta care își descrie propriul popor în felul următor: „Cretanii sunt întotdeauna niște mincinoși, niște fiare sălbatice rele, niște pântece leneșe.” Chiar dacă Pavel nu își numește sursa, este posibil să fie vorba despre Epimenide, scriitorul secolului 6 î.Cr. Afirmația aceasta a căpătat numele de Paradoxul Cretan, pentru că, dacă toți cretanii ar fi mincinoși, iar Epimenide este cretan, înseamnă că mințea atunci când i-a descris astfel pe concetățenii săi?

În Creta, Pavel este însoțit de unul dintre tovarășii săi în care avea cea mai mare încredere, un om venit dintre neamuri care se numea Tit (Galateni 2:3). Cartea Faptele Apostolilor nu pomenește numele său. Totuși, el apare des în epistolele lui Pavel. În 2 Corinteni, numele lui Tit (în limba greacă) apare de nouă ori (exemplu: 2 Corinteni 8:23). Pavel i-a scris lui Tit în jurul anului 65 d.Cr., după ce plecase de pe insulă. Pavel l-a lăsat pe Tit în urmă pentru a îndrepta o tulburare care se petrecuse în bisericile cretane. Mai important este însă faptul că Tit primise sarcina de a numi prezbiteri în fiecare adunare (Tit 1:5).

Biserica din Creta era tulburată de oameni care spuneau că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar a căror viața demonstra contrariul (vezi Tit 1:6). Oamenii aceștia au reușit să-i înșele și pe alții, să tulbure întreaga adunare (1:10-11) și să stârnească tot felul de controverse inutile în biserică (3:9-10).

Lecția de astăzi ne prezintă rezolvarea pe care o aduce Pavel acestei încurcături. Biserica din Creta avea nevoie de „învățătură sănătoasă” (Tit 1:9, 2:1) și de învățare a evlaviei (1:1, 2:12). Iată pe scurt ceea ce este necesar pentru a-i ajuta pe credincioși să se maturizeze în evlavie. Pavel își dorea ca Tit să crească biserica ancorându-i pe credincioși în adevărul Evangheliei și încurajându-i la o viață de sfințenie.

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Mesagerul (Tit 1:1-3)
  • Slujitor și apostol (v. 1)
  • Trimis de Dumnezeu (v. 2-3)
  1. Mesajul (Tit 2:11-15)
  • Harul a fost arătat (v. 11-12)
  • Speranța a fost promisă (v. 13-14)
  • Liderul este încurajat (v. 15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. În ce fel ți-a aprofundat dragostea față de Dumnezeu predicarea Evangheliei în biserica ta locală?
  2. În ce fel îți dezvolți atenția față de vocea Duhului Sfânt pentru a-L lăsa să te călăuzească spre evlavie?
  3. Cum ai răspunde unui om care îți spune că întoarcerea Domnului nostru Isus Cristos nu are nicio relevanță pentru credincios?
  4. Cum vei împărtăși mesajul harului și al mântuirii lui Dumnezeu cu o persoană în săptămâna care ne stă în față?

APLICAȚII PRACTICE:

Atunci când ne simțim împovărați de propriile noastre eșecuri și de încercările care ne copleșesc, putem avea nădejde datorită veștii bune că harul lui Dumnezeu a fost arătat. A venit prin Domnul nostru Isus Cristos. Faptul că Cristos S-a dat pe Sine ne-a răscumpărat și ne-a curățat.  Ca urmare a acestui fapt, avem speranța vieții veșnice – o speranță ancorată în darul mântuitor al lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu este un dar dat omenirii.

Filed Under: Studii biblice

Dragostea lui Dumnezeu – Școala duminicală – 11 august 2024

August 8, 2024 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să știm motivul pentru care a venit Fiul lui Dumnezeu, să explicăm semnificația curăției lui Cristos și să ne găsim un partener pentru darea de socoteală și pentru a face față împreună păcatului. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Ioan 3:1-10

VERSETUL DE AUR: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” 1 Ioan 3:1

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Cinci cărți ale Noului Testament îi sunt atribuite în general apostolului Ioan, care a fost unul dintre cei 12 ucenici (Matei 10:2). Trei dintre cele cinci – adică 1 Ioan, 2 Ioan și 3 Ioan – sunt epistole pe care le-a adresat apostolul unor credincioși din primul secol d.Cr.

În istoria bisericii, Ioan este asociat cu biserica din Efes, în Turcia zilelor noastre. Tradiția spune că a murit în cetatea sa în anul 90 d.Cr. Probabil, cele trei epistole au fost scrise în regiunea Efesului. Ele datează din anii 80 sau 90 d.Cr. Ioan era deja în vârstă la vremea aceea (vezi autodescrierea „prezbiterul” sau „bătrânul” din 2 Ioan 1; 3 Ioan 1). Dintre rândurile din 1 Ioan răzbate demnitatea unui om vârstnic, el adresându-se cititorilor săi de nouă ori cu „copilașilor” (exemple: 1 Ioan 2:1, 3:7).

Nu suntem siguri care erau problemele cu care se confruntau destinatarii acestei epistole. S-ar părea că primiseră amenințări din pricina credinței lor. Printre acestea se număra și ispitirea unei forme timpurii a unei erezii pe care o numim gnosticism. Printre altele, gnosticii îi învățau pe oameni că nu contează dacă omul este moral sau plin de dragoste, atâta vreme cât are „cunoașterea tainică.” Pentru a combate această învățătură mincinoasă, Ioan subliniază legătura dintre credința dreaptă, faptele corecte și dragostea dreaptă. Copilul lui Dumnezeu trebuie să creadă adevărul, să se supună poruncilor și să-și iubească frații. Învățătorii falși erau atât de îngâmfați încât Ioan spune despre ei că aveau „duhul anticristului” (1 Ioan 4:3; vezi și 2:18, 22). Ioan își dorea să dispară influența acestor oameni, ca nu cumva să dezbine și mai mult biserica (vezi 2:19).

Biserica se confrunta și cu alte amenințări mai generale, printre care și negarea faptului că Domnul nostru Isus ar fi Cristosul (1 Ioan 2:22), reîntoarcerea la închinarea la idoli (5:21) și lipsa dragostei între frați (4:7).

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Dragostea lui Dumnezeu (1 Ioan 3:1-3)
  • Identitatea noastră (v. 1)
  • Curăția lui Dumnezeu (v. 2-3)
  1. Misiunea lui Dumnezeu (1 Ioan 3:4-6)
  • Starea noastră (v. 4)
  • Rezolvarea adusă de Dumnezeu (v. 5-6)
  1. Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3:7-10)
  • O avertizare pentru noi (v. 7-8)
  • Sămânța lui Dumnezeu (v. 9-10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Cum se vede în viața ta zilnică efectul speranței că într-o bună zi, vom fi asemenea Domnului nostru Isus Cristos?
  2. Cum poți elimina acei factori care îți distrag atenția și nu te lasă să vezi călăuzirea Duhului Sfânt în viața ta?
  3. Cum ai explica unui necredincios conceptul de a fi „născut din Dumnezeu”?
  4. Pe cine vei alege ca tovarăș în darea de socoteală?

APLICAȚII PRACTICE:

Regulile ne ajută să înțelegem ce anume se așteaptă de la noi și cum să atingem obiectivele dorite. Textul biblic pe care îl studiem astăzi ne oferă un set de reguli cu ajutorul cărora putem ști dacă trăim ca și când am fi umpluți de dragostea lui Dumnezeu. Dacă dragostea Lui ne-a schimbat viața, atunci vom căuta să trăim o viață de sfințenie și să dăm dovadă de dragoste față de ceilalți.

Dragostea lui Dumnezeu ne-a transformat, însă mai suntem încă afectați de prezența păcatului. Până la nimicirea totală a lui Satan, nu vom reuși să ne purtăm așa cum se cuvine și nici nu vom iubi așa cum ar trebui. Însă până atunci, Dumnezeu ne pune la dispoziție unelte cu ajutorul cărora să creștem din punct de vedere spiritual. El ne-a dat Duhul Său pentru a ne transforma și pentru a ne face asemenea Domnului nostru Isus Cristos. Dumnezeu ne-a dăruit și o „familie” spirituală: ceilalți copii ai lui Dumnezeu. Acești „frați” spirituali ne încurajează să trăim conform regulilor de viață pe care ni le-a dat Dumnezeu. 

Filed Under: Studii biblice

Cuvântul lui Dumnezeu – Școala duminicală – 4 august 2024

August 2, 2024 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al neliniștilor lui Pavel cu privire la credincioșii din Tesalonic, să facem deosebirea între evrei și neamuri (așa cum îi descrie Pavel în contextul lecției) și să ne luăm angajamentul de a încuraja creștinește un alt credincios în săptămâna care ne stă în față.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Tesaloniceni 2:13-3:5

VERSETUL DE AUR: „De aceea mulțumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, așa cum și este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi care credeți.” 1 Tesaloniceni 2:13

CONTEXTUL LECȚIEI:

Având în vedere faptul că a fost scrisă în jurul anului 51 d.Cr., epistola pe care o numim 1 Tesaloniceni a fost probabil prima scrisă dintre cele 27 de cărți din Noul Testament. Chiar dacă cele patru Evanghelii ne vorbesc despre evenimente care s-au întâmplat înainte, majoritatea specialiștilor consideră că aceste patru cărți nu au fost scrise decât în anii 60 d.Cr. sau chiar după.

Tesalonic a fost (și este) un port macedonean unde Pavel a întemeiat o biserică în cea de-a doua sa călătorie misionară. A fost o vizită destul de controversată (Fapte 17:1-9). Pavel a stârnit o tulburare atât de intensă, încât a fost nevoit să fugă din cetate în timpul nopții (17:10). Nu fusese prima dată când era pus într-o asemenea poziție (9:23-25) și nu avea să fie nici ultima (23:31).

Cetatea se afla pe una dintre căile comerciale importante, lucru care a dus la prosperitatea orașului. Locuitorii de aici aveau rădăcini grecești, romane și evreiești. Pavel și Sila au intrat în sinagoga din Tesalonic și au dovedit, folosind Scriptura, că Isus este Mesia. Au ajuns să-i convingă în cele din urmă pe câțiva evrei și pe mulți din rândul neamurilor (Fapte 17:1-4). Unii evrei din cetate i-au invidiat pe Pavel și pe Sila pentru succesul înregistrat. Astfel, i-au convins pe mai-marii cetății să-i persecute pe locuitorii care credeau în Cristos. Deși creștea ca număr de credincioși, biserica din Tesalonic se confrunta cu mari provocări, cum ar fi persecuția (1 Tesaloniceni 2:14; 3:3-4). Pavel scrie, așadar, această epistolă pentru a-i alina și pentru a-i încuraja pe credincioșii tesaloniceni în mijlocul încercărilor prin care treceau.  

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Mulțumire (1 Tesaloniceni 2:13-16)
  • Primirea Cuvântului lui Dumnezeu (v. 13)
  • Călcarea pe urmele Bisericilor lui Dumnezeu (v. 14)
  • Martori ai dreptății lui Dumnezeu (v. 15-16)
  1. Încurajare (1 Tesaloniceni 2:17-3:5)
  • Pavel dorește să se reîntoarcă (v. 17)
  • Dorința îi este zădărnicită (v. 18)
  • Pavel își găsește bucuria în ei (v. 19-20)
  • Pavel îl trimite pe Timotei  (v. 1-5)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Știind că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, cum ar trebui să abordăm studiul biblic?
  2. Cum te porți în situații în care îți vezi planurile sau dorințele zădărnicite sau amânate? Ține seama de Iacov 4:13-17 pentru a răspunde. 
  3. Cum îți poți găsi speranța și bucuria în circumstanțe dificile?
  4. Cum ai putea fi o sursă de speranță și de bucurie pentru alții, mai ales pentru cei care se confruntă cu încercări sau cu greutăți?

APLICAȚII PRACTICE:

Suferința face parte din viața creștinului. Însă uneori, ne lăsăm prinși de obiceiul de a suferi în singurătate. Avem impresia că trebuie doar să strângem din dinți și să suportăm situația mai departe. Chiar dacă Dumnezeu ne îndeamnă să suportăm suferința, nu ne cere să facem singuri lucrul acesta. Pavel vorbește despre suferință mai mult decât oricine altcineva în Noul Testament. Însă rezolvarea pe care o propunea el nu era ca omul să se descurce pur și simplu. Pavel ne încurajează. Având în vedere că biserica este trupul lui Cristos, oamenii trebuie să-și împărtășească unii altora greutățile prin care trec (1 Corinteni 12:26). Încurajându-ne unii pe alții, purtăm povara fraților noștri în Cristos (Galateni 6:2). În același timp, vom împiedica suferința să se transforme în ispită și să ne depărteze de la calea lui Cristos. 

Filed Under: Studii biblice

Așteptarea plină de nădejde – Școala duminicală – 28 iulie 2024

July 26, 2024 by Admin

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm cauzele și efectele din text, să definim genul de plângere folosind Psalmul 130 ca reper și să personalizăm, în scris, unul dintre versete, fără a schimba intenția inițială a psalmistului.

TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 130

VERSETUL DE AUR: „Israele, pune-ți nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea și la El este belșug de răscumpărare!” Psalmul 130:7

CONTEXTUL LECȚIEI:

Psalmul 130 face parte dintr-un grup mai mare de psalmi, numiți în general „psalmii treptelor” sau uneori, „psalmii pelerinajului” (Psalmii 120-134). Se prea poate ca psalmii acestui grup să fi fost scriși în perioade și în locuri diferite (la fel cum se întâmplă în cazul unei culegeri de cântări moderne), însă mergeau bine împreună, însoțind pelerinii care veneau la templul din Ierusalim în perioada următoare exilului babilonian. 

Grupul de psalmi poate fi împărțit în trei categorii (Psalmii 120-124; 125-129 și 130-134). Este posibil ca pelerinii să-i fi cântat la diferite opriri de pe drumul spre Muntele Măslinilor, prin Valea Chedronului și chiar în incinta din jurul templului. Psalmul 130 se poate să fi slujit drept cântare de veghe în timpul nopții, pe când pelerinii așteptau răsăritul soarelui, lucru care, la rândul său, simboliza dezvăluirea luminii lui Dumnezeu în viața lor (vezi 130:6, mai jos). Sunt ipoteze rezonabile, dar greu de dovedit. Ar explica, totuși, diferitele emoții care transpar din acești psalmi și apropierea lor progresivă de templu. 

Un lucru mai sigur este faptul că, puși laolaltă, psalmii tratează o serie de preocupări și de atitudini. Împreună, aceștia permit comunității de credincioși să-și exprime anxietatea și nădejdea, teama și încrederea, tristețea și bucuria. Cu alte cuvinte, cheamă închinătorii să-și dedice viața lui Dumnezeu, să-și deschidă inima față de ceilalți și să aștepte lucrarea transformatoare a lui Dumnezeu în viața lor.

Psalmul 130 îi mută pe pelerini de la o atitudine de deznădejde (v. 1, mai jos), la încredere neclintită în lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu (v. 7-8, mai jos). Atunci când cel care cântă se concentrează asupra propriei suferințe personale, teama și tristețea pot înăbuși credința. Însă atunci când atenția se mută spre dorința lui Dumnezeu de a mântui și spre nădejdea de care se poate bucura un popor întreg, atitudinea se poate muta și ea spre speranță. Așa se întâmplă în cazul de față.

Chiar dacă este scurt, psalmul face câțiva pași, de la o nevoie adresată lui Dumnezeu la recunoașterea îndurării Sale, la mărturisirea speranței și la o cuvântare către poporul Israel. Psalmul 130 începe cu chemarea lui Dumnezeu, așa cum fac majoritatea plângerilor. În cazul de față, vorbim despre o atitudine de nevoie profundă și despre așteptarea unui ajutor. Diferă de unii psalmi ai plângerii, prin faptul că este mai scurt și pentru că trece la laude fără prea multă introducere. În aceste cântări care s-au născut ca rezultat al suferinței, cântărețul fie făgăduiește să-L laude pe Dumnezeu, fie Îl laudă. Promisiunea sau lauda se nasc din recunoștința față de reacția generoasă a lui Dumnezeu la cererea noastră de ajutor. 

Psalmul 130 pare a fi o plângere cât se poate de condensată care trece spre un conținut cât se poate de diferit. Poate faptul că diferă de alți psalmi este ceea ce îl poziționează într-un grup mai mare. Nu trebuie să îndeplinească toate funcțiile unei plângeri „standard” pentru că nu este considerat a fi de sine stătător. Psalmul 129 vorbește despre atacurile îndelungate asupra credincioșilor israeliți și exprimă așteptarea ca Dumnezeu să-i scape, în vreme ce Psalmul 130  exprimă căința în fața lui Dumnezeu. laolaltă, acești psalmi îl așază pe credincios în poziția spirituală corectă înaintea lui Dumnezeu. 

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Apel la Dumnezeu (Psalmul 130:1-6)
  • Dumnezeu ascultă (v. 1-2)
  • Dumnezeu iartă (v. 3-4)
  • Așteptându-L pe Dumnezeu (v. 5-6)
  1. Apel la poporul Israel (Psalmul 130: 7-8)
  • Nădejdea în Dumnezeu (v. 7)
  • Primirea răscumpărării (v. 8)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

  1. Ce situație ai descrie ca „fundul adâncului”, din care strigi către Dumnezeu?
  2. Cât ești de conștient de propria stare de păcat? La ce te ajută să-ți conștientizezi păcatul?
  3. În ce fel ți-a aprofundat studierea Psalmilor aprecierea față de Domnul nostru Isus Cristos?

APLICAȚII PRACTICE:

Psalmul 130 vorbește despre o credință care presupune așteptarea ca harul lui Dumnezeu să-și facă simțită prezența. Într-o asemenea perioadă, omul se poate îndoi de capacitatea sau de disponibilitatea lui Dumnezeu de a mântui, poate pune la îndoială integritatea altora oameni și poate chiar să-și piardă respectul de sine. Așteptarea mântuirii pune la încercare întreaga ființă a omului. 

Cu toate acestea, este o provocare care, pe termen lung, întărește credința. Așa cum ne spune clar și psalmul acesta, încrederea în Dumnezeu nu vine fără unele îndoieli. Va asculta Dumnezeu? Credința biblică nu înseamnă o atitudine veșnic pozitivă față de viață. Este o atitudine realistă și sinceră atunci când vine vorba de greutăți. Dar lucrurile nu se opresc aici. Provocările spirituale cu care ne confruntăm – adâncurile – se transformă în ocazii ale dezvăluirii harului. Prin urmare, învățarea disciplinei așteptării face parte din a învăța cum să trăim cu Dumnezeu și cu toți ceilalți care așteaptă ajutorul Lui. Cu alte cuvinte, psalmul acesta ne dezvăluie un adevăr important despre ființa umană: nevoia și dorința noastră profundă de a ne bucura de prezența lui Dumnezeu.

Ca parte a unei comunități de pelerini care caută prezența lui Dumnezeu, credinciosul are ocazia de a sta de vorbă cu Dumnezeu chiar și în cele mai deznădăjduite momente ale vieții sale. Comunitatea israeliților și modul în care se închinau împreună este dovada acestui fapt. Dumnezeu nu bate în retragere atunci când vine vorba despre faptele în folosul oamenilor, ci dimpotrivă, le face foarte des. Închinarea împreună cu comunitatea credincioșilor ne amintește despre faptele mărețe ale lui Dumnezeu. Fie ca în cele mai întunecate momente ale vieții noastre și prinși de păcate de care nu ne putem descotorosi, să strigăm la Dumnezeu și să ascultăm chemarea Lui al speranță, prin lucrarea Sa de mântuire. 

Filed Under: Studii biblice

  • « Previous Page
  • 1
  • …
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • …
  • 70
  • Next Page »

Materiale recente

  • Avraam face o jertfă – Școala duminicală – 15 iunie 2025
  • Noe clădește un altar – Școala duminicală – 8 iunie 2025
  • Jertfa lui Cain și cea a lui Abel – Școala duminicală – 1 iunie 2025
  • Reînnoirea Legământului – Școala duminicală – 25 mai 2025
  • Restaurarea închinării – Școala duminicală – 18 mai 2025
  • Congresul Asociației Bisericilor Baptiste Române din SUA, Canada și Australia 2025
  • Regele Solomon dedică Templul – Școala duminicală – 11 mai 2025
  • Jertfa lui David – Școala duminicală – 4 mai 2025
  • Mielul este vrednic – Școala duminicală – 27 aprilie 2025
  • Cristos moare și este înviat la o viață nouă – Școala duminicală – 20 aprilie 2025
  • Domnul Isus, jertfa noastră de ispășire – Școala duminicală – 13 aprilie 2025
  • Programa de școală duminicală
  • Jertfa Domnului Cristos – Școala duminicală – 6 aprilie 2025
  • Ziua Ispășirii – Școala duminicală – 30 martie 2025
  • O jertfă de bun miros – Școala Duminicală – 23 martie 2025

Copyright © 2025 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in