SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm lecțiile pildei fiului risipitor. Să ne amintim de opțiunile fiului mai mic și despre rezultatele fiecărei opțiuni. Să identificăm personajele din pildă și să vedem pe cine le reprezintă ele în realitate.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 15:11-24 VERSETUL DE AUR: Luca 15:21

“ Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău’.“ — Luca 15:21

CONTEXTUL LECȚIEI

Sensul și implicațiile pildelor au fost foarte dezbătute. Cuvântul grecesc tradus prin „pildă” (Matei 15:15; Marcu 4:13; Luca 8:9; etc.) este, de asemenea, tradus ca „proverb” (4:23). În Septuaginta, traducerea în greaca veche a Vechiului Testament, este folosită o formă a aceluiași cuvânt grecesc referitor la un proverb (Ezechiel 18:2) sau un cântec de avertizare (Mica 2:4). În esență, pildele biblice compară ceva familiar, cum ar fi un obiect sau o experiență, cu un adevăr despre Dumnezeu și lucrarea Lui. Pildele funcționează pe două niveluri: referința lor literală și implicațiile lor spirituale. Domnul Isus a predicat folosind pildele pentru a-și provoca audiența să se gândească la care dintre comportamentele sau atitudinile lor erau în contradicție cu lucrarea lui Dumnezeu (comparați cu Matei 13:10–15).

Textul biblic de astăzi este adesea numit pilda fiului risipitor. În timp ce publicul modern folosește uneori denumirea de „risipitor” pentru a vorbi despre răzvrătirea fiului mai mic, sensul cuvântului este asociat cu risipa și cheltuielile nesăbuite. Această pildă este a treia dintr-o serie din Luca 15. Celelalte pilde descriu o oaie pierdută (15:3–7) și o monedă pierdută (15:8–10). Toate cele trei pilde includ teme similare: (1) ceva valoros se pierde, (2) lucrul pierdut este găsit și (3) urmează sărbătoarea. Domnul Isus a spus aceste pilde ca răspuns la criticile fariseilor și ale cărturarilor. Acești oameni erau supărați pentru că Domnul Isus „primește pe păcătoși și mănâncă cu ei” (Luca 15:2). De-a lungul slujirii sale, Isus s-a asociat cu oameni pe care liderii religioși i-au considerat necurați. Acești oameni erau „vameșii” evrei (Luca 5:30; 15:1) care colectau taxe pentru puterile asupritoare. Vameșii erau urâți și considerați că și-au trădat poporul pentru că ajutau Imperiul Roman și erau corupți (vezi 3:12–13). Un alt grup cu care Domnul Isus s-a asociat frecvent au fost „păcătoșii” (Matei 9:11; Luca 7:34; 15:2). Acest titlu se aplica oamenilor care nu respectau Legea lui Moise, așa cum a fost interpretată de liderii religioși ai vremii. Asocierea Domnului Isus cu acești oameni nu s-a limitat la adunările publice. El a mâncat cu ei înainte ca ei să fi căutat mijloacele potrivite de iertare și restituire, așa cum este prescris de lege. Asocierea lui cu ei a fost esențială pentru misiunea sa de a-i căuta pe cei pierduți (vezi Luca 19:10) și de a aduce pocăință și mântuire (5:29–31).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Fiul neonorabil (Luca 15:11-19)

• O cerere rușinoasă (v. 11-12)
• Decizii egoiste (v. 13-16)
• O direcție tristă (v. 17-19)

2. Tatăl plin de compasiune  (Luca 15:20-24)

• Împăcarea emoțională (v. 20-21)
• O sărbătoare plină de har (v. 22-24)
• Concentrarea laudelor (v. 30-31)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Uneori pildele sunt interpretate greșit mai ales când se aplică situațiilor moderne. Cum am putea să evităm aceste interpretări greșite? Vezi și Matei 13:10-17, 15:15-16 și 16:5-12).  
• Care sunt implicațiile reale are pildei fiului risipitor pentru credincioșii de astăzi? 
• Oare rușinea și părerea de rău duc la pocăință? De ce oare? 
• Pocăința biblică este ceva mai mult decât un simplu „îmi pare rău”. Ce alte elemente trebuie să includă o pocăință autentică? 

APLICAȚII PRACTICE

Pilda de astăzi îi invită pe toți oamenii să îmbrățișeze natura minunată a familiei lui Dumnezeu. În această familie, Dumnezeu oferă și dorește reunificarea acolo unde există relații rupte. Ne putem simți rușinos de nedemni, așa cum a simțit fiul mai mic din pildă. Totuși, ca și tatăl din pildă, Dumnezeu este generos și milostiv. Generozitatea Lui este demonstrată de secole (vezi Numeri 14:8; Deuteronom 28:11; Efeseni 3:16; Iacov 1:5; etc.). Asemenea unui păstor care are grijă de turma lui, Dumnezeu are grijă de poporul Său și îi asigură nevoile (vezi Psalmul 23:1; 1 Timotei 6:17). Astfel de acțiuni stau ca mărturie tuturor oamenilor despre generozitatea și credincioșia lui Dumnezeu (Fapte 14:17). Dumnezeu îi întâmpină pe toți oamenii ca să devină copiii Lui iubiți în familia Sa. El dorește ca poporul său să simtă speranță și nu rușine (vezi Romani 5:5; 1 Ioan 3:1). „Și acum, dragi copii, rămâneți în El, pentru ca, când se va arăta El, să fim încrezători și nerușinați înaintea Lui la venirea Lui” (2:28).

SCOPUL LECȚIEI: Să ne înțelegem statutul în Împărăția lui Dumnezeu și de ce anumite gânduri și acțiuni sunt incompatibile cu acest statut și care sunt cele corecte. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Petru 2:1-10 VERSETUL DE AUR: 1 Petru 2:9

“Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;” — 1 Petru 2:9

CONTEXTUL LECȚIEI

Petru a fost, fără îndoială, cel mai proeminent dintre primii 12 apostoli. El este primul pe listele apostolilor din scripturi (Matei 10:2–4; Marcu 3:16–19; Luca 6:13–16; Fapte 1:13). Lepădarea sa de Domnul Isus și revenirea lui ulterioară sunt puncte semnificative ale vieții lui (Ioan 18:15–17, 25–27; 21:15–17). Unii comentatori folosesc acești indicatori și alți pentru a așeza viața lui Petru în patru segmente cronologice. Următoarele texte în această privință nu sunt exhaustive, ci reprezentative: 

1. Slujirea timpurie – Marcu 1:21, 29–30; Luca 5:1–7; Ioan 1:40–42 

2. Împreună cu Domnul Isus – Matei 16:18; Marcu 1:16–20; Luca 9:28; Ioan 1:42; 21:15–17 

3. După-înălțare… – Fapte 4:13; 5:29; 10:1–11:18; 12:1–19 

4. Viața de mai târziu – Ioan 21:18–19; 1 Corinteni 9:5; Galateni 2:11–14; 2 Petru 1 

Cele 27 de cărți ale Noului Testament includ două care sunt atribuite apostolului Petru. Prima dintre acestea două este deosebit de semnificativă, cu citate și aluzii la diferite pasaje din Vechiul Testament. După un anumit comentator, cartea 1 Petru este la egalitate pe locul doi cu cartea Evrei, având cel mai mare procent de versete (69 la sută din cele 105 versete) care reflectă pasaje din Vechiul Testament; numai Apocalipsa are un procent mai mare. Lui Petru îi plăcea în mod deosebit să citeze din cartea lui Isaia (exemple: 1 Petru 2:6a, 8–9a). Ar trebui să ne întrebăm cine erau destinatarii epistolelor lui Petru. Au fost destinatarii în principal creștini de origine evreiască, creștini de origine dintre neamuri, sau un procent semnificativ din ambele categorii? Primul verset al primei epistole a lui Petru susține teoria destinatarilor evrei-creștini, fiind adresată „aleșilor care trăiesc ca străini, împrăștiați prin Pont, Galația, Capadocia, Asia și Bitinia” (1 Petru 1:1). Cuvântul tradus „împrăștiați” este termenul pentru „diaspora”, menționat în contextul lecției de săptămâna trecută (vezi Iacov 1:1; compară Ioan 7:35). Diaspora este un termen tehnic pentru evreii care au fost împrăștiați printre neamuri, așa cum este  profețit în Deuteronom 4:25–27; 28:64–68. Și evreii au trăit cu siguranță în zonele enumerate (comparați cu Fapte 2:5, 9–11), provincii situate în Turcia actuală. Pe de altă parte, susținerea teoriei destinatarilor de origine predominant dintre neamuri sunt anumiți indicatori din 1 Petru 1:14, 18; 2:9–10, 25; și 4:3–4. Susținătorii acestei teorii susțin că diaspora, sau dispersarea, nu ar trebui să fie interpretată literal ca aplicându-se strict la evrei, ci la figurat ca aplicându-se credincioșilor dintre neamuri.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Ca niște prunci născuți de curând (1 Petru 2:1-3)

• Îndemn (v.1-2a)
• Așteptări (v. 2b)
• Explicații (v.3)

2. Ca niște pietre vii (1 Petru 2:4-8)

• Modelul  (v. 4)
• Rezultatul (v. 5)
• Profeția (v. 6-8)

3. Pentru un nou început (1 Petru 2:9-10)

• Identitate, prima parte  (v. 9a-b)
• Sarcina (v. 9c)
• Identitate, partea a doua (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Versetul 1 din textul de astăzi enumeră mai multe comportamente negative. Există aspecte din viața ta în care îți permiți să ai astfel de comportamente? Ce putem face pentru a nu mai avea astfel de scăpări?
• Ce înseamnă să fim pietre vii? De unde vine această metaforă?
• Care sunt câteva dintre jertfele pe care ai fi dispus să le faci pentru Domnul, în calitatea ta de preot conform acestui text? (Vezi și Psalmul 51:17, Filipeni 4:18 și Iacov 1:27)

APLICAȚII PRACTICE

Problema centrală a lecției de astăzi este problema identității. În fața persecuției și a suferinței, credincioșii cărora Petru le-a scris păreau să fi avut îndoieli. În lumea noastră contemporană, problema identității noastre de creștini este la fel de importantă. Lumea noastră ne bombardează cu multiple opțiuni de identitate. Aceste opțiuni în sine variază de la unele inofensive la unele păcătoase. Dar ceea ce au toate acestea în comun este că trebuie să cedeze înaintea loialității noastre față de Regele Isus. Creștinii slujesc acelui rege ca membri ai familiei regale. Ne comportăm ca membri ai familiei regale în cel mai bun sens al cuvântului? Îi tratăm pe semenii creștini ca și cum ar fi prinți și prințese alături de noi? Mai presus de toate, îl onorăm pe Regele Isus în tot ceea ce facem ca slujitori ai Săi ascultători? Fie ca noi să onorăm acest rol în anul 2023 și mai departe, lucrând pentru unitatea credincioșilor ca națiune sfântă și regală a Regelui Isus.

Traducerea și adaptarea: Pastor Dr. Marius Lucan

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem unele din responsabilitățile pe care le avem în calitate de copii răscumpărați ai lui Dumnezeu în lume.

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 2:1-12 VERSETUL DE AUR: Iacov 2:5

“Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?“ — Iacov 2:5

CONTEXTUL LECȚIEI

Există patru sau cinci bărbați pe nume Iacov în Noul Testament, așa că ar trebui să avem grijă să nu îi confundăm (vezi Marcu 1:19–20; 15:40; Luca 6:15; Fapte 1:13). Expresia „Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos” (Iacov 1:1) se referă la Iacov, cel care era fratele vitreg al Domnului Isus (vezi Matei 13:55; Marcu 6:3). La fel ca ceilalți frați vitregi ai Domnului Isus, Iacov nu a crezut în Isus înainte de înviere (Ioan 7:3–5). În ziua Cincizecimii, totuși, frații Domnului Isus ajunseseră să creadă în El (vezi Fapte 1:14). Pavel indică faptul că Iacov a fost un martor al Domnului Isus cel înviat (1 Corinteni 15:7). Iacov devenise un lider în biserica din Ierusalim la mijlocul anilor 40 d.Hr. (Fapte 12:17; 15:13; 21:18). Rolul lui exact nu este clar în text, dar Pavel îl grupează cu apostolii și îl enumeră alături de Chifa (adică Petru) și Ioan ca „stâlpi” ai bisericii (Galateni 2:9; vezi 1:19). Semnificația acestui lucru este mare când luăm în considerare centralitatea Ierusalimului pentru primii creștini. Biserica din Ierusalim era mai mult decât o singură congregație dintre multe altele. Ea era biserica-mamă; ceea ce s-a întâmplat acolo a contat pentru tot creștinismul. Vedem adevărul acestui lucru, precum și impactul concret al lui Iacov, în relatarea Sinodului de la Ierusalim din Faptele apostolilor 15. Acolo Iacov a avut cuvântul final, decisiv cu privire la o doctrină vitală după ce Petru și Pavel vorbiseră și ei. 

Având în vedere detaliile vieții și morții lui Iacov, o presupunere rezonabilă este că epistola lui a fost scrisă în anii 50 d.Hr., dacă nu în anii 40. Asta o face una dintre cele mai vechi documente ale Noului Testament. Probabil că a fost scrisă din Ierusalim. Din punct de vedere structural, epistolei îi lipsesc anumite trăsături tipice ale unei scrisori antice, caracteristici pe care le vedem în epistolele lui Pavel. Scriitorul trece vag de la un subiect la altul, apelând adesea la Vechiul Testament. Tonul epistolei este în întregime evreiesc, fiind scris de un creștin de origine evreiască pentru creștini de origine evreiască — tovarăși de credință supuși constrângerii. Acești destinatari ai epistolei sunt „împrăștiați în străinătate”, o referire la ceea ce este adesea numit Diaspora (Iacov 1:1; compară Ioan 7:35; 1 Petru 1:1–2).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Identificarea problemei (Iacov 2:1-4)

• Parțial interzisă (v. 1)
• Ilustrată parțial (v. 2-3)
• Implicația parțialității (v.4)

2. Evaluarea problemei (Iacov 2:5-7)

• Acțiunea dreaptă a lui Dumnezeu (v. 5)
• Acțiunile greșite ale cititorilor (v. 6-7)

3. Soluția problemei (Iacov 2:8-12)

• Împlinirea Legii (v. 8)
• Încălcarea Legii (v. 9-11)
• Eliberarea de Lege (v. 12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Este posibil ca bogățiile materiale să fie o piedică în calea credinței? În ce fel? Ce putem face pentru a preveni această problemă?
• Cum putem să creștem în smerenie? Care sunt câteva practici ce pot ajuta în sensul acesta?

APLICAȚII PRACTICE

Lecția de astăzi este importantă pe bună dreptate pentru păcatul specific pe care îl identifică și pe care îl condamnă. Discriminarea vine din natura noastră umană căzută – o natură care este atrasă de bogăție și statut, sau cel puțin de apropierea de acestea. Toată lumea este supusă acestor ispite și toți ne putem gândi la cazuri în care ispita a fost prezentă pentru noi. Învățăturile lui Iacov sunt, așadar, atât pentru noi, cât și pentru cititorii săi inițiali. Fie ca noi să luăm această lecție ca pe o încurajare pentru a examina tiparele vieții noastre și a dezrădăcina prejudecățile, înlocuind-le cu dragoste.

Traducerea și adaptarea: Pastor Dr. Marius Lucan

SCOPUL LECȚIEI: În urma participării la această lecție, fiecare participant va putea să identifice modurile în care Pavel, Lois și Eunice au influențat credința lui Timotei, să explice tehnica de mentorare folosită de apostolul Pavel, să dezvolte un plan personal de apărare a credinței (învățăturii sănătoase). 

TEXTUL LECȚIEI: 2 Timotei 1:3-14 VERSETUL DE AUR: 2 Timotei 1:13

“ Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.“ — 2 Timotei 1:13

CONTEXTUL LECȚIEI

Scrierile apostolului Pavel se împart în două grupări majore: Epistolele închisorii (Efeseni, Filipeni, Coloseni și Filimon) și Epistolele pastorale (1 Timotei, 2 Timotei și Tit). Scrisoarea  2 Timotei s-ar putea încadra de fapt în oricare dintre categorii, deoarece Pavel a scris-o în timp ce era închis (2 Timotei 1:16; 2:9). Noul Testament prezintă 2 Timotei într-o manieră necomplicată: ca o scrisoare scrisă de apostolul Pavel către tânărul evanghelist Timotei. Ne este prezentată persoana lui Timotei în Fapte 16:1–3. Această introducere are loc în contextul celei de-a doua călătorii misionare a lui Pavel, care se extinde de la Fapte 15:36 până la 18:22. De-a lungul timpului, Pavel a ajuns să se gândească destul de bine la Timotei ca protejat, referindu-se la el de patru ori drept „fiu” în sens spiritual (1 Corinteni 4:17; Filipeni 2:19–22; 1 Timotei 1:2; 2). Timotei 1:2). Știm anumite lucruri despre Timotei într-un sens personal: era relativ tânăr (1 Timotei 4:12), probabil avea o personalitate rezervată (1 Corinteni 16:10) și era adesea bolnav (1 Timotei 5:23). Strămoșii lui erau atât ai iudaismului, cât și a păgânismului (Fapte 16:1) și avea o bună reputație printre credincioșii din regiunea natală (16:2). Încrederea lui Pavel în el a crescut de-a lungul timpului (vezi 19:22), atât de mult încât Timotei este numit ca cel care a primit unele dintre scrisorile lui Pavel (exemplu: 2 Corinteni 1:1). Dedicarea lui Timotei pentru Evanghelie a dus la întemnițarea lui la un moment dat (Evrei 13:23). Cele două duzini de apariții ale numelui său în Noul Testament indică importanța rolului său în răspândirea Evangheliei. După zilele sale ca misionar călător cu Pavel, Timotei pare să se fi stabilit într-o lucrare situată în Efes (1 Timotei 1:3). Datam scrisoarea lui 2 Timotei din aproximativ anul 67 d.Hr., ca scrierea finală a Noului Testament a lui Pavel înainte de executarea sa la Roma (vezi 2 Timotei 4:6–8). Persecuția sub împăratul Nero (care a domnit în anii 54–68 d.Hr.) era în desfășurare. Dar problemele interne ale bisericii din Efes și conducerea lui Timotei în această privință au fost principalele preocupări ale lui Pavel.

STRUCTURA LECȚIEI

I. Reamintirea moștenirii (2 Timotei 1:3-7)

A. Recunoștință, conștiință, rugăciune (v. 3) 

B. Dorința, întristarea, bucuria (v. 4) Lăsarea prietenilor în urmă 

C. Lois, Eunice, Pavel (v. 5–6) O bunică credincioasă 

D. Putere, dragoste, cinste (v. 7) 

II. Rațiunea pentru credincioșie (2 Timotei 1:8–12) 

A. Putere, nu rușine (v. 8) 

B. Har, nu fapte (v. 9) 

C.​ Viața, nu moartea (v. 10–12) 

III. ​Responsabilitatea păzirii (2 Timotei 1:13–14) 

A.​ Ce să faceți ( v. 13) 

B.​ Cum se face (v. 14) 

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În lecția aceasta ni se amintește despre importanța rugăciunii. Cum ți-ai descrie viața de rugăciune la momentul acesta? Ce ai putea face să ți-o îmbunătățești?
• Care dintre strămoșii tăi te-au încurajat pe calea credinței? Ce poți învăța din exemplul vieții lor?
• Are teama vreun rol în viața noastră de credință? De ce, sau de ce nu?
• Având în vedere că nu suntem mântuiți prin fapte, de ce am fi înclinați dă facem fapte bune?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În mediul nostru saturat de media, poate fi greu să găsim spațiu pentru o învățătură sănătoasă. Chiar și în cercurile creștine, este ușor să te lași purtat de griji cu privire la starea lumii și a societății. Lecția de astăzi să ne reamintească să ne concentrăm asupra Evangheliei, care are puterea de a schimba vieți. Responsabilitatea dată de Pavel lui Timotei să devină de azi și responsabilitatea noastră!

(Traducerea și adaptarea: Pastor Dr. Marius Lucan)

SCOPUL LECȚIEI: În urma participării la această lecție, fiecare participant va putea să Identifice contextul potrivit în care creștinii secolului I se puteau lăuda, să explice diferența dintre înțelepciunea omenească și înțelepciunea divină, să ofere un exemplu de înțelepciune lumească pe care el sau ea l-a respins.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Corinteni 1:18-31 VERSETUL DE AUR: 1 Corinteni 1:28-29

“Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.“ — 1 Corinteni 1:28-29

CONTEXTUL LECȚIEI

Orașul Corint se afla la aproximativ 80 de mile vest de Atena. Astăzi înseamnă o călătorie de o oră cu trenul, dar în secolul I d.Hr., „distanța” era mult mai mare din punct de vedere cultural și istoric. Atena a fost centrul grec pentru filozofie, religie, educație și guvernare timp de secole (comparați cu Faptele 17:18–21). Numele filozofilor atenieni sunt încă recunoscute, în special cele ale lui Socrate, Platon și Aristotel. Corint, pe de altă parte, era un oraș industrial, muncitoresc. Situat strategic în apropierea istmului Corint, lat de patru mile, orașul a prosperat datorită Diolkos-ului său, un sistem feroviar antic care transporta ambarcațiuni mici și mărfuri pe uscat între Marea Egee și Golful Corint. Taxele pentru folosirea lui au fost mari (făcând din Corint un oraș bogat), dar calea ferată a salvat negustorilor multe zile de navigație în jurul Peninsulei Peloponeziane, cu coasta ei bogată și pirați din belșug. Un canal modern care trece prin istm nu a fost finalizat până în 1893. Faptele 18 consemnează prima vizită a lui Pavel la Corint, după o perioadă dezamăgitoare la Atena. Indiciile istorice din Fapte ne permit să prezentăm această perioadă ca o perioadă de 18 luni în anii 51–52 d.Hr., nu la 20 de ani după convertirea lui Pavel (Fapte 9:1–31). Pavel a scris scrisorile pe care le numim 1 și 2 Corinteni cândva între anii 54 și 57 d.Hr. în timp ce se afla în Efes (1 Corinteni 16:5–9). Pavel primise rapoarte despre mai multe probleme care tulburau congregația din Corint (1:10–17). În secțiunea de versete care precedă lecția de astăzi, Pavel a identificat una dintre acele probleme: dezbinările. Membrii congregației se adunaseră în jurul anumitor lideri într-un mod nesănătos (1 Corinteni 1:12). Una dintre fracțiuni l-a numit pe Pavel drept lumină călăuzitoare, iar el a obiectat, nedorind să accepte diviziunile bisericii (1:13–16). El le-a reamintit cititorilor săi că venise la Corint pentru a predica Evanghelia – perioada (1:17). Acest lucru l-a determinat să explice motivele și acțiunile vizitei sale inițiale la Corint, textul de astăzi..

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cuvântul (propovăduirea) Crucii (1 Corinteni 1:18-25)

• Puterea lui Dumnezeu (v. 18-19)
• Lipsa de înțelepciune a lumii (v. 20-23)
• Înțelepciunea lui Dumnezeu (v. 24-25)

2. Chemarea celor smeriți  (1 Corinteni 1:26-31)

• Rușinarea înțelepților lumii (v. 26-27)
• Alegerea celor disprețuiți (v. 28-29)
• Concentrarea laudelor (v. 30-31)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem explica că mesajul crucii e nebunie pentru lume, dar este putere pentru cel credincios? Cum am putea demonstra acest adevăr prin atitudinile și acțiunile noastre? 
• De multe ori oamenii încearcă să-și găsească o însemnătate și un scop în viață fără Dumnezeu. Care ar fi câteva exemple de astfel de încercări și cum am putea noi să exemplificăm înțelepciunea lui Dumnezeu pentru vecinii noștri necredincioși?
• Este smerenia considerată nebunie de lume? De ce oare? 

APLICAȚII PRACTICE

Martin Luther, reformatorul din secolul al XVI-lea, a fost inspirat de acest text în doctrina sa despre cruce. Luther a găsit contraste între această cale rânduită de Dumnezeu și calea omenească, doctrina gloriei. El a susținut că doctrina umană a gloriei este centrată pe înțelepciunea umană care duce la orbirea inimilor. Cu toate acestea, el a afirmat că doctrina divină a crucii este centrată pe auto-revelația de către Dumnezeu a Fiului Său suferind, care înmoaie inimile. Mesajul creștin este încă o piatră de poticnire scandaloasă. Faptul istoric central este că Isus din Nazaret a fost executat ca un criminal: pe o cruce rușinoasă. A fost o afacere brutală. Pe vremea aceea nu părea o victorie, ci o înfrângere colosală. Totuși, fără cruce, nu există mântuire! Biserica de astăzi se confruntă încă cu pericolele despre care Pavel a avertizat: biserica poate căuta aprobarea lumii. Așa cum au învățat Pavel și apoi Luther, adevărata cale de mântuire va părea lumii o prostie, slabă și rușinoasă. Acest text din Scriptură ne provoacă să examinăm cât de mult ne-am adaptat priorităților lumii. Ce elemente ale „doctrinei gloriei” lumii am adoptat? În schimb, ar trebui să ne uităm la Dumnezeu, care poate fi găsit în suferințe și cruce.

(Traducerea și adaptarea: Pastor Dr. Marius Lucan)

SCOPUL LECȚIEI: Să enumerăm elementele de cauză și efect. Să comparăm imperativele pozitive și negative din textul de azi și să înțelegem câteva din căile prin care Domnul înnoiește viețile copiilor Lui.

TEXTUL LECȚIEI: Ioel 2:21-27 VERSETUL DE AUR: Ioel 2:27

“ Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară.“ — Ioel 2:27

CONTEXTUL LECȚIEI

Mai multe incertitudini înconjoară compoziția cărții lui Ioel. Cartea începe prin a afirma că ceea ce urmează este „Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel.” (Ioel 1:1). Numele Ioel era comun în epoca Vechiului Testament (exemple: 1 Cronici 4:35; 5:4, 12; 6:33, 36; 7:3; 11:38; 15:7; 27:20; 2 Cronici 29; :12; Ezra 10:43; Neemia 11:9). Dincolo de numele profetului și numele tatălui său, alte detalii personale despre acest Ioel nu ne sunt date. Există mai multe posibilități cu privire la data scrierii cărții lui Ioel. Interpretările tradiționale o datează în secolul al IX-lea î.Hr. Epoca regelui Ioas (a domnit între 835–795 î.Hr.) este frecvent amintită ca un posibil fundal pentru profeția lui Ioel (vezi 2 Regi 12; 2 Cronici 24). Cu toate acestea, alte teorii plasează cartea într-un context postexilic, după 538 î.Hr. Dacă Ioel a scris în acest context, atunci el deplângea ce s-a întâmplat cu Ierusalimul (Ioel 3:17) și nădăjduia în răzbunarea lui Dumnezeu împotriva agresorilor străini (3:1–16). 

Ioel și-a îndreptat mesajul profetic către poporul lui Iuda și orașul Ierusalim (Ioel 2:21). Cartea începe prin a descrie o năvală de lăcuste care a distrus recoltele lui Iuda (1:2–12, 17–20; 2:1–11). Țara cândva roditoare a lui Iuda a devenit stearpă datorită insectelor distrugătoare. Din cauza pustiirii pământului, poporul lui Iuda a trăit în foamete și în lipsuri. Ioel a interpretat distrugerea ca fiind consecințele păcatului lui Iuda și și-a chemat oamenii să se întoarcă la Domnul și să se pocăiască (2:12–14; compară 2 Cronici 6:28–31; Amos 4:6–11). Domnul a văzut frământările din pământ și suferința poporului Său. Deși oamenii au păcătuit, El a avut milă de ei (comparați cu Exod 34:6; Neemia 9:17). Domnul a fost „plin de râvnă pentru țara Sa” și a arătat „îndurare” pentru poporul Său (Ioel 2:18). El și-a demonstrat grija făgăduind poporului Său că se va îngriji de el (2:19) și protecție împotriva dușmanilor străini (2:20). Înnoirea Lui avea să facă poporul Său și pământul lor să prospere. Datorită compasiunii Sale, măreția Sa va fi afișată pentru poporul Său și pentru întreaga lume.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Înnoirea făcută de Dumnezeu (Ioel 2:21-25)

• Ocazie fără teamă (v. 21)
• Pământ roditor (v. 22-25)

2. Dumnezeu atrage atenția asupra trecutului (Ioel 2:26-27)

• Asupra lucrărilor Sale minunate (v. 26)
• Asupra angajamentului Său (v. 27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt câteva dintre promisiunile minunate ale lui Dumnezeu pentru din viața ta?
• Care sunt câteva metode prin care poți împărtăși cu vecii tăi binecuvântările din viața ta?
• Care sunt diferențele dintre sentimentele de vinovăție și cele de rușine?
• Există lucruri în viața ta care te împiedică să experimentezi prezența Domnului? Cum poți să scapi de ele?

APLICAȚII PRACTICE

Un potop de insecte distructive cu sentimentele de teroare însoțitoare – precum cel descrisă în textul acestei lecții – ar putea fi de neînțeles pentru oamenii moderni. Prin urmare, sentimentele de bucurie din reînnoirea promisă de Dumnezeu ar putea părea la fel de străine. Cu toate acestea, cititorii modern al profeției lui Ioel pot învăța ceva foarte important. Lecția servește ca o reamintire cu privire la o realitate prezentă: importanța menținerii speranței în perioadele de suferință. Cuvintele lui Ioel, îndreptate către un popor aflat în mijlocul greutăților, le-au reorientat așteptările. Dezastrul și rușinea s-au schimbat în înflorire și sărbătoare, totul datorită marii lucrări de reînnoire a lui Dumnezeu. Ioel a promis oamenilor că speranța este posibilă în mijlocul dezastrului și suferinței. Deși păcatul aduce consecințe, așa cum a făcut și pentru poporul lui Iuda, Dumnezeu nu va ignora sau nu-și va desconsidera poporul. În schimb, Dumnezeu poate aduce bucurie în locul durerii. Programul Lui poate să nu fie al nostru și El să nu aducă imediat bucurie sau să ne rezolve suferința imediat. Cu toate acestea, poporul Său se poate mângâia cunoscând prezența Lui. 

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm cum putem să aducem lumina lui Dumnezeu în viața noastră și să luminăm mai mult în lume. 

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 58:6-10 VERSETUL DE AUR: Isaia 58:10

“Dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime şi întunericul tău va fi ca ziua namiaza mare!“ — Isaia 58:10

CONTEXTUL LECȚIEI

Aceasta este de acum a treia noastră lecție din cartea Isaia, așa că contextele celor două lecții anterioare se aplică și acestei lecții. Textul nostru, găsit în Isaia 58, este despre post. Esența postului este sacrificiul personal. Intenția din spatele acestei practici este de obicei înțeleasă ca fiind amintită de dependența completă de Domnul, așa cum a spus Domnul Isus (Matei 4:1–4; compară cu Luca 12:22–31). Postul regulat și devotat ar putea câștiga respectul comunității. Postul comunității era un eveniment solemn pentru poporul lui Israel (1 Samuel 7:6; Estera 4:1–3, 15–17; 9:31–32; Ioel 1:14–15; contrast 1 Regi 21:9–12 ). Postul ar putea fi o condiție personală adecvată pentru un timp dedicat de rugăciune (2 Samuel 12:16, 21–23; Neemia 1:4; Daniel 9:3). Este pentru smerirea sufletului (Psalmul 35:13). Din păcate, postul ar putea deveni cu ușurință un ritual gol, mai mult despre recunoașterea evlaviei lui Iuda decât ca o disciplină spirituală (vezi Zaharia 7:5–6; Matei 6:16–18; Luca 18:9–14). În acest sens, Isaia începe capitolul 58 declarând cu voce tare răzvrătirea și ipocrizia lui Israel (Isaia 58:1–2). Oamenii au invitat acea critică arătând practicile lor de post (58:3a) ca dovadă a smereniei lor, dar Dumnezeu a arătat  greșeala: postul lor dădea aparența de smerenie, dar de fapt a avut ca rezultat exploatare (58:3b) și violență (58:4)! „Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?” (58:5). Ce fel de post dorește cu adevărat Dumnezeu?

STRUCTURA LECȚIEI

1. Postul preferat de Dumnezeu (Isaia 58:6-7)

• Rupe orice jug (v. 6)
• Se îngrijește de orice nevoi (v. 7)

2. Un viitor luminos (Isaia 58:8-10)

• Protecția lui Dumnezeu  (v. 8-9a)
• Promisiunea lui Dumnezeu (v. 9b-10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Oare grija de frați și de semenii noștri e o modalitate de a răspândi lumina lui Dumnezeu? De ce, sau de ce nu?
• E normal să așteptăm binecuvântările lui Dumnezeu ca o consecință a faptelor noastre bune? De ce, sau de ce nu?
• Care dintre condițiile care încep cu „dacă” în Isaia 58:9-10 sunt cele mai convingătoare pentru tine? De ce?

APLICAȚII PRACTICE

Isaia l-a ajutat pe Israel să înțeleagă că ceea ce Dumnezeu consideră important nu este dorința temporară de a posti de la mâncare, ci o sănătate spirituală care duce la un comportament drept. Așa că ne-am putea pune două întrebări: 

• Am un comportament ritualic, în loc să permit inimii mele să fie cu adevărat îndreptată către Dumnezeu în timpul acelor practici? 
• Ce „post” ar trebui să țin pentru a mă alinia cu tipul de post pe care Dumnezeu îl dorește? 

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre cunoașterea și călăuzirea lui Dumnezeu. 

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 48:3-8, 17 VERSETUL DE AUR: Isaia 48:17

“ Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!“ — Isaia 48:17

CONTEXTUL LECȚIEI

După cum am observat în lecția de săptămâna trecută, babilonienii au preluat controlul deplin asupra regatului sudic al israeliților, numit Iuda, până în anul 586 î.Hr. Templul a fost distrus, vasele lui au fost confiscate și mulți oameni au fost deportați în Babilon. Acest lucru s-a întâmplat la aproximativ 136 de ani după ce Asiria făcuse același lucru cu regatul de nord, numit Israel. Diferitele secțiuni ale cărții Isaia sunt unificate prin repetarea unor teme importante despre Domnul și relația Lui cu Israel. O astfel de secțiune care se referă la „slujitorul” Domnului este adesea recunoscută ca Isaia 40–55. Dincolo de a vedea rolul slujitorului Domnului (uneori înțeles ca fiind națiunea Israel, uneori ca o altă persoană), cititorul acestei secțiuni va observa câteva mesaje consecvente. În primul rând, Isaia subliniază absurditatea închinării la idoli (de exemplu: Isaia 41:22–24). Idolatrul ia o bucată de lemn, folosește o parte din ea pentru a face foc și coace pâine. Și apoi, cu restul lemnului, el face un „zeu” căruia i se închină (44:14–17)! În al doilea rând și strâns legat de primul, Isaia subliniază că nu există alt Dumnezeu decât Domnul (44:6; 45:6).

În al treilea rând, Isaia notează frecvent cunoașterea și controlul Domnului asupra viitorului. El cunoaște „sfârșitul de la început” și „va aduce la îndeplinire toată voia [Sa]” (Isaia 46:10). În plus, Domnul îi provoacă pe dumnezeii falși să-și demonstreze puterea prin descoperirea viitorului (41:22; 43:9; 44:7; 45:21; 48:14). În al patrulea rând, rolul Domnului de Creator al tuturor lucrurilor este de asemenea proeminent (Isaia 40:28). Dumnezeu a pus temelia pământului și a întins cerurile (48:13; 51:13). În activitatea Sa este inclusă crearea națiunii Israel (43:15), adesea exprimată ca o naștere (exemplu: 66:7–13).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dumnezeul atotcunoscător (Isaia 48:3-8a)

• Lucrurile din trecut (v. 3-6a)
• Lucrurile noi (v. 6b-8a)

2. Dumnezeul viu (Isaia 48:17)

• Al lui Israel (v. 17a)
• Care ne arată calea (v. 17b-c)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Există situații în care ești deosebit de încăpățânat? Care ar fi acestea? Crezi că în momentele de încăpățânare îl poți onora pe Dumnezeu? Cum? Cum ai putea să înlături aceste lucruri din viața ta?
• Care ar fi niște idoli moderni la care unii dintre noi se închină astăzi? Cum putem să ne învățăm să ne păzim de aceste lucruri?
• Uneori nu ascultăm cuvântul lui Dumnezeu. Cum putem să ne motivăm să ascultăm mai mult ce are Dumnezeu de spus?
• De ce este important că Dumnezeu e atotcunoscător? În ce fel ar trebui să ne influențeze viața acest lucru?

APLICAȚII PRACTICE

Tragedia istoriei lui Israel este că Dumnezeu le-a revelat multe lucruri: legea Sa, voia Sa pentru națiunea lor, opțiunile Sale de conducători și așa mai departe. În ciuda istoriei lungi a unor astfel de revelații, națiunea s-a comportat adesea ca și cum oamenii nu ar avea urechi să audă. Din când în când, Israelul a ignorat directivele și avertismentele Domnului. Iuda foarte încăpățânat nu și-a schimbat cursul acțiunii în ciuda avertismentelor profeților Domnului, făcând pedeapsa inevitabilă. 

Noi avem un avantaj major: suntem împuterniciți de Duhul să creștem în relația noastră cu Tatăl și să devenim mai mult ca Domnul Isus în fiecare zi. Când facem acest lucru, vom fi mai capabili să auzim avertismente atunci când urmăm o cale care nu este stabilită de Domnul. Și vom avea urechi să auzim ce face Domnul când ne cheamă să ne alăturăm lucrării Sale. Ascultă această chemare!

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem cum lucrează Dumnezeu pentru a ne mântui și proteja și cum ne cheamă Dumnezeu la lucrare. 

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 43:1-4, 10-12 VERSETUL DE AUR: Isaia 43:1

“Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.“ — Isaia 43:1

CONTEXTUL LECȚIEI

Evenimentele din lecția de astăzi din Isaia 43, se petrec înainte cu aproximativ 300 de ani de la lecția de săptămâna trecută despre regele Solomon. Diferiți regi au venit și au plecat, iar națiunea lui Israel a fost împărțită în două părți. Israeliții au trecut prin mai multe cicluri de păcat și pocăință. Isaia 1:1 ne ajută să datăm lunga slujire profetică a lui Isaia între anii 740 și 680 î.Hr. Osea, un contemporan mai în vârstă al lui Isaia, a avertizat împărăția de nord a lui Israel să se pocăiască și să-și reafirme căile Domnului (exemple: Osea 1:1; 3:4–5). Din păcate, israeliții au refuzat. La câțiva ani de la slujirea lui Osea, regatul de nord a fost învins și împrăștiat de Imperiul Asirian în 722 î.Hr. Slujirea lui Isaia în împărăția de sud a lui Iuda avea perspective puțin mai bune. Isaia 36–39 povestește despre eliberarea Ierusalimului de armata asiriană a regelui Sanherib, precum și despre alte evenimente din timpul regelui Ezechia (condus în aproximativ 727–695 î.Hr.). Acelea au fost zile întunecate pentru micuța națiune a lui Iuda. Din păcate, cititorii inițiali din Iuda au confundat eliberarea miraculoasă de către armata asiriană în anul 701 î.Hr. ca un semn că Dumnezeu nu va permite niciodată căderea lui Iuda (Ieremia 7:2–26).

Această secțiune narativă se termină în Isaia 39 cu o acțiune greșită a lui Ezechia: regele a primit trimișii babilonieni la Ierusalim și le-a arătat toate bogățiile sale. Isaia i-a dat apoi lui Ezechia o profeție îngrozitoare conform căreia babilonienii vor duce în robie pe Iuda și toate comorile sale (Isaia 39:5–7; vezi și 2 Împărați 20:12–19). Începând cu Isaia 40 (considerat începutul celei de-a doua secțiuni a cărții, numită uneori „Cartea Mângâierii”), Asiria, atât de importantă în primele 39 de capitole, nu mai este o amenințare pentru poporul lui Dumnezeu; Babilonul este noua amenințare. Există, de asemenea, un accent mai mare în Isaia 40–66 pe promisiunile de speranță și un viitor mai luminos pentru poporul lui Dumnezeu, în contrast cu tema judecății care este atât de răspândită în capitolele anterioare. În această a doua secțiune, Isaia a dezvoltat o temă importantă a poporului lui Dumnezeu care acționează ca martori ai lui Dumnezeu pentru celelalte națiuni de pe pământ (Isaia 45:20–21; 48:20; etc.). Aceasta nu a fost mărturie în sensul „evanghelismului”, ci acela al „mărturiei” (vezi 43:10, mai jos). Ca să nu fim prea confuzi de terminologie, ar trebui să subliniem că uneori cuvântul Israel din cartea Isaia înseamnă doar împărăția de nord cu acest nume, diferit de regatul de sud al lui Iuda. Alteori, însă, cuvântul Israel se referă la tot poporul evreu din regatele din nord și din sud împreună. Contextul ne va spune ce înseamnă la un moment dat.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dumnezeu lucrează (Isaia 43:1-4)

• Dumnezeu creează (v. 1)
• Dumnezeu protejează (v. 2-4)

2. Dumnezeu cheamă (Isaia 43:10-12)

• Israel trebuie să mărturisească (v. 10a)
• Adevărul trebuie crezut (v. 10b-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care evenimente din viața ta îți dau încrederea că Dumnezeu este întotdeauna cu tine? Ce alte versete in Biblie, în afară de Isaia 43:2 ne pot întări încrederea în prezența Domnului?
• Oare mărturia despre Domnul ne ajută în vreun fel? În ce fel, și cum?
• Care sunt câteva dintre resursele moderne pe care se bazează oamenii în locul lui Dumnezeu?
• Cum lucrează Dumnezeu în viața ta?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Oricât am fi tentați să judecăm eforturile lui Israel de a depune mărturie, ar fi bine să apreciem că, deși Isaia nu a fost crezut de oameni în propria sa lucrare, cuvintele lui au rămas scrise. Acestea au fost considerate suficient de prețioase (de către Dumnezeu) pentru a fi păstrate de-a lungul generațiilor, iar cuvintele lui Isaia sprijină mărturia creștinului de astăzi. Ca ucenici ai lui Cristos, noi trebuie să fim martori în lumea necredincioasă (vezi Fapte 1:8). Și, deși ne-am putea gândi la noi înșine individual ca martori, biserica este martorul principal (Ioan 13:34–35; Coloseni 3:12–17). Ce spun serviciile noastre de închinare despre Dumnezeul nostru? Cum spune prezența noastră în comunitate adevărul despre Domnul nostru? Ce spun relațiile, munca și distracțiile noastre despre Dumnezeul nostru sfânt?

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre promisiunile de binecuvântare, dar și cele de disciplină făcute lui Solomon și să vedem care dintre aceste promisiuni sunt de lungă durată și care sunt temporare și, de asemenea, să ne amintim despre lecțiile pe care le-am învățat din experiențe personale de binecuvântare și disciplină divină.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Cronici 7:12-22                              VERSETUL DE AUR: 2 Cronici 7:14

“dacă poporul peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, dacă se va întoarce de la căile lui cele rele, atunci voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatele şi îi voi vindeca ţara“ — 2 Cronici 7:14

CONTEXTUL LECȚIEI

Sursele evreiești antice îi atribuie lui Ezra o mare parte din 1 și 2 Cronici (inițial un singur document), evenimentele de după viața sa fiind înregistrate de Neemia. Acești doi oameni care scriau Cronici ar data documentul între 539 și 515 î.Hr. Cu toate acestea, există mai multe dovezi în carte care datează scrierea ei într-o perioadă ulterioară – 425 î.Hr. Din această cauză, scriitorul este numit doar „Cronicarul”. Un motiv pentru datarea ulterioară a 1 și 2 Cronici este că textul a folosit 1 și 2 Regi ca material sursă. Pe alocuri, textul a fost modificat foarte puțin sau deloc. Doi Cronici 7:12–22 (textul de astăzi) repetă 1 Regi 9:1–9 aproape cuvânt cu cuvânt. Acest lucru face diferențele dintre texte mai interesante. Una dintre diferențele cheie dintre Regi și Cronici se referă la dinastia Davidică. Textul nostru de astăzi ne duce înapoi la primul templu și la rugăciunea de dedicare a lui Solomon (6:21–39; comparați cu 1 Regi 8:30–51). Solomon i-a cerut lui Dumnezeu să ierte pe Israel chiar și atunci când păcătoșenia lui l-ar determina pe Dumnezeu să ducă la îndeplinire blestemele legământului (vezi Deuteronom 28). Această rugăciune a legat trei concepte importante: monarhia Davidică, templul și pământul (2 Cronici 6:4–11). Audiența Cronicarului se întorsese din captivitatea babiloniană (538 î.Hr.) și al doilea templu fusese construit (516 î.Hr.). Dar monarhia Davidică nu fusese restabilită. Ceea ce însemna aceasta în ceea ce privește credincioșia lui Dumnezeu față de poporul Său și promisiunile Lui a fost o preocupare arzătoare în Iuda.

Zaharia împreună cu soția lui, Elisabeta, (ea însăși o descendentă din linia lui Aaron) erau “neprihăniți înaintea lui Dumnezeu” și “păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului” (Luca 1:6). Familia nu avea copii și erau la o vârstă înaintată (1:7).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cu privire la întoarcerea către Dumnezeu (2 Cronici 7:12-16)

• Afirmația lui Dumnezeu (v. 12)
• Atenția lui Dumnezeu (v. 13-16)
• Cu privire la întoarcerea de la Dumnezeu  (2 Cronici 7:17-22)

• Binecuvântarea lui David (v. 17-18)
• Pedeapsa poporului (v. 19-20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• V-ați gândit vreodată dacă Dumnezeu vă ascultă rugăciunile? În ce context? 
• Cum identifici o situație care necesită pocăință?
• Credeți că credincioșia dvs. față de Dumnezeu poate să devină o binecuvîntare pentru generațiile viitoare? Cum? Vezi 1 Corinteni 3:5-7)

APLICAȚIE PRACTICĂ

• Deși păcatul are consecințe, adesea îngrozitoare, nici păcatul, nici consecințele lui nu au ultimul cuvânt despre relația dintre oamenii credincioși și Dumneze. Chiar și atunci când păcatul pare să fi stricat în întregime planurile lui Dumnezeu – ca și în cazul apostaziei liniei Davidice – e bine să ne amintim că promisiunile și planurile lui Dumnezeu merg înainte. Pierderea împărăției lui David a dus la cel mai mare dar dintre toate: mântuirea prin sângele Domnului Isus, scoțându-ne din exilul nostru în păcat și ducându-ne în împărăția lui Dumnezeu. Nu putem anticipa cum va alege Dumnezeu să lucreze prin experiențele noastre „exilice” (Romani 8:28). Totuși, atunci când cerem mila lui Dumnezeu, trebuie să ne amintim de propria noastră responsabilitate: să ne smerim, să ne rugăm sincer și să căutăm chipul lui Dumnezeu, în timp ce ne întoarcem de la rău. El onorează pocăința noastră atunci când noi Îl onorăm pe EL.