SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm pericolul unei atitudini de judecare a altora, să explicăm conceptul de zidire sau edificare reciprocă și să ne examinăm nivelul de toleranță sau intoleranță față de alții, din perspectiva acestui text biblic.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 14:10-23

VERSETUL DE AUR: Romani 14:19

„Aşadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră.” – Romani 14:19

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul de azi face parte din epistola lui Pavel către Romani, care este adresată unei biserici divizate între credincioși evrei și ne-evrei. Nu cunoaștem toate detaliile legate de această diviziune, dar se pare că fiecare din cele două grupuri considera practica lor ca fiind superioară în împărăția lui Dumnezeu.

Pavel a scris această scrisoare pentru a le aduce aminte că apartenența lor la împărăția lui Dumnezeu este bazată pe aceeași credință în Domnul Isus, ca răspuns la vestea bună a lui Dumnezeu (Romani 1:5; 10:5-17).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Să nu judecăm (Romani 14:10-13)

• Situația actuală (v. 10a)
• Socoteala viitoare (v. 10b-12)
• Concluzia (13a)
• Acțiunea necesară (13b)

2. Încredințările personale (Romani 14:14-18)

• Conștiința (v. 14)
• Consecințele faptelor (v. 15-18)

3. Îndemnurile esențiale (Romani 14:19-23)

• Pacea și zidirea (v. 19-21)
• Credința și păcatul (v. 22-23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum decidem când este adecvat să judecăm? Cum ne ajută textele din Romani 16:17-18, 1 Corinteni 5:11-6:5, 1 Timotei 6:3-5 și Tit 1:10-16 să oferim un răspund biblic la această întrebare? 
• Cum dăm dovadă de dragoste față de alți credincioși a căror conștiință este mai strictă decât a noastră în privința anumitor fapte sau acțiuni care nu sunt interzise în mod specific de Scriptură? 
• Cum trebuie să răspundă un credincios față de reguli sau preferințe care nu sunt confortabile, dar care nu contrazic Scriptura? Cum putem răspunde în astfel de situații cu neprihănire, pace și bucurie?
• Ce înseamnă să ne zidim unii pe alții în pace? Cum putem să evităm să fim o „piatră de poticnire” (Romani 14:13) pentru alți credincioși?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Societatea în care trăim pune mare importanță pe libertatea personală și pe caracterul individual al convingerilor morale, care diferă de la persoană la persoană. Această convingere se reflectă în normele sociale existente. Mandatul biblic contrazice aceste norme, considerând dragostea față de aproape mai importantă decât manifestarea libertăților individuale. 

Precizați anumite aspecte sau situații practice în care se aplică principiul din versetele 19-23.

SCOPUL LECȚIEI: Să descriem în detaliu roada Duhului Sfânt (cele nouă atribute), să putem prezenta contrastul dintre faptele firii pământești și roada Duhului, și să dezvoltăm un plan pentru a elimina una din faptele firii din viețile noastre.

TEXTUL LECȚIEI: GALATENI 5:13-26

VERSETUL DE AUR: GALATENI 5:13

„Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pămîntească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.”– Galateni 5:13

CONTEXTUL LECȚIEI

Pavel a scris epistola către Galateni pentru a adresa o situație controversată care exista în sânul bisericilor pe care le-a înființat în prima călătorie misionară. Unii credincioși credeau că creștinii dintre neamuri erau obligați să respecte anumite reguli din Legea lui Moise pentru a face parte din poporul lui Dumnezeu (Galateni 1:6; 5:2-6; vezi Fapte 15:1-5).

Pavel precizează că nu faptele legii, ci credința în Domnul Isus, este factorul definitoriu al poporului lui Dumnezeu (Galateni 2:15-16; 3:1-6). Dumnezeu a dat poporului Israel Legea lui Moise ca și îndreptar până la împlinirea promisiunii în Domnul Isus (3:23-25). Moartea și învierea Lui au deschis ușa pentru toate neamurile să intre în familia lui Dumnezeu. Faptele legii (3:10-12), în special tăierea împrejur (5:2-6), nu i-au ajutat pe oameni să trăiască conform standardului lui Dumnezeu – dedicați complet lui Dumnezeu în sfințenie. Dar în Domnul Isus, prin Duhul Sfânt, există libertatea și puterea de a face acest lucru.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Trăirea în libertate (Galateni 5:13-18)

• Împlinirea legii lui Dumnezeu (v. 13-15)
• Umblarea cu Dumnezeu (v. 16-18)

2. Respingerea faptelor firii (Galateni 5:19-21)

• Lista faptelor care duc la moarte (v. 19-21b)
• Consecințe mortale (v. 21c)

3. Urmăriți roada Duhului (Galateni 5:22-26)

• Lista faptelor care duc la viață (v. 22-23)
• Model de viață (v. 24-26)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce putem face pentru a ne asigura că umblarea noastră este o expresie a Duhului lui Dumnezeu care trăiește în noi?
• Există beneficii în a cere unui creștin matur să ne ghideze în calitate de mentor în această umblare?
• Lumea are tendința de a reacționa cu ură, dezbinare și mânie. Cum este chemată biserica să răspundă, pe baza textului din Iacov 1:19-27?
• Cum ne ajută darurile spirituale (Romani 12:6-8; 1 Corinteni 12:4-11) să căutăm binele altora?
• Cum putem crește în dragoste (1 Corinteni 13), astfel încât să dăm dovadă de atenție la nevoile altora?
• Cum putem explica unui creștin nou în credință ce înseamnă a „răstigni firea pământească” (Galateni 5:24)? Cum ne ajută în acest sens textul din Romani 7:22-8:17?
• Cum se transpune roada Duhului (Galateni 5:22-23) în dragostea față de aproapele nostru?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Libertatea pe care o avem în Domnul Isus nu este o permisiune de a face orice, de a trăi mânați de impulsurile firii pământești. Din contră. Este o invitație la înfrânarea poftelor, sau auto-disciplină, așa încât faptele noastre să reflecte îndemnurile Duhului și să aducă glorie lui Dumnezeu.

Roada Duhului se dezvoltă în mod treptat în viețile noastre (Filipeni 2:12-13, 2 Corinteni 3:18). Ea se reflectă progresiv în cadrul procesului de sanctificare personală, numită de Pavel „ducerea până la capăt a mântuirii noastre.”

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm analogiile folosite de Domnul Isus în aceste pilde; să comparăm între ele/contrastăm aceste analogii; să învățăm cum să folosim în mod corect analogiile în zilele noastre.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 13:44–52

VERSETUL DE AUR: Matei 13:52

“Și El le-a zis: ‘De aceea orice cărturar, care a învățat ce trebuie despre Împărăția cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.’“ — Matei 13:52

CONTEXTUL LECȚIEI

Atunci când încercăm să aplicăm în mod corect învățătura Noului Testament în viața cu zi de zi, o provocare principală cu care ne confruntăm este construirea unei punți de legătură între “cele două orizonturi.“ Primul orizont este contextul istoric în care a fost scris Noul Testament; cel de-al doilea este contextul modern în care trăiește cititorul contemporan. Lecția de azi ne cheamă să acceptăm această provocare – să înțelegem felul de gândire al celor din primul secol; care erau lucrurile prețuite de ei. În lumea antică, bogăția unei persoane era recunoscută prin posedarea de lucruri tangibile, ca de exemplu turme de animale, metale prețioase sau haine scumpe. (vezi Geneza 13:2; Iosua 22:8; Iov 1:1-3; Luca 15:8; 16:19; Iacov 2:2). În contextul contemporan, o persoană considerată bogată poate afișa aceste lucruri pentru a fi văzute de alții. Însă mai adesea, aceste bogății (investiții) nu sunt “la vedere.” Pentru a interpreta textul Nou-Testamentar corect, trebuie să îl privim prin ochii ascultătorilor originali (din perioada antică).

Pildele Domnului Isus sunt de mai multe tipuri; unele sunt sub forma de povestiri în care identificăm o introducere (descriere a cadrului), cuprins (de obicei include o situație de criză), și o încheiere (rezolvarea situației de criză). Pildele din lecțiile săptămânilor anterioare se încadrează în această categorie (Matei 13:1-9, 18-23; 13:24-30, 36-43). Există însă și alte pilde foarte scurte. Acestea includ doar un număr limitat de detalii și au scopul de a evidenția o singură idee, lăsându-l pe cititor să-și imagineze celelalte aspecte. În general, pildele lui Isus folosesc detalii puține, El incluzând doar ceea ce era necesar să lămurească învățătura principală. Lecția de azi include 4 asemenea mini-povestiri, pe care le găsim doar in Evanghelia după Matei. Acestea descriu scene scurte din viața antică, însă au un impact puternic. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Omul care vinde tot (Matei 13:44–46)

• Pilda 1: Comoara ascunsă (v. 44)
• Pilda 2: Mărgăritarul (perla) de mare preț (v. 45-46)

2. Pescarul care alege și aruncă (Matei 13:47–52)

• Pilda 3: Pești buni și pești răi (v. 47-50)
• Pilda 4: Comori vechi și comori noi (v. 51-52)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea și noi folosi povestiri scurte pentru a descrie împărăția lui Dumnezeu, așa încât să captiveze atenția unei audiențe contemporane? Cum vei aplica această metodă în săptămâna care vine, pentru a proclama mesajul împărăției lui Dumnezeu?
• Cum poți identifica acele aspecte la care trebuie să renunți pentru a urmări o viață mai roditoare în împărăția lui Dumnezeu? Pe cine ai putea să rogi să-ți fie partener, căruia îi dai socoteală în acest sens?
• Cum ai putea să-ți lățești năvodul, pentru a evangheliza mai multe categorii de oameni? Cum te-ai putea folosi de hobby-urile și pasiunile tale pentru a intra în legătură cu aceste persoane?
• Cum putem demonstra răbdare în situații în care cei din jur nu sunt gata să accepte mesajul Evangheliei? Ce metode de predare putem încorpora în prezentarea noastră?
• Care sunt lucrurile noi din “vistieria” vieții de credință care te-au ajutat sa crești spiritual în anul acesta? Cum ai putea să împărtășești aceste comori și cu cei mai începători pe calea credinței?

APLICAȚII PRACTICE

Misionarul Jim Eliott a fost omorât în Ecuador în 8 Ianuarie 1956, în timp ce încerca să ducă Evanghelia nativilor din tribul Huaorani. Moartea lui Elliot și a tovarășilor săi a rămas în istorie ca una din cele mai cunoscute exemple de martiraj din secolul douăzeci. În anul 2006, istoria vieții lui a fost prezentată pe marile ecrane în filmul “Vârful suliței” (“The End of the Spear”). Un fragment adăugat în 1949 la jurnalul său simbolizează perfect pasiunea lui Eliott de a-L sluji pe Isus: “Nu este nebun cel ce renunță la ceea ce nu poate păstra, pentru a câștiga ceea ce nu poate pierde.” Această afirmați reflectă esența pildelor din lecția de azi. A rămâne fidel împărăție lui Dumnezeu este o comoară dincolo de orice posesiune materială. Ea însă ne va costa totul pentru a-l putea urma pe Isus.

SCOPUL LECȚIEI: Să ne prezinte pilda neghinei; să compare pilda neghinei cu pilda semănătorului; să medităm la ce înseamnă să trăim ca grâu în mijlocul neghinei.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 13:24–30, 36–43

VERSETUL DE AUR: Matei 13:30

“Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: ‘Smulgeți întâi neghina și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.’“ — Matei 13:30

CONTEXTUL LECȚIEI

Expresia “împărăția cerurilor” apare în Evanghelia după Matei de 32 de ori. Ea este echivalentă expresiei “împărăția lui Dumnezeu,” pe care o întâlnim adesea în Evangheliile după Marcu, Luca, și Ioan, și doar foarte rar în Matei (Matei 12:28; 19:24; 21:31, 43). Împărăția cerurilor / împărăția lui Dumnezeu nu este definită de granițe geografice sau împărțiri teritoriale administrative; nu colectează impozite și nu are serviciu militar obligatoriu. Este o împărăție în care Dumnezeu domnește ca rege; un teritoriu sub autoritatea Lui. Psalmistul afirmă nemărginirea acestei împărății când afirmă: “Căci Domnul, Cel Preaînalt, este înfricoșat: El este Împărat mare peste tot pământul.” (Psalmul 47:2; vezi și 83:18; 97:9). Același psalmist afirmă în repetate rânduri că “Domnul împărățește” (93:1; 96:10; 97:1; 99:1).

Atât Ioan Botezătorul cât și Isus au chemat poporul la pocăință și pregătire pentru venirea acestei împărății; amândoi au afirmat că este “aproape.” (Matei 3:2; 4:17). Mai târziu, într-o altă ocazie, Isus afirma că lucrarea lui de izgonire a demonilor semnala sosirea acestei împărății în mijlocul lor (Matei 12:28). Sosirea acestei împărății a fost unul din subiectele rugăciunii ucenicilor (Matei 6:10).

Ucenicii Domnului au avut ocazia să-l audă adesea vorbind despre împărăția cerurilor (împărăția lui Dumnezeu) și au fost nu o dată uimiți și confuzi cu privire la natura ei (ca de exemplu în Matei 19:23-25). Reacția lor, în mare parte, s-a datorat faptului că pildele lui Isus foloseau un limbaj metaforic (figurativ). Era ceva obișnuit pentru o pildă să înceapă în felul următor: “Împărăția cerurilor se aseamănă cu…”; majoritatea pildelor de acest fel se află în Matei 13. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Neghina împreună cu grâul (Matei 13:24–30)

• Doi semănători diferiți (v. 24-25)
• Două plante diferite (v. 26-27)
• Două recolte diferite (v. 28-30)

2. Cei răi împreună cu cei neprihăniți (Matei 13:36–43)

• O lecție într-un cadru privat (v. 36)
• Explicarea personajelor din pildă (v. 37-39)
• Separarea de la final (v. 40-43)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care este efectul acestei lecții asupra gândirii tale și a presupozițiilor legate de natura împărăției lui Dumnezeu? Cum ilustrează această pildă adevărul că împărăția lui Dumnezeu “a sosit deja,” și în același timp “n-a sosit încă pe deplin”?
• Cum sprijini evangheliștii și misionarii în lucrarea lor de semănare a Evangheliei în largul “ogorului” lumii? De ce fel de pregătire (instruire) ai nevoie pentru a sprijini această lucrare sau chiar pentru a lua parte în ea tu însuți?
• Cum ai răspunde cuiva care ar afirma că Dumnezeul ilustrat în aceste pilde este unul capricios și răzbunător? Dacă dorești să te adâncești în cunoașterea naturii lui Dumnezeu, a naturii omului și a naturii păcatului, poți începe cu texte ca  Isaia 55:6-7.
• Cum te îngrijești de sănătatea “urechilor” tale spirituale? Cum poți face tranziția de la ascultare la împlinire? (Vezi Iacov 1:19-27). 

APLICAȚII PRACTICE

• Această parabolă a neghinei amestecată printre grâu ne explică una dintre cele mai mari mistere ale împărăției: de ce îngăduie Dumnezeu ca cei răi să prospere alături de poporul sfânt. Pilda ne învață că Dumnezeu cunoaște răutatea acestor oameni, dar alege să lase această răutate nejudecată pentru o vreme. Dumnezeu nu este în necunoștință de cauză; de asemenea, faptul că nu pedepsește pe loc nu însemnă aprobarea tacită a acestor fapte.
• Pentru urmașii Domnului care trăiesc în mijlocul celor ce-L resping pe Dumnezeu, punctul central al pildei este acesta: prezența celor răi este temporară. Asemenea profetului Habacuc, unii s-ar putea să fim uimiți de tăcerea lui Dumnezeu când vedem că “cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el” (Habacuc 1:13). 
• Totuși, Isus ne învață în această pildă că Dumnezeu nu este într-o stare de necunoștință cu privire la aceste nedreptăți. Să fim cu băgare de seamă, să nu fim mai grăbiți decât El în aplicarea pedepsei (2 Petru 3:9; Apocalipsa 6:10). Să ținem minte că dacă Dumnezeu ar pedepsi imediat orice păcat comis, noi, copiii împărăției, am fi pedepsiți zilnic. Dumnezeu are o vreme a Sa; un plan dincolo de înțelegerea noastră. “Recoltarea” celor nelegiuiți, la fel ca cea a celor neprihăniți va avea loc la timpul hotărât de Dumnezeu. Nădejdea noastră este în dreptatea finală a lui Dumnezeu. Până atunci însă, preocuparea noastră să fie ca, atât noi cât și cei dragi ai noștri, să fim grâu, nu neghină, la vremea recoltei. 

Traducerea și adaptarea: Narcis Pasca

SCOPUL LECȚIEI: Să ne prezinte pilda semănătorului; să ne descrie roadele pe care trebuie să le aducem; să ne ajute să ne cercetăm – ce fel de pământ suntem (Matei 13:19-21) – iar, dacă este nevoie, să începem schimbarea.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 13:1–9, 18–23

VERSETUL DE AUR: Matei 13:23

“Iar sămânța căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul și-l înțelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul șaizeci, altul treizeci.“ — Matei 13:23

CONTEXTUL LECȚIEI

Una dintre problemele cu care ne confruntăm atunci când studiem pildele (parabolele) este definirea lor. O definiție pe care mulți am învățat-o la școlile duminicale în copilărie afirmă că “pilda este o poveste pământească cu un înțeles ceresc.” O altă definiție spune că “pilda este o narațiune a unor evenimente reale sau imaginare, din natură sau din viața de zi cu zi, folosită pentru a sugera un adevăr moral sau de natură religioasă.” Faptul că nu există un consens cu privire la definiție rezultă într-o lipsă de consens cu privire la numărul de pilde existente pe paginile Noului Testament. Un exemplu elocvent este pilda cu bogatul și Lazăr din Luca 16:19-31. Mulți dintre cei ce studiază Scriptura afirmă că aceasta nu este o pildă, deoarece Isus nu folosește nume proprii în nicio altă pildă. Dacă aveți neclarități, nu sunteți singurii; chiar și ucenicii au avut momente când le-a fost greu să înțeleagă conținutul și motivația limbajului figurativ folosit de Isus în general, și în mod special cu privire la pilde, (vezi Matei 13:10-15; 15:15; 16:5-12; Luca 8:9; 12:41; Ioan 16:29) – spre consternarea Domnului (Marcu 4:13; 7:18).

În capitolele care preced lecția de azi, găsim mai multe ocazii în care Isus a folosit limbajul figurativ (Matei 5:14-16; 7:1-6; 9:16-17; 12:24-30). Aceste pilde se împletesc cu întâmplări în care Isus și-a revelat autoritatea supranaturală asupra naturii, liniștind mare (8:26) și asupra duhurilor (8:28-32). Lecția anterioară ne-a arătat deja că omenii de rând îl iubeau pe Isus și îi ascultau învățăturile, dar, în același timp, mulți dintre farisei și conducători îi erau dușmani. 

Matei capitolul 13 este numit “capitolul pildelor,” deoarece conține cea mai mare concentrare de pilde din toată cartea; în acest capitol de află primele 16 menționări ale cuvintelor “pildă” și “pilde” din întreaga Evanghelie. Capitolul debutează cu pilda semănătorului prezentată de Isus. Într-un anumit sens, aceasta este o “pildă tipar,” – un model care le arată ucenicilor cum trebuie înțelese în mod corect ilustrațiile din parabole, așa cum a intenționat Isus să fie înțelese.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Învățături pe țărmul mării (Matei 13:1–3a)

• Cadrul lecției (v. 1)
• Ascultătorii (v. 2)
• Metoda de predare (v. 3a)

2. Sămânța este semănată (Matei 13:3b–9)

• Lângă drum (v. 3b-4)
• Pe locuri stâncoase (v. 5-6)
• Între spini (v. 7)
• În pământ bun (v. 8-9)

3. Explicarea pildei (Matei 13:18–23)

• Neputința de a înțelege (v. 18-19)
• Neputința de a îndura (v. 20-21)
• Neputința de birui (v.22)
• Ucenicie roditoare (v. 23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem folosi povestirile – fie ca sunt reale sau imaginare – pentru a comunica mesajul Evangheliei cu claritate? Cum am putea folosi istoria – reală – a întoarcerii noastre la Domnul pentru a-i inspira pe alții să-l urmeze pe Cristos?
• Care sunt felurile de “pământ” (sol) pe care le vedem în comunitățile unde locuim? Cum ne putem ajusta metodele de comunicare a mesajului, în funcție de sol?
• Care sunt metodele de ucenicizare pe care le folosim pentru a-i ajuta pe noii credincioși să-și adâncească “rădăcinile” spirituale? Ce fel de încurajări le oferim noilor credincioși care s-ar putea să fie descurajați cu privire la creșterea lor spirituală?
• Cum vei aplica învățăturile acestei pilde cu privire la semănarea cu credincioșie și din belșug în săptămâna care îți stă înainte? Care sunt pașii pe care îi vei urma pentru a semăna sămânța Evanghelie printre prietenii și vecinii necredincioși?

APLICAȚII PRACTICE

• Una dintre cele mai obișnuite aplicații ale pildei semănătorului este întrebarea “ce fel de pământ ești tu?” Și nu este o întrebare rea, deoarece țintește la esența uceniciei și ne îndeamnă la cercetare; pilda are însă de a face mai mult cu semănătorul decât cu pământul, are de a face cu Isus și cu predicatorii care au urmat după El, și care împrăștie sămânța divină a Cuvântului lui Dumnezeu. Predicatorii și învățătorii care comunică cu credincioșie mesajul Evangheliei vor întâmpina o mulțime de reacții, la fel cum sămânța a “întâmpinat” mai multe feluri de pământ. 
• Nu vom ajunge niciodată să cunoaștem starea inimilor și minților celor ce ne ascultă împărtășind Evanghelia. Însă chiar și așa, semănătorul înțelept și destoinic împrăștie sămânța pe un câmp cât mai larg, știind că nu fiecare bob va aduce roadă. Propovăduitorul înțelept va continua să propovăduiască, iar învățătorul înțelept va continua să învețe – mereu atenți la oportunități de a împărtăși Evanghelia. Scânteia Evangheliei se aprinde uneori și arde intens în oameni la care ne-am aștepta mai puțin. Cel mai înverșunat și înrăit vrăjmaș al bisericii poate fi la un pas de a deveni un credincios autentic.
• Dumnezeu este cel ce dă putere propovăduirii Evangheliei. Noi rostim cuvinte, dar Dumnezeu este acela care atinge pe cei ce au “urechi de auzit” și-i atrage la Sine. Să ne rugăm ca cei ce au “urechi de auzit” să audă mesajul Evangheliei.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să descriem pe scurt conversația lui Isus cu fariseii; să scoatem în evidență că logica fariseilor era greșită; să identificăm exemple de logică falsă folosită împotriva creștinilor în zilele noastre.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 12:22–32

VERSETUL DE AUR: Matei 12:28

“Dar, dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi.“ — Matei 12:28

CONTEXTUL LECȚIEI

Deși nu ni se spune în mod explicit cine este autorul Evangheliei după Matei, biserica primară i-a atribuit-o lui Matei, unul din cei 12 apostoli inițiali, aleși de către Isus. Părinții i-au pus numele de Levi (Marcu 2:14; Luca 5:27-29), după unul dintre cei 12 fii ai lui Iacov (vezi Geneza 29: 34; 35:23). Levi a fost patriarhul seminției preoțești (Deuteronomul 18:1). Numele Matei își are originea in Ebraică și înseamnă “dar de la Domnul.” Se crede că Matei era o poreclă pe care a primit-o Levi (compară Matei 16:18; Marcu 3:16-17). 

Cunoaștem foarte puține lucruri despre familia lui Matei. Într-o anumită ocazie i se spune “fiul lui Alfeu” (Matei 2:14), existând posibilitatea că a fost fratele lui “Iacov, fiul lui Alfeu,” un alt apostol. Meseria lui a fost aceea de vameș (colector de taxe). Aceasta însemnă că lucra pentru asupritorii străini, urâți de popor, romanii, care ocupaseră Palestina. Slujba lui era să stoarcă taxele de la conaționalii săi iudei spre folosul asupritorilor, având permisiunea de a băga parte din bani în buzunarul propriu (compară Luca 19:2, 8). Oamenii din această categorie erau considerați trădători. Chiar și în Evanghelii, ei sunt incluși în aceeași categorie cu “păcătoșii” și “prostituatele.” (Matei 9:9-10; 21:32). 

În contrast cu vameșii, fariseii din vremea lui Isus erau priviți cu multă admirație datorită zelului lor și a modului scrupulos de a ține legea evreilor (Faptele Ap. 16:5). Chiar și în Galileea, departe de Ierusalim, fariseii formau o frăție elitistă care pretindeau respectarea strictă a legii, după felul în care o înțelegeau ei. Fariseii erau identificați după felul în care se îmbrăcau (Matei 23:5). În ciuda influenței exercitate de farisei, aceștia nu au fost niciodată numeroși. Unii estimează că în vremea lui Isus au existat mai puțin de 10,000 de farisei. Aceștia apar adesea în Evanghelii ca critici și împotrivitori ai lui Isus, Cel care i-a mustrat adesea pentru ipocrizia (fățărnicia) lor, învățând poporul că aveau nevoie de o neprihănire care să o întreacă pe cea a fariseilor. (vezi 5:20; 23:13-32). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Împărăție și vindecare (Matei 12:22–24)

• Vindecarea unei boli întreite (v. 22)
• Două reacții diferite (v. 23-24)

2. Împărăție și unitate (Matei 12:25–30)

• Dezbinarea duce la eșec (v. 25)
• Împărăția lui Satan este unită (v. 26-27)
• Duhul lui Dumnezeu aduce unitate (v. 28-30)

3. Împărăție și Duhul Sfânt (Matei 12:31–32)

• Blasfemie (v. 31)
• Împotrivire (v. 32)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce însemnează “orbirea” spirituală cauzată de păcat? Care sunt dovezile că o persoană a primit “vedere” spirituală, ca urmare a lucrării lui Isus?
• Evangheliile folosesc diferite nume (titluri) pentru a descrie diferite aspecte ale persoanei și lucrării lui Isus. Ce vă evocă numele (titlul) de “Fiul lui David”? 
• Care sunt dovezile prezenței împărăției lui Dumnezeu în orașul nostru? Cum putem să ne păstrăm încrederea în victoria finală a lui Dumnezeu, în ciuda răului care pare să domine?
• Cum putem să ne asigurăm că nu trăim într-un fel contrar voii lui Dumnezeu? Care sunt armele (Efeseni 6:10-18) folosite în lupta cu influențele celui rău?

APLICAȚII PRACTICE

• Ce înseamnă a comite un păcat veșnic, un păcat care nu poate fi iertat niciodată? Suntem oare în fiecare zi în primejdia de a-l înfăptui, pășind pe această linie îngustă între mântuire și pierzare veșnică? E posibil ca dorită unei vorbe sau al unui gând necugetat să fim condamnați pe vecie? Trebuie să admitem că sunt credincioși care se tem de posibilitatea comiterii unui păcat de neiertat. Nu suntem însă în poziția de a evalua cu certitudine dacă un asemenea păcat a fost comis. Pavel ne vorbește de unii “însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor” (1 Timotei 4:2), cu referire la cei care nu voiesc și prin urmare nu pot să se pocăiască. Aceștia, de bună voie, au răsturnat scara de valori, devenind ca aceia pe care-i condamnă Isaia când zice “Vai de cei ce numesc răul bine, și binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceața în loc de amărăciune!” (Isaia 5:20). Răul și depravarea sunt celebrate mai mult decât binele. Noi însă nu trebuie să întoarcem spatele celor pierduți din jurul nostru, după cum nici Isus nu i-a abandonat pe farisei fără să ii avertizeze mai întâi. 
• In cele din urmă, este prerogativa lui Dumnezeu, nu a noastră, să judece dacă cineva a comis sau nu păcatul de neiertat. Regula de bază este că dacă ești preocupat să nu îl faci, încă nu l-ai făcut, pentru că încă mai ai conștiința care deosebește binele de rău. Dumnezeu și cuvântul său ne cheamă mereu la pocăință. Dacă încă mai simți răscolirea pe care o face acest îndemn în inima ta de a te îndrepta, fă-o negreșit, chiar dacă îndemnul nu mai este decât o șoaptă. 
• Cuvintele lui Isus sunt o lecție clară pentru biserica din zilele noastre. Dușmanii poporului lui Dumnezeu vor încerca mereu să îl discrediteze pe Isus si să-i dezbine pe urmașii lui. Odată confruntat cu mesajul Evanghelie, este imposibil să rămâi neutru. A-l respinge pe Isus însemnă a fi împotriva lui. Acest lucru însă se poate întâmpla într-un mod subtil. Dacă nu suntem atenți, ne putem trezi că luptăm împotriva lui divizând și împrăștiind turma, aducând dezbinare in trupul lui Cristos. 

SCOPUL LECȚIEI: Să descoperim împlinirea profeției lui Zaharia; să ne ilustreze importanța împlinirii aceste profeții; să ne ajute să înțelegem impactul personal al acestei împliniri.

TEXTUL LECȚIEI: Zaharia 9:9–13, 16–17 VERSETUL DE AUR: Zaharia 9:16

“Domnul Dumnezeul lor îi va scăpa în ziua aceea ca pe turma poporului Său; căci ei sunt pietrele cununii împărătești care vor străluci în țara Sa!” — Zaharia 9:16

CONTEXTUL LECȚIEI

Există aproximativ 30 de bărbați în Biblie cu numele de Zaharia; textul din Zaharia 1:1 îl identifică pe cel de care ne vom ocupa în această zi. Numele tatălui și bunicului său îl indică profetul a cărui lucrare s-a desfășurat pe o perioadă mai lungă, începând cu anul 520 îCr. Împreună cu contemporanul său, profetul Hagai, Zaharia a avut un rol determinant în rezidirea Templului după reîntoarcerea din exilul babilonian (Ezra 5:1; 6:14; Zaharia 1:7; 7:1). Zaharia i se alătură lui Hagai, cu câteva îndemnuri generale (1:1-6), urmate de o serie de 8 vedenii care au avut rolul să încurajeze poporul să zidească noul templu. Dumnezeu oferă încurajare ascultătorilor, declarând la sfârșitul celei dintâi vedenii: “Casa Mea va fi zidită iarăși” (1:16). Cei doi profeți, Zaharia și Hagai au trăit in timpul domniei lui Darius Persanul, 522-486 îCr.

Cartea profetului Zaharia se găsește în Biblie în secțiunea denumită Profeții Mici. Ea este cea mai lungă dintre cele 12 cărți din această secțiune. Cartea începe cu un paragraf introductiv (1:1-6); secțiunea care urmează poate fi împărțită în trei părți principale: Prima parte, Zaharia 1:7 – 6:15, conține 8 vedenii de noapte care descriu într-un limbaj intens apocaliptic evenimentele neobișnuite care urmau să se întâmple. Acest tip de literatură (vezi și cărțile Daniel și Ezechiel) își are originea în perioada exilului evreilor în Babilon. Capitolele 7 și 8 reprezintă a doua parte principală a cărții, și conțin descoperirile primite de profet la aproximativ 2 ani după vedeniile de noapte (compară 1:7 cu 7:1). Această porțiune conține răspunsul Domnului pentru delegația celor din Betel, cu privire la postul lor. Legea mozaică poruncea o singură zi de post pentru israeliți: Ziua Ispășirii. În acea zi poporul trebuia să-și smerească sufletele (să se înfrâneze) (Leveticul 23: 26-32; Numeri 29:7). Însă în perioada exilului babilonian, evreii au adăugat mai multe de zile de post la calendarul lor (Zaharia 7:3, 5; 8:19). A treia parte majoră a cărții este reprezentată de capitolele 9-14, și include două profeții. Cea dintâi, în capitolele 9-11, vorbește despre acțiunile iminente ale lui Dumnezeu, acțiuni care aveau să includă judecată și milă; lecția de azi este parte a acestei profeții. Cea de-a doua, în capitolele 12-14, vorbește despre Ziua Domnului care avea să vină.

Primele opt versete ale capitolului 9 se concentrează asupra evenimentelor din timpul domniei lui Alexandru cel mare (care a trăit între 356-323 îCr.). El a învins armata persană condusă de Darius III, în faimoasa bătălie de la Issos (333 îCr.); apoi Alexandru s-a deplasat înspre sud, iar versetele din Zaharia 9:1-8 descriu ruta acestuia. Versetul 8 se referă la faptul că armata macedoneană condusă de Alexandru nu a atacat Ierusalimul, ci și-a continuat marșul spre Egipt. De-a lungul istoriei, Dumnezeu a binecuvântat și totodată a condamnat imperii și regi. Fiecare și-a jucat rolul pregătit de Dumnezeu în planul Său de a-L aduce pe Mesia pe scena istoriei, la vremea potrivită (Galateni 4:4). Cuceririle lui Alexandru au fost importante datorită rolului lor în împlinirea planului lui Dumnezeu! Putem observa, bazați pe evenimentele descrise mai sus, că între evenimentele prezise în capitolul 8 și cele din capitolul 9 există o perioadă de peste 300 de ani; evenimentele din capitolul 9 sunt descrise în Matei 21:5 și Ioan 12:15. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Împăratul Domnului (Zaharia 9:9)

• Porunca de a ne bucura (v. 9a)
• Motivele bucuriei (v. 9b)

2. Împărăția Domnului (Zaharia 9:10–13)

• Pacea este asigurată (v. 10)
• Prizonierii sunt eliberați (v. 11)
• Promisiunea belșugului (v. 12)
• Promisiunea puterii (v. 13)

3. Grija Domnului (Zaharia 9:16–17)

• Domnul mântuiește (v. 16)
• Domnul poartă de grijă (v. 17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum se deosebește descrierea făcută lui Isus, de ceea ce vedem la liderii mondiali din zilele noastre? Cum poate studierea acestor deosebiri evidente să ne ferească de cinism și deznădejde?
• Care este rolul adunării noastre în promovarea păcii, ca o imagine a păcii eterne pe care o aduce Cristos? Cum putem face acest lucru în mod practic?
• Care aspecte ale vieților noastre pot fi descrise ca “o închisoare”? În așteptarea eliberării, cum am putea demonstra că suntem “prinși de război plini de nădejde” (Zaharia 9:12)?
• Cum pot zilele de sărbătoare să ne reamintească de bunătatea lui Dumnezeu? Este această reamintire limitată la perioadele de sărbători?

APLICAȚII PRACTICE

• Imaginați-vă un tată care se joacă cu fiul său. Jocul respectiv constă în cumpărarea și vânzarea unor obiecte folosind bani de joacă; copilul învață rapid valoarea banilor din mâna sa, și se bucură câștigul său. Tatăl îi promite că într-o bună zi îi va încredința o sumă mare de bani. Fiul se bucură de această promisiune, dar nu își dă seama că tatăl se referă la bani adevărați. Tatăl nu face pe moment o distincție clară, pentru că fiul nu este încă la o vârstă la care să poată înțelege diferența dintre bani de joacă și banii reali. La fel se întâmplă în textul de azi. Dumnezeu are în plan să dea viață veșnică (“bani adevărați”) celor creați după chipul Său. Însă celor din vechiul legământ, promisiunile le sunt făcute în termeni de eliberare fizică, pământească (“bani de joacă”), pentru că acesta era cadrul lor de referință. Chiar în perioada Noului Testament, credincioșilor le vine adesea greu să vadă binecuvântările spirituale ca pe ceva mai presus de binecuvântările pământești; să privească dincolo de temporar, înspre cele eterne (Matei 13:10-13; Faptele Ap. 1:6; etc.).
• Scopul nostru zilnic ar trebui să fie să ne reamintim că cetățenia noastră este în ceruri, iar rolul nostru este să fim cât mai buni cetățeni ai acestei Împărății.

SCOPUL LECȚIEI: Să ne gândim și să găsim motive de bucurie în Domnul. 

TEXTUL LECȚIEI: Țefania 3:14-20

VERSETUL DE AUR: Țefania 3:17a

„Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie ”  – Țefania 3:17a

CONTEXTUL LECȚIEI

Profetul Țefania este identificat în Țefania 1:1 după numele tatălui său. Acesta era un mod normal de a identifica o persoană. Dar următoarea desemnare face parte dintr-o listă care nu se găsește în scrierile niciunui alt profet: cele patru generații ale celor care au trăit înaintea lui Țefania. Al patrulea este Ezechia, același nume ca unul dintre regii „buni” ai lui Iuda (a domnit în jurul anilor 727–699 î.Cr.; 2 Împărați 18). Informațiile date de Țefania îi fac pe mulți să tragă concluzia că el se referă la acel rege. Aceasta este o presupunere, dar de obicei se înțelege că nu există niciun motiv pentru a enumera numele decât dacă se referă la acel rege, care a domnit cu aproximativ 100 de ani mai devreme. Prin urmare, Țefania a fost un stră-strănepot al lui Ezechia. Profetul i-a mustrat pe membrii familiei regale (Țefania 1:8 ) și s-a sugerat că fiind de sânge regal a avut mai mult posibilități să-și mustre verii. 

Țefania 1:1 conține, de asemenea, numele regelui „bun” Iosia, în timpul cărei domnii (din 640 până în 609 î.Cr.) a profețit Țefania. Nelegiuirea flagrantă care este condamnată în cea mai mare parte a cărții pare să indice că reformele lui Iosia nu avuseseră încă loc. Trezirea a început după ce Cartea Legii a fost găsită în anul 622 î.Cr. în timp ce se repara templul (2 Cronici 34:8–15). O posibilă localizare în timp pentru cartea lui Țefania este, așadar, la sfârșitul anilor 620 î.Cr. 

Judecata, pedeapsa și speranța sunt trei subiecte întâlnite frecvent în scrierile profeților. Toate cele trei subiecte sunt prezente în cartea lui Țefania. Profetul este preocupat în primul rând de răzvrătirea continuă a lui Iuda împotriva lui Dumnezeu (vezi 2 Împărați 22:1–23:28). Primele două capitole ale cărții Țefania descriu o viitoare Zi a Domnului, în care Iuda va fi judecat și pedepsit pentru idolatrie. Pedeapsa promisă urma să fie un instrument al lui Dumnezeu pentru purificarea poporului său. Profeția ne prezintă o schimbare bruscă a temei, începând cu Țefania 3:9, unde restaurarea unei rămășițe ocupă centrul atenției. Studiul de astăzi trece în revistă versetele finale ale lui Țefania, unde răsună o temă plină de speranță.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dumnezeu este lăudat (Țefania 3:14-17)
   • Chemare la cântare (v. 14)
   • Motive de bucurie (v. 15)
   • Exprimarea încrederii (v. 16-17)
2. Promisiunile Domnului (Țefania 3:18-20)

• Mângâiere pentru cei triști (v. 18)
• Condamnarea prigonitorilor (v. 19a)
• Confirmarea restaurării (v. 19b-20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• De ce nu cântăm de bucurie mai des? Ce alte versete din Biblie ne încurajează să-L lăudăm pe Domnul cu bucurie?
• Oare dacă acceptăm adevărul că Dumnezeu a luat judecata păcatului de deasupra noastră ne ajută să scăpăm de sentimentele de vinovăție? De ce, sau de ce nu?
• Care sunt disciplinele spirituale de care te folosești ca să învingi frica și anxietatea?
• Ce înseamnă că Dumnezeu de bucură de noi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Profeția împlinită este parțial menită să valideze un profet și mesajul său. În Biblie, totuși, destul de des beneficiarii inițiali ai unei profeții nu au trăit destul de mult pentru a vedea împlinirea ei. Aceasta este situația cu profețiile din lecția de astăzi. Destinatarii inițiali ai acestui mesaj au trăit pe vremea lui Iosia (Țefania 1:1). El a fost ucis în luptă în jurul anului 609 î.Cr. Distrugerea templului nu a avut loc până în anul 586 î.Cr. iar întoarcerea din exil nu a început până în 538 î.Cr. Deci oamenii care au auzit prima dată această profeție nu au înțeles semnificația a ceea ce era promis. Mai târziu, oamenii aflați în robie în Babilon au înțeles, iar ei sunt descriși ca plângând atunci când și-au adus aminte de Sion (Psalmul 137:1). 

Întoarcerea captivilor din Babilon a fost un eveniment rar în istorie. Ceea ce li s-a întâmplat a fost observat de alte națiuni: aproape 50.000 de oameni au fost atât de sinceri în credința lor, încât au făcut călătoria de patru luni înapoi în țara pe care Dumnezeu a promis-o strămoșilor lor. Oamenii care s-au întors nu au fost niciodată ispitiți serios de idolatrie. Captivitatea babiloniană nu a fost plăcută, dar a avut rezultate pozitive, de lungă durată. Oamenii au aflat în cele din urmă că Dumnezeu era foarte serios când a dat prima dintre cele zece porunci: „Să nu ai alți dumnezei înaintea Mea” (Exod 20:3). Studiul de astăzi este, așadar, o lecție despre speranță, iar această speranță este susținută de asigurările lui Dumnezeu însuși. 

Domnul Isus a promis că va veni din nou și a adăugat că momentul revenirii sale este necunoscut (Matei 24:36, 44). Au trecut aproape 2.000 de ani de când El a spus aceste lucruri și a adăugat apoi că important este să fim pregătiți. Dumnezeu se ține de cuvânt, așa că… fiți gata!

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre slujitorul lui Dumnezeu și despre viața nouă în Cristos. 

TEXTUL LECȚIEI: Ezechiel 37:21-28

VERSETUL DE AUR: Ezechiel 37:27

„Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu..” – Ezechiel 37:27

CONTEXTUL LECȚIEI

Ezechiel a trăit în perioada în care Ierusalimul a căzut în mâinile babilonienilor în 586 î.Cr. (Ezechiel 1:1–2; 33:21). Acea distrugere și exilul însoțitor au fost precedate de alte două deportări. Primul dintre aceștia a venit în 605 î.Hr., când Daniel și prietenii săi au fost duși captivi în Babilon (2 Regi 24:1–2; Daniel 1:1–6). Mutarea lui Ezechiel în Babilon a devenit parte a celei de-a doua deportări, deoarece el s-a trezit printre cei 10.000 de cetățeni de elită luați în 597 î.Cr. (2 Împărați 24:12–14). Daniel și alți evrei au fost duși să slujească „în palatul regelui” (Daniel 1:4), în timp ce Ezechiel s-a trezit „printre exilați de lângă râul Chebar”, unde „mâna Domnului era peste el” (Ezechiel 1:1, 3). 

Cartea lui Ezechiel prezintă multe imagini uimitoare în cuvinte. Una dintre cele mai faimoase este cea a văii oaselor uscate, în Ezechiel 37:1–14. Este urmată de ilustrația mult mai puțin faimoasă a celor două toiege din 37:15–28. Ambele metafore vorbesc despre restaurarea Israelului, subliniind în același timp diferite aspecte ale acelei reunificări. Lecția de astăzi explorează semnificația metaforei care implică cele două toiege. La începutul textului nostru, Ezechiel tocmai fusese îndrumat să arate poporului toiagul pe care scrisese „Pentru Iuda şi pentru copiii lui Israel, care sunt tovarășii lui” și un al doilea toiag pe care scrisese „Pentru Iosif, lemnul lui Efraim, şi pentru toată casa lui Israel, care este tovarăşa lui.” (37:16). Urmează explicația.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Întoarcerea acasă (Ezechiel 37:21-25)

• Adunarea (v. 21)
• Reunificarea (v. 22)
• Rededicarea (v.23)
• Domnia (v. 24)
• Rezidența (v. 25)

2. Legământul păcii (Ezechiel 37:26-28)

• Sanctuarul permanent (v. 26-27)
• Cunoașterea pe întreg pământul (v. 28)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt câteva lucruri din viața ta care îți atrag atenția de la Dumnezeu? Cum am putea identifica și elimina practicile potențial idolatre din viața noastră?
• În ce fel experimentezi astăzi păstorirea Domnului Isus în viața ta? Ai putea fi chiar mai atent la leadershipul Domnului Isus?
• Care sunt lucrurile pe care le pot vedea necredincioșii în viața ta și a bisericii tale care dovedesc că Dumnezeu este prezent? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Reconstruirea unei comunități după orice fel de dezastru este o muncă dificilă. Pentru a se face progrese, cei afectați trebuie să-și recunoască durerea, să găsească resurse pentru o speranță reînnoită și să ia măsuri practice pentru a-și construi o viață nouă. Profeții, preoții și alți conducători iudei ai secolului al VI-lea î.Cr. au făcut tocmai acești pași în timpul și după exilul babilonian. Dumnezeu s-a asigurat că au făcut-o! 

Conectarea pașilor practici cu valorile, angajamentele și visele unei congregații reprezintă o provocare continuă, așa cum știu toți liderii bisericii. Ajungem cu ușurință în a spune: „Trebuie să facem ceva; aici este ceva; prin urmare, trebuie să facem asta.” Gândirea clară despre motivul pentru care trebuie să acționăm într-un anumit mod se pierde ușor. Ezechiel s-a asigurat că poporul se gândește profund la ce să facă și de ce. El a susținut speranța nu doar de a recupera locurile și practicile pierdute, ci și de a reintra în sensul mai profund al acelor locuri și practici. 

Avem nevoie de o reînnoire constantă în acest sens. Înainte de a presupune că „Dumnezeu este de partea noastră”, ar trebui să ne întrebăm: „Suntem noi de partea lui?” Ultima întrebare va invita la un sezon de auto-reflecție și rugăciune. Aceasta, la rândul său, ne pune în situația de a fi „desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.” (Evrei 13:21)

SCOPUL LECȚIEI: Să ne bucurăm învățând despre promisiunile lui Dumnezeu pentru poporul său.

TEXTUL LECȚIEI: ISAIA 65:17-25

VERSETUL DE AUR: ISAIA 65:25

„Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt”, zice Domnul.” – Isaia 65:25

CONTEXTUL LECȚIEI

Isaia 63–66 este identificabil ca o singură unitate. Aceste capitole prezintă problema păcatului abordată în capitolele 56–59, dar nu se opresc aici. Ele adaugă elemente de speranță datorită puterii lui Dumnezeu. Procedând astfel, capitolele 63–66 contrastează incapacitatea umană de a trăi în neprihănire cu capacitatea divină a lui Dumnezeu de a produce neprihănire. 

Fundalul este din nou acela a ceea ce oamenii din captivitatea babiloniană – la câteva decenii în viitor de când a profețit Isaia – ar avea nevoie ca asigurări pline de speranță de zile mai bune (vezi lecția anterioară). Când vorbim despre acel exil, trebuie să-l distingem de exilul asirian al celor 10 triburi din nordul Israelului în 722 î.Cr. (2 Împărați 17:6). Cele două triburi din sudul Israelului, cunoscute în mod colectiv sub numele de Iuda, au ajuns sub dominația babiloniană în aproximativ 609 î.HC. (24:1–7). Babilonienii (cunoscuți și sub numele de caldeeni) au întețit persecuția în 597 î.Cr. când Ierusalimul s-a predat după un asediu și a suferit un exil parțial (24:8–20). Evenimentul care a umplut paharul a fost deportarea (exilul) în Babilon în 586 î.Cr. 

Impactul acelui exil poate fi văzut prin reunirea textelor, printre altele, din 2 Împărați 25; 2 Cronici 36:15–21; Neemia 1:1–3; Psalmul 137; Ieremia 52; Plângeri; Ezechiel 4:1–24:14; Daniel 1:1–2; și 9:1–19. În special, ultimul dintre aceste pasaje notează că (1) pustiirea Ierusalimului va dura 70 de ani, (2) oamenii lui Iuda și Ierusalim au adus distrugerea asupra lor, refuzând să asculte de Dumnezeu, (3) blestemele revărsate asupra Iudeii erau exact ceea ce fusese prezis în Legea lui Moise și (4) Dumnezeu și-a ținut promisiunea de a aplica o astfel de pedeapsă. Previziunile pedepsei prin exil se găsesc în Levitic 26:27–33; Deuteronom 4:25–28; și 28:64–68 (comparați cu Neemia 1:8; Ieremia 9:13–16; 15:1–2, 14; Ezechiel 12:15; 20:23–24; Zaharia 7:13–14).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Sărbătorirea noi realități (Isaia 65:17-19)

• Sursa bucuriei (v. 17)
• Chemarea la bucurie (v. 18)
• Promisiunea bucuriei (v. 19)

2. Noua realitate (Isaia 65:20-25)

• Viață lungă (v. 20)
• Cazare și masă (v. 21)
• Siguranță și securitate (v. 22-23)
• Dumnezeu răspunde la rugăciuni (v. 24)
• Finalul violenței (v. 25)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce exemple biblice puteți da cu privire la momente în care Dumnezeu s-a bucurat de poporul Său? 
• Gândindu-ne la întrebarea anterioară, am putea identifica astfel de exemple și în cazul bisericii din care faceți parte?
• Ați experimentat vreo dată situații în care Dumnezeu v-a anticipat îngrijorările sau problemele?
• Cum putem să ne concentrăm mai mult pe promisiunile lui Dumnezeu și mai puțin pe problemele vieții de zi cu zi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Isaia 65 este un text vizionar care ar trebui să-și inspire cititorii să vadă dincolo de eșecurile trecute și de ispitele aparent valabile ale prezentului. Textul ne invită să ne imaginăm o lume diferită de cea pe care am moștenit-o, o lume în care rănile vechi vor fi vindecate și talentele tuturor date de Dumnezeu vor fi folosite pentru a-i binecuvânta pe alții. Acest text oferă o viziune asupra unei lumi în care comunicarea dintre Dumnezeu și umanitate rămâne deschisă, liberă și dătătoare de viață. 

Lecturarea unui text vizionar înseamnă că trebuie să gândim creativ într-un mod biblic. Astfel de texte ne cheamă să ne folosim imaginația, astfel încât să putem începe să vedem ce ar putea crea Dumnezeu în viața noastră ca indivizi și biserici. Într-o astfel de viziune, Dumnezeu este cel care creează din nou. Limbajul creației nu se aplică doar la începutul timpului, ci la o nouă eră care poate apărea atunci când oamenii care au experimentat mila lui Dumnezeu îmbrățișează posibilitățile unor moduri noi și sfinte de viață. 

Textul lecției noastre avansează într-un mod dramatic. Nu îi înfățișează pe cetățenii Ierusalimului și ai lui Iuda ca fiind capabili, prin propria lor putere, să aducă lumea nouă pe care o dorește Dumnezeu. Uneori cad din nou în aceleași păcate care i-au determinat pe strămoșii lor să-și piardă patria. Așa că, dacă ar apărea o nouă situație, Dumnezeu trebuie să fie cel care o va produce. 

Această viziune a unei lumi alternative continuă să exercite o influență enormă asupra creștinilor de astăzi. Texte ca acesta ne amintesc că realitatea actuală nu este nici inevitabilă, nici expresia deplină a planurilor lui Dumnezeu pentru omenire. Avem nevoie de credință să vedem și să trăm în această realitate.