SCOPUL LECȚIEI: să trecem prin descrierea pe care o face Domnul nostru Isus Cristos despre Ioan Botezătorul, să explicăm de ce putem vedea la generația criticată de Isus asemenea lipsă de înțelepciune în cântărirea Domnului nostru Isus Cristos și a lui Ioan Botezătorul.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 11:7-15, 20-24

VERSETUL DE AUR: „Atunci, Isus a început să mustre cetățile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră.” Matei 11:20

CONTEXTUL LECȚIEI:

Importanța lui Ioan Botezătorul este sugerată de faptul că numele său este menționat de aproximativ 90 de ori în cele patru Evanghelii și în cartea Faptele Apostolilor. Este important să clarificăm că el nu este același cu Ioan Apostolul, care este menționat pe jumătate cât Ioan Botezătorul în Noul Testament. Noul Testament ne mai vorbește despre un alt bărbat pe nume Ioan (cunoscut și ca „Marcu”) în Faptele Apostolilor 12:12, 25; 13:5, 13; 15:37. „Ioan” era un nume popular!

Ioan Botezătorul s-a născut în Iudeea (Luca 1:65). Tatăl său, Zaharia, făcea parte dintr-o familie preoțească (deci din seminția lui Levi). Mama sa era Elisabeta, o rudă a Mariei (Luca 1:35-36), așa că Ioan și Isus erau înrudiți prin mamele lor. Ioan a petrecut mult timp în pustie când era tânăr (Luca 1:80).

Ioan a predicat pocăința, spunând: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape” (Matei 3:2). Botezul mulțimilor i-a dat titlul pe care îl cunoaștem și astăzi. În Evanghelii, el este numit „Ioan Botezătorul” atât de susținătorii săi, cât și de adversari (Matei 3:1; 14:2; etc.).

Ioan a contribuit la lucrarea lui Isus în trei moduri importante:

1. El a fost într-un sens „Ilie, care trebuia să vină” (Matei 11:14; vezi și Maleahi 4:5-6; Matei 17:10-13; compară cu Ioan 1:21). În acest context, Ioan a fost înțeles ca asumând rolul lui Ilie, fiind o voce profetică ce pregătea poporul pentru venirea lui Mesia (Luca 1:17; Ioan 1:23).
2. Botezul lui Isus în râul Iordan a fost „ca să împlinim tot ce trebuie împlinit” – a fost ceea ce trebuia făcut conform planului lui Dumnezeu, confirmat de „Duhul lui Dumnezeu” și de „un glas din cer” (Matei 3:13-17).
3. Momentul în care Ioan Îl identifică profetic pe Isus drept „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).

Lecția de astăzi studiază un moment de după încheierea slujirii lui Ioan ca predicator în pustie. Se implicase într-un conflict cu stăpânitorul local, Irod Antipa, ceea ce l-a trimis la închisoare. Această întorsătură a evenimentelor a dus la apariția unor îndoieli pentru Ioan, pe care a încercat să le rezolve trimițându-și doi dintre ucenici la Isus pentru a determina dacă El este Mesia (Matei 11:1-3). Isus a răspuns trimițându-i la dovezile minunilor (Matei 11:4-6). Textul lecției de astăzi continuă după răspunsul lui Isus pentru ucenicii lui Ioan (Luca 7:24-28 este o paralelă parțială).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Ioan – mesagerul (Matei 11:7-15)

• O celebritate neobișnuită (v. 7-10)
• Ultimul din neamul său (v. 11-15)

2. Isus, făcătorul de minuni (Matei 11:20-24)

• Lipsa pocăinței (v. 20-22)
• Judecata care va urma (v. 23-24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. În ce fel pregătesc credincioșii lumea pentru cea de-a doua venire a lui Cristos?
2. Cum te poți asigura că nu lași ca mândria și împietrirea inimii să prindă rădăcini în viața ta?
3. Care dintre noțiunile lecției de astăzi ți s-a părut cel mai greu de acceptat? De ce?

APLICAȚII PRACTICE:

Asemenea unui câine care, în ciuda dresajului cu lesa, o ia la goană în momentul în care este eliberat din strânsoare, omul are o fire similară. Și noi ne-am comportat de multe ori precum câinii greu de dresat, reîntorcându-ne la vechile noastre obiceiuri și neluând în seamă chemările Duhului Sfânt. Cu toate acestea, de fiecare dată când ne-am întors la Domnul cu o inimă pocăită, El era acolo, așteptându-ne cu brațele deschise.

Isus a mustrat cetățile încăpățânate care au refuzat să se pocăiască. Deși au văzut minunile cu ochii lor, ele au respins chemarea Lui. Lipsa lor de „urechi de auzit” și „ochi de văzut” este, de fapt, mai gravă decât atitudinea câinelui nostru, pentru că este auto-impusă (Matei 13:15-16; Marcu 8:18). Gândiți-vă la aceasta: cetatea Sodoma s-ar fi pocăit dacă ar fi fost martoră la aceleași fapte divine!

Există părți din viața ta în care persiști cu încăpățânare, refuzând să te predai lui Dumnezeu?

SCOPUL LECȚIEI: să enumerăm învățăturile principale pe care ni le oferă Domnul nostru Isus Cristos despre rugăciune în Matei 6:5-15, să explicăm scopul celor patru distihuri ale rugăciunii și să luăm hotărârea de a dedica mai multă vreme în rugăciune pentru un anumit aspect identificat în Matei 6:5-15, care poate lipsește momentan din rugăciunile noastre.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 6:5-15

VERSETUL DE AUR: „Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.” Matei 6:10

CONTEXTUL LECȚIEI:

Unul dintre lucrurile pe care le știm despre Domnul nostru Isus Cristos este că era un om al rugăciunii. Se trezea devreme dimineața pentru a petrece timp singur în rugăciune (exemplu: Marcu 1:35). Cel puțin cu o ocazie, El a petrecut toată noaptea în rugăciune (Luca 6:12). Când Domnul nostru Isus Cristos a știut că moartea Lui era aproape, a petrecut o bun[ parte a ultimei Sale seri rugându-se în Grădina Ghetsimani (Matei 26:36-43).

Ceea ce numim „Rugăciunea Domnească” se găsește în Matei 6:9-13, cu o versiune mai scurtă în Luca 11:2-4. Poate fi un lucru înșelător, deoarece nu există nicio înregistrare că Isus însuși a rostit această rugăciune. Sunt, mai degrabă îndrumări oferite de Isus altora despre cum ar trebui să se roage. 

Versiunea din Matei este consemnată ca parte a cunoscutei Predici de pe Munte (Matei 5:1–7:29). Versiunea din Luca apare în urma unei cereri din partea unuia dintre ucenici, în Luca 11:1. Putem presupune că ucenicii lui Isus erau deja oameni ai rugăciunii, dar că doreau să se roage mai eficient.

Interesul ucenicilor pentru rugăciune a fost stârnit de conștientizarea faptului că Ioan Botezătorul își învățase proprii săi ucenici cum să se roage în mod corect (Luca 11:1). Deși nu avem nicio rugăciune consemnată a lui Ioan Botezătorul, avem exemple de rugăciuni ale lui Isus (exemplu: Ioan 17:1-26, care constă într-o rugăciune lungă rostită de Isus în camera de sus în timpul Cinei celei de Taină).

Biserica folosește mai des Rugăciunea Domnească din Matei, deoarece aceasta este mai detaliată decât versiunea din Evanghelia după Luca. Aceasta a fost considerată de mult timp una dintre comorile bisericii, fiind, poate, cea mai faimoasă rugăciune din istorie. În unele tradiții, este numită „Tatăl Nostru,” reflectând fraza de deschidere. O versiune similară o numește Paternoster, termen latin care înseamnă „Tatăl Nostru.” Un manual vechi despre practici creștine, numit Didahia, include versiunea rugăciunii din Matei cu instrucțiunea ca aceasta să fie rostită de trei ori pe zi (Didahia 8).

Versiunea Rugăciunii Domnești din Matei are o adresare complexă față de Dumnezeu, mai multe cereri și o încheiere care recunoaște suveranitatea lui Dumnezeu. Valoarea rugăciunii este evidentă atunci când o contrastăm cu felurile în care nu ar trebui să ne rugăm. Aici începe studiul nostru de astăzi.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Îndrumări pentru rugăciune (Matei 6:5-8)

• Pentru a fi văzuți de oameni (v. 5 )
• În intimitate personală (v. 6)
• Fără bolboroseli (v. 7)
• Cu un scop (v. 8)

2. Prototipul rugăciunii (Matei 6:9-13)

• Adresarea corectă (v. 9)
• Centrarea corectă (v. 10)
• Cererea corectă (v. 11-13)

3. Adăugiri despre iertare (Matei 6:14-15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum își poate exersa credinciosul smerenia prin faptele sale spirituale, exprimându-și în același timp curajul de a fi martor pentru Isus atunci când se ivește ocazia?
2. Ce poate face adunarea frățească pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă mai bine noțiunea sfințeniei lui Dumnezeu?
3. Ce măsuri vei lua pentru a exersa recunoștința față de Dumnezeu pentru „pâinea cea de toate zilele” pe care ți-o pune El pe masă?
4. Cum se poate pregăti credinciosul pentru ispitele care vor veni cu siguranță?

APLICAȚII PRACTICE:

Un cuplu de tineri a început să se întâlnească. Cu timpul, au început să meargă, pe rând, la biserica celuilalt. Biserica ei rostea Rugăciunea Domnească în fiecare duminică, ca parte a slujbei de închinare, în vreme ce în biserica lui nu se întâmpla niciodată lucrul acesta. Când ea l-a întrebat de ce biserica lui nu rostește această rugăciune, el a răspuns că biserica sa nu dorește ca Rugăciunea Domnească să devină o incantație repetitivă. Avea un punct de vedere corect. Fără a ține cont de mesajul și provocarea ei, repetarea mecanică a Rugăciunii Domnești are o valoare negativă. Astfel de practici riscă să fie condamnate ca fiind ale celor care Îl onorează pe Dumnezeu doar cu buzele, dar a căror inimă este departe de El (Matei 15:8, citând Isaia 29:13).

Dar acest pericol este valabil pentru tot ceea ce facem în mod regulat atunci când ne adunăm în biserică. Unele biserici țin Cina Domnului doar o dată pe trimestru, deoarece, dacă acest obicei s-ar ține în fiecare lună, „ar deveni prea obișnuite.” (Puține biserici, însă, ar aplica același raționament la colectarea darului de bună voie!)

Poate că o soluție de mijloc ar fi rostirea unor rugăciuni diferite în fiecare duminică, care totuși să reflecte categoriile din Rugăciunea Domnească. Ar funcționa acest lucru în biserica ta? De ce sau de ce nu?

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm în Psalmul 145 modele de paralelism al poeziei ebraice, să explicăm semnificația acestor paralele și să formulăm o rugăciune care să imite paralelismul Psalmului 145 și să conțină temele acestuia.

TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 145:1, 10-21

VERSETUL DE AUR: „Împărăția Ta este o împărăție veșnică și stăpânirea Ta rămâne în picioare în toate veacurile.” Psalmul 145:13

CONTEXTUL LECȚIEI:

Psalmul 145, textul de astăzi, este un acrostih, ceea ce înseamnă că fiecare vers, linie sau secțiune începe cu un cuvânt care începe cu o literă succesivă a alfabetului ebraic, care are 22 de litere. Nouă psalmi sunt acrostihuri, celelalte opt fiind Psalmii 10, 25, 34, 37, 9–10, 111, 112 și 119. (Psalmii 9 și 10 sunt considerați unul singur deoarece acrostihul se întinde pe textul amândurora; vezi discuția din lecția precedentă.) Alte acrostihuri din Biblie sunt Proverbele 31:10-31 și întreaga carte Plângerile lui Ieremia. Referitor la aceasta din urmă, observăm că capitolele 1, 2, 4 și 5 au câte 22 de versete fiecare, iar capitolul 3 are 66 de versete, care este un multiplu de 22.

Cititorul atent va observa că Psalmul 145 are doar 21 de versete. De ce nu se potrivește cu alfabetul ebraic de 22 de litere? Totul are de-a face cu o incertitudine în manuscrisele antice. În majoritatea acelor manuscrise, din Psalmul 145:13 lipsește un rând care ar fi conținut litera ebraică absentă. Acest lucru a fost observat încă din vechime, iar traducerea greacă veche a Bibliei, cunoscută sub numele de Septuaginta (tradusă cu cel puțin 200 de ani î. Cr.), include un rând suplimentar între versetele 13 și 14; vezi mai multe detalii despre aceasta în comentariul de mai jos.

În lecția de săptămâna trecută remarcam că în mod tradițional, cele 150 de capitole ale Psalmilor sunt considerate o colecție de cinci volume. În cadrul acestor volume, Psalmul 145 reprezintă ultimul capitol înainte de începutul codei (pasajului de încheiere) din Psalmii 146–150.

STRUCTURA LECȚIEI:

• Dumnezeu vrednic de laudă, partea I (Psalmul 145:1, 10-13)
• Dumnezeu măreț (v. 1, 10-12)
• Dumnezeu veșnic (v. 13)
• Dumnezeu plin de îndurare (Psalmul 145:14-20)

• Întărește și se îngrijește (v. 14-16)
• Deschis și dornic (v. 17-20)
• Dumnezeu vrednic de laudă, partea a II-a (Psalmii 145:21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce fapte putem face pentru a scoate slava adusă lui Dumnezeu din rândurile așternute pe hârtie și pentru a o pune în practică?
2. În momentele dificile, ce anume îți oferă încrederea necesară pentru a aștepta cu răbdare momentul pe care Dumnezeu îl consideră oportun pentru a-ți răspunde?
3. Cum influențează circumstanțele vieții tale simțirea prezenței lui Dumnezeu?

APLICAȚII PRACTICE:

La o primă lectură, Psalmul 145 poate părea că îi lipsește intensitatea emoțională și grija față de luptele vieții care apar în mulți alți psalmi. Poate părea o colecție de adevăruri generale sau chiar platitudini despre viața de credință. Astfel de platitudini nu fac față atunci când vine vorba despre provocările vieții, iar psalmul poate părea mai puțin substanțial decât alții. 

Totuși, este mai bine să nu citim acest psalm de sine stătător, ci să ne amintim de funcția lui în cadrul întregii cărți. Cartea Psalmilor conține atât rugăciuni de ajutor, cât și rugăciuni de mulțumire. La începutul cărții predomină în mod covârșitor plângerile sau rugăciunile de ajutor, dar pe măsură ce cartea progresează, balanța se înclină în favoarea imnurilor de laudă. Ultimii cinci psalmi sunt cântece exuberante și zgomotoase care Îl laudă pe Dumnezeu. Psalmul 145 este strâns legat de aceștia. Cu alte cuvinte, dacă privim cartea în ansamblu, vedem cum trece de la vremuri de necaz, în care strigăm către Dumnezeu pentru ajutor, la vremuri de bucurie pentru lucrările mântuitoare ale lui Dumnezeu. Aceeași schimbare apare și în mulți psalmi individuali, care încep cu o plângere și se încheie cu o promisiune de laudă. Cu alte cuvinte, organizarea cărții încearcă să-i conducă pe cititori de-a lungul drumului spiritual spre o încredere mai mare în mila lui Dumnezeu. Psalmul 145 marchează concluzia acestei mișcări. Înțeles astfel, Psalmul 145 reprezintă mai mult decât un set de clișee.

B. Psalmul 145 în viață
Psalmul 145 sărbătorește natura permanentă a împărăției lui Dumnezeu și lucrarea Sa în viețile oamenilor. Le amintește tuturor celor care îl cântă că Dumnezeu urmărește cele mai înalte și mai bune scopuri posibile, inclusiv cele mai bune rezultate posibile pentru viața noastră. Dumnezeu dorește să fim mântuiți și salvați de toate manifestările păcatului și morții, atât în această lume, cât și în cea viitoare. Dumnezeu a comunicat această dorință prin profeți și apostoli, iar cel mai deplin prin viața și învățăturile Domnului nostru Isus Cristos. Conștientizarea acestei comunicări conduce la o viață plină de uimire și atenție față de creșterea spirituală și morală.

Nu este ușor să adoptăm un scop superior atunci când încercăm să trăim cea mai bună viață chiar acum. Scopul superior ne cheamă să ne reexaminăm pe noi înșine și să schimbăm anumite aspecte ale vieții noastre. Ne rafinăm valorile, ne redirecționăm preocupările și ne remodelăm comportamentele în direcția lui Dumnezeu. Până și limbajul nostru se va umple de har și de îndurare, așa cum este și cel al lui Dumnezeu. A renunța la posibilitatea creșterii înseamnă a ne pierde însăși speranța.

Minunea iubirii lui Dumnezeu pentru noi ne obligă să ne ridicăm deasupra pasiunilor momentului și să aspirăm către splendoarea care ne așteaptă în prezența lui Dumnezeu. Acest psalm ne îndreaptă către acea splendoare, celebrând compasiunea și frumusețea lui Dumnezeu și provocându-ne să urmărim cauze nobile, mai degrabă decât obiective pe termen scurt care ne-ar ajuta să obținem plăcerea sau puterea.

SCOPUL LECȚIEI: să găsim în textul pe care îl studiem astăzi motive pentru a-I aduce laudă lui Dumnezeu, să explicăm de ce este important să ținem seama de istoria lucrărilor lui Dumnezeu atunci când anticipăm lucrările Sale viitoare și să alcătuim o rugăciune care să slăvească caracterul lui Dumnezeu ca sursă a tuturor binecuvântărilor.

TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 103:1-14

VERSETUL DE AUR: „Domnul face dreptate și judecată tuturor celor asupriți.” Psalmul 103:6

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cartea Psalmilor este adesea descrisă ca fiind „cartea de imnuri a Israelului antic”. Asemenea cărților de imnuri din zilele noastre, cartea Psalmilor include contribuții ale unor autori diferiți și acoperă o perioadă extinsă de timp. Cel mai vechi psalm este atribuit lui Moise (Psalmul 90), iar cel puțin un psalm provine din contextul robiei poporului lui Dumnezeu în Babilon (Psalmul 137). Istoric vorbind, între cei doi psalmi s-au scurs aproximativ 900 de ani!

Aproximativ jumătate dintre psalmi îi sunt atribuiți regelui David, cunoscut drept „cântărețul plăcut al lui Israel” (2 Samuel 23:1). Textul de astăzi este unul dintre acești psalmi. În timp ce unii psalmi includ o notă introductivă care le oferă contextul (exemplu: Psalmul 51), pentru Psalmul 103 nu avem un astfel de cadru. Este notată doar asocierea cu David, care a domnit aproximativ între anii 1010–970 î.Hr.

În mod tradițional, se consideră că Cartea Psalmilor este împărțită în cinci subdiviziuni: Psalmii 1–41, 42–72, 73–89, 90–106 și 107–150. Psalmul 103 se află în cadrul celei de-a patra porțiuni. O privire de ansamblu asupra celor 17 capitole din această subdiviziune ne dezvăluie următoarele:

• Psalmii 90–100 ne vorbesc despre rolul lui Dumnezeu ca rege al universului și despre rolul Israelului antic de a proclama și sărbători domnia Sa (exemple: 93:1; 95:3; 96:6, 10; 97:1; 99:1).
• Psalmii 101–106 ne vorbesc despre responsabilitățile poporului în diferite moduri și prezintă istoria Israelului într-un mod care nu lasă loc de mândrie personală. Psalmii 103 (textul de astăzi) și 104 se încadrează în acest grup, încurajând cititorii să fie mai departe o comunitate de credincioși care-L laudă pe Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Chemare la închinare (Psalmul 103:1-5)

• Ce trebuie să facem (v. 1-2)
• De ce facem lucrul acesta (v. 3-5)

2. Recunoașterea harului divin (Psalmul 103:6-14)

• Argumente de luat în considerare (v. 6-10)
• Asemănări la care să cugetăm (v. 10-14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum ne ajută binecuvântarea lui Dumnezeu să nu pierdem din vedere ceea ce trebuie să ținem minte despre El? Ce obiceiuri zilnice te pot ajuta să-ți hrănești obișnuința de a-L binecuvânta pe Dumnezeu?
2. Care binecuvântare din Psalmul 103:3-5 iese cel mai mult în evidență în viața ta?
3. Ce păreri greșite ai întâlnit despre teama de Dumnezeu și ceea ce înseamnă ea? Ce înseamnă să te temi de Dumnezeu, dacă ești copilul Său?
4. În ce fel te încurajează să știi că Dumnezeu își amintește limitele noastre personale?

APLICAȚII PRACTICE:

În Psalmul 103 ni se spune că Dumnezeu ne cunoaște. Și pentru că ne cunoaște, Dumnezeu Își arată îndurarea față de noi. Este un lanț cauză-efect destul de surprinzător, pentru că de obicei, a afla detalii despre neajunsurile altui om duce la înstrăinare, la mânie, la dezamăgire sau chiar la ură. Aceste consecințe negative apar din pricina faptului că prea puțin căutăm să fim neprihăniți și datorită capacității noastre limitate de a da dovadă de dragoste. Nu putem găsi deosebire mai mare decât deosebirea între consecințele cunoștințelor noastre și consecințele faptului că Dumnezeu ne cunoaște.

Partea minunată este că îndurarea lui Dumnezeu creează un context în care ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne cunoaștem unii pe alții și chiar să-L cunoaștem pe Dumnezeu. În Psalmul 103,
angajamentul acesta față de o cunoaștere plină de compasiune reiese din referirea la episodul vițelului de aur din Exodul 32–34. În acel context, atât Dumnezeu cât și Moise știu că israeliții sunt un popor încăpățânat și păcătos. Totuși, această realitate ar trebui privită în contextul anilor de robie în Egipt, în vreme ce poporul încearcă să facă față libertății neașteptate pe care a câștigat-o.

Psalmul 103 și textele care stau la baza acestuia ne indică o abordare diferită a vieții de credință față de ceea ce auzim de obicei. Aceste texte prevăd faptul că vei vedea în viață o mulțime de semne ale milei lui Dumnezeu. Cum pot să vadă cei din jur astfel de semne în tine?

SCOPUL LECȚIEI: să aflăm peste ce este „mai puternic” Dumnezeu, să comparăm lucrările Sale în calitate de Creator cu cele făcute din poziția de Stăpânitor și să identificăm care dintre versetele Psalmului 93 ne vorbește cel mai mult la nivel personal în această perioadă și de ce.

TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 93

VERSETUL DE AUR: „Domnul împărățește îmbrăcat cu măreție; Domnul este îmbrăcat și încins cu putere, de aceea lumea este tare și nu se clatină.” Psalmul 93:1

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Cum să descriem lucruri pe care nu le-am experimentat niciodată? O modalitate ar fi să ne folosim imaginația pentru a compara ceea ce nu am experimentat cu experiențele noastre trăite. Căpătăm o înțelegere aproximativă a lucrurilor pe care nu le-am văzut asemănându-le cu lucruri pe care le-am văzut. Așa este și cu acest psalm. Nu am văzut direct gloria și puterea lui Dumnezeu, dar putem compara gloria și puterea lui Dumnezeu cu lucrurile glorioase și puternice pe care le-am experimentat, știind că El le depășește pe toate. Într-un sens, textul nostru este un exercițiu de imaginație ghidat de inspirația lui Dumnezeu.

Psalmul acesta folosește intens două artificii literare. Primul este personificarea. Această metodă folosește imagini și descrieri ale vieții umane pentru a-L descrie pe Dumnezeu. Este personificare nu pentru că Dumnezeu ar fi o putere impersonală, ci pentru că El nu este limitat de caracteristici umane, mai ales de cele fizice. Nu L-am văzut pe Dumnezeu și știm acest lucru. Dar Evanghelia lui Ioan ne amintește că Isus Hristos, Fiul divin și întrupat al lui Dumnezeu, ni L-a dezvăluit pe Dumnezeu prin prezența Sa reală și tangibilă în lume (Ioan 1:18). În Isus, Dumnezeul Creator nu doar că s-a apropiat de noi, ci a devenit unul dintre noi. În Isus, măreția și puterea lui Dumnezeu au devenit vizibile printre oameni reali, într-un timp și un loc real. Numai în întruparea lui Hristos am putea vorbi literalmente despre ceea ce poartă Dumnezeu, de pildă.

Celălalt artificiu folosit aici este paralelismul. Această tehnică construiește o imagine prin repetarea sau aproape repetarea unei fraze sau idei. Procedând astfel, întărește puterea descrierii (vezi Psalmul 93:3, mai jos). Înțelegerea acestor caracteristici ale Psalmului 93 (și altele) ne permite să ne alăturăm închinării și să apreciem frumusețea poeziei ebraice, care este atât de diferită de a noastră și totuși extrem de vie.

Mulți psalmi încep cu o notă care leagă poemul de un psalmist sau de o anumită ocazie (exemple: Psalmii 3, 50, 121). Aceste note oferă fiecărui psalm un context. Nu există riscul de a înțelege greșit din cauza unui context vag sau lipsă; am putea contrasta citirea unui psalm cu citirea unei epistole a lui Pavel. Psalmii au fost scriși din experiențe personale, fie de laudă, fie de plângere, fie cu alte ocazii, dar au fost folosiți ca un fel de imnuri ale Israelului antic. Am putea compara cu cântarea propriilor noastre imnuri; contextul versurilor poate fi puternic, dar experiențele pe care le aducem în cântare sunt cele care, în final, dau cântecului puterea reală de a ne vorbi în timp ce Îi cântăm Domnului.

Psalmul 93 nu are o notă introductivă, însă este plasat într-o colecție a psalmilor regali (Psalmii 93-99 sau 100, posibil cu excepția Psalmului 94; vezi Psalmul 93:2, mai jos). După cum ne sugerează și expresia, psalmii regali au menirea de a-l slăvi pe rege, chiar dacă uneori acesta va fi un rege davidic, iar alteori chiar Domnul. În unele cazuri, autorul psalmului este chiar unul dintre regi, ceea ce îi oferă un ar regesc. 

În cadrul cercetărilor biblice a existat o perioadă în care colecția aceasta a fost considerată parte a sărbătorii de înscăunare din Ierusalim. Cu toate acestea, există o sumă de argumente care par să infirme ideea. În primul rând, nu avem nicio atestare biblică a unei sărbători de acest fel. Ne-am aștepta să întâlnim o asemenea ocazie în Leviticul 23. În lipsa dovezilor, nu avem de ce să presupunem că s-ar fi ținut o asemenea sărbătoare. Apoi, festivalurile de așezare pe tron ținute în cadrul altor culturi antice ale Orientului Apropiat făceau referire la începutul sau la reînnoirea stăpânirii unei zeități (vezi Psalmul 93:2, mai jos). De pildă, zeitatea babiloniană Marduk era așezată pe tron în fiecare an. Dumnezeu, însă, nu avea nevoie de astfel de ceremonii care să-I reînnoiască stăpânirea. 

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Stăpânirea lui Dumnezeu (Psalmul 93:1-2)

• Puternic și statornic (v. 1)
• Fără început (v. 2)

2. Cuvintele lui Dumnezeu (Psalmul 93:3-5)

• Puternice (v. 3-4)
• Sfinte (v. 5)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. De ce este atât de important să ne amintim că deși Îl putem descrie pe Dumnezeu folosindu-ne de termeni omenești, El nu are natură umană?
2. Dacă ar fi să așezi Psalmul 93 în contextul în care trăiești chiar acum, care ar fi forțele naturale distructive din zona ta care îți vin în gând? Cum te ajută înțelegerea acestora în contextul tău personal să pătrunzi semnificația psalmului?
3. Ce te-a surprins cel mai mult în urma studierii Psalmului 93?

APLICAȚII PRACTICE:

Privind la Dumnezeu ca Rege, recunoaștem autoritatea Sa asupra tuturor lucrurilor pe care le-a creat. El este mai presus de orice lucru care ne-ar putea amenința. Dată fiind stăpânirea măreață și sfântă a Domnului, cum ne putem alătura și noi psalmistului în închinare? Și noi ne putem minuna în fața tuturor lucrărilor lui Dumnezeu, doar datorită identității Sale. Prin cântare și prin faptele noastre, Îl slăvim și Îl lăudăm pentru faptul că suntem și noi parte a Împărăției Sale. Ne exprimăm supunerea în fața stăpânirii Sale, urmând învățăturile și exemplul Său și trăindu-ne viața după dragostea Sa, așa cum ni s-a dezvăluit în Domnul nostru Isus Cristos. Preamărim puterea lui Dumnezeu, încredințați că prin puterea Sa, El se va îngriji de noi și ne va ocroti; încurajați de Duhul Său, îi slujim și noi pe alții, așa cum și El ne-a slujit pe noi. Prin acestea, Îl onorăm pe Regele nostru.

SCOPUL LECȚIEI: să descriem pe scurt încrederea psalmistului în Dumnezeu, să identificăm în textul psalmului unul sau mai multe forme de imprecație sau invocare a mâniei divine asupra altcuiva și să ne formulăm un plan prin care să identificăm în viața noastră un aspect pe care să îl corectăm printr-o credință tot mai mare în Dumnezeu și o renunțare tot mai mare la propriile noastre metode.

TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 10:12-18

VERSETUL DE AUR: „Tu auzi rugăciunile celor ce suferă, Doamne! Le întărești inima, Îți pleci urechea spre ei.” Psalmul 10:17

CONTEXTUL LECȚIEI: 

La început, Psalmii 9 și 10 au fost un singur poem, care a fost apoi despărțit în doi psalmi pentru că slujeau scopuri diferite. Manuscrisele evreiești din vechime le socotesc a fi doi psalmi distincți, în vreme ce Septuaginta, traducerea în limba greacă a Vechiului Testament, le consideră unul singur. 

Poemul conține patru pasaje de lungime asemănătoare: Psalmul 9:1-10; 9:11-20; 10:1-9 și 10:10-18. Fiecare pasaj aduce o contribuție la imaginea de ansamblu, versurile făcând tranziția spre chemarea ajutorului lui Dumnezeu într-o lume caracterizată de suferință și de chinuri.

Psalmii 9 și 10 alcătuiesc un acrostih parțial, căci folosesc în succesiune 17 din cele 22 de litere ale alfabetului ebraic (un exemplu complet, în care sunt folosite toate cele 22 de litere este Psalmul 37). Nu se știe dacă natura incompletă a acrostihului din Psalmii 9 și 10 a fost o mișcare deliberată.

Multe versiuni digitale ale Bibliei consideră titlurile sau notele Psalmilor drept „versetul zero.” Așadar, dacă folosiți o versiune digitală a Scripturii, titlurile vă pot oferi mai multe informații despre psalmul pe care urmează să-l citiți. Unii psalmi nu au note, iar Psalmul 10 se numără printre ele. Nota Psalmului 9, însă, se aplică și Psalmului 10, dată fiind natura unitară a celor doi. Ea spune astfel: „Către mai-marele cântăreților. Se cântă ca și „Mori pentru fiul”. Un psalm al lui David.” Recomandarea interpretării poate fi o referire la moarta cuiva – poate moartea lui Absalom, fiul lui David. „Cântărețul plăcut al lui Israel,” (2 Samuel 23:1) – David – este considerat a fi autorul a jumătate din cei 150 de psalmi.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Răutatea omenirii (Psalmul 10:12-13)

• Rezolvarea unei probleme (v. 12)
• Problema care necesită rezolvare (v. 13)

2. Dumnezeu atotcunoscător (Psalmul 10:14)

• Îi vede pe asupritori (v. 14a)
• Știe rezolvarea (v. 14b-c)

3. Intervenția lui Dumnezeu (Psalmul 10:15)

• Pedeapsa voită (v. 15a)
• Scopul dorit (v. 15b)

4. Caracterul lui Dumnezeu (Psalmul 10:16-18)

• Cel care domnește (v. 16)
• Cel care ascultă (v. 17)
• Cel care scapă (v. 18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ai o cerere specifică pe care o poți aduce în rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru cei care suferă în cartierul tău sau în orașul tău? În ce fel te poate folosi Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile tale?
2. Cum îți influențează comportamentul cunoașterea faptului că „Domnul este Împărat în veci de veci”? Cum îți crește această realitate speranța? Sunt motive pentru care adevărul acesta să fie dificil de acceptat?
3. Ce măsuri poți lua pentru a fi sigur că inima ta nu se va împietri și nu va face fărădelegi împotriva lui Dumnezeu?

APLICAȚII PRACTICE:

În vremurile de suferință, omul strigă spre Dumnezeu și așteaptă ca El să-l scape de probleme (Psalmul 30:10). S-ar putea să ne găsim și noi în situații în care nu primim niciun fel de ajutor de la cei din jur și în izolarea și frica ce ne cuprinde, strigăm la Dumnezeu. Cerem ajutor, chiar dacă știm că toate problemele izvorăsc din încăpățânarea noastră și din starea noastră de păcat. În astfel de cazuri, se întâmplă ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile noastre (Ieremia 7:16; 11:14; 14:11; Plângerile 3:8, 44). În asemenea momente, este nevoie să ne cercetăm pornirile inimii, iar Psalmul 10 ne ajută în acest sens. 

Psalmul 10 ne vorbește despre Dumnezeul care sare în ajutor. Această imagine a lui Dumnezeu apare frecvent în cartea Psalmilor și în alte părți ale Bibliei. Reprezintă un aspect fundamental atunci când vine vorba să-L înțelegem Dumnezeu așa cum L-a văzut Israelul antic. Dumnezeu nu este nici distant, nici nepăsător. Preocuparea Sa pentru umanitatea suferindă o depășește cu mult pe a noastră. Interesul Său față de noi nu oscilează precum în cazul zeităților păgâne fictive.

Uneori, s-ar putea să simțim că Dumnezeu nu ne este aproape, atunci când nu primim răspuns la rugăciunile noastre pe cât de repede ne-am dori. Așa s-a întâmplat cu profesor la un colegiu biblic care și-a dat seama că are nevoie de o schimbare în lucrarea sa de învățătură. O poziție didactică la un alt colegiu părea potrivită, dar în urma unui interviu, șansa lui a eșuat pentru că un membru al comisiei a votat împotriva candidatului. Cu toate acestea, în anul următor, profesorul a fost chemat să ocupe o altă poziție care i se potrivea de minune. Dumnezeu a acționat desăvârșit la timpul potrivit, dar era nevoie să poți privi în urmă pentru a vedea lucrul acesta. „Dumnezeu știe mai bine timpul potrivit” rămâne răspunsul la strigătul bisericii: „Doamne, până când?” (vezi Psalmii 6:3; 13:6; etc.).

Mărturisirea că Dumnezeu este ajutorul nostru reprezintă o recunoaștere care duce la umplerea inimii noastre cu o mare încredere. Ne mângâie în vremuri de teamă și ne pregătește să trăim o viață de sfințenie. Ca ajutor al nostru, Dumnezeu ne permite să ne amintim că niciun abuz omenesc nu ne poate distruge pe deplin și nici nu va diminua valoarea vieții noastre (Psalmul 118:6-7). 

O asemenea încredere nu vine dintr-un sentiment de mândrie sau dintr-o credință deșartă în superioritatea noastră. Vine, în schimb, din conștientizarea faptului că slujim unui Dumnezeu credincios, care vine în ajutorul celor care au nevoie, atât timp cât ne recunoaștem propriile noastre nevoi și nevoile altora. Nu putem pretinde har doar pentru noi înșine și să-l refuzăm altora. Ajutorul divin este gata să-i ajute pe cei care caută mila Sa cu o inimă curată. 

Strigăm nu doar pentru nevoile noastre, ci și în numele celor care sunt asupriți într-un fel sau altul. Totuși, ar trebui să anticipăm faptul că Dumnezeu Se poate aștepta ca ajutorul dat unui om anume să vină chiar prin mâinile tale!

SCOPUL LECȚIEI: să spunem în cel fel ilustrează insistența orbului afirmația Domnului lui Isus din Luca 18:1, să analizăm legătura pe care o face orbul între Isus și „Fiul lui David” și să formulăm o rugăciune prin care să cerem să devenim oameni perseverenți.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 18:35-43

VERSETUL DE AUR: Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă, dar el țipa și mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” (Luca 18:39)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Textul scriptural de astăzi ne duce în timpul ultimei călătorii a lui Isus spre Ierusalim, o călătorie care a început în Luca 9:51. În punctul în care ne aflăm în lecția de astăzi din Evanghelia lui Luca, ne apropiem de sfârșitul călătoriei. Luca 18:35–43, textul de astăzi, ne descrie a patra și ultima minune din ceea ce am putea numi „partea călătoriei din Luca” (compară cu celelalte trei în Luca 13:10–17; 14:1–6; 17:11–19). Chiar înainte de începerea textului de astăzi, Isus îi avertizase din nou pe ucenici că El, Fiul Omului, urma să moară și să învieze a treia zi (Luca 18:31–34; compară cu referințele directe și aluziile la moartea lui Isus în Luca 5:35; 9:22, 44–45; 12:49–50; 13:32–33; 17:25). Citind numeroasele evenimente și învățături din pasajul din Luca 9:51-18:35, ne putem face impresia că Isus nu se grăbea. 

Alții care nu se grăbeau – de data aceasta nu din alegere, ci din necesitate – erau cei care sufereau de infirmități fizice, în special cei orbi. Orbirea era o afecțiune des întâlnită în lumea antică, iar Biblia folosește de zeci de ori diferite forme ale cuvântului orb. Având la dispoziție cunoștințele științifice actuale, știm că în vremea lui Isus nu exista un leac sigur pentru orbire și nici o înțelegere clară a cauzelor acestei infirmități.

Mintea omului din antichitate, însă, nu ezita să creadă într-o anumită cauză a orbirii: mulți considerau că este un blestem de la Dumnezeu pentru un anumit tip de comportament păcătos. Se credea că păcatele părinților afectau copiii, făcându-i să se nască orbi (compară cu Ioan 9:1–2). Însă, indiferent care ar fi fost cauza, orbirea era o infirmitate care punea multe opreliști din punct de vedere economic și social. Bărbații orbi nu puteau sluji ca preoți (Levitic 21:16–18) și aveau puține oportunități de angajare. Erau nevoiți să recurgă la cerșit sau depindeau de sprijinul familiei pentru a supraviețui. 

Paralelele textului de astăzi din Luca 18:35–43 se regăsesc și în Matei 20:29–34 și Marcu 10:46–52. Un fapt interesant cu privire la aceste relatări paralele este că, deși Evanghelia lui Marcu este cea mai scurtă dintre cele trei, versiunea acestui eveniment în Marcu este cea mai lungă dintre toate!

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Conștientizare (Luca 18:35-38)

• Timpul și locul (v. 35)
• Oameni și norod (v. 36-38)

2. Reacții (Luca 18:39-41)

• Ceartă și insistență (v. 39)
• Apropiere și întrebări (v. 40-41)

3. Rezolvare (Luca 18:42-43)

• Rezultatul credinței (v. 42)
• Rezultatul minunii (v. 43)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Când ai strigat ultima dată în rugăciune către Domnul nostru Isus Cristos, cerându-I îndurare?
2. În ce fel de situații, găsești că îți vine greu să-I ceri ajutorul lui Dumnezeu?
3. Ce motive ai să-L lauzi astăzi pe Dumnezeu?

APLICAȚII PRACTICE

Textul lecției de astăzi ne ilustrează ceea ce spunea Domnul nostru Isus Cristos despre insistență la începutul capitolului 18 din Luca. Orbul știa că Isus este unica sa speranță de a fi vindecat. Nici nu auzea strigătele celor care-l certau, spunându-i să tacă – dimpotrivă! Nu a renunțat. Asemenea văduvei insistente din Luca 18:1-8, orbul a continuat să-I ceară ajutor Domnului. Formula „credință + perseverență” a fost și rămâne la fel de puternică și astăzi.

Încurajarea Domnului nostru Isus Cristos către perseverență rămâne neclintită, așa cum a fost în urmă cu peste 2,000 de ani. De-a lungul istoriei, sute și mii de tați și mame au perseverat și s-au rugat mai departe pentru copiii lor, chiar dacă nu se bucurau de susținerea celor din jur. Și-au pus credința într-un Dumnezeu plin de har și au crezut mai departe că El le va aduce înapoi copiii căzuți de pe cale. Dumnezeu le-a răspuns perseverenței, vindecând relații. Rugăciunea este, așadar, o modalitate prin care să ne demonstrăm perseverența neclintită. Cunoști și alte modalități?

SCOPUL LECȚIEI: să-i numim pe toți cei care au venit să-L vadă pe pruncul Isus, să trasăm pe o hartă drumul și distanța parcurse de la Nazaret la Betleem și să ne formulăm o modalitate prin care fiecare „vom merge la Betleem” (din punct de vedere spiritual) în această sărbătoare a Crăciunului. 

TEXTUL LECȚIEI: Luca 2:1-16

VERSETUL DE AUR: „După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alții: „Haidem să mergem până la Betleem și să vedem ce ni s-a spus și ce ne-a făcut cunoscut Domnul.” (Luca 2:15)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Textul lecției de astăzi face parte dintr-o poveste mult mai amplă din Luca 1–2, care ne oferă detalii despre concepția și nașterea Domnului nostru Isus Cristos. Luca împletește această poveste cu relatarea sa despre concepția și nașterea lui Ioan Botezătorul. Ambele nașteri au fost anunțate de un înger, s-au înfăptuit prin puterea miraculoasă a lui Dumnezeu și au fost însoțite de minuni pe care le-a făcut Dumnezeu. 

Luca a juxtapus relatările despre cele două nașteri din două motive. În primul rând, Ioan Botezătorul a fost o figură importantă în Iudeea secolului întâi. Ucenicii săi au călătorit chiar până la Efes, în Asia Mică (Faptele Apostolilor 19:1–3). În al doilea rând, Evanghelia lui Luca demonstrează legătura dintre lucrările lui Ioan și Isus. Ioan a fost un mesager care pregătea oamenii pentru venirea lui Mesia (vezi Isaia 40:3–5, citat în Luca 3:4–6). Domnul nostru Isus Cristos a fost acest Mesia promis, lucru confirmat de Simeon (Luca 2:25–32). Prin povestirea nașterilor lui Ioan și Isus, Luca subliniază felul în care aceste evenimente au făcut parte din același plan glorios al lui Dumnezeu.

În secolele dinaintea nașterii lui Isus, Imperiul Roman a cucerit teritorii din jurul Mării Mediterane. Până în anul 63 î.Cr., Roma a cucerit orașul Ierusalim și teritoriul înconjurător, deși romanilor le-a luat câțiva ani să-și consolideze controlul. Cezar Augustus a devenit împărat în anul 27 î.Cr. Din cauza numeroaselor sale proiecte de construcții, a fost nevoit să-și taxeze poporul din greu. Cei care nu se supuneau autorității romane puteau fi amendați, biciuiți, exilați sau executați. 

Dominația romană reprezenta mai mult decât o povară politică și economică pentru poporul evreu. Era, de asemenea, o problemă religioasă: atâta timp cât stăpânea Roma, Dumnezeu nu era la putere(sau, cel puțin, așa părea). Realitatea ocupației romane era o reamintire constantă a faptului că, vreme de generații, Dumnezeu îi lăsase pe israeliți în statutul de exil – fie el și un „exil” în limitele propriilor granițe. Credincioșii se uitau la promisiunile Scripturii în căutarea speranței. Dumnezeu promisese un mare Fiu al lui David care să domnească peste poporul Său (2 Samuel 7:12–16) și refacere dincolo de exil (Isaia 51:11). Într-o zi, puterile păgâne urmau să fie distruse, iar Dumnezeu urma să domnească ca suveran peste toate națiunile (Daniel 7:1–14). În secolul întâi d.Cr., trecuseră sute de ani de când Dumnezeu făcuse aceste promisiuni. Dar credincioșii priveau dincolo de greșelile strămoșilor lor și își păstrau încrederea în promisiunea lui Dumnezeu că Își va recupera lumea. 

Ideile acestea se intersectează cu povestea lui Luca despre nașterea lui Isus. Puterea Romei este portretizată prin capacitatea sa de a impozita. În descrierea sărăciei familiei lui Isus, prindem o frântură din oprimarea exercitată de Roma asupra Israelului. Promisiunea lui Dumnezeu iese în evidență atunci când auzim din nou despre David, al cărui Fiu promis va domni peste toate.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. În vremea aceea (Luca 2:1-7)

• Porunca de la Roma (v. 1-3)
• Călătoria unei familii (v. 4-5)
• Nașterea unui copil (v. 6-7)

2. În câmp (Luca 2:8-16)

• Vești îngerești (v. 8-12)
• Oastea cerească (v. 13-14)
• Reacția păstorilor (v. 15-16)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum ar trebui să discearnă creștinul dacă să coopereze sau nu cu dispozițiile venite din partea guvernului? Cunoști versete care să ne călăuzească în acest sens?
2. L-ai văzut pe Dumnezeu lucrând în circumstanțe surprinzătoare? Povestește-ne.
3. Ce pași putem face pentru a deveni vestitori ai păcii lui Dumnezeu în lume?
4. Cum te-a ajutat lecția de astăzi să vezi povestea Crăciunului dintr-o perspectivă diferită?

APLICAȚII PRACTICE:

Circumstanțele din jurul nașterii Domnului nostru Isus Cristos răstoarnă orice așteptare lumească cu privire la valori și la importanță. Printre primii oameni care au primit vestea nașterii Sale nu s-au aflat nici elitele și nici cei puternici, chiar dacă și ei au primit vestea (vezi Matei 2:1-12).

Vestea cea bună au primit-o mai întâi niște păstori de rând. Viața lor s-a schimbat pentru totdeauna în acel moment. Călătoria lor spre Betleem a dus la răspândirea mesajului Evangheliei. În seara aceea, au plecat de la Maria, Iosif și pruncul Isus și s-au dus mai departe, pregătiți să spună tuturor vestea cea bună pe care o primiseră (Luca 2:17-18). Cum va fi propria ta „călătorie la Betleem?” Cum vei primi și cum vei proclama vestea cea bună a Domnului nostru Isus Cristos?

SCOPUL LECȚIEI: să relatăm pe scurt prorocia lui Zaharia, să explicăm în ce fel ar fi putut fi înțeleasă greșit această prorocie în secolul întâi și să identificăm în cel fel de „pustie” a pregătirii ne aflăm și ocazii care ni se deschid pentru a crește spiritual.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 1: 67-80

VERSETUL DE AUR: „Și tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui și să dai poporului Său cunoștința mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui.” (Luca 1:76-77)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Evanghelia după Luca a fost scrisă în jurul anului 60 d.Cr. de Luca, medicul și tovarășul de călătorie al apostolului Pavel (Coloseni 4:14). Probabil a fost scrisă în perioada când Pavel a fost întemnițat la Cezareea (Faptele Apostolilor 23–24). Luca nu a fost martor ocular la evenimentele din viața Domnului nostru Isus Cristos. Cu toate acestea, Luca a fost meticulos în cercetările sale (Luca 1:1–3). Rezultatul este o minunată a treia Evanghelie a Noului Testament, scrisă astfel încât cititorul să fie convins de certitudinea conținutului cărții. Una dintre persoanele pe care Luca ar fi putut să le intervieveze era Maria, mama lui Isus, care ar fi avut cunoștințe personale despre multe dintre evenimentele nașterii lui Ioan și, bineînțeles, ale lui Isus. 

Evanghelia lui Luca începe făcându-ne cunoștință cu un preot pe nume Zaharia și cu soția sa, Elisabeta. Cuplul era considerat „drept înaintea lui Dumnezeu” și „fără vină” în ceea ce privește ascultarea de poruncile lui Dumnezeu (Luca 1:6). La momentul introducerii acestui cuplu în Evanghelie, ei nu aveau copii din pricina vârstei și a faptului că Elisabeta era stearpă (1:7). 

Faptul că Zaharia slujea ca preot în ceata lui Abia (Luca 1:5) este mai semnificativ decât ar părea la prima vedere. Conform istoricului evreu din secolul I, Flavius Iosefus, preoția acelui timp era organizată în 24 de cete. Aceasta corespunde organizării menționate în 1 Cronici 24:1–19. Fiecare ceată slujea în templu pentru aproximativ două săptămâni neconsecutive în fiecare an. Preoții desemnați îndeplineau sarcinile necesare pentru templu, printre care se numărau acceptarea și oferirea sacrificiilor, arderea tămâii și conducerea rugăciunilor (1 Cronici 6:48–49; compară cu 23:28–32). 

În timpul slujirii lui Zaharia, un înger al Domnului pe nume Gabriel a venit la el și i-a spus că va avea un fiu (Luca 1:8–19). Reacția lui Zaharia a fost să se îndoiască de cele auzite, punându-și întrebări despre validitatea profeției îngerului (1:18). Îngerul a proclamat că din cauza îndoielilor lui Zaharia, acesta nu va putea vorbi până când se vor împlini profețiile privind nașterea fiului(1:19–20). 

Textul scriptural din lecția de astăzi include un cânt de laudă cunoscut sub numele de Benedictus. Sursa acestui titlu este primul cuvânt din Luca 1:68 în traducerea latină a Bibliei cunoscută sub numele de Vulgata, care datează din secolul al IV-lea d.Cr. Poate că îl cunoașteți mai bine sub numele de Cântecul lui Zaharia.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Prolog (Luca 1:67)
2. Sărbătorirea lui Dumnezeu (Luca 1:68-75)

• Pentru promisiunile ținute (v. 68-70)
• Pentru efectele clare (v. .71-75)

3. Numirea lui Ioan (Luca 1:76-78a)

• Chemarea lui (v. 76)
• Sarcina lui (v. 77-78a)

4. Prezicerea rezultatelor (Luca 1:78b-79)
5. Epilog (Luca 1:80)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce anume separă învățăturile biblice despre dușmani de orice altă scriere din lume despre acest subiect?
2. Poți spune că Îi slujești lui Dumnezeu fără frică, în sfințenie și neprihănire? Dacă nu ți se aplică în totalitate această descriere, ce pași poți face chiar în această săptămână pentru a rectifica situația?
3. În ce fel se aseamănă chemarea noastră cu chemarea lui Ioan (exemplu: Matei 28:16-20)?
4. În ce fel poate reprezenta „pustiul” pentru noi un context al pregătirii?

APLICAȚII PRACTICE:

Rămas fără grai vreme de nouă luni de zile, Zaharia a sărbătorit nașterea lui Ioan printr-o cântare impresionantă și memorabilă. Folosind rând după rând din prorocii din vechime, Zaharia le-a comunicat clar tuturor celor care ascultau cântarea că venise vremea împlinirii.

Noi suntem beneficiarii acelor promisiuni și a împlinirii lor. Avem la dispoziție Sfintele Scripturi, astfel că putem ști cu certitudine adevărul tuturor învățăturilor primite (Luca 1:4). Știind aceste lucruri, ne bucurăm de binecuvântarea de a experimenta mântuirea, îndurarea, cunoașterea și lumina pe care ne-o aduce Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos. Ca urmare a acestui fapt, se cade să ne exprimăm bucuria și recunoștința cu cel puțin aceeași pasiune ca Zaharia. 

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă intenția lui David și reacția lui Dumnezeu, să explicăm deosebirile de semnificație ale cuvântului casă din acest pasaj și că scriem o rugăciune prin care ne exprimăm supunerea față de Dumnezeu, chiar și atunci când planurile Sale nu se aseamănă cu cele omenești.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Samuel 7:4-17

VERSETUL DE AUR: „Ci casa ta și împărăția ta vor dăinui veșnic înaintea Mea și scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.” (2 Samuel 7:16)

CONTEXTUL LECȚIEI:

David a ajuns să fie rege peste un Israel unit. Acest lucru s-a întâmplat aproximativ în anul 1000 î.Cr. (2 Samuel 5–6). După un război civil îndelungat (3:1–2) și după cucerirea iebusiților și a orașului lor Ierusalim (5:6–7), el a făcut din acest oraș capitala regatului reunificat al Israelului (5:8–12). A urmat victoria împotriva filistenilor (5:17–25). După aceea, David a adus chivotul legământului în Ierusalim (cunoscut și ca „orașul lui David” [6:16]) și l-a așezat într-un cort (6:17). Această mișcare a consolidat Ierusalimul ca capitală politică și religioasă a regatului. 

După sosirea chivotului la Ierusalim, David s-a confruntat cu ceea ce el considera a fi o mare discrepanță. Deși el locuia într-un palat grandios (2 Samuel 5:11; 7:2), chivotul legământului nu se bucura de o locuință permanentă (7:6–7). Tulburat de această stare de lucruri, David a decis să construiască o casă pentru Dumnezeu. David i-a comunicat planul său profetului Natan, care inițial l-a încurajat și a încuviințat ca regele să continue (7:1–3). Se pare că nici unul, nici altul nu a cerut aprobarea lui Dumnezeu, iar ceea ce urmează în capitolul 7 a fost reacția lui Dumnezeu la plan (1 Cronici 17:3–15 reprezintă o relatare paralelă a evenimentelor).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Lecții de istorie (2 Samuel 7:4-9a)

• Trecutul Israelului (v. 4-7)
• Trecutul lui David (v. 8-9a)

2. Planuri de viitor (2 Samuel 7:9b-17)

• David și Israel (v. 9b-11a)
• Solomon și Cristos (v. 11b-17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Care sunt întrebările la care trebuie să găsească răspuns o adunare, atunci când caută discernământ în administrarea potrivită a casei de închinare?
2. Ce speranțe ai pentru propria ta familie, atunci când zilele tale se vor împlini?
3. Imaginează-ți că ești David și că ai posibilitate să afli cum își va împlini Dumnezeu promisiunea în viitor. Ce fel de gânduri și emoții te încearcă?

APLICAȚII PRACTICE:

Atunci când a decis să-I clădească o casă (un templu) lui Dumnezeu, David a avut intenții bune. Însă proiectul său avea să rămână în seama fiului său, Solomon. Dacă putem vorbi aici despre o greșeală a lui David, aceea a fost că nu s-a consultat cu Domnul înainte să ia o hotărâre. S-ar putea ca și noi să avem idei bune, dar Dumnezeu să considere că nu este timpul potrivit sau că nu avem oamenii potriviți în jurul nostru. Cât de des ți se întâmplă să nu te sfătuiești cu Dumnezeu înainte de a-ți lansa proiectele?

Regele David s-a văzut nevoit să lase în cârca lui Solomon clădirea casei lui Dumnezeu. Dar planurile lui Dumnezeu erau mult mai mărețe și depășeau mult ideea construirii și a întreținerii unui templu neînsuflețit. În Domnul nostru Isus Cristos, însă, toți facem parte din templul sfânt și veșnic al lui Dumnezeu. Iar într-o bună zi, vom ajunge acasă la Domnul, unde ne vom bucura de Împărăția veșnică într-un fel la care David nici nu putea visa în vremea sa. În această clădire eternă, făurită de mâinile lui Dumnezeu, stăpânește pe veșnicie Cristos, urmașul lui David.