SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm pasajele din Vechiul Testament citate de Pavel pentru a susține argumentul textului; să explicăm pericolul scoaterii versetului de aur din context; să dezvoltăm sau să îmbunătățim un plan personal pentru susținerea răspândirii Evangheliei (alocarea de timp, talent și/sau resurse). 

TEXTUL LECȚIEI: Romani 10:5-17

VERSETUL DE AUR: Romani 10:13

„Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” – Romani 10:13

CONTEXTUL LECȚIEI

În Romani 9, apostolul Pavel introduce un nou subiect în epistola lui către Romani: rolul evreilor în planul de răscumpărare al lui Dumnezeu. Face acest lucru dintr-o pasiunea aprinsă pe care o avea pentru poporul său (îi numește „frații mei” în Rom. 9:3) și din dorința ca aceștia să Îl cunoască pe Domnul Isus care i-a schimbat radical viața(Rom. 9:1-5). 

Această preocupare continuă în Romani 10, care începe cu următoarele cuvinte ale lui Pavel: „Fraților, dorința inimii mele, și rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru israeliți este să fie mântuiți.” Apostolul îi descrie pe frații lui evrei ca având râvnă, dar fiind lipsiți de pricepere. Dorința lor de a respecta Legea lui Moise, și prin urmare, de a-și urmări neprihănirea lor proprie (10:3) nu mai era întemeiată, din moment ce „Hristos este sfârșitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea” (10:4). Noua cale pentru mântuire – prin har și credință – este pentru toată lumea. Dar, din păcate, mulți dintre „frații” lui Pavel au respins această cale. 

Pavel prezintă contrastul dintre neprihănirea obținută prin respectarea legii și neprihănirea care vine prin credință. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Predicarea Cuvântului (Romani 10:5-13)

• Urcarea și coborârea (v. 5-7)
• Mărturisirea și credința (v. 8-10)
• Chemarea și mântuirea (v. 11-13)

2. Vestirea Evangheliei (Romani 10:14-17)

• Trimiterea și propovăduirea (v. 14-15)
• Auzirea și ascultarea (v. 16-17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Pavel folosește multe citate din Vechiul Testament în această lecție. De ce este important să înțelegem învățăturile Noului Testament în contextul mai larg al Vechiului Testament?
• Există situații când cuvântul pe care îl rostim cu gura este diferit de cuvântul pe care îl avem în inimă? Cum putem să ne dăm seama de aceste discrepanțe și să le adresăm, în contextul relațiilor cu frații și surorile noastre?
• Ce putem face ca biserică locală pentru a contribui la eforturile de evanghelizare – locale, naționale și internaționale? Dar la nivel personal?
• Ce ați răspunde cuiva care îl citează pe Edgar Guest: „Prefer să văd o predică, decât să aud una”?
• Cum se aplică 1 Timotei 4:15 și 1 Petru 2:12 în contextul discuției textului din Romani 10:17?

APLICAȚII PRACTICE

Credința vine în urma auzirii mesajului Evangheliei. Acest mesaj este de cele mai multe ori răspândit prin predicare. În același timp, este făcut de cunoscut prin ceea ce numim evanghelizare personală. Fiecare credincios este chemat să fie pregătit să împărtășească vestea bună, sub călăuzirea și în puterea Duhului Sfânt. Evanghelizarea este o misiune individuală, nu este responsabilitatea exclusivă a predicatorilor.

Doar pentru că acest pasaj nu spune nimic despre botez sau despre pocăință, nu înseamnă că Pavel nu le consideră importante (Romani 2:4; 6:3-4). În contextul capitolului 10 din Romani, Pavel se concentrează în special pe inimă și pe rostirea cu gura pentru a scoate în evidență faptul că pentru a avea neprihănire în fața lui Dumnezeu nu este nevoie de eforturile descrise în 10:6-7. 

SCOPUL LECȚIEI:

Să învățăm și să putem explica ce înseamnă să fii justificat (considerat neprihănit) doar prin credință. Mai mult, să explicăm înțelesul și semnificația argumentului apostolului Pavel „mult mai mult”. În final, să medităm asupra etapelor de creștere prezentate în Romani 5:3-4.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 5:1-11

Verset cheie: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos”. Romani 5:1

CONTEXTUL LECȚIEI:

Epistola către Romani este deopotrivă cea mai grea dintre scrisorile apostolului Pavel cât și cea mai bogată în ceea ce apostolul numește „evanghelia mea” (Romani 2:16, 16:25). Fundamentul și realitatea faptului de a fi justificat prin credință este subiectul primelor patru capitole din Romani, în speță 3:24, 28.

Pavel citează Habacuc 2:4 în Romani 1:17 pentru a da tonul întregii cărți: „cel neprihănit va trăi prin credință”. În Romani avem parte de înțelegerea paulină a Vechiului Testament ca fiind contextul interpretativ al mesajului Noului Testament, a naturii mântuirii bazate pe jertfa de ispășire a lui Cristos, a centralității credinței ca fiind singura cale întru mântuire și a relaționării dintre Evrei și creștini în planul de mântuire a lui Dumnezeu.

Viața veșnică poate fi găsită doar prin credința în Domnul Isus Cristos. Viața veșnică nu poate fi câștigată prin fapte, deși faptele bune sunt importante. Viața veșnică nu este moștenită din strămoși, deși o asemenea descendență strămoșească nu este lipsită de importanță (Romani 3:1-2, 9:4-5). Viața veșnică, viața mântuirii, este găsită doar prin credința că Dumnezeu ne poate mântui.

Avraam, marele patriarh al evreilor, a fost justificat prin credință (Romani 4:3 citat din Geneza 15:6). De aceea ideea conform căreia credința este elementul de bază al vieții nu este o inovație creștină. Credința este fundamentul relației noastre cu Dumnezeu. Acest adevăr nu e nou: credința a fost centrală perioadei de dinaintea înființării națiunii Israel, în timpului existenței poporului Israel descrisă în Vechiul Testament, și în biserică.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Întemeiat în credință (Romani 5:1-5)
   1. Pace cu Dumnezeu (v. 1-2)
   2. Dragoste turnată în inimi (v. 3-5)
2. A murit pentru nelegiuiți (Romani 5:6-8)
   1. Vremea cuvenită (v. 6-7)
   2. Jertfa cuvenită (v. 8)
3. Împăcați în bucurie (Romani 5:9-11)
   1. Mânie evitată (v.9)
   2. Mântuire în așteptare (v.10)
   3. Ispășire acceptată (v.11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Luând în considerare Romani 5:3 împreună cu Iacov 1:2-4 și 1 Petru 1:5-7, ce schimbări am putea face pentru a ține piept provocărilor împotriva credinței?
• Care este cea mai importantă schimbare pe care o putem face fie în dreptul stilului de viață sau în felul în care ne petrecem timpul în rugăciune pentru a trăi cu convingerea că timpul de lucru a lui Dumnezeu este întotdeauna perfect?
• Cum putem explica unui necredincios că pacea cu Dumnezeu e posibilă doar prin Cristos? 

APLICAȚII PRACTICE:

La nivel general, înțelegem adevărul învățăturii Domnului Isus conform căruia Dumnezeu a toate Creator alege să iubească și să mântuiască pe vrăjmașii Săi cel puțin pentru o vreme (Romani 2:5-9), în loc să-i urască și să-i nimicească (Ioan 3:16-17). Deși trăim în vremuri tulburi, nu trebuie să ne fie frică de viitor. Multora din jurul nostru le este frică de a nu pierde pe cineva drag sau de a nu pierde locurile de muncă, însă nouă nu trebuie să ne fie teamă și să lăsăm ca frica să domnească în viețile noastre. Cheia împotriva fricii constă în a ne concentra pe viitorul pe care Cristos l-a pregătit pentru noi (Ioan 14:2) și a fost făcut posibil prin prețul plătit de Domnul pe cruce pentru pacea noastră.

SCOPUL LECȚIEI:

Să ne amintim despre neprihănirea lui Avraam. În acest sens, să distingem între neprihănirea datorată faptelor și neprihănirea imputată (socotită) credinciosului prin credință. Să facem o listă de exemple prin care înțelegerea neprihănirii imputate ne va direcționa gândurile și acțiunile în săptămâna ce ne stă înainte. 

TEXTUL LECȚIEI: Romani 4:1-12

Verset de aur: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Romani 4:3b

CONTEXTUL LECȚIEI:

O problemă aparte cu care s-a confruntat apostolul Pavel se referea la rolul Legii Iudaice pentru creștinii dintre neamuri. Momentul în care Pavel scrie epistola către cei din Roma este după Conciliul de la Ierusalim când s-a stabilit că noii convertiți din rândurile neamurilor nu trebuie să respecte Legea lui Moise pentru a face parte din biserică (Fapte 15:7-11, 19-21, 28-29). Acesta a inclus renunțarea la circumcizie, act ce simboliza legea pentru evrei.

Circumcizia a fost cel mai onorat element al tradiției iudaice. Ritualul a început cu Avraam, strămoșul întregii națiuni a lui Israel. Bărbații evrei au purtat cu mândrie semnul circumciziei timp de sute de ani ca un semn fizic al separării lor față de cei dintre neamuri. Adversarii tradiționali ai lui Israel erau denigrați prin termenul peiorativ „necircumciși” (Ieremia 9:26). Orice străin care dorea să facă parte din Israel trebuia să fie circumcis (Exod 12:48). A fi bărbat evreu și necircumcis însemna a fi alungat din Israel și, deci, a nu face parte din națiunea evreiască (Geneza 17:14).

Credincioșii dintre neamuri nu au agreat că circumcizia făcea parte din închinarea înaintea lui Dumnezeu. Brutalitatea actului circumciziei a fost considerat dezgustător din punct de vedere cultural, dar și dureros din perspectiva fizică. Ca rezultat, cei dintre neamuri care erau atrași de Iudaism, dar care nu erau circumciși, au fost identificați ca fiind „temători de Dumnezeu” (Fapte 17:4, 17). Pe de altă parte, cei dintre neamuri care se converteau la Iudaism și aplicau inclusiv actul circumciziei erau numiți „prozeliți” (Matei 23:15). Celor „temători de Dumnezeu” le era interzisă participarea deplină în închinarea din cadrul templului sau din sinagogi. Întâlnirea dintre Petru și Corneliu marchează momentul când Duhul Sfânt a venit și la un grup dintre neamuri (Fapte 10:44-48), fapt ce reprezintă începutul unei noi înțelegeri referitoare la ce ar trebui și la ce nu ar trebui acceptat în biserică. 

Discuția referitoare la ce ar trebui păstrat din obiceiurile evreiești în biserică și ce era cerut celor dintre neamuri a fost, în esență, o discuție despre relația dintre credință și fapte. Cu toate că aceste două concepte pot crea anumite tensiuni, cei mai mulți creștini cred că faptele bune sunt rezultate directe ale credinței (Iacov 2:14-26 și Efeseni 2:8-9). Lucrarea ce o facem pentru Cristos este o manifestare practică a credinței din viețile noastre (2:10) și nu este o încercare de ne mântui singuri. Exemplul lui Pavel referitor la Avraam este crucial în acest sens. Pavel finalizează Romani 3 printr-un crescendo prin care este subliniat faptul că oamenii pot fi considerați justificați numai prin credință (Romani 3:30). 

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Strămoșul lui Israel (Romani 4:1-3)
   1. Nu a fost justificat (socotit neprihănit) prin fapte (v. 1-2)
   2. Ci a fost justificat prin credință (v. 3)
2. Primirea neprihănirii (Romani 4:4-8)
   1. Nu este un câștig meritat (v. 4-5)
   2. Ci neprihănirea este o binecuvântare nemeritată (v. 6-8)
3. Tatăl celor credincioși (Romani 4:9-12)
   1. Credința nu este limitată doar celor care aplică semnul circumciziei (v. 9-10)
   2. Ci credința este dată tuturor credincioșilor (v. 11-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Ce măsuri practice putem aplica în viața personală pentru a ne asigura că nu suntem plini de mândrie?
• Cum am putea explica distincția dintre a fi socotit neprihănit și de a fi făcut în fapt neprihănit?
• Atunci când afirmația lui Pavel conform căreia Avraam este tatăl duhovnicesc al tuturor celor care cred are impactul dorit, ce schimbări ar trebui văzute de către alții în viața noastră?
• Care este cel mai important lucru pe care îl putem face săptămâna aceasta pentru a păși pe urmele lui Avraam?

APLICAȚII PRACTICE:

Cât de mult trăiești prin credință? Dovedesc acțiunile tale că încrederea ta în Dumnezeu poate să depășească îndoielile cu care te confrunți și că rămâi ascultător de El? Credința noastră în Dumnezeu ne ajută să ne încredințăm copiii lui Dumnezeu indiferent de circumstanțe. Totodată, credința ne ghidează să ne închinăm lui Dumnezeu, iar nu banilor. Mai mult, prin credință putem să ne comportăm conform cu voia Domnului. Credința ne cere să trăim zilnic prin încrederea in Dumnezeu și în planul Său.

SCOPUL LECȚIEI:

Înțelegând față de cine se simțea apostolul Pavel dator să le vestească Evanghelia, să învățăm să nu ne fie rușine de Evanghelie. Totodată, să alcătuim două abordări pentru împărtășirea Evangheliei: una pentru cei care au o minimă cunoștință despre Evanghelie și una pentru cei care nu posedă o astfel de cunoaștere.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 1:8-17

Verset cheie: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului”. Romani 1:16

CONTEXTUL LECȚIEI:

Trei dintre lucrările principale ale apostolului Pavel au fost în Antiohia, Corint și Efes. Aceste trei orașe au fost între cele mai mari zece orașe ale Imperiului Roman. Pavel însă a avut o dorință arzătoare de a vizita cel mai mare oraș al vremii sale, Roma, capitala imperiului și centrul lumii în acele vremuri. Zicala „toate drumurile duc la Roma” a fost mai mult decât proverbială pentru Pavel. Roma a fost de neegalat în lumea antică. După căderea Romei în antichitatea târzie, Europa nu va avea un astfel de centru până la Londra în secolul al nouăsprezecelea. Pavel a fost convins că Dumnezeu îl cheamă să slujească în Roma.

Pavel, cel care s-a numit Saul în perioada când a persecutat Creștinii, a scris o scrisoare romanilor înainte de călătoria sa la ei. În Roma exista și creștea o biserică formată, după toate probabilitățile, din persoanele prezente la Ierusalim la pogorârea Duhului Sfânt și convertite cu această ocazie (Faptele Apostolilor 2:10). Dintre cei convertiți la Ierusalim, au fost câțiva care au călătorit la Roma din varii motive. Dovada în acest sens se află în lista saluturilor personale pe care Pavel le scrie la finalul epistolei, în capitolul 16. A fost important pentru apostolul Pavel ca biserica din Roma să crească în direcția corectă. Aceștia au avut nevoie de o bază doctrinară solidă, dar au avut nevoie și de sfătuire duhovnicească. Această scrisoare îndeplinește ambele scopuri.

Apostolul Pavel a scris epistola către Romani în jurul anului 58 d. Hr. în timpul celei de-a treia călătorii misionare. Această dată este confirmată de Fapte 20:2-3, unde este relatat faptul că Pavel petrece trei luni în Grecia. Locul scrierii epistolei pare să fie orașul grec Corint, oraș ce a găzduit o biserică plantată chiar de apostol și unde acesta a slujit timp de optsprezece luni.

Conținutul epistolei reflectă experiența lui Pavel în a prezenta Evanghelia atât doctrinal cât și relațional în problemele cu care se confruntau creștinii maturi în credință. Astfel, Pavel, aflat în cei mai înfloritori ani ai lucrării sale, reușește să adreseze cele importante probleme ale bisericii, să respingă erorile de natură spirituală și să accentueze adevărurile de bază ale credinței creștine.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Puterea mărturiei (Romani 1:8-10)
   1. A Bisericii (v.8)
   2. A unei persoane (v. 9-10)
2. Puterea predicării (Romani 1:11-15)
   1. Percepție spirituală și roadă (v. 11-13)
   2. Îndatorare spirituală și disponibilitate (v. 14-15)
3. Puterea credinței (Romani 1:16-17)
   1. Depășirea rușinii (v.16)
   2. Descoperirea neprihănirii (v.17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Cum putem îmbunătăți raportul dintre rugăciunile de „mulțumire” și cele de „cerere” în viața de credință?
• Care problemă este cea mai persistentă de obicei: a fi exasperat de faptul că Dumnezeu nu lucrează suficient de repede sau de faptul că Dumnezeu lucrează prea repede?
• În ce fel ne ajută Romani 1:16 să acționăm în conformitate cu prioritățile duhovnicești? 
• Cum ați explica cuiva diferența între credința oarbă și credința despre care vorbește Pavel?

APLICAȚII PRACTICE:

Cel mai recunoscut simbol creștin este crucea. Vedem acest simbol în biserici, sub formă de bijuterii, pe monumente și în cimitire. Pentru cei mai mulți, crucea este asociată cu moartea deoarece indică mormântul unei persoane dragi. În calitate de creștini, pentru noi crucea Domnului Isus reprezintă moartea, dar și victoria Domnului asupra morții. 

Însă, în același timp, crucea vorbește despre viață deoarece prin cruce ni se dă posibilitatea de a fi iertați de păcatele noastre, de a scăpa de pedeapsa morții veșnice și de a primi darul vieții veșnice. Pentru a primi viața veșnică, trebuie sa venim cu credință la cruce. Nu trebuie să ne fie rușine de acest lucru. Trebuie să credem că ea, crucea, reprezintă marea dragoste a lui Dumnezeu. Trebuie să venim încredințați că Domnul Isus are puterea de a ne mântui. La cruce a fost ridicată povara păcatului și orbirea noastră spirituală a fost transformată în credință.

SCOPUL LECȚIEI:

Să învățăm despre mulțumire și, de asemenea, în ce situații trebuie să-i mulțumim public lui Dumnezeu și când e mai bine să o facem în cămăruța noastră. Să întocmim un plan concret de aplicare în viața noastră a scopului anterior. 

TEXTUL LECȚIEI: Levitic 13:45-46; Luca 17:11-19.

Versetul de aur: „Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.” Luca 17:15

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cele două pasaje pentru lecția de azi au fost scrise la o distanță de peste 1000 de ani între ele. Însă textul din Levitic ne oferă contextul narațiunii din Luca. Leviticul 13 oferă detalii referitoare la identificarea și reglementarea bolilor de piele conform Legii. S-ar putea să fim surprinși că Legea lui Moise făcea referire și la problemele de sănătate ale poporului nu doar la cele de natură religioasă. Însă, conform legământului din Vechiul Testament, problemele de sănătate erau adeseori asociate cu pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcate. O boală de piele era de obicei tratată prin spălarea zonei afectate și carantinarea bolnavului. Dacă boala nu dispărea, atunci persoana trebuia îndepărtată total din comunitate. Acest fapt însemna o condamnare pe viață la rușine și izolare (2 Cronici 26:19-21). 

O persoană bolnavă de lepră era declarată ca fiind necurată. Azi, termenul „lepră” este asociat cu boala Hansen, o boală infecțioasă care afectează sistemul nervos și care cauzează desfigurare. În schimb, termenul „lepră” în timpurile biblice descria o arie mai largă de boli de piele. 

Evreii și Samaritenii împărtășeau aceeași linie strămoșească. Însă, o dată cu divizarea împărăției davidice în jurul anului 930 î. Hr., și cu luarea în robie a Împărăției de Nord, cele două grupuri s-au înstrăinat considerabil. Mai mult decât atât, amestecul, în special prin căsătorii neîngăduite de legea mozaică, dintre populația iudaică cu membrii unor popoare aduse de cuceritorii asirieni a rezultat în formarea poporului samaritean.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Necurat (Levitic 13:45-46)
   1. Indicatori fizici (v. 45)
   2. Separare socială (v. 46)
2. Curățit (Luca 17:11-14)
   1. Rugămintea leprosului (v. 11-13)
   2. Răspunsul Domnului Isus (v. 14)
3. Confirmat (Luca 17:15-19)
   1. Întoarcerea unuia dintre leproși (v. 15-16)
   2. Absența celorlalți nouă leproși (v. 17-19)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Care sunt circumstanțele unde trebuie să păstrăm distanța față de cei „necurați” din punct de vedere spiritual? De ce?
  • Ce facem cu situațiile apărute conform textelor din Matei 28:19-20; Romani 16:17; 2 Tesaloniceni 3:14 și 2 Ioan 10:11?
• Comparând Luca 17:13 cu Matei 9:21, care sunt circumstanțele în care trebuie să ne exprimăm nevoia mai degrabă în public decât în privat? Dar invers?
• Ce putem face pentru a ne asigura că exprimarea mulțumirii față de Dumnezeu face parte din viața de zi cu zi?
• Ce sfat biblic am putea oferi unei persoane căruia i s-a spus că absența vindecării e o consecință a lipsei de credință?

APLICAȚII PRACTICE:

Lecția de azi ne învață ce înseamnă închinarea și mulțumirea biblică. Samariteanul bolnav de lepră s-a oprit, s-a întors și s-a uitat la Domnul Isus pentru ajutor fără a se lăsa distras de problemele de zi cu zi. Totodată, acesta l-a lăudat cu toată inima pe Domnul și a exprimat lucrul acesta prin propriile cuvinte. Adoptând o atitudine de închinare, Samariteanul s-a închinat Celui care l-a vindecat, fără a-și atribui sieși niciun merit în acest sens. Dumnezeu nu are nevoie de mulțumirea noastră. Însă, am fost creați pentru a da mulțumire (1 Tesaloniceni 5:18). O viață nemulțumitoare va deveni amară și rece. Dar, o inimă mulțumitoare va găsi pace și scop în orice circumstanțe.

Samariteanul lepros ne oferă un exemplu despre cum arată o inimă plină de mulțumire. Să învățăm de la acest lepros că indiferent cât de umilitoare pot fi anumite situații din viața noastră, nimic nu trebuie să ne împiedice din a da laudă și mulțumire Domnului. Singurele lucruri care ne pot împiedica în glorificarea lui Dumnezeu sunt inimile noastre egoiste și încăpățânate. De aceea, recunoscându-ne sărăcia spirituală, să cerem milă din partea lui Dumnezeu, și să-L lăudam atunci când ne face parte de ea.

SCOPUL LECȚIEI:

Să identificăm elementele comune ale celor două minuni din lecția de azi. Apoi, să explicăm însemnătatea celor două miracole și aplicația pentru viața noastră. 

TEXTUL LECȚIEI: Matei 9:18-26

VERSETUL DE AUR: „Isus s-a întors, a văzut-o și i-a zis: „Îndrăznește, fiică! Credința ta te-a tămăduit”. Și s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela.” Matei 9:22

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Evenimentele din lecția de azi se petrec în partea finală a celui de-al doilea an al lucrării Domnului Isus. Prima parte a lucrării Domnului s-a desfășurat în jurul Mării Galileei, în special, în jurul orașului Capernaum. Popularitatea Domnului Isus a fost foarte accentuată în această perioadă (Luca 8:4, 19). Domnul Cristos a învățat locuitorii acelor zone despre viață și despre Împărăția lui Dumnezeu. Învățătura Sa era specifică, iar prezența Sa captivantă. După vindecarea mulțimilor, reputația I s-a răspândit pretutindeni.

Însă părerea publicului a început să se polarizeze. Oamenii au ascultat cu atenție învățătura Domnului Cristos din diferite motive. Nu toată lumea l-a adorat pe Domnul. Lecția de azi contrastează autoritatea și puterea Domnului manifestată prin săvârșirea minunilor împreună cu obiecțiile liderilor religioși. Mânia liderilor religioși a fost stârnită în special după ce Domnul Isus a iertat păcatele unui slăbănog (Matei 9:2-3), și a început să se asocieze cu cei marginalizați (9:11), și prin încălcarea unor tradiții. 

În ciuda obiecțiilor ridicate de cei ce erau la putere, Domnul Isus a adus harul lui Dumnezeu pentru binecuvântarea poporului Său. Cu toate că Domnul predica unor mase mari de oameni, nu a pierdut din vedere niciodată persoanele individuale (Matei 8:1-3). Pasajul de azi ilustrează această observație. Mai mult, cele două minuni au loc după ce Domnul Isus a discutat despre un subiect controversat, și anume despre post. Domnul Cristos a adus ceva nou în planul lui Dumnezeu, și a cerut oamenilor să lase în urmă tot ce era vechi (Matei 9:16-17). Acesta nu era un timp de doliu sau de post, ci era un timp de bucurie pentru că Răscumpărătorul promis de Dumnezeu a ajuns în mijlocul poporului Său (Matei 9:15). 

STRUCTURA LECȚIEI:

1. O familie îndurerată (Matei 9:18-19)
   1. Cererea unui tată (v. 18)
   2. Răspunsul Domnului Isus (v. 19)
2. O narațiune întreruptă (Matei 9:20-22)
   1. Nevoia femeii (v. 20-21)
   2. Răspunsul vindecător a Domnului (v. 22)
3. Un copil înviat (Matei 9:23-26)
   1. O casă zgomotoasă (v. 23-24)
   2. Puterea și faima Domnului Isus (v. 25-26)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Cu ce atitudine duhovnicească ar trebui să ne apropiem de Dumnezeu prin rugăciune cu privire la nevoia pe care o avem? De ce?
• Ce acțiuni ale femeii sau ale conducătorului ar trebui imitate atunci când ne rugăm Domnului să răspundă rugăciunilor noastre?
• Cum ați sfătui pe cineva căruia i s-a spus că nu se vindecă din cauza lipsei de credință?
• Cum am putea transforma o boală într-o oportunitate de lucrare duhovnicească?

APLICAȚII PRACTICE:

Textul de azi evidențiază un paralelism între cele două minuni. Spre exemplu, avem de-a face cu o fetiță de doisprezece ani care moare la o vârstă fragedă și cu o femeie care a suferit foarte mult. 

Cu siguranță, fiecare din noi suntem conștienți că durerea și suferința vor veni în calea noastră, chiar dacă acum experimentăm momente de liniște.

Minunata putere a Domnului Isus nu ne asigură că nu vom suferi pierderea cuiva drag sau că nu vom experimenta durerea. Însă, textul de azi ne învață ce să facem în acele momente și anume să ne punem încrederea în Domnul. Până la urmă, Domnul ne va șterge orice lacrimă (Isaia 25:8, Apocalipsa 7:17). Chiar dacă durerile noastre durează ani de zile, Domnul le va vindeca atunci când ne va învia pentru a trăi cu El pentru eternitate. Chiar dacă moartea ne separă pentru o vreme de cei dragi, putem avea încredere în promisiunea Domnului Cristos, aceea de a uni pe toți cei credincioși (1 Corinteni 15:51-57). Uneori ne referim la Domnul Isus ca fiind medicul suprem. Însă El este mai mult decât un medic care știe să trateze și să vindece bolile. Puterea și autoritatea Domnului Isus pot eradica nu doar boala, ci chiar și moartea. 

SCOPUL LECȚIEI:

Să ne amintim ce s-a întâmplat atunci când Domnul Isus a liniștit furtuna. Apoi, să ne uităm la o serie de pasaje care ilustrează o lipsă de credință, precum cele din Matei 6:30, 14:31, 16:8 și Luca 12:18. În final, să ne pocăim pentru situațiile în care am dovedit o lipsă de credință.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 8:23-27

Verset de aur: „El le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” Apoi s-a sculat, a certat vânturile și marea, și s-a făcut o liniște mare.” Matei 8:26

CONTEXTUL LECȚIEI:

Lucrarea Domnului Isus în Evanghelia după Matei are loc mai mult în regiunea Galileei, o zonă din Israelul de Nord al acelor vremuri. Regiunea a fost numită după corpul de apă din centrul său, cunoscut în timpul Noului Testament ca Marea Galileei sau Marea Tiberiadei (Ioan 6:1). Această mare are mai degrabă dimensiunile unui lac decât ale unei mări, dar era necesar un efort considerabil pentru a vâsli dintr-o parte în alta. Marea Galileei a fost un centru important pentru pescuit pe vremea Domnului Isus. Câțiva din cei doisprezece ucenici au fost pescari acolo (Matei 4:18-22). Acești bărbați au avut o experiență considerabilă pe acest lac știindu-i pericolele. Pe lângă pescuit, locuitorii regiunii au folosit lacul ca pe un mijloc de transport de la un sat la altul. Vâslirea de la un țărm la altul era un procedeu mai rapid decât parcursul distanței pe jos. Ne putem imagina că într-o zi obișnuită, lacul era presărat cu o mulțime de bărci folosite atât la pescuit cât și ca mijloace de transport.

După Predica de pe Munte consemnată în Matei 5-7, unde se recunoaște autoritatea Domnului Cristos în predicare, capitolele 8-9 se concentrează cu precădere pe minunile Domnului Isus. Acestea demonstrează autoritatea Domnului întrucât arătau clar înspre o putere care ar putea aparține numai lui Dumnezeu. Cu un singur cuvânt, Domnul Isus a vindecat bolnavii (Matei 8:5-13), lepra (Luca 17:12-19), a alungat spiritele demonice (Marcu 7:24-30) și a supus forțele naturii (Marcu 11:12-14, 19-21). Domnul nu și-a folosit puterea pentru propriul beneficiu (Matei 4:1-11, 26:53). Minunile Sale au fost pentru alții, în special pentru cei care erau fără speranță. De aceea, minunile au fost niște semne ale Împărăției – acea domnie promisă peste întreaga creație și când Dumnezeu va înlătura amenințările păcatului și ale consecințelor acestuia. În Împărăție, credincioșii vor trăi în siguranță în prezența Sa pentru eternitate.

Minunile Domnului Isus au demonstrat acel viitor promis. Vrăjmașii Domnului au atribuit abilitățile Sale puterilor satanice (Matei 12:24) și l-au batjocorit (27:42). Cu toate acestea, Cristos a făcut posibilă mântuirea prin faptul că și-a dat viața. Învierea Sa este cel mai mare act al puterii lui Dumnezeu. 

STRUCTURA LECȚIEI:

1. O situație periculoasă (Matei 8:23-24)
   1. Urmând pe Cristos (v. 23)
   2. O furtună mortală (v. 24)
2. Actul eliberării (Matei 8:25-27)
   1. Un strigăt de neputință (v. 25)
   2. Un cuvânt plin de autoritate (v. 26)
   3. Un răspuns plin de uimire (v. 27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Uneori ne molipsim de frica altor oameni. În ce circumstanțe nu ar trebui să lăsăm teama altora să devină a noastră? De ce?
• Înțelegând că frica este o emoție permisă de Dumnezeu, cum putem ști când sentimentul de frică este o reacție naturală și când indică lipsă de credință?
• Cum ați răspunde unei persoane care susține că nu ar trebui să ne luăm veste de salvare atunci când ieșim cu barca pe apă pentru că Domnul Isus este întotdeauna cu noi? 

APLICAȚII PRACTICE:

Care este lucrul de care vă este teamă? De obicei, lucrurile de care ne temem sunt acelea 

care ne amenință și pe care nu le putem controla. În loc să ne rugăm, încercăm să obținem controlul situației. Dar, în final, ne dăm seama că nu putem controla multe lucruri. De pildă, boala îi poate afecta chiar și pe cei care mănâncă corespunzător și care fac sport. Accidentele se întâmplă chiar și celor grijulii. Însă, există o alternativă mult superioară încercărilor noastre de a controla circumstanțele. Alternativa se referă la o inversare a priorităților și anume la a încredința circumstanțele Domnului prin rugăciune. Pentru că Domnul Isus și-a dat viața pentru noi, putem avea încredere în El că va face pentru noi ceea ce a făcut pentru doisprezece oameni cu credință puțină și chiar mai mult decât atât. Lumea în care trăim este plină de pericole mortale. Să ne aducem aminte dar de cuvintele Psalmistului: „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, și se odihnește la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” Da, El te scapă de lanțul vânătorului, de ciumă și de pustiirile ei” Psalmul 91:1-3.

SCOPUL LECȚIEI:

Să înțelegem ce înseamnă că Dumnezeu ne poartă de grijă. Apoi, să comparăm și să contrastăm conceptul de „a fi îngrijorat” cu cel de „a fi preocupat”. În final, să scriem o rugăciune prin care menționăm îngrijorările care ne apasă și apoi să le încredințăm Domnului. 

TEXTUL LECȚIEI: Matei 6:25-34

Versetul de aur: „Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Matei 6:32-33

CONTEXTUL LECȚIEI:

Textul de azi este aproape de mijlocul Predicii de pe Munte a Domnului Isus (Matei 5-7). Predica conține atât unele din cele mai cunoscute învățături ale Domnului cât și răspunsuri referitoare la anunțul Domnului Isus despre venirea Împărăției lui Dumnezeu. Cum arată viața sub domnia lui Dumnezeu?

Răspunsurile Domnului ating cele mai delicate domenii ale experienței umane. Dumnezeu va binecuvânta pe cei slabi și smeriți (Matei 5:3-6), pe cei care oglindesc caracterul lui Dumnezeu (5:7-9) și pe cei care suferă pentru numele lui Cristos (5:10-12). Oamenii lui Dumnezeu vor fi trimișii Săi cu adevărul răscumpărător (Matei 5:13-16), îndeplinind astfel voia lui Dumnezeu prin vieți pe deplin neprihănite (5:17-30). Aceștia vor reflecta integritatea și iubirea lui Dumnezeu chiar în relațiile cu cei care le doresc răul (Matei 5:31-48). Credincioșii vor fi evlavioși nu doar pe dinafară unde pot fi văzuți de alții, ci și în interior unde pot fi văzuți doar de Dumnezeu (Matei 6:1-8, 14-24). Oamenii credincioși vor lăsa pe Dumnezeu să judece pe alții căutând neprihănirea în viețile lor și ajutând pe alții în acest demers (Matei 7:1-6).

Domnul Isus adresează în mod repetat subiectul îngrijorării în Predica de pe Munte. Cei sub domnia lui Dumnezeu se roagă ca voia Sa să se facă pe tot pământul. Totodată, cei credincioși depind de El pentru a le fi furnizate resursele, harul și puterea în viața de zi cu zi (Matei 6:9-13). Mai mult, aceștia trăiesc cu încrederea că Dumnezeu este bun și că Acesta e un Tată generos care dă cu bucurie copiilor Săi cele de zi cu zi (Matei 7:7-12).

Pasajul biblic pentru azi este precedat de afirmații care pun în contrast încrederea unui cetățean al Împărăției lui Dumnezeu cu unul căruia îi lipsește o astfel de încredere. Dacă Dumnezeu nu poate fi crezut că ne poate oferi cele necesare, atunci trebuie să ne asigurăm pe noi înșine printr-o acumulare nesfârșită de bunuri. Dar, noi știm că aceste bunuri vor da greș la sfârșit. Doar acumularea „bogățiilor în cer” va da rezultate pe termen lung. Acest lucru se întâmplă atunci când ne punem credința în promisiunea demnă de încredere a lui Dumnezeu (Matei 6:19-21).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Mai de preț decât păsările (Matei 6:25-27)
   1. Eliberat de îngrijorare (v. 25)
   2. Grija pentru cel slab (v. 26)
   3. Inutilitatea îngrijorării (v. 27)
2. Mai de preț decât florile (Matei 6:28-30)
   1. Grija pentru cel neajutorat (v. 28-29)
   2. Grija pentru cel puțin credincios (v. 30)
3. Viața prin credința în Dumnezeu (Matei 6:31-34)
   1. Întrebări puse la îngrijorare (v. 31)
   2. Îngrijorare și ignoranță (v. 32)
   3. Înlocuind îngrijorarea cu credința (v. 33-34)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Cum ai răspunde unui om îngrijorat care spune „nu sunt îngrijorat, ci sunt doar preocupat?” 
• Cum ai păzi porunca Domnului Isus de a nu te îngrijora din versetul 31 de a nu suna ca o scuză pentru a nu face o planificare solidă?
• Care ar fi câteva metode bune și mai puțin bune în sfătuirea cuiva care pare a fi copleșit de îngrijorări?

APLICAȚII PRACTICE:

Puține sunt pasajele biblice care ne provoacă mai intens pe tot parcursul vieții precum textul de azi. Observați modurile în care ne face să ne gândim la viața noastră? Având încredere în Dumnezeu pentru viitor și făcând Împărăția lui Dumnezeu o prioritate principală, ne face să ne gândim cum ne folosim timpul, cum ne relaționăm la cei din jurul nostru și cum ne simțim în noi înșine. Domnul Isus a dat ucenicilor Săi o mare responsabilitate în acest pasaj. Dar, s-ar putea să ratăm ideea principală a textului dacă ne lăsăm împovărați de această responsabilitate. Dacă analizăm textul cu atenție, realizăm că Domnul nu ne face viața mai grea decât este deja. Dimpotrivă, El ne face viața mai ușoară. Suntem liberi de povara îngrijorării atunci când o încredințăm lui Dumnezeu. În mod evident, îngrijorarea nu ne păzește de niciun rău. Doar providența lui Dumnezeu ne susține prin încercările vieții. Mai mult decât atât, doar Dumnezeu poate să ne dea o viață triumfătoare asupra moarte. Providența lui Dumnezeu este plină de putere. El oferă exact ce credincioșii au nevoie. Încrederea în providența lui Dumnezeu este antidotul pentru îngrijorare. 

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim care este definiția pocăinței și să enumerăm motivele pentru care cei din Ninive au avut o astfel de reacție la mesajul lui Iona.

TEXTUL LECȚIEI: Iona 3 VERSETUL DE AUR: Iona 3:10

“Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă și nu l-a făcut..“ — Iona 3:10

CONTEXTUL LECȚIEI

Deși cartea lui Iona are numai patru capitole, ne poate învăța multe despre caracterul Lui Dumnezeu. Dar cartea ne dezvăluie și personajul lui Iona. El a reacționat la chemarea sa ca niciun alt profet din Vechiul Testament. Ceilalți profeți au acceptat să vorbească în numele lui Dumnezeu chiar și atunci când ar fi preferat să nu o facă (Exodul 4:10-12; Ieremia 1:6-9; etc.). 

Iona a ales nu numai să țină gura închisă, ci și să încerce să fugă de Dumnezeu (Iona 1: –3). Iona părea să fi fost dispus să trăiască într-un exil autoimpus, mai degrabă decât să transmită un mesaj de pocăință în Ninive, un oraș important al agresivului imperiu asirian. 

Israel avea motive întemeiate să dorească să fie singurii protejați de Dumnezeu. Asiria era o națiune puternică, expansivă, în momentul când Iona a primit chemarea de la Dumnezeu în jurul anului 780 î.Cr. Orașul Ninive, unde a fost chemat Iona, era o reședință regală pentru regele Asiriei. Orașul era enorm (vezi Iona 3:3) și avea o reputație de violență și cruzime (vezi 3:8). Iona înțelegea bine situația. Națiunea sa – de fapt întreaga lume – ar fi mai în siguranță dacă barbarii asirieni ar fi fost distruși. 

În cele din urmă, teama lui Israel de Asiria a fost justificată. Asiria a invadat regatul de nord al Israelului în 722 î.Cr., l-a jefuit, a dus oamenii în captivitate și a repopulat teritoriul (2 Împ. 17). Deși istoria nu oferă relatări detaliate despre invazia asiriană, nu avem niciun motiv să credem că agresorii nu au comis atrocități asupra regatului de nord al Israelului, așa cum a făcut în alte părți. 

Asta s-a întâmplat după vremea lui Iona. Chiar și așa, cu siguranță că el a preferat să evite cu totul sarcina care i-a fost atribuită. Pe lângă încercarea sa de evadare (Iona 1: ), Iona și-a dezvăluit ulterior dezamăgirea profundă față de Dumnezeu (4: -3). Cu toate acestea, Dumnezeu a insistat ca Iona să-și îndeplinească sarcinile profetice. Nici măcar Iona nu a îndrăznit să încerce să scape a doua oară de chemarea lui Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cuvântul Domnului (Iona 3:1-4)

• Repetat (v. 1-2)
• Revelat (v. 3-4)

2. Oamenii din Ninive (Iona 3:5-10)

1. Pocăință (v. 5-8)
2. Speranță (v. 9)
3. Iertare (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce înseamnă pocăința? Este pocăința numai un act spiritual, sau are și aspecte practice? Care sunt acestea?
• Ce însemna să postești în sac și cenușă? Care ar fi echivalentul postului în sac și cenușă astăzi? 
• Dacă se întâmplă să fim neîndreptățiți, sau chiar atacați de cineva, care sunt câteva metode creștinești în care putem reacționa? Împărțiți răspunsul pe categorii de gânduri, cuvinte, acțiuni.

APLICAȚII PRACTICE

• Citind Scriptura, vedem adesea că Dumnezeu iubește mila (Exod 33:19). Istoria lui Ninive ilustrează acest lucru într-o manieră extraordinară: dușmanii poporului lui Dumnezeu au fost cruțați când și-au întors inimile spre El. 
• Intenția lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate este să se întâlnească cu dragostea Lui și să rămână în ea. Apostolul Pavel a enumerat toate forțele incapabile de a despărți poporul lui Dumnezeu de dragostea Lui Dumnezeu (Romani 8:38-39). Nicio forță exterioară nu poate provoca această despărțire. Dar putem noi înșine să ne despărțim de Dumnezeu, respingând voia și dragostea Lui, pe măsură ce devenim așa cum fuseseră cei din Ninive. Când facem acest lucru, pocăința este leacul, așa cum au descoperit cei din Ninive. 
• Astăzi, ar trebui să acceptăm și realitatea că lucrarea lui Dumnezeu nu va fi limitată de linii geopolitice. Vedem aceleași atitudini ca cele ale lui Iona în oameni, și în comunități de credință care decid că anumite grupuri de păcătoși sunt prea departe de iubirea lui Dumnezeu. Între timp, ni se amintește că avem un Mântuitor care a luat masa cu păcătoșii (Luca 7:34) și a disprețuit fariseii. Domnul nostru intenționează să facă un popor nou, din orice seminție și limbă (Apocalipsa 7: 9). Iubirea lui Dumnezeu va merge peste tot. Putem fi încântați de perspectiva aceasta, sau ne putem împotrivi acestei realități. Atitudinea noastră nu schimbă ceea ce va face Dumnezeu pentru dușmanii noștri, dar va schimba modul în care reacționăm la binecuvântarea pe care El o dă celor pe care noi i-am blestema. 
• Gândiți-vă la asta: dacă Dumnezeu era preocupat de un profet nervos și de un oraș falit din punct de vedere moral, atunci angajamentul dragostei sale față de noi va rămâne neclintit. Putem sărbători faptul că Dumnezeu este „Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate” (Iona 4: 2).