SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă ceea ce face autorul pentru a-și păstra speranța, să facem deosebirea între temeiul biblic pentru speranță și cel laic.

TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 71:12-21

VERSETUL DE AUR: „Și eu voi nădăjdui pururea; Te voi lăuda tot mai mult.” Psalmul 71:14

CONTEXTUL LECȚIEI:

Psalmul 71 face parte dintr-un îndelungat șir de rugăciuni (care încep cel puțin de la Psalmul 50) care transmit speranța că Dumnezeu îi va ajuta pe cei care își pun încrederea în El. Cu fiecare plângere, această porțiune a Psalmilor vorbește despre suferința oamenilor, dar și a Israelului ca popor. Psalmii aceștia solicită atenția lui Dumnezeu asupra nevoii oamenilor de a continua să fie salvați de El. Textul Psalmilor le reamintește israeliților de nevoia lor constantă de cercetare, de pocăință și de acțiune mânată de nădejde. Psalmul 71 este ultimul din această serie a plângerilor; Psalmul 72 reprezintă concluzia plină de speranță a Cărții a doua a Psalmilor (Psalmii 42-72).

Având în vedere că psalmul acesta nu îi este atribuit unui autor anume, ne vom referi la el ca „psalmist.” Psalmul 71 este un psalm al plângerii individuale, în care un om singur cheamă numele lui Dumnezeu pentru a primi ajutor în vremuri de pericol și de catastrofă (vezi Psalmii 3; 22; 43, etc.). Chiar dacă nu vorbește despre un public anume, psalmistul își imagina probabil o reprezentație publică a textului (poate chiar pe muzică), alături de alte pasaje similare. Publicul avea să fie adunarea poporului Israel la templu, mai ales în timpul marilor sărbători menționate în Exodul 23:14-19.

Chiar dacă este o plângere, putem spune că psalmul acesta este și o rugăciune. Psalmul 71 reprezintă o întrețesere a cererilor de ajutor cu afirmații despre problemele suferite și exprimări ale încrederii în Dumnezeu. Psalmistul își exprimă încrederea în credincioșia lui Dumnezeu (v. 2) și în statornicia Sa de-a lungul vieții (v. 5-6). Versetele 10-11 (care nu fac parte din textul studiat) descriu insultele adresate psalmistului de către critici și dușmani. Aceștia nu îl calomniază doar pe psalmist, ci și pe Dumnezeu, pe care Îl acuză că i-a părăsit pe cei credincioși (vezi și Psalmul 22:7-8). Experiențele autentice ale psalmistului sunt dezvăluite în termeni generali, fără a se da nume, astfel încât suntem invitați să medităm la încercările psalmistului, comparându-le cu propriile noastre experiențe și observând modul în care a răspuns în credință.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Dumnezeul ajutorului (Psalmul 71:12-16)

• Cererea prezenței Lui (v. 12-13)
• Dedicarea credinciosului (v. 14-16)

2. Învățare continuă (Psalmul 71:17-21)

• Din tinerețe până la bătrânețe (v. 17-18)
• Despre caracterul incomparabil al lui Dumnezeu (v. 19-21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ar trebui să se roage creștinii pentru pieirea dușmanilor lor? Găsește versete în Noul Testament care să susțină răspunsul tău.
2. Cât de mult contează „motivele corecte” atunci când Îl lăudăm pe Dumnezeu?
3. Care sunt acele caracteristici ale lui Dumnezeu care îți amintesc că El nu poate fi comparat cu nicio altă ființă?

APLICAȚII PRACTICE:
La fel ca alți psalmi, și acesta Îl portretizează pe Dumnezeu ca învățătorul principal al școlii vieții. Elevul atent va primi cu entuziasm lecțiile, chiar și atunci când sunt dificile, chiar și atunci când presupun suferință autentică. Atunci când alții par a fi porniți să ne nimicească, atunci când toate încercările noastre dau greș sau când toate planurile noastre sunt făcute praf, chiar și atunci mai există speranță. Speranța este posibilă pentru că viața aceasta nu aparține pe deplin omului și orice rău la care ne-am gândi, pe care l-am face sau pe care doar îl îndurăm, în final nu va avea succes. Dumnezeu stăpânește în viață. El lucrează constant spre binele nostru, clădind o lume în care dragostea va învinge ura.

Greutățile ne pot învăța să avem speranță, pentru că ne încredem în Învățător să ne ofere acea cunoaștere neprețuită care ne va transforma viața și care ne va conduce spre o situație mai bună (Romani 8:28). Ca Învățătorul cel Bun, Dumnezeu se îngrijește de binele învățăceilor său și ne călăuzește într-un ritm care ne poate duce la reușită, spre obiectivul final – o viață a binelui și a păcii în prezența Lui (vezi 5:3-5).

O lume mai dreaptă începe atunci când ne îmbunătățim limbajul ca oameni ai credinței. Să nu ne facem parte la cuvintele înfricoșătoare și pline de ură care nu fac decât rău. Să umplem, în schimb, atmosfera cu laudă pentru dreptatea și mila lui Dumnezeu, așa cum face psalmul acesta. Cuvintele bune vor duce la fapte bune și la relații mai bune. Speranța se răspândește de la om la om pentru a crea o lume nouă. Însingurarea socială și suferința provocate de lăcomia, de mândria și de invidia omenească vor fi înlocuite de dragoste reciprocă și de fapte demne de laudă. Fie ca Dumnezeu să ne ofere această alinare și să aducă Împărăția cerurilor pe Pământ (Matei 5:10). 

SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă acțiunile lui Pavel înainte de convertirea sa (pe când era Saul), să explicăm de ce a spus Pavel despre Farisei că sunt o „sectă” și să identificăm din această lecție cea mai importantă aplicație pentru viața noastră personală. 

TEXTUL LECȚIEI: Fapte 26:1-11

VERSETUL DE AUR: „Și acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinței pe care a făcut-o Dumnezeu părinților noștri” Fapte 26:6

CONTEXTUL: 

Cartea Faptele Apostolilor ne prezintă una dintre cele mai spectaculoase schimbări ale minții din istorie. Schimbarea aceasta s-a petrecut la un om pe nume Saul, care inițial a fost un dușman aprig al creștinismului Fapte 7:60b-8:3). Însă după o întâlnire cu Domnul cel înviat, Saul a devenit principalul susținător al creștinismului. Detaliile schimbării sale sunt relatate în Fapte 9:1-19; 22:3-21 și 26:12-18. Lecția noastră de astăzi reprezintă prefața la cea de-a treia relatare.

Saul s-a convertit la creștinism în jurul anului 34 d.Cr. A călătorit apoi în jurul zonei mediteraneene în trei călătorii misionare, așa cum aflăm din Fapte 12:25-14:28; 15:36-18:22 și 18:23-21:9. Poate din dorința de a-și lăsa vechea identitate în urmă, Saul a ajuns să fie cunoscut ca Pavel la scurtă vreme după începerea călătoriilor (13:9). La scurtă vreme după încheierea celei de-a treia călătorii în Cezareea, Pavel a călătorit la Ierusalim. Acolo, a fost văzut de dușmani care au stârnit o revoltă pentru a-l reduce la tăcere (21:17-29). Nu încape îndoială că arestarea lui Pavel i-a salvat de fapt viața. Lucrurile acestea s-au petrecut în jurul anului 58 d.Cr.

După o altă revoltă, Pavel s-a folosit de cetățenia sa romană pentru a nu fi biciuit (Fapte 22:22-29). A urmat o anchetă și un plan pentru uciderea sa, așadar Pavel a fost transferat sub pază la Cezareea – la aproximativ 75 de mile de Ierusalim – pentru a fi judecat de guvernatorul Felix (23:23-24:26). Procesul nu a ajuns la nicio concluzie, iar Pavel a fost ținut în temniță timp de doi ani, până când guvernatorul Felix a fost înlocuit de Festus (24:27). 

Această schimbare la conducere a dus la un alt proces (Fapte 25:1-9), la apelul făcut de Pavel față de Cezar (25:10-12), la o consfătuire la nivel înalt (25:13-22) și la o înfățișare înaintea împăratului Agripa al II-lea (25:23-27). Iată fondul lecției noastre de astăzi; anul este aproximativ 60 d.Cr.

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. Pavel își începe apărarea (Fapte 26:1-8)

• Ce știa Agripa (v. 1-3)
• Ce știau iudeii (v. 4-5)
• Care a fost acuzația (v. 6-8)

2. Pavel își trece în revistă greșeala (v. 26:9-11)

• S-a împotrivit Numelui (v. 9)
• I-a persecutat pe creștini (v. 10-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Trebuie creștinul să aștepte încuviințarea unei autorități pentru a vorbi despre credința sa? 
2. Din pledoaria pe care o face Pavel pentru sine, ce putem învăța despre capacitatea de a oferi o explicație clară a credinței noastre?
3. Care sunt speranțele și visele pe care ți le-au transmis strămoșii tăi?
4. Cum te ajută speranța ta în înviere să privești la viitor cu optimism și cu pace? Cum ai discuta cu cineva care nu crede în învierea morților?

APLICAȚII PRACTICE

Toți credincioșii care s-au întors la Dumnezeu au fost la un moment dat potrivnicii Lui (Romani 5:10). Lucrul acesta înseamnă că ne-am împotrivit lucrării făcute de Dumnezeu. Dumnezeu dorește să ne aducă pace, împăcare și să ne ajute să mergem mai departe într-o viață nouă. Prin urmare, noi ar trebui să căutăm în viață împăcarea și nu victoria. Și nu trebuie să căutăm prea mult înainte să o găsim – este chiar în Biblie. Vezi Romani 5:11; 2 Corinteni 5:18-20; Efeseni 2:14-11 și Coloseni 1:19-23. Pavel, odinioară inamicul bisericii, este cel care a scris toate aceste texte despre împăcare. 

Chiar dacă s-a rușinat de comportamentul său din trecut, lucrul acesta nu l-a împiedicat pe Pavel în lucrarea sa. Una dintre consecințe a fost un șir de ironii triste în lucrarea sa. El, care a fost orbit (Fapte 9:8-9) a găsit de cuviință să orbească la rândul lui pe altcineva (13:11). El, care i-a bătut pe alții (22:19) a fost la rândul lui bătut (16:22). El, care i-a întemnițat pe alții (8:3) a fost la rândul lui întemnițat – de mai multe ori (16:23, etc.). El, care a încuviințat condamnarea altora la moarte (8:1) a fost în cele din urmă executat pentru aceeași credință. 

În toate, însă, Pavel a urmat chemarea lui Dumnezeu de a duce Evanghelia până la capătul pământului. Putem spune că și noi călcăm astăzi pe urmele lui Pavel?

SCOPUL LECȚIEI: să numim elementele „râvnei” pe care creștinii sunt chemați să o practice, să explicăm semnificația lui Isus ca „înainte-mergător” și ca „Mare Preot în veac” și să formuleze o rugăciune de mulțumire pentru promisiunile pe care Dumnezeu le-a împlinit.

TEXTUL LECȚIEI: Evrei 6:9-20

VERSETUL DE AUR: „[Nădejdea] pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” Evrei 6:19-20

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Evrei este unică în colecția de epistole ale Noului Testament pentru că numele autorului nu est niciodată divulgat. Însă anonim nu înseamnă total necunoscut, de vreme ce cititorii inițiali au avut o relație personală cu autorul (Evrei 13:22-24). De-a lungul secolelor, specialiștii au presupus că autorul ar putea fi Barnaba, Sila, Apolo, Luca, Pavel sau Priscila. Chiar și așa, anonimitatea cărții nu înseamnă că nu ar reprezenta adevărul lui Dumnezeu; era un lucru obișnuit pe vremea aceea să nu se specifice numele autorului, mai ales când publicul țintă avea deja o relație personală cu autorul. Așadar, chiar dacă noi nu știm numele autorului, publicul inițial îl știa!

Absența unui titlu pentru această epistolă în cele mai timpurii manuscrise în limba greacă îngreunează procesul de identificare a destinatarului inițial. Unii teologi consideră că autorul a trăit la Roma. Este o presupunere bazată pe scrierile lui Clement din Roma (care a trăit aproximativ între anii 35-99 d.Cr.), care citează numeroase pasaje din Evrei (vezi seria de citate din Evrei 1 întâlnite în scrierea extrascripturală 1 Clement 36). Pe lângă aceasta, avem și o referire la Italia făcută în Evrei 13:24. 

Lipsa de informații legate de destinatarii epistolei nu înseamnă că nu s-au făcut o mulțime de speculații în acest sens. Trecerea timpului la care se face referire în Evrei 5:12 pare să indice faptul că se vorbește despre o a doua generație de credincioși. Aduceți-vă aminte din Evrei 13:7 pare să susțină această presupunere, căci versetul îi îndeamnă pe cititori să-și amintească sfaturi ale liderilor primei generații de credincioși. Este o teorie viabilă atâta vreme cât cuvintele „aduceți-vă aminte” sunt menite a însemna „amintiți-vă niște informații din memorie.” Însă termenul din limba greacă care este tradus astfel poate însemna și „continuați să vă gândiți la”, semnificație pe care pare să o transmită în Evrei 11:15. Acolo, același termen din limba greacă este tradus ca „a avea în vedere.” Oricare ar fi explicația, numeroasele referiri făcute la preoție și la personalitățile Vechiului Testament (Evrei 11) ne indică un public cu proveniență iudaică.

Sunt o mulțime de căi prin care putem structura cartea. O putem privi, de pildă, din perspectiva celor cinci pasaje de avertizare. Acestea sunt Evrei 2:1-4; 3:7-4:13; 5:11-6:12; 10:19-39 și 12:14-29. Fiecare secțiune include o chemare la mântuire și o descriere vie a consecințelor care vor avea lor în urma respingerii căii lui Dumnezeu. 

Textul lecției de astăzi include o parte din cea de-a treia avertizare. Pasajul constă din patru secțiuni împărțite în chemări pozitive și negative. Evrei 5:11-14 are un caracter negativ, balansat de pozitivitatea pasajului 6:1-3. Evrei 6:4-8 se întoarce la o avertizare cu caracter negativ, plecând de la încurajarea pe care o găsim în lecția de astăzi. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. O promisiune făcută (Evrei 6:9-12)

• Declarația (v. 9)
• Sursa (v. 10a)
• Temeiul (v. 10b-12)

2. O promisiune împlinită (Evrei 6:13-20)

• Prin măreția lui Dumnezeu (v. 13-15)
• Prin credincioșia lui Dumnezeu (v. 16-20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. În săptămâna care urmează, cum îți vei demonstra grija și dragostea față de alți credincioși? Dar față de credincioși pe care îi consideri enervanți sau dezagreabili?
2. Ce măsuri iei pentru a fi sigur că nu doar auzi, ci și împlinești poruncile Cuvântului lui Dumnezeu?
3. Cum îți poți demonstra răbdarea în împlinirea planului lui Dumnezeu, chiar și atunci când nu îl înțelegi pe deplin?

APLICAȚII PRACTICE

Atunci când Dumnezeu i-a promis lui Avraam că sămânța sa va binecuvânta toate națiunile, acela a fost începutul legământului avraamic. A fost o promisiune care mergea dincolo de urmașii direcți ai lui Avraam și se răsfrângea asupra întregii lumi. Împlinirea acestei promisiuni s-a realizat prin lucrarea lui Isus la cruce. De îndată ce a fost plătit prețul pentru păcatul omenirii, nu a mai fost nevoie de nicio răscumpărare. Lucrul acesta înseamnă că suntem cu toții invitați să fim moștenitori ai acestei făgăduințe și nu cumpărători ai promisiunii. Întrebarea este: putem sau nu să trăim în viața noastră acest adevăr care ne va transforma? A trăi adevărul acesta înseamnă să ne rezemăm pe lucrarea lui Cristos și să nu mai încercăm să răscumpărăm ceva ce am moștenit deja prin credință. Vom reuși să facem lucrul acesta?

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm natura speranței la care face referire Pavel, să explicăm schimbările transformatoare care ar trebui să se petreacă pe măsură ce omul se maturizează în credință și să creăm un plan prin care să atingem și noi, la nivel personal, acea schimbare transformatoare.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Corinteni 3:5-18

VERSETUL DE AUR: „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” 2 Corinteni 3:18

CONTEXTUL LECȚIEI

În anul 57 d.Cr., anul în care Pavel scria epistola pe care o numim azi 2 Corinteni, pusese deja bazele unei relații de mai mulți ani cu biserica pe care o plantase în Corint. Crease adunarea aceea în cea de-a doua călătorie misionară întreprinsă de el între anii 52-54 d.Cr. (Fapte 18:1-11). Experții biblici recunosc că această epistolă este cea mai dificil de înțeles dintre toate cele 13 epistole scrise de Pavel. Alături de alte scrisori adresate bisericii din Corint (vezi 1 Corinteni 5:9; 2 Corinteni 2:3-4; 7:8, 12) ne arată faptul că Pavel ținuse legătura cu ei. Iată natura acestei lucrări de plantare de biserici.

Epistolele 1 și 2 către Corinteni ne zugrăvesc o adunare afectată de mai multe probleme. Atacurile la adresa autorității apostolice a lui Pavel nu făceau decât să agraveze aceste probleme, iar scrisorile sale adresate acestei biserici prezintă răspunsuri la criticile personale care i s-au adresat (1 Corinteni 9:1-2; 2 Corinteni 10:10; 11:5; 12:11-12, etc.). Prin urmare, Pavel folosește multă cerneală în 2 Corinteni pentru a apăra legitimitatea chemării sale apostolice. Într-adevăr, cele peste 500 de cuvinte din pasajul din 2 Corinteni 2:12-3:18 creează scena pentru o apărare mai extinsă a lucrării sale apostolice. Lecția noastră de astăzi acoperă majoritatea celor 24 de versete. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. Expertiza lui Pavel (2 Corinteni 3:5-6)

• Sursa: Dumnezeu (v. 5)
• Scopul: un Legământ Nou (v. 6)

2. Interpretarea lui Pavel (2 Corinteni 3:7-11)

• Primul argument „dacă-atunci” (premisă-concluzie) (v. 7-8)
• Al doilea argument „dacă-atunci” (premisă-concluzie) (v. 9-10)
• Al treilea argument „dacă-atunci” (premisă-concluzie) (v. 11)

3. Punerea în practică (2 Corinteni 3:12-18) 

• Cu marama peste față (v. 12-15)
• Cu fața descoperită (v. 16-18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Dacă Dumnezeu ne face capabili de lucrarea pe care Și-o dorește de la noi, care sunt responsabilitățile noastre? Identifică versete care să susțină răspunsul tău. 
2. Ce fel de „marame” îi împiedică astăzi pe necredincioși să vină la Cristos? Ai vreun rol în ridicarea maramei de pe inima lor?
3. Ce alte versete definesc ce înseamnă să ai libertate în Duh? Care sunt definițiile moderne ale libertății care împiedică experimentarea sau înțelegerea adevăratei libertăți în Duhul Sfânt?

APLICAȚII PRACTICE: 

Contextul mai larg al pasajului Exodul 34 – sursa ilustrațiilor lui Pavel cu privire la slavă – este păcatul israeliților din capitolul 32. De la Exodul 32:9 până la 34:9, Domnul spune de patru ori despre popor că este „încăpățânat.” Marama de care avea nevoie Moise este remarcată doar după ce Moise se întoarce pentru a doua oară de pe munte, după incidentul cu vițelul de aur. Prin urmare, un păcat mare a primi ca reacție un semn al sfințeniei absolute: slava radiantă a feței lui Moise, care trebuia să fie acoperită.

În ciuda măreției și a sfințeniei simbolizate de această strălucire, încă nu venise vremea unui alt episod al slavei – venirea lui Cristos. Aproximativ 15 secole mai târziu, Cristos vine exact la momentul stabilit de Dumnezeu. Puțini sunt cei care s-au așteptat ca El să vină în acest fel. Și tot la fel de puțini L-au lăsat să le ridice marama de pe inimă, pentru a-L putea vedea cu adevărat. 

La fel stau lucrurile și în zilele noastre. Gândește-te la un om care crede că nu va avea nicio problemă să ajungă în rai pentru că este „un om bun.” Fie că se întâmplă conștient sau inconștient, atitudinea aceasta vine dintr-o mentalitate care consideră că mântuirea vine prin fapte. Genul acesta de gândire se instalează atunci când omul se compară cu o altă persoană care este relativ „mai rea.” Însă nu așa funcționează mântuirea; nu acesta este criteriul pentru intrarea în ceruri. Cei care rămân închistați în acest gen de gândire încă mai au o maramă pe care refuză să o înlăture. Au nevoie de o întâlnire personală cu Cel care ridică marama de pe inimă – Isus Cristos (Matei 27:51; Marcu 15:38; Luca 23:45). Cum vei găsi în săptămâna aceasta un om pierdut din acest punct de vedere?

SCOPUL LECȚIEI:  să identificăm taina, să explicăm de ce Pavel vorbește despre „taină” și să formulăm o cale prin care putem împărtăși alinarea spirituală pe care am primit-o la rândul nostru în vremuri de încercare. 

TEXTUL LECȚIEI: Coloseni 1:24-2:3

VERSETUL DE AUR: „…pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei.” Coloseni 2:2-3

CONTEXTUL LECȚIEI

Coloseni și Filimon sunt două dintre cele patru epistole numite Epistolele din Temniță, celelalte două fiind Efeseni și Filipeni. Pavel le-a scris pe când era întemnițat la Roma la începutul anilor 60 d. Cr. Nu avem niciun indiciu care să ne arate că Pavel ar fi plantat biserica din Colose (Coloseni 2:1). Cel mai probabil, a plantat-o un om pe nume Epafras, în urma unei vizite făcute de Pavel în cetățile învecinate (1:3-8; 4:12). După mulți teologi, biserica din Colose a fost plantată ca rezultat al celei de-a treia călătorii misionare a lui Pavel (Fapte 18:23-21:16). Pavel face referire la orașele învecinate Hierapolis și Laodiceea în Coloseni 2:1; 4:13-16.

În vremea lui Pavel, congregațiile se confruntau cu o dublă amenințare: credincioșii care se întorceau fie la zeitățile păgâne, fie la practici evreiești la care renunțaseră (Romani 7:6, etc.). O erezie și mai perfidă era sincretismul – o combinație între credințe și practici vechi și obiceiuri noi. Cei care promovau acest sistem spuneau: „Este important să-L avem pe Cristos, însă pentru a fi mântuiți, mai avem nevoie și de . . .” iar propoziția aceasta se completa cu una sau mai multe practici evreiești ale Legii lui Moise. Se putea completa și cu elemente ale filosofiei grecești. Ambele par să fi reprezentat o problemă în biserica din Colose, așa cum puteam vedea în Coloseni 2:8-15. Însă înainte de a înfrunta aceste probleme, Pavel trebuia să se asigure mai întâi că cititorii epistolei sale înțeleg statutul său, intențiile și lucrarea sa. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. Statutul lui Pavel (Coloseni 1:24)

• În suferință (v. 24a)
• Pentru Biserică (v. 24b)

2. Intenția lui Pavel (Coloseni 1:25-29)

• Prin voia lui Dumnezeu (v. 25)
• Pentru maturitatea credincioșilor (v. 26)
• Pentru nădejdea slavei (v. 27)
• Cu înțelepciune mânată de scopuri (v. 28)
• Prin puterea divină (v. 29)

3. Lucrarea lui Pavel (Coloseni 2:1-3)

• Pretutindeni (v. 1)
• Pentru toți (v. 2)
• Totul (v. 3)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ce sugerează cuvintele lui Pavel din 2 Corinteni 12:1-10 despre suferința îndelungată? 
2. Care sunt asemănările și deosebirile dintre trimiterea dată de Dumnezeu lui Pavel și trimiterea pe care ți-a încredințat-o ție?
3. Care este deosebirea dintre predicare și învățare? În ce fel se suprapun cele două?
4. Cât de mult se aseamănă obiectivele lui Pavel cu obiectivele tale?

APLICAȚII PRACTICE: 

Grija lui Dumnezeu față de biserica primară s-a arătat în principal prin mâini omenești. Evident, apostolul Pavel este cel mai important exemplu în acest caz. Însă ceea ce a pus el în mișcare a necesitat ajutorul altora pentru a se putea menține pe termen lung și pentru a duce la bun sfârșit ceea ce începuse el (Tit 1:5, etc.). Întâlnim unele dintre ajutoarele sale în pasaje precum Coloseni 4:16 și în rândurile celor nenumiți din Coloseni 1:2. Pavel le adresează o chemare la stringență și la fapte. Aveau nevoie să-și păstreze vigilența față de viziunile greșite despre Cristos, despre înțelepciune, putere, slavă, taină, etc. Doar rămânând vigilenți puteau fi pregătiți să treacă la fapte și să protejeze biserica. 

Așadar, cât de bine se descurca din acest punct de vedere biserica din Colose? Nu știm cu certitudine, însă câteva decenii mai târziu, biserica învecinată din Laodiceea a fost criticată pentru că era „căldicică” (Apocalipsa 3:14-22). Starea în care nu ești nici rece și nici în clocot se manifestă sub forma complacerii.

Vezi semne ale complacerii în biserica ta? Cum putem ști că se instalează acest sentiment în biserică? Care sunt semnele acestuia? Pentru a fi în stare să răspundem la întrebarea aceasta, avem nevoie de vigilență, care trebuie să vină înaintea faptelor. Și cine să fie cel care întreprinde faptele de corectare sau de prevenire? Oare nu ești chiar tu?

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm cele șapte pasaje ale Vechiului Testament despre care vorbește Pavel, să spunem pe scurt în ce fel întăresc aceste citate argumentul lui Pavel și să vorbim despre responsabilitatea noastră în lumina versetelor 14-15.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 10:1-17

VERSETUL DE AUR: „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.” Romani 10:9

CONTEXTUL LECȚIEI:

Totuși, cât de cuprinzătoare este vestea cea bună a lui Isus Mesia? Întreaga Epistolă către Romani încearcă să răspundă la această întrebare. Romani 1-8 ne pune la dispoziție dovada că avem nevoie de îndurarea lui Dumnezeu, dar vorbește și despre cuprinderea îndurării lui Dumnezeu, oferită tuturor celor care se încred în El cu viața lor. Dumnezeu a propovăduit mântuirea pentru toți cei care cred (vezi Romani 1:16-17). Evanghelia harului a ieșit la lumină pentru toți. Extinderea mântuirii lui Dumnezeu către neamuri nu îi exclude pe evrei. Capitolele 9-11 duc discuția mai departe, vorbind despre soarta Israelului. Profunzimea dragostei lui Dumnezeu se extinde asupra Israelului, dar și a neamurilor (11:33-36).

Romani 10 reflectă asupra speranței lui Pavel că vestea cea bună că Isus este Mesia și Domn va veni și la poporul său evreu. Dumnezeu a promis mântuirea lui Israel și Își ține tot timpul promisiunile. Prin urmare, făgăduința mântuirii trebuie să vină și la Israel. Separarea radicală dintre evrei și creștini nu a avut loc decât la câteva generații după moartea lui Pavel. Pavel însuși nu a folosit niciodată în scrierile sale cuvântul „creștin”, chiar dacă acesta începuse să circule în biserică. Probabil că nu și-a închipuit secolele de ostilitate care aveau să urmeze între cele două grupări, la fel cum nu și-a închipuit nici obiceiul celor care se considerau creștini de a-i batjocori și chiar de a-i persecuta pe evrei. Scindarea gravă pe care a experimentat-o Pavel și despre care a scris era între evrei (fie ei urmași ai lui Cristos sau nu) și neamuri (fie ei oameni cu frică de Dumnezeu sau nu). Evanghelia împăcării și a păcii în Cristos ajunge la toți, lucru care lasă ca Dumnezeu să-Și țină promisiunea veche făcută lui Israel și să-i adauge pe cei din rândul neamurilor la comunitatea credincioșilor. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. Rugăciunea lui Pavel (Romani 10:1-4)

• Dorința inimii (v. 1)
• Râvnă fără pricepere (v. 2-3)
• Cristos și Legea (v. 4)

2. Cuvântul Mântuirii (Romani 10:5-13)

• Neprihănirea prin credință (v. 5-8)
• Credința în Dumnezeu (v. 9-10)
• Credința îi include pe toți (v. 11-13)

3. Predicarea duce la credință (Romani 10:14-17)

• Cum vor auzi? (v. 14-15)
• Cine a crezut? (v. 16-17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Faci parte dintr-o lume plină de oameni nemântuiți, dar pe care ai vrea să-i vezi mântuiți. Cum îți permite statutul tău în această lume să le fii martor al Veștii Bune, așa cum nu ar putea-o face o persoană din afară?
2. Ai experimentat vreodată râvna fără pricepere? Există situații în care râvna fără pricepere are nevoie doar de mai multă vreme și experiență, nu de intervenție? 
3. Cum ții Cuvântul aproape de tine, în gura ta și în inima ta?

APLICAȚII PRACTICE: 

Mântuirea este oferită prin predicarea Cuvântului ca mesaj al speranței și al așteptării. Dumnezeu este pentru noi și vrea să fie cu noi. Atunci când ne punem încrederea în această ofertă, putem primi o viață plină de nădejde în bucurie, lucru pe care Biblia îl numește mântuire. Viața aceasta începe acum și va dura o veșnicie. 

În Romani 10, Pavel vorbește despre cei care strigă către Dumnezeu, cei care Îl mărturisesc pe Isus ca Domn, primind astfel mântuirea. Asemenea prorocilor lui Israel, care au îndemnat poporul să se întoarcă de la rele spre bine, Pavel face o legătură directă între cuvintele spuse de oameni și voința lui Dumnezeu de a mântui. Cuvintele trebuie spuse cu sinceritate, însă în drama mântuirii, actorul principal este Dumnezeu. Predicarea atinge în profunzime, asemenea rugăciunii, îndemnându-ne să căutăm să ne conformăm dorințele potrivit dorințelor lui Dumnezeu. Predicarea trebuie să fie plină de nădejde, invitându-i pe toți cei care o ascultă să-și pună încrederea într-un Dumnezeu plin de har. 

Dorința de ascultare vine din dragostea profundă a lui Dumnezeu pentru creație. În adevăr, Dumnezeu a creat inițial lumea în dragoste și susține și acum creația Sa tot în aceeași dragoste. Într-un mediu al dragostei, omenirea care este lipsită de acest sentiment și care strigă după ajutor primește un bun Ascultător. 

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm ce primesc creștinii prin credință, să comparăm și să facem deosebirea între reconcilierea cu Dumnezeu și reconcilierea între oameni și să ne propunem să împărtășim cu un necredincios o poveste personală despre cum era viața noastră înainte și cum a fost după împăcarea lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 5:1-11

VERSETUL DE AUR: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” Romani 5:1

CONTEXTUL LECȚIEI:

Romani 5 depinde complet de analiza precedentă a lui Pavel despre reacția omenească la mesajul evanghelic din Romani 4., Pavel spunea că, potrivit experienței lui Avraam adevărata temelie a relației cu Dumnezeu este încrederea în făgăduințele Sale – cu alte cuvinte, credința. Capitolul 5 reprezintă o extensie a acestei argumentări. 

Textul lecției de astăzi ne oferă un argument important pentru faptul că ucenicii lui Isus își clădesc viața cu încredere în făgăduințele lui Dumnezeu, dar că, în ciuda acestui lucru, se confruntă cu greutăți. Cei care suferă se pot întreba dacă a venit sau nu vremea cea nouă a îndurării lui Dumnezeu. În trecut, prorocii arătau faptul că anumite greutăți se datorau judecății lui Dumnezeu pentru păcat (exemplu: Numeri 14:20-23; Ieremia 21:4014). Să fie suferința creștinului tot un rezultat al judecății lui Dumnezeu?

În altă parte, Pavel vorbea despre propria sa suferință ca dovadă a lucrării lui Dumnezeu în viața lui (2 Corinteni 4:7-12; 11:23-30). Pavel avea să fie executat la Roma, în anul 67 sau 68 d.Cr. După socoteala lui, și aceasta a fost tot o ocazie de a fi asemenea lui Cristos (Filipeni 1:21; 3:7-11). Transformarea pentru a fi asemenea lui Cristos include anumite etape, printre care o nouă înțelegere a suferinței, reconcilierea, o prietenie tot mai profundă cu Dumnezeu și în cele din urmă, salvarea din lațul păcatului și al morții. Pavel cercetează fiecare dimensiune a acestor înrâuriri în textul nostru de astăzi. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. Efectele justificării (Romani 5:1-5)

• Pace cu Dumnezeu (v. 1)
• Intrarea în starea de har (v. 2)
• Domeniul de aplicare  (v. 3-5)

2. Efectele crucii (Romani 5:6-11)

• Împăcarea cu Dumnezeu (v. 6-10)
• Ne bucurăm (v. 11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum trăiești pacea cu Dumnezeu? Care sunt obiceiurile pe care le-ai putea ajusta în așa fel încât să experimentezi mai profund statutul tău de împăcare cu Dumnezeu?
2. Ce fel de rol joacă „bucuria în necazuri” în generarea caracteristicilor înșirate de Pavel în versetul 5:3?
3. Care este cea mai mare jertfă pe care a-i face-o pentru o persoană pe care o cunoști și pe care o iubești? Ce jertfă ai face în numele unui om pe care nu îl cunoști? Dar pentru un om pe care îl consideri dușman?

APLICAȚII PRACTICE: 

Toate societățile omenești consideră că anumite fapte sunt respectabile, în vreme ce altele sunt rușinoase, existând mai multe grade între cele două extreme – onoare și rușine. Pentru că urmau un Mesia răstignit, creștinii bisericii primare s-au văzut nevoiți să-și revizuiască perspectiva propriei culturi despre onoare și rușine. Această transformare a minții i-a ajutat să îndure suferințele la care au fost supuși pentru credința lor fie de către familiile lor, fie de către orânduirea țării lor. Au ajuns la concluzia că viața omenească nu este un concurs pentru o cantitate limitată de onoare și că adevărata sursă a onoarei este Dumnezeu. Dumnezeul care L-a înviat din morți pe Isus avea să-i învie și pe ei. Au trecut prin suferințe, nu de dragul chinului, ci pentru că prin suferință Îl puteau imita pe Isus Cristos. Această nădejde radicală le-a permis să facă față fie disprețului public, fie dificultăților personale cu o inimă deschisă și cu o gândire încrezătoare.

Nădejdea aceasta radicală ne permite să facem același lucru și în zilele noastre. Capacitatea de a îndura suferința asemenea lui Cristos ne arată că vremea cea nouă stă să vină și că promisiunile lui Dumnezeu de a-i proteja pe cei care se încred în El sunt demne de crezare. 

SCOPUL LECȚIEI: să prezentăm pe scurt viziunea lui Pavel despre Avraam, să explicăm rolul credinței în a fi socotiți neprihăniți și să aflăm cum am putea sărbători prin fapte de dragoste binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noi – harul prin credință.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 4:13-25

VERSETUL DE AUR: „El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat că El ce făgăduiește poate să și împlinească.” Romani 4:20-21

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Romani 4 face parte din argumentarea generală a lui Pavel cu privire la afirmația sa din Romani 1:16-17:

„Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.”

Romani 1-3 cercetează provocarea principală a lui Dumnezeu în păstrarea făgăduințelor din vechime, anume, profunzimea păcatului tuturor oamenilor (Romani 3:23).

Capitolul 4 începe discuția despre soluția la păcatul universal. Departe de a se confrunta cu o situație disperată, oamenilor li se pune la dispoziție un model de relaționare cu Dumnezeu. Modelul este viața lui Avraam. Atunci când Dumnezeu a promis că va binecuvânta lumea prin Avraam, Avraam a ales să răspundă în credință (Geneza 15:6, citat în Romani 4:3, 9, 22; Galateni 3:6; Iacov 2:23). Cititorii lui Pavel, mai ales cei de sorginte iudaică, ar fi fost de acord că moștenirea lui Avraam este importantă și neprețuită. Întrebarea care ne dă de furcă este: care anume este moștenirea lui Avraam? Pavel spune că Avraam avea o relație cu Dumnezeu pentru că și-a pus credința în Dumnezeu și încrederea în făgăduințele Lui. Nimic mai mult. În Noul Testament, credința este echivalentă cu încrederea în Dumnezeu, Cel care a promis că va binecuvânta omenirea. Isus a urmat acest fel de încredere prin supunerea Sa în moartea jertfitoarea pe cruce, știind că Dumnezeu va lucra spre bine prin rușinea și suferința Sa. Această încredere stă la temelia oricărei relații cu același Dumnezeu plin de milă. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. Adevărați moștenitori ai lui Avraam (Romani 4:13)

• Nu pe temeiul Legii (v. 13a)
• Neprihănirea care se capătă prin credință (v. 13b)

2. Argumente favorabile (Romani 4:14-25)

• Nu Legea este promisiunea (v. 14-15)
• Credința lui Avraam (v. 16-22)
• Temeiul credinței noastre (v. 23-25)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. În ce fel reflectă viața ta încrederea ta în Dumnezeu?
2. Cât de important este faptul că nu poți și nici nu este nevoie să încerci să-ți câștigi neprihănirea?
3. Ce înseamnă să primești neprihănirea prin credință?

APLICAȚII PRACTICE: 

Dumnezeu ne socotește neprihăniți atunci când, asemenea lui Avraam, ne încredem în făgăduința răscumpărării și trăim în consecință. Nu suntem neprihăniți datorită lucrurilor bune pe care le facem sau a relelor pe care le evităm, ci pentru că Dumnezeu ne recunoaște loialitatea față de El, socotind toate speranțele noastre ca rezultat al promisiunilor Sale. Iar mântuirea pe care ne-o oferă El se aplică tuturor, pentru că păcatul ne-a nimicit pe toți. Suntem uniți atât în nevoia cât și în speranța noastră.

Această unitate a omenirii se poate prezenta în moduri diferite. Pe de o parte, putem umbla împreună în propriul păcat, devenind tot mai ostili unii față de ceilalți și jertfindu-ne umanitatea împărtășită pe altarul lăcomiei, al invidiei, al mândriei și al urii. Pe de altă parte, ne-am putea recunoaște nevoile, ne-am putea pune încrederea în mila lui Dumnezeu și ne-am putea alătura unei comunități construite pe asemenea credință. Puterea de a alege ne aparține. 

Cum putem construi o comunitate pe această temelie? Având o biserică plină de membri care se încred în făgăduințele lui Dumnezeu și care trăiesc o viață darnică, deschisă și plină de bunătate. Oamenii aceștia, asemenea lui Avraam, dau dovadă de ospitalitate față de străini, ca și când ar fi îngeri (Evrei 13:2). O astfel de biserică pune preț pe întreaga traiectorie a vieții de credință a unui om, fără a scoate în evidență eșecurile sau marile succese, ci subliniind credincioșia în fața încercărilor (Iacov 1:2-3) și îndelunga Sa răbdare (2 Petru 3:9). Credincioșii din comunitatea aceasta știu că sunt mântuiți, nu datorită meritelor lor, ci datorită milei lui Dumnezeu față de ei.