SCOPUL LECȚIEI: să înțelegem acuzația care i s-a adus lui Ștefan și motivația de la baza acesteia, să analizăm tactica tip „scopul scuză mijloacele” pe care au aplicat-o împotrivitorii lui Ștefan și să evaluăm căi diferite prin care putem răspunde sau reacționa la împotriviri față de Domnul Isus în zilele noastre. 

TEXTUL LECȚIEI: Fapte 6:7-15

VERSETUL DE AUR: „Unii din sinagoga numită a Izbăviților, a Cirinenilor și a Alexandrinilor, împreună cu niște iudei din Cilicia și din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ștefan, dar nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el.” (Fapte 6:9-10)

CONTEXTUL LECȚIEI:

După înălțarea Domnului Isus la ceruri, numărul credincioșilor a crescut, iar aceștia au fost adăugați la numărul celor din Ierusalim (vezi Fapte 2:47b, 5:14; 6:1). Numărul crescând de credincioși i-a făcut să-și dezvolte obiceiuri cu privire la adunările lor și așteptări cu privire la felul în care se purtau unii cu ceilalți (vezi 2:42-47a; 4:32-35).

În timpul acela, aproape toți credincioșii erau etnici evrei. Dar nu toți proveneau din același context cultural. Unii locuiseră în părțile elene ale Imperiului Roman în care s-a vorbit limba greacă, în vreme ce alții locuiseră în regiunile evreiești ale Palestinei. Deosebirile dintre aceste grupuri de evrei ai primului secol au dus la conflicte în ce privește purtarea față de văduve (Fapte 6:1). În consecință, apostolii s-au confruntat cu provocări de acest gen în timp ce încercau să se asigure de bunul mers al bisericii (6:2).

Pentru a-și ușura munca, apostolii au selectat șapte bărbați care să se ocupe de anumite lucrări (vezi Fapte 6:3-4). Cartea Faptele Apostolilor ne vorbește în detaliu despre doi dintre acești bărbați: Filip (8:4-40) și Ștefan (6:8-8:1). Din anumite puncte de vedere, rolul acestor bărbați coincidea cu cel al diaconilor (vezi 1 Timotei 3:8-13). Cuvântul diacon vine de la substantivul grec diakonos, care nu este folosit în Fapte 6. Totuși, o variantă a acestui cuvânt apare în Fapte 6 și este tradus ca „slujbă” (Fapte 6:3). Termenul descrie unele aspecte ale muncii depuse de apostoli.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Biserica în creștere (Fapte 6:7-10)

• Ucenici și preoți (v. 7)
• Putere și minuni (v. 8)
• Înțelepciune și Duh (v. 9-10)

2. Împotrivitorii îndemnați (Fapte 6:11-15)

• Uneltirea (v. 11-12)
• Martorii (v. 13-14)
• Omul credincios (v. 15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum poate adunarea ta să fie un vas as răspândirii Evangheliei în comunitatea și în orașul tău?
2. Care sunt căile prin care își pot dezvolta credincioșii puterea spirituală? Cum pot cei maturi în credință să-și folosească puterea spirituală pentru a încuraja creșterea spirituală a celor noi în credință?
3. În ce fel indică faptele, atitudinile și cuvintele tale faptul că ești un urmaș al lui Cristos? Care sunt limitele judecării statutului spiritual al unui om potrivit lucrurilor care se pot vedea?

APLICAȚII PRACTICE:

Care ar trebui să fie răspunsul creștinului la atacurile și insultele aduse la adresa credinței? Atacurile acestea ar putea fi insulte personale, remarci tăioase sau judecăți cu privire la felul în care ne folosim timpul, energia și resursele. S-ar putea să suferim astfel de abuzuri chiar din partea colegilor de muncă, din partea prietenilor sau a familiei.

Atacurile verbale adresate lui Ștefan au dus la un atac fizic care a dus la moartea lui. Este puțin probabil să cunoaștem același sfârșit ca Ștefan. Cu toate acestea, felul în care a trăit ne poate influența și nouă purtarea – indiferent dacă va duce la atacuri la adresa credinței noastre.

Ștefan a fost un învățat al Scripturii, lucru pe care îl putem vedea în discursul pe care îl ține înaintea Sanhedrinului (Fapte 7:2-54). Nu doar că știa principiile Scripturii, dar cunoștea și felul în care a împlinit  Domnul Isus întreaga Scriptură. Această cunoaștere i-a insuflat încredere și speranță în interacțiunea sa cu Sanhedrinul. A propovăduit Evanghelia cu speranța că vor ajunge să creadă în Domnul Isus ca mult așteptatul Mesia.

Mai presus de toate, Ștefan și-a cunoscut sfârșitul cu pace și cu capul sus. A dat dovadă de o liniște care nu poate veni decât de la cunoașterea voinței și puterii lui Dumnezeu. Acuzațiile false nu l-au împiedicat pe Ștefan; el a avut încredere că totul face parte din planul lui Dumnezeu. 

Data viitoare când te rogi, gândește-te la Ștefan. Cere-i lui Dumnezeu înțelepciune, putere și pace. Atunci când ne exersăm și când dăm dovadă de aceste atribute, putem să-I slujim mai bine Domnului, mai ales în fața criticilor sau a atacurilor din partea lumii.

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm textul citat din Vechiul Testament, să comparăm și să deosebim lucrurile pe care „trebuie” să le facem și cele pe care „nu trebuie” să le facem și să ne propunem un „da” și un „nu” pentru săptămâna care ne stă în față.

TEXTUL LECȚIEI: 1 Petru 3:8-17

VERSETUL DE AUR: „Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul!” (1 Petru 3:17)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Petru a fost unul dintre cei 12 ucenici inițiali ai Domnului Isus (cunoscuți și ca apostoli; Luca 6:13). Petru (numit și Simon sau Cefa; Ioan 1:42) era cunoscut pentru impulsivitatea sa (exemplu: Matei 14:22-28; 16:22; 26:35; Marcu 9:5-6; Ioan 18:10). În ciuda acestui fapt – sau poate datorită acestuia – pare să fi ocupat un loc special în rândul celor doisprezece. Este primul apostol numit în toate situațiile în care sunt înșiruiți toți ucenicii (Matei 10:2-4; Marcu 3:16-19; Luca 6:14-16; Fapte 1:13). Domnul Isus i-a dat „cheile Împărăției cerurilor” (Matei 16:19). După înălțarea Domnului Isus, Petru a devenit liderul bisericii din primul secol (vezi Fapte 1:15-17, 2:14-40, 15:6-29). Lucrarea sa s-a concentrat cu precădere asupra evreilor (vezi Galateni 2:8). Din această poziție, a suferit persecuții (exemplu: Fapte 12:1-4) care i-au schimbat perspectiva cu privire la suferință și încercări. 

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Purtarea potrivită (1 Petru 3:8-12)

• Să fim o binecuvântare (v. 8-9)
• Să căutăm pacea (v. 10-12)

2. Credincioși netulburați (1 Petru 3:13-17)

• Nu vă temeți (v. 13-14)
• Fiți gata să răspundeți (v. 15-17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. De ce se întâmplă uneori că creștinii nu se bucură de darul unității pe care l-au primit de la Dumnezeu? Care sunt dovezile scripturale care ne dau încredere în darul unității, chiar dacă credincioșii par să rămână divizați?
2. Care sunt binecuvântările pe care le-ai experimentat în urma suferinței de dragul neprihănirii? 
3. Cum putem comunica și altora speranța binecuvântării care va veni, fără a ignora durerea prin care trec frații noștri?
4. Cum putem rămâne pregătiți să răspundem cu privire la nădejdea care este în noi?

APLICAȚII PRACTICE:

Puțini sunt cei care vor experimenta vreodată nivelul de suferință pe care l-au îndurat martirii istoriei creștinătății. Cu toate acestea, îndemnurile lui Petru sunt cât se poate de relevante pentru noi! Atunci când trecem prin suferințe, s-ar putea să căutăm semnificație în durerea noastră. Întrebarea pe care ne-o vom pune cel mai probabil este: „De ce?”

Este o întrebare naturală și lesne de înțeles. Însă trebuie să fie și temporară, pentru că, în cele din urmă, „De ce?” trebuie să fie înlocuit cu „Ce urmează acum?” Iată modalitatea prin care reacția noastră la suferință poate sluji pentru a-i îndruma pe oameni la o viață de credință în Domnul Isus. Dumnezeu vrea tot ce este mai bun pentru oameni. Atunci când trec prin suferință, credincioșii trebuie să-și amintească să rămână uniți în încrederea lor în Dumnezeu. 

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm criteriile conform cărora suntem „în credință,” să explicăm ce legătură există între imperativele din 2 Corinteni 13:11 și să formulăm o întrebare-test care să reflecte provocarea lansată de Pavel în versetul de aur.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Corinteni 13:5-11

VERSETUL DE AUR: „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă cercați-vă.” (2 Corinteni 13:5a)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Pavel întemeiase biserica din Corint în timpul unei vizite făcute personal în această cetate, în jurul anului 52 d.Cr. (Fapte 18:1-18). Nu suntem siguri câte epistole a scris acestei biserici, însă au fost cel puțin două – cele pe care le numim 1 și 2 Corinteni.

Pavel a scris 2 Corinteni ca pregătire pentru cea de-a doua vizită în Corint (2 Corinteni 10:2; 12:20-21; 13:10). În vreme ce biserica din Corint a răspuns în mare parte favorabil la prima epistolă a lui Pavel (vezi cap. 7), el știa că au mai rămas anumite probleme.

Parte din motivul acestor probleme era că unii se îndoiau de faptul că Cristos le vorbește prin Pavel; voiau dovezi (2 Corinteni 13:3). Era Pavel un apostol adevărat al Domnului Isus sau doar un escroc? Unii corinteni credeau că slăbiciunile lui Pavel – înfățișarea sa slăbită și lucrarea sa plină de suferințe – erau un semn că răspunsul este nu. Însă Pavel le dovedise mai devreme în această epistolă că slăbiciunea și suferințele sale nu fac decât să demonstreze contrariul (mare parte din capitolele 6, 10 și 11).

Slăbiciunea a fost modul în care a venit Isus în această lume și El a suferit pe cruce pentru a demonstra puterea lui Dumnezeu (2 Corinteni 13:4). Lucrarea apostolică a lui Pavel fusese (și încă mai era) testată și verificată prin suferință și nu prin evitarea ei. Puterea lui Dumnezeu văzută în suferința lui Pavel s-a văzut și în viața Domnului Isus. În aceeași manieră, prin suferința și prin slăbiciunea lui Pavel, puterea lui Dumnezeu a adus viață prin lucrarea lui Pavel. Prin urmare, nu credibilitatea lui Pavel era în cumpănă. În cumpănă era credibilitatea cârtitorilor din biserica din Corint.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Cercetare (2 Corinteni 13:5-6)

• Imperativ (v. 5)
• Rezultat (v. 6)

2. Așteptări (2 Corinteni 13:7-10)

• Cererea lui Pavel (v. 7)
• Valorile lui Pavel (v. 8-9)
• Scopul lui Pavel (v. 10)

3. Îndemn (2 Corinteni 13:11)

• Invitație la părtășie (v. 11a)
• Asigurarea prezenței lui Dumnezeu (v. 11b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum își poate „încerca” credinciosul credința și atitudinile pentru a vedea dacă este „în credință”? Ne poate ajuta în această situație grupul mic sau un frate căruia să-i dăm socoteală?
2. Cum ne putem îmbrățișa slăbiciunile percepute pentru a încuraja creșterea spirituală a celor din jur? Cum putem răspunde minciunii că credincioșii trebuie să fie „puternici” în ochii lumii?
3. Care aspect al auto-cercetării spirituale ți se pare cel mai dificil în această perioadă a vieții tale?

APLICAȚII PRACTICE:

Multe congregații se află în circumstanțe tulburi, la fel ca vremea în care trăim. Credința este atacată atât din exterior, cât și din interior. Este important, în asemenea momente, să ne cercetăm pe noi înșine. Rugăciunea lui Pavel ne dă de înțeles care este stilul de viață care trece testul credinței. Nu este destul doar să evităm răul. Răul trebuie înlocuit cu a face ceea ce este bine. A evita răul fără a-l înlocui cu bine înseamnă să ne lăsăm deschiși situației descrise în Matei 12:43-45. Unii au spus că o credință necercetată nu merită trăită. Pavel ne cheamă să ne supunem unui proces de discernământ, în care să ne punem la încercare inima (compară cu Psalmul 139:23-24). Căutăm să facem binele? Căutăm să evităm răul? Căutăm maturitatea în Cristos? Căutăm să fim echipați pentru a face binele și pentru a participa la lucrarea de reconciliere?

Va fi un proces dureros, însă ne va zidi, nu ne va distruge. Vom trece prin procesul acesta de autoanaliză cu încrederea că suntem iubiți de Dumnezeu și cu siguranța că Evanghelia este adevărată. Dumnezeu este pentru noi și nu împotriva noastră. Căutăm dragostea și pacea pentru că Dumnezeu este Dumnezeul dragostei și al păcii. Unii au numit scopul acesta „capacitatea de a gândi gândurile lui Dumnezeu după El.” Dumnezeu răspunde la rugăciunile care cer puterea de a face bine, curajul de a distruge răul și puterea de a participa la lucrarea Evangheliei ca ucenici pe deplin echipați ai Domnului Isus.

Această cercetare atât de necesară necesită o legătură familială, dorința de maturizare, efortul de sfințire, încurajarea reciprocă, dedicarea universală de a trăi semnificația Evangheliei și lucrări pline de pace. O credință cercetată poate înflori în acel gen de biserică. Fără o asemenea comunitate, credința va suferi și poate chiar se va sfârși din punct de vedere spiritual. Procesul începe atunci când ne întrebăm dacă ne cunoaștem pe noi înșiși. Așa este?

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm doxologia acestui text, să facem deosebirea între ceea ce promite Dumnezeu să facă și ceea ce se așteaptă El să facem cu privire la sfințirea noastră personală.

TEXTUL LECȚIEI: Iuda 17-25

VERSETUL DE AUR: „Dar voi, preaiubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră preasfântă, rugați-vă prin Duhul Sfânt, țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică.” (Iuda 20-21)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Iuda este o epistolă scurtă, care reflectă o perioadă periculoasă, similară cu cea în care trăim noi. Unii oameni ambițioși și mândri s-au alipit bisericilor, s-au prezentat acolo în calitate de lideri și au trăit o viață lipsită de moralitate. Iuda îi numește „oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru” (Iuda 4). Acești intruși s-au folosit de buna primire pe care au primit-o pentru a promova imoralitatea (v. 4). Au batjocorit judecata lui Dumnezeu și s-au purtat ca și când Dumnezeu nu i-ar trage la socoteală pentru acțiunile și pentru etica lor lipsită de moralitate. Au disprețuit autoritatea, i-au vorbit de rău pe alții și în lăcomia lor, au căutat să-și facă averi. Iuda i-a numit „niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste” care nu au de oferit nimic bun sau valoros. Erau precum norii fără apă și pomii fără rod (v. 12). Și-au urmat „poftele lor” și chiar dacă au influențat o mulțime de oameni, vorbele lor au fost pline de propriile ambiții (v. 16). A fost o perioadă dificilă pentru biserici, iar Iuda confruntă direct situația, atât cu avertismente, cât și cu speranță.

Iuda, autorul acestei cărți, a fost fratele lui Iacov, iar Iacov a fost unul dintre părinții bisericii din Ierusalim (Fapte 12:17; 15:13; 21:18; Galateni 1:19; 2:9). Având în vedere că Iacov a fost fratele lui Isus, înseamnă că și Iuda a fost fratele Lui. Deși amândoi s-au opus lui Isus pe timpul lucrării Sale dinaintea morții Lui, ambii au devenit credincioși dedicați după învierea lui Isus (1 Corinteni 15:7; Iuda 1).

Ceea ce citim noi astăzi sub forma cărții Iuda a fost probabil o predică care a circulat prin mai multe biserici sub forma unei scrisori deschise. Iuda se adresează mai multor biserici deodată, acestea fiind laolaltă puse în pericol de intruși și de lideri neevlavioși. El îi încurajează pe credincioși să „lupte pentru credința” care le-a fost dată (Iuda 3). Îi numește pe cei care creează probleme și avertizează că soarta lor va fi aceeași ca soarta Sodomei, a Gomorei (v. 7) și a diavolului (v. 9) și promite că Dumnezeu va judeca pe cei „nelegiuiți” pentru faptele lor „nelegiuite” (v. 15).

Dar ce trebuie să facă credincioșii? Cum să „lupte pentru credință”? Cum să-și trăiască credincioșii credința în vremuri atât de neprielnice? Iuda își încheie epistola cu o chemare la perseverență în credință. Chemarea aceasta reprezintă textul pe care îl studiem astăzi.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Amintire (Iuda 17-19)

• Amintirea cuvântului apostolic (v. 17)
• Reluarea avertismentului (v. 18)
• Recunoașterea învățătorilor falși (v. 19)

2. Perseverență (Iuda 20-23)

• Rămânerea în dragostea lui Dumnezeu (v. 20-21)
• Reflectarea dragostei lui Dumnezeu (v. 22-23)

3. Proslăvirea lui Dumnezeu (Iuda 24-25)

• Lucrarea lui Dumnezeu pentru noi (v. 24)
• Gloria lui Dumnezeu (v. 25)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum le putem reaminti fraților noștri că sunt iubiți de Dumnezeu?
2. Ai fost vreodată pus în situația de a te împotrivi unui om care încerca să manipuleze credința pentru folosul propriu? Ce pași poți urma pentru a fi sigur că nu există motive nepotrivite în propria ta umblare de credință?
3. Care sunt aspectele care ne pot sugera că un om nu are Duhul lui Dumnezeu? Gândește-te la versete care să susțină ceea ce spui.
4. Ce faci pentru a rămâne în dragostea lui Dumnezeu? Ce pași ai putea urma pentru a vedea mai mult influența lui Dumnezeu care te ajută să rămâi neprihănit înaintea Lui?

APLICAȚII PRACTICE:

Trăim vremuri tulburi, la fel cum a cele din vremea în care scria Iuda. Trebuie, prin urmare, să recunoaștem și să identificăm pericolele care ne înconjoară. Biserica este chemată să-și folosească discernământul și să asculte avertismentul apostolilor. Dacă îl ignorăm, vom plăti prețul pentru lucrul acesta. În același timp, biserica nu trebuie să trăiască cu teamă, ci cu încredere. Ne putem inspira din dragostea lui Dumnezeu pentru noi, demonstrând aceeași dragoste față de cei care suferă din pricina acestor vremuri tulburi. Trebuie să trăim încrezători în dragostea lui Dumnezeu ca preaiubiți ai lui Dumnezeu și să ne revărsăm dragostea asupra celor din jurul nostru. Reacția noastră la harul divin trebuie să fie bucurie și recunoștință profundă.

În vreme ce ne exersăm discernământul și luptăm pentru credință, trebuie în același timp să arătăm mila lui Dumnezeu față de oameni atunci când ne apropiem de cei care se luptă cu îndoiala, de cei prinși în foc și de cei care și-au mânjit cămașa cu carne. Siguri în dragostea lui Dumnezeu, prin temelia pusă de învățăturile apostolice, rugându-ne în Duhul și privind mai departe la îndurarea celei de-a doua veniri a lui Cristos, îi ajutăm pe ceilalți și le demonstrăm dragostea cu care ne-a iubit Dumnezeu.

SCOPUL LECȚIEI: să descriem dialogul dintre Habacuc și Dumnezeu, să deosebim între prima parte din Habacuc 2:4 și cea de-a doua parte a versetului, în lumina versetelor Romani 1:17, Galateni 3:11 și Evrei 10:37:38 și să formulăm propria noastră afirmație care să înceapă cu „eu tot mă voi bucura în Domnul”, în ciuda situațiilor dificile care continuă în viața noastră. 

TEXTUL LECȚIEI: Habacuc 2:1-5

VERSETUL DE AUR: „Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire și nu va minți; dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit.” (Habacuc 2:3)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cartea Habacuc nu ne oferă nicio informație despre „Habacuc prorocul” (Habacuc 1:1). Numele lui mai apare doar o singură dată după primul capitol (vezi 3:1). Chiar și atunci, textul nu ne spune nimic altceva despre acest om. Comparându-l cu alți proroci ai Vechiului Testament (exemple: Isaia 1:1, Ieremia 1:1-3), despre viața lui Habacuc nu știm mai nimic.

Totuși, anumite indicii din textul acesta ne pot ajuta să tragem anumite concluzii despre om și despre vremea în care a trăit. La începutul cărții, Domnul promite să-i ridice pe babilonieni (numiți și haldeeni) pentru a pedepsi pe Iuda (Habacuc 1:6). Folosind ca reper exilul babilonian din anul 586 î.Cr., care încă nu avusese loc, putem spune că Habacuc a slujit în ultima decadă a secolului a șaptelea înainte de Cristos; lucrul acesta s-ar fi întâmplat în timpul domniei împăratului Ioiachim, renumit pentru răutatea sa (609-598 î.Cr.).

După divizarea Israelului în cele două regate în jurul anului 931 î.Cr. (1 Împărați 11:43-12:24), lucrurile au luat o întorsătură negativă pentru ambele teritorii. Regatul „Israel” (10 seminții la nord) și „Iuda” (2 seminții la sud) au fost învrăjbite vreme de 200 de ani până când semințiile din nord au fost cucerite și exilate de asirieni în 722 î.Cr. (2 Împărați 17). Iuda a scăpat ca prin urechile acului de aceeași soartă (18:13-19:36), chiar dacă s-a făcut vinovat de aceeași purtare care a dus la distrugerea regatului de nord (17:18-20).

Un secol mai târziu, imperiul babilonian devine o superputere regională, după ce îi învinge pe asirieni și pe egipteni în bătălia de la Carchemiș în anul 605 î.Cr. (Ieremia 46:2). Regele Iosia al lui Iuda face mișcarea neînțeleaptă de a se implica, contribuind doar la victoria babiloniană; fapta lui îl costă viața (2 Cronici 35:20-27). Așa cum ni se promite în Habacuc 1:6, forțele babiloniene cotropesc pe Iuda și îl dau jos pe rege (vezi 36:5-8).

Timp de câțiva ani, regii Iudei au fost vasali Babilonului, dar înțelegerea nu a durat multă vreme. În ultimul an al domniei regelui Zedechia (586 î.Cr.), Ierusalimul și regatul Iuda au căzut în fața Babilonului, după aproape un deceniu de conflict (vezi 2 Împărați 25). 

Babilonienii au făcut o serie de deportări din Iuda – câte una în anii 605, 594 și 586 î.Cr. Cel mai probabil, Habacuc a slujit înaintea primei deportări, dat fiind timpul viitor folosit în Habacuc 1:6, lucru care îl face pe Habacuc un contemporan al lui Ieremia. Ambii proroci au primit avertizarea că poporul Ierusalimului va suferi consecințe sumbre din pricina purtării sale. 

STRUCTURA LECȚIEI:

1. O conversație (Habacuc 2:1-3)

• Prorocul așteaptă (v. 1)
• Domnul răspunde (v. 2-3)

2. Două popoare (Habacuc 2:4-5)

• Cei mândri, partea întâi (v. 4a)
• Cei credincioși (v. 4b)
• Cei mândri, partea a doua (v. 5)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Care sunt căile prin care credinciosul poate „sta de strajă” pentru a primi Cuvântul lui Dumnezeu?
2. Cum ne putem exersa răbdarea atunci când așteptăm răspunsul Domnului la rugăciunile noastre?
3. Care aspect al lecției de astăzi ți se pare cel mai greu de înțeles sau de acceptat?

APLICAȚII PRACTICE:

E bine să chestionăm acțiunile (aparente) sau lipsa acțiunii din partea lui Dumnezeu? Răspunsul corect este: depinde. Îl vedem pe Dumnezeu că tolerează, ba chiar primește întrebări în multe situații (exemple: Judecători 20:18, Iacov 1:5, 4:2). Un lucru pe care Dumnezeu însă nu îl tolerează sunt întrebările care Îi pun la îndoială dreptatea (vezi Iov 40:8, Ezechiel 18:25-29; Ieremia 2.29). Prorocul Habacuc aproape că a făcut și el lucrul acesta. Privește următoarea schiță a cărții:

Întrebarea 1: Doamne, de ce tolerezi păcatele poporului Tău?

Răspunsul 1: Nu-ți face griji – îi trimit pe babilonieni să-i pedepsească.

Întrebarea 2: Este drept să-i trimiți pe cei necredincioși să-i pedepsească pe cei mai credincioși?

Răspunsul 2: Nu-ți face griji – babilonienii își vor primi și ei pedeapsa.

Dumnezeu încheie discuția: Liniște!

Atunci când suferința noastră ni se pare „nedreaptă”, ne vin în minte în mod natural o mulțime de întrebări. Dumnezeu nu avea nicio obligație să-i răspundă lui Habacuc, la fel cum nu are nicio obligație să ne răspundă nici nouă. Habacuc avea nevoie de credință pentru a se rezema pe planurile Domnului, indiferent dacă planurile Sale aveau noimă pentru ființa umană.

Dumnezeu îi amintește lui Habacuc că cel mai important lucru este o viață caracterizată de credincioșie. Iar credința despre care vorbim nu este una „oarbă” – o credință unde omul pur și simplu crede. Credința despre care vorbim se bazează pe dovezi. Dumnezeu are un lung șir de situații în care și-a ținut promisiunile. Pe acest trecut se întemeiază credința noastră. Genul acesta de credință se încrede în controlul lui Dumnezeu asupra oricărei circumstanțe. Prin urmare, putem avea siguranță în El, indiferent dacă înțelegem sau nu planurile Sale. 

SCOPUL LECȚIEI: să descriem pe scurt credința personală în Dumnezeu a lui Daniel aflat într-o perioadă dificilă, să comparăm exprimarea credinței lui Daniel cu cea a celor trei tovarăși ai săi din lecția săptămânii precedente și să ne angajăm să fim o mărturie credincioasă pentru Dumnezeu atunci când ne vom confrunta cu o „groapă cu lei” personală. 

TEXTUL LECȚIEI: Daniel 6:1-27

VERSETUL DE AUR: „Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Și nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!” (Daniel 6:22)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Contextul acestei lecții este, în general, asemănător cu cel al lecției precedente. De la evenimentele din Daniel 3 și până la cele din lecția de astăzi trec, însă, câțiva ani. Cel mai interesant lucru care se întâmplă în acești ani este faptul că babilonienii sunt înlocuiți cu un alt imperiu: cel persan (2 Cronici 36:15-20). 

După ce degetele unei mâini apar și scriu un mesaj de avertizare regelui babilonian Belșațar, regele moare (vezi Daniel 5:1-30). Scriptura nu ne specifică cum a murit regele, ci doar faptul că s-a întâmplat, și că pe împărăție a pus mâna Darius Medul, „fiul lui Ahașveroș,” (9:1) care era în vârstă de șaizeci și doi de ani (5:31). În afara Scripturii, nu-l găsim menționat pe acest Darius, iar numele său este unul destul de des întâlnit; prin urmare, este aproape imposibil să-l identificăm. Probabil că nu este vorba despre regele persan Darius I (cunoscut și ca Darius cel Mare) (522-486 î.Cr.) care este menționat în Ezra 4-6, în Hagai 1-2, în Zaharia 1, 7 și poate în Neemia 12:22. O sugestie ar fi că „Darius” al nostru ar fi căpetenia regională a Babilonului, numit aici de către împăratul Cirus al perșilor. O altă ipoteză spune că „Darius” era doar un alt nume pentru o căpetenie persană care a condus armata perșilor în Babilon.

Studiul de astăzi pleacă de la numirea a 120 de „satrapi” sau dregători, care urmau să fie supravegheați de trei căpetenii, printre care se număra și Daniel (vezi Daniel 6:1-2). Darius a fost influențat de reputația lui Daniel în fața celorlalți împărați. Regele l-a preferat în fața tuturor celorlalți dregători și „se gândea să-l pună peste toată împărăția” (6:3). Însă prețuirea pe care o purta regele față de Daniel îi face pe ceilalți dregători să uneltească împotriva lui. Deși au căutat să-i găsească o vină, nu au reușit să identifice niciun lucru rău legat de el (6:4-5). Au ales atunci să-i întindă o cursă în urma căreia Darius să nu-l mai poată ajuta.

Potrivit planului lor, l-au încurajat pe Darius să dea o hotărâre potrivit căreia timp de treizeci de zile, oricine se va ruga la orice dumnezeu sau om în afara regelui va fi aruncat în groapa cu lei (vezi Daniel 6:7). Rugăciunea pentru un monarh era un element standard in Orientul Apropiat antic. Însă rugăciunea la un monarh era un lucru excepțional. Mai mult de atât, dregătorii l-au convins pe rege să semneze această poruncă „după legea mezilor și perșilor, care, odată dată, rămâne neschimbată” (6:8). Darius nu avea cum să mai oprească aplicarea legii, după ce „a scris porunca și oprirea” (6:9).  

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Încălcare și consecință (Daniel 6:10-11, 14, 16)

• Rugăciunea lui Daniel (v. 10-11)
• Problema lui Darius (v. 14)
• Leii din groapă (v. 16)

2. Eliberare și dezvinovățire (Daniel 6:19-23, 26-27)

• Întrebarea (v. 19-20)
• Nevinovat (v. 21-23)
• Porunca (v. 26-27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum te poate ajuta rugăciunea zilnică în relația ta cu Dumnezeu? Cum te poți păzi de transformarea ei într-un simplu ritual?
2. Ce deosebire este între a spera să te scape Dumnezeu din greutăți și a aștepta să primești ajutor de la autoritățile lumești?
3. Care este cea mai mare „minune” pe care a făcut-o Dumnezeu în viața ta?

APLICAȚII PRACTICE:

Pentru creștinii de astăzi, mărturia publică a credinței este un lucru grăitor. Este ușor să vedem „mărturia” ca pe o admitere a păcatului, însă nu la aceasta se referă termenul folosit în pasajul de astăzi. Aici, mărturia aduce o veste bună. Domnul a ales să-l scape pe Daniel, lucru care duce la o nouă și surprinzătoare poruncă din partea regelui. Mărturia lui Daniel despre ceea ce s-a întâmplat în groapa cu lei și reacția regelui mută perspectiva ambelor personaje ale istorisirii și a cititorilor spre un adevăr mai cuprinzător. Stăpânirea lui Dumnezeu este veșnică și plină de îndurare. Credincioșia lui Dumnezeu față de poporul Său reflectă caracterul Său divin și planul său cuprinzător de răscumpărare a omenirii. Daniel știa lucrul acesta și în cele din urmă, a ajuns să-l știe și Darius. 

La fel știm și noi. Biserica continuă să-și mărturisească păcatele, dar mărturisește și mântuirea dată de Dumnezeu. Viața noastră de sărbătorire a acestui lucru începe acolo unde se sfârșește experiența de învățare a lui Darius. Mărturisind tot timpul despre îndurarea lui Dumnezeu, îi apropiem tot mai mult pe cei din afară de auzirea Evangheliei. Daniel a făcut lucrul acesta prin credincioșia sa, iar noi facem același lucru atunci când mărturisim Evanghelia mântuirii noastre. 

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim numele celor trei tineri pe care i-a scăpat Dumnezeu din cuptorul de foc, să aflăm motivele pentru care se schimbă atitudinea lui Nebucadnețar și să luăm hotărârea de a fi o mărturie credincioasă pentru Dumnezeu atunci când ne vom confrunta cu un „cuptor aprins” personal.

TEXTUL LECȚIEI: Daniel 3:19-29

VERSETUL DE AUR: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său și a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului și și-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească și să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!”(Daniel 3:28)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Prin istorisirea despre Daniel și despre tovarășii săi, cartea Daniel ne oferă o imagine a vieții evreilor într-o țară străină. În anul 605 î.Cr. au început o serie de deportări din Iuda spre Babilon (vezi Daniel 1:1-2). Aceste deportări au continuat până când Iuda a fost învins în anul 586 î.Cr. (vezi 2 Împărați 25). Printre cei trimiși în Babilon s-au aflat și tineri destoinici, care fuseseră selectați datorită calităților lor în slujba regelui babilonian (vezi Daniel 1:3-4). Daniel și tovarășii săi au fost duși în Babilon în această perioadă. Cartea ne vorbește despre înțelepciunea lui Daniel și a prietenilor săi în timpul slujirii lor din Babilon (exemplu: 2:17-24). Poziția pe care o ocupau le cerea să demonstreze o doză de loialitate față de regele babilonian, lucru care reiese din faptul că și-au schimbat numele (vezi 1:6-7). Evenimentele descrise în această carte se desfășoară de la momentul sosirii lor în Babilon și până cel puțin în anul 537 î.Cr. „în anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei” (10:1).

Parte din cartea Daniel s-a păstrat în ebraică (Daniel 1:1-2:4a; 8:1-12:13), în vreme ce restul s-a păstrat în aramaică (2:4 b-7:28). Folosirea celor două limbi ne indică culturile diferite care ni se prezintă în această carte: ebraică pentru evrei și aramaică pentru neamuri (2 Împărați 18:26; Ezra 4:7). Textul biblic de astăzi provine din partea păstrată în aramaică a cărții Daniel.

Lecția scripturală de astăzi este cea de-a doua parte a narațiunii care începe la Daniel 3:1. Nebucadnețar, regele Babilonului (a domnit între 605-562 î.Cr.), a făcut un chip mare de aur „în valea Dura” (Daniel 3:1). Se spune că locul acesta s-ar fi aflat la câteva mile distanță de sudul cetății Babilonului. La ceremonia de sfințire a chipului s-au prezentat supușii regelui, sfetnici și tot felul de căpetenii din regiune, care veniseră să i se închine (3:2-5). Orice refuz de a se închina la chipul de aur ar fi dus la inevitabila moarte prin aruncarea într-un „cuptor aprins” (3:6). Însă Șadrac, Meșac și Abed-Nego – bărbați pe care regele îi pusese în poziții de conducere (vezi 2:49) – refuză să se închine chipului. Au avut încrederea că Domnul va fi cu ei (3:17-18).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Mânia regelui (Daniel 3:19-23)

• Reacție aprinsă (v. 19-21)
• Poruncă grabnică (v. 22-23)

2. Prezență divină (Daniel 3:24-28)

• Înspăimântarea regelui (v. 24-25)
• Cererea regelui (v. 26-27)
• Închinarea regelui (v. 28)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Ai în viața ta un om care exemplifică credința în perioade de „cuptor aprins”?
2. Cum și-a făcut Dumnezeu cunoscută prezența în momentele în care te-ai aflat în pericol sau în suferință?
3. Dacă nu ai putea să-ți declari verbal credința, ce alte dovezi ar putea vedea ceilalți că ești slujitor al Dumnezeului cel Preaînalt?
4. Care sunt dumnezeii falși la care ne cheamă societatea să ne închinăm?

APLICAȚII PRACTICE:

Atunci când le este pusă la încercare credința, credincioșii au două opțiuni. O variantă este să cedeze în fața încercării și să ajungă la apostazie. Cealaltă variantă este să-și păstreze credința în Dumnezeu, în ciuda încercării prin care trec. Chiar și în fața pericolului morții, tinerii din textul biblic de astăzi au ales varianta a doua. Au refuzat să-și micșoreze credința și să respecte pretențiile regelui de a se închina la un idol. Credința lor în Dumnezeu – cu rădăcini adânci în îndelungata istorie a credincioșiei lui Dumnezeu – le-a dat curajul de care aveau nevoie pentru a face față încercării și pentru a ține piept ispitei de a ceda. 

Chiar dacă e puțin probabil să trecem vreodată prin același gen de încercare cu care s-au confruntat tinerii aceștia, toți credincioșii vor experimenta la un moment dat un test al credinței lor. În acest sens, putem ști că suntem încurajați, pentru că victoria noastră a fost deja stabilită (vezi 1 Ioan 5:4). Chiar dacă dușmanul nostru caută să ne înghită, putem rămâne tari în credința noastră. Dumnezeu este credincios poporului Său, chiar și atunci când poporul este pus la încercare. În mijlocul acestor situații, putem avea încredere și putem răspunde cu credincioșie față de El (1 Corinteni 10:13). 

SCOPUL LECȚIEI: să numim câteva caracteristici pe care doar Creatorul nostru le are, să explicăm implicațiile acestor caracteristici și să sugerăm idei pentru un serviciu divin care să se concentreze exclusiv asupra lui Dumnezeu în calitate de Creator. 

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 40:12-13, 25-31

VERSETUL DE AUR: „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin.” (Isaia 40:29)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Lecția de astăzi provine din scrierile lui Isaia, prorocul Vechiului Testament. Textul său este primul dintr-un grup de cinci scrieri pe care le numim Profeții Mari; cele cinci scrieri sunt cărțile Isaia, Ieremia, Plângerile lui Ieremia, Ezechiel și Daniel.

S-ar putea să ne întrebăm ce valoare mai au cărțile prorocilor din Vechiul Testament în epoca Noului Testament. Căci până la urmă, zilele prorocilor acelora au trecut de multă vreme, iar noi ne aflăm sub un legământ nou, nu sub cel vechi (Coloseni 2:14). Astăzi, valoarea prorocilor este declarată clar prin frecvența cu care sunt citați de Domnul Isus și de autorii cărților Noului Testament. Un mod prin care putem conștientiza valoarea lor în zilele noastre este să vedem de câte ori se pomenesc scrierile lor în Noul Testament. La o primă socotire, lucrurile arată astfel: Isaia (de 67 de ori), Ieremia (de 5 ori), Plângerile (niciodată), Ezechiel (de 2 ori) și Daniel (de 5 ori).

Socoteala de mai sus ar trebui să ne demonstreze cât de relevantă continuă să fie cartea Isaia în zilele noastre. A fost numită „cea de-a cincea Evanghelie” datorită numeroaselor sale profeții care s-au împlinit în perioada mesianică a Noului Testament (exemple: Isaia 6:9-10 în Matei 13:14-15 și Marcu 4:12; Isaia 53:7-8 în Fapte 8:32-33).

Isaia a prorocit în vremuri cât se poate de sumbre pentru poporul lui Dumnezeu. Chemarea sa profetică a venit „în anul morții împăratului Ozia” (Isaia 6:1; compară cu 2 Cronici 26:22); Ozia este cunoscut și sub numele de Azaria în 2 Împărați 15:1-7). Ultimul eveniment istoric la care face referire prorocul este moartea lui Sanherib, care a avut loc în anul 681 î.Cr. (Isaia 37:38). Ce lucrare îndelungată!

Textul pe care îl studiem în lecția de astăzi vine în urma unei profeții care îl avertizează pe regele Ezechia al Iudei că va veni o vreme în care Babilonul va lua și va duce întreaga avere a lui Iuda și pe poporul său în Babilon (Isaia 39:5-7); aveau să mai treacă peste 100 de ani până la împlinirea acestei profeții, însă ea s-a împlinit. A fost o pedeapsă dată de Domnul pentru păcatele oamenilor, urmată de „mângâierea” venită o dată cu declarația că pedeapsa avea să ia sfârșit (40:1-2). Prorociile care urmează imediat în Isaia 40:3-5 își găsesc împlinirea cu peste cinci secole mai târziu și sunt citate în Matei 3:3; Marcu 1:3; Luca 3:4-6 și Ioan 1:23.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Stăpânitorul suprem (Isaia 40:12-13)

• Care stăpânește peste întreaga creație (v. 12)
• Care cunoaște totul (v. 13)

2. Stăpânitorul care susține totul (Isaia 40:25-31)

• Privitor la identitatea Sa (v. 25)
• Privitor la abilitățile Sale (v. 26-28)
• Privitor la nevoile noastre (v. 29-31)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum să răspundem atunci când oamenii spun că lui Dumnezeu nu Îi pasă de ei și de problemele lor? Ce versete îți vin în minte privitor la această problemă?
2. Cum cauți putere de la Dumnezeu în momentele în care te simți slăbit? A pus Dumnezeu în viața ta un om care să fie pentru tine o sursă de încurajare în zilele care urmează?
3. Cum îți poți exersa așteptarea în Domnul în așa fel încât să fii atent la Duhul lui Dumnezeu, care te reînnoiește?

APLICAȚII PRACTICE:

În primăvara anului 2020, atunci când au început să se facă simțite efectele pandemiei de Coronavirus, unul dintre efecte a fost lipsa diferitelor bunuri de consum. Închiderea magazinelor și limitele impuse la nivel logistic însemnau că oamenii nu mai puteau face rost de lucruri cu aceeași ușurință ca până atunci. La magazine pur și simplu nu mai găseai anumite articole, chiar și după impunerea măsurii unui singur articol pentru fiecare persoană. Oamenii trăiau frustrarea de a nu putea cumpăra lucrurile pe care le doreau (sau de care aveau nevoie) la fel de ușor cum fuseseră obișnuiți.

Pasajul pe care îl studiem astăzi ne amintește că Dumnezeul căruia ne închinăm și pe care Îl slujim nu a fost niciodată slab, iar resursele Sale nu s-au împuținat niciodată. Cuvintele prorocului despre puterea nemaivăzută a lui Dumnezeu și despre promisiunea Sa că va da putere celor slabi și obosiți nu are termen limită. Puterea și tăria lui Dumnezeu sunt încă cu noi și astăzi! Trebuie însă să facem o mențiune aici, pe care ne-o oferă și cronicarul: „Domnul este cu voi când sunteți cu El; dacă-L căutați, Îl veți găsi; iar dacă-L părăsiți, și El vă va părăsi” (2 Cronici 15:2). Singurul lucru care ne oprește să accesăm resursele lui Dumnezeu este propriul nostru păcat și îndărătnicia noastră de a ne pune încrederea în El.

SCOPUL LECȚIEI: Să ne ajute să ne reamintim care sunt câteva dintre darurile spirituale, să comparăm textul lecției cu pasajele din 1 Corinteni 12 și Efeseni 4 și să ne ajute să ne facem un plan prin care să ne folosim mai eficient un dar spiritual.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 12:3-8

VERSETUL DE AUR: „Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat.”(Romani 12:6a)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Epistola către Romani a fost scrisă de Apostolul Pavel în jurul anului 58 d.Cr, probabil spre sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare a sa. Până atunci, Pavel nu fusese la Roma, însă își dorea mult să o viziteze (Romani 1:11-15; 15:23-24). Avea să facă lucrul acesta, însă legat cu lanțuri, așa cum ne spune pasajul din Fapte 27-28.

Pavel a ajuns la Roma în jurul anului 61, însă a rămas într-un fel de arest la domiciliu, fără a fi lăsat să cutreiere orașul, așa cum și-ar fi dorit (Fapte 28:16, 20, 23, 30). Pavel a scris epistola sa către biserica din Roma cu scopul de a se prezenta pe sine și învățăturile sale, înainte de o vizită în persoană. Probabil, biserica de acolo se întemeiase la scurt timp după ziua Cincizecimii cu vrei trei decenii mai devreme (2:1). Unii dintre evreii care ascultaseră predica lui Petru din ziua aceea erau din Roma (2:10) și nu ar fi dificil să ne imaginăm că ei au fost cei care au pus bazele bisericii de acolo, după ce s-au întors acasă. Nu există îndoială că biserica romană auzise de Pavel (28:15) și că aștepta cu nerăbdare venirea acestuia.

Una dintre marile controverse legate de contextul cărții Romani este demografia bisericii romane la momentul scrierii lui Pavel. Să fi fost membrii acesteia de sorginte iudaică, să fi provenit din rândul neamurilor sau erau împărțiți în mod egal? Chiar dacă este cât se poate de probabil că biserica a fost fondată de către credincioșii veniți din contextul iudaic, Pavel pare să sugereze că membrii bisericii erau în mare parte neamuri (vezi Romani 1:5-6, 13). Împăratul roman Claudiu îi izgonise pe evrei din Roma în jurul anului 49 (Fapte 18:2), lucru care ar fi dus în mod normal la o proporție mai mare de neamuri în biserică. 

Pe când a scris Pavel epistola sa, Claudiu murise, iar ordinul său de expulzare a evreilor fusese revocat, lucru care le-ar fi permis evreilor să se reîntoarcă la Roma. Nu se știe câți membri de proveniență iudaică se aflau în biserica din Roma, însă Pavel folosește pasajul Romani 9:1-11:12 să vorbească despre poporul Israel. Chiar și așa, secțiunea aceasta ne oferă un apel direct la neamuri în 11:13. Prin urmare, însăși textul epistolei ne comunică faptul că exista o majoritate a neamurilor în biserica din Roma. 

Cartea Romani se încadrează în două categorii majore. Prima parte, Romani 1-11, ne prezintă unele dintre ideile cele mai încărcate doctrinar din întreaga Scriptură. O dată cu Romani 12-16 intervine o schimbare, căci aici ni se vorbește despre cum ar trebui să trăiască creștinii în lumina adevărului acestor doctrine. Lecția de astăzi provine din cea de-a doua categorie.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Cum să gândim (Romani 12:3-5)

• Despre sine (v. 3)
• Despre alții (v. 4-5)

2. Cum să slujim (Romani 12:6-8)

• Cu daruri bine definite (v. 6-8a)
• Cu daruri mai puțin definite (v. 8b-8d)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum poți discerne dacă ai despre tine o părere mai înaltă decât s-ar cuveni, sau dacă te subestimezi?
2. Ce pași îți propui să urmezi pentru a-ți identifica darul spiritual sau pentru a-ți da seama cum să-l folosești în biserică?
3. În ce fel își poate folosi credinciosul darul generozității, fără a se concentra pe dărnicia financiară? Cine ar putea fi destinatarul dărniciei tale nefinanciare?

APLICAȚII PRACTICE:

Știm că toate darurile spirituale sunt importante. Însă în același timp, știm că nu toate aceste daruri sunt egale (vezi 1 Corinteni 12:31; 14:1) și că nu toți credincioșii au daruri egale (vezi Matei 25:14-15).

În consecință, tendința noastră naturală este să fim mai atenți la acele daruri care sunt mai vizibile, mai clare în fața celorlalți. Predicatorul care se bucură de privirea tuturor celor din biserică este, în general, plătit mai bine decât îngrijitorul care este mai puțin vizibil și care se ocupă cu curățenia din biserică. Aici intervine însă ilustrația lui Pavel despre membrii bisericii care lucrează laolaltă (unitate în diversitate) din Romani 12:4-5: Nu cred că ați vrea să mergeți la o biserică murdară și urât mirositoare, la fel cum nu ați vrea să mergeți la o biserică cu un predicator nepriceput! Activitatea mâinilor noastre este mult mai variată, mai utilă și mai vizibilă decât activitatea coatelor noastre. Dar un cot nefuncțional va limita enorm funcția brațului (compară cu pasajul 1 Corinteni 12:12-27).

Mândria este un pericol pentru cei cu daruri mai vizibile (vezi Proverbe 16:18). Un alt pericol este ca cei care au daruri mai puțin vizibile să nu și le folosească, poate „ascunzându-le în pământ” (Matei 25:25). Însă la fel cum trupul omenesc nu își poate atinge potențialul decât dacă toate mădularele sale lucrează împreună, nici biserica – trupul lui Cristos – nu poate funcționa la întreg potențialul său decât atunci când toți membrii săi își folosesc darurile spirituale. Soluția (sau prevenirea) problemei mândriei sau a nefolosirii darurilor este Luca 17:10: „Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: ‘Suntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.’”

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al acțiunilor în credință care au dus la victoria lui Iosafat, să evaluăm procesul cauză-efect al textului cheie și să observăm prezența și ajutorul lui Dumnezeu atunci când vine vorba să facem față propriilor temeri.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Cronici 20:13-20

VERSETUL DE AUR: „Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui, și veți izbuti.” (2 Cronici 20:20 b)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Cartea 2 Cronici acoperă perioada 970-536 î.Cr. Vorbim despre o vreme care se întinde de la Solomon, ultimul rege al Israelului ca monarhie unită, până la Cir, regele persan care a încheiat exilul babilonian. Cititorii Bibliei s-ar putea întreba la ce le folosesc cărțile 1 și 2 Cronici, de vreme ce conținutul acestora oglindește deseori pe acela al cărților 2 Samuel și 1-2 Împărați. Putem găsi răspunsul chiar în titlurile cărților 1 și 2 Cronici, așa cum apar ele în versiunea greacă a Vechiului Testament, cunoscută și ca Septuaginta. În această lucrare, titlul acestor cărți s-ar traduce ca „Lucruri trecute cu vederea.” E un nume care se potrivește, mai ales cu privire la textul lecției de astăzi, care se concentrează asupra unor evenimente petrecute în timpul domniei lui Iosafat, regele lui Iuda (regatul sudic al Israelului despărțit) – perioadă cuprinsă între anii 872 și 848 î.Cr. Textul din 2 Cronici 17:1-21:3 ne oferă mai multe informații despre el decât putem afla din 1 Împărați 15:24, 22:1-50.

Autorul cărții Cronici este incert. Prin urmare, de cele mai multe ori va fi numit „cronicarul.” Cea mai bună variantă este că ar fi vorba despre preotul și scribul Ezra, care a coordonat reîntoarcerea din exil în anul 458 î.Cr. Dovada este faptul că pasajul din 2 Cronici 36:22-23 este aproape identic cu cel din Ezra 1:1-3, în limba ebraică.

Unii specialiști susțin că Ezra (dacă, într-adevăr, el a fost autorul) a scris 1 și 2 Cronici pentru a învăța poporul lui Dumnezeu să se abată de la păcat, ca nu cumva să sufere consecințele care i-au dus inițial la exil. Se acordă o atenție specială credincioșiei față de Domnul în 1 Cronici 22:13; 2 Cronici 17:3-6; 24:20; 29:6-9; 31:20, 21; 36:15-21 – texte care nu au paralelă în 2 Samuel sau în 1 și 2 Împărați. Ezra ar fi fost probabil de acord cu bine cunoscuta zicală: „Cei care nu cunosc istoria sunt sortiți să o repete”.

Iosafat a domnit în timpul perioadei de dezbinare a monarhiei din istoria israelită. A fost unul dintre stăpânitorii mai evlavioși ai lui Iuda (vezi 2 Cronici 17:3-4). Este cunoscut pentru eforturile pe care le-a depus pentru a descotorosi Iuda de închinarea la idoli și pentru a promova învățăturile și Legea lui Dumnezeu în toată țara (17:1-9). De remarcat este și respectul demonstrat de popoarele învecinate față de el, precum și atenția pe care a acordat-o diferitor proiecte de construcție și reformelor administrative (17:10-19). 

Pe de altă parte, Iosafat a făcut o alianță prost gândită cu necredinciosul Ahab, regele Israelului, care i-a cerut lui Iosafat ajutor în recuperarea unor teritorii de la aramei. La cererea lui Ahab, Iosafat s-a dus la luptă purtând hainele regale ale lui Ahab, în vreme ce Ahab s-a deghizat, în încercarea de a zădărnici prorocia profetului Mica cu privire la moartea sa (2 Cronici 18:1-31a). A fost o mișcare care aproape l-a costat viața pe Iosafat, însă „Dumnezeu l-a ajutat” (18:31 b) și i-a salvat viața.

După ce a auzit că această alianță nu era pe placul lui Dumnezeu (2 Cronici 19:1-3), Iosafat și-a reorganizat guvernul, atât fizic cât și spiritual (19:4-11). Mai târziu, o coaliție de forțe inamice și-a început marșul spre Iuda (20:1-2). Regele și poporul său s-au unit în post și rugăciune publică – rugăciune care mărturisea dependența totală de Dumnezeu pentru a putea învinge această armată (20:3-12). În urma rugăciunii, a venit reacția lui Dumnezeu. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. În fața unei crize (2 Cronici 20:13-17)

• O adunare solemnă (v. 13)
• Un mesager inspirat (v. 14)
• Un mesaj liniștitor (v. 15-17)

2. Înfruntarea crizei în credință (2 Cronici 20:18-20)

• Prin închinarea la Domnul (v. 18-19)
• Prin încrederea în Domnul (v. 20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Care aspecte ale vieții tale îți creează teamă sau îngrijorare?
2. Cum te îmbărbătează textul biblic de astăzi spre întărirea credinței tale?
3. Ce vei face în această săptămână pentru a fi mai atent la prezența lui Dumnezeu atunci când te confrunți cu temeri și cu îngrijorări?

APLICAȚII PRACTICE:

Regele Iosafat i-a cerut stăruitor ajutor lui Dumnezeu, recunoscând faptul că nici el și nici poporul său nu aveau vreo strategie sau resursele necesare pentru a face față amenințării care se apropia de ei. Poate că, pe măsură ce înainta în rugăciune, vocea lui devenea se auzea tot mai tare, poate chiar tremura spre sfârșitul spuselor lui, atunci când și-a declarat dependența absolută față de Dumnezeu: „Nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” (2 Cronici 20:12). Apoi au urmat cuvintele lui Iahaziel, inspirate de Duhul Sfânt. Deodată, privirea poporului ațintită spre cer le-a schimbat perspectiva.

Cu toții ne amintim probabil de un pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu care ne-a liniștit și care ne-a dat nădejde atunci când ne-am aflat într-o situația dificilă. Poate că nu am fost chiar atât de deznădăjduiți precum a fost Iosafat, însă, cu siguranță am trăit energia care vine odată cu încurajarea venită de la Dumnezeu. Poate că nu suntem ca Iahaziel, care a încurajat un rege și un popor întreg atunci când a venit Duhul Domnului peste el. Însă poate într-o zi, ne va veni în minte un pasaj biblic pe care am putea să-l împărtășim cu altcineva la telefon, într-un mesaj sau un email. Cine să fie omul acela?