SCOPUL LECȚIEI: Să reafirmăm menirea legii, să comparăm și să facem deosebirea între condițiile sub stăpânirea legii și condițiile sub stăpânirea lui Cristos Isus și să formulăm o modalitate prin care să-i prezentăm unui necredincios realitatea versetului 4:7.

TEXTUL LECȚIEI: Galateni 3:19-4:7

VERSETUL DE AUR: „Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus.” (Galateni 3:26)

CONTEXTUL LECȚIEI

În textul pe care îl studiem astăzi, Pavel își continuă eforturile de a-i învăța pe creștinii din Galatia despre relația corectă dintre lege și har. Din pricina unor învățători falși numiți iudaizatori, bisericile din provincia Galatia adăugau faptele legii la Evanghelia lui Cristos (Galateni 1:6-10). Pavel reflectă la propria sa experiență din iudaism cu „râvna nespus de mare” (1:14), subliniindu-și propria incapacitate de a urma legea până la atingerea neprihănirii (2:15-21). Prin Cristos, promisiunea mântuirii fusese revelată întregii lumi (3:6-9). Pavel merge mai departe și vorbește despre natura unificatoare a acestei mântuiri pentru toți cei care cred în Cristos.

Datorită faptului că propovăduia Evanghelia harului, unii dintre detractorii săi l-au acuzat că predică împotriva Vechiului Testament (exemplu: Fapte 18:12-13). Chiar dacă prezenta fără sfială vestea cea nouă a harului, Pavel recunoștea și faptul că vechea Lege a lui Moise avea un scop. A susținut cu tărie faptul că noul este superior, dar că vechiul a avut un scop esențial în planul lui Dumnezeu. 

Galateni 3:15-22 se concentrează exclusiv asupra ilustrației seminței (singulară) lui Avraam. Doar în Cristos a împlinit Dumnezeu legea. Iar împlinirea aceasta nu a anulat făgăduințele făcute de Dumnezeu; dimpotrivă! Isus a fost mijlocul prin care Dumnezeu S-a asigurat că promisiunile făcute lui Avraam și urmașilor săi vor fi împlinite. În 3:21-22, Pavel se concentrează asupra limitărilor legii – anume, faptul că legea nu poate oferi nici neprihănire și nici viață.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Sămânța lui Avraam (Galateni 3:23-24)

• Înainte de credință (v. 23-24)
• Credința în Cristos (v. 25-29)

2. Fii ai lui Dumnezeu (Galateni 4:1-7)

• Moștenitori nevârstnici (v. 1-3)
• Moștenitori maturizați (v. 4-7)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. La ce reguli din copilărie ai renunțat ca adult? Ce valori au rămas în viața ta ca urmare a acelor reguli?
2. Ce anume te ajută să îți amintești în fiecare zi faptul că ești îmbrăcat în Cristos?
3. De-a lungul anilor, în ce fel te-a ajutat Duhul Sfânt să-ți schimbi părerea despre neînțelegerile care există între membrii trupului lui Cristos?
4. Dacă l-ai întâlni astăzi pe Avraam, cum i-ai povesti despre experiența binecuvântărilor despre care Dumnezeu a promis că vor veni peste sămânța lui Avraam?
5. În ce fel schimbă înfierea ta în familia lui Dumnezeu felul în care te raportezi la familia ta pământească?

APLICAȚII PRACTICE

Oricare ar fi situația în care ne aflăm, nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Ni s-a oferit o grațiere prin moartea lui Isus. În Cristos, sunt eliberat de suferință. Iar voi, frații și surorile mele în Cristos, vă bucurați de exact același statut ca și mine. Suntem iubiți; suntem copiii Tatălui nostru. Noul nostru statut este rezultatul acestei relații. Duhul sălășluiește în inima noastră pentru a ne confirma acest lucru. Dumnezeu a avut un plan încă de la început și fără să conteze cine ai fost odinioară; în Cristos, ai devenit din nou neprihănit în fața lui Dumnezeu. Ai fost cumpărat cu un preț și ai fost înfiat. Nu trebuie să mai fim robii legii, ai tradiției, ai normelor culturale sau a altor restricții; prin credința în Isus Cristos, suntem liberi să trăim o viață plină ca moștenitori ai promisiunii lui Dumnezeu.

SCOPUL LECȚIEI: Să aflăm de ce le spune Pavel galatenilor că sunt „nechibzuiți,” să facem deosebirea dintre natura și motivația Duhului și natura și motivația firii și apoi să ne formulăm un plan prin care să aplicăm ceea ce am învățat din aceste deosebiri în slujirea noastră în Cristos.

TEXTUL LECȚIEI: Galateni 3: 1-18

VERSETUL DE AUR: „Prin faptele Legii ați primit voi Duhul ori prin auzirea credinței?” (Galateni 3:2b)

CONTEXTUL LECȚIEI

Scrisoarea lui Pavel către cei din Galatia a pornit de la o situație de criză. Le vorbește despre o amenințare la adresa bisericilor pe care le-a plantat în această provincie. Pericolul îl reprezenta învățătura falsă că este necesar să ții legea iudaică pentru a fi mântuit.

Argumentul lui Pavel împotriva acestei erezii trebuia să implice și o expunere a Scripturii. Efectul măiestriei și inspirației lui Pavel în folosirea pasajelor din Vechiul Testament ne demonstrează faptul că Evanghelia nu se depărtează radical de la textul Vechiului Testament. Înțeles corect, Vechiul Testament ne propovăduiește, la rândul său, o relație cu Dumnezeu bazată pe credință și nu pe lucrări.

Trebuie să ținem cont de faptul că evreii din vremea lui Pavel înțelegeau termenul „lege” în mod diferit față de noi. Noi tindem să credem că legea include reguli și reglementări civile – prevederi care să ne guverneze comportamentul. Deși legile Vechiului Testament aveau un astfel de element, sistemul respectiv avea menirea primară de a păstra o relație potrivită cu Dumnezeu. Pentru evrei, legile acestea nu cuprindeau doar reguli privind relațiile, ci și reglementări ceremoniale, care discutau chestiuni precum închinarea și dieta omului. Viața morală și etică era doar o parte din ceea ce considerau evreii atunci când se gândeau la termenul lege. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. După Lege (Galateni 3:1-5)

• Nechibzuința (v. 1)
• Primirea Duhului Sfânt (v. 2)
• Stăruința în fire (v. 3-5)

2. Înaintea Legii (Galateni 3:6-9)

• Credința lui Avraam (v. 6)
• Fiii lui Avraam (v. 7-9)

3. Blestemați prin Lege (Galateni 3:10-14)

• Dovezi din Scriptură (v. 10-13)
• Binecuvântarea venită prin Avraam (v. 14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. De ce viața trăită după lege pare a fi mai ușoară sau mai bună decât viața trăită în conformitate cu Duhul?
2. Ai vreun obicei sau vreo practică prin care să-ți reamintești că lucrarea Duhului Sfânt nu este consecința eforturilor tale?
3. În ce fel ai beneficiat de pe urma studierii credincioșilor din Vechiul Testament (exemplu: Evrei 11)?
4. Care sunt versetele care îți oferă încrederea că Duhul lucrează în viața ta?

APLICAȚII PRACTICE

Cine nu-și aduce aminte de un părinte, de un dascăl sau de vreo altă persoană cu autoritate în viața noastră care ne-a spus la un moment dat pe un ton dojenitor: „Ce, tu știi mai bine?” Pavel se adresează bisericilor cu aceeași preocupare neabătută pe care o simte orice părinte față de copiii săi. Bisericile din Galatia riscau să uite adevărul Evangheliei și să îmbrățișeze preocuparea față de lucrări în vederea mântuirii.

Uneori, gândirea noastră nepotrivită ne face să ne rezemăm pe lege sau pe lucrarea mâinilor noastre pentru a fi pe placul lui Dumnezeu. Însă nu aici găsim mântuirea. Nu avem cum să ne câștigăm mântuirea, nici iertarea și nici neprihănirea în fața lui Dumnezeu. Nu vom putea obține aceste lucruri decât prin lucrarea lui Isus și prin harul lui Dumnezeu (Romani 3:23-26). Primim Duhul Sfânt ca dar din partea lui Isus, care vine în urma credinței noastre, nu ca urmare a faptului că ne-am făcut ordine în viață sau pentru că am respectat toate regulile. Să reflectăm la pasajul acestei lecții și să ne întrebăm dacă nu cumva viața noastră este o veșnică luptă pentru obținerea mântuirii, în loc să fie o primire plină de bucurie a mântuirii. Oare viața și purtarea noastră reflectă adevărul că lucrarea lui Cristos pentru noi este îndeajuns?

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm cum putem fi sau nu fi neprihăniți prin credință, să trecem în revistă greșeala lui Petru, să găsim o greșeală asemănătoare din zilele noastre și să aflăm cum să o evităm.

TEXTUL LECȚIEI: Galateni 2:11-21

VERSETUL DE AUR: „Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2:20b)

CONTEXTUL LECȚIEI

Spre deosebire de multe epistole ale sale, Pavel nu adresează cartea Galateni unei biserici dintr-o anumită cetate. Galatia a fost o provincie romană din regiunea deluroasă aflată în centrul Turciei de astăzi. Pavel și Barnaba au evanghelizat regiunea aceasta în prima lor călătorie misionară, când au trecut și prin Antiohia Pisidiei, prin Iconia, Listra și Derbe (Fapte 13-14). Cetățile acestea urmau să primească cartea Galateni, menirea epistolei fiind să circule la toate cetățile și să fie citită de bisericile de acolo (Galateni 1:2). 

Epistola către Galateni a fost scrisă cel mai probabil la câțiva ani după Conciliul de la Ierusalim, despre care ni se vorbește în Fapte 15 și care a avut loc în jurul anului 51 d.Cr. Mulți teologi consideră că pasajul din Galateni 2:1-10 este, de fapt, relatarea lui Pavel despre ceea ce s-a întâmplat când a participat la conciliu. În acest pasaj, Pavel are grijă să menționeze că nu avea nevoie de permisiunea nimănui din Ierusalim să predice neamurilor, însă cu toate acestea primește consimțământul lor și acordul lor tacit de a nu se pune împotriva mesajului său. Pavel remarcă faptul că acei „stâlpi” ai bisericii nu au avut nimic de adăugat la mesajul lui (2:6) și că Dumnezeu îi încredințase lui Pavel predicarea Evangheliei la neamuri, la fel cum Petru fusese ales să predice evreilor (2:7).

Însă nu toată lumea era de acord cu această situație. În bisericile fondate de Pavel se infiltraseră și iudaizatori, care îi învățau pe ceilalți membri ai bisericii că trebuie să țină legea iudaică (Galateni 2:4). În ciuda deciziei conciliului de la Ierusalim, iudaizarea continua. Bisericile se aflau în continuare într-o stare de confuzie. Se mai aplica Legea lui Moise? Expunerea lui Pavel pe această temă reprezintă centrul cărții Galateni. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dezacord (Galateni 2:11-14)

• O atitudine provenită din teamă (v. 11-12)
• Abaterea celorlalți de la calea cea dreaptă (v. 13-14)

2. Evanghelia (Galateni 2:15-21)

• Neprihăniți prin credință (v. 15-16)
• Primirea harului lui Dumnezeu (v. 17-21)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. Atunci când te simți împins să te schimbi pentru cei din jur, ce anume te ajută să ai o abordare mai autentică, care să respecte valorile tale?
2. Care sunt acele semne din viața ta care îți arată că Cristos trăiește în tine?
3. În ce fel vezi că lucrează Duhul Sfânt în viața ta pentru a te recrea după chipul lui Cristos?
4. Cum să-i vorbim despre Evanghelie unui om necredincios care este în general văzut ca un „om bun”?

APLICAȚII PRACTICE

Să ne gândim astăzi la propria noastră întoarcere la Dumnezeu. Trebuie să ne amintim ce a făcut Cristos pentru noi atunci când a plătit prin moartea Sa prețul pentru păcatele noastre și, la rândul nostru, trebuie să le dăm dovadă altora de același har pe care ni L-a dat El (Matei 18:23-35). Nu trebuie să ne trăim viața cu teamă de cei din jur sau tânjind după prestigiu și nici cu obiceiuri pe care le aveam în viața noastră trecută, păcătoasă. Ne-am găsit viața în Cristos. Credința noastră o trăim prin predare, prin încredere și prin supunere față de voia lui Isus, care Și-a dat viața pentru noi. Iată factorul motivator care schimbă felul în care îi privim pe cei din jur; el ne eliberează de falsa doctrină că orice lucrare a mâinilor noastre ne va duce la mântuire.

Să mergem mai departe în harul lui Dumnezeu, fiind o mărturie a adevărului Evangheliei prin dragostea dovedită față de frații și surorile noastre în Cristos (Ioan 13:35).

SCOPUL LECȚIEI: Să aflăm cum știa Pavel ce este păcatul, să definim „firea” așa cum folosește Pavel termenul în pasajul acestei lecții și să aflăm cum să ne păzim de o viziune greșită pe care poate am auzit-o despre Legea Vechiului Testament. 

TEXTUL LECȚIEI: Romani 7:1-25

VERSETUL DE AUR: „Dar acum, am fost izbăviți de Lege și suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.” Romani 7:6

CONTEXTUL LECȚIEI

Care este atitudinea creștinilor față de Legea lui Moise, în centrul căreia se află cele Zece Porunci? Să fie legile acestea doar o relicvă a unui trecut îndepărtat? Iar dacă suntem liberi de aceste legi, înseamnă că putem să le și ignorăm?

Iată întrebările pe care le aduce Pavel în Romani 7, un pasaj care aprofundează scopul și felul în care putem aplica Legea Vechiului Testament în viața creștinului. Din contextul Epistolei către Romani face parte tensiunea dintre creștinii de origine iudaică și creștinii veniți din rândul neamurilor, lucru care nu mai prezintă o problemă a bisericii zilelor noastre. Cu toate acestea, încă se mai dezbate chestiunea locului pe care îl ocupă Legea lui Moise ca îndreptar al comportamentului uman. Prin urmare, chiar dacă uneori ni se pare greu de înțeles argumentarea extinsă a lui Pavel în cartea Romani, pentru a fi creștini biblici este esențială cercetarea amănunțită a acestei Epistole. Cartea Romani reprezintă exprimarea deplină a învățăturilor lui Pavel  – ceea ce numește el „evanghelia mea” (Romani 2:16; 16:25). Pavel o numește așa pentru că se inspiră frecvent din moștenirea sa iudaică. La o numărătoare rapidă, Epistola către Romani prezintă peste 50 de citate directe din Vechiul Testament.

În Romani 5, 6 și 7, Pavel identifică trei mari opresori ai omenirii: păcatul, moartea și legea. Fiecare dintre cele trei a jucat un rol în asuprirea oamenilor și le-a furat posibilitatea refacerii unei relații cu Domnul. Fiecare dintre cele trei a avut o „stăpânire” (Romani 6:9; 7:1; vezi și 6:14) – limbajul tiraniei. Moartea a stăpânit prin teroare încă de la păcatul lui Adam (5:14). Păcatul a stăpânit în viața oamenilor (6:12) și a dus la consecința judecății. Legea (fie ea mozaică sau laică) există ca autoritate pentru a defini și pentru a pedepsi comportamentul greșit (6:15-23). În Romani 7, Pavel se reîntoarce la discuția despre locul potrivit al legii în planul lui Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Stăpânirea Legii (Romani 7:1-6)

• Dezlegarea prin moarte (v. 1-3)
• Dezlegarea prin Duh (v. 4-6)

2. Lațul păcatului (Romani 7:7-12)

• Păcatul definit de Lege (v. 7-8)
• Moartea prin amăgirea păcatului (v. 9-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

1. Cum ne ajută moartea față de păcat și eliberarea de sub lege să fim mai roditori pentru Dumnezeu?
2. Privind în urmă la viața ta dinainte de mântuire, ce exemple ale roadelor morții erau prezente în viața ta?
3. Când trăiești tensiunea dintre supunerea față de Domnul din dragoste și supunerea față de El din teamă?
4. Ce fel de valori ai experimentat prin studiul personal al Vechiului Testament?

APLICAȚII PRACTICE

1 Petru 1:16, citând Leviticul 11:44-45, spune: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.” Se poate să dezbatem în continuare care aspectele ale Legii lui Moise se mai aplică în era Noului Testament, însă aceasta este o chestiune în care nu mai există îndoieli. Reușim să creștem atunci când ne întrebăm cum să fim sfinți pentru că Dumnezeu este sfânt. Este o întrebare importantă și profundă și trebuie să ne angajăm să creștem în sfințire de-a lungul vieții noastre.

A fi sfânt înseamnă a te deosebi de ceea ce nu este sfânt – iar Dumnezeu este cel care ne arată această deosebire în Legile Lui. Același lucru se aplică și în cazul ideii de a fi plini de dragoste, în loc să fim lipsiți de dragoste (vezi Galateni 5:14, care citează din Leviticul 19:18). Dacă nu ar exista Dumnezeu, dacă nu ar exista un legiuitor, atunci nu ar exista nicio lege absolută privitor la ideea de a fi sfânt, plin de dragoste, etc. Însă Dumnezeu există și a dat legi pentru binele omenirii. Modul prin care putem contracara influența lumească, aducătoare de moarte, este să cercetăm căile pe care ni le-a croit Dumnezeu, așa cum se sunt prezentate ele în Biblie.

SCOPUL LECȚIEI: Să reafirmăm ce anume îl face pe om „iudeu”, să explicăm importanța tăierii împrejur a inimii și să ne creăm un plan prin care să ne asigurăm că faptele noastre slujesc ca modele de învățare.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 2:1-29

VERSETUL DE AUR: „Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru, și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.” Romani 2:29

CONTEXTUL LECȚIEI

Pavel a scris epistola adresată bisericii din Roma în jurul anului 58, spre sfârșitul celei de-a treia sa călătorii misionare. Nu vizitase încă Roma, însă spera să ajungă acolo în viitorul apropiat (Romani 1:10). În ciuda faptului că nu era familiarizat cu Roma, Pavel știa destul de multe lucruri despre problemele care creaseră conflicte în biserica din Roma. Una dintre problemele acestea o reprezenta conflictul dintre creștinii proveniți din rândul iudeilor și creștinii proveniți din rândul neamurilor. Este posibil ca situația să fi fost îngreunată și de expulzarea din cetate a tuturor evreilor, printr-un edict dat de împăratul Claudiu în anul 49 (vezi Fapte 18:2).

La vremea la care scria Pavel, Claudiu murise, iar evreii se reîntorseseră la Roma. Printre aceștia se numărau și evrei creștini. În timpul în care aceștia fuseseră plecați, creștinii veniți din rândul neamurilor preluaseră rolurile de conducere din biserica de la Roma. Putem presupune că Pavel știa că unii dintre cei care s-au întors au încercat să-și recapete poziția de autoritate în biserică. Prin gestul acesta, este posibil să-i fi ridicat pe creștinii evrei mai presus de creștinii din rândul neamurilor. Este posibil ca tăierea împrejur, un semn al vechiului legământ, să fi devenit punctul critic al acestui conflict.

Pentru poporul evreu, circumcizia a început cu Avraam (Geneza 17), ca semn al legământului dintre Dumnezeu și Avraam. Lucrul acesta se petrecea în jurul anului 2.000 î.Cr. Aproximativ 550 de ani mai târziu, se împământenise (fusese legiferată) rânduiala ca circumcizia pruncilor de sex bărbătesc să aibă loc atunci când copilașul împlinea opt zile (Leviticul 12:3). Tradiția aceasta a început cu Avraam și cu fiul său, Isaac (Geneza 21:4). Poruncile date de Dumnezeu lui Avraam par să plece de la presupunerea că acesta știa ce este circumcizia; astfel, ni se dă de înțeles că circumcizia fusese un lucru practicat și de alții înaintea lui. Vechimea practicii circumciziei în afara iudaismului a fost confirmată în anul 2021, când oamenii de știință au „despachetat digital” mumia intactă a faraonului Amenhotep I (care a stăpânit în perioada aprox. 1525-1504 î. Cr.) și au descoperit faptul că era circumcis.

În vremea lui Pavel – secolul întâi d.Cr. – nici romanii și nici grecii nu practicau circumcizia. Grecii o vedeau ca pe o mutilare sau viciere intenționată a trupului ideal. Interzicerea practicii a reprezentat un factor important în răscoala macabeilor, care a început în anul 167 î.Cr. (vezi textele extrabiblice 1 Macabei 1:60-61; 2:45-46; 2 Macabei 6:7-10). Pavel a discutat pe larg implicațiile conceptului circumciziei în cartea Galateni. A vorbit însă despre acest lucru și în Romani 2 – lecția noastră de astăzi.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O judecată dreaptă (Romani 2:12-16)

• În lege sau fără lege? (v. 12)
• Cei ce aud sau cei ce împlinesc? (v. 13-15)
• Lucrurile ascunse ale oamenilor sau cele vădite? (v. 16)

2. Falsa credință (Romani 2:17-24)

• Încrederea lăudăroasă (v. 17-20)
• Fățărnicia hulitoare (v. 21-24)

3. Identitatea adevărată (Romani 2:28-29)

• Înfățișarea exterioară (v. 28)
• Convingerile lăuntrice (v. 29)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce rol joacă conștiința noastră atunci când vine vorba să urmăm călăuzirea Duhului Sfânt?
• Cum te poți păzi de un cuget „însemnat cu fierul roșu” (1 Timotei 4:1-2), care urmează învățături înșelătoare?
• Care sunt obiceiurile care ne dezvăluie convingerile adevărate ale inimii noastre?

APLICAȚII PRACTICE

Ideea de inimă tăiată împrejur era un concept viu pentru Moise și pentru Pavel și trebuie să fie la fel și pentru noi astăzi. Putem să ne smerim și să ne lăsăm în urmă încăpățânarea? Atunci când vine vorba despre mântuirea noastră, ne putem oare încrede pe deplin în Cristos și nu în propriile noastre lucrări bune?

Expunerea lui Pavel din restul Epistolei către Romani le cerea atât evreilor cât și neamurilor să conștientizeze nevoia de mântuire de la Dumnezeu, pentru că toți sunt sub păcat (Romani 3:9). Pentru ambele grupuri, nădejdea nu vine de la ținerea legii, fie că vorbim aici despre legea cugetului sau de Legea lui Moise. Ea vine de la credința în Cristos.

SCOPUL LECȚIEI: Să-l identificăm pe Cel care a declarat „sunt Eu” și să identificăm diferența dintre a fi „iertat” și „a nu fi condamnat (osândit)”. 

TEXTUL LECȚIEI: IOAN 8:1-11; 56-59

VERSETUL DE AUR: IOAN 8: 11b

„Şi Isus i -a zis: ,,Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”– Ioan 8:11b

CONTEXTUL LECȚIEI

Evenimentele și învățăturile descrise în Ioan 7 și 8 au avut loc în timp ce Domnul Isus vizita Ierusalimul pentru Sărbătoarea corturilor. Această sărbătoare a fost instituită pentru două motive: în primul rând, era o sărbătoare a recunoștinței, în mijlocul sezonului de recoltare a măslinelor și fructelor; în al doilea rând, era o aducere aminte a eliberării din Egipt (vezi Levitic 23:33-44). Mulți dintre cei care sărbătoreau acest praznic locuiau în corturi, care erau așezate în afara cetății, ca simbol al celor 40 de ani petrecuți de poporul Israel în pustie. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. O femeie saltă de bucurie (Ioan 8:1-11)

• Domnul Isus se pregătește să învețe mulțimea (v. 1-2)
• Schimbare de plan (v. 3-9)
• O lecție de neuitat (v. 10-11)

2. Avraam saltă de bucurie (Ioan 8:56-59)

• Ziua Domnului Isus (v. 56-58)
• Vremea Domnului Isus nu a venit încă (v. 59)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cât ne este de ușor să ne adaptăm când planurile existente se schimbă subit? Există situații în care o schimbare de plan este o oportunitate de slujire sau de vestire a Evangheliei?
• Pe baza versetului din Matei 18:15-17, care sunt situațiile în care este necesar să confruntăm păcatul comis de o altă persoană?
• Care este cea mai bună modalitate de a răspunde când cineva ne pune o întrebare-capcană?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dați exemple de alte situații din viața Domnului Isus când El a dat dovadă de îndurare, și acest lucru i-a atras pe oameni spre El. Cum putem să practicăm și noi același lucru? Care este rolul pocăinței în acest context?

Domnul Isus nu a ezitat să confrunte fariseii în încredințarea falsă pe care o aveau că apartenența la neamul lui Avraam este suficientă pentru a le asigura mântuirea veșnică. Putem să identificăm în viețile noastre încredințări false asemănătoare?

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm originile învățăturilor Domnului Isus și să înțelegem care sunt motivele corecte în predicare, căutând să ne protejăm de cele greșite. 

TEXTUL LECȚIEI: IOAN 7:14-21

VERSETUL DE AUR: IOAN 7:18

Cel ce vorbeşte de la el caută slava lui însuşi; dar cel ce caută slava celui ce l-a trimis, acela este adevărat şi în el nu este falsitate. – Ioan 7:18

CONTEXTUL LECȚIEI

Avem patru Evanghelii în Noul Testament care spun istoria Domnului Isus. Primele trei Evanghelii (Matei, Marcu și Luca) sunt foarte asemănătoare în structura lor generală. A patra Evanghelie, Ioan, este destul de diferită de celelalte trei. Ioan a scris la aproximativ 30 de ani după ceilalți trei și cunoștea bine materialul lor. Din acest motiv el pare să evite să repete majoritatea conținutului acestora. În schimb, el a ales să ofere informații noi din bogăția de amintiri ale martorilor oculari (vezi Ioan 21:24–25). Aproximativ 90% din materialul lui Ioan nu se găsește în celelalte trei Evanghelii. O diferență semnificativă între cele patru Evanghelii este modul în care evangheliștii aleg să-și înceapă relatările. Marcu începe cu slujirea lui Ioan Botezătorul, fără nicio referire la nașterea sau copilăria lui Isus. Luca începe cu nașterea lui Ioan Botezătorul și include relatarea nașterii lui Isus. Matei începe cu genealogia lui Isus, împingând astfel istoria lui Isus înapoi la vremea regelui David (a domnit între 1010–970 î.Hr.). Ioan Evanghelistul (nu Ioan Botezătorul) duce istoria și mai înapoi, până la începutul creației și mai înainte. Astfel, Evanghelia lui Ioan este o relatare cuprinzătoare a întregii istorii a omenirii. Cele mai multe dintre acestea se realizează în Ioan 1:1–18, adesea denumit prologul lui Ioan. Lecția de astăzi explorează implicațiile doctrinei întrupării, în special în ceea ce privește cunoașterea și învățătura lui Isus despre Scripturi și voia lui Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Despre învățăturile Domnului Isus (Ioan 7:14-18)

• O problemă de educație (v. 14-15)
• Un răspuns de la origini (v. 16-18)

2. Despre Legea lui Moise (Ioan 7-19-24)

• Întrebări despre intenție (v. 19)
• Întrebare ca un răspuns (v. 20)
• Cum să răspundem (v. 21-24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În ce situații suntem ispitiți să ne proslăvim pe noi înșine?
• Oare dacă încercăm mereu să-L proslăvim pe Dumnezeu, ne ajută să nu cădem în păcatul mândriei? De ce?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Întrebarea acestei lecții este dacă predicăm pentru propria slavă, sau pentru slava lui Dumnezeu? Răspunsul la aceste întrebări nu este o chestiune de cunoștințe, de educație, sau de rezultate ale mărturiei tale. În schimb, este o chestiune de inimă. Când răspândești Evanghelia, speri în primul rând să câștigi ceva pentru tine? Sau speri să-L glorifici pe Cristos și pe Tatăl Său ceresc? Succesul sau eșecul nostru ca ucenici nu se măsoară după modul în care oamenii reacționează la noi. În repetate rânduri, vedem că ascultătorilor Domnului Isus nu le-a plăcut ceea ce l-au auzit spunând. Nu întotdeauna i-au judecat cuvintele corect. La fel se va întâmpla și cu noi. Succesul nostru se măsoară în intenția noastră de a-L glorifica pe Domnul. Când spunem adevărul și îl trăim cât mai bine – ajutați de Duhul Sfânt – reușim.

SCOPUL LECȚIEI: Să-l identificăm pe Cel care a declarat „sunt Eu” și să identificăm diferența dintre a fi „iertat” și „a nu fi condamnat (osândit)”. 

TEXTUL LECȚIEI: LUCA 14:1-6

VERSETUL DE AUR: LUCA 14:3-4

Isus a luat cuvântul şi a zis învăţătorilor Legii şi fariseilor: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?” ⁴ Ei tăceau. Atunci, Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat şi i-a dat drumul. – Luca 14:3-4

CONTEXTUL LECȚIEI

Această lecție descrie a treia ocazie din Evanghelia lui Luca în care Domnul Isus a luat masa cu un fariseu (vezi și Luca 7:36–50; 11:37–53). Toate cele trei interacțiuni au câte ceva în comun. Mai întâi, un fariseu l-a invitat pe Isus să vină la masă. În al doilea rând, un moment tensionat între Isus și gazdă a dus la o conversație cu privire la probleme religioase. În al treilea rând, Isus a folosit ocazia pentru a-i instrui pe cei prezenți cu privire la aspectele legate de cum să-L urmeze pe Dumnezeu. Făcând acest lucru, Isus i-a învățat pe semenii săi să acționeze cu milă în relațiile lor cu alți oameni. Munca în timpul Sabatului este preocuparea principală din Luca 14:1–6, textul de astăzi. Sabatul iudaic a fost stabilit pe baza zilei în care Dumnezeu s-a odihnit după șase zile de la creație (vezi Geneza 2:2–3; Exodul 20:8–11; Deuteronom 5:12–15). Drept urmare, oamenilor li s-a poruncit să înceteze munca în Sabat. Asemenea cerințe referitoare la acea zi erau un semn de sfințenie între Dumnezeu și poporul Său (vezi Exod 31:12–17). Pe măsură ce vechii israeliți au părăsit Egiptul, li s-a poruncit să facă anumiți pași pentru a se pregăti pentru respectarea Sabatului (exemplu: Exod 16:21–30). Mai târziu, pe măsură ce oamenii au intrat în țara promisă, Legea lui Moise a oferit descrieri suplimentare cu privire la respectarea corectă a Sabatului (vezi 34:21; 35:1–3). Sfidarea acestor porunci a adus consecințe grave pentru oameni (exemple: Numeri 15:32–36; Neemia 13:15–18; Ieremia 17:27). Israeliții au înțeles Sabatul ca fiind „o desfătare” (Isaia 58:13) și o zi pentru închinare (vezi Levitic 23:3). Până în secolul I d.Hr., liderii religioși evrei stabiliseră anumite așteptări cu privire la respectarea corectă a Sabatului. În perioada dintre testamente, o tradiție orală codificată mai târziu ca Mishna (legea rabinică) a încercat să definească regulile privind respectarea corectă a Sabatului. Acestea au inclus definiții nuanțate ale muncii, precum și reglementări complexe cu privire la ceea ce era permis și interzis în Sabat. Astfel de complexități au făcut ca majoritatea evreilor din secolul întâi să interpreteze cu exactitate modul în care trebuia să respecte Sabatul. Domnul Isus nu a contestat niciodată importanța Sabatului. Înaltul său respect pentru acesta poate fi văzut în obiceiul său de a predica în sinagogi în ziua de Sabat (exemple: Marcu 1:21; Luca 13:10). În plus, el a fost dispus să folosească ziua aceasta pentru a arăta milă față de oamenii suferinzi (exemple: Marcu 1:21–34; Luca 6:6–11; 13:10–17; Ioan 5:1–18). Ca „Domn al Sabatului” (Marcu 2:28), Domnul Isus a demonstrat adevărata intenție a Sabatului: să aducă aminte poporului lui Dumnezeu de mila Lui (vezi Deuteronom 5:15). Ziua nu trebuia să fie o povară religioasă sau o scuză pentru a limita lucrările de dragoste și milă.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Ospitalitate tensionată (Luca 14:1-2)

• Masa (v. 1)
• Omul bolnav (v. 2)

2. Două întrebări (Luca 14:3-6)

• Prima întrebare (v. 3)
• Vindecarea (v. 4)
• A doua întrebare (v. 5-6)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum ne comportăm în situații în care credința noastră se manifestă clar în fața altor oameni?
• Credeți că e posibil ca o prea mare concentrare pe tradiții să ne distragă atenția de la faptele de dragoste și milă? Cum? Cum am putea să depășim aceste tendințe?
• Cum putem răspunde unei persoane care spune că Scriptura e irelevantă pentru creștinii din zilele noastre pentru că noi nu mai suntem sub Lege?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Accentul acestei relatări din lecția de azi nu este pus pe omul bolnav. În schimb, lecția de axează practicile religioase în detrimentul milei. Domnul Isus nu încerca să anuleze practica fariseilor de a respecta Sabatul. Nu numai că Sabatul a necesitat o pauză în muncă, dar a oferit și timp pentru ca oamenii să se gândească la modul în care ar putea arăta milă față de ceilalți. Mai mult, întrebarea dacă o persoană se putea vindeca în Sabat e destul de interesantă. Majoritatea oamenilor nu pot vindeca o altă persoană, indiferent de ziua săptămânii. Numai cel care este Domnul Sabatului (vezi Luca 6:5) poate vindeca oricând, chiar și în Sabat. Uneori ne limităm neintenționat așteptările cu privire la ceea ce ar trebui să facă Dumnezeu. Care sunt unele tradiții pe care le păstrăm și care perpetuează acest lucru? Lucrarea lui Dumnezeu nu este limitată de așteptările umane. 

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim motivele pentru care Domnul Isus s-a adresat fariseilor în textul de astăzi și să înțelegem de ce erau fariseii considerați ipocriți. Apoi, să identificăm domenii de ipocrizie din viața credincioșilor de azi, și metode de a le evita.  

TEXTUL LECȚIEI: Luca 11:37-44

VERSETUL DE AUR: Luca 11:39

„Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curăţaţi pe dinafară paharul şi farfuria, dar pe dinăuntru sunteţi plini de jaf şi de răutate!”– Luca 11:39

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia după Luca este prima dintr-o lucrare în două volume atribuită lui „Luca, doctorul” (Coloseni 4:14). Bărbatul Luca era probabil același individ menționat ca tovarăș de călătorie al apostolului Pavel (2 Timotei 4:11). Aceasta ar explica folosirea cuvântului „noi” în toată cartea Faptele Apostolilor (exemple: Fapte 16:10–12; 20:5–6; 21:1), care este al doilea volum al scrierii lui Luca (1:1–3). Împreună, cărțile Luca și Faptele Apostolilor descriu înființarea și extinderea bisericii din secolul I. Scriptura de astăzi face parte dintr-o secțiune mai mare care detaliază călătoria Domnului Isus la Ierusalim (Luca 9:51–19:44). Imediat înainte de evenimentele din textul acestei lecții, Domnul Isus învăța pe oameni (11:1–4) și îi vindeca (11:14–15). În predicile lui el scotea în evidență răutatea oamenilor (11:29–32) și sublinia importanța transformării lor spirituale interne (11:33–36). Conducătorii religioși au auzit fără îndoială ceea ce predica și făcea Domnul Isus în timp ce călătorea la Ierusalim. Evangheliile descriu interacțiunile Domnului Isus cu fariseii mai mult decât orice alte documente. Fariseii erau o sectă mică, dar influentă. Accentul lor s-a pus pe aderarea strictă la iudaism (vezi Fapte 26:5), care ar fi implicat respectarea Legii lui Moise (numită și Tora), primele cinci cărți ale Vechiului Testament. Fariseii credeau că, respectând cu credincioșie chiar și cele mai mici părți ale Legii, vor primi binecuvântarea de la Dumnezeu. În efortul de a respecta Legea cu credincioșie, fariseii stabiliseră o tradiție care să le ghideze comportamentul (vezi Marcu 7:3–5). Fariseii au căutat să „clădească un gard” în jurul Legii lui Moise, punând în aplicare această tradiție și propriile lor reguli. Totuși, zelul fariseilor îi făcuse să piardă din vedere intențiile Legii și măsura în care fuseseră influențați de tradiție. Ei se concentraseră atât de mult pe aderarea lor la tradiție, încât au neglijat să cultive inimile de închinare pe care le cerea legea (vezi Matei 15:1–9). Isus i-a denunțat pe farisei pentru mândria și ipocrizia lor (exemple: 23:1–7; Luca 18:9–14). Ca urmare, au apărut cazuri de conflict între Isus și farisei (exemple: 6:1–11; 16:13–14; Ioan 7:28–34; 11:57). În ciuda relației ostile, Domnul Isus a acceptat invitațiile de a mânca cu fariseii. Lecția de astăzi descrie a doua oară din Evanghelia lui Luca când Domnul Isus a luat masa cu un fariseu (vezi și Luca 7:36–50; 14:1–6). Referințe la lecția de astăzi se găsesc în Matei 15:1–20; 23:5–7, 23–28; și Marcu 12:38–39.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Doi oameni (Luca 11:37-41)

• Domnul Isus și un fariseu (v. 37-38)
• Pe dinăuntru și pe dinafară (v. 39-40)
• Generozitate și curăție (v. 41)

2. De trei ori Vai de voi (Luca 11:42-44)

• Împotriva nedreptății (v. 42)
• Împotriva mândriei (v. 43)
• Împotriva influenței mortale (v. 44)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem să arătăm dragostea Domnului Isus pentru o persoană luând masa cu această persoană?
• Ce pași putem face pentru a ne dezvolta curăția spirituală și integritatea personală?
• Cum putem să dăm zeciuială din timpul, energia sau gândurile noastre?

APLICAȚII PRACTICE

În multe feluri, greșelile asemănătoare celor pe care le-a subliniat Domnul Isus la farisei pot fi găsite în oamenii de astăzi. Fariseii au dat prioritate manifestărilor exterioare de sfințenie, uitând în același timp să facă lucrarea importantă a iubirii, milei și dreptății. Urmărirea unor false manifestări de sfințenie, deși poate fi mai ușor decât a urmări ceea ce cere Dumnezeu, îi pace pe oameni să treacă drept ipocriți. Dumnezeu vrea ca poporul Său să experimenteze sfințenia în toate aspectele vieții lor. Urmașii Domnului Isus trebuie să-și amintească să onoreze poruncile de a-L iubi pe Dumnezeu, de a arăta dreptate și de a demonstra iubire milostivă, mai presus de orice alte tradiții. Numai atunci credincioșii vor exercita o religie „curată” înaintea lui Dumnezeu (Iacov 1:27). Dacă nu facem acest lucru, asta înseamnă că inima noastră nu a fost transformată. Gândiți-vă la următoarele întrebări: Comportamentul tău te ajută să-L iubești pe Dumnezeu mai profund? Comportamentul tău te determină să acționezi corect sau să pledezi pentru dreptate pentru alții? Dacă poți răspunde pozitiv la ambele întrebări, atunci ești pe drumul cel bun spre a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele tău.